Din învăţătura secretă a comuniştilor: Violenţa determină supunerea

 

„Nu ne este frică de comunişti”,  spunea  un episcop polonez, cei ce ne umplu de teamă sunt „FALŞII FRAŢI”.

 

 

 

Fragmente din manualul sovietic de psihopolitică:

 

“Folosirea Psihopoliticii în răspândirea comunismului. Naţiunile reacţionare sunt făcute în aşa fel încât atacă un cuvânt fără ca măcar să-i cunoască înţelesul.

Acţiunea de cucerire a unei naţiuni bazându-se pe inducerea principiilor comuniste în mintea oamenilor, nu este necesar ca termenul de „comunism” să fie asociat, de la început, cu măsurile educative folosite.
Astfel, realizarea unei bune îndoctrinări comuniste a straturilor educate ale populaţiei devine relativ mai uşoară; când li se va da prilejul să aleagă între sistemul capitalist şi cel comunist, cei îndoctrinaţi vor considera că sistemul comunist este mult mai echilibrat şi mai echitabil decât cel capitalist, pe care îl vor judeca prin prisma noastră.”

“Recrutarea acoliţilor psihopolitici. Acolitul psihopolitic este un individ bine pregătit, care acţionează în slujba agentului psihopolitic de care ascultă fără să crâcnească. (…)

Tânărul vizat pentru recrutare poate fi implicat în mai multe legături sexuale compromiţătoare, ale căror probe, bine întocmite, vor putea fi utilizate ca material de şantaj. (…) Promiţând tinerilor că vor avea prilejuri nenumărate de a face sex, că vor fi stăpâni absoluţi pe trupurile şi minţile pacienţilor şi că vor putea face orice fără să fie descoperiţi, vom putea atrage de partea noastră mulţi tineri buni pentru o astfel de muncă, care vor fi încântaţi să se conformeze activităţilor psihopolitice indicate.”

 

 

Afis de propaganda sovietic- „Noi nu suntem robi”

 

 

“Problema obedienţei. Obedienţa este rezultatul folosirii forţei. În întreaga istorie a pământului, oriunde ne-am îndrepta privirile, vom descoperi că obedienţa faţă de conducătorii noi vine din faptul că aceşti conducători au dovedit că sunt mai puternici decât cei de dinaintea lor.

O populaţie, îngenuncheată şi cucerită prin război, se supune cuceritorului ei. Ea este supusă faţă de cel care a cucerit-o pentru că învingătorul ei a arătat că e capabil de mai multă forţă.
Forţa seamănă cu brutalitatea, pentru că în aceasta din urmă sunt implicate trăsături umane reprezentative şi pentru forţă.

Cea mai barbară, mai neînfrânată şi mai brutală folosire a forţei, dacă este dusă până suficient de departe, atrage după sine obedienţa celui împotriva căruia e îndreptată.

Orice individ, supus unei forţe sălbatice un timp îndeajuns de lung, ajunge să accepte orice principiu sau orice ordin. (…)

Oamenii se vor supune oricărei organizaţii care are tăria şi curajul să-şi manifeste faţă de ei cruzimea, sălbăticia, brutalitatea şi lipsa totală de omenie.

Această folosire a forţei constituie, în sine, elementul esenţial al măreţiei.

Este destul să ne gândim la numeroasele exemple date de marii noştri lideri comunişti care, în momente de mare tensiune şi de grea încercare, având de înfruntat puterea ţaristă, au continuat să lupte peste capetele unei populaţii înrobite şi au arătat suficient curaj pentru a nu se opri nici un moment din acţiunea lor de transformare a statului rus într-un stat comunist. (…)
Omul este un animal. În ultimă analiză, el înţelege numai lucrurile pe care le înţelege un animal.
Un exemplu în acest sens îl constituie un individ ce refuză să se supună. Este bătut şi, după asta, refuzul său de a se supune devine mai puţin vehement.

Este bătut din nou şi rezistenţa sa scade şi mai mult. Dacă i se administrează bătaie după bătaie, la un moment dat, sigurul său gând rămâne acela de a se supune persoanei de la care a emanat forţa. Principiul eficienţei forţei este un principiu verificat;”

“Eficienţa hipnotismului asupra unei persoane nu poate fi garantată decât dacă acea persoană a fost în prealabil bătută, supusă unor pedepse grele şi maltratată fără milă.

O serie de autorităţi în materie de hipnotism din Occident au stabilit că numai 20% din oameni pot fi hipnotizaţi. Această afirmaţie nu este de loc adevărată. Dacă li se administrează un număr suficient de bătăi şi de pedepse, toţi oamenii, din orice timp şi de oriunde, devin receptivi la hipnoză.

Cu alte cuvinte, cu ajutorul forţei, hipnotismul este eficient în toate cazurile. Când starea de inconştienţă nu poate fi indusă printr-o simplă concentrare a hipnotizatorului, ea poate fi indusă prin droguri, lovituri, şocuri electrice sau alte mijloace. (…)
Mecanismul hipnotismului demonstrează limpede că oamenii pot fi făcuţi să creadă în anumite lucruri, în ceea ce îi înconjoară sau în politică, prin administrarea forţei.

Iată de ce psihopoliticianul trebuie să fie un expert în administrarea regimurilor de forţă. (…)
Primii psihiatri ruşi, pionieri ai ştiinţei psihiatriei, au înţeles ca hipnoza este indusă de o stare acută de teamă.

 Ei au descoperit ca ea poate fi indusă şi de un şoc de natură emoţională, de o stare de extremă privaţiune, ca şi de bătaie şi droguri.
Pentru a induce o puternică stare de hipnoză într-un individ, într-un grup de indivizi sau într-o populaţie, prezenţa unui element de teroare venit din partea celor ce vor sa stăpâneasca este întotdeauna obligatorie.

Psihiatrul este foarte potrivit pentru a-şi asuma acest rol, deoarece brutalităţile sale se săvârşesc în numele ţintei, sunt inexplicabil de complicate şi depăşesc cu totul puterea oamenilor de a le înţelege. O teamă suficient de mare, inspirată de psihiatru, va induce în mulţi indivizi o stare de demenţă.

 Agentul psihopolitic poate ca apoi, protejat de autoritatea sa recunoscută, să înceapă şi să continue o campanie de propagandă, descriind diferite „tratamente” care se administrează bolnavului. Agentul psihopolitic trebuie să insiste mereu asupra faptului că aceste tratamente sunt terapeutice şi necesare.”

“Din punctul de vedere al profanului, Psihopolitică se bazează pe lucruri stranii, ce nu pot fi uşor înţelese.

Acestea reprezintă cea mai bună apărare a sa, dar deasupra tuturor mijloacelor de apărare se află starea de totală obedienţă a oficialităţilor şi a populaţiei, la care se ajunge prin munca operatorului psihopolitic în domeniul însănătoşirii mentale.”

Text preluat din cartea lui Sergiu Grossu „Spălarea creierului. Complotul psihopolitic al comunismului”, Editura „Duh şi Adevăr”, Bucureşti, 1998.

 

Cartea poate fi citita pe Internet – aici.

 

Sergiu Grossu despre felul în care acţionează reziduurile comunismului

 

Sergiu Grossu (14 noiembrie 1920 – 25 iulie 2009):

“Un lucru ţin să nu se neglijeze: comunismul n-a murit. Au dispărut regimuri comuniste, dar tentaţia viziunii leniniste a rămas aceeaşi, deoarece reziduurile partidelor comuniste din occident, ca şi din România post-decembristă, respectiv actualii promotori ai unui comunism cu „faţă omenească”, încearcă să îmbrace, peste cangrena lor doctrinară, haina unui idealism ideologic, simulând refuzul comunismului sângeros, practicat în U.R.S.S. şi promiţând demagogic unica posibilitate de realizare a unei societăţi cu adevărat democratice, în care cetăţenii să se bucure de o totală libertate. Să nu-i credem.”

(Text preluat din cartea lui Sergiu Grossu „Spălarea creierului. Complotul psihopolitic al comunismului”, Editura „Duh şi Adevăr”, Bucureşti, 1998 )

Publicitate

Complotul psihopolitic al comunismului.Comuniştii aplică masiv metode de prelucrare psihologică

Comuniştii aplică masiv metode de prelucrare psihologică

Pentru a combate comunismul în forma lui modernă, trebuie să fii mai inteligent, mai instruit şi mai ingenios decât promotorii şi agenţii lui.

Doar scandând „Jos comuniştii!” şi turnând injurii, nu obţii nimic.

În 1998, anul în care Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a reuşit să acceadă în Parlament, am citit o carte care m-a şocat: „Spălarea creierului. Complotul psihopolitic al comunismului”. Autor – Sergiu Grossu, teolog, patriot român, fost condamnat politic. El s-a născut la 14 noiembrie 1920, în satul basarabean Cubolta.

După vreo 4 ani grei de închisoare politică (în 1959 a fost condamnat de comuniştii sovietico-români), Sergiu Grossu a emigrat în Franţa, în 1969. Este un scriitor notoriu, tradus în numeroase limbi.
În cartea sa, apărută la Editura „Duh şi Adevăr”, Bucureşti, 1998, Sergiu Grossu prezintă un rezumat al manualului sovietic de psihopolitică.
Iată şi o concluzie a autorului: „Comunismul n-a murit. Au dispărut regimuri comuniste, dar tentaţia viziunii leniniste a rămas aceeaşi”.
Definiţia psihopoliticii, formulată de comunişti, este: „Arta şi ştiinţa de a impune şi a menţine dominaţia asupra gândurilor şi credinţelor indivizilor, ale ofiţerilor, ale funcţionarilor, ale maselor, precum şi cucerirea popoarelor duşmane prin metoda „însănătoşirii mentale””.
Sergiu Grossu arată în lucrarea sa că oricine este împotriva comuniştilor, este declarat de ei „bolnav şi nebun” şi, bineînţeles, este constrâns să urmeze un tratament.

Agenţii psihopoliticieni comunişti au metodele lor de a convinge până şi rudele, şi prietenii victimei că tratamentul într-o clinică specializată este necesar şi benefic.
În 1936, Lavrenti Pavlovici Beria, şeful NKVD-ului sovietic (şef al aparatului poliţienesc în timpul regimului lui Stalin) le-a vorbit studenţilor americani de la universitatea „Lenin” despre scopurile şi instrumentele psihopoliticii comuniste. Manualul sovietic a fost folosit în SUA pentru instruirea cadrelor comuniste.

Acesta conţine următorul apel: „Creaţi haos prin Psihopolitică! Lăsaţi naţiunea fără conducător! Ucideţi-i pe duşmanii noştri!”. „…Trebuie să acţionaţi până fiecare medic psihiatru va deveni un psihopolitician. Dominaţi spitalele şi universităţile. Acreditaţi ideea că numai un medic european poate fi un bun specialist în domeniul psihiatriei. Trebuie să acţionaţi până când sinuciderea provocată de un dezechilibru mental va fi un lucru obişnuit şi nu va genera investigaţii şi comentarii.

 Societatea trebuie educată în credinţa că numărul nebunilor creşte”.
Manualul conţine şi instrucţiuni referitoare la lupta cu Biserica Catolică în Polonia, Cuba, Vietnam, China, Etiopia.
Un observator atent va înţelege că programul a fost urmat şi se aplică în continuare.
Apropo, L.P. Beria a rămas cunoscut ca executor principal al epurărilor staliniste din deceniul al patrulea al secolului 20, deşi a fost implicat doar în fazele finale ale procesului. Beria a fost implicat şi în pregătirea masacrului de la Katyn (1940), în timpul căruia aproximativ 22.000 de ofiţeri polonezi – floarea naţiunii poloneze! – au fost asasinaţi.

 O mare tragedie! Polonia resimte şi acum această rană. Nu uită.
Moldovenii care încă nu pricep ce înseamnă comunismul, ar trebui să-i întrebe pe polonezi – un popor care are demnitatea de a-şi onora bunicii şi străbunicii masacraţi de fiara roşie. Oamenii cu demnitate, cu respect şi dragoste de neam, nu i-ar vota pe bastarzii monstrului.

Cartea „Spălarea creierului. Complotul psihopolitic al comunismului” poate fi citită pe Internet: aici.

Sergiu Grossu (foto, născut la 14 noiembrie 1920 în satul Cubolta din Basarabia) a făcut studii de filosofie şi teologie la Bucureşti. A activat clandestin, începând cu 1948, în mişcarea religioasă Oastea Domnului, interzisă de regimul comunist. Arestat în 1959 şi condamnat la 12 ani de închisoare, a fost eliberat în 1962, în urma unui decret de graţiere.
Soţia sa, Nicole Valery-Grossu, a cunoscut la rândul ei teroarea temniţei româneşti comuniste, experienţă pe care a relatat-o în celebrul volum „Binecuvântată fii, închisoare”. Împreună s-au stabilit în Franţa în 1969 şi au denunţat, decenii de-a rândul, în publicaţii proprii şi în mass-media din Vest, persecuţiile la care erau supuşi credincioşii din ţările comuniste.

Mai multe informaţii din biografia lui Sergiu Grossu – aici.

 

Sursa: eleonora-lisnic.blogspot.com/