R.Moldova s-a lăsat prinsă în capcana energetică întinsă de Rusia

România salvează energetic Chișinăul, iar autoritățile moldovene prin cedarea întregii cantități de gaze pe care o primește R.Moldova de la „Gazprom”, salvează Transnistria și finanțează separatismul acestei regiuni proruse.

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu de la Deutsche Welle consemnează că Sâmbătă, la ora 13.00, România a început să livreze gaze prin conducta Iaşi-Ungheni-Chișinău, în Republica Moldova .

Peste câteva ore, ministrul moldovean al infrastructurii, Andrei Spânu, a anunțat că Chișinăul va ceda Transnistriei (regiunea separatistă prorusă din stânga Nistrului), cel puțin în luna decembrie, toate cele 5,7 milioane de metri cubi de gaz pe zi (mai puțin de 50% din necesarul Republicii Moldova) pe care le primește Moldova de la „Gazprom”.

În schimb, Chișinăul ar urma să primească energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, gestionată de regimul separatist pro-rus de la Tiraspol, la prețul de 73 USD/MW – ceea ce înseamnă cu 11 USD mai scump față de prețul la care aceeași centrală livra curent Chișinăului până pe 1 noiembrie 2022.

Un eșec cât o trădare, vândut cetățenilor în tariful la energie

Altfel spus, Chișinăul a cedat tot gazul (ieftin) regimului separatist, a primit în schimb curent mai scump, iar consumatorilor li se spune că „afacerea” cu separatiștii este avantajoasă, deoarece va permite reducerea tarifului la energia electrică până la 4 lei per kWh (cu 20%). Asta în condițiile în care cu numai 2 zile în urmă, pe 2 decembrie, tariful la energia electrică a fost majorat cu 1,14 lei (până la 5,91 lei).

Adică mai întâi au mărit tariful, urmând ca, după tranzacția cu regimul separatist, să-l reducă din nou, mizând pe faptul că populația o să se bucure și o să laude guvernarea că se gândește la popor.

Ceea ce nu spun însă cei care au girat această înțelegere opacă este că pretinsa reducere a prețului la energie este pur și simplu ștearsă de prețul de achiziție a gazului pe care Chișinăul va fi nevoit să-l achite în februarie și martie (prin achiziții la preț de piață).

Anunțul vizând tranzacția cu separatiștii, care nu a fost însoțit de explicații imediate, a șocat opinia publică din Republica Moldova. Moldovenilor li s-a spus doar că afacerea „este un compromis rezonabil” și că, după ce au rămas fără gaze la zi, moldovenii din dreapta Nistrului vor fi asigurați cu gaze din micile stocuri pe care Chișinăul a reușit să și le facă în România și Ucraina (unde cad rachete rusești).

Pentru gazul din stocuri, Chișinăul a plătit vara și toamna prețuri mari – în medie de 1000 de dolari mia de metri cubi.

„Gazprom” livrează însă acum R. Moldova gaze la prețul de 785 de dolari. Așadar, Chișinăul a decis să cedeze acest gaz mai ieftin Transnistriei, iar consumatorilor de pe malul drept al Nistrului să le vândă gaz scump din stocuri.

Explicația ministrului Spânu, care a venit abia duminică, este că „în această săptămână, electricitatea cumpărata de „Energocom” de pe bursa română a depășit 400 EUR/MW”. Procurarea la preț de peste 400 EUR/MW ar fi dus inevitabil, spune el, la o creștere suplimentară de tarif în luna decembrie – „cel mai probabil peste 8 lei” moldovenești per kWh. Chișinăul are contracte pentru luna decembrie cu furnizori din România (Hidroelectrica, OMV Petrom, etc.).

Capcana rusească i-a fost întinsă Chișinăului încă în octombrie

În octombrie 2022, „Gazprom” a neglijat prevederile contractului cu Moldova – a limitat livrările cu 30% și a plafonat volumul pentru Moldova la numai 5,7 milioane metri cubi de gaz pe zi. Pe timp de iarnă, aceasta înseamnă aproximativ 40% din necesarul ambelor maluri ale Nistrului sau 100% din necesarul de gaz al Transnistriei.

La Tiraspol s-a înscenat o panică menită să justifice un demers al regimului separatist adresat Kremlinului, despre o posibilă „catastrofă umanitară” în Transnistria. Administrația separatistă pro-rusă de la Tiraspol a anunțat „stare de urgență economică” din cauza deficitului de gaze. Centrala de la Cuciurgan a redus livrările de curent către Chișinău de la 70% la 27% după care a sistat livrările în totalitate. Chișinăul s-a pomenit practic fără soluții energetice asigurate.

Timp de câteva zile a cumpărat curent din Ucraina până când Rusia a bombardat sistemul energetic ucrainean. Moldova a rămas în beznă. Și-a revenit datorită României, care a început livrările de curent către Chișinău în regim de avarie. S-au mobilizat donatorii externi. UE a suplimentat în regim de urgență ajutorul pentru Moldova, Germania a donat 40 de milioane de euro ca „ajutor la contor” pentru moldoveni, la Paris, în cadrul Platformei de sprijin pentru Moldova, Emmanuel Macron a anunțat un alt ajutor suplimentar de peste 100 de milioane de euro pentru ca Moldova să reziste energetic în fața șantajului energetic rusesc.

Un gest suspect, ambalat în declarații siropoase pe placul moldovenilor

Peste doar câteva zile, Chișinăul cedează întregul volum de gaze Transnistriei și-i repornește întreaga mașinărie economică producătoare de bani murdari, iar moldovenii sunt îndemnați de către exponenții guvernării de la Chișinău să se bucure că „pentru prima dată în istoria țării, malul drept al Nistrului nu mai folosește gaze naturale de la Gazprom” și că „independența energetică este tot mai aproape”.

Stocurile de gaz ale Chișinăului (din România și Ucraina) sunt acum de 250 milioane de metri cubi. Autoritățile spun că această cantitate ar fi suficientă pentru două luni de iarnă (în condițiile în care centralele termice interne funcționează pe bază de păcură). Prețul mediu al acestui gaz stocat este 1000 de dolari mia de metri cubi față de prețul gazului de la Gazprom de 785 de dolari mia de metri cubi. Sâmbătă, 3 decembrie, prețul spot al gazului pe piața internațională era de 1515 euro mia de metri cubi.

Experții anticipează că acest preț va crește pe măsură ce iarna își va intra în drepturi. Când sunt întrebați de unde și la ce preț va cumpăra Moldova gaz peste două luni (când se vor epuiza rezervele), responsabilii de la Chișinău spun că nu se știe ce va fi, pentru că războiul e la hotar, dar „Moldova va fi mai puternică și noi, toți împreună, solidari, vom reuși” – ne asigură ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu.

Planul de suprimare economică a regimului separatist pro-rus de la Tiraspol, în spatele rezistenței armatei ucrainene, a eșuat. Regimul separatist de la Tiraspol, ostil integrității teritoriale a Republicii Moldova, a fost salvat de guvernarea pro-europeană de la Chișinău sau cel puțin de anumiți exponenți ai acestei guvernări care, în virtutea conjuncturii politice, s-au pomenit în funcții de conducere.

Despre acest plan se știa de la începutul lunii noiembrie, dar nimeni nu-și imagina că decidenții de la Chișinău îl vor accepta.

Chișinăul nu are un plan pentru o Transnistrie fără un regim separatist

„Această conducere, dar și cele anterioare, nu și-ar fi asumat încetarea finanțării regimului separatist pentru că nu există niciun plan de reintegrare. În momentul în care îți asumi să duci regimult separatist la faliment trebuie să știi ce să faci ulterior cu regiunea transnistreană”, susține Irina Tabaranu, jurnalistă de la Chișinău, specializată în problematica transnistreană.

„Guvernarea nu știe, nu vrea să știe și nu face nimic pentru asta. Lasă regiunea transnistreană să plutească pentru că nu știe ce să facă cu ea dacă se îneacă”, menționează jurnalista în contextul deciziei anunțate sâmbătă seară de către Chișinău.

Ipoteza că separatiștii și decidenții de la Chișinău știau demult că Transnistria va primi tot gazul rusesc (5,7 milioane metri cubi – exact cât a decis să dea Gazpromul – înseamnă 100% din necesarul Transnistriei) este susținută de câteva elemente de analiză.

În primul rând, Uzina Metalurgică de la Rîbnița, al doilea cel mai mare consumator de gaze din regiunea transnistreană (care a fost oprită după ce Chișinăul a limitat livrările de gaz spre Transnistria), și-a publicat încă la începutul lunii noiembrie planul de topire a 16 mii de tone de metal, ceea ce denotă că cei care o gestionează erau siguri că vor avea cantitatea necesară de gaze.

Al doilea element este că „Moldovagaz” nu a transferat către „Gazprom”, până pe 20 noiembrie, avansul în proporție de 50% pentru luna decembrie, așa cum sever insista până acum, în fiecare lună, furnizorul rus.

Creditul de peste 1 miliard de lei îl restituie moldovenii prin tarif

Și încă un aspect… Tiraspolul nu plătește Gazprom-ului pentru gazul consumat. Nu achită nimic de peste 30 de ani. Datoria (tolerată necondiționat de ruși) acumulată de Transnistria depășește 8 miliarde de dolari.

Decizia Chișinăului de a ceda regiunii transnistrene întregul volum de gaz va face ca această datorie să crească în continuare într-un ritm mai accentuat decât dacă ar fi existat limitări în ceea ce privește livrările.

În luna octombrie, Guvernul de la Chișinău a ajutat „Moldovagaz” să-și achite plățile către Gazprom. Compania de stat „Energocom” a creditat „Moldovagaz” cu 1 miliard 50 de milioane de lei moldovenești, pentru ca aceasta să-și poată achita datoriile față de furnizorul rus. Creditul urmează a fi rambursat până pe 1 mai 2023. L-am întrebat pe directorul „Moldovagaz”, Vadim Ceban, cum va restitui compania acest credit statului în condițiile în care tot volumul de gaze se duce în Transistria, care nu-și achită consumul?

„Creditul va fi întors din contul devierilor financiare pe care trebuie să le recuperăm de la consumatori (de pe malul drept al Nistrului – n.n.). Aceste devieri sunt incluse în tariful actual pe care îl achită consumatorii”, ne-a spus Ceban. El ne-a asigurat că populația de pe malul drept al Nistrului (Chișinăul) nu va achita pentru consumatorii de pe malul stâng (Transnistria) care nu plătesc. „Devierile financiare întotdeauna au fost calculate în funcție doar de consumul malului drept”, ne-a explicat Ceban.

Potrivit lui, pentru gazul din stocuri, furnizat în decembrie consumatorilor de pe malul drept al Nistrului, „Moldovagaz” (în care Gazprom deține pachetul de 51%) nu va transfera plățile către Gazprom, ci către întreprinderea de stat „Energocom”, care a cumpărat și stocat acest gaz în vara și toamna acestui an.

Întrebări fără răspuns

În aceste condiții nu este clar de ce este menținută în schemă acestă companie controlată de „Gazprom” în condițiile în care stocurile de gaz sunt ale companiei „Energocom” care aparține statului.

De asemenea, nu este clar de ce consumatorii moldoveni sunt somați prin tarif să achite devierile financiare ale „Moldovagaz” (fiica „Gazpromului”) în condițiile în care Chișinăul cumpără gaz de pe piața europeană și îl stochează pentru „zile negre”, de teama șantajului rusesc, în România și Ucraina?

Este o eroare să crezi că „Gazprom” nu va soma „Moldovagaz” să plătească pentru gazul livrat în Transnistria, susține fostul ministru moldovean al Justiției, Ion Păduraru. Gazpromul își recuperează periodic acești bani prin Arbitrajul de la Moscova.

Există zeci de plângeri depuse în acest sens, în ultimii ani, de către „Gazprom” în arbitrajul rus. „Totul se acumulează”, precizează Păduraru.

Dar ce valoare are contractul semnat sâmbătă de către SA „Energocom” și Centrala de la Cuciurgan gestionată de un regim separatist pro-rus ilegal de la Tiraspol – o centrală „privatizată” ilegal de o firmă din Rusia în baza „legislației” transnistrene?

Cine, cum și în baza legislației cărei țări poate fi sancționat acest furnizor de curent în cazul în care, la ordinul Kremlinului, ar stinge mâine lumina în Moldova?

De-a lungul istoriei de 30 de ani a Moldovei independente, acest furnizor a făcut asta nu odată, atunci când Rusia a vrut să obțină anumite cedări din partea Chișinăului în favoarea Transnistriei.

Zilele trecute, DW a mai dezvăluit o schemă absurdă prin care Chișinăul a atras România și UE în finanțarea separatismului transnistrean „din motive umanitare”.

Este vorba de un coridor de alimentare a Transnistriei cu carburanți, firmele transnistrene fiind scutite de orice impozite și accize de către autoritățile constituționale de la Chișinău.

Prejudiciul anual generat bugetului național al Republicii Moldova prin această schemă este de 4 miliarde de lei.

Publicitate

Parlamentul Ucrainei a recunoscut suveranitatea Ceceniei, considerând-o ‹teritoriu ocupat temporar de Rusia›

Potrivit Agenției de presă RBC, Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral al Ucrainei) a recunoscut Republica Cecenă Icikeria ca fiind ”teritoriu ocupat temporar de Rusia”.

O rezoluţie în acest sens a fost adoptată, marţi, 18 octombrie 2022,cu voturile a 287 de deputați ucraineni. 

Documentul adoptat de Parlamentul Ucrainei condamnă genocidul comis împotriva poporului cecen și recunoaște suveranitatea Republicii Cecene Icikeria, considerată ”teritoriu ocupat temporar de Rusia ca urmare a agresiunii armate comise cu încălcarea Cartei ONU”. 

APELUL diplomatului Mihai Gribincea: ”Parlamentul R.Moldova ar trebui să recunoască oficial Republica Cecenă Icikeria, urmând astfel exemplul Radei de la Kiev”

De ce Parlamentul Republicii Moldova nu ar urma exemplul Radei de la Kiev?”, întreabă retoric istoricul, scriitorul și diplomatul Mihai Gribincea de la Chișinău. 

RBC notează că Icikeria este o entitate statală autoproclamată, care a apărut după prăbușirea URSS.

Foto: Președinții Icikeriei (Ceceniei) au fost Djohar Dudaev, Aslan Mashadov și Doku Umarov.

Toți au fost uciși, iar independența republicii cecene a fost lichidată după încorporarea forțată a acesteia în cadrul Rusiei, în anul 2000. 

Anterior, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut apel la popoarele din Caucaz, Siberia și alte popoare indigene din Rusia să lupte împotriva mobilizării parțiale anunţate de Vladimir Putin.

Potrivit liderului ucrainean, cecenii, ingușii, osetinii, cerchezii și cei din Daghestan nu trebuie să moară în războiul josnic și rușinos al Rusiei.

Dedesubturile emiterii legitimaţiilor de maghiar și secui

Dupa destramarea imperiului austro-ungar, la sfirsitul primului razboi mondial, o treime din etnicii maghiari din Europa centrala au fost separati de patria-mama, se arăta intr-un articol publicat în revista americana Time.

Sub titlul ”Imperiul contraatacă”, articolul se dorea o expunere neutra a situatiilor conflictuale suscitate de faptul ca guvernul de la Budapesta a adoptat controversata lege a statutului, care confera celor 3,5 milioane de etnici maghiari din țările vecine Ungariei drepturi generoase.

Vecinii Ungariei acuză

Legea statutului votată la Budapesta a atras protestele oficialitatilor din unele state vecine Ungariei, care au argumentat că legitimatia de maghiar incalcă suveranitatea statală si este discriminatorie față de populatia non-maghiara.

Harta: Zonele cu populație maghiară în  țările vecine Slovacia, Ucraina, România și Serbia.

Ungur şi „maghiar”. Dedesubturile unei legitimaţii.

O întreagă „elită” publicitică, prea grăbită şi prea puţin instruită sau doar „interesată”, considerând că aplombul poate înlocui cultura, pune semnul egalităţii între „nemţi” şi „germani”, „români” şi „vlahi”, ceea ce dumneavoastră, domnule Mircea Dogaru, consideraţi că este corect, dar şi între „unguri” şi „maghiari”, echivalenţă pe care aţi conestat-o în repetate ocazii; (Bătălia pentru România, Dr. Mircea Dogaru în dialog cu jurnalistul Septimiu Roman) – http://istorie-adevarata.blogspot.com.)

Cine ar fi, aşadar, după opinia dvs. „maghiari” şi de ce nu sunt totuna cu „ungurii”?

Mircea Dogaru: În accepţiunea etnică a cuvântului, „ungurii” nu sunt „maghiari”, tot aşa cum „românii” nu sunt „traci” (decât pentru unele minţi bonlave ori pentru agenţii de influenţă pro-Est) sau „francezii” nu sunt „galli”. Iar în accepţiunea politică de după „dualism” (1867)a cuvintelor, dacă toţi „ungurii” sunt „maghiari”, nu toţi „maghiarii” sunt, etnic, unguri, tot aşa cum „ruşii” erau „sovietici” dar nu toţi „sovieticii” erau, etnic, „ruşi”.
Se ştie că, în tendinţa de deznaţionalizare prin rusificare a popoarelor cotropite, bolşevicii au vorbit iniţial despre „popoarele sovietice”, sfârşind prin a afirma existenţa „poporului sovietic” şi a „naţiunii sovietice”.

La fel stau lucrurile şi cu termenul de „maghiar”, inteligent reintrodus în circulaţie, după 1867, în cadrul programului de stat de deznaţionalizare a slavilor, românilor, germanilor şi celorlalte etnii din cuprinsul Ungariei dualiste. Dar … să nu anticipăm!
Ca toate (fără excepţie) popoarele moderne europene, inclusiv poporul român şi ungurii sunt rezultanta unui proces de etnogeneză, un proces, în ceea ce-i priveşte, extrem de complex. Cei care au venit din Asia au fost „maghiarii finici” sau „copii pământului”, cum ar suna, în traducere, numele lor.

Dar între cei care s-au stabilit în Europa Centrală, maghiare erau, după Simon de Keza, „108 neamuri (familii patriarhale – n.n.) nu mai multe. Ceilalţi erau, potrivit cronicarului cu dublă ascendenţă spaniolă, proclamat ieri „hungarus„, astăzi „maghiar” de arhitecţii celei mai mari minciuni din istorie, „străini sau provenind din robi”.

Majoritatea valului de migraţie eterogen condus de Almus, apoi de Arpad, era formată din populaţii türcice, kazari (kabari)bulgari, bascurzi (de unde pejorativul „bozgor”) pecenegi alăturaţi la Kiev etc., grupaţi de autorii gestelor ungureşti sub numele generic de „cumani” deoarece, la 2-3 sute de ani după evenimente, „cumanii” erau türcici contemporanii lor şi care, în creuzetul pannonic, au participat masiv, la rândul lor, în veacurile XII-XIII la procesul etnogenetic ungar.

Tot după plecarea de la Kiev spre Vest, valului lui Almus i s-au alăturat numeroşi slavi şi, luaţi la remorcă, pe post de robi, „români” („volohi”, „voloki”, „voloci” pentru slavii nordici, de unde desemnările ungureşti „olah” şi „olahok”). Au urmat, la trecerea munţilor, luptele cu „volohii (românii) şi slovianii” din Carpaţii Păduroşi, după „Nestor”, lupte care au costat viaţa ducelui Almus, căruia-i succede fiul său, Arpad, şi stabilirea, cu mare efort, sau „muncă” într-o regiune românească, în care au ridicat, numindu-l după cuvântul „muncă” din „limba locului” un castru-Munkaci. În jurul lui, nota Simon de Kéza, dar tot „dincolo de codru” (erdö-elu), adică de marile păduri carpatice, au mai înălţat 6 castre.

De la aceste 7 castre ale Ungariei primare a pornit, voit, „confuzia”, dictată de raţiuni politice revizioniste a multor istorici unguri, cu viitoarea Transilvanie, numită aşa, „Septemcastra” (şapte castre), trei secole mai târziu, de viitorii colonişti saşi. În realitate, maghiarii, tücicii şi ceilalţi sub comanda lui Almus apoi Arpad, s-au aşezat în jurul Munkaci-ului (rom. Mucaceu) într-o regiune tot românească, astăzi, prin voinţă germano-rusă, numită „Ucraina subcarpatică„. Ţinând de Ţara Ungului, de pe râul Ung, locuitorii săi se numeau „unguari” (româneşte „Ungureni” de la „Unguar” sau „Ungheni”, de la „Ung„, după „Unghiul” pe care-l face acolo, între înălţimi, prelungirea pustei) ambele nume fiind adjudecate de noii veniţi („Ungaria” şi „ungur„).

Aceasta a devenit pentru asiaticii de sub comanda lui Arpad, în anul 896, noua patrie europeană, „Ungaria” iniţială şi aici începe procesul etnogenetic ungar, punctat de dobândirea (potrivit tuturor autorilor de geste), de către cuceritorii finici, türcici şi slavo-românii supuşi de Arpad (vezi căpetenia „Urs„) a unui nou nume, comun, acela de „unguar” sau „ungur„, după cucerirea cetăţii „Ung-ului” sau „Unguar-ului” şi lichidarea conducătorului acesteia, numit româneşte în textul latin al gestelor – „DUCA” (=dux).Împământenirea noilor veniţi s-a produs prin luarea în căsătorie de către Arpad a fiicei (româncă şi creştină) defunctului „DUCA” din Ţara Ungului.
Duce (dux) de „Unguar” (nu „Hunguar„), după ce şi-a consolidat stăpânirea prin numeroase razii în teritoriile nordice, româno-morave, Arpad a coborât cu soldaţii săi, numiţi de acum, generic, „unguari„, abia în anul 903 în teritoriile româneşti dintre Tisa şi Dunărea Mijlocie ale ducelui „Salanus”, de unde a trecut în Pannonia. Atenţie, Pannonia istorică era în drepta Dunării, pentru că, prin extinderea ca noţiune geografică a termenului, s-a făcut o confuzie voită cu teritoriile româneşti din stânga.

Tot aşa cum, în privinţa numelui, pentru a eluda originea românească a numelor de „ungur” şi „Ungaria” (de la cuvântul „unghi„), ocolindu-se episodul „Ung” s-a încercat explicarea numelui dobândit de maghiari şi aliaţii lor prin „onoguduri„ numele unei federaţii de triburi bulgare, deşi nici un izvor de veac IX, nu îi menţionează ca „unguri” ci doar ca „maghiari”. Mai inteligenţi decât falsificatorii contemporani, autorii gestelor au scris „Ung” sau „Unguar” – „Hung” şi „Hunguar” pentru a forţa identificarea maghiarilor finici cu „hunii” turcici, identificare ce le-ar fi consolidat dreptul de stăpânire în „Pannonia” şi nu numai.

Recent, în România, Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) acționează pentru introducerea în uz a unei cărți de identitate secuiești, ce ar urma să aibă menționate pe lângă elemente clasice precum numele și domiciliul, și un angajament față de autonomia teritorială a Ținutului (vezi harta).

Comitetul permanent al consiliului a supus în urmă cu câteva zile dezbaterii publice proiectul hotărâre privind introducerea cărții de identitate secuiești, scrie agenția maghiară de presă Hirado.

Potrivit proiectului prezentat de Hirado, cartea de identitate secuiască poate fi obţinută de orice persoană de peste 18 ani care are domiciliul în Ţinutul Secuiesc sau locuieşte în afara acestuia, dar se declară secui şi este de acord cu autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc aşa cum se prevede în Statutul de autonomie elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc.

Introducerea cărţii de identitate secuiești a fost iniţiată de Comitetul Permanent al CNS pe motiv că “în orice ţară sau în oricare regiune autonomă a unei ţări, elementul constitutiv cel mai important este populaţia care locuieşte acolo, ai cărei membri acceptă constituţia ţării, respectiv legea fundamentală a regiunii autonome”.

CNS a declarat că limba regiunii este maghiara, a desemnat sărbătorile oficiale ale Ţinutului Secuiesc (Ziua Libertăţii Secuieşti pe 10 martie şi Ziua Autonomiei Ţinutului Secuiesc în ultima duminică din octombrie), a avansat propunerea în urma căreia Marea Adunare a Administraţiilor Locale Secuieşti a declarat “Imnul secuiesc” imnul Ţinutului Secuiesc și a elaborat până acum Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, a trasat graniţele administrative externe şi interne ale Ţinutului Secuiesc şi a creat simbolurile acestuia: steagul, stema şi simbolul prescurtat al ţinutului.

Cartea de identitate secuiască poate fi solicitată prin completarea unui formular, care trebuie să conţină numele şi prenumele solicitantului, data şi locul naşterii, domiciliul permanent şi sexul.

Formularul va conţine în mod obligatoriu, în formă pretipărită, angajamentul solicitantului faţă de autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.

De Ziua autonomiei secuieşti care este marcată în ultima duminică din octombrie printr-o iniţiativă din 2016 a Consiliului naţional secuiesc, liderii Partidului Popular Creştin Democrat (KDNP) din Ungaria, aflat la guvernare alături de Fidesz, precum şi LMP (Politica altfel, liberal-ecologist), din opoziţie, întruniți la Budapesta au declarat că ”Autonomia este o solicitare legitimă a secuilor. Ceea ce solicităm pentru Ţinutul Secuiesc nu este un păcat împotriva lui Dumnezeu, ci o revendicare legitimă națională”.

Ce pot să spună politicienii de la Budapesta și liderii Consiliului Național Secuiesc când vine vorba de recensământul efectuat în perioada 18-27 martie 2002, când doar 532 de persoane au declarat că aparțin minorității secuilor din România ?

Va emite Consiliul Național Secuiesc numai 532 de legitimații de secui?