CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Avocatul Poporului cere Ministerului Educației să suspende educația online și să ia în considerare redeschiderea școlilor

Sursa: https://www.edupedu.ro/document-avocatul-poporului-cere-ministerului-educatiei-sa-redeschida-scolile-conform-recomandarii-oms/?fbclid=IwAR1n3t4CkuAWj24m2EgyqXRqi_suWDP-ASyVfLZ5qSSzw-KM5SXC710trm0

Foto: © Vladimir Melnikov | Dreamstime.com

Avocatul Poporului cere Ministerului Educației să suspende educația online și să ia în considerare redeschiderea școlilor, practică la care au recurs aproape toate marile state europene. Instituția condusă de Renate Weber s-a sesizat din oficiu în legătură cu situația asigurării de laptopuri la cerere pentru profesori, pentru continuarea școlii în online, se arată într-un document obținut de Edupedu.ro.

Avocatul Poporului a avertizat Ministerul condus de Monica Anisie că “poate fi reținută o posibilă încălcare a drepturilor” reglementate de Constituție, respectiv “dreptul la învățătură”, și a cerut verificarea situației, precum și mai multe date cu privire la numărul de profesori care au cerut și primit laptopuri.

Nu vedem de ce școlile nu au putut fi deschise, cel puțin pentru vârstele mai mici. Desigur, pe lângă luarea măsurilor de precauție”, a declarat adjunctul Avocatului Poporului, pentru publicația de limbă maghiară Maszol.ro.

  • Amintim că președintele Klaus Iohannis a anunțat intempestiv, pe 5 noiembrie, în cadrul unei ședinței de guvern pe care a condus-o la Palatul Victoria, că toate școlile și grădinițele din România vor trece exclusiv în activitate online începând de pe 9 noiembrie, din cauza pandemiei COVID-19.
  • Ulterior, Guvernul Orban a pus în practică decizia anunțată de Iohannis, printr-un ordin de ministru care suspendă pentru 30 de zile școala față în față.

Avocatul Poporului s-a autosesizat cu privire la închiderea tuturor școlilor din țară. Într-o adresă trimisă de pe 10 noiembrie Ministerului Educației și semnată de adjunctul Avocatului Poporului, Molnar Zsolt, acesta anunță că “doamna Renate Weber – Avocat al Poporului a aprobat sesizarea din oficiu în legătură cu asigurarea, la cererea cadrelor didactice, a dispozitivelor necesare realizării activităților e-learning”.

Avocatul Poporului citează studiul publicat de Edupedu.ro realizat de FSE Spiru Haret, care precizează că aproape 42% dintre profesorii respondenți au susținut că nu au primit un laptop sau o tabletă, deși Legea nr. 109/2020 publicată în Monitorul Oficial prevede că “Ministerul Educației și Cercetării asigură elevilor și profesorilor infrastructura necesară, constând în dispozitive și acces la internet, pentru accesarea Bibliotecii Școlare Virtuale, Platformei Școlare e-learning și a altor platforme educaționale agreate” și că “Ministerul Educației și Cercetării asigură, la cerere, fiecărui cadru didactic și fiecărui elev un dispozitiv – laptop sau tabletă, conectat la internet, pentru a putea participa la activitățile de e-learning”.

În adresa obținută de Edupedu.ro, trimisă Ministerului Educației pe 10 noiembrie, Avocatul Poporului avertizează Ministerul Educației că e posibil să încalce Constituția și cere:

  • “- verificarea și examinarea situației descrise;
  • – numărul de cereri formulate de cadrele didactice pentru obținerea dispozitivelor – laptop/tabletă – esențiale pentru desfășurarea activității e-learning;
  • – situația referitoare la predarea/primirea acestor dispozitive de către cadrele didactice”.

DOCUMENT Adresa trimisă de Avocatul Poporului către Ministerul Educației, pe 10 noiembrie, și obținută de Edupedu.ro:

Ulterior, pe 20 noiembrie 2020, Avocatul Poporului a revenit cu o nouă adresă la Ministerul Educației și a cerut instituției să ia în considerare redeschiderea școlilor, scrie ziarul de limbă maghiară Maszol.ro, care îl citează pe adjunctul Avocatului Poporului, Molnar Zsolt.

În această nouă adresă trimisă secretarului de stat responsabil cu învățământul preuniversitar, Sorin Ion, adjunctul Avocatului Poporului susține că suspendarea tuturor cursurilor față în față este o măsură care contrazice recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și care va avea consecințe imprevizibile asupra inegalităților în accesul la educația online, relatează Maszol.ro.

Reprezentantul Avocatului Poporului a argumentat că state europene care au înregistrat 20.000 de cazuri pe zi au decis să mențină școlile deschise, cu respectarea strictă a măsurilor de precauție. În România, aproape 3 milioane de copii au fost trimiși acasă, la o școală online imposibilă în cazul tuturor.

Molnar Zsolt citează un sondaj realizat de Federația asociațiilor de părinți, care concluzionează că aproximativ jumătate dintre părinții chestionați au fost de părere că închiderea școlilor nu este bună pentru sistemul de învățământ.

Adjunctul Avocatului Poporului menționează în adresa trimisă Ministerului Educației și sondajul World Wision România care avertizează că „educația rurală este o utopie în mediul rural: 40% dintre copiii din mediul rural nu au participat la educație online în timpul unei situații de urgență”, notează publicația de limbă maghiară.

Oficialul din cadrul instituției Avocatului Poporului a făcut apel și la studiile internaționale potrivit cărora foarte puține școli au devenit focare infecțioase de la izbucnirea pandemiei și care au arătat că nu comunitățile școlare sunt responsabile pentru cazurile de infecții în rândul minorilor, ci prietenii sau familia.

“Având în vedere toate acestea, Avocatul Poporului cere Ministerului Educației să ia în considerare redeschiderea școlilor, în lumina recomandării OMS”, se arată în adresa trimisă Ministerului Educației de către adjunctul Avocatului Poporului, citată de Maszol.ro.

Zsolt Molnár a declarat pentru publicația citată că Avocatul Poporului a inițiat proceduri din oficiu și a citat analiza realizată de Edupedu.ro care a arătat că procentul copiilor și tinerilor din totalul cazurilor a fost de puțin peste 6%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale la 2 săptămâni de la închiderea școlilor.

Măsurile nu au avut, în esență, niciun efect. Nu vedem de ce școlile nu au putut fi deschise, cel puțin pentru vârstele mai mici. Desigur, pe lângă luarea măsurilor de precauție”, a afirmat adjunctul Avocatului Poporului, pentru Maszol.

Oficialul a anunțat că Ministerul Educației are la dispoziție 30 de zile pentru a răspunde solicitării Avocatului Poporului, dar a menționat că „comunicarea a fost dificilă în ultimul timp” cu acest portofoliu.

27/11/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , | Un comentariu

Biserica Ortodoxă din Federația Rusă și legăturile ei strânse cu lumea criminală, oligarhia și puterea politică

Foto: Formația Pussy Riot

 

 

25/02/2020 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Minoritatea rusă din R.Moldova devine tot mai agresivă şi neintegrată cultural și lingvistic în spațiul etnic în care s-a pomenit ca urmare a politicii coloniale a patriei de origine

 

 

 

Ce fel de școală vor rușii din Moldova de peste Prut ?

În contextul ultimelor evoluții politice de la Moscova minoritatea rusă din Moldova devine tot mai agresivă, având, de altfel, toate șansele să redevină ceea ce a fost: un frate mai mare, arogant și privilegiat, o castă elitară cu apucături șovine, neintegrată cultural și lingvistic în spațiul etnic în care s-a pomenit ca urmare a politicii coloniale a patriei de origine.  

Dovadă, activitatea antimoldovenească furibundă a Departamentului Relațiilor Naționale, precum și existența la Chișinău a Asociației Angajaților din Instituțiile Rusești de Învățământ și Știință a Centrului de Cultură Rusă, a Fondului Scrisului și Culturii Slave, precum și a diferitelor comunități rusești.

În treacăt fie spus, organizează în fiecare an sărbători cu „pelmeni” și „ceastușki” și la care participă persoane din conducerea de vârf a republicii.

Dacă acest ritm de înființare a diferitelor fonduri, asociații și universități rusești se va menține, mâine în Moldova vor exista mai multe asemenea organizații decât în patria-mumă – Rusia.

În situația dată s-ar părea că aceasta, cea mai privilegiată minoritate națională, nu ar trebui să aibă motive să se considere lezată în drepturi. Dar, ca să vezi, nu-i chiar așa.

Poporul nostru a spus cândva un mare adevăr despre ruși: dacă-i dai nas lui Ivan, el se suie pe divan…

Nu sunt etnopsiholog și nu mă încumet să definesc psihologia națională a rușilor.

Cu toate că am simțit pe pielea noastră psihologia fratelui mai mare, precum au simțit-o nu numai basarabenii, dar întreaga Europă și nu numai Europa!

E o cu totul altă poveste psihologia rușilor din Moldova. Până mai ieri aceștia erau clasa cea mai privilegiată.

Stabiliți, de regulă, în centrele urbane, rușii au beneficiat de locuințe, școli de elită, funcții de conducere bine plătite, dreptul de a dicta și a cere cu pistolul la tâmplă să-i iubești.

Aceștia niciodată nu i-au iubit pe aborigeni, le-au inventat porecle, nu le-au învățat limba, i-au deportat și i-au împușcat. Toate astea au fost calificate de către intelectualitatea din Moldova drept genocid etnic.

Cu alte cuvinte, rușii din Moldova s-au comportat cu băștinașii conform statutului lor de colonizatori și acest sindrom astăzi încă nu a dispărut.

Dimpotrivă, asistăm la recidivarea bolii în formele ei de manifestare cele mai violente.

Astăzi, în contextul general al restaurației comuniste, se dă lupta pentru recuperarea pozițiilor pierdute.

Deoarece în economie au rămas tot ei stăpâni, bătălia se dă acum pentru recucerirea și remonopolizarea „pieței” spirituale și culturale din Moldova.

Acest scop nu este măcar disimulat. Astfel, într-un articol intitulat provocator „Bîti li russkoi șkole russkoi” apărut în gazeta „Kișinevskie novosti” se declară pe față că „unul din scopurile strategice ale asociației („Asociația angajaților din instituțiile rusești de învățământ și știință” – n.n.) este acela de a ajuta tineretul nostru să mențină nivelul social-cultural atins”.

Ca să înțelegem ce înseamnă acest nivel social-cultural, să urmărim logica autorului articolului și să încercăm să răspundem noi la întrebarea formulată magistral:

„De ce fel de școală avem nevoie – de o școală rusă ca spirit sau de o școală moldovenească cu limba rusă de instruire?”
Să vedem, așadar, ce înseamnă în mentalitatea rușilor din Moldova o școală „rusă ca spirit”.

Indubitabil, într-o asemenea școală n-ar trebui să se studieze nici limba română (adică așa-zisa limbă moldovenească, pe care ei o numesc „țaranskii iazîk”), nici istoria românilor, o asemenea școală nu trebuie să fie o instituție de formare a cetățenilor Republicii Moldova cu o conștiință națională adecvată, ci una care ar servi exclusiv intereselor politice și naționale a statului rus.

Adică așa cum a fost școala noastră până nu demult: școală în care se studia numai istoria Rusiei, plină de cneji, războaie, revoluții și cincinale, iar timpul rezervat studierii limbii ruse depășea cu mult timpul prevăzut pentru studierea limbii naționale.

O asemenea școală garantează dăinuirea în continuare a spiritului rusesc, asigură procesul de deznaționalizare și mancurtizare a tineretului.

Ajunși aici, putem răspunde și la o altă întrebare a autorului articolului:

„De ce termenul „școală rusească” provoacă o suspiciune bolnăvicioasă din partea funcționarilor de stat?”

Și oare chiar nu știți de ce? Atunci vă spunem noi: școala rusească niciodată n-a educat cetățeni ai Moldovei, ci cetățeni ai Rusiei; absolvenții școlilor rusești niciodată n-au știut limba poporului în sânul căruia trăiesc și totdeauna au fost ostili spiritului național românesc; absolvenții școlilor rusești, care după terminarea facultăților au devenit medici, ingineri, funcționari publici etc. nu pot schimba o vorbă pre limba „fraților” lor mai mici.

Dar oare faptul că atunci când s-a declanșat mișcarea de eliberare națională a apărut, la comanda știm noi cui, interfrontul, format aproape sută la sută numai din rusofoni, nu este un argument împotriva „școlii rusești de spirit”?

Dar oare lupta înverșunată a rusofonilor împotriva limbii române, organizarea grevelor împotriva acestei limbi, blocarea liniilor de cale ferată din aceleași motive, războiul declarat școlii române de la Tiraspol etc., etc. nu sunt oare un rod al „școlii rusești de spirit?”

Dar orașele noastre, fiecare în vorbe și sudălmi rusești, pline de literatură pornografică rusească, dar chioșcurile, pline de ziare rusești și, în general, dominația masivă a spiritului rusesc nu explică oare „suspiciunea bolnăvicioasă” a moldovenilor față de termenul „școală rusească”?
În articol e citată următoarea afirmație a profesoarei de la Universitatea de Stat, Tatiana Josan:

„Studenții din grupa rusească mă întreabă de ce noi în fiecare an ascultăm una și aceeași la istoria românilor? Și de ce studiem istoria românilor și nu istoria statului nostru, Moldova”?

Nu știm ce cursuri ține la universitate dna Josan, dar dacă un profesor universitar desparte istoria românilor de istoria „statului nostru Moldova”, atunci – două din una: ori acesta e un agramat total, ori a terminat școala rusească din Moldova.

Tot sub semnul „pildurilor” e adus și un gând exprimat de dna Natalia Abakumova, „cercetător științific la Academia de Științe a Moldovei (a Moldovei, rețineți, nu a Rusiei):

„Dacă ne vom conforma concepției pe care ne-o impune Ministerul Învățământului, pe cine vom educa noi în această școală amorală, cu o programă orientată, Dumnezeu știe spre ce? Răsfoiți manualele. Sunt pline de imprecizii și stupidități!”
Dacă adevărata istorie a neamului este o stupiditate, nu e stupiditate oare și statul ce întreține o Academie cu asemenea „savanți”?!
Observatorii atenți au remarcat faptul că în ultimul timp în ziarele „Glasul Moldovei”, „Pământ și oameni”, „Moldova suverană” au apărut materiale semnate de persoane anonime și mai puțin anonime, care atacă Ministerul Învățământului pentru păcatul că nu ar fi suficient de consecvent în promovarea marilor adevăruri constituționale.

Nu am niciun motiv să mă angajez în funcția de avocat al Ministerului Învățământului, cu atât mai mult cu cât ministerul în cauză are o armată bună de specialiști, care pot apăra concepția pe care o promovează. Vreau să atrag atenția doar asupra unui moment.

După adoptarea Constituției, cu sau fără voia conducerii Ministerului, cadrele didactice din învățământ au rămas unica redută pe care n-a putut-o cuceri majoritatea parlamentară.

Cu toate epurările operate, cu toate presiunile și intimidările la care s-a recurs, cadrele didactice și-au păstrat nepătate numele și statutul. În condițiile dezmățului, sărăciei materiale și ale crizei spirituale, cadrele didactice din Moldova au fost și continuă să rămână de partea adevărului istoric și științific.

Aceasta este meritul de principiu al unui minister, prin care trece astăzi linia frontului în marea bătălie pentru supraviețuirea națională. Greșelile, ezitările și inconsecvențele, care, firește, au existat și mai există, nu trag la cântar în această bătălie.
Și bătălia continuă.

Și atâta timp cât doar ne vom apăra, nu vom avea deplină siguranță că vom ieși învingători.

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/12/23/gazeta-%D1%8D%D0%BA%D1%81%D0%BF%D0%B5%D1%80%D1%82-%D0%BD%D0%BE%D0%B2%D0%BE%D1%81%D1%82%D0%B5%D0%B9-din-chisinau-in-republica-moldova-romanii-s-au-inmultit-ca-iepurii/

 

 

 

Surse:

Fragment din cartea „Ultimul editorial”, 2017
Literatura și arta”
2 mai 1996

Un articol de: Constantin Tănase înhttps://www.timpul.md 

16/06/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: