CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Românii din Serbia trăiesc perioada cea mai odioasă din ultimii 70 de ani. VIDEO

Imagini pentru romanii din serbia map

Practici oficiale anti-românești în Serbia

Românii din Serbia trăiesc perioada cea mai odioasă din ultimii 70 de ani. Niciodată ca în ultimii ani nu le-au fost încălcate drepturile elementare, cum este dreptul de a vota liber pentru a fi aleși acei români care reprezintă interesele comunității românești și nu cele ale partidului politic care impune o politică ce nu are nimic comun cu românii, scrie https://ioncoja.ro/practici-oficiale-anti-romanesti/. 

Niciodată ca acum, din considerente străine intereselor identitare românești, prin cârdășie de gașcă pseudopolitică, românilor nu le-a fost periclitată existența fizică, niciodată ca acum nu au fost reduși la cifre, la desconsiderare, la manipulare, la umilință națională.

Consiliul Național Român, prin conducerea sa, n-are capacitatea intelectuală, profesională, morală, experiența necesară și nici voința să facă față momentului istoric în care ne aflăm, nici măcar nu-l percepe ca atare.

Există o inconștiență a timpului în care funcționează și a priorităților noastre vitale. Mai întâi în vara anului 2020, din cauza neimplicării conducerii Consiliului Național Român, românii își pierd clădirea „Luceafărul” din Vârșeț, un simbol românesc pentru românii din Serbia, care a fost în pripă vândută la licitație. 

Apoi, la finele anului 2020, prin acțiunile nefaste ale aceluiași Consiliu Național, însăși identitatea națională și drepturile omului au devenit o categorie negustorească. Votul membrilor Consiliului Național Român, odată exprimat public, a fost rectificat pentru a se obține o majoritate care nu e a celor care în scris au cerut și au votat demiterea președintelui Consiliului, ci este a președintelui, Daniel Magdu, care cu orice preț ține să râmână în funcția de președinte al Consiliului Național Român. Asta înseamnă că dreptul românilor, membri ai Consiliului Național Român, de a vota liber, este subordonat altor interese care nu au nimic comun cu interesele românilor. Dreptul majorității de a hotărî prin vot liber, conform Constituției, destinul comunității românești este pur și simplu anihilat. 

În data de 30 decembrie 2020 a fost făcut public Procesul verbal al ședinței electronice a CNMNRS din data de 29 decembrie 2020. În urma lecturării acestuia deducem anumite inadvertențe  printre care o crasă înșelăciune.

Anume, prin inversarea rezultatului votului dat inițial și prin „forțarea falsificării” procesului de votare, cu scopul de a se obține un rezultat favorabil rămânerii în funcție a actualului președinte, Daniel Magdu, am devenit martorii unei odioase malversații și fără de voința noastră (dacă nu reacționăm) complici în actul de rea intenție, soldat cu formarea unei alte majorități care a dus la rămânerea în funcția de președinte al CNMNRS a lui Daniel Magdu. 

Se știe că 12 membri, majoritari ai CNMNRS (Daniel Petrovici, Anișoara Țăran, Marcel Drăgan, Nicu Ciobanu, Roman Bugar, Alexandra Rancovici, Dragan Demić, Jasminka Ivanković, Magda Ion, Dr. Ion Omoran, Anca Marin, Tihan Matasarević), de bună voie și nesiliți de nimeni, au cerut în scris și au semnat cu toții cererea pentru revocarea președintelui CNMNRS și pentru alegerea în funcția de președinte a domnului Ion Magda în ședința electronică din 29 decembrie 2020 (e discutabilă și legalitatea organizării unei ședințe electronice în condițiile în care nu mai există stare de urgență).

Se mai știe că cei 12 membri ai CNMNRS, în ziua votului, acceptând Ordinea de zi, au votat, în unanimitate, pentru revocarea lui Daniel Magdu și pentru alegerea lui Ion Magda în funcția de președinte al CNMNRS, precum și împotriva tuturor punctelor înscrise în Ordinea de zi (punctele 1-8).

Se mai știe că în acea zi, Marin Anca, membru al Consiliului Național Român, în ciuda presiunilor făcute asupra lui timp de câteva ore la primăria din Biserica Albă, totuși, se deplasează la Vârșeț, unde votează pentru revocarea lui Daniel Magdu și pentru alegerea lui Ion Magda în funcția de președinte al CNMNRS (ca să se înțeleagă, o face alături de ceilalți membri ai CNMNRS care au cerut, prin proprie semnătură, revocarea președintelui CNMNRS și alegerea în funcția de președinte a domnului Ion Magda). 

Se mai știe că în seara aceleași zile, noaptea, Marin Anca (care este și cetățean american), este pur și simplu luat din casă și adus la Vârșeț, unde i se impune, contrar voinței sale, schimbarea deciziei inițiale – revocarea lui Daniel Magdu, a primului său vot trimis în format electronic la ora 16,30, iar la ora 19,33 i se cere să-și modifice votul doar pentru ca Daniel Magdu, contrar voinței majorității membrilor CNMNRS (12 din 23) să rămână în funcția de președinte.

Ne întrebăm ce rost mai are Consiliul Național Român, organul reprezentativ al românilor din Serbia, dacă votul unui membru al Consiliului poate fi modificat doar pentru că așa vrea președintele Daniel Magdu sau poate altcineva?

Fiind constatate toate cele de mai sus, iată-ne martori ai celui mai trist capitol din istoria CNMNRS, în care se încalcă drepturile elementare, sunt violate libertățile omului, securitatea persoanei, degradată demnitatea omului liber.

Nu putem accepta un Proces verbal și, implicit, niște hotărâri care sunt rezultatul unei ședințe falsificate! Reacționăm și condamnăm cu vehemență modificarea prin forță a votului și impunerea deciziilor! Ca urmare, se impune recunoașterea votului inițial nefalsificat (real de facto și de drept) al celor 12 membri ai CNMNRS (Daniel Petrovici, Anișoara Țăran, Marcel Drăgan, Nicu Ciobanu, Roman Bugar, Alexandra Rancovici, Dragan Demić, Jasminka Ivanković, Magda Ion, Dr. Ion Omoran, Anca Marin, Tihan Matasarević) care au votat revocarea lui Daniel Magdu și alegerea lui Ion Magda în funcția de președinte al CNMNRS.

Această întâmplare petrecută în Banatul de sud, la Vârșeț, suntem convinși că nu este dirijată din centrele înalte ale puterii, ea este rezultatul modului de a se „aranja lucrurile” în această zonă, condusă de o mână malefică a celor cărora li s-a dat să fie „puterea locală”.

Ceea ce s-a petrecut în data de 29 decembrie 2020 ne îndeamnă să ne întrebăm care este poziția românului în Serbia? Care sunt drepturile noastre?

Imagini pentru românii din timoc photo"

Care este atitudinea autorităților sârbe, informate despre cele petrecute? Ignorarea lor este un indiciu al locului nostru în această țară. Dacă chiar și existența fizică este periclitată, cum să mai așteptăm ca statul să fie un stat democratic și stat de drept?!

Este clar că românii au devenit prizonierii unor funcționari politici locali, iar ceea ce fac autoritățile, prin acceptarea tacită a implicării partidului de guvernământ, prin acei politruci care dirijează activitatea Consiliului Național Român, nu fac decât să își antagonizeze minoritatea română care nu mai are încredere în actuala conducere a Consiliul Național Român. 

Apelurile noastre, prin care am solicitat soluționarea problemelor, către președintele Serbiei, președintele Guvernului Serbiei, președintele Adunării Provinciei Autonome Voivodina, președintele Guvernului Voivodinei, au rămas fără răspuns. Iată de ce apelăm și la dumneavoastră, cu speranța că ne veți susține cauza și eforturile disperate de soluționare a acestor probleme.

Avem un singur scop: dorim să ni se permită și nouă, românilor din Serbia, să ne putem manifesta identitatea printr-o funcționare firească și normală a Consiliului Național Român, fără de implicarea răuvoitoare a politrucilor, mai mult decât a politicului, fără de presiunile politice care încalcă flagrant drepturile, demnitatea și libertățile omului. Ceea ce ni se întâmplă este un atentat la drepturile românilor și identitatea noastră națională.

Cu speranța că apelul nostru va avea susținerea dumneavoastră și a instituției pe care o reprezentați, vă rămânem profund recunoscători.

31 ianuarie 2021                  

În numele celor 12 membri ai Consilului Național Român din Serbia care semnează acest apel, 

Nicu Ciobanu

PS. ma tem ca si aici e tot mana rusilor: Dezbina si stapaneste…

Publicitate

05/02/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Comunitatea românilor din Serbia

 

 

 

Imagini pentru românii din serbia photos map"

 

 

 

 

 

 

Comunitățile românești din Serbia. Considerații generale

 

 
Comunitatea românească din Serbia, parte a ramurii sud-dunărene, este astăzi împărțită în două zone principale, în care etnicii români beneficiază de contexte socioculturale  și politice diferite. Astfel, cele două zone sunt Voivodina (Banatul sârbesc) și Valea Timocului (sau Craina), aflată în zona de nord-est a Serbiei.

Această diferență este dată de distincția dintre români și vlahi, prezentă în toate documentele sârbe postbelice referitoare la componenţa etnică a federaţiei, autorităţile de la Belgrad folosind prima denumire pentru locuitorii de origine română din Voivodina, iar cea de a doua pentru cei care locuiesc în restul teritoriului şi, mai ales, în Serbia de Răsărit (Valea Timocului).

Lucrarea este fundamentată pe o serie de documente cu regim închis ce aparțin  Institutului Cultural Român și Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe, fiind mai departe completat cu informații extrase prin metoda analizei secundare aplicată materialelor listate la Bibliografie și cu informații obținute prin metoda analizei de presă aplicată principalelor publicații interesate de problematica românilor de pretutindeni.

 

Scurt istoric al Timocului sârbesc

 

O incursiune în istoria regiunii ne arată că regiunea Morava-Timoc s-a aflat în o permanentă legătură cu populațiile din regiunea Banatului și a Olteniei de astăzi, făcând parte din aceeași cultură și spațiu identitar. Mizând pe această chestiune, în pofida separării actuale a spațiilor din punct de vedere politic, conectarea populațiilor pare a fi în continuare activă, atât din punct de vedere lingvistic (împărtășirea aceleiași limbi, dar cu grade diferite dedezvoltare și modernizare a acesteia), religios (cea creștin-ortodoxă), cultural (folclor,obiceiuri și tradiții).

În trecut, regiunea era cunoscută sub numele de Tribalia, atestată aici încă din sec. VIII î. Hr (urmată în cursul istoriei prin Dacia Ripensis, Dacia Mediteranea, Moesia romană).

Populaţia tracică de aici a început să fie romanizată înaintea celei de la nord de Dunăre.

În secolele V si VI, actuala regiune din răsăritul Serbiei a fost de nenumărate ori atacată de huni, gepizi, ostrogoţi, avari şi alţi migratori. Sârbii în secolul VII, când au sosit, s-au aşezat în apusul actualei ţări.

La începutul sec. VII dominaţia romano-bizantină cedează sub presiunea slavilor.

În secolele X si XI, românii din răsăritul Serbiei au avut cnezatul lor propriu, ce se întindea pe ambele părţi ale Dunării (în nord până în Retezat) iar în secolul XII au contribuit la crearea unui ţarat împreună cu bulgarii, care s-a menţinut independent aproape un veac (Imperiul româno-bulgar al Asăneştilor).

La începutul sec. XVIII austriecii cuceresc Banatul dar şi teritorii la sud de Dunăre (Semedria, Columbac şi Negotin), Timocul fiind unit administrativ cu Banatul, dar şi sporadic în stăpânirea Munteniei.

Aceste teritorii din sudul Dunării şi temporar Banatul, le vor pierde în confruntările cu Poarta („paşalâcul de la Vidin”), un rol mare avându-l răscoala românilor bănăţeni din anii 1736-1739. În Valea Timocului, sârbii îşi extind graniţa abia în 10 iunie 1833. Miloş Obrenovici obţine de la turci în schimbul unei apreciabile sume, alipirea Crainei la paşalâcul Belgradului.

Astfel, nu este de mirare afirmația lui Nicolae Iorga cum că România reîntregită de după primul război mondial se învecina tot cu români, în perioada interbelică numărul acestora ridicându-se la aproximativ 2 milioane de persoane, nefiind puși la socoteală cei din Albania, Macedonia, sudul Serbiei, sud-vestul Bulgariei şi aromânii din Grecia (Revista Geopolitica, nr. 1 (5)/2005, an IV).

În zilele noastre, datele sunt modificate, însă comunitățile sunt în marea lor majoritate de natură compactă, fiind aproximativ 350.000 de români în Valea Timocului (NE Serbiei) și aproape 150.000 în Bulgaria.
Prezenți până atunci în toate statisticile vremii, începând cu 1948 și până în 1955, românii sau vlahii dispar din statisticile oficiale, ca urmare a tensionării relaţiilor iugoslavo-române, datorită proiectului “Federaţia Balcanică” demarat de Iosip Broz Tito.

Acest proiect al liderului iugoslav de a crea o federaţie balcanică în care să fie incluse Albania şi Bulgaria, dar sub conducerea Iugoslaviei, a dus la o ruptură între Stalin şi Tito, fapt ce a înrăutăţit relaţiile dintre Iugoslavia şi România lui Dej (Serviciile secrete şi criza iugoslavă, Historia.ro).

Situație actuală a spațiului timocean din Serbia Tradiția istorică a dus în consecință la coagulare în jurul graniţelor României a unor comunităţi de români foarte solide (Bulgaria, Serbia, Ucraina, Ungaria) unde astăzi, din nefericire, înfruntă dificultăți de prezervare și promovare identitară. Lipsa implementării unor drepturi specifice minorităților care să garanteze românilor contextul propice în care să își poată păstra limba, cultura, credinţa și tradiţiile își face simțită prezența, în special în regiunea Văii Timocului.

 

 

Imagini pentru românii din timoc photo"

 

 

 

 
În Serbia, comunitatea românească timoceană este concentrată în special în arealul delimitat de râul Morava (la apus), Dunăre (partea de nord) şi Timoc (partea de sud-est) şi, după surse comunitare, numărul românilor/vlahilor din această zonă este de peste 350.000, iar împărţiţi în statisticile oficiale sunt vlahi-39736 şi români-1476.

Aceştia trăiesc în 154 de localităţi (sate şi comune), compacte din punct de vedere etnic şi în 48 de localităţi cu populaţie mixtă româno-sârbă.

Situaţia în cadrul comunităţii româno/vlahe din Serbia de Răsărit (Timoc) rămâne, în continuare, dificilă, aceştia nefiind recunoscuţi, ca minoritate naţională şi, implicit, nebeneficiind de drepturile şi libertăţile aferente. Pornind de la ideea că poate fi minoritate doar comunitatea etnică având o ţară de origine (de exemplu România, Ungaria, Slovenia etc.), românii/vlahii sunt consideraţi „un grup etnic de origine necunoscută”, încercându-se acreditarea ideii că ar fi de origine slavă.

Aici, românii nu au şcoli în care să citească şi să scrie în limba română. Cu toate  acestea, pe plan religios, primii pași s-au realizat în 2004 când, după mai bine de 150 de ani, se reiau slujbele religioase în limba română, prin sfinţirea primei biserici româneşti din teritoriu, la Malainiţa, Negotin, ridicată prin eforturile preotului Bojan Aleksandrovici.

Mai departe, în 2010, se sfinţeşte a doua biserică românească, în satul Isacova (Jasikovo), pe valea Moravei, slujbele religioase fiind ţinute de preotul iconom stavrofor Iel Buobu Lui, paroh al parohiei de Horreum Margi și Isacova.

S-a demarat în ultimii doi ani, construirea unei biserici la Busur, Valea Moravei, precum şi ridicarea la Malainiţa a unei a doua biserici, ce va constitui nucleul primei mănăstiri româneşti din arealul movaro-timocean.

 

Contextul actual se centrează pe două momente semnificative:

1) luna octombrie 2011 în care a fost programată efectuarea recensământului populaţiei în Serbia, eveniment controversat şi extrem de sensibil pentru comunităţile de români din această regiune, și

2) recentele atacuri armate asupra unor lideri ai românilor din Timoc și Voivodina, din decembrie 2011, care riscă să destabilizeze relațiile cu Serbia, „pedepsită” anterior de Comisia pentru romanii de pretutindeni din Senatul României care a dat Aviz negativ Acordului de asociere a Serbiei la UE.

 

După Primul Război Mondial, în urma Conferinței de pace de la Paris, Banatul istoric a fost împărțit între Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (RSCS) și România.

Datorită conjuncturii care s-a creat după Primul Război Mondial, mulți preoți, învățători, avocați, medici și funcționari (intelectualitatea), au părăsit Banatul sârbesc, împreună cu multe familii de țărani, pentru a se stabili în România.

Consecință imediată a acestei emigrări a fost degradarea învățământului, în special cel primar: din cei 105 învățători care au funcționat înainte de primul război mondial, 72 au plecat în România.

Totodată, școlile confesionale au devenit școli de stat, iar autoritățile centrale au trimis în satele românești învățători sârbi, bulgari și ruși, care nu cunoșteau limba română.

Această situație a fost rezolvată abia în 1935, când în baza unei convenții, Ministerul Învățământului de la Belgrad a numit în școlile din satele cu populație majoritară românească învățători „contractuali”, chemați din România, urmând ca la sfârșitul anului să activeze în acest regim în total 47 de învățători.

După cea de-a doua conflagrație mondială, Voivodina a beneficiat de un nivel scăzut de autonomie în cadrul Serbiei, pentru ca în 1974, Constituția iugoslavă să acorde provinciei dreptul de veto în parlamentele sârb și iugoslav în deciziile legate de afacerile sale interne.

Constituțiile Federației Iugoslave, a Republicii Sârbe și, respectiv, a Provinciei Voivodina din 1974, recunoșteau românii ca o minoritate națională constituentă a statului, garantându-le ca atare drepturi colective, fapt care se manifesta și prin extinderea dreptului privind uzul oficial al limbii române (de pildă art. 10 al constituției Voivodinei).
Odată cu decizia președintelui Slobodan Miloșevici din septembrie 1990, o serie întreagă drepturi autonome în Voivodina au fost pierdute, prin transferarea unei mari părți a autonomiei sale, inclusiv votul în președinția colectivă iugoslavă, puterii de la Belgrad.

După anii 2000, după căderea regimului Miloșevici, un context favorabil reformelor pe tipar legislativ și cultural s-a instituit.

 

Situație actuală în Voivodina – pe scurt

 

În Voivodina trăiesc aproximativ 35 000 de români conform recensământului din 2002. Comunitatea românească beneficiază de învăţământ public, emisiuni tv şi radio în limba română, fiind recunoscuţi ca minoritate naţională şi, ca urmare, beneficiază de o serie de drepturi aferente, cum ar fi învăţământ în limba română, mijloace de informare în limba maternă, biserici în care slujbele se desfăşoară în limba română şi organizarea de manifestări cultural-artistice, etnografice, religioase şi sportive proprii.

În 2001 aici a fost înfiinţată şi o episcopie ortodoxă română, care a fost recunoscută de Ministerul Cultelor din Serbia în aprilie 2009 şi care are sub jurisdicţia sa parohiile româneşti din Voivodina şi Timoc.
 
Cu toate acestea, atitudinea factorilor politici sârbi faţă de românii din Banatul Sârbesc este ambiguă, partidele de guvernământ sau din opoziţie încercând să-şi realizeze propriile interese cu sprijinul electoratului de origine română.

Românii din Voivodina sunt foarte slab reprezentaţi în organele legislative sau executive inclusiv în zonele cu populaţie românească majoritară, numărul lor este nesemnificativ.

Localitățile cu cele mai mari comunități românești sunt Alibunar, Vârșeț, Panciova, Becicherecul Mare, Covăcița, Jitiște, Cuvin, Apatin, Biserica Albă, Plandiște și Novi Sad.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse: 

https://dsftrom.s3.eu-central-1.amazonaws.com/950129f09051111f7d292fffe45f2b97.pdf

Revista Etnosfera, nr. 1/2012

Autor: Ovidiana Bulumac
Prolegomene

 

12/11/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: