CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Manastirea Sfantul Stefan din Muntele Meteora – Grecia. VIDEO

 

 

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

Manastirea Sfantul Stefan – Meteora

Manastirea Sfantul Stefan este una dintre cele sase manastiri functionale suspendate pe stancile Meteorei.

Ea este cea mai veche asezare monahala de pe Muntele Meteora, fiind fondata in anul 1192 de catre sihastrul Ieremia.

Manastirea Sfantul Stefan este cea mai accesibila pentru pelerini.

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

 

Tot pelerinul este fascinat de bogatiile si farmecul Greciei, cu atat mai mult de minunile de la Meteora. Cand te apropii de Kalambaka, venind dinspre Trikala, si privesti catre stancile Meteorei, vei zari sus pe prima stanca la dreapta ta, Manastirea Sfantul Stefan, veghind, mandra de veacuri.

Meteora

Situata in campia Thesaliei, in apropiere de Kalambaka, intre muntii Koziakas si Antichassia, Meteora este unul din cele mai cunoscute centre monahale ale Rasaritului crestin. O adevarata padure de piatra ce izbucneste in mijlocul campiei plaseaza ansamblul monastic intr-un peisaj de o maretie tulburatoare. Meteorele reprezinta cel mai important centru monahal ortodox al grecilor, dupa Sfantul Munte Athos.

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Exista in aceste locuri peste o mie de stanci foarte abrupte si foarte inalte, formate cu saizeci de milioane de ani in urma in asa numita perioada tertiara care, cu manastirile lor seculare in varf, ilustreaza parca simbolic calea dificila, dar frumoasa pe care trebuie sa o urmeze crestinul catre „Preainaltul Domn al boltilor ceresti”.

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Traseul de la Kalambaka pana la manastiri este fermecator. In dreapta si stanga apar stanci inalte, salbatice. Dupa un parcurs incantator ajungi la Meteora, unul din cele mai frumoase locuri de pe pamant, iar ca fenomen natural, unicul din lume.

Meteora este in totalitate pamant sfant, loc sfant zidit si pazit de Dumnezeu, pentru ca aici s-a sfintit fiecare stanca, fiecare pestera, fiecare piatra, pentru ca o multime de cuviosi ascetici si martiri s-au rugat si s-au indumnezeit pe stancile si vaile acestui loc.

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Pentru marturia ei crestina, istorica, arhitectonica, artistica si geografica, Meteora este recunoscuta si ocrotita de UNESCO si de alte organizatii internationale.

Prin Legea nr. 2531/11.10.1995 si Hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Greciei, teritoriul Sfintei Meteora a fost proclamat, din octombrie 1995, „loc sfant, imuabil si inviolabil”, ceea ce-i asigura protectia si-i garanteaza autenticitatea.

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

 

Dintre manastirile existente atunci, unele sunt astazi in stare de ruina: Sfantul Duh, Sfantul Dimitrie, Sfantul Nicolae Padova, Sfantul Antonie, Sfanta Manastire Pantocrator, Ipsilotera, Sfantul Gheorghe Mandilas, Intampinarea Domnului, Manastirea Maicii Domnului Schitul Doumbiani, Manastirea Sfantul Grigorie, Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul, Manastirea Sfantul Modest, Manastirea Caligrafilor (aflata pe cea mai inalta stanca).

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Altele se conserva bine si fiinteaza si in prezent constituind o puternica atractie atat pentru pelerini cat si pentru turistii din intreaga lume. Manastirile vietuite de la Meteora sunt urmatoarele: Manastirea Marea Meteora (Schimbarea la Fata), Manastirea Varlaam (1350), Manastirea Sfanta Treime (1458-1476), Manastirea Sfantul Stefan (1350), Manastirea de la Rusanu (1380) si Manastirea Sfantul Nicolae Anapafsa (1527).

Manastirea Sfantul Stefan de la Meteora – scurt istoric

Manastirea Sfantul Stefan se afla pe un platou de piatra; aici se urca pe doua drumuri. Primul porneste din satul Kastraki si al doilea de la Kalambaka, din partea de sud-est. Imediat ce te vei apropia vei zari o veche cetate, statioasa si ademenitoare gata de a te intampina, construita in varful unei stanci gigante a carei suprafata este de 7.500 de metri.

 

 

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

Desene si gravuri vechi arata ca in trecut, la Manastirea Sfantul Stefan se putea urca mai lesne decat la celelalte lacasuri meteorice datorita unui pod mobil ce facea legatura intre stanca pe care se afla manastirea si versantul Koukoula, diametral opus.

 

Astazi un pod fix in lungime de opt metri te conduce in siguranta la intrarea in manastire.

O inscriptie deasupra usii de la intrare marturisea ca manastirea a fost cladita la anul 1192, dupa cum certifica si istoricii si cercetatorii. Inscriptia, care astazi nu se afla la locul ei, spunea: „Ieremia la 1200.”

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Conform inscriptiei, locul a fost populat inainte de anul 1200, primat al schitului fiind Ieremia. La inceputurile secolului al patrusprezecelea se mentioneaza ca manastirea era chinovie.

La anul 1333, imparatul Bizantului Andronic III Paleologul (1328-1341) a ajuns in Tessalia si a fost gazduit la manastire oferind daruri bogate staretului ei si calugarilor.

De atunci manastirea a inceput sa fie numita bazilica. De atunci manastirea s-a numit regala si patriarhala si s-a bucurat de anumite privilegii, imparatul facand importante donatii.

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

La anul 1350 a fost cladita Biserica Sfantul Stefan. Drept ctitori ai manastirii apar cuviinciosii Filotheu de la Siatena si Antonios Cantacuzino, fiu de domn sarb.

La anul 1398 domnul unguro-valah Ioan Vladislav a dedicat manastirii un fragment de Lemn Sfant, sfintele moaste ale lui Ioan Prodromul, mosii in Romania si altele.

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Nepotul sau, Vornicul Dragumar a oferit capul Sfantului Haralambie. La anul 1545, Patriarhul Rafail o denumeste „bazilica, de sine statatoare, patriarhala”.

In anul 1545, micul naos s-a marit, iar Preotul Nicolae a restaurant, partial, pictura.

In anul 1798 s-a construit biserica centrala mareata a Sfantului Haralambie.

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Manastirea Sfantul Stefan, cu o bogata lucrare duhovniceasca si filantropica, s-a remarcat pentru rolul de centru strategic al luptei macedoniene, la formarea tinerei generatii si in invatamant.

In perioada episcopului Paisie de Stagon si a staretului Ambrozie, in anul 1850, manastirea a construit in orasul Kalambaka „Scoala Konstandio” si a donat 80.000 de drahme de aur pentru construirea unui gimnaziu in Trikala.

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

La anul 1888, manastirea avea 31 de monahi, in timp ce la anul 1960 era aproape pustie. In anul 1961 manastirea a fost preluata de maici, astazi fiind infloritoare. Informatiile de mai sus provin din bula de aur imparateasca, sigla patriarhala si alte acte si hotarari oficiale.

Biserica Sfantul Haralambie – biserica centrala a manastirii

Spatios si impunator, naosul central al manastirii, biserica adica, este dedicat Sfantului Haralambie.

Din punct de vedere arhitectonic, biserica este cruciforma cu turle, trei cavitati si patru randuri de coloane, cu pronaos, diaconicon si proscomidie precum sunt si bisericile manastilor de la Sfantul Munte.

 

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

Biserica Sfantul Haralambie a fost cladita la anul 1798. Portiuni ale naosului central au fost renovate in diverse perioade dupa cum certifica inscriptii in legatura. In pronaosul extern, pe partea stanga exista trei inscriptii dintre care cea din mijloc contine un text mai bogat.

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Prima din stanga se refera la ridicarea bisericii in anii episcopului Paisie de Stagon si staretului Ambrozie. Inscriptia din mijloc se refera la o rugaciune a episcopului Paisie de Stagon privind biserica, comunitatea si sufletul sau, rugand pe Dumnezeu sa nu-l dea uitarii in ziua groaznica a judecatii.

Cea de-a treia inscriptie, adica cea dintai din stanga se refera din nou la intemeierea bisericii si vorbeste de initiatorii lucrarii.

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

 

Pronaosul este simplu, sprijinit pe patru coloane iar in pronaosul extern exista inscriptie care se refera la donatorii intemeietori.

In inscriptie pronaosul extern este numit „Apoltaria” si pentru construirea lui toti cei ce se aflau la manastire si toti cei ce se aflau la manastire pe vremea constructiei.

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Biserica nu este pictata. Un tavan deosebit sculptat in lemn acopera sfanta trapeza. Iconostasul bisericii este si el sculptat in lemn cu deosebita maestrie.

Cuprinde teme simbolice din regnul vegetal si animal precum si minunate sinteze xilografice care se refera la Cina cea de Taina, la Sfantul Dumitru, la Primul Martir Stefan, la Sfantul Gheorghe si altele.

Deasupra icoanei Sfantului Haralambie se gaseste o inscriptie sculptata in lemn care spune:

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

 

„Iconostasul Bisericii Sfantului Haralambie s-a realizat pe cheltuiala sfantului de Stagon domnului Gavriil in vremea egumeniei domnului Teofanie ieromonahul de la Sulatena Trikalei de mana lui Mastrocostas si Dimitris din satul Metsovo la anul 1814”.

Tronul episcopal si pupitrele de inchinaciune sunt sculptate dupa cum certifica inscriptie incrustata in lemn din anul 1836, aflata intr-un pupitru sub icoana Maicii Domnului.

O alta inscriptie ce se afla intr-un alt pupitru sculptat in biserica propriu-zisa se refera la icoanele iconostasului, si pupitrelor care s-au realizat la anul 1846.

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

In final, mentionam cele doua pupitre care au diferite reprezentari schematice din sidef si fildes realizate prin asa-zisa arta a incadrarii, iar la intrarea in pronaos la exterior exista reprezentari simbolice deosebite sculptate in piatra care infatiseaza vita de vie, cruci cu bratele egale, vulturi cu doua capete, chiparosi si altele.

In centrul pardoselei bisericii propriu-zise este infatisat incadrat in cerc, sculptat, vulturul cu doua capete – „bicefal” -, simbolul de veacuri al puternicului Imperiu Bizantin.

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

Biserica Sfantului Haralambie construita in anul 1789, impodobita cu minunate sculpturi in lemn, a fost distrusa de bombardamente in 1943, iar ulterior reparata si pictata de celebrul artist contemporan Vlasis Titomis. Este o constructie mareata si impunatoare, cu trei turle.

 

Manastirea Sfantul Stefan de la Meteora – Biserica Sfantul Stefan

 

In afara de naosul central al manastirii, la care ne-am referit, mai exista si vechea Biserica a Sfantului Stefan, care se gaseste in partea de sud-est a stancii. Structural, aceasta este o constructie cu o singura nava, sculptata in lemn, cu pronaos si cu suprafata de 12 metri x 5 metri.

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Biserica veche, cu hramul Sfantul Arhidiacon Stefan, a fost construita in anul 1350, dar ulterior devenind neincapatoare, s-a construit biserica mare (1798) cu hramul Sfantul  Haralambie, amintita mai sus.

 

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - MeteoraManastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Biserica Primului Martir este pictata cu fresce de la anul 1501, dupa cum certifica inscriptia respectiva.

Unii cercetatori sustin ca inscriptia se refera numai la compozitia iconografica a Adormirii Maicii Domnului si ca celelalte fresce sunt mai vechi.

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

 

In afara de bisericile pe care le-am descris mai exista si Trapeza, „Arhontariki” (casa de oaspeti), Curtea si Chiliile calugaritelor.

Astazi trapeza a fost transformata in loc de pastrare a obiectelor de cult unde vizitatorul poate vedea cruci minunate sculptate in lemn, Evanghelii lucrate cu aur, Sfinte Potire, cadelnite, icoane de o deosebita maiestrie, odajdii brodate in aur, Epitafuri, coduri manuscrise cu minaturi precum si alte obiecte de cult, lucrari de miniatura si imensa rabdare.

 

Manastirea Sfantul Stefan - MeteoraManastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

In sacristie si in biserica, printre odoare se gasesc cruci, vase de cult, icoane, odajdii, un epitaf, vechi manuscrise cu miniaturi, un brau lucrat cu fir de aur datand din anul 1778 si mansetele brodate cu aur care au apartinut Episcopului Gavriil de Dimitriada.

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

In partea de sud a manastirii se afla casa pentru oaspeti unde sunt gazduiti vizitatorii. Astazi la manastire este cultivata cu rezultate deosebite pictura de icoane si muzica bizantina.

Calugaritele se ocupa cu scrierea, cu rezultate bogate, in timp ce altele, cu studii universitare (doctorite, profesoare etc) se dedica sistematic monahismului social.

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

Muzeul manastirii adaposteste numeroase si pretioase obiecte de cult. Aici poate fi vazut un codex bizantin din anul 1404, donat de Filotei si Antonie Cantacuzino. In felul acesta Manastirea Sfantul Stefan de la Meteora a devenit un fagure spiritual oferind in epoca noastra nesigura o bogata opera crestin ortodoxa si sociala.

 

 

 

 

 

Manastirea Sfantul Stefan - Meteora

 

 

 

 

 

 

 

Articol si fotografii : Crestin ortodox .ro

 

Publicitate

27/12/2015 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Despre Sfanta Cruce si simbolistica ei.

Crucea.Simbolistica.

Crucea este unul dintre simbolurile cele mai răspândite şi în acelaşi timp printre cele mai vechi. Se găseşte pictata sau scrijelita în peşterile preistoriei (epoca de piatră), iar în Europa preromană şi precreştină  a fost un simbol preferat al celţilor (monezile lor ne stau mărturie). Ştim însă cu siguranţă că  a fost si  un simbol legat de divinităţi odată cu apariţia civilizaţiilor istorice (scrise), exemplul primar fiind Egiptul, unde crucea coptă (ankh) o vedem adesea în mâna diverşilor zei egipteni reprezentaţi de oamenii acelor timpuri, sau pe sarcofagele şi pereţii mormintelor lor. Sensul ei era acela al vieţii (imortalităţii), de aceea interpretarea cea mai frecventă este aceea a unei alăturări a organelor sexuale stilizate (ansa reprezentând vulva, în continuarea căreia este ataşat penisul la capătul căruia sunt situate testiculele). La apariţia lui, creştinismul a integrat şi el simbolul acesta străvechi.
«Crucea» are două sensuri: un sens material, şi un sens moral.

În limba latină cuvântul ia primul sens pe la anul 264 înaintea erei creştine, şi servea la pedepsirea sclavilor, răufăcătorilor şi furilor, care nu erau cetăţeni romani.

În liturgică, «cruce» poate avea înţelesul de crucifix, ori de cruce manuală.

Sensul moral

De la Plaut, crucea ia şi sensul moral, intrând chiar în proverbe, desemnând un chin moral, sau chiar călăul.

Este folosit în Noul Testament, în Evanghelia după Marcu VIII:34: «Dacă voieşte cineva să vină după mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să mă urmeze», cuvinte pe care le-ar fi rostit Iisus din Nazaret.

Mai târziu, sensul spiritual de «chin moral» va fi lărgit, pentru a vorbi de dogma creştină a ispăşirii.

Sensul material

Crucea e un simbol în formă de răscruce, formată de două sau mai multe linii. Regiunea e o zonă definită de intersectare: în general sunt patru regiuni.

  • cruce latină
  • cruce în formă de τ (tau), sau franciscană
  • crucea sfântului Andrei, sau cruce în formă de  X
  • crucea sfântului Petru, sau cruce întoarsă
  • cruce bască
  • cruce celtică
  • cruce sau cârjă papală
  • cruce greacă, cu braţele egale
  • cruce egipteană sau ankh
  • cruce furcată, în formă de Y
  • cruce cu vârfuri
  • cruce cvadruplă
  • cruce ancorată
  • cruce slavă
  • cruce cu trifoi
  • cruce patriarhală, sau lorenă
  • cruce malteză
  • cruce ierusalimiteană
  • cruce occitană
  • cruce gamată, sau svastika
  • Mundolsheim
  • cruce hughenotă
  • cruce scandinavă

 

Galeria

Latină

Greacă

A sfântului Petru

Crux commissa, egipteană creştină (coptă)

Crux decussata, a sfântului Andrei

În formă de soare, baza crucii celtice

Svastika

Crux dissimulata

Lorenă

Patriarhală, sau a Jeannei d’Arc

Papală sau ierofantă

Slavă

Ridicată, sau a evangheliştilor, ori de arhanghel

De arhanghel (variantă)

De arhanghel (variantă)

Romană de hirotonie

Nemţească

Ierusalimiteană, simbol cruciat

Cu cârje, sau merovingiană

Cu trifoi, sau a sfântului Patrik, sau irlandeză

Malteză, sau a sfântului Ioan

Cu tălpi

Cu mingi, sau cu mere

A sfântului Iacob cel Bătrân

Bască, sau lauburu

Occitană

A templierilor

Hughenotă

Scandinavă

Crucea Roşie.

 

                                                                                               

Crucea patee,confundata adesea                      varianta crucii „Patee” inscrisa in

cu crucea    malteza.                                                                                        cerc .                                                                                                                                           

Este o cruce a Ordinului lui Hristos si

are origine templiera.

De la Wikipedia ,enciclopedia libera

27/01/2010 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

CONTROVERSE LEGATE DE GIULGIUL DIN TORINO. SCURT ISTORIC.

 

Un cercetator sustine ca Giulgiul din Torino ar putea fi un fals  

 

Giulgiul din Torino, numit de unii creştini Sfântul Giulgiu, este o pânza de in, păstrată la capela regală a Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul din Torino şi pe care se află imprimată imaginea corpului unui om care prezintă semne de agresiune fizică şi în special de crucificare.

De-a lungul timpului, a generat numeroase controverse între, pe de o parte, credincioşii creştini care îl consideră ca fiind o relicvă şi anume linţoliul în care a fost învelit Iisus Christos după crucificare şi, pe de altă parte, oamenii de ştiinţă şi o parte din opinia publică (inclusiv persoane creştine), care consideră că este vorba de un artefact.

Neîncrederea în autenticitatea giulgiului nu se opune dogmei sau cultului creştin.

Giulgiul are lungimea de 4,36 m, lăţimea de 1,10 m şi este alcătuit din fire de intors manual, iar urzeala este executată tot manual. Pe ţesătură apar două amprente: partea din faţă si cea din spate a unui bărbat neîmbrăcat, biciuit şi probabil crucificat.

Corpul a fost aşezat pe spate, pe jumătatea inferioară a giulgiului, petrecându-se cealaltă jumătate pe deasupra. Materialul prezintă numeroase găuri (în prezent peticite), locurile presupuse a fi ars la incendiul din 1532 şi mai multe pete de apă de la stingerea flăcărilor.

Conform textului biblic, a treia zi de la moartea lui Iisus Hristos, apostolii Ioan şi Petru au intrat în mormânt, dar acesta era gol. Trupul lui Iisus dispăruse, dar giulgiul în care fusese înfăşurat era aruncat pe jos şi într-un colţ, împăturită, se afla pânza cu care chipul Mântuitorului fusese şters de sudoare şi sânge.

Istoria giulgiului din Torino este învăluită în mister. Prima dovadă a existenţei giulgiului apare într-una din scrisorile Episcopului din Saragosa, la mijlocul secolului al VII-lea. Provenienţa giulgiului nu este pe deplin elucidată.

 După unele surse istorice, giulgiul ar fi fost dus din Ierusalim, după moartea lui Iisus, regelui Abgar din Edessa (azi: Urfa, Turcia), care l-ar fi ascuns într-un perete al cetăţii. Sfântul Ioan Damaschinul, în lucrarea sa anti-iconoclastă „Despre icoane”, face o descriere a giulgiului şi îl identifică cu acea „imagine de la Edessa”.

Ulterior, această presupunere s-a dovedit a fi eronată, prin studiile cercetătorului contemporan Averil Cameron, expert în istorie antică şi bizantină. În secolul al VI-lea, se pare că giulgiul ar fi fost redescoperit, iar în anul 944 ar fi fost dus de la Edessa în capitala bizantină, Constantinopol.

Gregorius Refendarius, arhidiacon al Hagia Sophia (Sfânta Sofia) declară sub jurământ că pânza de la Edessa conţine urmele trupului lui Iisus Hristos şi pete de sânge ce ar corespunde unei răni laterale.

Până în secolul al XII-lea, în Occident nu s-a ştiut aproape nimic despre giulgiu. În schimb, în Răsărit, evlavia pentru pânzele înfăşurarii, venerarea pentru marama şi închinarea la Chipul Domnului erau mijloace şi căi de verificare a credinţei, mai ales după Sinodul al VII-lea Ecumenic (787}.

În anul 1172, Amonis, regele Ierusalimului, însoţit de cronicarul Wilhelm de Tyr, soseşte la Curtea Bizanţului. Împăratul Manuel I Comnenul, obişnuit cu vizite şi cu faste ceremonii, arată oaspeţilor comorile Bizanţului din timpul lui Constantin cel Mare, Teodosie, Justinian şi al altor împăraţi. Cei doi rămân uimiţi de cele aflate despre Iisus Hristos, de vederea cuielor, suliţei, bureţilor pentru oţet şi giulgiului.

În jurul anului 1200, Nicolae Messoritis, la cererea Curţii Bizantine şi patriarhului de Constantinopol face un nou inventar la Capela “Sf. Maria”, pune giulgiul, alte relicve şi numeroase alte obiecte considerate sfinte într-o lădiţă şi le transferă pentru mai multă siguranţă în Biserica Mănăstirii din Vlaherne, notând: „Giulgiul este din pânză obişnuită de in, miroase încă tare a smirnă”.

 Cel mai mult au fost atraşi de mirajul giulgiului apusenii. Cavalerul Roberto de Clari, cronicarul Cruciadei a patra, scria încă din 1203: „deşi am vederea slabă, cred că am văzut chipul lui Hristos pe o pânză din Bizanţ”.

În 1204, cruciaţii cuceresc Constantinopolul. Avizi dupa bogăţie, capturează cât mai multe obiecte sfinte pentru a le valorifica. În cele din urmă, giulgiul ajunge în posesia lui Othon de la Roche. Acesta îl trimite pe ascuns tatălui său, Donche de la Roche. Astfel giulgiul ajunge în 1206 la Lirey, Franţa, în grija episcopului Amedeo de Besançon, care îl depune la Biserica Sfântul Ştefan.

Secolul al XIV-lea

În 1349, un fanatic aprinde focul lângă incintă şi un incendiu mistuie biserica; ca prin minune, giulgiul este salvat fără a suferi vreo daună. Nobilul Geoffrey de Charny plăteşte sume mari de bani şi ridica relicva de la Lirey, ducând-o la Trieste. După puţină vreme, pânza este depusă în biserica Sf. Hipolit, transportată cu mare cinste la Chymy (Belgia).

In 1353, de Charny este însărcinat de regele Ioan al II-lea (cel Bun) să fondeze o biserică în Lirey, Troyes (departamentul Aube). Acolo, în 1357, are loc prima prezentare publică a giulgiului în Europa. Portretele lui Iisus apărute după secolul al VI-lea şi raspândite în toata lumea se aseamănă cu chipul imprimat pe giulgiu.

În secolul al XIV-lea, giulgiul a fost expus în mai multe rânduri, dar nu în mod continuu deoarece, în 1370, episcopul de Troyes, Henri de Poitiers interzice venerarea imaginii, susţinând că este un fals şi că Evangheliile nu pomenesc existenţa unui astfel de obiect.

Succesorul lui de Poitiers, episcopul Pierre d’Arcis, susţine acelaşi lucru într-o scrisoare din 1389 către anti-papa Clement al VII-lea, menţionând chiar şi numele artistului care pretinde că a realizat giulgiul. Totusi Clement al VII-lea încurajează, în 1390, pelerinajele în scopul venerarii giulgiului şi aceasta pentru obţinerea de venituri prin vânzare de indulgenţe.

Secolul al XV-lea

În 1418, Humbert de Villersexel, conte de la Roche, lord de Saint-Hippolyte-sur-Doubs, mută giulgiul în castelul său de la Montfort, Doubs, pentru a-l proteja împotriva hoţilor.

 După moartea contelui, soţia lui, Margaret, călătoreşte în diverse locuri unde expune giulgiul, în special la Liège şi Geneva. În 1453, ea îl vinde în schimbul unui castel din Varambon (Franţa). Noul proprietar, Ludovic I de Savoia, îl depune la Saint-Chapelle din Chambéry.

Începând cu 1471, giulgiul este expus în mai multe oraşe europene ca: Verceli, Ivrea, Susa (Italia), Chambery, Avigliana.

 

Secolul al XVI-lea şi până în prezent.

 
  
 
Afis din sec.19 care anunta expunerea giulgiului .
 
 

Mai târziu, giulgiul a fost donat casei princiare de Savoya (Franţa). În 1578, a fost predat Domului din Torino, rămânând totuşi proprietatea familiei de Savoya (până în 1983, cand a fost predat Vaticanului). Cu un ceremonial deosebit pânza este dusă în 1578 la Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” din Torino.

În 1898, cavalerul Secondo Pia a avut ideea de a fotografia „pânza sfântă” pentru publicitate în toata lumea, dar pe negativ în loc de fâşii obişnuite, i-a apărut imaginea unui om în suferinţă, după descrierea fotografului. Isteria provocată de accesul la giulgiu a determinat municipalitatea din Torino să închidă lada cu relicva. Pentru prudenţă, giulgiul nu a mai fost expus.

În 1931, cardinalul din Torino a încuviinţat expunerea pânzelor, nu numai giulgiul, ci şi alte fâşii bănuite că ar poseda puteri miraculoase (husa cu care a fost învelit giulgiul). De data aceasta, savanţii din diferite domenii au început investigaţiile.

 Când toata lumea credea ca pe pânză „a fost pictat” chipul lui Iisus Hristos, biologii şi antropologii constată fantasticul: chipul apărut este al unui om, fiind din sânge, nu din vopsele. În 1946, giulgiul a fost expus din nou în acelaşi loc, reluându-se pelerinajul, în ciuda războiului.

În martie 1983, după decesul fostului rege italian Umberto I de Savoia, giulgiul a intrat în posesia Vaticanului, cu condiţia păstrării sale în continuare în relicviarul Domului din Torino.

În vara lui 2008, Papa Benedict al XVI-lea acceptă dorinţa arhiepiscopului de Torino, cardinalul Severino Poletto, ca „în primavara anului 2010 să aibă loc o altă expunere solemnă a Giulgiului”. Expunerea „va oferi o ocazie potrivită de contemplare a Feţei misterioase ce vorbeşte în tăcere inimilor oamenilor, invitându-i să recunoască acolo faţa lui Dumnezeu”, declară Papa.

Controverse

Giulgiul a constituit subiectul a numeroase şi aprinse controverse între oameni de ştiinţă, reprezentanţi ai religiei creştine, istorici şi scriitori, mai ales în ce priveşte modul şi momentul în obiectul şi-a făcut apariţia cu amprentele binecunoscute.

O parte importantă a credincioşilor creştini susţine că ar fi pânza cu care Iisus a fost acoperit după coborârea Lui de pe cruce şi că păstreaza întiparită imaginea sa. Dimpotrivă, scepticii consideră obiectul a fi un fals rafinat.

Analizele ştiinţifice

În 1988, Sfântul Scaun îşi dă acordul pentru efectuarea unei datări cu carbon radioactiv. În acest scop, o porţiune dintr-un colţ este decupată şi trimisă la trei laboratoare, şi anume cele ale Universităţii din Oxford, Universităţii din Arizona şi cel din cadrul Institutului Federal de Tehnologie din Elveţia. Toate acestea au indicat data de provenienţă ca fiind situată în perioada 1260 – 1390.

Deşi efectuată independent de trei laboratoare, acestă datare a fost imediat contestată, nefiind acceptată de întreaga lume ştiinţifică (cu atât mai puţin de cea religioasă). Unul din argumentele aduse de către Anna Arnoldi (Universitatea din Milano) şi Raymond Rogers (Universitatea din California) menţionează eventuala contaminare bacterială care poate afecta precizia unui astfel de test.

Mai mult, Rogers, pe baza studiilor microchimice referitoare la conţinutul de vanilină (polimer} ce rezultă din descompunerea termică a ligninei din cadrul ţesăturii de in) concluzionează că vârsta linţoliului ar fi cuprinsă între 1300 şi 3000 de ani.

Pe de alta parte, reprezentanţii curentului sceptic contrazic opinia lui Rogers, considerând studiul efectuat de acesta ca fiind incomplet, lipsit de consistenţă şi că denaturează analiza ştiinţifică în favoarea orientării religioase.

O echipă condusă de Leoncio A. Garza-Valdes şi Stephen J. Mattingly (Universiatea San Antonio din Texas) au adus un alt argument referitor la reziduurile bacteriale conţinute de giulgiu, subliniind faptul că acea contaminare bacterială a mostrei supusă studiului afecteaza acurateţea datării cu carbon-14.

Biserica Catolică, actualul custode al giulgiului, nu s-a pronunţat niciodată în mod oficial asupra autenticităţii, considerând că aceasta nu ajută cu nimic religiei crestine, dar a acceptat rezultatul datării cu radiocarbon efectuate în 1988, care a indicat ca origine perioada medievală 1260 – 1390..

Analizorul VP-8, folosit de NASA, realizează o imagine tridimensională a giulgiului.

La ora actuală, nu se poate afirma cu certitudine care este perioada reală când giulgiul a fost ţesut. Practic, misterul giulgiului a rămas şi pe mai departe neelucidat.

Sursa:Wikipedia          

                                    CONTROVERSELE PRIVIND AUTENTICITATEA GIULGIULUI CONTINUA

 

Giulgiul din Torino ar putea fi opera lui Leonardo da Vinci (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Giulgiul din Torino ar putea fi creat de marele artist al Renaşterii, Leonardo da Vinci, care ar fi folosit pentru realizarea acestui artefact tehnici fotografice de pionierat şi o sculptură a propriului chip, pretinde documentarul realizat de postul britanic de televiziune Channel Five.

Giulgiul din Torino este o pânză de in, păstrată la capela regală a Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul din Torino, pe care se află imprimată imaginea corpului unui om ce prezintă semne de agresiune fizică şi, în special, de crucificare. Mulţi dintre credincioşii creştini care îl consideră o relicvă şi anume linţoliul în care a fost învelit Iisus Hristos după crucificare.

Oamenii de ştiinţă, care au folosit analiza cu carbon pentru a data giulgiul, consideră că ţesătura aparţine perioadei 1260 – 1390. Artista americană Lillian Schwartzduce însă interpretarea mai departe, ea avansând ipoteza potrivit căreia chipul de pe giulgiu are trăsături identice cu cele ale lui Leonardo.

Artista, care a devenit cunoscută în 1980, când a comparat faţa celebrei Mona Lisacu un autoportret al lui Leonardo da Vinci dovedind că au modele faciale identice, a folosit teste de scanare pe computer pentru a arăta că faţa de pe giulgiu are aceleaşi dimensiuni precum cea a lui Leonardo.

„Se potriveşte perfect”, a spus Schwartz, adăugând că nu are nicio îndoială că proporţiile despre care scria Leonardo au fost folosite pentru a crea chipul de pe giulgiu.

Potrivit documentarului, pentru realizarea artefactului, artistul ar fi folosit o sculptură a propriului chip şi o cameră obscură – un dispozitiv fotografic de pionierat.

„Falsificatorul acestui giulgiu a fost un eretic, fără teama de a fi fost pedepsit pentru că a contrafăcut sângele sfânt. Ar fi trebuit să ştie anatomie şi să aibă la dispoziţie tehnologie care să fie complet necunoscută contemporanilor.

Acest om ar fi trebuit să aibă o dorinţă intensă de a lăsa ceva, un semn, celor din viitor, nu doar de dragul artei şi al ştiinţei, dar şi pentru ego-ul său”, a spus Lynn Picknett, cercetătoare a giulgiului, care a consacrat acestui vestigiu numeroase lucrări.

„Dacă priveşti Giulgiul din Torino cu ochiul liber, vezi o imagine în negativ a unei fiinţe umane, şi dacă fotografiezi acel chip, obţii reversul pozitiv al acelei imagini, ceea ce înseamnă că giulgiul se comportă ca un negativ. Acesta este un indiciu edificator care arată că giulgiul a fost făcut printr-o tehnică fotografică”, consideră un expert în tehnici fotografice.

Documentarul explică teoria potrivit căreia falsul lui Leonardo da Vinci a avut ca scop să înlocuiască o versiune mai veche a giulgiului, expusă ca un artefact fără valoare, care a fost cumpărat de familia Savoy în 1453 şi apoi a dispărut timp de 50 de ani.

Când a revenit în ochii publicului, relicva a fost privită ca un obiect sfânt, deşi experţii susţin că artefactul este de fapt replica originalului, realizată de Leonardo.

Există şi opinii contestatare ale acestei teorii, profesorul John Jackson de la Turin Shroud Centre din Colorado contrazicând ipoteza referitoare la Leonardo, ca fiind „inconsistentă ştiinţific”. Potrivit lui, prima referire la giulgiu apare pe un medalion comemorativ din secolul 14, expus la Muzeul Cluny din Paris.

„Această inscripţie arată preoţi ţinând giulgiul şi este datată cu 100 de ani înainte ca Leonardo să fie născut”, consideră istoricul.

Sursa :Mediafax

 

 Giulgiul din Torino este un fals ?

 

Un documentar difuzat de BBC a adus din nou in discutie autenticitatea Giulgiului din Torino, lintoliul pe care sunt imprimate un chip uman si pete de sange. Conform unor analize amanuntite efectuate in 1988, intre care si testul cu Carbon14, specialistii au stabilit ca giulgiul dateaza din 1325, si ca, desi misterioasa si complexa, este doar una dintre numeroasele relicve false din Evul Mediu.

In ciuda dezamagitoarelor concluzii ale specialistilor, credinciosii crestini continua sa creada ca respectivul lintoliul este cel in care a fost inmormantat Mantuitorul Iisus Hristos.
Dupa 20 de ani de la (inca) controversatele analize stiintifice, o echipa a BBC a putut fotografia Giulgiul in imagini de inalta definitie, imagini din care reies detalii a caror studiere pune in discutie originea medievala a lintoliului, cu forme si trasaturi in continuare greu de explicat.

Un grup de oameni de stiinta americani si europeni, dintre care unii au participat la analizele efectuate la Oxford, Zürich si Tucson in 1988, afirma ca acele analize ar fi putut da un rezultat distorsionat si solicita o noua analiza definitiva pe cel mai faimos giulgiu din istorie, noteaza ziarul La Stampa, citat de Rompres.

Documentarul, intitulat “Shroud of Turin” (Giulgiul din Torino) si transmis de BBC in sambata de dinaintea Invierii Pastelui catolic si protestant, ar avea menirea, dupa unele pareri, sa relanseze discutiile intre tabara celor care nu s-au indoit niciodata de faptul ca Giulgiul pastreaza imprimata figura martirizata a lui Iisus coborat de pe cruce si tabara celor care au convingerea ca Giulgiul pastrat la Torino este una dintre numeroasele reprezentari iconografice ale lui Hristos care circulau in Europa si Orientul Mijlociu in secolele al XII-lea si al XIII-lea.

Teorii demontate

Foarte multe persoane in lume se ocupa cu pasiune si competenta de Giulgiu. Unul dintre cei mai mari experti este un profesor de cosmologie, John Jackson, care in 1978 facea parte dintr-un grup de oameni de stiinta care au avut la dispozitie Giulgiul din Torino timp de o saptamana, un privilegiu nemaiacordat vreodata cuiva.

In timpul acelei vizite, Jackson a adunat un numar impresionant de date, pe care le-a pastrat si elaborat cu grija in Centrul privind studierea Giulgiului din Colorado Springs. “Cand vorbim de un fals medieval – a declarat prof. Jackson canalului BBC – prima intrebare pe care trebuie sa ne-o punem este cum a fost realizat. Nici unul dintre experimentele pe care le-am facut aici, utilizand vopsea pe manechine incalzite, nu a produs amprente similare celor de pe Giulgiu”.

 

 

Petele de sange, a demonstrat Jackson utilizand un model de polistirol, se potrivesc perfect numai daca panza se aseaza pe un corp cu trei dimensiuni si nu daca sunt pictate pe o suprafata plana.

Pornind de la inceputul anului 1300, data “stabilita cu certitudine” de analiza cu C14, fiecare calatorie si fiecare indiciu cules de BBC da inapoi ceasul datarii. Mai intai, la Constantinopol, unde un giulgiu reprezentandu-l pe Hristos a fost luat de un cruciat in 1204: giulgiul a fost expus pentru prima data la Lirey, in Franta, de unul dintre descendentii acelui cruciat, Goffred de Charny.

Apoi la Oviedo, unde este pastrat probabil acelasi giulgiu despre care vorbeste Ioan in Evanghelia sa: un lintoliu de dimensiuni mici cu care a fost, in mod sigur, infasurat capul unei persoane ridicata pe o cruce si care purta o coroana cu spini.

Spre deosebire de Giulgiu, amprentele contin numai sange si nu evidentiaza nici un chip. Dar grupa sangvina AB este aceeasi de pe Giulgiul din Torino. Daca analogia are baze concrete, ceasul trebuie dat si mai mult inapoi, pentru ca Giulgiul de la Oviedo este datat cu certitudine istorica “secolul V”.

Zeci de indicii, de marturii istorice si cercetari stiintifice ne fac sa credem ca Giulgiul dateaza cu adevarat din vremurile lui Hristos si ca in analiza descompunerii izotopului de carbune cele trei laboratoare nu au tinut seama de contaminarile pe care Giulgiul le-a suferit de-a lungul secolelor: a fost atins, expus aerului, salvat de la un incendiu, etc.

sursa: Ziua.ro

27/01/2010 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: