CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Prof.univ.dr. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române vorbeşte despre reînvierea „chestiunii maghiare” în România ca mijloc propagandistic de subminare a prestigiului și demnității țării noastre pe plan extern

 

 

PREMIILE ACADEMIEI ROMÂNE PENTRU ANUL 2017 | Agenţia AMOS News

 

Foto: Ioan-Aurel Pop (n. 1 ianuarie 1955, Sântioana, Cluj,  istoric român, profesor universitar (din 1996) şi rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (2012-2020), membru titular (din 2010) şi preşedinte (din 2018) al Academiei Române.

 

 

Înainte de a cere autonomia unei unități administrative, nu ar trebui ca acea entitate să existe?

Ne putem aștepta ca o grupare politică sau un parlamentar să depună la Camera Deputaţilor ori la Senat un proiect de lege pentru micșorarea densității populației României, altul pentru vinderea (înstrăinarea unei părți din teritoriul ei (de exemplu, o insulă de pe Dunăre ori din Deltă) sau altul pentru interzicerea folosirii limbii române într-o localitate unde etnicii români sunt puțini etc.

Oare astfel de acte – pe care orice comisie juridică preliminară le poate constata drept anticonstituționale – trebuie trecute prin Parlament, ca să ocupe timpul legislativului și să creeze tulburări în țară?

Cum s-a putut depune, înregistra și discuta (în comisii) la Parlament un proiect absurd care conține autonomia teritorială a unei unități administrative inexistente?

România are mai multe tipuri de unități administrativ-teritoriale, ca orice stat, dar „ținutul” nu se (mai) află printre ele (s-a aflat până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în cazul uneia dintre Țările Române, anume Moldova).

Oare, înainte de a cere autonomia unei unități administrative, nu ar trebui ca acea entitate să existe, de fapt și de drept, în rând cu celelalte entități?

Pe fondul izolării… Noi, oamenii, oricât am vrea să părem de puternici, suntem vulnerabili, ca toate ființele, pentru că viața ne este amenințată adesea, ea nefiind un dat etern.

Slăbiciunile noastre ies la lumină mai des și mai repede atunci când ni se schimbă cutumele, iar o astfel de schimbare majoră este izolarea.

Izolarea poate să fie voluntară sau forțată (impusă de circumstanțe).

Ambele forme provoacă suferințe, dar izolarea impusă este cea mai periculoasă.

Acum suntem obligați să stăm în casă sub amenințarea unui factor neobișnuit, pe care nu l-am mai întâlnit nici noi, nici vreo trei generații de înaintași.

Izolarea nu ne amenință atât viața fizică (deși molima aceasta ne îmbolnăvește corpul), cât sănătatea mintală.

Stimulii exteriori care fac acest lucru, care ne tulbură gândirea, ne afectează sentimentele, ne schimbă felul de judecată limpede sunt foarte numeroși și greu de evitat.

Unul dintre aceștia sunt știrile de la televiziuni, radiouri, de pe rețelele sociale, din presa electronică, din mesajele care vin de la prieteni, de la colegi, de la observatori binevoitori sau răuvoitori etc.

Nici înainte de izolare nu eram scutiți de un asemenea asalt, dar faptele erau controlabile, funcționa un anumit triaj, nu ne lăsam robiți de vești, de informații (verificate sau nu, adevărate sau mincinoase), pentru că aveam alte lucruri importante (ori considerate importante) de făcut.

Acum suntem liberi de aproape orice constrângeri sociale și gata să primim toate informațiile din lume.

Cei mai mulți suntem profund afectați de datele despre această boală și, în funcție de mulți factori, le receptăm masiv, grav, cu seriozitate maximă.

Aceste date sunt, însă, greu de verificat și de autentificat și cuprind recomandări dintre cele mai ciudate, unele diametral opuse.

Nu mai știi dacă virusul este unul natural sau a fost fabricat în laborator.

Plecând de la ipoteza că ar fi un produs artificial, nu știi dacă a fost eliberat intenționat (ca armă biologică) sau scăpat întâmplător de sub control.

Nu știi exact ce natură are, când și cum moare la cald sau la frig, cu alcool slab sau puternic, cu ce gen de dezinfectanți, dacă antiinflamatoarele au rost sau dacă agravează boala etc.

La fel sunt și altele: vaccinul va fi eficient, va fi disponibil în șase luni sau în doi ani, ni se va inocula tuturor numai spre salvare sau și spre profitul unora, vor deveni toate vaccinurile obligatorii etc.?

Este cumva toată această pandemie un scenariu bine aplicat acum pentru reducerea populației unei planete supraaglomerate, scenariu creat de anumiți magnați din oculta mondială?

Pe fondul acestor multe întrebări fără răspunsuri ori cu răspunsuri nesigure și contradictorii, mulți observatori își ies din fire sau își accentuează firea belicoasă, dau sentințe, condamnă, varsă venin pe cei pe care nu-i simpatizează, despică firul în patru, discreditează instituții, se dau atoateștiutori.

Cei mai mulți dintre aceștia uită că starea de urgență nu a suprimat libertatea de exprimare și nici dreptul la opinie și că legile dialogului presupun decență, bunăvoință și limbaj civilizat.

Îmi place să pun cea mai mare parte a acestor excese pe seama frustrărilor provocate de izolare.

Dar izolarea este grea și fără amenințarea bolii. Avem vreme destulă să scrutăm și scena politică și să descoperim și acolo felurite scenarii generatoare de adevărate „spectacole”. În perioade de criză, în situații-limită, calitatea clasei politice se vede parcă mai bine decât în alte dăți.

Cei mai mulți ne dăm seama că politica înseamnă și compromisuri, și înțelegeri electorale, și pertractări care nu ajung toate la ochii și urechile publicului larg.

Ceea ce mi se pare foarte grav este posibilitatea adoptării de legi în această perioadă în care plenul fiecăreia dintre cele două adunări ale Parlamentului și nici plenul reunit nu se pot întruni în chip real.

La fel de inexplicabilă este și posibilitatea – de data aceasta dincolo de pandemie și de izolare – de adoptare tacită a unor legi (act justificat prin variate argumente, care nu interesează aici).

Un astfel de motiv sau argument absolut de neacceptat este stagiul suficient de lung de așteptare, care ar permite unui proiect de lege să treacă fără discuții și fără vot efectiv.

În al treilea rând, este și mai straniu faptul că proiecte de legi care sunt în chip evident – pentru publicul larg și nu doar pentru specialiști – neconstituționale și, mai grav, anticonstituționale, ajung să treacă tacit de una dintre camerele Parlamentului.

În recentul scandal creat de trecerea tacită prin Camera Deputaților a proiectului de lege privind autonomia „Ținutului Secuiesc” există multe necunoscute, întrebări fără răspuns, într-o țară în care funcționează Constituția, în care există organisme și pârghii democratice, în care instituțiile statului nu sunt scăpate de sub control.

Opiniile analiștilor în legătură cu acest episod sunt de o diversitate dezarmantă și merg de la întâmplare până la diversiune.

Ar fi vorba, după unii, despre o diversiune menită să distragă atenția oamenilor de la izolare, de la interdicții, de la prefigurarea crizei economice majore.

Alții spun că a fost pur și simplu o întâmplare, din care o parte a mijloacelor de difuzare în masă – pe fondul izolării și pandemiei – a făcut un eveniment.

În fond, ar fi vorba de un lucru firesc, de un proiect de lege adoptat tacit, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori.

Alții merg mai departe și adaugă că proiectul nu are în el nimic scandalos, că orice inițiator are dreptul să pretindă ceea ce dorește pentru binele indivizilor și al grupurilor pe care le reprezintă.

Cei care sunt de acord cu rolul major al „întâmplării” în cazul acesta sunt, însă, foarte puțini. La fel de puțini sunt și românii care acceptă dreptul unui grup etnic din România la autonomie teritorială. Iar cum niciun grup etnic, în afară de minoritatea maghiară, nu dorește și nu cere așa ceva pe teritoriul României, dezaprobarea acestui gest din partea majorității are o țintă precisă.

Alții concretizează: totul este rodul unei înțelegeri secrete, în vederea unor alianțe strategice sau electorale viitoare; scenariul s-ar fi orchestrat pentru abaterea atenției opiniei publice spre un pericol extern; liderii maghiari din țară, în înțelegere cu cei din Ungaria, ar fi făcut aceasta ca un atentat contra integrității și unității teritoriale ale României; Ungaria, în conivență cu Rusia lui Putin, ne-ar fi pregătit acest „cadou”, cu scopul slăbirii României etc.

Sunt și specialiști care recunosc aici strategia U.D.M.R., a liderilor maghiari de după 1989, de aplicare a teoriei pașilor mărunți, de ponderare și de ierarhizare a pretențiilor, de petiționare continuă, de la simplu la complex, de la negare inițială până la acceptare finală etc.

Astfel, dacă s-ar lua declarațiile unor conducători maghiari din România de acum un deceniu-un deceniu și jumătate s-ar vedea că atunci era respinsă ferm ideea autonomiei teritoriale în favoarea celei culturale etc.

Analiștii români care pretindeau în acele vremuri că U.D.M.R. dorește autonomia teritorială a secuilor erau veștejiți ca fiind nerealiști, naționaliști, șovini etc.

Dincolo de această paletă largă de interpretări, rămân câteva nedumeriri și coincidențe stranii.

Dacă în Camera Deputaților a fost primit și luat în seamă la comisii un astfel de text, chiar ca exercițiu procedural și conjunctural, este foarte grav, indiferent de felul cum s-a încheiat acest episod parlamentar.

Ne putem aștepta ca o grupare politică sau un parlamentar să depună la Cameră ori la Senat un proiect de lege pentru micșorarea densității populației României, altul pentru vinderea (înstrăinarea unei părți din teritoriul ei (de exemplu, o insulă de pe Dunăre ori din Deltă) sau altul pentru interzicerea folosirii limbii române într-o localitate unde etnicii români sunt puțini etc.

Oare astfel de acte – pe care orice comisie juridică preliminară le poate constata drept anticonstituționale – trebuie trecute prin Parlament, ca să ocupe timpul legislativului și să creeze tulburări în țară?

Cum s-a putut depune, înregistra și discuta (în comisii) la Parlament un proiect absurd care conține autonomia teritorială a unei unități administrative inexistente?

România are mai multe tipuri de unități administrativ-teritoriale, ca orice stat, dar „ținutul” nu se (mai) află printre ele (s-a aflat până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în cazul uneia dintre Țările Române, anume Moldova). Oare, înainte de a cere autonomia unei unități administrative, nu ar trebui ca acea entitate să existe, de fapt și de drept, în rând cu celelalte entități?

De exemplu, în Italia sunt câteva regiuni și provincii care au primit, în timp, statut de autonomie (foarte diferită de ceea ce visează inițiatorii acestui proiect), dar toată Italia este împărțită, în chip oficial, în regiuni și provincii.

În al doilea rând, criza autonomiei secuiești a izbucnit în vremea pandemiei, când sensibilitatea oamenilor este mai ridicată, când atenția lor aste mai ușor de captat, când Parlamentul are o stare de funcționare precară, în condiții nemaiîntâlnite.

În al treilea rând, mai sunt puține săptămâni până la aniversarea tratatului de la Trianon, moment (4 iunie 2020). În avanpremiera și în jurul acestui moment, propaganda ungară făcuse intense eforturi de conștientizare a Europei de „tragedia” și „catastrofa”, întâmplate la 1920.

Se apropia ziua de 4 iunie și, în condițiile speciale și neprevăzute de acum, era prea multă liniște. Autoritățile ungare au trebuit, cu mare regret, să anuleze mari manifestări (mai puțin construirea monumentului triumfal dedicat marii înfrângeri de acum un secol).

Ce bine sună, în aceste împrejurări, câteva constatări aspre la adresa României!

De exemplu, că în România maghiarii sunt mulți și asupriți, că nu se pot bucura de drepturi elementare, chiar dacă reprezintă milioane de oameni (!), că o chestiune simplă de recunoaștere a autonomiei lor teritoriale îi „isterizează” pe liderii români etc.

Cea mai mare „realizare” legată de acest episod este, pentru unii, în plan general, internaționalizarea chestiunii maghiaro-secuiești din România.

„Statul falit român va deveni o sursă de instabilitate pentru Europa Centrală în cursul renunțării la izolare?” este un titlu recent răspândit de presa maghiară în limbi de circulație mondială.

Sigur, știu că sunt intelectuali români de mare profunzime pe care nu i-am văzut să critice atitudinea revizionistă a guvernului ungar, în schimb nu pierd niciun prilej să atace „naționalismul” românilor, „subdezvoltarea” lor intelectuală, obsesia lor față de maghiari, care ar fi civilizați, blânzi, complet inofensivi.

Sunt și eu convins că o mare parte a maghiarilor sunt oameni realiști, practici și pașnici, ca și o mare parte a românilor, dar existența unei anumite ofensive față de caracterul unitar al statului român nu poate să fie negată.

A spune că aceasta este doar o iluzie a unor minți înfierbântate înseamnă a nu cunoaște România reală, a nu fi trăit niciodată în Transilvania și a ignora soarta de-acum (de dinaintea oficializării autonomiei) a puținilor români care trăiesc (încă) în zona numită cu mândrie medievală „Ținutul secuiesc”.

De altfel, nici alți străini nu au acolo o soartă mai bună, cum s-a văzut recent în episodul de la Ditrău.

Dar declanșarea acestui episod în timpul pandemiei are și un efect-bumerang.

Oamenii sunt obsedați de starea lor de sănătate, de salvarea vieților lor, de posibilitatea reluării activității cât de cât normale, de variate alte scenarii. Toate manifestările publice legate de centenarul Tratatului de la Trianon au fost anulate, și cele patronate de maghiari (care și-ar fi clamat „nedreptatea istorică” și cele patronate de statele succesoare (Slovacia, Croația, România.

Polonia etc.), care ar fi subliniat decizia popoarelor lor, recunoscută doar sub aspect juridic internațional și nu luată la Paris.

Ideea că la finele Primului Război Mondial ar fi jucat un rol important și popoarele (care au sfărâmat imperiile multinaționale) sau că doar marile puteri ar fi decis totul nu mai este acum una de prim plan.

Europenii nu se dau acum în vânt după lămurirea unei astfel de „dileme” și nici liderii Uniunii Europene nu au pe agendă posibile modificări teritoriale într-un continent măcinat de multe necazuri și amenințat – dincolo de molimă – de o criză economică fără precedent.

Dar încercarea moarte n-are! Câte-o reînviere a „chestiunii maghiare” din România, cu voce de Casandră, nu strică pentru subminarea prestigiului și demnității unei țări și așa destul de compromise în ochii Europei.

De data asta, însă, în ciuda unor reacții energice al factorilor politici, instituțiilor, persoanelor, chestiunea în sine nu a mai folosit nici pentru amăgirea românilor cu „pericolul unguresc” și nici pentru stimularea interesului internațional pentru „tragismul Ungariei” despuiate acum un secol.

Oamenii și instituțiile au acum alte griji, aflându-se încă în mijlocul unei amenințări planetare fără precedent în ultimul secol, scrie Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române

08/05/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Armele manipulării prin scenariile politice


 

 

 

 

Imagini pentru manipulare photos

 

 

 

 

Scenariile politice, arme teribile ale manipulării

 

Fiecare partid, fiecare minister și fiecare agenție guvernamentală, fiecare firmă, toate, cheltuiesc o mulțime de timp și aruncă o grămadă de bani cu elaborarea de scenarii.

Au apărut structuri specializate, s-au născut meserii adiacente, iar făcătorii” de scenarii s-au autodenumit, pompos, analiști sau experți. Inclusiv ceea ce numim Puterea, adică întreaga osatură guvernamentală formată din toți cei care răspund de destinele națiunii, cei care teoretic ar trebui să lucreze cu proiecte serioase, cu programe sau cu planuri de execuție, acționează și se mișcă după cum le spun scenariile.   

Lansarea de scenarii a devenit o modă. Nu contează dacă scenariile tale au vreun rost ori ba.  Ai scenariu, ești bun. Nu ai, ești un impotent politic. Eficiența ta ca demnitar este apreciată prin prisma numărului de scenarii elaborate. Până și în înalta sferă a Cotrocenilor, trepăduși însărcinați cu producerea de scenarii se calcă pe bătături…

Mai grav este că, în conformitate cu aceste scenarii, scoase în devălmășie de fiecare neavenit rătăcit temporar pe poteca arivismului politic, sunt elaborate legi, este modificată Justiția, sunt eliberați criminali sau sunt arestați nevinovați, se construiesc de formă sau se desființează cu adevărat spitale, sunt ajustate pozitiv sau negativ cheltuielile statului, se croiește bugetul țării, se multiplică sau se reduce numărul de ministere, este înzestrată armata sau se stabilește vârsta de pensionare. Cui să-i mai pese că sub invazia scenariilor se surpă țara?

Nu apucăm să deschidem un ziar, o pagină pe internet sau un post de radio în care se dezbate realitatea noastră socială, că suntem inundați de scenarii: „Trei scenarii care îi fac fericiți pe cei din P.S.D.”; „Scenariul care ar putea arunca în aer scena politică”; „Top 5 scenarii politice pentru perioada imediat următoare”; „Scenariile de lucru în criza politică”; „Scenarii de politici publice”; „Trei scenarii pentru creșterea salariului minim”; „Pensionarii și pensiile lor în diverse scenarii”; „Scenariu pentru activitatea extracuriculară la educație”; „Scenarii de utilizare pentru psihoterapeuți”… Înebunești!

Autorii și actorii

Cum bine știm, scenariile sunt elaborate pentru actori. Pentru aceia care aproape niciodată nu arată ceea ce sunt cu adevărat. Asta este meseria lor. Să se prefacă. Să ne mintă cât mai credibil. 

Cu mici excepții, nimic din ceea ce ni se prezintă nu este adevărat. Adevărul, aflat undeva acolo, în spatele aparatului de fabricat scenarii, dincolo de cortină, nu ne este hărăzit nouă. Noi suntem fraierii care plătim bilete scumpe pentru a lăcrima în pumni sau hohoti de râs vrăjiti de minciunile actorilor.  Adevărul? Cui îi mai pasă de adevăr? Prizonieri ai miilor de înșelăciuni cosmetizate, am ajuns să credem că nici nu avem nevoie de el.

Cine sunt cei care scriu scenariile spectacolului?  Cine sunt actorii? Îi știm cu toții! Sunt aleșii noștri, politicienii!

Nu se întâmplă numai la noi

Să nu credeți cumva că suntem singurii care, ca într-un motagne russe, ne ridicăm spre slăvi sau ne prăbușim în negrul hău din cauza scenariilor. Se întâmplă aidoma în case mult mai mari.

Conducătorul ales democratic al celei mai democratice țări din lume riscă să-și piardă scaunul urmarea unui scenariu aiuristic elaborat de opoziția politică și urmat cu încăpățânare tipic americană de autorii lui. 

  Zeci de scenarii apocaliptice pe teme politice,  religioase, extraterestre sau tectonice umplu coloanele ziarelor și ocupă spațiile de emisie ale posturilor de televiziune din întreaga lume.

De ce scenarii?

Scenariile reușesc să producă ceva ce azi pare absolut necesar societății românești. Ceva fără de care nu numai România, dar și lumea în care trăim nu ar mai putea funcționa conform dorințelor celor care ne conduc. Ele, scenariile, crează confuzie. Și, mai ales, asigură perpetuarea acesteia. Iar confuzia este starea care asigură premizele manipularii cu maximă eficiență a minții, atât la nivel individual cât și la dimensiunea maselor mari de oameni.

Cuprinși de confuzie putem fi determinați să luăm decizii care ne dezavantajează, să alegem așa cum ni se sugerează și nu cum ar fi firesc, să reacționăm ilogic și, de ce mai multe ori, să acționăm neconform cu convingerile noastre.

Confuzia generează un climat în care persistă frica și nesiguranța, stimulează neîncrederea în societatatea în care trăim, alimentează inclusiv neîncrederea în propriile puteri sau posibilități.

Trăim în plină epocă a manipulării. Suntem manipulați prin imagini, ne este manevrată mintea prin intermediul mass-media – această neoprita născătoare de știri false (”fake news” pentru românul ajuns deja, inclusiv în exprimare, la stadiul de fericit cetățean european).

Există tehnici de manipulare electorală, manipulare emoțională, manipularea prin inducerea vinovăției ori manipulare prin folosirea altora ca exemplu.

Mintea ne este influențată copios prin rețele sociale ale internetului, rețele create de la început în acest scop. Există deja o ramură a psihologiei numită psihologia manipulării. Întregi departamente ale serviciilor secrete și ale partidelor politice au ca principală preocupare manipularea cetățeanului.

De ce scenarii? Fiindcă politica prin scenarii este parte a politicii manipulării. A politicii prin care ne este modelată mintea. A politicii destinate îndobitocirii cetățeanului prin fluturarea în fața ochilor a nesiguranței zilei de mâine, a perspectivei sărăcirii, a războiului pustiitor, a apocalipsei iminente sau a unui viitor paradisiac.

De ce scenarii? Fiindcă fiecare scenariu este o armă. O armă teribilă destinată manipulării. O armă distrugătoare de destine, învelită de cele mai multe ori în aura mincinoasă a dorinței de a evita un rău amenințător sau strălucind în nimbul năzuinței omenești de mai bine!

07/01/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

TEORIA CONSPIRATIEI:Harta Noii Ordini Europene

Biblioteca Miscarii Legionare detine un document cutremurator

 Oltenia se va transforma in tara tiganilor * Ardealul va ajunge la Ungaria * O parte din Basarabia se va uni cu ce va ramane din Romania * Majoritatea evenimentelor descrise in ciudatul document s-au produs sau sunt pe cale sa se produca * Spionul care a furnizat harta a murit in accidentul aviatic de la Balotesti

 La inceputul lunii decembrie 1989, presedintele Romaniei socialiste, Nicolae Ceausescu, a primit din partea lui Iulian Vlad un raport despre discutiile din Malta dintre celor doua mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite si URSS.

Raportul vorbeste despre ”un nou echilibru pe continentul european”, respectiv ”redefinirea sferelor de influenta”. Documentul a fost facut public si nu insistam asupra lui. Ceea ce nu se stie, este faptul ca alaturi de informatiile mai sus amintite, spionii romani care s-au ocupat de operatiunea ”Malta” au mai adus si o harta. Acest document a produs pe plan intern, in timp, demisia unui sef de Mare Stat Major al Armatei Romane si o catastrofa aeronautica: cea de la Balotesti, din 1995.

 Pe plan extern, tot ceea ce continea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale sa se produca. Va prezentam o reproducere a documentului care se afla la biblioteca din Bucuresti a Miscarii Legionare.

 Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armata Mircea Chelaru, la vremea respectiva sef al Marelui Stat Major al Armatei, a anuntat o conferinta de presa ad-hoc, seara tarziu. El a declarat, spre uluirea asistentei, ca structuri de tip mafiot incearca sa destabilizeze Romania si sa enclavizeze sudul Olteniei. Adica sa constituie o veritabila ”Republica a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cateva ore, in replica, a venit raspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Muresan, care a spus ca ”se poate vorbi de elemente de crima organizata, generate de nivelul scazut de trai, de saracie. Este vorba despre recuperatori, traficanti de droguri si cei implicati in fenomenul prostitutiei.

 Daca nu tinem sub control fenomenul, in timp, e posibil sa devina un pericol”. A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru si-a dat demisia din functia de sef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? In 1992, William B. Wood, geograf sef al Departamentului de Stat american (fost ambasador SUA in Afganistan), dadea publicitatii o harta cu noile granite ale statelor Europei, granite care ar fi trebuit modificate in virtutea intereselor strategice de dupa caderea blocului comunist. Adica intelegerea de la Malta.

  

Pe scurt, se preconiza ca: Scotia sa devina independenta; o parte a Irlandei de Nord se uneste cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franta; Tara Bascilor si Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide in zona de nord si zona de sud; Belgia se divide in Flandra si Wallonia; Cehoslovacia se rupe in doua; Kaliningrad va fi o zona autonoma in cadrul Rusiei; Kosovo se alipeste Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judete Dolj, Caras-Severin si Timis se desprind de Romania si devin o tara a tiganilor; partea vestica a Basarabiei revine Romaniei; partea estica a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonoma ”Dniester” in cadrul Ucrainei.

Publicatia franceza ”L′evenement de Jeudi” arata harta mai sus mentionata, in octombrie 1992. Peste Romania de sud-vest scrie ”Tigani”. Un asemenea document primise Ceausescu si despre el vorbea si generalul Chelaru.

 Ce spune harta si ce s-a intamplat

Iata paralele dintre datele hartii mai sus amintite si evenimentele de pe batranul continent, din 1990 pana astazi:

– In 1993 Cehoslovacia a disparut de pe harta lumii si au aparut Cehia si Slovacia. Pasnic.

– Divizarea Iugoslaviei, asa cum vorbea documentul, a fost efectul unui sir de conflicte armate incepand cu 1990, cand Germania recunoaste prima independenta Sloveniei si Croatiei. In 1991 incepe razboiul dintre sarbi si croati, iar in 1992 cel dintre sarbi si bosniaci.

– In 1996 mafia albaneza preia controlul traficului de droguri din Balcani.

– In 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.

– In februarie 2008 Kosovo isi declara independenta fata de Serbia, cu recunoasterea UE si SUA. Este foarte posibil sa se uneasca cu Albania in urmatoarea perioada.

– In noiembrie 2007, premierul regional scotian Alex Salmond, seful Partidului National Scotian (SNP), a vorbit pentru prima oara despre un calendar de separare de Marea Britanie si a prezis ca Scotia va fi independenta peste 10 ani, respectiv in 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independentei Scotiei inainte de alegerile regionale din 2011.

– In noiembrie 2007 flamanzii din Belgia au aprins scanteia scindarii – deputatii flamanzi au votat o lege care vizeaza reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a intamplat pentru prima oara de la independenta Belgiei, in 1830.

– In vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus in actualitate ideea secesiunii dintre sudul si nordul Italiei.

– „Eliberarea” bretonilor, considerati urmasi ai celtilor veniti din insulele britanice, de sub „opresiunea franceza” este sustinuta de Armata Revolutionara Bretona, care si-a inceput activitatea inca de la inceputul anilor 1970. Nascuta ca o copie fidela a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizatia bretona apartine aripii extremiste a miscarii nationaliste Emgann, miscare al carei obiectiv este independenta Bretaniei fata de Franta.

– In anul 2009 locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum ”simbolic” privind independenta acestei regiuni fata de guvernul de la Madrid.

– ”Situatia din Craiova a scapat de sub control si cred ca nu mai poate fi stapanita. Nu mai ai curaj sa iesi seara pe strada”. Afirmatia apartinea presedintelui Consiliului Judetean Dolj, Ion Preoteasa, si era legata de escaladarea luptelor de strada intre clanurile mafiote din Banie in ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 si 2009, cand razboaiele dintre clanurile de tigani din Craiova s-au derulat chiar in centrul orasului, langa Tribunalul Judetean, in plina zi.

 Chelaru: ” Oltenia urma sa se desprinda de Romania in decembrie 2000”

 

Generalul Mircea Chelaru (foto):

 ”La vremea respectiva (octombrie 2000) aveam informatii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, si nu numai, de comunitati compacte de rromi, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potentiali agresori.  Tocmai in acest sens am convocat acea conferinta de presa, pentru a descuraja, pentru a atrage atentia acelor structuri ca se stie despre ele si ca exista modalitati de anihilare a lor. Demisia mea a fost legata de acea declaratie. Regret ca am avut dreptate. Fenomenul enclavizarii e real. Oltenia urma sa se desprinda oficial de Romania in decembrie 2000, iar Strehaia urma sa devina capitala enclavei. Din cate stiu, nu s-a renuntat inca la acest plan. In Romania s-au facut si se fac greseli politice ce intra in categoria erorilor istorice care, tare ma tem, nu se vor putea spala decat cu sange”.

Generalul Mircea Chelaru, nascut in 1949, este doctor in stiinte militare si a absolvit – pe langa Scoala Superioara de Ofiteri si Academia Militara din Romania – Colegiul de Studii Strategice si Economice de Aparare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall” din Germania, precum si cursuri internationale de drept militar. In anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Roman de Informatii. A fost seful Marelui Stat Major al Amatei in anul 2000. Din anul 2008 este general cu patru stele, in rezerva.

 De ce a disparut dosarul Balotesti?

 Din informatiile pe care le detinem, spionul roman care i-a adus lui Iulian Vlad si prin acesta, lui Ceusescu, acele date de la Malta, in 1989, a decedat in catastrofa aeronautica de la Balotesti. Citam declaratia unei persoane care cunoaste detalii din interiorul sistemului: „Omul care a adus informatiile de la Malta in 1989 se afla in Airbusul care s-a prabusit la Balotesti in 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o executie, era vizata chiar persoana care era implicata in actiunea romaneasca de spionaj de la Malta”. O aeronava cu destinatia Bruxelles s-a prabusit, la 31 martie 1995, in jurul orei 9.00, in apropierea Aeroportului International Bucuresti Otopeni, dupa aproximativ doua minute de la decolare. In accident si-au pierdut viata toti membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucuresti, dar si functionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricata in 1987, apartinea Companiei TAROM si efectua zboruri regulate Bucuresti – Bruxelles.

 Desigur, este greu de crezut ca in Romania am putea asista la o asemenea desfasurare complexa de forte, ca in filmele de spionaj, dar… Ce scrie presa in 20 mai 2008: ”Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din Romania, accidentul de la Balotesti, este de negasit. Consiliul Superior al Magistraturii incearca sa afle cum au disparut documentele, inainte ca procurorii sa se pronunte asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatica”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului si Curtii de Apel Bucuresti, dar si cele ale Parchetului Curtii Supreme. Verificarile au dus la concluzia ca dosarul accidentului aviatic nu a fost solutionat de niciunul din aceste parchete. Cat despre dosarul in sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unitati de Parchet care au preluat pe rand fraiele investigatiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii sa reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum sa le reconstituie…

Romania a scapat, deocamdata, de liniile noii ordini europene trasate pe aceasta harta blestemata. Reamintim insa o idee aristotelica, conform careia  o comunitate in care dispare justitia este pe cale de disolutie, in contextul in care Romania este in acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeana, iar nivelul de trai este in prabusire.

26 January, 2010

 Mihaela G.

http://www.agentia.org/teoria-conspiratiei/Harta-Noii-617.html

04/03/2010 Posted by | POLITICA, PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat: