CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

IDENTITATEA NATIONALA LA ROMÂNI

 Drapelul României

 

 Inedit: Steagul Principatului Pindului

Drapelul Principatului aromân al  Pindului (1941-1943)

 

Fișier:Flag of Moldova.svg

Drapelul R.Moldova

IDENTITATEA LA ROMÂNI

Globalizarea tinde să domine lumea, dar se remarcă totodată, aproape pretutindeni, că popoarele îşi păstrează caracteristicile, adăugând doar într-o oarecare măsură componenta „globală”. Nici englezul, nici germanul, nici francezul n-au renunţat la trăsăturile lor specifice şi cu atât mai puţin americanul, deşi Statele Unite s-au constituit doar cu mai puţin de două veacuri şi jumătate în urmă.

Polonezul şi ungurul ne pot servi de model de trăinicie naţională; chiar atunci când s-au stabilit pe alte meleaguri, ei îşi conservă conştiinţa apartenenţei lor etnice şi în nu puţine cazuri chiar şi limba, după o succesiune de mai multe generaţii.

Ei îşi slujesc solul natal cu dăruire, chiar când vieţuiesc la mii de kilometri de el. Prin contrast, foarte mulţi români dau dovadă de o adaptabilitate excesivă şi, de asemenea, renunţă la „zestrea” lor cu o seninătate desăvârşită.

Fără îndoială acest comportament rezultă, în primul rând, dintr-o lipsă de educaţie identitară.

Care era conştiinţa colectivă a românilor cu un veac în urmă şi care este astăzi? Dar care era educaţia? Ce ţi se spunea acasă, dar la şcoală?

Eu însumi sunt „un produs” al perioadei interbelice şi amintirile îmi sunt limpezi.

Eram în euforia marii împliniri din 1918 şi aşa eram crescuţi. În clasă se cânta imnul naţional, se înălţa steagul ţării, marile împliniri naţionale – unirea cea mică, independenţa şi unirea cea mare – erau comemorate în fiecare an, iar acasă ni se povestea „istoria mică” – implicarea membrilor familiei şi a apropiaţilor în procesele istorice prin care trecuseră românii.

 Sentimentele naţionale reprezentau o dominantă a existenţei şi pentru mine au rămas neştirbite şi cu ele, nedespărţit, am trecut prin viaţă. Mi-au fost reazăm şi neîncetat îndemn prin atâtea timpuri grele.

Au trecut de atunci trei sferturi de veac. Generaţiile de după mine n-au mai beneficiat de acea educaţie, ci, dimpotrivă, nu rareori, au fost supuse unei contra-educaţii naţionale, cum din păcate şi de neînţeles se întâmplă până şi astăzi!

 Istoria este marginalizată ca materie de învăţământ, „miturile” noastre sunt vânate cu înverşunare şi asistăm la o altă deformare a trecutului, în aşa fel ca înaintaşii noştri şi faptele lor să fie înfăţişate minimizant, vedetizându-se cu stăruinţă aspectele negative şi lăsându-se în penumbră cele pozitive, ceea ce nu se face însă cu istoria universală, cu istoria celorlalţi!

Copiii şi tinerii noştri nu sunt crescuţi cu sentimentul dominant al identităţii lor. De mici ei nu mai sunt ai României, ci aceasta nu mai reprezintă pentru mulţi dintre ei – mai ales în mediul urban – decât o simplă escală în drumul lor către în afară.

Odată cu identitatea se destramă naţiunea şi ţara îşi pierde fiii pe care îi formează cu jertfe pentru alţii.

 Este una dintre problemele cele mai grave, pe lângă atâtea altele, prin care trecem.

Nu se cuvine să lăsăm mai departe ca valul nepăsării să ne împiedice mersul înainte şi să ne întunece viitorul !

 

 

autor: acad. Dan Berindei

 

sursa: Revista Clipa – Magazinul actualitatii culturale românesti, cea mai veche revista româneasca din Statele Unite  aflata in circulatie.

 

 

 

04/11/2015 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Nu ne rusificaţi numele!

 

Recent, pe site-ul AVA. MD a apărut, în limba rusă, comentariul “Primele fisuri în fundamentul statului moldovenesc “, semnat de Bogdan Ţârdea. Nu vom stărui asupra conţinutului, mesajului sau stilisticii acestui articol discutabil. Ne vom referi doar la un aspect aparent insignifiant, dar în realitate extrem de relevant care trădează un anumit gen de exclusivism velicorus.

Este vorba despre transcrierea numelor de persoane.    Astfel, în articolul cu pricina poetul Grigore Vieru este numit Grigorii Vieru (Григорий Виерy), iar ministrul de Externe Iurie Leancă devine Iurii Leancă (Юрий Лянкэ). Nu-i exclus ca autorul  să nu fi fost rău intenţionat. Dar şi cel care îl numeşte “negru” pe un afro-american nu-şi propune, probabil, să-l insulte. Atâta doar că, printr-o atare exprimare, cu voie sau fără voie, dovedeşte emfază şi lipsă de respect. Cu alte cuvinte, procedează ca un rasist ordinar.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre persoanele care ne schimonosesc numele. S-ar putea ca ele să nu aibă nimic împotriva noastră. Numai că, vrând-nevrând, scuipă pe ce avem mai scump. Pe identitatea naţională. Pe dreptul de a ne numi în conformitate cu tradiţia şi în spiritul limbii materne. Altfel spus, oricine ne deformează numele, se comportă ca un şovinist ordinar.

E vorba de antroponimia românească. De o chestiune delicată ce ţine de sentimentele personale, dar şi de cele naţionale. Cu părere de rău, nu numai străinii, ci şi unii colegi de breaslă, redând în mass-media de la Chişinău numele de botez sau cele de familie, îşi permit să le interpreteze în cel mai grosolan mod cu putinţă. Le stâlcesc cum le vine la gură, creând astfel impresia că intră cu picioarele în intimitatea oamenilor.

Numele de persoane nu se traduc dintr-o limbă în alta. Asta să fie clar! Adaptarea lor forţată la modelul onomastic rusesc a fost impusă abuziv sub regimul ţarist sau cel sovietic şi făcea parte din politica panslavistă de asimilare şi deznaţionalizare a popoarelor colonizate.

Îmi povestea maestrul Valentin Mândâcanu cum a trebuit să lupte vreo şapte ani de zile ca să-i redea fiului său numele de botez Emil, întrucât birocraţii considerau că acesta trebuie să fie Emilian. Există documente istorice care atestă că încă sub ocupaţia ţaristă în multe sate din Basarabia toţi locuitorii cu nume de familie româneşti se pomeneau peste noapte cu altele ruseşti sau ucrainene. Moraru devenea Melnic, Negru – Ciornâi etc. Din nefericire, atare practici, fără amploarea de altădată, nu au fost abandonate definitiv nici până astăzi.

Persistă încă o sumedenie de recidive regretabile. Presa din Federaţia Rusă, de exemplu, nu conteneşte să scrie şi acum Gheorghii Ghimpu, Vasilii Tarlev, Serghei Mocanu, Aleksandr Tanase, Dmitrii Diacov etc. Exemplul ei este urmat de publicaţiile, posturile de radio şi canalele TV de limbă rusă din Republica Moldova. Iată doar câteva nume spicuite de pe portalul AVA.MD: Valerii Lazar, Dmitrii Braghiş, Anatolii Ţaranu etc. Totodată, pe acelaşi site scrie Gregory Peck, Nataly Portman, George Bush.

De ce, stimaţi, colegi, nu aţi tradus în ruseşte şi numele actorului american Gregory Peck? De ce lui i-aţi permis să rămână Gregory, aşa cum l-au botezat părinţii, iar poetului nostru naţional i-aţi refuzat acest drept, obligându-l să devină Grigorii Vieru? De ce şi lui Bush nu-i preschimbaţi prenumele în Gheorghii, că ar fi mai pe înţelesul cititorului rus, nu-i aşa? Nu atentaţi la numele englezilor, francezilor şi germanilor, dar nu vă sinchisiţi deloc să le strâmbaţi pe cele ale moldovenilor. Oare nu pentru că-i trataţi ca pe nişte “naţmeni”, după cum erau ei porecliţi în URSS?

Nu vrem să ni se pocească numele, chit că vouă vă pare poate că în limba voastră ele sună mai bine. Nu le trunchiaţi pe ale noastre aşa cum şi noi nu le trunchiem pe ale voastre.

Presa de limba română nu scrie Dumitru Medvedev. Sau Valeriu Kuzmin. Ar ajunge de râsul curcilor oricine l-ar numi Iurie Lujkov pe primarul Moscovei sau Valeriu Gazzaev pe antrenorul echipei Dinamo Kiev. Unui ziarist de la Jurnal, Timpul sau Ziarul de Gardă nici prin cap nu i-ar trece să traducă în română numele unor personalităţi de la Moscova sau  unor cetăţeni ai Republicii Moldova care se identifică drept etnici ruşi. Ar fi ridicol dacă, de bună seamă, crainicul de la ProTV sau de la Radio Vocea Basarabiei l-ar numi pe ministrul rus de Externe Sergiu Lavrov sau pe şeful Companiei Rosnano Anatol Ciubais. În presa de limbă română de la Chiţinău nimeni nu-l obligă pe Valerii Klimenko să fie Valeriu Climencu.

Vă rugăm, stimaţi confraţi de condei din presa de limbă rusă, să ne răspundeţi cu aceeaşi monedă şi să nu ne sluţiţi numele. Nu vă cerem mult. Nu trebuie decât să daţi dovadă de bun simţ. Atât.

Petru Bogatu, Radio Vocea Basarabiei 

 

Quantcast

03/04/2011 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

JURNALIST BASARABEAN:Nu ne rusificaţi numele!

Petru Bogatu: Nu ne rusificaţi numele!

Recent, pe site-ul AVA. MD a apărut, în limba rusă, comentariul “Primele fisuri în fundamentul statului moldovenesc “, semnat de Bogdan Ţârdea. Nu vom stărui asupra conţinutului, mesajului sau stilisticii acestui articol discutabil. Ne vom referi doar la un aspect aparent insignifiant, dar în realitate extrem de relevant care trădează un anumit gen de exclusivism velicorus. Este vorba despre transcrierea numelor de persoane.    Astfel, în articolul cu pricina poetul Grigore Vieru este numit Grigorii Vieru (Григорий Виерy), iar ministrul de Externe Iurie Leancă devine Iurii Leancă (Юрий Лянкэ). Nu-i exclus ca autorul  să nu fi fost rău intenţionat. Dar şi cel care îl numeşte “negru” pe un afro-american nu-şi propune, probabil, să-l insulte. Atâta doar că, printr-o atare exprimare, cu voie sau fără voie, dovedeşte emfază şi lipsă de respect. Cu alte cuvinte, procedează ca un rasist ordinar.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre persoanele care ne schimonosesc numele. S-ar putea ca ele să nu aibă nimic împotriva noastră. Numai că, vrând-nevrând, scuipă pe ce avem mai scump. Pe identitatea naţională. Pe dreptul de a ne numi în conformitate cu tradiţia şi în spiritul limbii materne. Altfel spus, oricine ne deformează numele, se comportă ca un şovinist ordinar.

E vorba de antroponimia românească. De o chestiune delicată ce ţine de sentimentele personale, dar şi de cele naţionale. Cu părere de rău, nu numai străinii, ci şi unii colegi de breaslă, redând în mass-media de la Chişinău numele de botez sau cele de familie, îşi permit să le interpreteze în cel mai grosolan mod cu putinţă. Le stâlcesc cum le vine la gură, creând astfel impresia că intră cu picioarele în intimitatea oamenilor.

Numele de persoane nu se traduc dintr-o limbă în alta. Asta să fie clar! Adaptarea lor forţată la modelul onomastic rusesc a fost impusă abuziv sub regimul ţarist sau cel sovietic şi făcea parte din politica panslavistă de asimilare şi deznaţionalizare a popoarelor colonizate.

Îmi povestea maestrul Valentin Mândâcanu cum a trebuit să lupte vreo şapte ani de zile ca să-i redea fiului său numele de botez Emil, întrucât birocraţii considerau că acesta trebuie să fie Emilian. Există documente istorice care atestă că încă sub ocupaţia ţaristă în multe sate din Basarabia toţi locuitorii cu nume de familie româneşti se pomeneau peste noapte cu altele ruseşti sau ucrainene. Moraru devenea Melnic, Negru – Ciornâi etc. Din nefericire, atare practici, fără amploarea de altădată, nu au fost abandonate definitiv nici până astăzi.

Persistă încă o sumedenie de recidive regretabile. Presa din Federaţia Rusă, de exemplu, nu conteneşte să scrie şi acum Gheorghii Ghimpu, Vasilii Tarlev, Serghei Mocanu, Aleksandr Tanase, Dmitrii Diacov etc. Exemplul ei este urmat de publicaţiile, posturile de radio şi canalele TV de limbă rusă din Republica Moldova. Iată doar câteva nume spicuite de pe portalul AVA.MD: Valerii Lazar, Dmitrii Braghiş, Anatolii Ţaranu etc. Totodată, pe acelaşi site scrie Gregory Peck, Nataly Portman, George Bush.

De ce, stimaţi, colegi, nu aţi tradus în ruseşte şi numele actorului american Gregory Peck? De ce lui i-aţi permis să rămână Gregory, aşa cum l-au botezat părinţii, iar poetului nostru naţional i-aţi refuzat acest drept, obligându-l să devină Grigorii Vieru? De ce şi lui Bush nu-i preschimbaţi prenumele în Gheorghii, că ar fi mai pe înţelesul cititorului rus, nu-i aşa? Nu atentaţi la numele englezilor, francezilor şi germanilor, dar nu vă sinchisiţi deloc să le strâmbaţi pe cele ale moldovenilor. Oare nu pentru că-i trataţi ca pe nişte “naţmeni”, după cum erau ei porecliţi în URSS?

Nu vrem să ni se pocească numele, chit că vouă vă pare poate că în limba voastră ele sună mai bine. Nu le trunchiaţi pe ale noastre aşa cum şi noi nu le trunchiem pe ale voastre.

Presa de limba română nu scrie Dumitru Medvedev. Sau Valeriu Kuzmin. Ar ajunge de râsul curcilor oricine l-ar numi Iurie Lujkov pe primarul Moscovei sau Valeriu Gazzaev pe antrenorul echipei Dinamo Kiev. Unui ziarist de la Jurnal, Timpul sau Ziarul de Gardă nici prin cap nu i-ar trece să traducă în română numele unor personalităţi de la Moscova sau  unor cetăţeni ai Republicii Moldova care se identifică drept etnici ruşi. Ar fi ridicol dacă, de bună seamă, crainicul de la ProTV sau de la Radio Vocea Basarabiei l-ar numi pe ministrul rus de Externe Sergiu Lavrov sau pe şeful Companiei Rosnano Anatol Ciubais. În presa de limbă română de la Chiţinău nimeni nu-l obligă pe Valerii Klimenko să fie Valeriu Climencu.

Vă rugăm, stimaţi confraţi de condei din presa de limbă rusă, să ne răspundeţi cu aceeaşi monedă şi să nu ne sluţiţi numele. Nu vă cerem mult. Nu trebuie decât să daţi dovadă de bun simţ. Atât.

Petru Bogatu, Radio Vocea Basarabiei 

Quantcast

06/08/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: