CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

 Raportul IICCMER asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990 despre implicarea lui Ion Iliescu în fratricidul din 13-15 iunie 1990

 

 

 

Imagini pentru mineriadele si iliescu photos

 

 

Fragment din Raportul IICCMER asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990 despre implicarea președintelui Ion Iliescu în crimele din 13-15 iunie 1990:

„Ion Iliescu este principalul responsabil al fratricidului din 13 iunie 1990, conform Rechizitoriului publicat în 27 iulie 2007 de Ministerul Public, întocmit de colonelul-magistrat Viorel Siserman şi confirmat de generalul-magistrat Dan Voinea din cadrul Secţiei Parchetelor Militare, pentru trimiterea în judecată a inculpaţilor militari pentru uciderea şi rănirea prin împuşcare a unor persoane la data de 13 iunie 1990.

Conform acestui rechizitoriu, Ion Iliescu a luat decizia reprimării din 13 iunie 1990, a coordonato personal depăşindu-şi atribuţiile, a ordonat intervenţia militară cu muniţie de război şi TAB-uri pentru reprimarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii – ceea ce a avut ca urmare moartea şi rănirea prin împuşcare a mai multor persoane. Ion Iliescu a implicat foarte mulţi oameni în crime, inclusiv pe generalul Chiţac Mihai şi alţi ofiţeri superiori trimişi în judecată, care au susţinut în declaraţiile lor că n-au facut altceva decat să execute ordinele directe ale lui Ion Iliescu şi ale colaboratorilor lui.

Cităm din rechizitoriul Justiţiei publicat în 2007:

« La data de 11 iunie 1990, ca urmare a unei hotărâri luate anterior de către şeful statului şi un grup de politicieni mai apropiaţi care îl sprijineau (în cadrul unei şedinţe care a avut loc la Scroviştea ), a fost convocată o şedinţă restrânsă la sediul Guvernului condusă de Ion Iliescu şi premierul interimar Petre Roman.

Potrivit documentelor aflate la dosar, la şedinţa care a început la orele 16.00, la Palatul Victoria, au mai participat vice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de interne generalul Mihai Chiţac, şeful I.G.P. generalul Diamandescu Corneliu, ministrul apărării, generalul Victor Atanasie Stănculescu, şeful Marelui Stat Major generalul Vasile Ionel, şeful S.RI., Virgil Măgureanu, primarul general al Capitalei Dan Predescu, procurorul general Gheorghe Robu, prim-vicepreşedintele F.S.N. Nicolae S. Dumitru şi alţii. În această şedinţă s-a discutat despre eliberarea Pieţii Universităţii.[…]

Învinuitul general Mihai Chiţac a cerut ca poliţia să fie sprijinită de armată care să asigure împiedicarea pătrunderii populaţiei în piaţă după evacuarea acesteia. Generalul Vasile Ionel s-a opus cerându-i lui Ion Iliescu să nu implice armata în această acţiune, justificând că Ministerul de Interne poate să folosească o parte din cei peste 11.000 de militari din trupele de pază şi ordine.

Aceşti militari nu erau dislocaţi însă numai în Bucureşti ci şi în alte oraşe ale ţării. În această situaţie Ion Iliescu a decis să fie mobilizaţi şi aduşi în piaţă câteva mii de muncitori (4.000-5.000) care să staţioneze acolo până la normalizarea situaţiei, precizând ca pe lângă aceştia să mai fie pregătite pentru a interveni la nevoie încă unul sau două schimburi.

Sarcina de a pregăti şi aduce muncitorii în piaţă a primit-o N.S. Dumitru, toţi participanţii la şedinţă fiind de acord cu această soluţie.

Ministrul de interne, generalul Mihai Chiţac, potrivit propriei declaraţii, a primit ordin de la preşedintele ales, Ion Iliescu, ca până a doua zi să întocmească un „Plan de Acţiune‖ pentru „eliberarea‖ Pieţii Universităţii, la această operaţiune urmând să participe pe lângă forţele Ministerului de Interne şi trupe (poliţie militară) ale Ministerului Apărării dar şi forţe antitero aparţinând S.R.I. ori altor structuri. […]
A doua zi, 12 iunie 1990, la orele 12.00, învinuitul, general Mihai Chiţac, s-a prezentat la primulministru Petre Roman care a fost de acord cu „Planul de Acţiune‖ pentru evacuarea pieţii, precum şi cu efectivele preconizate să participe la operaţiune ( peste 1600 de poliţişti şi 18 autobuze, precum şi efective ale poliţiei militare şi ale S.R.I.).

Potrivit declaraţiei învinuitului Chiţac Mihai, premierul Petre Roman a avut o discuţie telefonică cu Ion Iliescu după care i-a cerut ca în cursul serii să organizeze o nouă şedinţă cu şefii militari desemnaţi să participe la acţiune urmând să prezinte în detaliu măsurile de „eliberare  a pieţii.

Tot atunci învinuitul, generalul Chiţac Mihai a redactat „Planul de Acţiune‖ care pentru a nu fi deconspirat, la cererea lui Petre Roman, nu a fost dactilografiat. O copie după acest document a fost ataşată la declaraţia învinuitului Chiţac Mihai (vol. IX, filele 107-110). Potrivit menţiunii înscrise de învinuitul Chiţac Mihai „Planul de Acţiune‖ a fost „Întocmit pe baza Ordinului verbal al Preşedintelui ales al României Dl. Ion Iliescu, dat în şedinţa din 11.06.90 ora 16.00. Discutat şi aprobat verbal de Prim-ministru Guvernului Provizoriu- Dl. Petre Roman în şedinţa din 12.06.90 ora 12.00 . »

Conducerea represiunii împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii a fost făcută de Preşedintele României Ion Iliescu, care s-a implicat în organizarea şi instigarea forţelor de ordine.
Edificator în acest sens este chiar Jurnalul acţiunilor de luptă al Armatei, dar şi celelalte activităţi în care Ion Iliescu s-a implicat ca un comandant atât pentru militarii Ministerului Apărării Naţionale cât şi pentru militarii Ministerului de Interne şi ai Serviciului Român de Informaţii.

În faţa Comisiei parlamentare, Ion Iliescu e recunoscut că i-a catalogat pe manifestanţi ca fiind „golani‖ sau „bişniţari‖ şi că întreaga demonstraţie din Piaţa Universităţii a fost „de tip legionar‖. Ion Iliescu s-a arătat mândru de această constatare şi a declarat că nu regretă această apreciere a sa.

Referitor la cererea manifestanţilor de a avea un dialog filmat, în prezenţa presei, cu şeful provizoriu al statului Ion Iliescu, acesta a precizat în faţa Comisiei parlamentare că „n-a existat respingere a ideii de dialog, dar dialog. Eu ce am respins a fost un show televizat al unui spectacol gândit nu ştiu cum!

În faţa Comisiei parlamentare, Ion Iliescu a precizat că în capitală au venit 20.000 de mineri din Valea Jiului şi din alte bazine carbonifere ale ţării. Ion Iliescu le-a mulţumit acestora în 15 iunie 1990 în complexul expoziţional Romexpo.
Mobilizarea unor uriaşe resurse umane, financiare şi materiale, precum şi a unor uriaşe mijloace de reprimare pentru evacuarea câtorva zeci de manifestanţi care mai rămăseseră în acel moment în Piaţa Universităţii arată că înainte de 13 iunie 1990, principalul organizator al represiunii din 13-15 iunie 1990 a decis că acţiunea va fi îndreptată de fapt contra tuturor forţelor anticomuniste din România având ca justificare violenţele din 13 iunie 1990 făptuite – în majoritatea lor – de persoane care au acţionat la ordinul organizatorilor represiunii.

Ion Iliescu le-a cerut subordonaţilor din Frontul Salvării Naţionale să cheme în capitală forţe civile din judeţele în care tocmai au devenit deputaţi sau senatori, iar pe Nicolae S. Dumitru l-a însărcinat să cheme muncitorii de la uzina „23 August‖ şi de la alte mari uzine din Bucureşti pentru a acţiona în Piaţa Universităţii împotriva manifestanţilor anticomunişti.

Este de menţionat că Preşedintele Romaniei Ion Iliescu s-a implicat personal şi decisiv, transmiţând, prin intermediul posturilor naţionale de Radio şi Televiziune, în seara zilei de 13 iunie 1990, două comunicate (primul, consemnat în buletinul Rompres din 13 iunie 1990 pentru orele 19.35 şi al doilea, pentru orele 21.52). Primul comunicat, după ce expune sumar evenimentele petrecute în Bucureşti, se încheie cu următorul apel:

„Ne adresăm tuturor cetăţenilor capitalei, în numele democraţiei câştigate prin alegerile libere, să respingă cu toată hotărârea actele iresponsabile de violenţă şi să sprijine organele de ordine în restabilirea situaţiei de calm şi legalitate.

Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii Guvernului şi Televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită.

Cel de al doilea comunicat, adresat acum „tuturor forţelor democratice ale ţării‖, aduce precizări foarte importante, astfel că îl reproducem integral:

„În cursul după-amiezii, acţiunile violente ale elementelor extremiste de tip legionar s-au intensificat. Au fost atacate şi incendiate clădirile poliţiei capitalei, Ministerul de Interne, şi Casei de mode, personalul fiind blocat în interior. Au fost distruse un număr important de automobile parcate în zonă. Au fost devastate magazine şi localuri publice.

Încercările pompierilor şi forţelor de ordine de a interveni au fost sistematic împiedicate de aceleaşi elemente anarhice, legionare. Este de acum clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate, pregătite din timp, de a răsturna prin forţă, prin violenţă dezlănţuită, conducerea aleasă în mod liber şi democrat, a ţării, la 20 Mai anul curent.
Ne adresăm tuturor forţelor democratice ale ţării care şi-au dat votul pentru libertate şi stabilitate în România, cu chemarea de a sprijini acţiunea de lichidare a acestei rebeliuni legionare, de a conlucra cu
forţele de ordine şi cu armata pentru restabilirea ordinii, izolarea şi arestarea elementelor extremiste care trebuie aduse în faţa justiţiei pentru a da socoteală de cele comise.
Poate fi asimilată cu un apel şi luarea de cuvânt a preşedintelui României Ion Iliescu în acea seară la orele 22, în faţa mulţimii adunate în faţa sediului Guvernului şi Frontului Salvării Naţionale din Piaţa Victoriei, care, potrivit buletinului de ştiri interne Rompres, cuprindea printre altele următorul pasaj:

  • […] la orele 21.45 primul adjunctul al ministrului apărării naţionale a raportat preşedintelui Iliescu că T.V.R. este în curs de eliberare iar la M.I. nu se poate acţiona în forţă deoarece sunt oameni de diferite tendinţe şi propune să se organizeze 3 detaşamente formate din paraşutişti, poliţie şi poliţie militară şi sprijinite de tancuri să

    acţioneze în direcţii convergente, după folosirea substanţelor lacrimogene cu ajutorul elicopterului, fără a se face uz de armă (vol II, anexa secretă, fila 194).

  • la orele 22.00, preşedintele Iliescu a comunicat că în această noapte

    (13/14.06.1990), elemente turbulente vor încerca să pătrundă şi în alte obiective, aceştia având asupra lor arme şi muniţie; toţi militarii să aibă baioneta pusă la armă şi să se apere împotriva celor care atacă. Cei care atacă nu sunt revoluţionari, sunt contrarevoluţionari legionari. Această comunicare a fost transmisă la toate comandamentele de armă, la Armata I şi la Divizia 57 Mecanizată. […]

  • la orele 01.35 primul adjunct al ministrului apărării, l-a informat pe preşedintele Iliescu despre situaţia din Bucureşti, relatând că sediul M.I. a fost eliberat şi ocupat de armată, că bandele de vandali sunt alungate (…). […].

    În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi militari din U.M. 01847 Buzău, în mod corect s-a apreciat că aceştia nu pot fi traşi la răspundere penală, întrucât, la fel ca şi trăgătorii de la sediul Ministerului de Interne au executat un ordin militar, legal în formă şi aparent legal în conţinut,

    fără ca ei să aibă posibilitatea, în condiţiile date de a nu-l îndeplini. Mai mult, ca urmare a informaţiilor primite de la cel mai înalt nivel, ei aveau convingerea că acţionează împotriva unei „rebeliuni legionare şi că trebuie să acţioneze ca atare‖. […]

    Este important de subliniat că decizia iniţială de reprimare a fost luată la cel mai înalt nivel şi a fost coordonată, personal, de către fostul şef al statului, Iliescu Ion. Faţă de acesta, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru participaţie improprie la aceeaşi fapte, prin rezoluţia

    din data de 19.06.2007. Planul de acţiune a fost elaborat din ordinul său şi, în calitate de preşedinte ales, a ordonat intervenţia militară, cu muniţie de război, TAB-uri şi alte forţe, împotriva demonstranţilor care se manifestau violent, depăşindu-şi atribuţiile prevăzute de art.

    82 din Decretul Lege nr. 92/1990. De asemenea, nu a fost luată o decizie cu consultarea Consiliului Militar Superior (ulterior denumit Consiliul Suprem de Apărare a Ţării). Nu există nici un Decret ori alt act, în baza căruia să se fi dispus alarmarea de luptă a unităţilor ori

    instituirea stării de urgenţă, aşa cum se prevede în art. 82, lit. g, din actul normativ anterior menţionat. Mobilizarea parţială sau generală a armatei putea fi declarată numai cu aprobarea prealabilă a Parlamentuilui, în cazuri excepţionale, conform art. 82, lit. f din acelaşi Decret.

    Dreptul de a dispune alarmarea de luptă (atunci având indicativul „Ştefan cel Mare‖), îl avea exclusiv ministrul apărării naţionale, însă acesta nu era în ţară. […]

    Având în vedere aceste considerente, precum şi probatoriul administrat în cauză şi ţinând seama de decizia Curţii Constituţionale din 20.06.2007, prin care s-a statuat că art.3, alin 2 şi 3 teza întâi din Legea nr. 356/2006, pentru modificare şi completarea codului de procedură penală, precum şi modificarea altor legi sunt neconstituţionale, prin rezoluţia din 19.07.2007 s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îl priveşte pe Iliescu Ion şi declinarea acesteia la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Secţia de urmărire penală şi criminalistică, dându-se astfel eficienţă disp. art. 35, alin. 2 din C.pr.pen.

  • În sprijinul tezei care susţine că responsabilitatea sub aspect penal revine liderilor decidenţi, sunt şi deciziile anterioare emise de Curtea Supremă de Justiţie şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost condamnaţi Miron Cozma şi alţi inculpaţi pentru faptele comise în timpul mineriadelor din 1991 şi 1999. (Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 486/15.02.1999 şi Sentinţa nr.72/12.12.2003 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5459 din 28.09.2005). Folosind o exprimare mai plastică, nu este de vină trotilul care explodează, ci acela (aceia) care dă (dau) foc fitilului. […]

    Este evident că atât fostul şef al statului Ion Iliescu, cât şi ministrul de interne, generalul Mihai Chiţac ori adjunctul său generalul Andriţa Gheorghe, precum şi col. Costea Dumitru şi col. Constantin Vasile au fost lideri incontestabili, comandanţi sau superiori ai militarilor folosiţi în acţiunea de reprimare. Prin urmare, ei sunt cei responsabili de faptele săvârşite, fără vinovăţie, de către militarii folosiţi în acestă acţiune iar soluţia adoptată iniţial, fiind corectă, urmează a fi menţinută. »

    Aşadar, conform concluziei procurorilor independenţi, Ion Iliescu a fost principalul responsabil al crimelor din 13 iunie 1990.”

 

 Citiți în cele ce urmează raportul IICCMER integral:

 

 

 

Dă clic pentru a accesa raport_despre_fratricidul_din_13_15_iunie_1990.pdf

 

12/09/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Fostul agent al securității ceaușiste, Lucian Boia, militează pentru federalizarea României

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Turnătorul DIE Lucian Boia insultă din nou poporul român: “românii sunt slavi, nu latini”.

 

 

 

Coșul de gunoi al lui Lucian Boia

 

În plină pandemie , dar și în anul „doliului” Trianon”-ului, „enciclopedistul” Lucian Boia, dascăl la Facultatea de istorie a Univ. București, ne-a pricopsit cu o nouă „operă” – rezultat al gândirii sale imaginative – operă promovată cu sârg de amicul Liiceanu de la Humanitas. Se cheamă opera aceasta ”Românii și Europa. O istorie surprinzătoare”
Și pentru că, „surprinzător”, anul 1940 a adus, chiar la vremea aceasta, rapturile teritoriale cunoscute (Basarabia cu nordul Bucovinei, sudul Dobrogei și nord-vestul Ardealului), vă voi relata câte ceva din gândirea boistă cu privire la neamul acesta al nostru, despre care aflăm de la autorul în cauză că  “românii sunt latini pentru că vorbesc o limbă latină, nu fiindcă ar avea sânge roman (în fapt , poate n-au deloc, sau aproape deloc ). S-ar putea să aibă mai mult sânge slav ”.

“Limba română – constată enciclopedistul amintit, – este cea mai puțin latină dintre toate limbile romanice” ( p. 9- 11). Asta ca să nu ne mai facem iluzii deșarte.

În fond, nu e nimic nou: în anii 50 , prof. Gheorghe Ștefan ne spunea la cursul de Istorie veche a României că limba română e de origine slavă!

Și că tot veni vorba de sânge slav, ne spune Lucian Boia: ( p. 22).

Acum pun și eu o întrebare ca un simplu istoric ce mă aflu: Are sau n-are vreo legătură, chiar și aluzivă, surprinzătoarea afirmație a lui L.B. cu ceea ce s-a întâmplat la Craiova în ziua asta de iulie 1940 când sudul Dobrogei a fost anexat de Bulgaria? Sau cu teza unor istorici bulgari precum că Muntenia (inclusiv Dobrogea) a fost „leagănul” poporului bulgar?

Din cercetările de ultimă oră ale dlui Boia, reiese că „primul contact mai substanțial cu un element de civilizație occidentală l-au avut românii grație ocupației rusești, în contextul războaielor ruso-turce, mai întâi între 1806 și 1812, apoi între 1829 și 1834 …..fenomenul francez în societatea românească a luat cu adevărat amploare grație ocupanților ruși” (p. 26).

Mă gândeam că lui L.B. i-au „scăpat”scrierile lui M. Kogălniceanu și M. Eminescu chiar despre problemele astea, dar am impresia că, în stadiul de ignoranță în care se complace personajul, pentru el acești înaintași ai noștri nu fac nici cât o ceapă degerată: chiar la începutul scrierii sale, dumnealui îi pune la lada de gunoi pe Petru Maior, pe Vasile Pârvan, pe C.C. Giurescu!

„Istoria începe cu Noi” – era sloganul slobozit de Dudu Ionescu, liderul unui fost mare partid zis „istoric” când era vorba de o dezbatere științifică despre anul 1918!

Așa și dl. Boia: să luăm aminte la învățăturile sale. Restul – la coșul de gunoi!

Dar punctul „forte” al operei boiste, sau „cheia de boltă” a eseului imaginar recent publicat este federalizarea României!

Ideea este pregătită „pas cu pas”: Moldova și Țara Românească sunt „două țări distincte, fiecare cu istoria și identitatea sa” „Transilvania este (și mai ales a fost) încă mai diferită …

În ansamblu, românii transilvăneni erau și rămân marcați de spiritul Europei Centrale, ceea ce îi face să nu se simtă chiar în largul lor în atmosfera bizantină a lumii bucureștene”.

Vine și „judecata de valoare” : „Mulțimea deosebirilor și a contrastelor ar fi recomandat, în procesul de constituire a României Mari, dacă nu o soluție federală, cel puțin un grad semnificativ de descentralizare. S-a judecat însă invers.

Tocmai pentru a lega cât mai strâns teritorii atât de diferite, centralizarea a părut a fi o soluție mai adecvată decât descentralizarea” (p. 60-63).

Să nu uităm , în acest context, o altă „operă” imaginară a lui L.B. : „Românizarea României” – acolo îl face praf pe Spiru Haret cu politica lui școlară cu tot !

Dar să nu omitem concluzia concluziilor:

 „ Rămâne de văzut dacă nu vor pleca românii ardeleni cu Ardeal cu tot!”(p. 64)

Sigur, nu știm unde, dar nu contează, va fi sărbătoare pe ulița lui Lucian Boia! 

Ziaristi Online – Viorica Moisuc

Citiți și: 

 

Adevărata identitate a lui Lucian Boia: agent ceaușist pe spațiul extern. Boia, Ceaușescu, Occidentul, Partidul Comunist și Securitatea. Documente și dezvăluiri fulminante în România liberă

EXCLUSIV:  Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS

 

27/08/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

O întrebare fără răspuns: Câți români au murit uciși de Securitate și de autori neidentificați protejați de „serviciile speciale”?

Asasinatele politice, înainte și după 22 decembrie 1989

SECRETELE ISTORIEI CU ALEXANDRU MORARUCâți români a ucis Securitatea? Câți români au fost uciși după 1990 de autori neidentificați, dar protejați de „serviciile speciale” din România?

La lansarea cărții dlui general Mălureanu, unde am avut onoarea să fiu invitat de autor, am avut prilejul să fac o scurtă comparație între Securitate și SRI, și să afirm că Securitatea s-a ocupat înainte de 1990 cu apărarea ordinii constituționale, așa cum era precizat în „fișa postului”!

Cu unele excepții, dureroase, nu puține și nici mici, neînsemnate…

După 1990, Serviciul Român de Informații, care își propune și el să apere ordinea constituțională din România, o face însă cu abateri infinit mai multe, mai grave, ajungând să fie un instrument docil în mâna trădătorilor de țară și a celor care îi plătesc!

Evident, când spun SRI, mă refer la toate „serviciile speciale”, al căror număr ne este necunoscut nouă, muritorilor de rând scrie http://www.ioncoja.ro.

Argumente și dovezi în sprijinul acestei afirmații le poate găsi oricine, iar domeniul corupției și al subminării economiei naționale ne oferă sute de exemple, de abuzuri trecute cu vederea după 1990 și pe care ne este imposibil să ne imaginăm că Securitatea le-ar fi tolerat cumva!

Se întâmplă ca și cu partidele: degringolada acestora, involuția tragi-comică a partidelor politice din 1990 până azi, ne face să ne fie dor de PCR.

Singura mea nădejde este să aflu, să găsesc dovezile, că acest cancer național care sunt serviciile secrete de azi, a atins numai structurile de comandă, și nici la acest nivel pe chiar toți ofițerii superiori… Nădejdea mea este la eșalonul secund, al tinerilor agenți și ofițeri, capabili într-un climat politic normal să pună umărul la normalizarea vieții românești!

La drept vorbind, nu mă refer numai la Securitate și la SRI, ci la întreg sistemul de represiune al statului român, înainte și după 1990! Orice stat are un sistem de represiune, care este menit să apere acel stat, structurile politice și valorile naționale etc., etc.

Nu este cazul să insist! Ci vreau să pun în discuție un singur aspect al represiunii: asasinatul politic, din rațiuni „de stat”, reale sau inventate! Și nu la modul teoretic, ci cât mai concret, al cazurilor reale, petrecute!

La aceeași lansare de carte, într-o sală arhiplină, dens populată cu colegi ai celui sărbătorit pentru reușita cărții publicate, eu am ridicat problema lui Constantin Dobre, liderul grevei minerilor din 1977.

Despre acesta, înainte de 1990, am aflat cu toții de la Europa Liberă că a fost asasinat la Craiova, de „băieții cu ochi albaștri”, unde i s-a înscenat un accident de circulație…

M-am numărat printre milioanele de români care au luat în serios această informație, repetată de mai multe ori pe unde scurte!

Până pe 24 decembrie 1989, când Dl Constantin Dobre a apărut la TV să ne anunțe că trăiește!… De ce oare acest enunț nu l-a făcut însăși Securitatea, cu mult înainte de 1989?!… Este o întrebare la care voi reveni!

Deocamdată, hic et nunc, îmi pun altă întrebare: câți și care au fost românii asasinați de regimul ceaușist, de securiștii lui Ceaușescu?

Deci nu mă refer la regimul comunist, la întreaga perioadă 1945-1989, cum fac unii greșind profund.

Pentru perioada 1945-64 nu este nevoie să cauți prea mult ca să afli exemple și cazuri indubitabile privind asasinatele politice comise de „forțele de represiune” ale statului democrat-popular!
Dar care este situația de după 1964, poate chiar de mai înainte cu ceva vreme? Când au încetat aceste asasinate?

Și chiar au încetat după 1964, așa cum susțin mulți dintre securiștii cu care am stat de vorbă după 1990?

Înainte de 1990 am știut că a fost asasinat Constantin Dobre, despre care am aflat cu toții de la Europa Liberă!… Dar câți vor fi fiind ceilalți, despre care Europa Liberă nu a aflat, ca să ni-i spună și nouă! Am trăit cu convingerea că alături de Dobre vor fi fost și alții, nu puțini, care au plătit cu viața „exigențele” forțelor de represiune ceaușiste!

Iată însă că a venit și 22 decembrie! Iar presa și oricine a avut chef l-au acuzat pe bietul „Ceașcă” și Securitatea sa în fel și chip, ba că l-a pălmuit pe un brașovean în noiembrie 1987, ba că mai știu eu ce!

Dar n-a apărut nimeni să susțină că a fost iradiat la Brașov, cum se vorbea că au pățit-o mulți, sau că tata ori un frate i-a dispărut sau a murit în circumstanțe suspecte de asasinat, pentru un motiv politic ușor de demonstrat.

Cazul lui Gheorghe Ursu nu se pune, nu a fost un asasinat comandat de vreun general sau ministru, ca să-i facă pe plac „tovarășului” sau la ordinul acestuia!

După câte se vorbeau între prieteni la o bere sau la aceeași Europă Liberă, te-ai fi așteptat ca după 1990 să apară nenumărate dovezile regimului „criminal”!…

N-a apărut niciuna! Nici un martor al acuzării lui Ceaușescu și a regimului său nu a venit cu acuzații sau probe cât de cât serioase!…

Începând cu cei 60.000 de morți de la Timișoara și terminând cu Constantin Dobre, Europa Liberă mințise cu nerușinare acuzându-l pe nedrept fie pe Ceaușescu, fie pe băieții cu ochi albaștri ca petlițele de la uniforma pe care n-o purtau niciodată…

În schimb, regimul „democratic și transparent” instaurat după 22 decembrie 1989 a debutat cu un veritabil carnagiu, cu sute de morți, peste o mie se pare, morți nevinovați, dar premeditați, planificați de strategii revoluției, căci deh, revoluție fără victime nu se poate, iar ei au ținut morțiș să se declare revoluționari. …„Morțiș”, adică călcând pe cadavrele a sute de copii și tineri dintre cei mai bravi!… Moartea acestora dându-le criminalilor autoritatea și aura de luptători împotriva… Împotriva cui, căci toată ecuația loviturii de stat se rezolvase din momentul arestării nefericitului președinte?!…

Crimele de după asasinatele în masă din decembrie 1989 nu au fost nici ele puține!

Au murit asasinați cu profesionalism o mulțime de ofițeri, din armată sau din interne, care știau prea multe despre noii conducători, despre autorii „revoluției”, despre „agenturilii” care au „manageriat” evenimentele de dinainte și de după lovitura de palat!

Au murit oarecum în prelungirea asasinatelor din decembrie, a lui Gheorghe Trosca, Velicu Mihale, Constantin Nuță sau Marin Ceaușescu.

Au urmat la scurtă vreme Ștefan Gușe și o întreagă pleiadă de ofițeri, în frunte cu Emil Macri, care, fiecare la locul său, au pus prea mult zel în apărarea „cuceririlor revoluționare ale clasei muncitoare”.

Pe lângă aceste asasinate petrecute „în lumea lor”, a ofițerilor de pe frontul văzut și nevăzut al luptei pentru „suveranitate și neatârnare”, s-au petrecut câteva asasinate ciudate în lumea legionară.

Primul pe listă Traian Puiu, fost primar legionar la Constanța, refugiat în Germania după așa zisa rebeliune din ianuarie 1941, s-a ocupat cu organizarea echipelor de legionari ce urmau să plece să lupte alături de partizanii din munți.

Toată operațiunea era condusă de celebrul Kim Philby…

În cursul unei discuții cu Philby, Traian Puiu și-a dat seama că Philby este omul rușilor, dar și Philby și-a dat seama că Traian Puiu „s-a prins”!

Urmarea: Philby o șterge englezește la Moscova, via Cairo, unde apare la festivitățile de 7 noiembrie în uniforma de general KGB… Nemernicul!

În urma lui, Traian Puiu este răpit din Germania și adus la București, unde este judecat și condamnat la moarte!… Sentința însă nu a fost pusă în executare, astfel că Traian Puiu iese din temnițele comuniste în 1964, odată cu ceilalți camarazi ai săi!… Și trăiește cu discreție la Constanța, unde prietenul meu Corneliu Dida îl frecventează și află de la el multe și mărunte din ce a fost lupta și viața legionară.

După 1990, Corneliu Dida îl ia de mână pe bravul tomitan și îl duce la ziarul „Telegraf” unde începe să publice amintiri din „sfînta tinerețe legionară”.

Într-una din zile, când se îndrepta spre redacție cu o servietă plină de documente, pe strada Mihai Viteazu este lovit mortal de o mașină, în busculada astfel produsă dispare și geanta cu documente…
Despre Traian Puiu s-a zis că l-a lichidat Securitatea. M-am contrazis cu toți pe care i-am auzit spunând această vorbă: oameni buni, Securitatea l-a avut în mână ani de zile pe Traian Puiu.

Le era așa de ușor să-l termine! Traian Puiu avea deja condamnarea la moarte „în buzunar” și totuși Securitatea nu s-a folosit de posibilitatea de a-l lichida absolut legal!…

Este limpede că Securitatea, mai mult sau mai puțin formal desființată în 1990, nu avea motive să-l omoare pe liderul legionar. Și atunci cine l-a ucis?… Cine a acționat fără nicio teamă că va stârni reacția „serviciilor”?

Am avut net sentimentul că după 1990 Traian Puiu n-a mai fost protejat (sic!) de nimeni!

…În 1973(?) am fost anchetat la Securitate, în clădirea din spatele magazinului Victoria, pentru un text anti-bolșevic și anti-sovietic, pe care am încercat să-l scot din țară. M-au anchetat doi tinerei care încercau să afle de la mine ce urmăream prin acel text!

La un moment dat, supărat de cum merge discuția, am cerut să fiu anchetat mai departe de șeful lor! Era vizibilă lipsa de maturitate a celor doi, mult mai tineri și decât mine.

Așa l-am cunoscut pe colonelul Wagner, cum mi-a fost prezentat. Nu l-am mai văzut de atunci. După 1990, Cornel Dinu mi-a vorbit frumos despre colonelul Wagner! I-am trimis și eu urări de bine!…
În discuția cu dînsul la un moment dat eu am afirmat că am fost conștient că prin gestul de a scrie o piesă de teatru inspirată de invazia sovietică din Cehoslovacia puteam stârni reacția pedepsitoare a Moscovei, a KGB-ului.

Colonelul Wagner mi-a cerut detalii: ce fel de reacție a KGB? „Păi, zic eu, să mă calce vreo mașină pe Calea Victoriei!” Răspunsul memorabil pe care l-am primit: „Păi cum să vă calce, tovarășe profesor, mașina?! Noi ce păzim aici?!”…
Noi ce păzim aici?!…
Se pare că chiar așa era: ne-au păzit, pe mulți dintre noi, în mai multe chipuri, iar după 1990 nu ne-a mai păzit nimeni! Nici pe fiecare dintre noi și nici pe biata Țară!

O altă serie, încă mai sumbră, o alcătuiesc cei care au fost asasinați după 1990 în „cadrul” procesului de privatizare și distrugere a economiei naționale.

Mă gândesc la liderii sindicali sau simpli salariați care au înțeles esența ticăloasă, anti-națională, a așa-zisei reforme, și au încercat să i se opună, să-și mobilizeze tovarășii de muncă împotriva unor investitori străini puși pe jaf și distrugere.

Au fost mai multe cazuri, nu le rețin numele, unul a fost la Iași, ar trebui ca acele victime ale agresiunii anti-românești să fie cinstiți măcar cum se cuvine…

Nu au avut parte de nicio protecție din partea serviciilor noastre menite prin lege să-i apere! Să preîntâmpine acțiunea inamicului!

Trec peste victimele de la ultima mineriadă, cea înăbușită din ordinul expres al lui Emil Constantinescu. Înăbușită în sânge se pare!… Și mă refer la câteva asasinate care au lovit în persoane mie cunoscute. Mai întâi Alexandru Saucă, ziarist de investigație, care s-a apropiat prea mult – și primul!, de un subiect azi comentat de toată lumea: contribuția decisivă a KGB la reușita loviturii din decembrie 1989!

A murit bietul Didi, cum îi ziceam noi, colegii de grupă, doborît de un cancer „urît”… Bănuiala că a fost un cancer provocat nu avea cum să nu apară!

Alt cunoscut, Mihail Erbașu. Nu știu de ce m-a simpatizat și mi-a făcut o serie de destăinuiri! Bunăoară despre aranjamentul cu Primăria Bucureștiului, pentru un contract de reabilitare a șoselei de centură, contract prin care Primăria i-a plătit despăgubiri substanțiale, o sumă pe care i-a dijmuit-o serios PSD-ul de atunci! Așa fusese înțelegerea!… Vestitul mai apoi parandărăt!

L-am văzut ultima oară pe bietul Erbașu la o emisiune la Dan Diaconescu, o emisiune în care a dat tare în Băsescu și a promis că va reveni în zilele următoare cu documente care să-l demaște pe primarul general pentru acte de corupție grave!… După câteva zile, Erbașu este …sinucis, aruncat de la etajul casei în piscina golită de apă…

Zic unii că autorii morali ai acestui asasinat au avut și argumentele – altminteri ușor de găsit, prin care familia răposatului a fost obligată / sfătuită să accepte ipoteza sinuciderii și să nu ceară nicio anchetă serioasă a procuraturii!
Notă: am intrat pe Google și am dat de un articol pe site-ul Lumea Justiției dedicat morții lui Mihai Erbașu.

La acest articol apare un comentariu, cel de mai jos, pe care îl reproduc întocmai, semnificativ pentru lumea în care trăim azi:

# elena 27 august 2012 

DA, EXECUTII LA COMANDA. SI IN CAZUL FIULUI MEU DE 30 ANI, FOST DIR EC LA RAZVAN PETROVICI, NU S-A DAT CU MAFIA, NU I-AU ACCEPTAT 3 DEMISII INTR-O SAPTAMANA SI A FOST UCIS CU BESTIALITATE PE 9 IUNIE, DUPA CE A PLECAT DE LA SERVICI, FUGIND DE CRIMINAL. CERCETARE PENALA SI RAPORT IML BUCURESTI INCOMPLECT, TOTUL FACUT DUPA VOINTA PROCURORULUI DE CAZ PENTRU MUSAMALIZARE. DOSAR 1238/P/2006 CARE NU A FOST LUAT IN SEAMA DE CATRE PROCURORUL GENERAL, CU TOATE CA PE 25 SEPT 2008 CAND AM FOST PRIMITI IN AUDIENTA CU DOSAR CU PROBE, NE-A PROMIS CA NE TRIMITE PENTRU REZOLVARE PROCUROR DIN PROCURATURA GENERALA. Privitor la articolul–DE CE MOR ADMINISTRATORII LUI RAZVAN PETROVICI–celebrul procuror de cercetarea dosarului s-a exprimat–DUMNEZEU VA FACE DREPTATE / EL ESTE MUSULMAN.

Senatorul Șerban Săndulescu!… Inimosul inginer aero. Pasionat de adevăr și justiție! A incomodat în comisia parlamentară de cercetare a evenimentelor din decembrie! Nu i-a înghițit balivernele și manevrele criminalului numit Sergiu Nicolaescu! L-am întâlnit ultima oară la librăria Eminescu.

Era într-o stare de surescitare maximă: mi-a spus că pusese mâna pe niște documente cu care „îl termin pe Iliescu”!

Documente legate de decembrie 1989. L-am sfătuit să nu mai vorbească de acele documente până nu le face publice!… Am avut gură pocită: seara, la știri, se anunță că Șerban Săndulescu a decedat la stomatolog, unde a făcut un stop cardiac de toată frumusețea…

Domnul Tudor Voicu, vechi prieten al răposatului, încercând să afle mai multe despre suspectul deces, s-a lovit de refuzul ferm al familiei, al unor persoane speriate de ceea ce li s-ar putea întâmpla și lor! În mod evident fuseseră avertizate „să nu vorbească”!

Cine le avertizase și le amenințase? Nici azi nu ar fi prea târziu ca să se afle! Dacă chiar s-ar vrea să se afle adevărul despre decembrie 1989…

Suspectă a fost și moartea profesorului de la ASE, aflat în CA al CreditBank!… O moarte suspectă, cel puțin una, este legată și de așa zisa falimentare a Daciei Felix!
Iar zilele trecute s-a mai aflat de o moarte proiectată, menită să elimine veriga slabă dintr-un sistem mafiot care a adus mari prejudicii statului român. Cazul Codruț Marta, omul lui Sorin Blejnar!…

Aflat pe patul morții, Antonie Iorgovan a avut motive să afirme public că este victima unui cancer indus și să aducă acuzații explicite în acest sens!… Personal n-am avut niciodată încredere în răposatul Iorgovan și nu prea văd în ce fel ar fi deranjat pe cei care atentează la viitorul nostru românesc.

A avut de profitat de pe urma lor și le-a făcut jocul atunci când i s-a cerut! Vezi alegerea sa ca senator independent, vădit manipulată și aranjată de serviciile care se ocupă și de lista parlamentarilor!…

Oricum, lista morților suspecte de după 1990 este tare lungă! Infinit mai lungă în comparație cu lista din perioada 1964-1989…

Vă invit să completăm amândouă listele, nu după zvonuri neverificate, ci, cât se poate, cu argumente și cu probe! Și mai discutăm apoi!

 

 

Citiți articolul integral accesând :

https://mazarini.wordpress.com/2016/04/05/asasinatele-politice-inainte-si-dupa-22-decembrie-1989).

Citiți și:

02/08/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: