CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CURTEA SUPREMĂ a respins apelul depus de fostul președinte Băsescu la decizia Curții de Apel București și a confirmat printr-o decizie definitivă că acesta și-a turnat la Securitate colegii și a făcut poliție politică

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) a României au stabilit definitiv statutul de turnător al lui Traian Băsescu, după ce au respins ca nefondat recursul acestuia împotriva deciziei Curții de Apel București, care stabilea că fostul președinte al României a fost colaborator al fostei Securități, având ca nume conspirativ ”Petrov”.

Înalta instanță a hotărât:

„Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu. Respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian, împotriva Sentinţei civile nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian împotriva Încheierii de amânare a pronunţării, din data de 05 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian.

Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022”, se arată în decizia de miercuri a instanței supreme.

În septembrie 2019, Curtea de Apel București a constatat calitatea fostului președinte Traian Băsescu – Petrov de colaborator al Securității. Curtea de Apel a stabilit că:

„Notele informative date de Băsescu se circumscriu unor teme clasice de poliţie politică, specifice Securităţii, fiind vizate exclusiv chestiuni care ţin de viaţa privată sau de dreptul la liberă circulaţie al persoanelor”

– „Băsescu a denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar furnizarea informaţiilor a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

– „Băsescu mai mult decât să prezinte faptele, le-a interpretat, afirmând că «am înţeles că D.C. ar fi dispus, în cazul în care ar reuşi să cunoască în străinătate o fată cu avere, să rămână acolo».”

– „Prin furnizarea acestor informaţii, Băsescu a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în relatările sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare, cu încălcarea dreptului la viață privată şi a dreptului la liberă circulaţie şi, prin urmare, a vizat această consecinţă.”

– „Ne aflăm în prezenţa unei îngrădiri efective a drepturilor cetăţeneşti, având în vedere măsurile dispuse pe marginea informaţiilor transmise de Băsescu”.

– „În consecinţă, nesocotind interesele celor denunţaţi, Băsescu a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată în privinţa acestora, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale.”

Fostul președinte Traian Băsescu a primit până acum nu mai puțin de patru decizii de necolaborare cu fosta Securitate, documente emise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Potrivit site-ului CNSAS, Traian Băsescu a primit deciziile de necolaborare la următoarele date: 21 februarie 2002, 31 august 2004, 26 septembrie 2006 și 22 octombrie 2013.

Mai amintim că Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, a afirmat despre Traian Băsescu că a fost colaborator al Securităţii încă din 2004, motiv pentru care i-a fost intentat un proces de fostul preşedinte.

Mai mult de atât, Mugur Ciuvică a pierdut procesul şi a fost acuzat de calomnie, motiv pentru care a fost pus să plătească şi o amendă uriaşă, de 520 și ceva de milioane de lei vechi (52.000 de lei n.r.). Era cea mai mare despăgubire dată de instanță în momentul respectiv în istoria proceselor de calomnie”, declara Mugur Ciuvică pentru DC NEWS în noiembrie 2021.

Potrivit site-ului CNSAS, Traian Băsescu a primit deciziile de necolaborare la următoarele date: 21 februarie 2002, 31 august 2004, 26 septembrie 2006 și 22 octombrie 2013.

Cercetătoriii de la CNSAS au relevat că potrivit documentelor , primul nume de sursă a Securității comuniste al lui Traian Băsescu a fost „Petrov” și l-a primit perioada în care studia la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân” din Constanța. Un prim document în acest sens e datat 7 decembrie 1972, adică din primul an de facultate.

Potrivit CNSAS, Băsescu dădea informații la Securitate despre comportamentul, atitudinea și poziția colegilor săi de facultate față de regimul comunist și semna note cu numele conspirativ ”Petrov”.

În timpul procesului, Traian Băsescu a spus: „Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (…) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”.

Așa cum o dovedesc și documentele publicate de Grupul de Investigații Politice, notele date la Securitate de către Traian Băsescu au avut repercusiuni asupra colegilor săi.

Cornel Dimitriu a fost oprit pentru a lucra pe o navă românească ce pleca în străinătate, în urma unei note informative semnate de Petrov, în care spunea că „Dimitriu Cornel ar fi dispus, în cazul în care ar reuși să cunoască în străinătate o fată cu avere, să rămînă acolo.”

Ofițerul de Securitate care se ocupa de supravegherea informativă a Institutului de Marină, Gheorghe Tudor, a dat aviz negativ pentru Cornel Dimitriu, care a primit interdicție de a părăsi țara, până în 1977.

Motivul invocat de Securitate a fost tocmai acela că „se deţine material informativ furnizat de colaboratorul PETROV, din care rezultă că elevul Dimitriu Cornel ar fi dispus ca, în cazul în care ar reuşi să cunoască în străinătate o fată cu avere, să rămână acolo.

Având în vedere aspectele raportate mai sus, a concluzionat ofițerul de Securitate, propunem a se aviza negativ”.

Un alt coleg, Constantin Daraban, a fost și el propus negativ pentru practica pe navele de pescuit oceanic, după ce Traian Băsescu „Petrov”, într-o notă de la Securitate din 1972, l-a turnat pe Daraban că a vândut un ceas și două perechi de butoni. Daraban a trebuit să dea explicații Securității, după ce aceasta i-a urmărit corespondența, „pe marginea relațiilor sale cu un cetățean pakistanez”.

La fel, Ion Bîrgău, un alt coleg al lui Băsescu, a fost anchetat de Securitate pe baza informațiilor de la Petrov, care a spus că Bîrgău „a avut relații cu femei de cetățenie cehă” și a venit la Institutul de Marină pentru că vroia „să fie departe de familie”.

Constantin Simionescu a fost turnat la Securitate de Băsescu pentru că a spus că în Occident tinerii au mai multe drepturi și sunt mai liberi.

În baza acestei note informative, Constantin Simionescu a primit aviz negativ pentru a profesa pe navele de pescuit oceanic.

content-image

În 1976, Traian Băsescu a terminat cursurile Institutului și a deveni ofițer de marină la NAVROM Constanța. Potrivit CNSAS, dosarul său personal de la Securitate, cel din anii studenției, a fost distrus de instituția represivă trei ani mai târziu, în 1979, pentru că Traian Băsescu a devenit membru al Partidului Comunist Român.

Doar în situații speciale membrii PCR puteau fi urmăriți de Securitate sau să fie informatori.

De altfel, notele atribuite lui Traian Băsescu și ajunse în instanță au fost găsite în dosarele altor persoane.

După numirea ca reprezentant al NAVROM în portul Anvers, din Belgia, documentele CNSAS arată că în 1988 relația lui Traian Băsescu cu Securitatea fusese din nou reluată. Numele conspirativ e însă altul: „Traian”.

Într-un raport al Securității din același an se menționează că „Traian”, după numirea la Anvers, „la prima venire în țară, în iulie a.c, ia legătura cu organele de securitate și sesizează mai multe aspecte de interes operativ”.

Informațiile date cu această ocazie sunt tehnice, legate de activitatea NAVROM. Spre final, Traian Băsescu strecoară și un detaliu de viață personală: directorul unei companii străine s-a întâlnit cu o femeie în România. Acesta ar vrea să o reîntâlnească la întoarcere.

Traian Băsescu rămâne fără beneficiile pe viață prevăzute de lege pentru foștii președinți ai României, după ce ÎCCJ a decis miercuri că acesta a colaborat cu fosta Securitate.

Printre beneficiile pe care le pierde Băsescu se numără o indemnizație lunară, o locuință de protocol gratuită și protecția SPP.

Parlamentul a adoptat la finalul anului trecut o lege care prevede ca drepturile acordate persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român să fie retrase în cazul în care se dovedeşte că aceştia au avut calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.

Potrivit legii, foștii președinți ai României beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:

a) folosinţă gratuita a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţa, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar

b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu

c) paza şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.

Cât privește mandatul de europarlamentar, decizia de colaborare cu fosta Securitate nu are nicio consecință juridică, potrivit fostului președinte al CCR, Augustin Zegrean.

„Nu are consecințe juridice constatarea calității sau necalității de colaborator al Securității, nu are consecințe juridice, ci doar morale”, a declarat el pentru Europa Liberă.

În privința unui posibil fals în declarații, ca urmare a faptului că a completat la candidatură că nu a colaborat cu fosta securitate, cercetătorul CNSAS și istoric Mădălin Hodor, susține că este greu de dovedit o astfel de infracțiune în spețe de acest fel, scrie https://www.hotnews.ro/stiri.

„În declarația aceea nu se spune despre relații cu Securitatea, care să implice o asumare generală, ci de colaborare în sensul legii”.

Mugur Ciuvică, președintele Grupului de investigații politice, va cere revizuirea acelei decizii şi va face plângere penală împotriva lui Băsescu 

„O să văd exact, o să vorbesc cu avocatul care ne-a ajutat în demersurile noastre. Noi, ca GIP, am făcut o plângere penală împotriva lui Traian Băsescu de la decizia Curţii de Apel pentru fals în declaraţii, dar nu s-a întâmplat nimic, ne-au anunţat doar că e in rem şi atât. Ulterior, o să văd în ce măsură aş putea să fac şi eu în nume personal o plângere penală. 

Apoi, chiar dacă are valoare simbolică, pentru corectitudinea justiţiei, voi face o cerere de revizuire a procesului de calomnie, să cer revizuirea soluţiei şi anularea ei. 

Plângerea penală va fi tot pentru fals în declaraţii. Dumnealui, ca orice politician, candidat, demnitar, a completat declaraţii pe proprie răspundere că nu a fost colaborator al Securităţii. În motivarea de la fond, de la Curtea de Apel, se precizează că Traian Băsescu a ştiut tot timpul că este colaborator şi ştia ce urmări are acest lucru asupra vieţii celor pe care i-a turnat.

Cred că va fi menţinută. În baza deciziei conform căreia ştia că e colaborator al Securităţii, ştia foarte bine asta şi când completa acele declaraţii.

Ultima declaraţie a completat-o când a candidat pentru Parlamentul European, aşa că şi actuala funcţie, după părerea mea, este ocupată abuziv.

Pentru că a ajuns europarlamentar în baza unei declaraţii false, în baza unei minciuni. Să vedem ce va spune statul de drept!”, a declarat Mugur Ciuvică în exclusivitate pentru DC NEWS. 

24/03/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA, PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

SOARTA UNOR PATRIOȚI BASARABENI TURNAȚI LA KGB DE SECURITATEA CEAUȘISTĂ PENTRU VINA CĂ IUBEAU ROMÂNIA

DOCUMENT cutremurător: În ‘69, Securitatea ceaușistă i-a turnat la KGB, direct lui Andropov, pe mai mulți patrioți basarabeni, care aveau să facă ani grei de pușcărie. Singura lor vină a fost că au iubit România prea mult și că au recunoscut asta în Ambasada RSR de la Moscova

DOCUMENT cutremurător: În69, Securitatea ceaușistă i-a turnat la KGB, direct lui Andropov, pe mai mulți patrioți basarabeni, care aveau să facă ani grei de pușcărie. Singura lor vină a fost că au iubit România prea mult și că au recunoscut asta în Ambasada RSR de la Moscova.

Moscova, 1969. Mai mulți patrioți basarabeni – printre care Mircea Druc, Alexandru Șoltuianu Gheorghe GhimpuValeriu Graur și Alexandru Usatiuc-Bulgăr  – își iau inima în dinți, mânați de dorul de casă, și se prezintă în câteva rânduri la Ambasada României de la Moscova, unde chiar îndrăznesc să se simtă ca acasă, vorbesc de rău URSS și, unii dintre ei, solicită ajutorul Ambasadei pentru a putea ajunge în România, consemnează publicația online https://podul.ro.

În cadrul discuțiilor, cu toții își exprimă speranța că, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, Basarabia va reveni unde îi e locul: între granițele firești ale României. 

Ce credeți că face Ambasada României comuniste de la Moscova, după aceste vizite ale fraților din stânga Prutului? 

Informează degrabă nu numai Ministerul de Externe al României (pe-atunci RSR), ci și Ministerul de Externe al URSS. 

Mai mult! Ministerul de Externe al României informează imediat Securitatea ceaușistă, iar șeful acestei instituții genocidare – pe atunci Ion Stănescu – dă în trap și-l informează personal, în scris, chiar pe șeful KGB, Iuri Vladimirovici Andropov!

Așa cum veți remarca, tonul delațiunii este de o obediență scabroasă, Stănescu atrăgând atenția KGB cu privire la pericolul elementelor naționaliste din Basarabia care au avut curajul să vorbească de funie în casa spânzuratului. 

Ion_Stănescu

De notat că Ion Stănescu (pe numele său adevărat Ion Silaghi / foto sus: sursa Wikipedia) a fost general comunist, îndeplinind funcțiile de membru al CC al PCR (1965-1979 și 1982-1989), ministru de Interne și președinte al Consiliului Securității Statului al RSR (1968-1972), ministru de Interne (1972-1973), ministru al Turismului (1984-1989), ocupând și alte funcții cu rang de ministru.

După 1990 nu l-a deranjat nimeni, a fost vicepreședinte al Partidului Socialist al Muncii și a sucombat liniștit, după o viață îndelungată și îmbelșugată, în 2010, în viloiul său de la Periș. 

Copia scrisorii trimisă de Ion Stănescu şefului KGB Iuri Andropov, în care relatează încercarea basarabeanului Usatiuc de a primi audienţă la Ceauşescu. Foto: https://mariusmioc.wordpress.com.

”Vă aduc la cunoștință aceste fapte, în conformitate cu acordul dintre organele de securitate ale statelor noastre, care prevede sesizarea reciprocă despre acțiunile ce pot prejudicia relațiile de bună vecinătate ale țărilor noastre”, punctează Ion Stănescu în delațiunea către Andropov. Da, asta era România acelor ani – un satelit al URSS. 

Urmarea acestui gest ”frățesc”?

KGB-ul i-a arestat cu brutalitate pe patrioții basarabeni care au fondat Frontul Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei. Printre aceștia s-au numărat Alexandru ȘoltoianuGheorghe GhimpuValeriu Graur și Alexandru Usatiuc-Bulgăr, care aveau să facă ani îndelungați de pușcărie politică pentru ”propagandă și agitație antisovietică, clevetirea puterii sovietice”.

Jurnalistul basarabean Gheorghe Mărzencu (stabilit în Germania) dezvăluie acest episod sinistru pe contul de Facebook al domniei sale, unde prezintă și raportul trimis de Ion Stănescu lui Andropov. În cele ce urmează, Podul.ro vă prezintă în integralitate relatarea domnului Gheorghe Mărzencu: 

Vizitele de la Ambasadă 

”Un document care spune totul despre cum Securitatea română ceaușistă percepea patriotismul românesc din Basarabia

Mă refer la un document istoric, la denunțul șefului Securității României, Ion Stănescu, adresat președintelui KGB al URSS, Andropov, cu privire la vizitele lui Mircea Druc, Alexandru Șoltuianu etc. la Ambasada României din Moscova, anul 1969.

În urma acestei pâre, patrioții basarabeni care au fondat Frontului Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei au fost arestați. Dintre ei, Alexandru Șoltoianu, Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur, Alexandru Usatiuc-Bulgăr au făcut pușcărie lungă pentru ‹propagandă și agitație antisovietică, clevetirea puterii sovietice›.

Patrioții basarabeni se prezentau la ambasada României la Moscova, crezând că vin ca acasă. Se plângeau de ‹raiul sovietic› și cereau de la București mai multă atenție pentru basarabeni, care să se încheie cu cererea de retrocedare a pământurilor pierdute în 1940.

Lanțul turnătoriilor 

Reacția României a fost cea mai neașteptată – i-au denunțat la KGB-ul sovietic, după care a început perioada de arestări și condamnări ale celor care s-au plâns la ambasadă.

După cum ne arată documentul, Ambasada de la Moscova informa mereu Ministerul de Externe de la București, iar acesta, la rândul său, transmitea totul la Securitatea Română. Temuta Securitate ceaușistă însă a hotărît să aducă la cunoștința KGB-ului despre dorul basarabenilor de țara lor, România, și despre acțiunile disperate ale tinerilor patrioți pentru a-și vedea Țara reunită. 

Documentul atașat este din dosarul penal instrumentat lui Alexandru Șoltoianu, de la care l-am primit personal, acum 10 ani. 

(O scurtă paranteză: după ispășirea pedepsei de 7 ani în penitenciar, patriotul a fost plasat în surghiun, în localitatea Ciyli, reg. Kyzyl-Orda, Kazahstan, unde s-a făcut prieten cu unchiul meu, Vasile Țârdea, deportat încolo din Tătărăști, la vârsta de 12 ani, la 13 iunie 1941, și a rămas pe pământul acela pentru totdeauna. În scurt timp după Chișinău, dl Șoltoianu, revenit la Moscova unde locuise practic tot timpul, a căzut bolnav la pat și am pierdut legătura cu el. La apelurile mele repetate, astăzi, la telefonul din Chișinău al feciorului său, Ovidiu, dar și la cel al fratelui său, Dionisie, nu mi-a răspuns nimeni).

273962030_1189118341619472_5262237947919022473_n

Denunțul 

Transcriu aici denunțul oficial al Securității României către KGB al URSS. Documentul constituie extrasul tradus din dosarul penal nr. 6651 de inculpare a lui Șoltoianu Alexandru Alexeevici, în delictele prevăzute de art. 67 pct 1 și 69 Cod Penal al RSS Moldovenești.

Deschis: 10 decembrie 1971

Finalizat: 12 iulie 1972.

Volumul 2, pag. 338.

De fapt, textul este o reproducerea inversă în română, de pe originalul traducerii rusești, efectuată de un traducător basarabean din KGB, și confirmată de cancelarista Elkina, din aceeași instituție, la 14 ianuarie 1972.

Nu știu de ce, zilele curente, îmi tot aduceam aminte de acest document…

Iată textul denunțului (structurat ușor):

„Strict SECRET

Exemplarul nr 1

Nr. 14/7054, 

din 05.02.1969

Moscova

Președintelui KGB pe lângă Consiliul Miniștrilor al URSS

Tovarășului Andropov Iu. Vl.

Stimate tovarășe Andropov!

Vă aducem la cunoștință că Ambasada R.S. Română la Moscova a informat de mai multe ori Ministerul Afacerilor Externe al R.S. România despre unii cetățeni sovietici, care, cu prilejul vizitelor la ambasada noastră, au avut manifestări și exprimări, pe care le considerăm necesar să Vi le aducem la cunoștință.

Dintre aceste persoane, îi menționăm pe cetățeanul COLESNIKOV I.A., care s-a prezentat redactor al revistei ‹Economia țițeiului› (în rusă, probabil ‹Экономика нефти›), Mircea DRUC, care a declarat că face aspirantura la Universitatea din Moscova, și Sașa ȘOLTOIAN, care a susținut că e colaborator al Secției (Relații?) Externe pe lângă Comitetul de Radio și TV din Moscova.

Cetățenii menționați mai sus s-au exprimat în mod tendențios și dușmănos despre politica internă și externă a URSS, iar ultimii doi solicitau cu insistență sprijinul pentru ieșirea lor nelegală în afara frontierei URSS. 

În cadrul discuțiilor cu diplomații români, în același mod s-a exprimat și ALEXEENCO Serghei Sergheevici, care a mai afirmat că și-ar face serviciul în forțele armate ale URSS, prezentând ca dovadă certificatul gradului de căpitan. 

În exprimările sale dușmănoase față de URSS, Alexeenco solicită ambasadei noastre să-i acorde sprijinul pentru transmiterea unei scrisori personale ambasadei Republicii Populare Chineze la Moscova 

Din conținutul informării prezentate de Ambasada Republicii Socialiste România la Moscova, reiese că diplomații români au reacționat adecvat față de cetățenii sovietici nominalizați, iar Ambasada RS Română la Moscova a informat corespunzător Ministerul de Externe al URSS, exprimând rugămintea ca (despre toate acestea) să fie informate instituțiile abilitate.

La rândul meu, Vă aduc la cunoștință aceste fapte, în conformitate cu acordul dintre organele de securitate ale statelor noastre, care prevede sesizarea reciprocă despre acțiunile ce pot prejudicia relațiile de bună vecinătate ale țărilor noastre.

Președintele Consiliului Securității Statului Republicii Socialiste România, 

Ion Stănescu”.

După revoluţia din 1989, Ion Stănescu a fost prezentat în unele mijloace de informare ca un mare patriot, fondator al „unităţii anti-KGB” din cadrul securităţii. După 1989 a fost vicepreşedinte al Partidului Socialist al Muncii şi al Partidului Acţiunea Socialistă. 

Împreună cu generalul Neagu Cosma a publicat la editura Paco cartea „Adevăruri” demontate în care face o istorie a securităţii, în care recunoaşte unele abuzuri ale securităţii, dar le atribuie perioadei de început a acestei instituţii „cînd Securitatea nu era românească şi nu servea interesele României, ci ale ocupantului sovietic”.

Într-un interviu (linc) povesteşte cum în 1968 era gata să-i primească pe ruşi cu foc de armă şi cum a cuminţit agenţii KGB din structurile statului. Mai povesteşte că în Cehoslovacia, în 1968, înaintea intervenţiei militare sovietice, „au apărut brusc “turiştii” sovietici care au ocupat apoi instituţiile, cînd s-a dat semnalul, ca şi la noi, în ’89”. O chestie pe care cehii nici acum n-au aflat-o, scrie https://mariusmioc.wordpress.com.

În zilele imediat următoare sînt arestaţi Alexandru Usatiuc-Bulgăre, Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur şi Alexandru Şoltoianu.

Ei sînt anchetaţi în beciurile KGB-ului din Chişinău aproape doi ani de zile.

Procesul va avea loc la 13 iunie 1972.

Alexandru Usatiuc-Bulgăre e condamnat la 7 ani de lagăr de muncă silnică cu regim sever, plus 5 ani de deportare în Siberia;

Gheorghe Ghimpu – la 6 ani de lagăr de muncă silnică cu regim sever;

Valeriu Graur – la 4 ani de lagăr de muncă silnică cu regim sever;

Alexandru Şoltoianu – la 6 ani de lagăr de muncă silnică cu regim sever, plus 5 ani de deportare în Siberia.

Aceeaşi acuzare trece dintr-un rechizitoriu în altul: „pentru propagandă şi agitaţie antisovietică cu scopul de subminare şi slăbire a puterii sovietice”.

Usatiuc-Bulgăre e închis într-un lagăr din regiunea Perm din munţii Ural, iar Ghimpu, Graur şi Şoltoianu sînt întemniţaţi în lagărele din Mordovia, în vecinătatea Polului Nord.

Nu aveau dreptul la corespondenţă, nu aveau dreptul să primească colete, umblau mereu flămînzi, lagărele erau neîncălzite, mulţi dintre deţinuţi decedînd din cauza frigului.

„Aşteptam cu groază sosirea iernii”, avea să povestească Gheorghe Ghimpu.

Cînd vor ieşi din lagăr, Valeriu Graur va reuşi să obţină aprobare pentru a pleca în România, patria tovarăşului Ion Stănescu … ca să se mai încălzească, iar ceilalţi trei vor reveni în Basarabia.

La sfîrşitul anilor ’80 aceştia se încadrează cu trup şi suflet în Mişcarea de Eliberare Naţională, situîndu-se în primele ei rînduri.

Gheorghe Ghimpu va deveni deputat în Parlamentul R. Moldova. Va fi unul dintre puţinii parlamentari care aveau biografie. Este cel căruia i s-a încredinţat să arboreze, la 27 aprilie 1990, primul drapel tricolor pe sediul Parlamentului. Ulterior va fi ales preşedinte al Partidului Naţional Român.

Alexandru Usatiuc-Bulgăre e învestit preşedinte al Asociaţiei Victimelor Regimului Totalitar-Comunist şi a Veteranilor Armatei Române.

Dar călăii lor nu-i vor ierta nici acum.

Ion Stănescu, acest Ieremia Golia al Neamului Românesc, după decembrie 1989 revine în marea politică: va fi secretar al Partidului Socialist al Muncii, condus de Ilie Verdeţ.

În loc să-şi ceară scuze de la victimele sale, „tovarăşul” declara în interviurile acordate generos publicaţiei „Ţara”, organ al PPCD, că cei patru au fost nişte „provocatori”, iar dînsul nu a făcut decît să-şi apere ţara.

Un alt „tovarăş”, Răduică, general al securităţii române, unul dintre coautorii pîrei către cel care s-a dovedit a fi şi stăpînul securităţii româneşti Iuri Andropov, avea şi el să-i batjocorească pe cei patru martiri basarabeni, învinuindu-i că ar fi fost îndemnaţi de KGB să-i scrie lui Ceauşescu.

15/02/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mărturii din culisele anilor de teroare din România despre rușinoasa ofensivă prin care regimul comunist a urmărit să împiedice acordarea Premiului Nobel pentru Literatură marelui poet român Lucian Blaga

Culisele unei istorii rușinoase: cum a reușit regimul comunist genocidar să-l lase pe Lucian Blaga fără Premiul Nobel pentru Literatură. Otrăvitorul Zaharia Stancu. Mărturii din anii terorii

Foto: Zaharia Stancu, Lucian Blaga, Gheorghiu Dej

Culisele unei istorii rușinoase din anii terorii comuniste

Marele poet și filosof Lucian Blaga a fost propus în 1956 în vederea acordării Premiului Nobel pentru Literatură, dar regimul comunist avea să depună eforturi însumate cu scopul de a-i face pierdut și îngropat dosarul, ceea ce de altfel s-a și întâmplat, scrie Răzvan Gheorghe în https://www.podul.ro/ culisele-unei-istorii-rușinoase

Un vârf de lance în această ofensivă rușinoasă a fost chiar scriitorul politruc Zaharia Stancu, recompensat cu funcții importante de orânduirea comunistă genocidară.

Propunerea lui Lucian Blaga pentru Premiul Nobel a fost făcută de intelectuali români din Franța și Italia, comisiei de la Stockholm fiindu-i trimise câteva antologii cu poeme ale filosofului, o traducere în germană a dramei ”Meșterul Manole” și un Referat privitor la întreaga sa operă, acesta din urmă fiind întocmit de Basil Munteanu, prietenul lui Blaga.

Prinzând de veste că un ”dușman al poporului” le-ar putea face o astfel de figură, Blaga având șanse reale de a câștiga Premiul Nobel pentru Literatură, autoritățile comuniste au întețit persecutarea filosofului, în paralel trimițându-l pe komisarul ”cultural” Zaharia Stancu (era președinte al Societății Scriitorilor Români încă din 1947), într-un turneu în țările nordice, cel mai mult timp petrecându-l la Stockholm, cu scopul de a-l compromite prin minciuni pe Lucian Blaga și de a-i dinamita șansele.

În ultimii săi ani de viață, spectrul arestării avea să planeze lungi perioade asupra filosofului.

În ꞌ58 începuseră arestările în anchetele aferente ”Lotului Iubu” (după numele profesorului Mihai Iubu, prieten apropiat al lui Blaga), securiștii chinuindu-se inițial să demonstreze că grupul ar fi plănuit un așa-zis complot condus chiar de Lucian Blaga, dar filosoful nu a putut fi acuzat de așa ceva, totul fiind o minciună de la un capăt la altul, însă cercetările l-au avut în mod permanent în vedere.

De notat că cei 15 membri ai Lotului Iubu au fost condamnați la ani grei de închisoare. Să nu uităm nici că, de-a lungul terorii comuniste, conținutul scrierilor literare a constituit deseori motivul recurgerii la represiune politică directă la adresa autorilor – bunăoară, în ꞌ59 avea loc ancheta ”Lotului Noica-Pillat”, dosarul fiind deschis ca urmare a unor preocupări de natură literară.

Ostracizat, marginalizat și supravegheat în mod constant de Securitate, Lucian Blaga avea să treacă la Dumnezeu în 1961. Fusese scos, de la un an la altul, din literatură, din teatru, de la Academia Română, de la Universitate, ca să fie trimis la ”munca intelectuală de jos”

În remarcabilul volum ”Despre ‹baltici›. Ipostaze ale represiunii politice în România postbelică” (Editura Eikon, București, 2018, detalii AICI),  istoricul și cercetătorul Silviu B. Moldovan dezvăluie un episod puțin spus scabros, datând din 1946, episod care spune foarte multe atât despre natura odioasă a poliției politice comuniste cât și despre lichelismul (de asemenea instrumentat politic) al lui Zaharia Stancu, ajutându-ne astfel să înțelegem ura veninoasă pe care politrucul o nutrea pentru Blaga, probabil și din pricina faptului că măreția acestuia va fi fost o dovadă vie a propriei nimicnicii.

Către sfârșitului anului 1946, când instaurarea comunismului era abia la început, editura vieneză ”Erwin Müller” s-a declarat interesată să publice ”în limba germană un volum de poezii al însemnatului poet liric român Lucian Blaga”.

 De notat că un volum de poeme fusese deja tradus în germană și probabil se dorea o republicare, dar, necunoscând deloc situația politică din România, conducerea editurii se adresează Ministerului Educației Naționale de la București cu scopul de a se ”convinge dacă Blaga nu a fost cumva colaboraționist”, caz în care își preciza intenția de a renunța la publicarea volumului de poezii.

Anii de după război au fost marcați de așa-numita denazificare, vertij care nu de puține ori a dus la culmi ale cruzimii și ale poliției politice – pentru mai multe detalii, a se citi studiul istoricului și cercetătorului Keith Lowe, ”Continentul barbar. Europa și urmările celui de-al Doilea Război Mondial” (detalii AICI). 

La rându-i, Silviu B. Moldovan punctează, pentru a contextualiza cât mai bine:  

”Parte a spațiului occidental, Austria nu era momentan și un teren al libertății neîngrădite, aceasta aflându-se, alături de Germania, sub regimul ocupației principalelor puteri învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial, care impuneau deja principiile denazificării”. 

A nu se uita că ”denazificarea” în România era oricum o formă fără fond, o vânătoare de vrăjitoare coordonată de năimiții Kremlinului, în condițiile în care țara noastră nu s-a aflat deloc sub ocupația Germaniei naziste.

 De remarcat și că, specific vremurilor, editura austriacă oferea și o definiție inedită ”colaboraționismului”: ”colaborarea pe teren cultural cu puterile nemțești” – dintr-o astfel de sintagmă-umbrelă, Securitatea (la acea vreme în curs de coagulare sub instructajul agenților NKVD) putea înțelege orice dorea. 

Să admitem că solicitarea editurii către Ministerul Educației Naționale era cât se poate de firească în acei ani, deși asta exceda oricărei valorizări pe criterii pur estetice.

Însă nefirescul decurge din următorul aspect: notificarea editurii ”Erwin Müller” este deturnată spre Ministerul Afacerilor Interne, care iată că își arogă în forță competențe vizând opere filosofice și literare, poeme și așa mai departe.

Toate acestea se transformă imediat în ”muncă de informații”, o îndeletnicire care însă ar fi trebuit să se oprească în momentul constatării că Lucian Blaga nu figura în indicatorul întocmit pentru aplicarea art. 16 din Convenția de Armistițiu (care ulterior va fi sporit în permanență de comuniști, pe fundalul represiunilor ce i-au vizat în mod direct pe autorii critici la adresa regimului).

Lucian Blaga nu putea fi acuzat de ”colaboraționism”, fiindcă nimic, dar absolut nimic nu ar fi putut susține așa ceva. 

Dar nu, problemele nu se termină aici. MAI solicită Ministerului Informațiilor un aviz privind publicarea volumului de poezii al lui Blaga în limba germană.

Mai mult, în cerere, MAI mută problema într-un alt registru, precizând sumar că Blaga a lucrat în diplomație, însă fără a face vreo precizare referitoare la rostul acestei mențiuni.

Contrar oricăror așteptări, Ministerul Informațiilor se comportă normal și comunică MAI că nu are nimic împotriva publicării traducerii.

E momentul în care intervine cu crampoanele ideologice tovarășul Zaharia Stancu: 

”Nu știu ce atitudine a avut (Lucian Blaga – n. red.) în timpul legionarilor, întrucât atunci el a locuit la Sibiu și nu l-am văzut. Ceea ce pot afirma este că literatura lui nu deservea legionarismul și presa legionară nu l-a atacat. Opera dramatică a lui Blaga n-ar putea fi astăzi reprezentată pe scenă din pricina misticismului de care e străbătută. Cred că nu s-ar putea tipări nici lucrările lui filozofice și, în cea mai mare parte, nici versurile pe care le-a scris și publicat”

Ca o paranteză, după expunerea acestor refulări bolșevice, Silviu B. Moldovan amintește că, în ”Dicționarul scriitorilor români”, coordonatorii Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu au scris că Zaharia Stancu ”a debutat editorial o dată cu Arghezi, prelungind apoi ecouri din Blaga și Pillat”.

Să nu uităm că în momentul în care îl atacă total nedrept și prin cele mai mișelești metode pe Blaga, Zaharia Stancu era director al Teatrului Național, din această postură interzicând jucarea tuturor pieselor scrise de filosof. Ulterior, Stancu avea să parvină președinte al Societății Scriitorilor Români, începând cu 1947, și apoi al Uniunii Scriitorilor, din 1966, unde a fost reales până când a decedat în funcție. Pe linie politică, din ꞌ48 a fost ales deputat în Marea Adunare Națională. Întreaga sa viață a fost un personaj umflat cu pompa de partid

Ce e cu adevărat halucinat în acuzațiile fără acoperire ale lui Stancu? El mută diametral datele problemei, de la ”colaboraționismul” care nici nu a existat (doar au recunoscut asta chiar Ministerul Informațiilor și MAI, instituții de forță ale dictaturii comuniste!) la obsesiile comuniste privind răfuielile românești interbelice, filtrând totul prin insinuarea abjectă a unei așa-zise pactizări a lui Blaga cu… legionarii. 

Astfel de etichete (de cele mai multe ori fabricate prin intermediul poliției politice) deveneau din ce în ce mai letale în România, următorii ani aveau să demonstreze cu prisosință asta. Zaharia Stancu lansează inepțiile de mai sus și în condițiile în care editura nu ceruse nicio informație în acest sens.

Pe de altă parte, Silviu B. Moldovan punctează: ”Dacă Blaga ar fi avut o cât de mică implicare în guvernarea național-legionară (septembrie 1940-ianuarie 1941) este evident că Zaharia Stancu ar fi știut”. 

E însă siderant că Stancu s-a pretat să reproșeze cărților lui Blaga că ”nu deserveau legionarismul”, în timp ce plusa cu o nouă culpă ideologică: cea de a nu fi fost atacat de presa legionară!

Finalmente, după ce îi interzisese teatrul, Zaharia Stancu recomandă represalii politice împotriva lui Blaga, pe care le motivează prin atacuri imunde la adresa poeziei și operelor filosofice ale acestuia. 

”Din activitatea desfășurată de Lucian Blaga, se constată că întreaga sa operă este străbătută de un profund misticism folosit în general de fascism”, aprecia ateul bolșevic Stancu, punând semnul egal între credință în Dumnezeu, misticism și… fascism.

Cât despre prolifica activitate universitară a lui Blaga, politrucul debitează (scăpând și o virgulă între subiect și predicat): ”Un om cu asemenea concepții și trecut politic, nu poate da o edicație în spirit progresist, tineretului universitar”.

E limpede: discuția referitoare la publicarea unui volum de poezii se transformă într-un atac total și eminamente politic la adresa omului Blaga. Trebuie spus și că numele lui Zaharia Stancu va fi prezent în mai toate conjuncturile în care Blaga a fost persecutat sau șicanat.

Nu e deloc de mirare că regimul genocidar l-a trimis chiar pe el, un dușman frustrat și învederat al filosofului, în turneu la Stockholm, cu scopul declarat de a lăsa România fără Premiul Nobel pentru Literatură. 

Silviu B. Moldovan remarcă marea iritare ce emană din dosarul de la Securitate al lui Lucian Blaga, din chiar momentul în care acesta a fost propus pentru Premiul Nobel.

Filosoful era cât se poate de conștient de jocul perfid al autorităților comuniste. La dosar există o notă informativă a unui turnător care relatează că Blaga i-a spus: ”Guvernului, desigur, nu i-a convenit acest lucru, să primească premiul Nobel pentru prima dată – tocmai azi – un român, care nu scrie pe linie. De aceea l-au și trimis pe Zaharia Stancu la Stockholm, ca să arate acolo în cercurile autorizate, că guvernul român n-ar privi cu simpatie o asemenea distincție acordată lui Blaga. De aceea a și fost abandonată această idee”

Drept urmare, nu doar Blaga a ratat Premiul Nobel pentru Literatură, ci întreaga Românie.

Fiica lui Blaga – Dorli Blaga – avea să pună și ea punctul pe i:

 ”Este evident că autoritățile românești nu au acceptat o asemenea propunere. Atunci a fost și Zaharia Stancu prin țările nordice, probabil pentru a lansa ideea că tatăl meu ar fi colaborat cu regimul de dreapta de la noi”.

Tot în volumul ”Despre ‹baltici›. Ipostaze ale represiunii politice în România postbelică” sunt reproduse o serie de fragmente ale fiicei lui Blaga referitoare la marile presiuni pe care regimul comunist le-au exercitat asupra tatălui ei, care a rămas până la moarte un exemplu de rezistență și demnitate: 

Tov. Joja i-a răspuns că nu i se cere să-și abjure filosofia. El însuși, tov. Joja, e filozof, și-și dă seama că asemenea probleme nu astfel se aranjează. Însă există o serie de oameni, și în țară, dar mai ales în străinătate, care speculează tăcerea lui (a lui Lucian Blaga – n. red.) interpretând-o ca un act de opoziție față de regim. Față de aceasta, bineînțeles regimul nu poate fi indiferent. Și dacă el – Blaga – continuă această atitudine pasivă de până acum, de a nu publica decât traduceri, atunci să nu se mire că va fi considerat inamic și va fi combătut. În definitiv, el nu se poate plânge, pentru că față de el nu s-au aplicat măsuri de privare a libertății personale. A fost numai combătut. Dacă dovedește însă o atitudine din care rezultă clar că nu este un adversar al regimului socialist, se va trece cu vederea opera sa care nu poate fi nici într-un caz popularizată, dar el – Blaga – se va putea bucura de considerațiile care revin de drept unui talent excepțional de la care Republica noastră populară așteaptă o contribuție de creație la nivelul talentului său”. 

Firește, tov. Joja era lunecosul tovarăș Athanase Joja, deputat în Marea Adunare Națională și membru al Academiei Române. 

P.S. Lucian Blaga obișnuia să spună că nu e adevărat că nu scrie, e adevărat că nu publică.

26/01/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: