CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Extratereştrii in istoria umanităţii

 

 

 

 

 

 

 

 

Man în black. OZN-uri. Reptilieni. Persoane răpite de extratereştrii…

Industria Hollywood-iană a exploatat la maxim aceste subiecte şi oficial ni se spune că „toate acestea există doar în filme”.

Există civilizaţii extraterestre? Sunt acestea în contact cu Pământul?

O scurtă incursiune în dosarele istoriei ne arată şi o altă faţă a poveştilor cu extratereştri.

De această dată, va propunem una care există nu doar pe ecranele cinematografelor.

Fiecare aspect al vieţii pe pământ atrage gânduri de diferite tipuri.

„În timp ce lumina călătoreşte cu circa 300.000 de kilometri pe secundă, gândurile ajung practic instantaneu la locul de destinaţie.

Acestea călătoresc mai repede decât lumina în toate direcţiile, pătrunzând în minţile altor oameni şi producându-le, prin fenomenul subtil al rezonanţei, gânduri similare.

Astfel, fiecare are propria lui lume a gândurilor, şi toate aceste lumi se dizolvă în marele ocean al Minţii Cosmice. Cea mai bună explicaţie este că manas, sau substanţa minţii, umple ca un eter întregul spaţiu, servind drept vehicul pentru gânduri, la fel cum prana este vehiculul pentru sentimente, lumină şi electricitate, iar aerul pentru sunet”, explică  Swami Shivananda.

Există anumite aspecte care privesc toate fiinţele umane de pe acest pământ şi referitor la care oamenii au fost obişnuiţi să gândească, aproape toţi, la fel.

Un astfel de aspect este mişcarea Pământului în sistemul solar; un altul este contactul cu civilizaţiile extraterestre. Percepţiile şi concepţiile comune ale oamenilor creează aşa-numita „realitate consensuală”. Aceasta nu reaprezintă întotdeauna adevărata realitate.

Cum a fost percepută mişcarea Pământului de-a lungul istoriei

„Almagesti”, lucrarea de bază a astronomiei până în timpul Evului Mediu, cuprindea, pe lângă un catalog al stelelor cunoscute, o expunere amănunţită a reprezentării geocentrice a universului – reprezentare în care Pământul este fix şi imobil, în centrul unor sfere concentrice în rotaţie pe care se găsesc diversele planete ale sistemului solar (cum îl numim astăzi).

Ptolemeu, autorul acestei lucrări, respingea ideea conform căreia Soarele se află în centrul sistemului solar. Ideea universului heliocentric a fost susţinută întâia oară de filosofii pitagorieni Aristarchos din Samos şi Seleukos din Seleukia, şi recunoscută abia după 1300 de ani, prin contribuţiile lui Nicolaus Copernic, Johannes Kepler şi Galileo Galilei.

 

 

 

Copernic

 

 

Nicolaus Copernic scrie în 1512 „Comentariolus”, o lucrare în care descrie sistemul solar în model heliocentric. Acest manuscris era destinat doar celor apropiaţi. În 1530 Copernic încheie opera „De Revolutionibus Orbium Coelestium” („Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor cereşti”), lucrare destinată publicului, dar care va fi publicată abia în 1543.

În tratatul său, Copernic reia vechea ipoteză heliocentrică şi descrie cele trei tipuri de mişcări ale Pământului: în jurul axei proprii („rotaţie”), în jurul Soarelui („revoluţie”) şi în raport cu planul eliptic, menţinând teza aristotelo-ptolemeică asupra universului finit delimitat pe cer de stelele fixe.

Între 1543 şi 1600 au existat puţini adepţi ai sistemului copernician, printre cei mai renumiţi aflându-se Galileo Galilei şi Johannes Kepler. Cei mai înverşunaţi oponenţi ai teoriei lui Copernic au provenit din rândul clerului, pentru că sistemul propus de acesta era în contradicţie cu doctrina oficială a Bisericii Catolice.

În vremurile respective Biserica Catolică nu putea admite ideea că Pământul ar fi o simplă planetă care se învârte, împreună cu alte planete, în jurul Soarelui.

Descoperirea unui centru de gravitaţie în afara Pământului contrazicea teoria lui Ptolemeu asupra cosmosului şi intra în conflict cu doctrina aristoteliană, acceptată oficial de Biserica Catolică.

Inchiziţia a stigmatizat drept eretică această reprezentare cosmologică şi chiar i-a interzis lui Galileo Galilei să-şi susţină teoriile. Abia la sfârşitul secolului al XVII-lea, odată cu apariţia lucrărilor lui Isaac Newton asupra mecanicii cereşti, sistemul copernician a fost admis de majoritatea gânditorilor europeni.

 

 

 

Dovezi ale faptului că există extratereştrii

 

 

 

În ultimele decenii am fost destul de obişnuiţi cu romane şi filme ştiinţifico-fantastice în care apăreau fiinţe şi nave extraterestre.

Prin urmare, ideea că nu suntem singuri în univers a început să dobândească forţă.

 

 

Există multe dovezi care susţin acest lucru:

 

– numeroase fotografii realizate pe timp de zi şi pe timp de noapte, chiar înregistrări video de nave spaţiale (diferite de cele cunoscute a fi realizate cu tehnologia terestră), apărute în diverse părţi ale lumii; aceste filme au fost examinate de specialişti şi au fost găsite ca fiind autentice;
– mai mult de 3500 de rapoarte de la piloţi de avioane militare sau comerciale, despre OZN-uri (obiecte zburătoare neidentificate); multe cazuri aveau date coroborate cu informaţii radar şi martori la sol şi în aer;
– mai mult de 4000 de urme de aterizare de OZN-uri, în întreaga lume;
– sute de cazuri de interferenţă electromagnetică exercitată de navele extraterestre asupra motoarelor, radiourilor sau altor aparate electrice, care au fost observate de poliţie, personal militar şi civili;
– mai mult de 100 de martori ai unei retrageri a unei nave extraterestre, şi cel puţin patru corpuri de fiinţe extraterestre rămase în urma unei coliziuni care s-a petrecut în iulie 1947, la nord-vest de Roswell, New Mexico;
– sute de rapoarte credibile, multe având numeroşi martori, despre aterizări de nave spaţiale cu fiinţe umanoide;
– multe evenimente cu martori în care fiinţe umane au fost luate la bordul OZN-urilor;
– din rapoartele primite, aproximativ 10% din populaţia Americii (25 de milioane de oameni) au văzut OZN-uri;
– numeroase documente ale Guvernului SUA indică faptul că aceste vehicule sunt reale şi că ele au fost implicate în supravegherea Pământului mai multe decenii.

 

 

În octombrie 1999, Vaticanul admitea, în cadrul unei emisiuni la televiziunea naţională, realitatea contactelor cu extratereştrii. Monseniorul Corado Balducci, un membru al consiliului director al Vaticanului (Vatican Curia) şi apropiat al papei, a apărut la televiziunea naţională  de cinci ori, pentru a susţine realitatea contactelor cu civilizaţii extraterestre.

Balducci a spus că Vaticanul urmăreşte îndeaproape acest fenomen, în mod discret. Se pare că Vaticanul primeşte multe informaţii referitoare la extratereştrii şi contactele lor cu oamenii.

 

Experimentul Philadelphia şi proiectul Montauk

 

În luna iunie 1982, regizorul Stephen Spielberg i-a prezentat, în avanpremieră, filmul “ET – Extraterestrul” preşedintelui Ronald Reagan, la Casa Albă. După ce filmul a luat sfârşit, Reagan i-a mărturisit lui Spielberg: “Ştii, nu sunt nici măcar şase persoane în această încăpere care să ştie cât de adevărat este (fimul)”.

S-au scris sute de cărţi despre posibile colaborări ale guvernului Statelor Unite cu civilizaţii extraterestre. Există teorii care explică prin această prismă experimentul Philadelphia şi proiectul Montauk.

Experimentul Philadelphia este unul dintre cele mai controversate experimente efectuate de către armata americană în timpul celui de-al doilea război mondial.

În anul 1943, o navă a armatei americane a fost teleportată pe o distanţă de 600 de kilometri ca urmare a unui experiment ultrasecret numit Proiectul Rainbow (Curcubeul), cunoscut publicului sub numele de experimentul Philadelphia. Mai mulţi cercetători au descoperit o legătură  între acest experiment şi un altul dezvoltat în anii 1960-1970 de către armata americană cunoscut sub numele de Proiectul Montauk.

În cadrul proiectului Montauk s-au realizat misterioase experimente de călătorie în timp.

Există surse credibile care afirmă că încă din 1934 preşedintele Roosevelt a făcut o înţelegere secretă cu anumiţi extratereştri.

Din relatările referitoare la proiectul Montauk aflăm, de asemenea, că Nikola Tesla avea contacte cu o grupare extraterestră ce era orientată benefic în intenţiile ei.

Unul din oamenii de ştiinţă care au participat la acest experiment, Alfred Bielek, afirma: “Cu siguranţă Tesla, care era un apropiat al preşedintelui, a pus la cale întâlnirea.

Extratereştrii au promis ajutor pentru scoaterea Statelor Unite din criza economică şi au oferit o tehnologie care, cu siguranţă, li s-a părut uluitoare oamenilor de ştiinţă ai anului 1934.

Cu toate că nu este vorba de extratereştrii „micii cenuşii”, ci de o altă grupare, s-ar părea că aceştia s-au divizat constituindu-se într-un subgrup care a început să devieze de la planurile iniţiale în privinţa cărora se convenise cu guvernul nostru.”

Experimentul Philadelphia, considerat de serviciile secrete ale marinei americane o modalitate de a utiliza tehnologia invizibilităţii în scop militar, ar putea fi o acţiune pusă la cale de extratereştrii – grupul umanoid K, pentru a putea pătrunde cu uşurinţă pe Pământ.

Cercetătorii, cum ar fi fraţii Bielek, care au participat direct la acest experiment şi care şi-au reamintit etapele prin care au trecut şi detalii concrete ale acestui experiment, sunt de părere că extratereştrii au realizat un studiu foarte atent asupra bioritmurilor Pământului, cu mult timp înainte de a se realiza experimentul propriu-zis, şi au ales data şi locul punerii în practică în conformitate cu rezultatele studiului.

Experimentul a fost un succes tehnologic şi un eşec uman. Mulţi marinari care au participat au avut de suferit în urma experimentului, atât fizic, cât şi psihic.

Pentru extratereştrii a fost un succes, deoarece s-a realizat o gaură de 40 de ani în hiperspaţiul Pământului, prin care ei au putut pătrunde fără efort în dimensiunile spaţio-temporale ale planetei noastre. Mărturii despre aceste aspecte sunt cuprinse şi în relatările oamenilor de ştiinţă care au participat la proiectul Montauk.

 

Contactele cu extratereştrii, păstrate sub tăcere

 

Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a recunoscut existenţa proiectului “Vărsătorul” – lansat la începutul anilor ‘60, cu scopul de a colecta toate datele ştiinţifice, tehnologice, medicale şi informaţiile de la navele extraterestre identificate.

Nu există însă declaraţii oficiale ale guvernelor ţărilor în care au avut loc aterizări de OZN-uri, sau contacte clare cu extratereştrii, care să certifice aceste aspecte.

Există încă publicaţii care pun la îndoială prezenţa acestor evidenţe. Să fie oare anumite ameninţări care fac  să fie păstrată tăcerea asupra acestor contacte?

Există multe relatări ale celor care s-au ocupat de fenomenul OZN şi ale celor care au fost martori oculari ai aterizărilor de nave spaţiale, confirmând apariţia, după evenimentele respective, a unor persoane, de obicei îmbrăcate în negru, care îi ameninţau şi îi terorizau dacă relatau cuiva ceea ce se petrecuse. Se poate pune întrebarea dacă există vreun grup de “reducere la tăcere” care încearcă să transforme cercetarea OZN într-un câmp de luptă? Dacă da, atunci de ce şi din partea cui?

Nu suntem singuri în univers, aşa cum am fost lăsaţi să credem o lungă perioadă de timp. Nu Soarele este cel care se roteşte în jurul Pământului. Astfel, în mod logic, apare întrebarea: extratereştrii au aflat de existenţa Pământului abia în ultimele decenii, de când se semnalează apariţia OZN-urilor?

Multe din legendele diferitelor popoare  menţionează fiinţe care vin din cer sau care dispar în cer, cu sau fără diferite aparate sofisticate, explicate alegoric.

Alfred Bielek, într-unul din interviuri, afirma: “ştiu cu certitudine că reptilienii s-au amestecat de multă vreme în modelul de evoluţie natural al acestei planete”. De asemenea el consideră că este o posibilitate foarte mare ca societăţi secrete, precum Illuminati, să fi stabilit legături cu grupul de extratereştrii de pe Orion.

 

 

Secretele ADN-ului şi evoluţia

 

 

Mergând în timp până la vremurile în care se menţionează prezenţa omului pe Pământ, apare o altă întrebare: “Ce anume ar fi putut să-l facă pe om să devină om începând să folosească uneltele? De unde ideea asta?

Ştiinţa vorbeşte despre “necesitate”, dar aceeaşi necesitate există şi în cazul maimuţelor… chiar şi acum”. Apare astfel ideea unei intervenţii extra-umane care a făcut posibilă trecerea de la homo erectus la homo sapiens.

O descoperire importantă a fost realizată de curând de către un grup de cercetători care au participat la proiectul de decodare a genomului uman (Human Genome Project).

Ei au observat că 97% din secvenţele non-codante ale ADN-ului uman sunt de origine extraterestră. Genomul uman conţine 3 miliarde de baze, dar numai 40% din acestea sunt organizate ca gene, restul fiind sub forma de ADN-silenţios (junk DNA), care nu codifică aparent nimic.

Studii recente au arătat faptul că acest „ADN tăcut” este conservat de milioane de ani, fiind comune tuturor organismelor vii de pe Pământ, de la mucegaiuri, la peşti, inclusiv la mamifere şi oameni.

Acestea sunt versiuni „defecte” ale genelor normale funcţionale care se regăsesc si în genomul uman, fiind evaluate la 30.000. Deoarece aceste secvenţe ocupă o mare parte din genomul uman, se poate spune că majoritatea materialului genetic uman este de origine extraterestră, după cum afirmă profesorul Sam Chang, conducătorul grupului.

Profesorul Chang a înaintat ipoteza că „o formă de viaţă extraterestră superioară a fost implicată în crearea vieţii şi plantarea ei pe diferite planete”. Profesorul Chang indică faptul că „ceea ce se observă la ADN-ul uman este un program care constă din două versiuni: un cod mare şi un cod bazal.

Primul lucru este că programul complet nu a fost scris pe Pământ, aspect verificat prin decodarea genomului uman.

Al doilea aspect este că genele prin ele însele nu sunt suficiente pentru a explica evoluţia; trebuie să mai fie ceva în acest joc”.

Astfel, Sam Chang a ajuns la concluzia că …”evoluţia nu este ceea ce credem că este”.

 

yogaesoteric.net

30/08/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Extratereștrii au împiedicat un război nuclear, susţine veteranul NASA, astronautul Edgar Mitchell

 

 

Permalink imagine încorporat

Astronautul Edgar Mitchell, veteran al NASA, component al misiunii Apollo 14 din 1971 și al șaselea om care a pășit pe Lună, a făcut o declarație surprinzătoare:

el consideră că extratereștrii au jucat un rol important în împiedicarea unui război nuclear între Statele Unite și Uniunea Sovietică la începutul Războiului Rece, a relatat publicatia 7sur7.be.

Potrivit lui, extratereștrii ne-ar fi vizitat planeta și celebra rampă de lansare „White Sands Proving Ground”, unde a fost detonată prima bombă nucleară din lume (deșertul New Mexico, 1945).

„White Sands era un teren de testare a armelor atomice — iar extratereștrii voiau să ne cunoască capacitățile militare. Ne-au împiedicat să pornim războiul și ne-au ajutat să instalăm pacea pe Pământ”, a declarat Edgar Mitchell, citat de The Mirror.

Astronautul nu este singurul care susține această teorie.

„Am vorbit cu mulți ofițeri ai Forțelor aeriene care au lucrat acolo în timpul Războiului Rece. Mi-au spus că au fost observate frecvent OZN-uri în împrejurimi, iar atunci rachetele deveneau inutilizabile. Alți ofițeri de la baze aflate pe coasta Pacificului mi-au spus că rachetele lansate de ei au fost adesea doborâte de nave spațiale extraterestre”, afirmă Mitchell.

Mitchell este sigur că extratereștri au aterizat acum aproape 70 de ani la Roswell (New Mexico) și câțiva dintre ei au fost capturați vii!

„Cel mai bun plan era să mintă în această privință și să păstreze secretul pentru ei.

Au clasificat evenimentul top secret și acest lucru a dat naștere la o cortină de fier interioară, o separare a unui grup secret în cadrul guvernului și restul publicului american”, a încheiat fostul astronaut al NASA, citat de http://www.7sur7.be/ Un-veteran-de-la-NASA-Les-extraterrestres-ont-empeche-une-guerre-nucleaire , preluat  de http://www.agentia.org.ro.

30/08/2015 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Va invit sa vizionati filmul „2012”, un film cu o audienta foarte mare in 2009

Sfarsitul lumii vine in 2012

Civilizatia strabuna Maya a prezis ca in anul 2012, se va produce un cataclism la nivel mondial, prin trecerea la o noua epoca spirituala, plina de schimbari pentru omenire.

Profetia Maya: adevar sau mit?

Potrivit calendarelor marii civilizatii meso-americane, recunoscute ca fiind cele mai precise de pe Terra, de sfarsitul lumii nu ne mai despart decat patru ani. Formidabili observatori in stele, mayasii au descoperit in urma cu 3.000 de ani oscilatia axei terestre care, cu cicluri de 26.000 de ani, schimba continuu pozitia aparenta a astrelor. In prezent, ne apropiem de finalul unui asemenea mare ciclu, care, in conceptia mayasa, coincide cu sfarsitul lumii, prezis pentru decembrie 2012, dupa cum informeaza Ziua.Profetia maya privind anul 2012 este dintotdeauna un best-seller in cultura New Age.

Pentru civilizatia Maya, anul 2012 va marca trecerea la o epoca mai spiritula, intr-un domeniu al unui nou element pe care l-am putea traduce prin „eter'”. Interpretarile privind felul in care va arata acest sfarsit difera, insa multi considera ca fi o trecere traumatizanta si ca nu este exclus sa implice sfarsitul intregii umanitati. Nimic nou, numai ca un om de stiinta american, Lawrence L.Joseph ,deosebit de pragmatic fiindca este si un intreprinzator de succes, a verificat aceasta teorie cu metota galileiana si si-a prezentat descoperirile in cartea intitulata „Apocalipsa 2012. O ancheta stiintifica cu privire la sfarsitul civilizatiei”, recent tradusa in Italia si aparuta la editura Corbaccio.

Cercetatorul american nu exclude, insa, nici o alta interpretare a profetiei maya: 2012 ar putea insemna si intrarea intr-o noua era de constiinta mai ridicata, dar bazata pe stiinta. Iar cercetarea lui Joseph se incheie cu o alta intalnire: inceputul experimentului LISA (The Laser  Interferometer Space Antenna), una dintre cele mai cutezatoare tentative de descoperire a legilor Universului. Prin experimentul LISA, NASA isi propune sa capteze, in sfarsit, misterioasele unde gravitationale cu ajutorul unei „triangulatii de sateliti”. Primii vor fi lansati in 2012.

Raportul Pentagonului: 2012- sfarsitul lumii

The Guardian publica un infiorator raport al Pentagonului care vorbeste despre anul 2012, asociindu-l cu sfarsitul lumii, cand intreaga omenire va ajunge la in moment de cumpana. D-ale vietii, anticipeaza conform datelor cercetatorilor ca timpul va ajunge la zero, clima se va schimba dramatic, iar ADN-ul uman va fi reprogramat. Pamantul va suferi din cauza schimbarilor bruste de clima si milioane de oameni vor muri de foame si razboaie.

Pe masura ce ne apropiem de anul 2012, vor avea loc mai multe schimbari la nivelul planetei, care vor provoca modificari radicale si bruste de clima si vor duce la anarhie, se arata intr-un raport al Pentagonului. Teoria este sustinuta de mayasi, care prevad ca „sfarsitul timpului“ va avea loc pe 21 decembrie 2012. Calendarul Maya se incheie brusc la aceasta data, cu toate ca, in trecut, mayasii, care erau foarte avansati in astronomie, calculasera date cosmice pana la milioane de ani.

Schimbari radicale

Previziunile sunt sumbre pentru perioada premergatoare anului 2012. Dupa 2010, Europa va suporta o schimbare radicala de clima si se estimeaza ca milioane de oameni vor muri din cauza foametei si a razboiului. La nivel planetar, avem de-a face cu o inversiune a polilor magnetici, fenomen care se petrece o data la 13.000 de ani, deci de doua ori intr-un mare ciclu cosmic de 26.000 de ani. De asemenea, asistam la o crestere a rezonantei magnetice a Pamantului, care a inceput din 1980. Prin urmare, in anul 2012, timpul va atinge valoarea zero. In prezent, ziua are de fapt doar 16 ore, in loc de 24, din cauza faptului ca rezonanta are 12 cicli pe secunda, fata de 7,83 cicli pe secunda.

Tot in 2012, planul sistemului nostru solar se va alinia peste planul Galaxiei, Calea Lactee.Potrivit mayasilor, anul 2012 nu va fi sfarsitul lumii, ci momentul cand adevarul ne va fi revelat. Toate aceste schimbari dramatice vor avea efecte serioase si asupra ADN-ului uman, care va fi suferit o reprogramare si va fi imbunatatit, avand 12 spirale in loc de doua. Oamenii vor depasi tehnologia, asa cum e cunoscuta azi si va avea loc o trecere rapida prin dimensiunea a patra si intrarea in cea de-a cincea.

Ultimul raport ONU considera ca niciodata omenirea n-a avut de infruntat un pericol atat de grav. Potrivit Adevarul, raportul analizeaza situatia in care se afla populatia a 177 de tari. Noul acord urmeaza sa intre in vigoare chiar incepand cu anul 2012, atunci cand Protocolul de la Kyoto va lua sfarsit. Raportul PNUD propune „o abordare in paralel” a problematicii incalzirii globale: pe de o parte, reducerea emisiilor de gaze, iar, pe de alta parte, cooperarea internationala in ceea ce priveste adaptarea la schimbarile de tot felul prin care trece omenirea acum.

Teoriile Sfarsitului Lumii

Grupuri de cercetatori efectueaza in secret serii intregi de experimente legate de viitor si de studiul Timpului, un astfel de experiment recent fiind Proiectul Montauk . Putini au vorbit despre el, dar cei care au facut-o au spus ca “n-au vazut nimic dincolo de decembrie 2012″. Religiile exploateaza in mod copios toate aceste informatii si semnale, de pe acum filosofii crestini numind anul esoteric 2012 “Revenirea la Glorie”.Din motive cu totul deosebite, foarte multi oameni si-au dat seama de accelerarea timpului si se plang ca ziua nu le mai ajunge sa faca tot ce au de facut. Poate ca aceste interpretari explica intreaga nebunie accelerata in care se desfasoara actualele relatii internationale, goana dupa energie, cu tot cortegiul de razboaie, tranzienta accelerata a relatiilor dintre oameni, cresterea deliranta a consumismului si excesul fara precedent al productiei de “obiecte non-necesare vietii decente”, cum le numesc recentele analize ale ONU.

Diverse religii si credinte “asteapta” Sfarsitul Lumii la date antecalculate cu mari perioade de timp inainte. Iata cateva dintre ele:
Sfarsitul calendarului maya actual – 21 decembrie 2012
Alinierea generala planetara – 8 septembrie 2040
Sfarsitul, dupa calendarul musulman – 2076
Sfarsitul, dupa calendarul evreiesc – 2240Cu toate ca nu au trecut testul anului 2000, teoriile sfarsitului lumii cunosc acum un reviriment legat de anul 2012. Se pare ca tot mai multe argumente converg spre concluzia ca in acel an ceva cu totul surprinzator si inimaginabil se va petrece cu planeta noastra si implicit cu noi, locuitorii ei. Inainte de a accepta sau respinge aceste argumente, e bine sa le cunoastem. Si bineinteles, sa ne intrebam: suntem oare pregatiti pentru anul 2012?

9 AM News

 

Secvență din filmul ”2012”, pic 02

PENTRU VIZIONAREA FILMULUI, ACCESATI LINKUL DE JOS :

http://www.topfilmeonline.com/watch/WuGKBqWpv6cWkO/?lvwgoftspaehl#

25/01/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: