CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

24 ianuarie 1918 – Sfatului Țării din Basarabia dă o Declarație prin care proclamă independența Republicii Moldovenești față de Rusia

Steagul Republicii Democrate MoldoveneştiFile:1918 Împărțirea administrativă a Republicii Democratice Moldovenești în 1917. jpg.jpg

 

 

Drapelul Republicii democrate Moldovenești  și harta  noului stat românesc

 

 

 

 

 

 

Declarația din 24 ianuarie 1918 a Sfatului Țării din Basarabia, prin care se proclamă independența Republicii Moldovenești  

Proclamarea independenței Republicii Moldovenești  a fost proclamată  în 24 ianuarie 1918, prin declarația de mai jos, emisă de Sfatul Țării din Basarabia.

Aceasta venea în completarea mesajului transmis de Sfatul Țării din 2 decembrie anul 1917.

Moldoveni și noroade înfrățite ale Republicii Moldovenești!

 

 

Marea revoluție rusească ne-a scos din întunericul de robie, în care am trăit atâta amar de vreme, la calea slobozenie, dreptății și frăției! Prin jertfa și osteneala voastră a tuturora, țara noastră, înfăptuindu-și dreptul dobândit de revoluție, de a-și hotărî singură soarta, s-a declarat Republică democratică slobodă.

Înfrățiți prin sângele vărsat sub steagurile revoluției, noi ne-am arătat dorința neclintită să trăim în unire cu republicile ce s-au înființat pe pământul fostei împărății rusești, alcătuind toți la un loc marea republică democratică federativă rusească.

Dar vremurile sunt schimbătoare și împrejurările politice de azi împiedică cu desăvârșire înfăptuirea acestei uniri. Republica democratică a Ucrainei, vecina noastră de peste Nistru, s-a proclamat neatârnată și noi astfel ne-am despărțit de Rusia și republicile alcătuite în vechile ei hotare.

În astfel de împrejurări și noi suntem siliți să ne proclamăm, în unire cu voința norodului, Republică democratică moldovenească slobodă, de sine stătătoare și neatârnată, având ea singură dreptul de a-și hotărî soarta în viitor.

Proclamarea neatârnării este o cerință politică a vremii, căci Republica Moldovenească nu mai poate aștepta de la nimeni orânduirea vieții sale și popoarele Republicii trebuie să înțeleagă, că viitorul lor atârnă numai de la dânsele și că acest viitor poate să fie înfăptuit numai prin așezământul înalt de ocârmuire – Sfatul Țării și stăpânirea pusă de el – sfatul miniștrilor.

Republica Moldovenească neatârnată își pune ca scop pacea și înțelegerea prietenească în viața politică și economică cu toate țările îndepărtate și vecine, socotind războiul ca cel mai vrăjmaș dușman al noroadelor și țărilor. Deci, în politica sa din afară, Republica Moldovenească neatârnată va urmări încheierea cât mai degrabă a păcii obștești democratice în înțelegere cu toți întovărășiții.În politica sa lăuntrică Republica Moldovenească neatârnată, chezășuind drepturi depline tuturor națiilor, va urma mai departe cu întărirea slobozeniilor câștigate prin revoluție și vestite prin declarația Sfatului Țării de la 2 decembrie anul 1917.

Îndeosebi Sfatul Țării și sfatul miniștrilor Republicii Moldovenești se va sili să cheme cât mai degrabă adunarea poporană pe temeiul glăsuirii obștești, care va hotărî desăvârșit rânduiala lăuntrică în țară și legăturile ei de unire cu alte țări, dacă aceasta o va cere binele popoarelor republicii noastre.În al doilea rând Sfatul Țării și sfatul miniștrilor Republicii Moldovenești neatârnate au grijă să hotărască în cel mai scurt timp treaba pământului.

Acesta va trece în mâinile plugarilor fără plată, pe temeiul împărăției drepte, după cum s-a spus în declarația de la 2 decembrie.Afară de asta Sfatul Țării și stăpânirea Republicii Moldovenești au în vedere să lucreze în cel mai scurt timp un șir întreg de zacoane și măsuri, care să îndestuleze nevoile de azi ale țării, în scopul de a scoate din bezna întunericului, sărăciei și a foamei.

Moldoveni și noroade înfrățite ale Republicii Moldovenești!Suntem la cotitura cea mai însemnată a istoriei noastre! De la conștiința și înțelepciunea voastră atârnă viitorul țării. Prin venirea oștilor frățești române pe pământul republicii noastre s-a întocmit o stare prielnică pentru munca harnică și orânduită pe toate ogoarele vieții.

Oștile românești au venit să apere drumurile de fier și magaziile de pâine pentru front; dar ființa lor de pământul nostru ajută la așezarea rânduielii în țară și de azi înainte roada muncii fiecărui cetățean al republicii este chezășuită împotriva lăcomiei răufăcătorilor.Alt scop oștile românești pe pământul republicii nu au. Toate zvonurile, cum că Românii au venit să ne cuprindă țara și să ne stăpânească, nu se potrivesc cu adevărul și se împrăștie de dușmanii Republicii noastre.

Că oștile românești nu ne primejduiesc neatârnarea, slobozenia și drepturile câștigate prin revoluție, chezășie ne sunt Franța, Anglia și America cu mărturiile lor, precum și declarațiile împuterniciților României.

Moldoveni și noroade înfrățite ale Republicii Moldovenești!

Fiind încredințați că zidirea vieții noastre nu va fi atinsă de nimeni și că nimic nu primejduiește neatârnarea și slobozeniile, dobândite prin revoluție, noi vă chemăm pe toți spre unire, spre muncă pașnică și liniște, pentru binele și folosul tuturor noroadelor Republicii democratice Moldovenești, de acum și pururea neatârnate.

 

Primită de Sfatul Țării la 24 ianuarie 1918.

 

Sursa: http://centenarulromaniei.ro/declaratia-sfatului-tarii-din-basarabia-din-24-ianuarie-1918-proclamarea-independentei-republicii-moldovenesti/

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/sfatul-tarii-din-basarabia/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

21/02/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

24 ianuarie 1918 – Sfatul Ţării din Basarabia proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti faţă de Imperiul Rus. VIDEO

 

 

Steagul Republicii Democrate Moldoveneşti

 Steagul Republicii Democrate Moldoveneşti

La 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării din Basarabia, întrunit în şedinţă solemnă, votează în unanimitate proclamarea independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti. 

Basarabia este numele cu care ruşii au denumit teritorul rupt din trupul Moldovei,  pe care l-au anexat la Imperiul Rus în 1812.

 Această denumire a apărut prin extinderea numelui „Basarabiei istorice„, căreia turcii îi spuneau Bugeac, şi la alte teritorii precum: 1. ţinutul Hotin (raia turcească pe teritoriul Moldovei); 2. partea de est a Principatului Moldovei (sub suzeranitate turcească), situată între rîurile Prut şi Nistru 

Anexarea Basarabiei a avut loc în urma celui de al treilea război ruso-turc (1806-1812), încheiat cu Pacea de la Bucureşti în anul 1812.

 Trebuie menţionat că până la anexiunea rusească din 1812, numele de „Basarabia” desemna numai o mică parte din pământurile Moldovei, mai precis cele  aflate în partea de sud a interfluviului Prut-Nistru, care era numită aşa în Evul Mediu timpuriu de voievozii moldoveni, după ce acestea au fost preluate de la voievozii Ţării Româneşti, condusă la începuturile ei de dinastia Basarabilor.

  Republica Democratică Moldovenească a fost înfiinţată în condiţiile Revoluţiei din Rusia, în data de 2 decembrie 1917 pe teritoriul fostei gubernii Basarabia, prin Proclamaţia votată de Sfatul Ţării, organ reprezentativ al populaţiei din regiune.

În condițiile de anarhie care cuprinsese întreg teritoriul Imperiului Rus, ca urmare a revoluției rusești, guvernatorul Guberniei Basarabia a demisionat și și-a transmis atribuțiile în mod legal, lui Constantin Mimi. Proceduri similare avuseseră loc în toate guberniile Imperiului ţarist.

Un congres, care a avut loc în octombrie 1917, a votat demisia lui Mimi și l-a desemnat pe Ion Inculeț ca nou conducător.

Iniţial Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar în 24 ianuarie 1918 aceasta şi-a proclamat independenţa.

 

File:1918 Împărțirea administrativă a Republicii Democratice Moldovenești în 1917. jpg.jpg

Harta Republicii Democratice Moldoveneşti : Commons.wikimedia.org/wiki/


Valul de pogromuri ce cuprinseseră Basarabia în vara şi toamna anului 1917, a fost un  motiv serios  pentru guvernul moldovean să decidă formarea unor unităţi moldoveneşti şi dislocarea lor în teritoriu, pentru a lupta cu anarhia, violenţa şi tîlhăriile comise de dezertorii şi soldaţii nedisciplinaţi din unităţile de rezervă, a criminalilor locali eliberaţi de Kerenski din puşcăriile ruseşti.

În cele din urmă au fost create 16 detaşamente mobile ale miliţiei (cohorte), cu câte 100 de oameni fiecare, formate din soldaţii originari din Basarabia. În fruntea acestor forţe a fost numit A. Crihan. Însă aceste detaşamente erau prost înarmate, resimţeau acut lipsa echipamentului şi a mijloacelor de transport.

În condiţiile anarhiei apărute după declanşarea revoluţiei ruse, conducătorii Republicii Democratice Moldoveneşti (Ion Inculeţ, Nicolae Bosie-Codreanu, Ion Pelivan, Nicolae Sacară) au cerut de la generalul rus Scerbacev, comandantul armatei ruse de pe frontul românesc, sprijin pentru restabilirea ordinii şi stoparea jafurilor şi atacurilor la care se dedau soldaţii ruşi bolşevizaţi.

Cum acesta pierduse practic controlul asupra trupelor sale, în mare parte bolşevizate, cererea respectivă a fost adresată aliaţilor români.

Pe 22 decembrie 1917 (4 ianuarie 1918), la Iaşi, pe numele ministrului de război român Iancovescu, conform înţelegerii cu Take Ionescu, sub semnătura „liderilor” R.D.M. P. Erhan, V. Cristi şi P. Pelivan, a fost expediată o telegramă secretă   cu rugămintea de a trimite la dispoziţia Sfatului Ţării un regiment din foştii prizonieri de război români transilvăneni, aflaţi la Kiev.

Guvernul român a satisfăcut rugămintea. Aşa cum a mărturisit viitorul premier I. Duca „teama de a-i provoca pe nemţi în direcţia anulării armistiţiului” a impus Guvernului pe data de 4 (17) ianuarie 1918 să se „limiteze deocamdată” cu trimiterea la Chişinău a unui singur regiment de transilvăneni.

În primele zile ale lunii ianuarie trupele române, cu forţe relativ mici, au curăţit de bandele bolşevice  Unghenii, Cahulul, Leova, Bolgradul şi un şir de sate. În Ungheni la 9 ianuarie au fost executaţi 12 bolşevici, membri ai aşa zisului Soviet al Deputaţilor. 

  Guvernul român a înţeles că guvernul Republicii Moldoveneşti nu va fi câtuşi de puţin în stare să reziste în faţa bolşevicilor. În fapt, singura armată disciplinată de pe Frontul Român  pe care se puteau sprijini aliaţii era cea română, la care s-a și apelat neîntîrziat.

Pentru executarea misiunii în Basarabia au fost destinate 4 divizii româneşti”. La 3 (16) ianuarie 1918, I. Brătianu a convocat o consfătuire pe problema trimiterii trupelor în Basarabia.

Sovietul bolşevic din Chişinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Ţării şi a instituit un premiu pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii.

Ofensiva armatei române pe teritoriul Basarabiei a fost declanşată la  8  ianuarie, iar bandele de bolşevici au fost nevoite să se refugieze din  Basarabia peste Nistru, în Ucraina, iar în data de 13 ianuarie 1918 armata română a intrat în Chişinău.

 Armata română a îndeplinit cu cinste misiunea de instaurare a ordinii în teritoriul dintre Prut şi Nistru, calmând prin atitudinea sa temerile şi neîncrederea unei părţi a populaţiei provocată de propaganda antiromânească. Istoricul A. Moraru consideră pe bună dreptate că „prin acest act, Basarabia a fost salvată de anarhia bolşevică”.  

Istoricul român Florin Constantiniu menţionează că acţiunea armatei române şi „dezarmarea trupelor sovietice aflate în Basarabia a atras o replică dură din partea Guvernului Sovietic: după ce la 1/14 ianuarie 1918 [ambasadorul român] la Petrogad, C. Diamandy, şi membrii misiunii militare române au fost arestaţi, la 13/26 ianuarie Guvernul Sovietic a decis ruperea relaţiilor diplomatice cu România şi confiscarea Tezaurului” evacuat în Rusia după începutul ofensivei germane din 1916 în România.

În România nu s-a reacţionat la această decizie care echivala practic cu o declaraţie de război. „Nu ne-a emoţionat deloc această declaraţie – îşi amintea Duca – …Ne dădeam seama că soldatul rus refuză să se bată… Prin urmare, declaraţia de război a Guvernului Bolşevic era un gest fără consecinţe practice, la care, după cît îmi amintesc, nici nu ne-am dat osteneala să răspundem”.

Numai după protestul corpului diplomatic al ambasadorilor străini acreditaţi la Petrograd, diplomaţii români au fost eliberaţi, însă relaţiile diplomatice dintre România şi URSS  au fost întrerupte pentru 16 ani.

 

 

 

 

Pe 24 ianuarie 1918, nu întâmplător în ziua în care românii  sărbătoreau Unirea din 1859, Sfatul Ţării  din RD Moldovenească a votat în unanimitate pentru proclamarea independenţei acestei Republici. Consiliul Director a fost dizolvat şi a fost înlocuit de un Consiliu de Miniştri. Primul ministru al noii republicii a fost numit Daniel Ciugureanu, iar Ion Inculeţ a fost reconfirmat ca preşedinte.

 „Declaraţia de independenţă era privită de mulţi intelectuali basarabeni – au scris istoricii din R. Moldova, D. Dragnev şi I. Varta – ca un act de desprindere de Rusia, care deschidea posibilitatea pentru o eventuală unire cu România”.

Mai tîrziu I. Inculeţ a rspus că: „După proclamarea independenţei calea noastră a devenit şi mai clară. Rămânea numai întrebarea: când şi în ce fel”.

În 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România. Votul de unire cu România a fost dat cu 86 voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri. Tratatul de la Paris (1920) a confirmat unirea Basarabiei cu România.

„Votul Sfatului Ţării privind unirea Basarabiei cu România, – consideră istoricul român Fl. Constantiniu, – nu a fost determinat de prezenţa şi cu atât mai puţin de o pretinsă presiune a armatei române, trecute peste Prut… Trupele române au făcut imposibilă acţiunea unei minorităţi agresive – cea comunistă – care acţiona la ordinele bolşevicilor, dar nu au intervenit, direct sau indirect, în discuţiile din Sfatul Ţării”.

Unirea Basarabiei cu Ţara Mamă, România a constituit primul pas către înfăptuirea visului secular al naţiunii române – MAREA UNIRE.

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2012/01/23/24-ianuarie-1859-unirea-principatelor-romane-la-multi-ani-romania-la-multi-ani-romani/

 

 

 

 

Sursa:

http://www.istoria.md/articol/6/Basarabia_Mare__Bessarabia_

24/01/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

27 octombrie 1918: Ultimatumul adresat de România trupelor de ocupaţie germane şi austro-ungare, prin care li se cerea să părăsească teritoriul ţării în 24 de ore. VIDEO

 

 

 

 

27 octombrie. Guvernul da un ultimatul armatelor de ocupatie

 

 

 

În timpul Primului Război Mondial, după doi ani de lupte eroice duse împotriva trupelor Antantei, România rămasă singură, ca urmare a părăsirii frontului românesc de către armata rusă aliată, nu mai avea nici o şansă reală de a se împotrivi prin mijloace militare, armatelor germane, austro-ungare, turce şi bulgare, fiind obligată prin Tratatul de la Buftea – Bucureşti să încheie pacea cu Puterile Centrale.

Pacea a fost semnată de către ţara noastră sub presiunea prăbuşirii frontului, ca urmare a revoluţiei bolşevice din Imperiul Ţarist, cu toate că în vara anului 1917 armata română reorganizată şi refăcută câştigase marile victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.

Tratatul a fost încheiat la 20 februarie/5 martie ora 19, în localitatea Buftea, de lângă Bucureşti, care la acea vreme se afla în teritoriul românesc ocupat de Puterile Centrale.

 

 

 

 

Imagine

 

Foto: Caricatură politică franceză: Kaiserul german, cu piciorul pe cadavrul unui rus (Rusia), amenință cu un pumnal o femeie (România), ca să semneze tratatul de pace.

 

 

 

 

După numai câteva luni, în data de 27 octombrie 1918, Guvernul român a adresat un ultimatum trupelor de ocupaţie ale Antantei, prin care le cerea să părăsească teritoriul României în 24 de ore şi imediat, în noaptea de 28 octombrie/10 noiembrie spre 29 octombrie /11 noiembrie, Armata română reîncepea operaţiunile militare împotriva Puterilor Centrale.

Cu mari eforturi s-a reușit mobilizarea armatei, adunându-se cca 90 000 de oameni. Trupele române au primit ordin să treacă simultan în Transilvania,Muntenia și Dobrogea.

În același timp, trupele franceze din corpul expediționar, comandat de generalul Franchet d’Esperey au forțat Dunărea pe la Giurgiu, îndreptându-se spre București.

Armata germană, comandată de mareșalul August von Mackensen, a fost obligată să înceapă retragerea spre Transilvania.

Pe 9 aprilie 1918, Sfatul Ţarii din Basarabia proclamase  cu o majoritate zdrobitoare a voturilor, unirea cu România.

Pe 28 noiembrie, reprezentanţii populaţiei din Bucovina au votat pentru unirea cu Ţara, iar pe 1 decembrie acelaşi an, şi reprezentanţii românilor din Transilvania a adoptat o Proclamaţia de la Alba Iulia de unire cu Regatul României, aprobată şi de reprezentanţii saşilor din acest străvechi ţinut istoric românesc.

România Mare se născuse !

 Tratatul de la Versailles a recunoscut toate aceste proclamaţii de unire, în conformitate cu dreptul la autodeterminare stabilit de Declaraţia celor 14 puncte ale preşedintelui american Thomas Woodrow Wilson.

 Rusia sovietică a refuzat însă cu încăpăţânare recunoaşterea Unirii cu România a Basarabiei, teritoriu românesc pe care îl anexase abuziv între anii 1812- 1918.

 

 

Regele Ferdinand decorează pe front militari români, 28 august 1917. Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/ AGERPRES Arhiva istorică - foto: agerpres.ro

 

Foto: Regele Ferdinand decorând militari români care se distinseseră în timpul luptelor.

 

 

Luptele de eliberare a teritoriului național au continuat în Transilvania și în anul următor. La 16/29 ianuarie 1919, trupele române au eliberat orașul Zalău, linia de demarcație cu forţele ungare stabilindu-se pe latura de vest a Munților Apuseni.

Între 16-18 aprilie, armata română a respins un atac ungar, începând astfel ofensiva şi eliberând orașele Satu Mare, Carei, Salonta, Oradea, pentru ca la 1 mai să ajungă la Tisa.

Între 20-23 iulie o ofensivă a trupelor ungare pe Tisa a avut loc între 20-23 iulie, fiind urmată de o contraofensivă a armatei române (24-26 iulie),care a continuat cu  trecerea Tisei și intrarea în scurt timp Armatei Române în Budapesta (4 august), fapt care a dus la prăbuşirea  regimul comunist instaurat de bolşevicii lui Kun Bela în Ungaria.

După eliberarea Ungariei de comunism, a urmat retragerea trupelor române din această ţară, în mai multe etape, între 14 noiembrie 1919 și 20 martie 1920. 

 Nu se uscaseră bine cernelurile de pe iscăliturile tratatelor internaţionale încheiate de Ungaria, că politica amiralului (fără mare) Horthy Miklos, devenit regent al acestei ţări în primăvara anului 1920, a început să se facă simţită. Încă în octombrie 1919,Horthy desemna într-un memorandum „România inamicul numărul unu”, iar ca principal ţel al politicii externe ungare el vedea „rezolvarea problemelor cu România prin recurgerea la arme”.

Planul său a început să se concretizeze imediat ce a fost posibil să se mişte prin măsuri antiromâneşti.

Nu ne mai poate mira aşadar faptul că, pe  14 noiembrie 1919, la retragerea armatei române, ziarul „Uj Nemzedek” scria:

„Când pe creştetul cetăţii Buda fâlfâia steagul valah totuşi ungurimea considera faptul acesta ca o mântuire şi pe drept, deoarece ştia că după ocupaţia valahă poate urma numai învierea.

Două fapte avem de înregistrat în cartea lui Clio.

Recunoaştem că, desigur regretabil, numai cu ajutorul valah am reuşit şi nu din iniţiativa noastră, al doilea fapt este că nici dracul nu ne poate uni”.

 

 

 

 

27/10/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: