Republica Srpska amenință cu secesiunea

La un pas de un nou conflict în Balcani

Bosnia şi Herţegovina (BiH) se confruntă cu cea mai gravă criză politică de la încheierea războiului care a dus la destrămarea fostei Republici Iugoslavia, desfăşurat între anii 1992 şi 1995, reînviind temerile legate de izbucnirea unui nou conflict după ce, la sfârşitul lunii iulie, sârbii bosniaci au blocat activitatea guvernului central, iar liderul lor separatist, Milorad Dodik, a anunţat măsuri de dezmembrare a instituţiilor cheie ale ale acestui stat balcanic.

”Este momentul cuceririi libertăţii pentru Republica Srpska”,a declarat liderul politic sârb bosniac Milorad Dodik (foto), citat de AFP.

În vârstă de 62 de ani, în prezent membru sârb al preşedinţiei colegiale bosniace, Dodik este un politician care insistă neobosit că ţara la conducerea căreia participă este o c onstrucție „imposibilă”.

De ani de zile, el ameninţă cu secesiunea, dar în prezent pare hotărât să facă paşi concreţi în această direcţie.

Săptămâna trecută,vineri, Milorad Dodik a promis să organizeze un referendum prin care le va cere locuitorilor Republicii Srpska să aprobe acţiunile sale.

Parlamentul sârbilor bosniaci a lansat în urmă cu câteva zile un proces controversat de retragere din instituţiile comune ale federației, în special din cadrul armatei, în pofida avertismentelor Occidentului cu privire la intenţiile separatiste din această ţară balcanică, divizată etnic, transmite AFP.

„Aceasta înseamnă secesiune fără a o proclama”, a declarat Înaltul reprezentant al comunităţii internaţionale în Bosnia, germanul Christian Schmidt, într-un raport adresat ONU la începutul lunii noiembrie.

Agerpres, care citează Reuters, informează asupra declarației recente a secretarului de stat american Antony Blinken, conform căreia Statele Unite, care au intermediat în 1995 Acordul de pace în Bosnia şi Herţegovina de la Dayton, ar putea impune sancţiuni celor care încearcă să se retragă unilateral din instituţiile statului sau să destabilizeze acordul.

Acordul de la Dayton a pus capăt unui conflict soldat cu 100.000 de morţi, care a consacrat împărţirea Bosniei în două entităţi, Republica Srpska şi o entitate croato-musulmană, instituind în acelaşi timp o numeroasă structură administrativă menită să prevină pe viitor declanşarea de violenţe interetnice.

Blinken a evidenţiat că măsurile de subminare a instituţiilor bosniace ar pune în pericol perspectiva europeană, aluzie la aderarea sperată a BiH la Uniunea Europeană, precum şi redresarea economică a ţării şi investiţiile străine.

El a cerut tuturor părţilor să revină la masa discuţiilor şi să ajungă la un consens necesar pentru a duce ţara înainte.
Milorad Dodik, membrul sârb al preşedinţiei tripartite rotative a BiH, a afirmat în repetate rânduri că Republica Srpska se va retrage din forţele armate, organul judiciar superior şi administraţia fiscală ale BiH deoarece aceste instituţii nu au fost consacrate în Constituţia Dayton, ci au fost create prin amendamente.
Conform acordurilor de pace de la Dayton, fosta republică iugoslavă a fost împărţită în două entităţi autonome – Republica Srpska şi Federaţia Bosnia şi Herţegovina, dominată de croaţi şi bosniaci musulmani -, legate de un guvern central slab.
Constituţia BiH face parte din aceste acorduri de pace.

„În calitate de martor semnatar al Acordurilor de pace de la Dayton, Statele Unite reiterează că va răspunde în mod adecvat acţiunilor de retragere unilaterală din instituţiile la nivel statal sau de destabilizare în alt mod a acordului, inclusiv prin luarea în considerare a sancţiunilor„, scrie Blinken într-o scrisoare adresată membrilor preşedinţiei Bosniei și Herzegovinei, publicată de portalul istraga.ba.

După întâlnirea cu membrii preşedinţiei bosniace, Consilierul Departamentului de Stat al SUA, Derek Chollet, a scris pe Twitter: „Am făcut apel la dezescaladare, dialog şi instituţii funcţionale la toate nivelurile guvernamentale.

Este timpul ca Bosnia şi Herţegovina să se îndrepte spre viitor”.

NOTĂ

Https://ro.wikipedia.org/ consemnează că Bosnia și Herțegovina este o țară situată în Europa de sud-est, în Balcani, fiind patria a trei etnii constituente: bosniacii, sârbii și croații. Se învecinează cu Croația la vest, cu Serbia la est și Muntenegru la sud-sud-est și fost una din cele 6 republici ale fostei Iugoslavii.Capitala este la Sarajevo, care este de asemenea și cel mai mare oraș.

Și-a câștigat independența în cursul războaielor din anii 1990 și, în conformitate cu Acordul Dayton din 1995, este administrată de un reprezentant numit de Consiliul de Securitate al ONU.

În Herțegovina, trăia în Evul mediu o mare comunitate de vlahi care erau descendenții cetățenilor romani din Imperiul Roman. Ei vorbeau o limbă asemănătoare cu limba română dar urmașii lor vorbesc în prezent o limbă slavă.

După unii autori, majoritatea sârbilor din Republica Srpska din actuala Bosnie sunt de origine vlahă, la fel ca majoritatea populației din Bosnia și Herțegovina (dar care au fost islamizațăși slavizată).

O parte a vlahilor au trecut la religia bogomilă/patarenă, iar în timpul ocupației otomane au trecut la religia islamică. O altă parte a rămas la religia ortodoxă dar au fost și vlahi trecuți la religia catolică.

Țara este descentralizată și împărțită în prezent din punct de vedere administrativ în două entități, Federația Bosniei și Herțegovinei și Republika Srpska. Bosnia este principala regiune geografică a statului modern, și formează coloana sa vertebrală istorică.

Denumirea „Bosnia” vine de la așezarea geografică a regiunii prin care trece râul Bosna. „Herțegovina” a fost în trecut un ducat austriac („Herzog” însemnând „duce” în limba germană). Teritoriile au fost unite administrativ după ce Bosnia a fost ocupată de Imperiul Otoman în 1463, iar Herțegovina 20 de ani mai târziu.

În prezent,suprafața totală a acestei țări este de 51.129 km², iar populația recenzată în 1991 totaliza un număr de 4.377.053 locuitori.

În conformitate cu prevederile Acordului de pace de la Dayton din 1995, Bosnia și Herțegovina este constituită din două entități teritoriale: Federația Bosnia și Herțegovina reprezentând 51% din teritoriul statului și Republica Srpska, reprezentând 49% din suprafața acestui stat. Federația Bosnia și Herțegovina este la rândul său divizată în zece cantoane.

Există de asemenea, orașe cu statut administrativ propriu: Sarajevo, Mostar, Tuzla și Banja Luka. Districtul federal Brčko a fost creat printr-o decizie arbitrală și reprezintă un teritoriu aflat sub autoritatea guvernului central. Țara are ieșire la mare sub forma unei mici fâșii de pământ de circa 20 km la Marea Adriatică, în jurul orașului Neum.

Există de asemenea, orașe cu statut administrativ propriu: Sarajevo, Mostar, Tuzla și Banja Luka. Districtul federal Brčko a fost creat printr-o decizie arbitrală și reprezintă un teritoriu aflat sub autoritatea guvernului central.

Opinii: Ce interese străine blochează România să construiască autostrăzi peste Carpați ?

 

 

 

 

 

 

 

 

România nu va fi lăsată să își construiască autostrăzi peste Carpați!!! Ce interese străine ne blochează?

 
 

 

 

 

De aproape 30 de ani reclamăm incompetența și ticăloșia politicienilor români care, pe lângă faptul că au lăsat România la mâna prăduitorilor străini, nu au fost în stare să construiască măcar 1.000 de km de autostrăzi, pentru a ne face viața mai ușoară și pentru a stimula transporturile pe teritoriul țării, facilitând astfel dezvoltarea economiei.

Printre marile nereușite este și cea a măcar unei autostrăzi peste Carpați care să unească Transilvania cu sudul țării.

Proiecte au tot apărut dar, ca prin blestem, toate au sfârșit prost. Și, desigur, concluzia românilor a fost aceea că hoții și incompetenții care ne conduc nu sunt în stare să facă mai mult, că ei nu trăiesc decât pentru șpagă.

Și dacă aceste nereușite fac parte, în realitate, dintr-un plan bine ținut în frâu de anumite puteri străine? 

Istoria ultimelor două milenii ne-au arătat că aceste pământuri au fost la intersecția valurilor migratorii și a marilor puteri, că bogățiile acestor locuri au fost și blestemul nostru.

Migratorii, mai apoi Imperiile Otoman, Țarist sau Austro-Ungar au făcut tot posibilul să exploateze la maxim aceste teritorii și pe locuitorii lor, să îi împiedice să se unească și să se dezvolte…

Ce s-a schimbat de atunci? Mai nimic: România este și astăzi o țară tampon la intersecția marilor puteri, este în continuare jefuită de „partenerii strategici” și i se blochează dezvoltarea pe direcțiile care nu le convin acestora

Revenind la subiectul acestui articol, am identificat două motive principale care nu ne vor permite să construim autostrăzi peste Carpați, oricât ne-am da cu fundul de pământ. Iar pentru a le înțelege trebuie să plecăm de la conștientizarea statutului de colonie economică occidentală pe care îl are România, o țară aservită în mod evident unor interese străine.

Așadar, cele două motive care blochează construirea unei autostrăzi care să lege Bucureștiul și sudul țării de Transilvania sunt următoarele:

1) Arcul carpatic este o linie de demarcație geostrategică între civilizația occidentală și cea orientală și așa trebuie să rămână deocamdată;

2) Transilvania urmează să devină în viitor un principat autonom, mai apropiat de Vest decât de București. Și acum să și dezvoltăm:

DEMARCAȚIA GEOSTRATEGICĂ. Dacă analizăm puțin perioada comunistă, și în special perioada de mari prefaceri din epoca Ceaușescu, vom constata un lucru foarte interesant: Regiunea Moldova a beneficiat de mult mai puține investiții în fabrici și uzine decât restul țării, de unde și conservarea sărăciei acestei părți din România până astăzi.

De ce a dezavantajat Ceaușescu Moldova? De teamă că rușii o vor ocupa și că vor pune mâna pe industria strategică a României.

 Așadar Moldova a fost sacrificată din rațiuni bine întemeiate – nu a avut nici prea multe fabrici și uzine, nici drumuri bune, ca să nu le primească cadou rușii, în cazul unei posibile ocupații.

Din nefericire, pentru americani și occidentul european România este astăzi un fel de provincia Moldova din epoca comunistă.

Ea nu trebuie să se dezvolte prea mult, nu trebuie să aibă o rețea de autostrăzi bine pusă la punct, nu trebuie să bată palma cu prim ministrul Japoniei (adică o putere din Orient) pentru a beneficia de investiții majore făcute de a treia putere economică a lumii (vă amintiți scandalul diplomatic din urmă cu puține zile, al cărui unic scop a fost descurajarea Japoniei de a face investiții în România), etc.

România trebuie să deservească interesele occidentale și atât, alții fiind cei care stabilesc lucrurile esențiale pentru noi. Așadar, vrei ca om politic important să inițiezi construirea unei autostrăzi peste Carpați? Nicio problemă, pușcăria îți va bate la ușă și o să te liniștești.

Ca să înțelegeți mai bine, în anul 1996, Samuel Phillips Huntington, profesor la Harvard și analist politic, a publicat lucrarea „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”  în care susține teza unei noi ordini mondiale, instaurată la sfârșitul Războiului Rece, o ordine care plasează România în zona civilizației ortodoxe, adică într-o lume diferită de cea occidentală, catolică și protestantă, dificil de armonizat cu aceasta.

De altfel, el nu face decât să confirme politica de secole a occidentului european în care Carpații delimitau lumea catolică condusă de Papa de la Roma și orientul ortodox.

 

 

 

 

 

Să nu-l uităm nici pe George Friedman, de la Stratfor, care vorbea nu demult despre necesitatea ca România și alte țări din estul Europei să fie transformate în țări tampon menite să înconjoare Federația Rusă, pentru a-i bloca expansiunea și a servi astfel interesele americane.

A spus-o limpede, cu cinism, iar vocea lui este una dintre cele care dă direcție jocurilor geostrategice mondiale.

Ori o țară tampon NU ARE VOIE să devină o Elveție, așa cum România ar avea potențial să devină dacă ar fi lăsată.

Prin urmare, interesele geostrategice americane (vezi și mega țeapa Bechtel) nu coincid cu nevoia firească a unei țări ca România de a avea o rețea mare de autostrăzi.

La toate aceste interese geostrategice se adaugă încă unul major: transformarea Transilvaniei în Principat Autonom, un alt plan care trebuie să descurajeze construirea unei autostrăzi peste Carpați. Astfel, în timp de Ungaria se leagă de Transilvania prin autostrăzi, Bucureștiul nu o face!!! Să fie doar lipsă de viziune a politicienilor români?

Nu, este o gândire strategică căreia i se subordonează și mulți penali din politica românească, cu putere de decizie.

Desigur, naivii vor reclama Teoria Conspirației, faptul că ungurii nu pot pleca cu pământul în spate sau că, oricum, românii sunt majoritari în Transilvania.

Doar că în momentul în care chiar și românii din Transilvania vor fi convinși că le-ar fi mult mai bine fără MITICII de la București, treaba este mai mult de jumătate rezolvată.

Iar la acest lucru se muncește din greu: în primul rând se fac investiții străine majore care ridică și mai mult nivelul de trai al celor din interiorul Arcului Carpatic, care oricum este peste cel al moldovenilor, oltenilor sau muntenilor.

Simultan, în anumite mijloace importante de presă din Transilvania se marșează din greu pe stimularea unei revolte împotriva Bucureștiului, care ia banii din Ardealul mai bogat ca să îi prăduie în alte zone și în interes personal.

În același timp, în afara țării, Transilvania este promovată turistic cel mai adesea independent. Ungaria investește major în Ardeal, cumpără terenuri, susține cu foarte mulți bani populația de etnie maghiară.

îUn sistem judecătoresc corupt și trădător „restituie” terenuri, imobile, chiar sate întregi urmașilor unor grofi unguri, fără ca aceștia să aibă drepturi reale asupra lor…

Prințul Charles al Marii Britanii, care nu are drept de succesiune în Regatul Unit, a devenit un apostol al intereselor Transilvaniei de pe poziția revendicată de urmaș genetic al lui Vlad Țepeș, visând probabil la tronul regatului independent al Transilvaniei…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Marea greșeală a multor români care se cred foarte isteți (ăia care zic că nu pot lua ungurii pământul Transilvaniei ca să îl ducă în Ungaria), este aceea că nu înțeleg faptul că ruperea Transilvaniei de România NU trebuie să însemne alipirea acesteia la Ungaria.

Nicidecum! Proiectul este cel al unei Transilvanii independente, expresie a voinței locuitorilor ei, un proces care nu trebuie realizat neapărat prin violență.

Nu uitați că Europa Occidentală a avut grijă să rupă atât Cehoslovacia, cât și Iugoslavia, că în 1989 a vrut să rupă și România, dar asta nu le-a ieșit. De ce ar vrea să o facă?

Pentru că toată istoria ne arată că marile puteri vor să aibă vasali mici și slabi, nu țări care să le facă concurență economică sau militară!

Ori, din perspectiva acestui proiect, nu este de dorit ca restul României să se lege prin autostrăzi de Transilvania, pentru că asta ar stimula major circulația între provinciile românești, ar duce la o dezvoltare economică sporită și la o omogenizare a prosperității.

Tocmai de aceea, din păcate, cu o clasă politică (și mă refer la toate partidele parlamentare) incompetentă, coruptă și aservită unor interese străine, nu avem șanse ca în viitorul apropiat să construim autostrăzi peste Carpați. Stăpânii coloniei România nu sunt de acord cu asta! Punct!

Daniel ROXIN prin Justitiarul. ro.

Notă: Fotografiile și comentariile la acestea aparțin redacției „Justițiarul”

 

 

 

Conf.univ.dr. Aurel V. David: PLANURI ŞI SCENARII ACTUALE VIZÂND DEZMEMBRAREA ROMÂNIEI

 

 

 

 

PLANURI ŞI SCENARII ACTUALE VIZÂND DEZMEMBRAREA ROMÂNIEI

 

Conf.univ.dr. Aurel V. David

Comunicare ştiinţifică pentru sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice

a Societății „Academia Dacoromână”– 25 noiembrie 2014 –

Antecedente istorice

Statul român modern s-a născut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în contextul unei crize europene generată de războiul între Marile Puteri pentru reîmpărţirea sferelor de influenţă.

Fiecare din aceste Mari Puteri a dorit să stăpânească gurile Dunării, principala poartă de intrare în Europa, şi să fie recunoscută ca putere suzerană asupra unui neam împins şi ţinut multe secole în întunericul amar al istoriei.

Românii au profitat de această criză, reuşind să refacă în folosul lor o parte a vetrei Daciei getice, înconjurată de trei imperii hrăpăreţe: habsburgic, otoman şi ţarist.

Ei au pus Europa în faţa faptului împlinit, reuşind printr-o abilă diplomaţie, să unească cele două principate româneşti – Moldova şi Valahia – în persoana domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sub numele de „ROMÂNIA”.

Pentru că românii n-au respectat condiţiile impuse de Marile Puteri europene, Alexandru Ioan Cuza a fost alungat de pe tron cu ajutorul „cailor troieni” din interior.

În locul său a fost adus prinţul german Carol de Hohenzollern, care s-a adaptat la situaţia geopolitică şi a condus România în mod autoritar.

În timpul său România şi-a proclamat independenţa (1877), şi-a întregit teritoriul cu Dobrogea (1878), s-a proclamat regat (1881), a dobândit Cadrilaterul (1913) şi a devenit putere zonală.

În primul război mondial România a luptat alături de Antanta, iar la terminarea războiului statul român şi-a alăturat ţinuturile româneşti aflate sub dominaţia imperiilor vecine: Transilvania, Bucovina, Banatul şi Basarabia. Astfel a fost creat statul naţional unitar român, numit şi „ROMÂNIA MARE”, asupra căruia s-au repezit pentru a-l dezembra: Uniunea Sovietică (Rusia şi Ucraina), Ungaria, Bulgaria şi Cominternul.

De la începutul existenţei sale, acţiunile subversive privind dezmembrarea Romîniei au fost integrate în aşa-numita „teorie a conspiraţiei”. 

Din anii 20-30 ai secolului trecut au existat planuri de distrugere a integrităţii teritoriale şi a unităţii naţionale. În anul 1924, Uniunea Sovietică, prin intermediul Cominternului a creat diversiunea de la Tatar Bunar (în Basarabia), potolită în forţă de către armata română.

În iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia şi Bucovina de nord, la 1 septembrie 1940 Germania nazistă şi Italia fascistă au transferat Ungariei horthyste, prin dictatul de la Viena, jumătatea de nord-vest a Transilvanei, iar la 7 septembrie 1940, sub presiune externă, România a fost obligată să cedeze Bulgariei Cadrilaterul.

Astfel, România s-a aflat în pragul dispariţiei de pe harta Europei. În consecinţă, a fost obligată să se subordoneze Germaniei naziste, să participe la războiul împotriva Uniunii Sovietice, pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de nord, apoi să participe sub comandament german la încleştările îngrozitoare de la Stalingrad, Cotul Donului, Caucaz şi Crimeea, să se alăture coaliţiei Naţiunilor Unite şi să lupte alături de armata sovietică pentru eliberarea Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei, dar, mai ales, să suporte consecinţele înfrângerii.

La tratatul de pace de la Paris, din 10 februarie 1947, România a fost socotită ţară învinsă, intrând în sfera de influenţă sovietică, obligată să plătească mari despăgubiri de război, să pună la dispoziţia Uniunii Sovietice resursele solului şi subsolului şi să accepte un regim politic similar cu cel din Uniunea Sovietică.

România a parcurs perioada postbelică între obedienţa faţă de Kremlin, de teamă de represalii, strădania de a supravieţui şi încercarea de a ieşi de sub tutela sovietică.

În anul 1948 România a fost nevoită să cedeze Uniunii Sovietice Insula Şerpilor, fiind astfel primul şi singurul stat din lagărul socialist şi din Europa asupra căruia s-a produs o agresiune şi i-a fost răşluită o bucată din teritoriu.

În anii 60 ai secolului trecut, sovieticii au pus la cale un plan subversiv de destrămare a României, exprimat în aşa-numitul „Plan Valev”.

Acesta a fost un proiect de organizare economică a ţărilor cu regimuri comuniste est-europene, care a prevăzut specializarea economiilor acestora pe anumite ramuri de producţie.

În privinţa României, s-a preconizat alcătuirea unui „complex economic interstatal” în zona Dunării de Jos, care ar fi înglobat sudul URSS (Basarabia şi sudul Ucrainei cu o suprafaţă de 12.000 km²), sud-estul României (100.000 km²) şi nordul Bulgariei (38.000 km²), şi cu o populaţie de 12 milioane de locuitori.

Aceste teritorii urmau să devină „Complexul de producţie interstatal al Dunării de Jos”, specializat în cadrul comunităţii ţărilor socialiste în petro-gazo-chimie şi în unele ramuri ale construcţiei de maşini…în agricultura irigată intensiv profilată pe cereale, legume, viticultură şi în ramuri ale industriei alimentare.

Bulgaria a acceptat „Planul Valev”, dar conducătorii României, în cap cu Gheorghiu-Dej, au reacţionat violent.

Drept consecinţă, în aprilie 1964 conducerea politică statului român a alcătuit „Declaraţia de independenţă” faţă de Moscova, iar noul şef al statului, Nicolae Ceauşescu, a continuat demersurile, pe toate planurile, pentru ca România să-şi câştige independenţa.

Cu mari eforturi umane, materiale şi financiare, România şi-a câştigat independenţa în martie 1989, când a reuşit să-şi plătească toate datoriile externe şi să nu mai depindă de nici o Mare Putere.

În acel context, conducătorii despotici ai Kremlinului au considerat că această „dizidenţă” în cadrul lagărului socialist trebuie înlăturată. Astfel, şi-au dat mâna„frăţeşte”cu cei ai Occidentului democratic, pentru a destrăma un sistem politic pe care ei l-au creat, în deplină frăţietate şi prin consens, la terminarea celui de-al doilea război mondial.

 

 

1. Romînia intrată şi ieşită din „cotitura istorică”

 

1.1. Tranşarea României la Malta (2-3 decembrie 1989)

 

 

Spre sfîrşitul anului 1989, Mihail Gorbaciov a zburat din Kremlin spre Occident, pentru a convinge liderii de acolo că este de acord cu schimbarea lumii sale (adică U.R.S.S. şi statele-satelit) după model occidental.

Între 25-26 noiembrie 1989 a discutat cu preşedintele Franţei, Francois Mitterand, iar la 1 decembrie 1989 a avut o întîlnire istorică, la Vatican, cu Papa Ioan Paul al II-lea. În zilele de 2-3 decembrie 1989, urmare a invitaţiei preşedintelui american George Bush s-a întâlnit cu acesta la Malta, la bordul vasului sovietic „Maxim Gorki”.

Convorbirile celor doi lideri, numite de Mihail Gorbaciov „O cotitură istorică”, au avut un impact extraordinar asupra Europei răsăritene şi, în md deosebit asupra României.

Agenţiile internaţionale de presă au titrat atunci la unison că „Gorbaciov schimbă istoria”. Într-adevăr, la Malta s-au delimitat sferele de influenţă, iar România a fost vîrâtă într-un vîrtej strategic care avea să schimbe destinul multor generaţii de români însetaţi de libertate. La Malta, George Bush şi Mihail Gorbaciov au semnat un document public referitor la reorganizarea Europei şi reîmpărţirea sferelor de influenţă.

Însă, acesta a avut o anexă care conţinea o hartă secretă, cuprinzînd schimbările teritoriale care trbuiau să se producă în Europa în cadrul noii ordini europene (acesta a fost păstrat în secret!).

Harta cuprindea noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea noilor interese strategice, proclamate după căderea blocului comunist.¹

 

 

 

Harta consemna că:

 

– Scoţia devenea independentă;– o parte a Irlandei de Nord se unea cu Republica Irlanda;

– Bretania se desprindea de Franţa;

– Ţara Bascilor şi Catalunia se desprindeau de Spania;– Italia se diviza în zona de nord şi zona de sud;

– Belgia se diviza în Flandra şi Wallonia;

– Cehoslovacia se rupea în două;

– Kaliningrad urma să fie o zonă autonomă în cadrul Rusiei;

– Kosovo se alipea Albaniei.

 

În ce priveşte ROMÂNIA:

– Transilvania devenea parte a Ungariei;

– actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprindeau de România şi deveneau o ţară a ţiganilor;

– partea vestică a Basarabiei revenea României;

– partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devenea zonă autonomă „Dniester” în cadrul Ucrainei;

– peste România de sud-vest scria „ţigani”.

Se spune că „organele de informaţii româneşti” au intrat în posesia hărţii secrete (unii afirmă încă în surdină că prin mijloace specifice, alţii cred că harta a fost „scăpată din sertar” în mod deliberat, ca formulă de teroare preventivă la adresa României!).

Departamentul Securităţii Statului i-a prezentat şefului statului român, Nicolae Ceauşescu, prin generalul Iulian Vlad, un raport referitor la noul echilibru geopolitic pe continentul european şi redefinirea sferelor de influenţă”, la care ar fi anexat acea hartă „încropită pe picior“ –, ca la Ialta în anul 1945! – şi adusă în ţară de către „spionajul românesc” pe cărări necunoscute.

 

Deci, Nicolae Ceauşescu ar fi văzut cu proprii săi ochi faptul că România urma să fie ciopârţită mai abitir decât în anul 1940: Oltenia şi o parte din Banat urma să se transforme în Ţara ţiganilor, Ardealul să fie înghiţit de Ungaria, iar o parte din Basarabia urma să se unească cu ce mai rămânea din România.

Această tâlhărie, prin care s-a pus la cale sfâşierea şi dezmembrarea României l-a făcut pe Nicolae Ceauşescu să se opună cu încăpăţânare lui Mihail Gorbaciov şi să strige în disperare că România se află sub agresiunea conjugată a Occidentului şi Sovieticilor.

Mihail Gorbaciov s-a întors la Moscova, unde în 4 decembrie 1989 i-a convocat pe reprezentanţii statelor Organizaţiei Tratatului de la Var­şovia (Uniunea Sovietică, Cehos­lovacia, Ungaria, Bulgaria, Po­lo­nia, R.D. Germană şi România).

Scopul declarat al convocării a fost informarea cu cele discutate la Malta, precum şi semnarea unei declaraţii comune prin care se recunoştea că invazia Cehoslovaciei din anul 1968 a fost o imixtiune în treburile interne ale altui popor, precum şi a unui angajament potrivit căruia pe viitor vor fi folosite „numai mijloace politice pentru reglemen­tarea oricăror probleme”.

Însă, Nicolae Ceauşescu, convins fiind că acolo se petrecea o farsă şi că urmează scoaterea sa din istorie, l-a înfruntat pe Mihail Gorbaciov, cerîndu-i: să retragă trupele din Cehoslovacia, să respecte adevărul privind neimplicarea Romîniei în invazia Cheoslovaciei în anul 1968 şi să coalizeze forţele pentru apărarea sistemului politic socialist în faţa ofensivei Occidentului capitalist.

Ce a urmat se cunoaşte, pentru că ecourile încleştărilor sângeroase de atunci încă nu s-au stins. Nicolae Ceauşescu şi regimul politic socialist au fost dărâmaţi în decembrie 1989, prin aşa-numita „revoluţie română”, urmată de o bătălie pentru respectarea târgului făcut între Super-Puteri privind sferele de influenţă şi abandonarea României socialiste de către Uniunea Sovietică în braţele Occidentului capitalist.

Efectele pozitive şi negative ale acelui moment istoric se văd şi astăzi: România a rămas, deocamdată, întreagă din punct de vedere teritorial, cu preţul integrării în N.A.T.O. şi în Uniunea Europeană şi al cedării din atributele suveranităţii statului, dar zdrenţuită din punct de vedere politic, secătuită de resurse şi sfîşiată de corupţie în rândul clasei politice şi de şomaj mai ales în rândul tinerilor.

 

 

NOTĂ: Harta concepută la Malta a fost dată publicităţii abia în anul 1992 de către William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al S.U.A. în Afganistan), iar publicaţia franceză „L′evenement de Jeudi” a arătat-o publicului larg în octombrie 1992.Se afirmă că„spionul” român care a furnizat harta secretă cu mutilarea României la Malta a murit în accidentul aviatic de la Baloteşti din anul 1995!³

*

 

1.2. Ce s-a întîmplat cu prevederile hărţii?

Majoritatea evenimentelor preconizate s-au produs ori sunt pe cale de a se produce.

Acestea s-au integrat într-un torent geostrategic şi un parteneriat ascuns între Statele Unite ale Americii şi Federaţia Rusă, în pofida „zgomotului de font” pe marginea unor inventate neînţelegeri între cele două Super-Puteri.

 

Astfel:⁴

– Iugoslavia s-a divizat în urma unui şir de conflicte armate începînd cu anul 1990, când Germania a recunoscut independenţa Sloveniei şi Croaţiei;

– în anul 1991 a început războiul dintre sârbi şi croaţi, iar în anul 1992 războiul dintre sârbi şi bosniaci;

– în anul 1993 Cehoslovacia a dispărut paşnic de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia;

– în anul 1999 N.A.T.O. a bombardat intens Serbia, pentru a o slăbi şi obliga la supunere faţă de Occident;

– în noiembrie 2007, premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani (respectiv în anul 2017); acesta a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011; acesta s–a desfăşurat în anul 2014, dar nu a avut deocamdată rezultatul scontat!);

– în noiembrie 2007 flamanzii din Belgia au aprins scânteia scindării – deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor;

– în februarie 2008 Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea U.E. şi S.U.A (este posibil ca în curând să se unească cu Albania!);

– în vara anului 2009, guvernul italian condus de Silvio Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei;

– în anul 2009 locuitorii din mai multe zone ale provinciei Catalonia din Spania au participat la un referendum „simbolic” privind independenţa acestei regiuni faţă de guvernul de la Madrid;

– Armata Revoluţionară Bretonă – care activează de la începutul anilor 70 ai secolului trecut -, susţine „eliberarea bretonilor”(consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice) de sub „opresiunea franceză”.

 

*

Au trecut 25 de ani de la evenimentele sângeroase din decembrie 1989. Deocamdată România a scăpat de dezmembrare, însă nu şi de planuri şi scenarii instrumentate în diverse medii geopolitice, care să o aducă în pragul prăpastiei, pentru ca apoi primească lovitura de graţie.

Cu cât timpul se scurge, iar regimul politic instaurat în decembrie 1989, denumit „democratic”, îşi epuizează resursele informaţionale, materiale şi umane şi nu este capabil să-şi reproducă funcţiile sociale, cu atât pericolul pentru naţiunea şi statul român este mai mare.

Nimeni nu mai trebuie să se bizuie doar pe miracolul salvator cu care a fost dăruit de Pronie poporul român.

 

 

 

1.3. Cui foloseşte dezmembrarea României?

După căderea „cortinei de fier”, adică după terminarea declarativă a „războiului rece”, în Europa doar Germania s-a unificat, în timp ce alte ţări s-au dezmembrat şi se vor mai fragmenta! România nu s-a unit cu Moldova de peste Prut pentru că n-au vrut germanii şi ruşii! 

Dezmembrarea Româneiei ar bucura Ungaria, Germania, Ucraina şi Rusia, dar şi Uniunea Europeană.⁵

Ungaria visează la falsa şi ridicola „frontieră de 1000 de ani”. Aceasta vrea o reeditare a celui de-al doilea Dictat de la Viena, drept pentru care face un lobby intens.

Agitaţiile şoviniste create de adepţii aşa-zisului „Ţinut Secuiesc” privind autonomia acestuia sunt sprijinite pe faţă de autorităţile de la Budapesta.

Dezmembrarea României a fost şi este visul ultranaţionaliştilor deghizaţi în democraţi, aflaţi la conducerea Ungariei.

Aceştia mizează şi pe faptul că intelectualii români s-au grăbit să declare „decesul naţionalismului”, fiindcă n-au înţeles că nu se poate pune semnul egalităţii între naţionalism şi extremism.

Orice persoană raţională poate observa că Budapesta doreşte dezmembrarea României, acest scop fiind urmărit cu obstinaţie de către iredentişti, care vorbesc „cu mare durere în suflet” despre Tratatul de la Trianon.

Germania şi-a reactivat „Coloana a V-a” din ţările cu minoritate germană, iar pe forumurile de comunicare circulă mesaje transmise în scopuri propagandistice, secesioniste.⁶

Această ţară a contribuit la divizarea Iugoslaviei şi a Cehoslovaciei, iar în prezent ajută Ungaria în realizarea pretenţiilor ei revizioniste şi sprijină de la distanţă divizarea României.

Pentru a asigura în Ungaria un standard de viaţă mai ridicat decât în Slovacia şi a face mai atractivă ideea unificării Slovaciei cu Ungaria, Germania a sporit ajutorul economic acordat Ungariei.

De asemenea, după dezmembrarea Iugoslaviei, Croaţia şi Slovenia au intrat în sfera sa de interese economice, iar unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria se arată la orizont, fiind previzibilă dacă naţionaliştii ucraineni vor desfăşura „activităţi distructive”. 

România a fost luată în vizor, însă, din nefericire, pe lângă etnicii germani sau unguri sunt şi români care nu se sfiesc să pună umărul la dezmembrarea României.

Ucraina se teme de pretenţiile legitime ale statului român asupra nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, nordului şi sudului Basarabiei, precum şi Insulei Şerpilor. Dispariţia României actuale ar elimina o ameninţare la acest stat cu frontiere artificiale.

Problema canalului Bâstroe, precum şi procesul privind delimitarea platformei continentale, indică natura relaţiilor româno-ucrainene. În plus, românii din Ucraina nu se bucură de drepturile pe care le are minoritatea ucraineană din România.

În momentul de faţă Ucraina are probleme extreme de grele cu Rusia.

A pierdut Crimeea, care a fost încorporată la Rusia, iar războiul civil din estul Ucrainei, în care se implică Rusia şi unele state occidentale menţine Ucraina în stare de alertă maximă, uitând de problemele litigioase pe care le-a creat României de-a lungul întregii sale existenţe.

Rusia doreşte dezmembrarea României, întrucît urmăreşte recuperarea a ceea ce se mai poate din teritoriile pierdute prin dezmembrarea U.R.S.S., iar România constituie o piedică în realizarea acestui obiectiv.

România doreşte reunificarea teritorială, prin alăturarea Moldovei de peste Prut şi are aliaţi puternici (U.E. şi N.A.T.O.), cu care Rusia nu doreşte o confruntare politico-militară directă. România este un cap de pod la dispoziţia S.U.A., ceea ce deranjează profund Rusia, iar în Republica Moldova unionismul românesc împiedică integrarea acesteia în Uniunea Vamală propusă de Kremlin.

De aceea, Rusia încurajează pretenţiile teritoriale ale Ungariei vizavi de România. Încurajând Ungaria pe teme naţionaliste, Rusia loveşte în interesele S.U.A. şi distrage atenţia României de la unirea cu Republica Moldova. Deci, dezmembrarea României ar duce la dispariţia unui stat care incomodează planurile Rusiei.

Uniunea Europeană (U.E.) este o uniune economică şi politică compusă din 28 de state europene, cu o populaţie combinată de peste 500 de milioane de locuitori, care reprezintă 7.3% din populaţia lumii.⁷

Aceasta funcţionează printr-un sistem de instituţii supranaţionale independente şi interguvernamentale care iau decizii prin negociere între statele membre.

Începând cu 1 decembrie 2009, Uniunea Europeanăare personalitate juridică internaţională şi poate încheia tratate.

România a devenit membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, iar românii au câştigat libertatea de a circula fără vize în toată Europa.

Însă, Uniunea Europeană a inventat euroregiunea – o formulă de cooperare sub-regională având drept scop declarat dezvoltarea coeziunii economice şi sociale a unor spaţii geografice transfrontaliere.⁸ În fapt, nedeclarat, euroregiunea reprezintă o formă mascată de integrare comunitară, întrucât implică zonele de frontieră ale statelor europene, elimină barierele vamale şi obstacolele din calea fluctuaţiei forţei de muncă şi produce consecinţe perverse asupra integrităţii teritoriale a statelor membre.

 

2. Planuri şi scenarii concepute în Ungaria

2.1. Diversiuni prin formaţiuni politice şi paramilitare

Ungaria – stat membru N.A.T.O. şi U.E. -, nu emite în mod oficial pretenţii asupra unor teritorii din România, care au aparţinut odinioară regatului medieval al Ungariei sau Imperiului austro-ungar.

Dar, guvernanţii unguri au elaborat în ascuns şi au început să aplice, pe faţă, o strategie care utilizează toate tipurile de resurse pentru realizarea obiectivului propus: partide extremiste, care să facă agitaţie şi să sensibilizeze forurile europene, formaţiuni paramilitare care să bage groaza în românii ardeleni şi planuri secrete şi scenarii de ocupare fără violenţă a Ardealului.

Democraţia ungară permite funcţionarea unor partide extremiste, care propagă idei şi desfăşoară acţiuni cu caracter extremist-iredentist.

Între acestea se află Alianţa Tinerilor de Dreapta – Mişcarea pentru o Ungarie mai bună (Jobboldali Ifjúsági Közösség-Jobbik Magyarországért Mozgalom), pe scurt Jobbik.⁹

Acesta este un partid politic de extrema dreapta, care afirmă public şi zgomotos că militează, printre altele,pentru apărarea identităţii istorice maghiare, creştinismului şi culturii maghiare.

Însă, din ideile proferate şi acţiunile desfăşurate, rezultă că „Jobbik” este un partid anti-imigraţie, antisemit şi eurosceptic. Chiar oponenţii săi din Ungaria îl califică drept partid xenofob, acţiunile sale fiind îndreptate mai ales contra ţiganilor (Sinti şi Roma) şi contra evreilor.

 În anul 2007, partidul „Jobbik” a înfiinţat Garda Maghiară¹⁰ (în maghiară„Magyar Gárda”, denumirea completă fiind „Magyar Gárda Hagyományőrző és Kulturális Egyesület”, adică, pe româneşte „Asociaţia Garda Maghiară pentru Protecţia Tradiţiilor şi Culturii”).

De la începutul existenţei sale, aceasta a fost o organizaţie de extrema dreapta, a folosit, simboluri din recuzita formaţiunilor fasciste din Ungaria interbelică şi s-a manifestat violent la adresa Tratatului de la Trianon. „Garda” a fost considerată moştenitoarea „Partidului Crucilor cu Săgeţi” datorită uniformei negre, a jurământului de credinţă, precum şi a utilizării drapelului alb striat cu roşu, emblemă legendară a ducelui Árpád.

Liderii Gărzii Maghiare au declarat că doresc «să apere Ungaria pe plan fizic, moral şi intelectual».

Însă, datorită retoricii rasiste şi xenophobe folosite de aceştia, precum şi a reacţiilor venite din spaţiul comunitar eururopean, în decembrie 2008 Tribunalul Budapesta a scos Garda Maghiară în afara legii.

Decizia a fost confirmată în mod definitiv şi irevocabil 2 iulie 2009 de către Curtea de Apel Budapesta.

 

NOTĂ:

„Garda Maghiară” a avut ecou şi în România. În Harghita, câţiva tineri maghiari mai exaltaţi au făcut demersuri, încă din anul 2007, pe lângă liderii acesteia pentru a înfiinţa o subunitate, numită „Plutonul Secuiesc”. „Garda Maghiară” şi-a mai făcut cunoscută prezenţa în 1 decembrie2009, când un grup de tineri maghiari s-au comportat în mod provocator în Cluj-Napoca, cu ocazia împlinirii a 91 de ani de la înfiinţarea Batalionului Secuiesc, purtând însemne ale Ungariei Mari chiar de ziua naţională a României.

 

2.2. Plan secret de dezmembrare a României

 Autorităţile ungare sunt conştiente că în condiţiile actuale anexarea Ardealului prin mijloace politico-militare este imposibilă. De aceea, au schimbat tactica, trecând la aplicarea unui Plan secret pentru anexarea Ardealului:¹¹ recucerirea pe cale paşnică a Ardealului.

Procedura principală este: intabularea dreptului de proprietate obţinut de către unguri sau organizaţii, fundaţii ale acestora, pe calea împroprietăririlor ilegale şi a retrocedărilor de terenuri arabile, păduri şi imobile bazate pe acte false.

În acest război asimetric, atipic, împotriva României, statul ungar are drept aliaţi formaţiunile politice cu caracter etnic maghiar din Romînia, precum şi bisericile maghiare.

Astfel, sub privirile nepăsătoare ale aşa-numitei „clase politice româneşti”, întabularea Ardealului de către unguri se face atât pe cale laică, în beneficiul unor indivizi ori fundaţii, cât şi pe cale religioasă, în favoarea bisericilor maghiare (romano-catolică, reformată, unitariană şi luterană).

Cu imobilele care aparţin de drept statului român este împroprietărit ilegal „Statusul romano-catolic”, respectiv biserica romano-catolică, adică Ungaria.

Unii lideri extremişti maghiari, precum Laszlo Tokes, susţin că la momentul potrivit, Ardealul se va duce cu pământ cu tot la Ungaria.

Aceştia scontează pe laşitatea politicienilor români, pe neputinţa autorităţilor politico-militare române, dar mai ales, pe ajutorul prietenilor lor din Occident.

Deocamdată agenţii Ungariei acţionează subversiv, la limita sau prin încălcarea legislaţiei statului român, pe următoareledirecţii principale:

– acordarea rapidă şi gratuită de către Ungaria a dublei cetăţenii pentru românii get-beget;

– dobândirea dreptului de proprietateasupra a peste 60 % din bunurile (clădiri, terenuri agricole şi păduri) din Ardeal de către Ungaria, prin persoane juridice şi persoane fizice maghiare;

– falsificarea Istoriei poporului român, a Istoriei Ungariei şi, mai ales, a Istoriei Ardealului, dând prioritate ungurilor şi prezentîndu-i pe români ca „venetici”, primiţi din milă pe moşiile nobililor unguri;

– intensificarea lobby-ului unguresc, împotriva României şi pentru anexarea Ardealului, în capitalele importante ale lumii: Washington, Berlin, Londra, Paris, Moscova, Roma, Viena, Bruxelles, şi, mai ales, la Vatican;

– pregătirea paramilitară a tinerilor unguri din Ardeal şi existenţa depozitelor cu armament şi muniţii.

 

 

 

 

NOTĂ: Presa din Ungaria a scris cu sârg despre împroprietăririle şi retrocedările reuşite de unguri în Ardeal. De pildă, în anul 2007, presa din Ungaria aprecia că 1/3 din Ardeal era revendicat de nepoţii grofilor unguri, în numeroase procese de retrocedare.

În acelaşi timp, Mass media din România, dar mai ales publicaţiile româneşti din Ardeal au semnalat numeroase cazuri de împroprietăriri nelegale ale „Statusului romano-catolic” şi de retrocedări ilegale de imobile către bisericile maghiare, pe bază de acte false.

Însă, Parchetul şi Direcţia Naţională Anticorupţie s-a implicat în foarte mică măsură, accidental, pentru a curma ilegalităţile comise în Ardeal pe tema retrocedărilor în natură.

 

 

Bibliografie :

 

1http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/angela-merkel-merge-prea-departe-86300

2http://www.frontpress.ro/2013/05/harta-noii-ordini-europene-ardealul-revine-ungariei-si-oltenia-tara-tiganilor.html

3http://dantanasescu.ro/2013/02/14/dezmembrarea-romaniei-a-fost-hotarata-inainte-de-decembrie-1989.html

4https://zonadecriza.wordpress.com/2010/02/06/intelegerea-de-la-malta-si-o-noua-mutilare-a-teritoriului-romaniei/

5 http://www.geostrategic.eu/cui-foloseste-dezmembrarea-romaniei.html

6http://riddickro.blogspot.ro/2013/12/germania-coace-destramarea-romaniei.html

7http://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_Europeană

8http://ro.wikipedia.org/wiki/Euroregiune

9http://ro.wikipedia.org/wiki/Jobbik

10 http://ro.wikipedia.org/wiki/Garda_Maghiară

11http://www.ziartricolorul.ro/planul-secret

 

 

Sursa:

 

Fragment din https://arhiva-romanilor.blogspot.com/2019/07/confunivdr-aurel-v-david-planuri-si.html.

 

ADDENDA:

 

În momentul de față sunt imperativ necesare acțiuni ofensive privind apărarea României, aflată sub presiunea concertată distructivă a cailor troieni din interior, a unor grupări politico-statale extremist-iredentiste din exterior, precum și a așa-numitei globalizări, într-o Europă comunitară aflată în mare dificultate.

Toate aceastea fac parte din Marele Plan de destrămare a României şi Poloniei, însă pentru moment Polonia şi-a schimbat radical conducerea şi opţiunile, motiv pentru care România devine principala ţintă atât a Rusiei, cât şi a celorlalte mari puteri, tocmai pentru a nu ajunge la puterea şi influenţa pe care Polonia a ajuns să o aibă în cadrul UE, NATO şi chiar la nivel internaţional.

Se impune așadar cu prioritate, documentarea fără cusur a acțiunilor antinaționale, prezentarea acestora opiniei publice românești din țară și din diaspora, precum și reluarea cu mult curaj, patriotism și spirit de răspundere, a ofensivei informaționale a autorităților competente ale statului român.

 

 

 

CITIȚI ȘI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/12/20/scenarii-si-planuri-privind-dezmembrarea-romaniei-video/