CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

NOI MĂSURI LUATE ÎN AMERICA ÎN FAVOAREA PERSOANELOR DIN COMUNITĂȚILE LGBTQI+. Americanii pot avea de acum ”sexul X” înscris pe pașaport

GENUL X: Al treilea sex a fost legalizat în SUA unde legea recunoaşte că există oameni care nu sunt nici bărbat, nici femeie, sau de ambele sexe – oameni care nu se încadrează în categoriile legale tradiţionale”.

Paşapoartele în care se aplică „M” pentru masculin sau „F” pentru feminin vor conţine în curând şi „X” în rubrica rezervată specificării sexuale a individului.

Cetăţenii Statelor Unite nu vor mai fi obligați, începând de luni, să-şi specifice sexul pe cererile de paşaport, dar vor avea la dispoziţie trei variante, din care vor alege atunci când li se cere să specifice o categorie: „masculin”, „feminin” şi „X”.

Departamentul de Stat al SUA a „adăugat o casetă X pentru persoanele non-binare, intersexuale”, dar și pentru cei care nu se identifică cu criteriile de gen propuse până acum, a anunțat purtătorul său de cuvânt, Ned Price.

Activiştii pentru drepturile LGBTQ au declarat că decizia este o realizare extraordinară. Până anul trecut, toţi americanii care doreau să îşi schimbe sexul pe paşapoarte aveau nevoie de un certificat de la medic.

Americanii îşi vor putea alege sexul înscris pe paşaport

Aceasta este încă o măsură a administraţiei preşedintelui Joe Biden în favoarea drepturilor comunităţii LGBTQI+, una dintre priorităţile mandatului său la Casa Albă, relatează AFP, preluată de Agerpres.

”Vom iniţia procesul de actualizare a procedurilor noastre de emitere a paşapoartelor americane”, menţionează într-un comunicat secretarul de stat american Antony Blinken, motivând că doreşte ”să asigure un tratament echitabil pentru cetăţenii americani LGBTQI+”.

Prima etapă, ”autorizarea solicitanţilor să-şi aleagă ei înşişi genul ca M (masculin) sau F (feminin)”, fără a mai fi nevoie de certificate medicale dacă acesta este diferit de sexul înscris pe un document de identitate anterior, precizează şeful diplomaţiei americane.

Totuşi, adăugarea unui ”înscris privind genul pentru persoanele non-binare, intersexuale şi care nu se conformează genurilor”, o veche revendicare a activiştilor LGBTQI+, ”este complexă din punct de vedere tehnologic şi necesită timp pentru adaptări importante ale sistemelor”, explică Antony Blinken. Dar ”evaluăm în prezent cea mai bună modalitate de a atinge acest obiectiv”, adaugă el.

Departamentul de Stat al SUA ”ia aceste măsuri în urma unor consultări importante cu guvernele care împărtăşesc valorile noastre şi au întreprins schimbări similare”, se mai arată în anunţul acestei instituţii.

Potrivit ONG-ului londonez Employers Network for Equality and Inclusion, cel puţin 11 ţări acceptă pe documentele de identitate o opţiune ”X”, ce indică un al treilea gen.

Printre acestea se numără Germania, Canada şi Argentina, dar şi India, Nepal şi Pakistan, în cazul acestora trei din urmă fiind vorba despre recunoaşterea comunităţii hijra ca aparţinând unui al treilea gen.

Joe Biden a făcut din drepturile comunităţii LGBTQI+ una dintre priorităţile preşedinţiei sale, promulgând încă din prima zi de mandat un decret menit ”să prevină şi să combată discriminarea pe baza identităţii de gen sau a orientării sexuale”.

13/04/2022 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , | 4 comentarii

Scurtă incursiune în istoria a două „revoluții”: cea bolșevică și cea sexuală 

 

Cum poți legaliza ceva care nu există în realitate? Scurtă incursiune în istoria a două revoluții: cea bolșevică și cea sexuală

Ultima dată când m-am uitat în dicționar, căsătoria era definită ca „uniune legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie, pentru întemeierea unei familii”. De aceea, nu pot fi nici pentru, nici împotriva „căsătoriei” între persoane de același sex. Nu poți fi pentru sau împotriva a ceva ce nu există.

Legiferând așa-zisa „căsătorie” între persoane de același sex, statele vest-europene si americane, acaparate de ideologii de serviciu, aspiră să redefinească realitatea printr-o manipulare lingvistică.

Se dă un nou sens unui vechi cuvânt.Să nu uităm că totalitarismele au stăpânit cel mai bine această a artă a manipulării limbajului pentru a impune o nouă realitate. În special comunismul, rudă bună cu neomarxismul, mișcarea politică și socială care a impus revoluția sexuală în Occident.

Scurtă incursiune în istoria a două revoluțiiAlexandra Kollontai, numită Comisar al Poporului imediat după lovitura de stat bolșevică din 1917, credea că revoluția socialistă va reuși în mod definitiv numai printr-o schimbare radicală a atitudinii față de sexualitate.

Ea propovăduia iubirea liberă ca mijloc de eliberare și vedea familia naturală ca pe o structură opresivă. Îndemna oamenii să se dezbare de viziunea tradițională asupra familiei și să își privească propriii copii ca pe bunuri ale întregii societăți, militând astfel pentru instituționalizarea obligatorie a tuturor copiilor din societate.

Vederile ei radicale au fost temperate de Lenin, care s-a opus continuării revoluției din Rusia pe această linie, probabil pentru că a simțit potențialul exploziv pe care l-ar fi avut la nivelul societății.

În schimb, surpriză: în anii 1920, se înființează în Germania Școala de la Frankfurt, despre care se spune că a fost o inițiativă a serviciului secret sovietic NKVD, pentru a submina civilizația occidentală. Practic, așa cum Germania l-a exportat pe Lenin în Rusia înainte de Revoluția Bolșevică, și Lenin s-a gândit ulterior să-i facă un „cadou” în schimb Germaniei. Și i-a dat Școala de la Frankfurt.

Adepții acesteia propovăduiau exact ideile lui Kollontai, afirmând că familia tradițională este cea mai opresivă structură socială, deoarece sufocă pulsiunile sexuale, considerate eliberatoare pentru individ [1].

După al Doilea Război Mondial, Școala de la Frankfurt s-a mutat în mediul universitar american, unde a impus ca lege ideologia revoluției sexuale.

Prima defilare publică a homosexualilor – 1918, Rusia Sovietică.

Iată ce spune Pavel Preanikov:

… sunt emise decretele lui Lenin (la 19 decembrie 1917) „Cu privire la abolirea căsătoriei” și „Cu privire la abolirea pedepsei pentru homosexualitate” (acesta din urmă era parte a decretului „Cu privire la căsătoria civilă, copii și despre modificarea actelor de stare civilă”).

In mod special, ambele decrete confereau femeii „autodeterminarea materială, precum și sexuală” și au introdus „dreptul femeilor la libera alegere a numelui și a locului de reședință”. Potrivit acestor decrete, „uniunea sexuală” (al doilea nume „uniunea prin căsătorie”), era posibil să se încheie rapid și să se desfăcea la fel de ușor.

… la Petrograd (Sank-Petersburg), la 19 decembrie 1918, a defilat o paradă a lesbienelor, care au aniversat un an de la decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”.

Troțki nota, in memoriile sale, că Lenin a afirmat cu bucurie la auzul acestei vești: „Țineți-o tot așa, tovarăși!”.

La acea paradă, se purtau pancarte de tipul: „Jos cu rușinea”. Acest apel, în cele din urma, a fost preluat și utilizat pe scară largă in iunie 1918, atunci când mai multe sute de reprezentanți ai ambelor sexe au mărșăluit prin centrul Petrogradului complet goi.

…, în guvernul provinciei Reazani, in 1918, s-a emis un decret „Cu privire la naționalizarea femeilor”, iar în Tambov, in 1919 – „Cu privire la distribuția femeilor”. In Vologda, sunt puse în practica, astfel de dispoziții: „Fiecare membră a komsomolului, studentă la cursurile de calificare sau orice alta studentă, care  primește o ofertă de a intra în relații sexuale, de la un komsomolist sau student la cursurile de calificare, ar trebui să o ducă la îndeplinire. In caz contrar, ea nu merita titlul de studenta proletară”.

Şi iată cum îi descrie un militant al revoluţiei sexuale, lui Constantin Constante, tatăl Lenei Constante, aflat în călătorie prin Rusia sovietică, „socializarea femeii între 20 şi 36 de ani” (fragment din memoriile acestuia):

„Se va crea – mi-a spus el – pe langă fiecare soviet câte un comisariat al dragostei publice. Fiecare cetățean sovietic va avea dreptul la un bon de dragoste pe zi.

Cu acest bon el se va prezenta femeii socializate care va fi obligată să i se pună la dispoziție , fără vreo opunere și fără plată, în schimbul bonului eliberat de comisariat. Ea este liberă in aceea zi de a accepta sau refuza pe al doilea candidat la însurătoarea de-o clipă…

Copiii născuți din aceste împreunări vor aparține Statului Sovietic care-i va crește și-i va îngriji până la vârsta când urmează să fie repartizați școlilor sovietice, sau atelierelor, după aptitudini… Acești copii – continuă interlocutorul meu –, neavând nici o afecțiune de familie, vor fi cei mai sinceri sprijinitori ai familiei sovietice care este Statul Sovietic.

Un fenomen obișnuit, în acel moment, erau comunele komsomoliste. Pe bază de voluntariat, într-o asemenea „familie” locuiau, de obicei, 10-12 persoane de ambele sexe.

La fel ca și in „familia suedeza” de astăzi, într-un astfel de colectiv, există o gospodărie comună și viață sexuală comună. … Treptat, comunele sexuale s-au răspândit în toate marile orașe ale țării.

S-a ajuns chiar până acolo încât, de exemplu, la comuna din cadrul Bibliotecii de Stat din Moscova, comunarzii nu doar că împărțeau aceeași haină și aceiaşi pantofi, dar și aceeași lenjerie intimă.

Un model în acest sens era considerată comuna de muncă a Direcției Politice de Stat pentru copiii fără adăpost în Bolșevo, înființată în 1924, din ordinul personal al lui Dzerjinski. In ea au existat aproximativ o mie de tineri infractori de la 12 la 18 ani, dintre care aproximativ 300 erau fete.

Educatorii comunei salutau „experiențele sexuale comune”, fetele și băieții locuiau in barăci comune. … De altfel, o astfel de practica a existat in toate casele de copii și chiar in taberele de pionieri.”

Aceasta este ideologia care încearcă să impună ca normă la nivel social comportamentul homosexual, după ce a reușit același lucru cu amorul liber și consecința lui directă, avortul la cerere – devenit deja o practică obișnuită.

Așadar, să nu uităm că Revoluția Sexuală este fiica directă a Revoluției Bolșevice. Aceeași matrice marxistă și aceeași tendință totalitară le caracterizează.

Dacă familia tradițională era opresivă, „familia” LGBT va fi eliberatoare?

În acest context, o nouă întrebare se pune: de ce descendenți ideologici direcți ai Revoluției Sexuale  fac atâta caz de „căsătorie” și de „dreptul de a avea o familie”?

Că doar până de curând, susțineau că familia este o structură opresivă și totalitară, care spală individul pe creier și nu îi permite să se dezvolte liber și armonios conform propriilor dorințe!Sau ei înșiși se cred atât de minunați, încât „familiile” pe care le vor întemeia nu vor avea structura opresivă și stereotipă pe care tot ei o acuză de zor la familiile naturale?

De la cei mai de seamă activiști gay și lesbiene aflăm de ce se face atâta lobby pentru acceptarea „mariajelor” și a „familiilor” LGBT:

„A fi queer (n.n. – nonheterosexual) reprezintă mai mult decât să‑ți aranjezi o casă, dormitul împreună cu o persoană de același sex și căutarea aprobării statului pentru a face asta… A fi queer înseamnă împingerea la extrem a termenilor de sex, sexualitate și familie și, prin acest proces, însăși transformarea țesutului social” (Ettelbrick, 1993).

/ Paula Ettelbrick, Fondul Lambda pentru Apărare Legală și Educație, organizație pro-homosexualitate .[2]„Să luptăm pentru căsătoria între persoanele de același sex și beneficiile ei și, apoi, odată acordate, să redefinim complet instituția căsătoriei, pentru a cere dreptul la căsătorie nu ca mijloc de aderare la codurile morale ale societății, ci mai curândpentru a demitiza și a schimba radical o instituție arhaică…

Cea mai subversivă acțiune pe care femeile lesbiene și bărbații gay o pot întreprinde… este să transforme cu totul noțiunea de «familie»” / Michelangelo Signorile, activist homosexual [3]„…lupta pentru legalizarea căsătoriei între persoane homosexuale presupune în general să mințim în legătură cu ce vom face cu că

sătoria odată ce aceasta ne va fi permisă – fiindcă mințim atunci când spunem că instituția căsătoriei nu se va schimba. Acesta este o minciună. Instituția căsătoriei se va schimba, așa cum și trebuie să se schimbe. Părerea mea este că aceasta nici nu ar trebui să existe. Și spun asta pentru că nu-mi place să construiesc ficțiuni în viața mea”. / Masha Gessen, activistă lesbiană [4]

Așadar, cea mai radicală revoluție din istoria umanității se desfășoară sub ochii noștri, fără vărsare de sânge, ba chiar cu acordul nostru tacit.

„Căsătoria” între persoane de același sex este doar calul troian din cetatea civilizației așa cum o știam până de curând.

Odată pătrunsă în cetate, pretenția „căsătoriei” între persoane de același sex va dinamita din interior conceptul de căsătorie și familia naturală.

De ce? Fiindcă, atunci când ceva (respectiv căsătoria) poate însemna orice, nu mai înseamnă, de fapt, nimic, aflăm de pe (http://stiripentruviata.ro/opinie-cum-poti-legaliza-ceva-care-nu-exista-realitate/) şi http://www.culturavietii.ro/2018/09/24/amor-liber-comune-sexuale-si-lgbt-ism-oficial-in-comunismul-sovietic-al-anilor-1920/

NOTE: [1] http://www.schillerinstitute.org/fid_91-96/921_frankfurt.html
[2] Citată în Since When Is Marriage a Path to Liberation? Lesbians, Gay Men, and the Law de William B. Rubenstein, New York:The New Press, 398, 400.
[3] Michelangelo Signorile, „Bridal wave”, Out, December, 1994
[4] http://www.lifesitenews.com/news/homosexual-activist-says-gay-marriage-isnt-about-equality-its-about-destroy/

22/10/2018 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

VIDEO: OAMENII DE STIINTA AU DESCOPERIT GENA INFIDELITATII SI A OBSEDATILOR SEXUALI DE AMBELE SEXE .The love-cheat gene: One in four born to be unfaithful, claim scientists

The tendency to cheat could be down to a variant in a person's genes, a new study has found

Supozitia glumeata, conform careia unii oameni au infidelitatea in sange, si-a gasit, in sfarsit, confirmarea stiintifica. Dupa ani si ani de cautari, o echipa de cercetatori americani a descoperti gena care ne arunca in promiscuitate,indemnandu-ne sa ne cautam neincetat alti si alti parteneri sexuali de ocazie.

Pe baza primelor cercetari, gena buclucasa (botezata, in gluma, gena sobolanului obsedat) este responsabila de comportamentul deviant al obsedatilor sexuali de ambele sexe. Cand un barbat sau o femeie posesor / posesoare al genei in cauza, vede un potential partener sexual, acesta / aceasta „traieste” o reactie chimica extrem de puternica, comparabila doar cu senzatiile unui parior inveterat care simte mirosul castigului, sau cu trairile incontrolabile ale unui alcoolic care isi savureaza bautura preferata.

Cercetatorii Universitatii de Stat din New York au studiat un lot de 180 barbati si femei, testandu-i, initial, in cautarea genei infidelitatii, denumita stiintific gena DRD4. Cei la care a fost identificata „gena dezmatului” s-au dovedit a fi cu mult mai nerabdatori in a-si insela partenerul(a) actual, in favoarea unei experiente sexuale cu necunoscuti(te).

Gena DRD4, odata activata de noua experienta sexuala, elibereaza o mare cantitate de dopamina in creier, oferind persoanei senzatii puternice de placere. Noua descoperire a venit la scurt timp dupa ce oamenii de stiinta americani au anuntat, in decursul lunii trecute, ca proaspat identificata gena DRD4 poate afecta chiar viata politica, deoarece oamenii care o poseda sunt intotdeuna inclinati in a avea si expune pozitii si opinii liberale.

By serkankoc06

The love-cheat gene: One in four born to be unfaithful, claim scientists

It might seem like the perfect get-out clause for those with a ­roving eye: some people just aren’t built to be faithful.

Scientists have found a gene that raises the odds of ­cheating on a partner.

They say that when a man or woman with the ‘love rat gene’ has an affair, they receive the same chemical rush as a gambler whose luck has changed or an cheating on a partner

The tendency to cheat could be down to a variant in a person’s genes, a new study has found (picture posed by model)

Researchers quizzed 180 young men and women about their attitude towards relationships and tested them for a gene called DRD4, which affects levels of the brain chemical dopamine.

The one quarter or so with the ‘love rat’ version of the gene were more than twice as likely to be unfaithful. And when they did cheat, they had more one-night stands, the journal PLoS ONE reports.

Researcher Justin Garcia said: ‘What we found was that individuals with a certain variant of the DRD4 gene were more likely to have a history of uncommitted sex, including one-night stands and acts of infidelity.

‘The motivation seems to stem from a system of pleasure and reward, which is where the release of dopamine comes in.

‘In cases of uncommitted sex, the risks are high, the rewards substantial and the motivation variable – all elements that ensure a dopamine “rush”.’

He added that his results suggest it is possible to feel committed to a partner, but still feel the need to cheat on them.

But those with a wandering eye cannot wholly blame their genes.

Mr Garcia, of the State University of New York, said: ‘The study doesn’t let transgressors off the hook. Not everyone with this ­genotype (genetic make-up) will have one-night stands or commit infidelity.’

Last month, scientists found that the same strain of the DRD4 gene can also make people have more liberal views.

Because the genetic variant drives people to seek out ‘novelty’, it can also make people more likely to seek out less conventional political views, the U.S. study found.

Those with the gene supposedly seek out other people’s points of view and are influenced by them far more than those without the gene.

In the U.S. this mean that people with the gene were more likely to have a liberal political viewpoint.

3rd December 2010

03/12/2010 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: