CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ce trebuie să știm despre Moldova dintre Prut și Nistru. VIDEO

 

 

 

21/08/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

Scurtă istorie a Poliţiei Române

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Primele atestări privitoare la  existența unui serviciu de poliție pe teritoriul actual al Țărilor Române datează din vremea lui Neagoe Basarab.

În secolul XIV apar primele documente cu privire la instituţia “Marelui Vornic”, ale cărui atribuţii se limitau pe atunci la paza Curţii domneşti şi judecarea slujbaşilor de pe lângă Curte. Marele Vornic avea ca subaltern pe Vătaful de Vânători, care era, de fapt, comandantul gărzii personale a domnitorului. Iar primul Vătaf de Vânători cunoscut în istoria românilor este Neagoe Basarab.

Odată cu trecerea anilor, atribuţiile Vătafului de Vânători schiţează aproape toate serviciile poliţiei contemporane, fiind considerat ca „strabunicul”  prefectului de poliţie.

Primele atestări despre poliţie în spaţiul românesc datează din vremea lui Neagoe Basarab şi Mihai Viteazu (secolul XIV), când se menţionează în documente instituţia Agiei.Continuă în timpul domniei lui Mihai Şuţu, perioadă în care se organizează paza Bucureştiului, se emit primele acte de identitate şi se reglementează portul armelor.

Mai târziu, ca urmarea a influenţei turcești,  este menționat  pentru prima dată în documente,termenul de„agă”, mai întâi în Țara Românească – în 1567, apoi în Moldova – în 1592.

 

 

 

 

 

 

Sub raport poliţienesc, teritoriul Bucureştiului va fi împărţit în două regiuni concentrice, până în anul 1774:“Ţinutul Agiei”, care cuprindea centrul oraşului şi era sub jurisdicţia lui Vel Aga şi “Ţinutul Periferic”, pus sub jurisdicţia Marelui Spătar, care cuprindea mahalalele oraşului.

În timpul  domniei lui Mihai Șutzu  este organizată paza Capitalei, se emit primele acte de identitate şi a fost reglementat portul armelor.  

Din 1806, organele de pază şi ordine din Capitală primesc denumirea generică de POLIŢIE.

În București, meseria de polițist, denumită inițial „vătaf de vânători”, exista din secolul al XVI-lea, de pe vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazul.

În cartea „Istoricul Poliției Capitalei. Fosta Agie”, semnată Vasile V. Dașkevici, autorul povestește felul în care lucrau autoritățile la acea vreme. De exemplu, oamenii nu aveau voie să circule seara fără felinar.

„În secolul XVIII, în vremea lui Nicolae Caragea, prin oraș mișunau spionii orânduiți de domnitor „într-adins”, după semnalul de seară era interzis umblatul pe străzi fără felinar, iar prăvăliașii nu mai aveau voie să vândă șoricioaică și iarbă de pușcă”, scrie Vasile V. Dașkevici în cartea sa..

Cetățenii Bucureștiului nu erau chiar de capul lor, mai ales dacă voiau să părăsească orașul. Autorul detaliază și această „lege”:

„Spre sfârșitul secolului XVIII, sub Mihail Șuțu, cine voia să plece din București era dator să răspundă străjilor unde merge, nimeni nu avea slobod la găzduit străini fără adeverință de la Vel Agă, iar dacă se-ncăpățâna să încalce porunca domnească, era pedepsit cu bătaie”.

In 1821, Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe şi impozite celor însărcinaţi să menţină ordinea publică şi să apere proprietatea cetăţenilor.

Primul sediu al Agiei Bucureştilor –  era Agia în 1822 Casa lui Păun Işlicarul, de pe Podul Târgului de Afară (Calea Moşilor/ str. Bazaca), astăzi, pe locul  magazinului Cocor.

Prin Regulamentele Organice din anul 1831, Agia a devenit Poliţie şi s-a creat Poliţia din Capitală, atribuţiile fiind apropiate de cele actuale (ordinea, paza oraşului în timpul nopţii şi păstrarea liniştii, supravegherea tuturor persoanelor care intrau în oraş).

Începând cu Legea de organizare a poliţiei emisă în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, urmată de Legea lui Vasile Lascăr şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului, competenţele poliţiei au fost extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.

În 1831, prin Regulamentele organice, atribuţiile poliţiei sunt extinse.

În 1848, sub domnia lui Gheorghe Bibescu, are loc reorganizarea poliţiei, Vel Aga se transformă în şeful Poliţiei Capitalei, titlu care  se va  schimba în „Prefectul Poliţiei”, iar în 1868 în acela de „Prefectul Poliţiei Capitalei”, căruia i se subordona și Guardia municipală.

Pe 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă va emite “Cronica polițienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliții” și „obișnuitei poliții”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuții în organizarea și coordonarea activităților polițienești.

Legea de organizare a poliţiei a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), a fost urmată ulterior, în anul 1861, apariția unui Serviciu de circulaţie , devenit necesar în urma înmulţirii mijloacelor de locomoţie (caleşti, birje, carete, căruţe de povară etc.)  

Prin Legea comunală din anul 1864, primăriile aveau dreptul la o poliţie comunală, condusă de primar, iar în oraşele cu peste 3.000 locuitori conducerea putea fi încredinţată unui funcţionar numit prefect de poliţie.

În Legea lui Vasile Lascăr (1903), competențele poliției sunt extinse și relațiile cu celelalte structuri ale statului sunt mult mai bine reglementate. „Orice alte reforme pe care le vom face, oricât de bune și de utile”, a declarat ministrul de Interne, Vasile Lascar, în declarația de motive a Legii Poliției, ținută la Senat la 25 ianuarie 1903, „ar fi de prisos dacă am fi avut a garantat mai întâi ordinea publică și securitatea internă a statului. ”

PRIMUL DRAPEL AL AGIEI

În Vechiul Regat, instituţia cu atribuţii poliţieneşti care a precedat Poliţia până la revoluţia din 1848, a fost Agia (în capitalele Bucureşti şi Iaşi), în fruntea căreia se afla un agă (denumire de origine turcească).

După perioada fanariotă de un secol, în anul 1822, domnitorul pământean Grigore Dimitrie Ghica (cunoscut de istorici şi cu numele Grigore al IV-lea Ghica, domnitor al Ţării Româneşti între anii 1822 şi 1828, al cărui fiu, Dimitrie, a fost prefect al Poliţiei Capitalei), înmâna agăi Mihăiţă Filipescu, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bucureşti, primul drapel al Agiei.

Prin importanţa şi semnificaţiile sale, evenimentul constituie un moment de referinţă în istoria Poliţiei Român.

Înmânarea acestui steag al Agiei legaliza funcţionarea acestei instiruții de bază a Statului.

 

Drapelul Agiei Bucureştilor

 

 

 

 

Primul drapel al Poliției Române

Drapelul Agiei era confecţionat din mătase de culoarea galben-crem şi avea dimensiunile 2,1 m x 2,4 m, prăjina având 3,6 m.

Pe o faţă se afla un chenar de aur cu o ghirlandă de asemenea din aur. În interiorul acesteia se afla o acvilă cruciată neagră, care se sprijinea pe un munte verde.

Ghirlanda este timbrată cu o coroană regală, iar în spatele ei se încrucişează: tuiuri, drapele, buzdugan, stindarde, lănci, săbii, puşti, topoare, tobe. 

Sub acvilă se afla următoarea inscripţie scrisă cu caractere chirilice:

 

Sub inscripţie se afla o balanţă, iar în colţurile de sus ale steagului erau simbolizate luna şi soarele.

Pe cealaltă faţă a drapelului se aflau reproduse aceleaşi simboluri, cu excepţia interiorului ghirlandei, care înfăţişa scena Bunei Vestiri.

 

 

 

 

Sergenți de oraș, urmează seculului în XX-lea

Sergenți de oraș, în secolul al XX-lea

Sergenți de oraș pe biciclete, la începutul secolului în secolul XX

Foto: Sergenți de oraș pe biciclete, la începutul secolului  XX

 

În prezent, Poliția Română este principala forță a Ministerului Afacerilor Interne, care exercită competențe pentru protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, proprietatea privată și publică, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectul pentru ordine și pacea publică.

 

 

 

 

 

 

 

Prima lege modernă de organizare a Poliţiei Române poate fi considerată Legea pentru organizarea Poliţiei Generale a Statului, votată în Senat la 6 iulie 1929 şi de Cameră la 8 iulie 1929, lege care stabilea că Poliţia Generală a Statului exercită autoritatea pe întreg teritoriul ţării, fiind organul de stat însărcinat cu asigurarea ordinii interne, pazei, liniştii publice şi siguranţei naţionale.

Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 în România comunizată de ocupanții sovietici se înființează Miliția așa zis ”populară”, un organ de bază al represiunii comuniste.

După reorganizarea administrativă din anul 1968, prin Legea nr. 21/1969 s-a creat un nou cadru organizatoric prin înfiinţarea Inspectoratului General al Miliţiei şi a inspectoratelor judeţene de miliţie, devenite din anul 1973 miliţii judeţene.

După răsturnarea regimului comunist,  prin Decretul – Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînființează Poliția Română ale cărei competențe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 și prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.

 

 

Politia Romana cumpara software pentru a extrage date din ...

 

 

 

Astfel, Poliţia Română este „instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii”.

În concluzie, se poate spune că Poliţia a fost, este şi va fi necesară statului atât timp, cât el va exista sau cum spunea Balzac „les gouvernement passent, les sociétés périssent, la police est éternelle”.

 


Surse:

https://www.politiaromana.ro/ro/informatii-generale/scurt-istoric

shtiu.ro

https://dj.politiaromana.ro/ro/informatii-generale

12/06/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

 Ziua Naţională a României 

 

 

 

 

 

Foto:  1 DECEMBRIE 1918 – MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ DE LA ALBA IULIA

 

 

 

 

 

1 decembrie 1918 reprezintă un eveniment astral în istoria românilor și a României.

Este data la care Marea Adunare de la Alba-Iulia a votat Unirea Transilvaniei cu România, cerând totodată un singur stat naţional.

Cu toate acestea, primul pas a fost făcut, de fapt, între 21 noiembrie – 4 decembrie 1918, atunci când Sfatul Ţării din Basarabia a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Apoi, la 24 ianuarie a adoptat declaraţia de Independenţă.

Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat o rezoluţie în care este atestată unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România. La 1 decembrie 1918, politicianul Vasile Godiş a citit rezoluţia Unirii:

„Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”

Legea Unirii a fost ratificată  la 11 decembrie 1918 de cãtre regele Ferdinand, fiind votatã de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919.

“Ziua de 1 decembrie este o poveste mai veche, chiar dacă, pentru noi, de puţină vreme, de doar 23 de ani, reprezintă Ziua Naţională. De aproape 100 de ani, a fost o festivitate care, în fiecare an, a însemnat foarte mult pentru România Mare de după 1918, deşi Ziua Naţională era cu totul alta.

Era sărbătorită în luna mai şi dedicată regelui” (…) 

România nu s-a putut articula temeinic nici pe o suveranitate puternică până când nu a reuşit, în 1918, să aducă cu mare noroc şi Basarabia, Transilvania cu Bucovina, Banatul, Crişana şi Maramureşul”, scria istoricul Adrian Majuru pe  https://identitatea.ro/ 

 

 

1 decembrie nu este prima zi naţională a României 

 

 

 

 

10 mai a fost zi de sărbătoare și ziua națională a românilor între anii 1866-1947, după ce Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa Adunării reprezentative a Principatelor Române Unite și după ce  la 10 mai 1877,  a promulgat Declarația de Independență a  României.

Ulterior, în urma abdicării regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară Română și în perioada  1948-1989 ziua de 23 august a înlocuit oficial sărbătoarea de 10 mai.

După revoluția anticomunistă din 1989, prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România.

Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2.

 

 

 

 

″Deşteaptă-te, române!″ este imnul de stat al României și a fost intonat oficial pentru prima dată la 29 iulie 1848, în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, avându-l ca autor pe Andrei Mureșanu pe muzica lui Anton Pann. ″Deşteaptă-te, române!″ a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol.

A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989.

Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ″Deşteaptă-te, române!″ a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

 

Ziua Imnului României este sărbătorită pe 29 iulie.

 

 

LA MULȚI ANI ROMÂNIA ! LA MULȚI ANI ROMÂNI!

 

 

 

 

01/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: