CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Codex Gigas – Biblia Diavolului. VIDEO SI FOTO

 

Codex Gigas (cartea uriasa) este cel mai mare manuscris medieval din lume. A fost scris la inceputul secolului XIII de un calugar in manastirea Benedictine din Podlazice, Cehia de astazi.

Este pastrata in Libraria Nationala a Suediei din Stockholm.
Cunoscuta si sub numele de „Biblia Diavolului” datorita ilustratiilor din manuscris in care este reprezentat diavolul, este considerata si cea de-a 8-a minune a lumii.

Practic toate imaginile mai mult sau mai putin comerciale din ziua de astazi care reprezinta Diavolul au fost create dupa o imagine ce-l reprezenta in acest manuscris.

Este cea mai veche infatisare imagistica a  Diavolului, descoperita pana acum.

Coperta codexului este confectionata  din lemn, acoperita cu piele si ornamente metalice. Nu degeaba poarta numele de „cartea uriasa”, are o dimensiune de 92 cm lungime si 50 cm. latime, cu o grosime de 22 cm. Codexul are o impresionanta greutate de 75 kilograme.

 

 

 

Uimitoarele peregrinari ale Bibliei Diavolului

Un singur calugar a scris-o, in peste douazeci de ani!

Numita oficial „Codex Gigas” (Codicele gigant), aceasta carte cuprinde de fapt o intreaga biblioteca, este scrisa in intregime in limba latina si contine o varietate de texte, nu neaparat religioase.

Printre ele se numara fragmente din Vechiul si Noul Testament, un confesional, formule magice impotriva bolilor si deochiului, un calendar, cronici istorice, descrieri ale unor plante si animale.

Desigur, cel mai important fragment al acestei autentice enciclopedii ramane Chronica Bohemorum, scrisa de arhimandritul Cosmas din Praga (1045-1125), prima istorie cunoscuta a cehilor – transcrierea acestei cronici in Codex Gigas fiind cea mai veche si mai valoroasa din cate exista. Realizarea vastei lucrari a inceput pe la 1220, la manastirea benedictina din Podlazice. Nu exista documente referitoare la autorul cartii sau de ce a fost ea scrisa.

Cu toate acestea, lucrarea este extraordinar de uniforma, iar examenele grafologice efectuate demonstreaza ca a fost realizata de un singur om, care si-a dus la indeplinire efortul titanic in cel putin douazeci de ani!

    Tocmai uniformitatea literelor si desenelor asternute pe ea,au dus poate la aparitia mitului ce inconjoara scrierea cartii. Potrivit legendei, un calugar condamnat la moarte pentru ca pacatuise grav a avut sansa de a fi iertat daca ar fi reusit sa realizeze cea mai mare carte scrisa vreodata, intr-o singura noapte. Calugarul s-a apucat de lucru, cu asiduitate dar, pe la miezul noptii, si-a dat seama ca nu va putea termina cartea singur, asa ca l-a invocat pe diavol, cerandu-i ajutorul pentru scrierea lucrarii.

Necuratul l-a ascultat, pretinzandu-i in schimb sa-l portretizeze in paginile cartii, asa cum ii aparuse, in chilia sa. Si asa se face ca o imagine a diavolului, inalta de aproape o jumatate de metru, este infatisata in cartea ce va primi numele de „Biblia Diavolului”.

Calugarul a supravietuit, mai spune legenda, dar a dus o viata marcata de nefericire si suferinta. Interesant e ca, in ciuda acestei legende macabre, codexul nu a fost interzis de Inchizitie si a putut fi studiat de multi savanti in Evul Mediu.


Peregrinarile unei carti

 

 

    Lucrarea a fost luata de la manastirea unde fusese creata si daruita calugarilor cistercieni de la manastirea Sedlecclose, din Kutna Hora. De aici, a fost cumparata mai tarziu de abatele Pavel Bavor, pentru biblioteca manastirii Brevnov.

In timpul razboaielor civile declansate de husiti, manastirea a fost jefuita, dar calugarii au reusit sa salveze odoarele de pret, inclusiv Codex Gigas, baricadandu-se in manastirea fortificata Broumov, unde rasculatii n-au putut patrunde.

    Pe la 1594, imparatul Rudolf, cunoscut pentru patima sa pentru curiozitati si excentricitati, si-a atribuit Biblia, adaugand-o colectiei lui de la castelul regal din Praga.

La finalul razboiului de 30 de ani, fortele de invazie suedeze au asediat Praga si manuscrisul, alaturi de alte comori nepretuite, a luat drumul Suediei, intrand in posesia unui alt personaj controversat, regina Cristina.

De atunci, cartea nu a mai parasit Suedia decat de trei ori: prima data in 1970, cand a fost expusa in Statele Unite, apoi, opt ani mai tarziu, cand a fost dusa la Berlin si acum doi ani, cand a revenit la Praga dupa o absenta de trei secole si jumatate.
  

 Manuscrisul a fost trimis aici sub forma de imprumut, din partea Bibliotecii Regale din Stockholm, si a fost expus la Biblioteca Nationala Ceha, sub paza cea mai stricta.

Interesul manifestat de publicul praghez a fost peste asteptari si mii de oameni au luat cu asalt edificiul, pentru a vedea misterioasa lucrare.

 

 

De ce a fost pictat Necuratul aici?

 

 

    Desigur, ceea ce atrage in primul rand atentia la acest tom sunt dimensiunile iesite din comun. Coperta este realizata din lemn masiv iar cartea masoara 92 x 50,5 cm si cantareste aproape 75 kilograme!

Ea este alcatuita din 312 coli de pergament, avand in total 624 pagini. Initial au fost 320 coli, dar opt pagini au fost taiate, din ratiuni necunoscute, si au disparut pentru totdeauna.

Nu se stie ce contineau si disparitia lor a generat tot felul de teorii ale conspiratiei. Specialistii moderni estimeaza ca pentru a obtine pergamentul necesar realizarii cartii a fost nevoie de pielea, tabacita dupa metode speciale, a 160 de vitei!

    

Paginile pastrate cuprind  texte din Biblie, dar si o transcriere a enciclopediei faimosului carturar Isidor din Sevilla, „Etymologiae”, o suma a cunostintelor unuiversale de la inceputul Evului Mediu, printre care se numara si ideea ca Pamantul este rotund, si nu plat!

In legatura cu imaginea diavolului, care este insotita de mai multe ritualuri de exorcizare, s-a speculat ca autorul le-a inserat spre a alunga raul din el (in perioada medievala, calugarii pacatosi erau pedepsiti sa scrie de mana Biblia, considerandu-se ca bunavointa Domnului va pogori astfel asupra lor).
  

 Cartea mai contine si o copie a „Antichitatilor Iudaice”, apartinand lui Flavius Iosephus, primul autor care a amintit despre Iisus Hristos, dar si liste cu oameni, date si notite adaugate, de-a lungul secolelor, de diferitii posesori ai acestei minuni a geniului uman.

Codexul a trecut prin multe dezastre, a fost salvat dintr-un incendiu de un calugar, insa din pricina greutatii sale, nu a putut fi coborat pe scari. Pentru a salva manuscrisul de la incendiu, calugarul l-a aruncat pe geam. Codexul nu a suferit deteriorari grave si cel putin a scapat incendiului.

Codexul a fost transportat de la manastirea Benedictine (Cehia) la Cistericans Sedlec. Intre anii 1477 si 1593 codexul a fost tinut in libraria manastirii din Broumov, iar apoi a fost dus la Praga, in 1594, unde a devenit parte din colectia imparatului Rudolf al doilea.

La sfarsitul razboiului de 30 de ani, in 1648, intreaga colectie a fost furata de armata suedeza. Din anul 1649 pana in 2007, manuscrisul s-a pastrat in Libraria Roiala din Stockholm.

In 24 septembrie 2007, dupa 359 de ani, „Codex Gigas” a fost readus la Praga in cadrul unei expozitii.

 

 

 

Codex Gigas: Biblia diavolului

Codex Gigas: Biblia diavolului

Codex Gigas

 

 

Codex gigas a fost scrisa de un calugar condamnat pentru pacate grave. Calugarul trebuia zidit de viu, iar pentru a-si salva viata, acesta a jurat episcopului ca va crea cea mai frumoasa carte pe care a vazut-o lumea, care va contine Biblia dar si toate cunostiintele dobandite de om pana la acea vreme, toate intr-o singura noapte.

Legenda spune ca pentru a-si duce la indeplinire misiunea imposibila, calugarul si-ar fi vandut sufletul diavolului.

Pentru scrierea acestei carti s-a presupus la inceput ca a fost nevoie de multe persoane.

Insa, in urma analizelor grafologice, studiu sponsorizat de National Geographic s-a ajuns la concluzia ca „Biblia Diavolului” a fost scrisa de un singur om. Literele aveau de la inceputul cartii pana la sfarsit aceleasi forme, demonstrand ca a fost scrisa de o singura persoana.
Autorul este posibil sa fi fost un anume Hermann, un calugar care a ales o viata solitara in urma incalcarii unei reguli a ordinului din care facea parte. Hermann a folosit un singur tip de cerneala.

Legenda este reala pana unde este mentionata durata finalizarii manuscrisului. Studiile au aratat ca o persoana putea sa scrie o asemenea carte in 20 – 30 de ani.

Calugarul a fost copist si grafician si a trait in manastirea din Podlazice, locas distrus in secolul al XV-lea, in timpul razboiului regilor.

 

 

Continutul codexului

 

 

In codex se gasesc manuale de botanica, intamplari istorice, leacuri pentru boli grave, lectii de spiritualitate, retete medicale pentru diverse afectiuni si incantatii.

Codexul a fost supranumit „Biblia diavolului” deoarece este singura Biblie care include un portret imens al Satanei, jumatate om, jumatate bestie.

Manuscrisul contine: “Alfabet”, “Vechiul Testament”, “Iosephus Flavius”, “Isidorus”, “Medica”, “Noul Testament”, “Confesiuni”, “Havenly City”, “Diavolul”, “Invocari / incantatii”, “Cosmas”, “Nume” si “Calendar”.
Manuscrisul poate fi accesat si online aici:
http://kb.se/codex-gigas/eng/Browse-the-Manuscript/

Codexul contine biblia, incepand cu Vechiul Testament, urmat de lucrari istorice ale lui Flavius Josephus ce a trait in primul secol al erei noastre.

 

 

 


 

 

Capitolul „Isidorus” este destinat lui Isidore, ce a trait in secolul al VI-lea in Spania, urmat de o colectie de lucrari medicale. Codexul contine si Noul Testament.

Ultima mare lucrare din acest codex este destinata „Cronicile Boemiei” de Cosmas de la Praga (1045 – 1125). Aceasta este prima istorie a Boemiei si reprezinta o lucrare importanta.

In manuscris mai exista si lucrari mai mici. Prima, inaintea imaginii cu „Orasul din ceruri” este descrisa pocainta lui pentru cele comise. A doua, dupa portretul Diavolului este o lucrare destinata exorcizarii de spirite malefice.
Ultima lucrare se numeste „Calendarul” si contine o lista de sfinti precum si zilele cand sunt comemorati acestia.

Cea mai importanta carte a crestinatatii este Biblia. Au fost atent selectionate diverse texte, deoarece toate acestea aduceau informatii despre istoria iudeilor (in Josephus), cunostinte universale (Isidore), medicina si istorie locala (Cosmas).

 

 

 

 

Cerul si Pamantul

 

 

In codex gasim si doua imagini, una reprezentand cerul, cu stele albastre, Soarele si Luna, iar ce-a de-a doua reprezentand Pamantul, cu oceane verzi, probabil inainte de Creatie.

 

 

Portretul Diavolului

 

 


Portretul Diavolului este cea mai faimoasa imagine din Codex Gigas si se afla la pagina 290. De la aceasta poza a primit renumele de „Biblia Diavolului”.

Diavolul este infatisat singur, stand cu bratele in sus. Este desenat doar cu patru degete, cu ghiare si coarne.

Scopul acestui portret a fost pentru a aminti cititorului de pacat si de Diavol. Pe pagina opusa, este desenat Raiul, scopul lor fiind de a arata avantajele unei vieti bune fara de pacat.

Portrete reprezentand Diavolul au fost numeroase si erau un lucru comun in arta medievala, dar imaginea din Codex Gigas este unica in carti, infatisandu-l singur si fiindu-i dedicata o pagina intreaga.

Multi au sustinut ca este ceva necurat cu acest codex, deoarece pagina unde este desenat diavolul are o alta culoare fata de celelalte.

De fapt,codexul a fost expus deschis chiar la celebrul desen al diavolului. si din acest motiv, pagina unde este reprezentat diavolul este mai deteriorata.

 

 

 

Surse:  Marius Ignatescu/ Descopera.org ; revistamagazin.ro/Uimitoarele peregrinari ale Bibliei Diavolului

 

 

 

 

 

 

 

09/05/2015 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

MESERII BIZARE TRECUTE IN ISTORIE

 

 

 

 

Meserii uitate ramase in… istorie

 

De-a lungul vremurilor, oamenii au prestat, dupa cum vom vedea în articolul de mai jos, meserii dintre cele mai bizare.

Chiar daca astazi e greu de crezut ca au existat, istoria le consemneaza si le descrie ca fiind destul de cunoscute si apreciate la vremea respectiva.

Caraus de lectica

 

 Dupa cum chiar denumirea ne sugereaza, carausul de lectica era un sclav obligat sa ridice si sa transporte, la început femei de neam nobil, iar mai târziu si barbati, în lectica.

Era o slujba extrem de solicitanta deoarece necesita un efort fizic mare si în acelasi timp era periculoasa, fiind nevoie sa coboare sau sa urce scari cu lectica pe umeri.

Carausii aveau obligatia de-a se îmbraca în haine pretioase, împodobite cu ornamente sofisticate (în totala discordanta cu activitatea respectiva), având drept scop scoaterea în evidenta a luxului si bogatiei stapânului pe care-l carau în lectica.

Mai târziu, lecticile au fost prevazute cu ferestre si ornamente complicate, sporindu-se astfel greutatea lor.

Aceasta „meserie” a supravietuit pâna spre zilele noastre, daca ne gândim la Papal Sedia  Gestatoria (tronul pentru deplasarea papei), care a fost folosit ultima oara în 1980.

 

Gymnasiarch – îngrijitor pentru atleti

 

 

 Destul de prezent în Grecia Antica, gymnasiarch-ul era responsabil cu stergerea, curatarea si ungerea sportivilor, mai ales dupa marile întreceri olimpice. Un fel de maseuri ai zilelor noastre, daca vrem sa facem o analogie.

O meserie foarte cautata la vremea aceea, fiind accesibila, îndeosebi cetatenilor greci bogati, considerata drept cea mai respectabila îndeletnicire filantropica din Grecia.

Pentru a putea deveni un gymnasiarch, trebuia ca persoana sa aiba vârsta cuprinsa între 30 si 60 de ani si o posibila clientela din rândul bogatilor.

Printre beneficiile acestei ocupatii se numara si dreptul de a purta un bat cu care avea voie sa-i „altoiasca” pe adolescentii care sfidau regulile din gymnasium si se purtau necuviincios.

 

 

Cititor si sculptor de blesteme

 

 

 O practica înca din Roma Antica. Dar cum nu exista hârtia pe atunci, blestemele lungi, întortocheate si bizare se scriau pe bucati mari de… plumb. Acestea erau fixate în cuie pe peretii templelor.

Persoanele care se ocupau cu nastrusnica misiune se asezau în fata templului si trebuia sa retina cu sfintenie toate plângerile si blestemele clientilor, deoarece acestia plateau sume importante transcrierii grozaviilor în plumbul moale.

Multe din astfel de placi s-au pastrat chiar si pâna astazi iar marturie stau urmatoarele exemple: „Sa fie legate toate membrele si tendoanele lui Victorius, vizitiul ticalosilor de la Echipa Albastra!

Caii cu care va concura orbeste-i sa nu poata vedea si rasuceste-le sufletele si inimile sa nu poata respira”, sau un alt blestem, „Vreau ca ticalosul de Titus, care îmi datoreaza bani de 20 de ani, sa moara în chinuri groaznice, O, voi Zei ascultati-ma !

Tu, Jupiter, fa ca într-o buna zi acest gunoi sa se înece la masa sau sa ajunga sclav în arena, iar eu sa vad cum îl sfâsie leii în Colosseum!”. Ingrata meserie…

 

Organizatorii  de… orgii

 

Daca astazi avem organizatori de nunti, de evenimente si nimicuri mondene sau de lansari de mai stiu eu ce, pe vremuri, oamenii priveau orgia ca pe o sarbatoare indelung asteptata, a carei organizare trebuia sa fie ireprosabila.

Poate va imaginati ca individul desemnat pentru tentanta misune avea o slujba foarte incitanta si „interesanta”. Maestrul de ceremonii al destrabalarilor trebuia sa se ocupe cu livrarea mancarurilor, femeilor, muzicii si trupelor de saltimbanci. Credeti ca era usor? Documente stravechi ne asigura ca nu…


Planificatorul de orgii trebuia sa depuna eforturi considerabile pentru gasirea si angajarea unor curtezane care, pe langa faptul ca era musai sa arate cat mai bine conform standardelor vremii, trebuiau, in plus, sa nu aiba nici urma de boli venerice
. Ultima conditie fiind obligatorie si relativ greu de indeplinit.

De asemenea, mancarea si bauturile trebuiau sa exprime luxul si opulenta gazdei, care nu se uita la bani in cazul unei asemenea ocazii.

Saltimbancii si circarii trebuiau sa fie in plina forma fizica, fara intinderi musculare sau accidentari mai vechi, care sa le puna in pericol reprezentatiile.

Pe langa aceste aspecte, organizatorul de orgii nu era bine vazut de o parte a membrilor societatii, fiind urat de cei de conditii mai modeste si chiar vanat de gelosii aristocrati din tabere rivale nobilului care platea orgia.

Cel mai faimos organizator de orgii din Roma Antica a fost Gaius Petronius, cel care a descris ca nimeni altul depravarea romanilor in lucrarea Satyricon.

 

Stergator de funduri regale

Vrand parca sa ilustreze perfect trista butada „Ce nu face omul pentru o bucata de paine”, englezii au inventat in trecut scarbavnica „meserie” a stersului de funduri incoronate.

Denumit ofical si pompos The Groom of Stool, individul respectiv era la origine un fost servitor exceptional, „ridicat in rang”. Noua sa datorie la locul de munca era aceea de „a curata anusul regal dupa defecare”.

In primii ani de domnie ai regelui Henric al VIII-lea, titlul a fost acordat piticului curtii, care facea parte din suita regala si isi petrecea timpul in Private Chamber.

Regii britanici au apelat deseori la pitici care sa-i stearga la fund, dintr-un ciudat motiv de Lejmajestate: in fata unui om de talie normala, regele ar fi trebuit sa se aplece pentru a fi sters al fund.

Iar un rege care sa apleaca in fata unui supus de al sau, chiar si pentru a fi sters al fund, asa ceva nu se putea imagina.

Prin urmare, bietii pitici ajungeau cu manuta direct la fundul incoronat fara ca regele sa faca umilitorul gest de a se inclina.

Piticii au avut totusi concurenti seriosi, deoarece postul de stergator era considerat foarte valoros.

O multime de fii de ministri, lorzi si generali se imbulzeau pentru „nobila” cinste.

Odraslele aristocratilor din Londra au priceput repede ca daca stateau in genunchi pentru destestabila operatiune, regele nu se inclina, iar uzantele curtii nu erau incalcate.

Spre sfarsitul Evului Mediu, urata atributiune a intrat in indatoririle secretarilor personali ai regilor.

Prin natura gestului intim, acesti secretari ajungeau, in timp, sa discute cele mai intime probleme cu regele si beneficiau de toate protectia si sprijinul monarhiei. Groom of the Stool ajunsese, asadar, un inalt rang social, vanat de multi.

Nebunul

Toata lumea a auzit de nebunul Curtii – pacaliciul caruia i se permitea sa-si rada de Rege fara sa-si piarda capul, atata vreme cat domnitorul era amuzat. Era o slujba impartita intre aplauze si spaima, neegalata pana in ziua de azi de nicio alta meserie.

In 1999, regatul Tonga a gasit insa aceasta practica interesanta si a numit un nebun al curtii- acesta se intampla sa fie si consilierul financiar al guvernului, implicat in mai multe afaceri necurate.

 

 Stercorariul – colector de excremente

Roma Antica era celebra pentru sistemele sale complicate de canalizare; cu toate acestea, in ciuda metodelor avansate (pentru acea vreme) prin care se evacuau excrementele locuitorilor Cetatii Eterne, multi romani nu aveau acces la ele deoarece fie locuiau pe colinele unde nu se putea face canalizare, fie erau prea saraci pentru a plati serviciul sanitar.

Chiar si cei care isi permiteau canalizare personala, nu o alegeau intotdeauna cu bucurie, deoarece experienta demonstrase ca labirintul de galerii adapostea cohorte de sobolani, iar mirosul fecalelor care balteau sub casa cetateanului Romei era deopotriva insuportabil si persistent.

Intr-o astfel de situatie, solutia venea sub forma lui stercorarius, primul „cacanar” patentat in istorie.

Slujba acestuia era aceea de a bate de doua ori pe zi la usa cetatenilor, cu scopul de a colecta intr-o galeata mare, fecalele produse de acestia in ziua respectiva .

Dupa efectuarea scarbosului troc, stercorariul isi conducea linistit caruta ticsita cu butoaie doldora de excremente spre periferia Romei.

Acolo, la portile orasului, stercorariul era asteptat de taranii din imprejurimi care cumparau excrementele la pret bun pentru a le folosi apoi drept ingrasaminte pe deplin organice pentru culturile lor de legume si cereale.

In ciuda indeletnicirii deloc onorabile pentru standardele noastre, istoria ne relateaza ca multi erau aceia care se inghesuiau pentru o slujba de stercorarius, oferindu-se deseori mite substantiale pentru ocuparea „pestilentialului” post.

 

Urinatores – scufundator cu vezica… slaba

Tot istoria ne aduce marturii despre o tagma demult disparuta, aceea a urinatorilor.

Acestia erau, la origine, scufundatori la adancime mare, in apele care scaldau orasul Ostia, din apropierea Romei.

Scufundatorii se echipau cu un vas umplut cu aer si atasat la centura pentru a se alimenta in timpul plonjarii in adancuri; de asemeni, intotdeauna aveau legate greutati de plumb, pentru a ajunge cat mai repede la adancimea dorita.

Sarcina lor principala era aceea de a cauta materiale rare de constructii.

Datorita faptului ca scufundatul fara echipament modern provoaca o presiune imensa in zona abdomenului, acesti temerari muncitori urinau in mod excesiv, mult mai mult decat ceilalti oameni, de unde li s-a tras si numele.

Meseria era foarte riscanta, dar castigurile financiare se prezentau atat de mari incat multi dintre urinatores deveneau cetateni influenti ai Romei, dupa momentul in care se retrageau.

 

Tăietorii de gheață

 

 

 Erau barbati care tăiau gheața din lacurile înghețate care mai apoi o transportau către acei care făceau livrări de gheță.

Ei trebuiau să suporte temperaturi foarte joase iar gheața pe care o vindeau era folosită  pentru păstrarea  la recea alimentelor..

 

 

Doctorii de broaste

Au  existat  in Anglia   pana spre sfarsitul secolului XIX, indeletnicindu-se cu o ramura a medicinei traditionale care sustinea ca se poate vindeca o forma de tuberculoza si alte afectiuni, inclusiv cele cauzate de vrajitorie, prin plasarea unei broaste vii, sau a piciorului uneia, intr-un saculet de panza, la gatul bolnavului.

Slujba necesita prinderea sau cresterea unui numar mare de broaste, ca si taierea acestora.

 

Batatorul de caini

Un batator de caini era un oficial al bisericii, insarcinat sa indeparteze cainii dintr-o biserica sau din curtea bisericii, ca sa nu deranjeze slujba. In unele  locuri din Europa, intre secolele XIV-XIX, nu era neobisnuit ca stapanii sa fie urmati la biserica de cainii din gospodarie.

Daca aceste animale faceau galagie, erau imediat indepartate de omul insarcinat cu aceasta slujba, inarmat cu un bici si un cleste de mari dimensiuni, din lemn.

Baiatul tap ispasitor

Asa-zisul “whipping boy” era, in secolele XVII si XVIII, un baietas care era desemnat pe langa un tanar print, pentru a fi pedepsit in locul acestuia, daca nu-si indeplinea indatoririle la scoala sau nu se purta bine.

Intrucat se credea ca regii sunt de os domnesc, nimeni in afara de rege nu putea sa-l pedepseasca pe fiul sau, asa ca pedeapsa ii era aplicata baietasului care avea aceasta misiune. Acestia proveneau din aristocratie si erau educati impreuna cu printul inca de la nastere.

Datorita faptului ca cei doi cresteau impreuna, erau strans legati emotional, asa ca biciuirea celuilalt punea presiune pe print sa fie cuminte si sa invete.

 

Birjarii „scopiti”

 

 

Secta Scopiților  a fost o sectă secretă creștină din Imperiul Rus , cunoscută pentru practicarea castrarii  bărbaților și a mastectomiei femeilor,  ,conform cu învățăturile lor împotriva poftelor sexuale.

  Membrii sectei au fost persecutați de către guvernul imperial și mai târziu  in URSS, iar unii dintre ei au emigrat în România.

In  Bucureștiul de la începutul secolului al XX-lea, birjarii erau adesea scopiți (așa-numiții „muscali”). Secta avea să treacă în obscuritate către mijlocul secolului al XX-lea.

 

 

Deshumatorii de cadavre

 

 

Acestia furau cadavre, pe care le vindeau apoi universitatilor pentru ca studentii sa poata face practică pe ele.

 

 

 

„Trezitorul” – Knocker-upper

 

 

trezitor-joburi-care-au-disparutRevolutia industriala din secolul al XIX-lea a creat o problema: daca pana atunci trezitul la ora fixa nu era atat de important, acum toti muncitorii trebuiau sa fie in acelasi timp la serviciu.

Pana la aparitia primelor  ceasuri  desteptatoar ecare sa aiba dimensiuni reduse si sa poata fi achizitionate de oamenii de rand, o persoana era platita sa stea toata noaptea treaza si apoi sa bata pe la usi sau in geamurile caselor pentru a-i trezi pe cei care trebuiau sa nu intarzie la serviciu.

Aceasta meserie nu a fost raspandita la noi in tara, deoarece industrializarea a avut loc mai tarziu, dupa aparitia ceasurilor cu alarma.

Sursa:  descopera.ro si  http://www.revistamagazin.ro/

11/09/2014 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

MESERII BIZARE TRECUTE IN ISTORIE

 

 

Meserii uitate ramase in… istorie

 

De-a lungul vremurilor, oamenii au prestat, dupa cum vom vedea în articolul de mai jos, meserii dintre cele mai bizare.

Chiar daca astazi e greu de crezut ca au existat, istoria le consemneaza si le descrie ca fiind destul de cunoscute si apreciate la vremea respectiva.

Caraus de lectica

 

 Dupa cum chiar denumirea ne sugereaza, carausul de lectica era un sclav obligat sa ridice si sa transporte, la început femei de neam nobil, iar mai târziu si barbati, în lectica.

Era o slujba extrem de solicitanta deoarece necesita un efort fizic mare si în acelasi timp era periculoasa, fiind nevoie sa coboare sau sa urce scari cu lectica pe umeri.

Carausii aveau obligatia de-a se îmbraca în haine pretioase, împodobite cu ornamente sofisticate (în totala discordanta cu activitatea respectiva), având drept scop scoaterea în evidenta a luxului si bogatiei stapânului pe care-l carau în lectica.

Mai târziu, lecticile au fost prevazute cu ferestre si ornamente complicate, sporindu-se astfel greutatea lor.

Aceasta „meserie” a supravietuit pâna spre zilele noastre, daca ne gândim la Papal Sedia  Gestatoria (tronul pentru deplasarea papei), care a fost folosit ultima oara în 1980.

 

Gymnasiarch – îngrijitor pentru atleti

 

 

 Destul de prezent în Grecia Antica, gymnasiarch-ul era responsabil cu stergerea, curatarea si ungerea sportivilor, mai ales dupa marile întreceri olimpice. Un fel de maseuri ai zilelor noastre, daca vrem sa facem o analogie.

O meserie foarte cautata la vremea aceea, fiind accesibila, îndeosebi cetatenilor greci bogati, considerata drept cea mai respectabila îndeletnicire filantropica din Grecia.

Pentru a putea deveni un gymnasiarch, trebuia ca persoana sa aiba vârsta cuprinsa între 30 si 60 de ani si o posibila clientela din rândul bogatilor.

Printre beneficiile acestei ocupatii se numara si dreptul de a purta un bat cu care avea voie sa-i „altoiasca” pe adolescentii care sfidau regulile din gymnasium si se purtau necuviincios.

 

 

Cititor si sculptor de blesteme

 

 

 O practica înca din Roma Antica. Dar cum nu exista hârtia pe atunci, blestemele lungi, întortocheate si bizare se scriau pe bucati mari de… plumb. Acestea erau fixate în cuie pe peretii templelor.

Persoanele care se ocupau cu nastrusnica misiune se asezau în fata templului si trebuia sa retina cu sfintenie toate plângerile si blestemele clientilor, deoarece acestia plateau sume importante transcrierii grozaviilor în plumbul moale.

Multe din astfel de placi s-au pastrat chiar si pâna astazi iar marturie stau urmatoarele exemple: „Sa fie legate toate membrele si tendoanele lui Victorius, vizitiul ticalosilor de la Echipa Albastra!

Caii cu care va concura orbeste-i sa nu poata vedea si rasuceste-le sufletele si inimile sa nu poata respira”, sau un alt blestem, „Vreau ca ticalosul de Titus, care îmi datoreaza bani de 20 de ani, sa moara în chinuri groaznice, O, voi Zei ascultati-ma !

Tu, Jupiter, fa ca într-o buna zi acest gunoi sa se înece la masa sau sa ajunga sclav în arena, iar eu sa vad cum îl sfâsie leii în Colosseum!”. Ingrata meserie…

 

Organizatorii  de… orgii

 

Daca astazi avem organizatori de nunti, de evenimente si nimicuri mondene sau de lansari de mai stiu eu ce, pe vremuri, oamenii priveau orgia ca pe o sarbatoare indelung asteptata, a carei organizare trebuia sa fie ireprosabila.

Poate va imaginati ca individul desemnat pentru tentanta misune avea o slujba foarte incitanta si „interesanta”. Maestrul de ceremonii al destrabalarilor trebuia sa se ocupe cu livrarea mancarurilor, femeilor, muzicii si trupelor de saltimbanci. Credeti ca era usor? Documente stravechi ne asigura ca nu…


Planificatorul de orgii trebuia sa depuna eforturi considerabile pentru gasirea si angajarea unor curtezane care, pe langa faptul ca era musai sa arate cat mai bine conform standardelor vremii, trebuiau, in plus, sa nu aiba nici urma de boli venerice
. Ultima conditie fiind obligatorie si relativ greu de indeplinit.

De asemenea, mancarea si bauturile trebuiau sa exprime luxul si opulenta gazdei, care nu se uita la bani in cazul unei asemenea ocazii.

Saltimbancii si circarii trebuiau sa fie in plina forma fizica, fara intinderi musculare sau accidentari mai vechi, care sa le puna in pericol reprezentatiile.

Pe langa aceste aspecte, organizatorul de orgii nu era bine vazut de o parte a membrilor societatii, fiind urat de cei de conditii mai modeste si chiar vanat de gelosii aristocrati din tabere rivale nobilului care platea orgia.

Cel mai faimos organizator de orgii din Roma Antica a fost Gaius Petronius, cel care a descris ca nimeni altul depravarea romanilor in lucrarea Satyricon.

 

Stergator de funduri regale

Vrand parca sa ilustreze perfect trista butada „Ce nu face omul pentru o bucata de paine”, englezii au inventat in trecut scarbavnica „meserie” a stersului de funduri incoronate.

Denumit ofical si pompos The Groom of Stool, individul respectiv era la origine un fost servitor exceptional, „ridicat in rang”. Noua sa datorie la locul de munca era aceea de „a curata anusul regal dupa defecare”.

In primii ani de domnie ai regelui Henric al VIII-lea, titlul a fost acordat piticului curtii, care facea parte din suita regala si isi petrecea timpul in Private Chamber.

Regii britanici au apelat deseori la pitici care sa-i stearga la fund, dintr-un ciudat motiv de Lejmajestate: in fata unui om de talie normala, regele ar fi trebuit sa se aplece pentru a fi sters al fund. Iar un rege care sa apleaca in fata unui supus de al sau, chiar si pentru a fi sters al fund, asa ceva nu se putea imagina.

Prin urmare, bietii pitici ajungeau cu manuta direct la fundul incoronat fara ca regele sa faca umilitorul gest de a se inclina.

Piticii au avut totusi concurenti seriosi, deoarece postul de stergator era considerat foarte valoros.

O multime de fii de ministri, lorzi si generali se imbulzeau pentru „nobila” cinste.

Odraslele aristocratilor din Londra au priceput repede ca daca stateau in genunchi pentru destestabila operatiune, regele nu se inclina, iar uzantele curtii nu erau incalcate.

Spre sfarsitul Evului Mediu, urata atributiune a intrat in indatoririle secretarilor personali ai regilor.

Prin natura gestului intim, acesti secretari ajungeau, in timp, sa discute cele mai intime probleme cu regele si beneficiau de toate protectia si sprijinul monarhiei. Groom of the Stool ajunsese, asadar, un inalt rang social, vanat de multi.

 

Nebunul

Toata lumea a auzit de nebunul Curtii – pacaliciul caruia i se permitea sa-si rada de Rege fara sa-si piarda capul, atata vreme cat domnitorul era amuzat. Era o slujba impartita intre aplauze si spaima, neegalata pana in ziua de azi de nicio alta meserie.

In 1999, regatul Tonga a gasit insa aceasta practica interesanta si a numit un nebun al curtii- acesta se intampla sa fie si consilierul financiar al guvernului, implicat in mai multe afaceri necurate.

 

 Stercorariul – colector de excremente

Roma Antica era celebra pentru sistemele sale complicate de canalizare; cu toate acestea, in ciuda metodelor avansate (pentru acea vreme) prin care se evacuau excrementele locuitorilor Cetatii Eterne, multi romani nu aveau acces la ele deoarece fie locuiau pe colinele unde nu se putea face canalizare, fie erau prea saraci pentru a plati serviciul sanitar.

Chiar si cei care isi permiteau canalizare personala, nu o alegeau intotdeauna cu bucurie, deoarece experienta demonstrase ca labirintul de galerii adapostea cohorte de sobolani, iar mirosul fecalelor care balteau sub casa cetateanului Romei era deopotriva insuportabil si persistent.

Intr-o astfel de situatie, solutia venea sub forma lui stercorarius, primul „cacanar” patentat in istorie. Slujba acestuia era aceea de a bate de doua ori pe zi la usa cetatenilor, cu scopul de a colecta intr-o galeata mare, fecalele produse de acestia in ziua respectiva .

Dupa efectuarea scarbosului troc, stercorariul isi conducea linistit caruta ticsita cu butoaie doldora de excremente spre periferia Romei.

Acolo, la portile orasului, stercorariul era asteptat de taranii din imprejurimi care cumparau excrementele la pret bun pentru a le folosi apoi drept ingrasaminte pe deplin organice pentru culturile lor de legume si cereale.

In ciuda indeletnicirii deloc onorabile pentru standardele noastre, istoria ne relateaza ca multi erau aceia care se inghesuiau pentru o slujba de stercorarius, oferindu-se deseori mite substantiale pentru ocuparea „pestilentialului” post.

 

Urinatores – scufundator cu vezica… slaba

Tot istoria ne aduce marturii despre o tagma demult disparuta, aceea a urinatorilor.

Acestia erau, la origine, scufundatori la adancime mare, in apele care scaldau orasul Ostia, din apropierea Romei.

Scufundatorii se echipau cu un vas umplut cu aer si atasat la centura pentru a se alimenta in timpul plonjarii in adancuri; de asemeni, intotdeauna aveau legate greutati de plumb, pentru a ajunge cat mai repede la adancimea dorita.

Sarcina lor principala era aceea de a cauta materiale rare de constructii.

Datorita faptului ca scufundatul fara echipament modern provoaca o presiune imensa in zona abdomenului, acesti temerari muncitori urinau in mod excesiv, mult mai mult decat ceilalti oameni, de unde li s-a tras si numele.

Meseria era foarte riscanta, dar castigurile financiare se prezentau atat de mari incat multi dintre urinatores deveneau cetateni influenti ai Romei, dupa momentul in care se retrageau.

 

Tăietorii de gheață

 

 

 Erau barbati care tăiau gheața din lacurile înghețate care mai apoi o transportau către acei care făceau livrări de gheță.

Ei trebuiau să suporte temperaturi foarte joase iar gheața pe care o vindeau era folosită  pentru păstrarea  la recea alimentelor..

 

 

Doctorii de broaste

Au  existat  in Anglia   pana spre sfarsitul secolului XIX, indeletnicindu-se cu o ramura a medicinei traditionale care sustinea ca se poate vindeca o forma de tuberculoza si alte afectiuni, inclusiv cele cauzate de vrajitorie, prin plasarea unei broaste vii, sau a piciorului uneia, intr-un saculet de panza, la gatul bolnavului.

Slujba necesita prinderea sau cresterea unui numar mare de broaste, ca si taierea acestora.

 

Batatorul de caini

Un batator de caini era un oficial al bisericii, insarcinat sa indeparteze cainii dintr-o biserica sau din curtea bisericii, ca sa nu deranjeze slujba. In unele  locuri din Europa, intre secolele XIV-XIX, nu era neobisnuit ca stapanii sa fie urmati la biserica de cainii din gospodarie.

Daca aceste animale faceau galagie, erau imediat indepartate de omul insarcinat cu aceasta slujba, inarmat cu un bici si un cleste de mari dimensiuni, din lemn.

Baiatul tap ispasitor

Asa-zisul “whipping boy” era, in secolele XVII si XVIII, un baietas care era desemnat pe langa un tanar print, pentru a fi pedepsit in locul acestuia, daca nu-si indeplinea indatoririle la scoala sau nu se purta bine.

Intrucat se credea ca regii sunt de os domnesc, nimeni in afara de rege nu putea sa-l pedepseasca pe fiul sau, asa ca pedeapsa ii era aplicata baietasului care avea aceasta misiune. Acestia proveneau din aristocratie si erau educati impreuna cu printul inca de la nastere.

Datorita faptului ca cei doi cresteau impreuna, erau strans legati emotional, asa ca biciuirea celuilalt punea presiune pe print sa fie cuminte si sa invete.

 

Birjarii „scopiti”

 

 

Secta Scopiților  a fost o sectă secretă creștină din Imperiul Rus , cunoscută pentru practicarea castrarii  bărbaților și a mastectomiei femeilor,  ,conform cu învățăturile lor împotriva poftelor sexuale.

  Membrii sectei au fost persecutați de către guvernul imperial și mai târziu  in URSS, iar unii dintre ei au emigrat în România.

In  Bucureștiul de la începutul secolului al XX-lea, birjarii erau adesea scopiți (așa-numiții „muscali”). Secta avea să treacă în obscuritate către mijlocul secolului al XX-lea.

 

 

Deshumatorii de cadavre

 

 

Acestia furau cadavre, pe care le vindeau apoi universitatilor pentru ca studentii sa poata face practică pe ele.

 

 

 

„Trezitorul” – Knocker-upper

 

 

trezitor-joburi-care-au-disparutRevolutia industriala din secolul al XIX-lea a creat o problema: daca pana atunci trezitul la ora fixa nu era atat de important, acum toti muncitorii trebuiau sa fie in acelasi timp la serviciu.

Pana la aparitia primelor  ceasuri  desteptatoar ecare sa aiba dimensiuni reduse si sa poata fi achizitionate de oamenii de rand, o persoana era platita sa stea toata noaptea treaza si apoi sa bata pe la usi sau in geamurile caselor pentru a-i trezi pe cei care trebuiau sa nu intarzie la serviciu.

Aceasta meserie nu a fost raspandita la noi in tara, deoarece industrializarea a avut loc mai tarziu, dupa aparitia ceasurilor cu alarma.

Meserii  uitate în istorie…

 

 

 

Sursa:  descopera.ro si  http://www.revistamagazin.ro/

28/04/2010 Posted by | DIVERTSMENT, ISTORIE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: