Suntem un popor de oieri şi trebuie să fim mândri de această realitate istorică!
Primul congres al oierilor din întreaga Românie s-a ţinut la Sibiu, în urmă cu aproape 90 de ani, pe data de 21 noiembrie 1935.
Iniţiatorii evenimentului doreau ca acesta să fie prima mare adunare a oierilor din țara noastră, o categorie profesională care reprezenta o forţă socială, economică şi politică de ale cărei doleanţe conducătorii ţării trebuiau să ţină seama.
La Sibiu, în sala Thalia, au fost prezenţi peste 2000 de oameni care au pus bazele „Uniunii generale a oierilor din întreaga ţară”, o asociaţie profesională care îşi propunea două scopuri principale: apărarea intereselor ordin material şi ridicarea culturală a oierilor la nivelul timpului respectiv.
Ordinea de zi a acestui prim congres al oierilor cuprindea 12 puncte, respectiv: cuvântul de deschidere, organizarea oierilor şi a oieritului, valorificarea produselor, chestiunile legate de impozit şi diferite alte taxe, vânatul în munţi, localizarea oieritului, revista Stâna, înfiinţarea Uniunii Oierilor, propuneri şi interpelări urmate de închiderea lucrărilor.
Problemele oierilor erau gestionate în acea vreme de Nicolae Munteanu, care deţinea funcţia de „Inspector de control şi pentru organizarea oieritului în întreaga ţară”.
În primăvara anului 1936, când „Uniunea generală a oierilor din întreaga ţară” a fost recunoscută oficial ca persoană juridică – s-a încheiat o convenţie prin care fabricanţii de postav se obligau să cumpere de la Uniunea Sindicatelor Agricole 2.000.000 kg de lână ţigaie, obişnuită, curată, uscată şi „fără codinice”.
Centrele de colectare erau fixate la Constanţa, Cernavodă, Babadag, Brăila, Feteşti, Ciulniţa, Bazargic, Craiova, Bârlad, Valul lui Traian, Sărata, Cetatea Albă, Oradea şi Satu Mare.
Nicolae Munteanu atrăgea atenţia însă că nu s-a fixat un preţ pentru lâna ţurcană, totodată sfătuindu-i pe oieri să nu o vândă la un preţ mic. În anul următor, în luna aprilie, uniunea a înaintat un memoriu adresat guvernului, în care cerea ca lâna să fie valorificată exclusiv prin intermediul ei şi să se fixeze preţurile pentru diferitele categorii de lână, în raport cu „scumpetea care a crescut în general şi la postavuri”.
Lucrurile fiind tergiversate, uniunea oierilor a trimis pe data de 14 mai o telegramă adresată prim-ministrului Gheorghe Tătărescu şi ministrului Agriculturii, V. P. Sassu, în care se reafirma încrederea că guvernul va lua măsuri drepte pentru oieri.
Al doilea congres al oierilor a avut loc la Târgu Jiu, pe 21 noiembrie 1936, pe ordinea de zi figurând, alături de deschiderea oficială, o secţiune de referate despre: creşterea oilor, problema laptelui de oaie, fondul de valorificare a produselor, valorificarea lânii şi legea oieritului.
S-a abordat şi problema revistei Stâna, apoi darea de seamă financiară a uniunii, urmate de închiderea lucrărilor.
Pe lângă aceste două congrese, s-a mai ţinut unul la Câmpulung Muscel pe 21 noiembrie 1937, iar următorul, preconizat a se ţine în anul 1938 la Braşov, nu a mai avut loc.
Cu prilejul congresului de la Târgu Jiu, la care a participat şi Mircea Negură, devenit între-timp ministrul cooperaţiei, în chestiunea valorificării lânii, Uniunea Oierilor a fost sfătuită să înfiinţeze o cooperativă, cu promisiunea că aceasta va fi sprijinită personal de proaspătul ministru.
Anticipând parcă această situaţie, încă din luna martie a anului 1936, s-a înfiinţat în cadrul uniunii oierilor „Fondul pentru valorificarea produselor”, la care au subscris foarte mulţi dintre membri.
Cu toate eforturile depuse, uniunea nu va reuşi niciodată să deţină monopolul valorificării lânii. O altă direcţie în care uniunea s-a implicat, fără prea mare succes însă, a fost valorificarea brânzeturilor, domeniu în care, aşa cum recunoştea însuşi preşedintele Munteanu, nu se putea face prea mult deoarece „producţia brânzei se află în acelaşi stadiu ca acum 2000 de ani.
Principalul impediment în vânzarea brânzeturilor româneşti era calitatea acestora şi varietatea redusă de tipuri de brânză produse.
Dintr-o statistică privind importul şi exportul de brânză al României rezultă că în anul 1931 s-au exportat 169.000 kg şi s-au importat 110.000 kg, în 1932 s-au exportat 124.200 kg şi s-au importat 72.000 kg, în 1933 s-au exportat 3.800 kg şi s-au importat 47.800 kg, iar în anul 1934 s-au exportat 108.800 kg şi s-au importat 63.000 kg, pe piaţa românească fiind prezentă brânza din import în cantităţi considerabile.
Astfel stând lucrurile, s-a insistat asupra ameliorării condiţiilor de igienă în procesul de preparare a brânzei, pentru a obţine un produs de calitate, lucru care s-a reuşit în cazul celei de burduf, cerută pe piaţă şi al cărei preţ a ajuns la 45-55 lei/kg.
Cu toate eforturile depuse de oieri, solicitările acestora nu au fost integral promovate de autorităţile din acea perioadă.
Creşterea oilor s-a menţinut însă ca ocupaţie principală a locuitorilor din numeroase regiuni ale ţării noastre până în zilele noastre .
Ce a însemnat creşterea oilor şi transhumanța pentru poporul nostru?
-
a avut o contribuţie majoră la uniformizarea graiului românesc în toate regiunile locuite de români numite Țările Române, sau Romanii populare (Țara Banatului (România și Serbia), Țara Silvaniei, Țara Oașului, Țara Maramureșului (România și Ucraina), Țara Năsăudului, Țara Moldovei, Bucovina (România, Polonia mică și Ucraina), Țara Făgărașului, Țara Zarandului, Țara Secașelor , Țara Moților, Țara Mocanilor, Țara Lovistei , Țara Lăpușului , Țara Hălmagiului, Țara Hategului ; Țara Dornelor , Țara Chioarului, Țara Călatei , Țara Buzaielor , Țara Bârsei, Țara Almăjului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Țara morlacilor- Istria (Croația) Țara Pindului (Grecia), Țara Moraviei (Slovacia), Țara Moraviei (Cehia);
-
a avut un rol de seamă în menținerea unităţii politice și economice a Ţărilor Române ;
-
-
oieritul a fost un mijloc de supravieţuire a poporului nostru retras vremelnic în munți în fața valurilor migratoare din stepa asiatică;
-
a favorizat comerțul pe Drumul European al Mătăsii (Istanbul-Veneția) prin orașele aromânești sau vlahe (Veria, Bitolia, Ohrid și Dubrovnic) oierii cărăvănari fiind denumiți secole de-a rândul Evreii Europei.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
13/04/2018
Posted by cersipamantromanesc |
LUMEA ROMANEASCA | înfiinţarea Uniunii Oierilor, congres, Drumul European al Mătăsii, importul şi exportul de brânză al României, istorie, o ocupaţie străveche, oieri, Primul congres al oierilor din întreaga Românie, revista Stâna, România, sebes, sibiu, tarile romane, totoianu, vânzarea brânzeturilor româneşti |
Lasă un comentariu
Istoria spaţiului românesc este vastă, milenară; numeroase izvoare istorice atestă aici existenţa unor aşezări umane încă din Preistorie.
Totuşi, aşezările de tip urban s-au dezvoltat mai târziu, în Antichitate, iar unele dintre oraşele de astăzi sunt moştenitoarele chiar acelor urbe dacice, romane sau medievale.
Cu o istorie continuă de secole, acestea încă păstrează vestigiile trecutului glorios şi sunt depozitarele memoriei spaţiului în care s-au dezvoltat.
Constanţa
Oraşul Constanţa, cunoscut în latină Tomis Constantiana, împreună cu regiunea din jur, este cel mai vechi oraş de pe teritoriul României.
Prima atestare documentară datează încă din 657 î.Hr., când aici s-a înfiinţat o colonie grecească, numită Tomis.
A fost cucerită de romani în 71 î.Hr. şi redenumită Constantiana, după sora împăratului Constantin cel Mare. Oraşul s-a dezvoltat mult în secolul al XIII-lea, cu ajutorul negustorilor italieni care dominau Marea Neagră.
În timpul dominaţiei otomane, Constanţa a decăzut la nivelul unui sat unde oamenii se ocupau mai mult cu pescuitul şi creşterea animalelor.
În secolul XIX a revenit la măreţia apusă, după ce s-a construit calea ferată şi portul, devenind principalul centru pentru exportul grânelor.
După Războiul de Independenţă, când Dobrogea a devenit parte a Regatului României, Constanţa, fiind principalul port al statului, a crescut continuu, astăzi fiind cel mai mare port din bazinul Mării Negre şi al patrulea din Europa.
În judeţul Constanţa se află alte aşezări vechi, precum Istria (Histria), cea mai veche aşezare urbană din spaţiul românesc, şi Mangalia (Callatis).
Mangalia
Mangalia de astăzi. Cetatea Callatis, cum era ea denumită odinioară, a fost o colonie întemeiată cu peste 25 de secole în urmă de negustorii şi navigatorii greci, atraşi de poziţia favorabilă şi de schimbul avantajos cu băstinaşii geţi.
Colonia a fost fondată pe locul unei aşezări getice cunoscută sub numele de Acervetis sau Cerbatis, pe un teren fertil aflat în vecinătatea mării şi a unui lac cu apă dulce, actualul Lac Mangalia.
De-a lungul istoriei, aşezarea a avut mai multe nume: Cerbatis, Acervatis, Callatis, Pangalia, Mankalia sau Mangalia.
Primii care s-au stabilit aici au fost tracii, întemeind aşezarea cunoscută sub numele de Acervatis sau Cerbatis.
Pe locul fostei aşezări trace, grecii acostaţi aici vor construi cetatea care avea să rămână în istorie sub numele de Callatis/Mangalia.
Alba Iulia
Alba Iulia este unul dintre oraşele reprezentative ale României. Izvoarele istorice indică existenţa pe teritoriul oraşului de azi a unor aşezări preistorice din mileniul V î.Hr. (în partea de nord a fost descoperită o aşezare neolitică locuită de triburi de păstori şi agricultori, iar în alte puncte ale oraşului au fost scoase la iveală obiecte din epoca bronzului).
Primii care au construit aici o aşezare de tip urban au fost dacii, care au pus bazele Apoulonului. După cucerirea romană a Daciei, Apoulonul a fost transformat în castru roman, numit Apulum.
Pe locul castrului a fost construită, ulterior, cetatea medievală Bălgrad.
Treptat, Alba Iulia a devenit unul dintre cele mai importante centre urbane din Regatul Ungariei, aici stabilindu-se şi reşedinţa episcopală.
La 1 noiembrie 1599 Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia şi a înfăptuit prima unire politică a celor trei principate româneşti. Iar trei secole mai târziu, la 1 decembrie 1918, a fost semnată Declaraţia de la Alba Iulia prin care se înfăptuia Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.
În 1922 a avut loc aici încoronarea cuplului regal Ferdinand I şi Maria, în faţa Catedralei Încoronării.
La 1 decembrie 1990, la Alba Iulia s-a sărbători pentru prima oară Ziua Naţională a României.
Sighişoara
Oraşul Sighişoara, al cărui centru istoric este inclus în patrimoniul mondial UNESCO, este un spaţiu aparte, depozitar al culturii şi istoriei de secole.
Aşezarea a fost întemeiată de coloniştii germani, invitaţi în Transilvania de regele Geza al II-lea. Cronicarul Georg Krauss menţionează că în 1191 locul pe care s-a dezvoltat Sighişoara era locuit, deşi prima atestare documentară a oraşului e în 1280, sub numele de Castrum Sex. În 1367, Sighişoara e menţionată ca „civitas”, adică oraş. După ce în 1298 e menţionat cu numele german, Schespurch/Schäßburg, în 1435 e atestat numele românesc, care a pătruns în română pe filieră maghiară, fiind o adaptare a numelui Segesvar.
Istoria oraşului e tumultoasă. În 1241 a avut loc marea năvălire tătară, când cetatea nu era fortificată.
Zidul ridicat ulterior, cu o lungime de 950 de metri, a avut o înălţime iniţială de 4 metri, dar a fost înălţat în secolul XV cu încă 4 metri.
A avut 14 turnuri, care aparţineau câte unei bresle, şi patru bastioane. Astăzi mai există nouă turnuri şi trei bastioane, cel mai cunoscut e Turnul cu Ceas.
Cluj-Napoca
Claudius Ptolemeu a făcut prima atestare documentară a unei aşezări pe teritoriul de azi al Clujului, vorbind despre „una dintre cele mai însemnate localităţi din Dacia, cu numele Napuca”. Prima atestare a Napocii romane e din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din 107-108. Napoca devine aşezare urbană în timpul împăratului Hadrian, în 124, sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca.
Ajunge capitala provinciei şi e ridicată la rangul de colonia – Colonia Aurelia Napoca. După retragerea administraţiei romane din Dacia, viaţa urbană înfloritoare încetează.
În perioada medievală, Clujul e atestat documentar în 1167, sub denumirea de Castrum Clus. Cetatea Regală Castrum Clus a dobândit o organizare urbană până în secolul al XV-lea.
În 1405, oraşul a primit dreptul de oraş liber de la Sigismund de Luxemburg, devenit regele Ungariei. Treptat, Clujul a devenit un centru pentru producția și schimbul de mărfuri.
Rolul meseriașilor în muncile orașului a crescut, dezvoltându-se mai multe bresle meșteșugărești. Cetatea Clujului și-a câștigat până în secolul al XV-lea recunoașterea europeană.
Sibiu
Primele aşezări din zona Sibiului de azi par să fi fost castrul roman Cedonia, din zona cartierului Guşteriţa, şi o aşezare de origine slavă.
Orașul a fost colonizat după mijlocul secolului al XII-lea de coloniștii sași din teritoriul Rin-Mosela.
Prima mențiune a cetății a fost făcută în data de 20 decembrie 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic emis de papa Celestin al III-lea.
Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul1223, dar există și mențiuni ale numelui Villa Hermanni. În anul 1241 a fost atacat, cucerit și parțial distrus în marea invazie tătară.
În secolul al XIV-lea Sibiul a devenit un mare centru de comerț și timp de secole a fost cea mai importantă cetate germană din Transilvania. Meșteșugarii din oraș erau organizați în bresle, în 1376 fiind cunoscute un număr de 19 bresle.
În anul 1366 Sibiul a fost declarat „oraș”. Aici a fost publicat, în anul 1544, Catehismul Luteran, prima carte tipărită în limba română.
Din 1692, odată cu creșterea influenței austriece, Sibiul devine capitala Transilvaniei.
Aceasta este o perioadă înfloritoare a orașului, cele mai reprezentative construcții din această perioadă fiind Palatul Brukenthal și Biserica romano-catolică „Sfânta Treime”.
Pe teritoriul Romaniei – un oraş mai vechi decât piramidele egiptene
Pentru că vorbim despre cele mai vechi oraşe din ţara noastră, merită menţionată o descoperire recentă de senzaţie a arheologilor români făcută în judeţul Hunedoara.
Este vorba despre un oraş imens, cel mai vechi din Transilvania, despre care se spune chiar că ar fi mai mai vechi decât piramidele egiptene.
De cele mai multe ori, arheologii români au ocazia de a descoperi istoria României ascunsă sub straturi de pământ doar când autorităţile vor să mai construiască câteva ceva.
Despre noua aşezare se crede că ar fi fost ridicată pe la anul 4200 î.Hr., înainte să apară piramidele din Egipt (2630 – 2611 î.Hr.). Aşezarea a fost descoperită în timp ce muncitorii săpau pentru amenajarea autostrăzii Sibiu-Nădlac.
Arheologii au dat peste rămăşiţele unei aşezări ce pare a preceda piramidele egiptene
Situl arheologic, aflat în Turdaş, judeţul Hunedoara, se întinde pe nu mai puţin de 100 de hectare, cuprinde fortificaţii, cartiere, iar printre ruine au fost găsite multe vase şi statuete valoroase.
Rămâne de văzut dacă autorităţile române vor înţelege importanţa descoperirii şi vor aloca fonduri pentru dezvoltarea proiectului.
Surse: historia.ro; Timpul.md
Apreciază:
Apreciere Încarc...
21/08/2016
Posted by cersipamantromanesc |
ISTORIE ROMÂNEASCĂ | alba iulia, Cluj-Napoca, Constanţa, mangalia, România, sibiu, sighisoara, turdas, vechi asezari |
Un comentariu
CER SI PAMANT ROMANESC 