CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CONVOCAREA LA PARCHET A LIDERULUI AUR, George Simion, ne arată că acest partid aflat în plină ascensiune este o țintă



Parchetul General a anunțat luni, 10 ianuarie, că a deschis un dosar penal, după ce AUR a numit istoria Holocaustului drept „temă minoră”, într-un comunicat prin care partidul se opunea introducerii acestei materii în școli.
Cercetările se desfășoară, în acest moment, in rem, de către Secția de urmărire penală și criminalistică, pentru infracțiunea de „minimalizare în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia”.
Dosarul penal a fost deschis după ce AUR a postat un comunicat prin care cerea Ministerului Educației să introducă Istoria românilor pe lista Olimpiadelor naționale care vor fi desfășurate în anul 2022.
„(…)în ultimii ani, se constată o acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România prin ridicarea la rangul de ‘materii’ a unor teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecții în cadrul materiilor existente (ex. educație sexuală, istoria Holocaustului, etc.), în paralel cu reducerea importanței acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generații: științele exacte, Limba și literatura română, Istoria națională”, arată AUR în comunicatul menționat.Totodată, Claudiu Târziu și George Simion, copreședinții Partidului AUR susțin că autosesizarea Parchetului General ar fi „o coincidență stranie”.

Convocarea lui George Simion (foto sus) la Parchetul General, pentru că într-un comunicat al AUR a apărut formularea -Holocaustul -”o chestiune minoră ”, intră în categoria exceselor. Se vede orchestrarea, scrie jurnalistul Cornel Nistorescu în cotidianul.

În același timp, sună ca un semnal puternic de mobilizare a tuturor forțelor de domolire, dacă nu de distrugere a AUR.

Pe fondul prostiei, golăniilor și nepriceperii guvernanților (adică PSD și PNL!) AUR se conturează ca principal pericol pentru stăpînire. Şi pentru Iohannis și pentru majoritatea din Parlamentul European.

Şi pentru afacerile păstorite de la Bruxelles, în baza căror propte tot soiul de firme din Europa de Vest sunt abonate la marile contracte de infrastructură. Pe banii României sau ai Uniunii Europene.

Firmele românești au fost decimate, cele străine, sprijinite de la Bruxelles, au rămas fără concurență și domină piața.

AUR poate fi o piedică în calea acestor afaceri care merg strună. De la asta a pornit valul de acuze la adresa acestui partid încă nearticulat, dar cu un discurs românesc.

Eram la TVR în seara în care au fost anunțate rezultatele provizorii ale alegerilor parlamentare și cînd AUR a apărut ca o mare surpriză. Era clar că va intra în parlament. Şi de atunci, din studioul TVR, s-au lansat primele atacuri de antisemitism. Pe ce bază? Trebuia ștampilat și marginalizat!

Repetată la nesfîrșit, pe la toate colțurile, în toate enunțurile și analizele că ar fi un partid extremist și antisemit a prins. Afirmația a făcut purici și a început să stea lipită, ca orice exagerare repetată.

Din păcate, puțini politicieni și, mai ales, puțin jurnaliști și comentatori au luat acuzația la puricat și la cîntărit.

Din chiar începutul lui 2021, Ion Cristoiu a fost între puținii care a demontat acuzația și a trecut-o în rîndul campaniilor orchestrate.

În martie 2021, Cristoiu trăgea un semnal de alarmă cu privire la atacurile susținute la AUR și la acuzațiile de antisemitism în România:

„Este o diversiune. Ea a început în data de 20.01, când premierul României anunță că s-a înființat funcția de Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, în care a fost numit Alexandru Muraru, fratele șmecherului de la Cotroceni, care-i spală rufele murdare lui Iohannis.

Înseamnă că în România există antisemitism. Vă rog să-mi dați și mie un exemplu.Și apoi cazul Octav Bjoza. Și iar intervine Florin Cîțu. Și spune că e antisemitism. Două fapte majore puse la cale de premierul României, lider al PNL.
Apoi urmează știrea că SRI a deschis un curs intitulat „Democrație și Totalitarism”, în care vor preda Radu Ioanid, Shafir și Andrei Muraru, cunoscuți pentru credința lor că în România există antisemitism.

Sigur că există oameni interesați să arate că în România există antisemitism. Dar pentru asta trebuie să aduci probe. Și observ că sunt interesați: domnul Hellvig, directorul SRI și premierul României și o șefă care este Maia Morgenstern. E clar că e o diversiune. N-am auzit-o până acum nimic despre antisemitism (…..)
Eu cred că ăla de la Cotroceni, Klaus Iohannis, care este plin de el. A pornit această diversiune în care a intrat Cîțu, Hellvig, Maia Morgenstern – poate sub influența lui Muraru ăsta, din care să rezulte că în România este antisemitism și că este întruchipat de AUR.
Domnule Președinte, băi parlamentari, nu vă jucați cu focul. Nu merită, nu face! Când dezvolt din interior, către afară, o asemenea opinie, ne-am terminat băi oameni buni. Asta ne mai trebuia: după ce că ne fac corupți, nespălați, acum mai suntem și antisemiți”.

Semnalul tras de Ion Cristoiu și în editorialul său de luni este în aceeași direcție. Se îngroașă gluma cu acuzațiile de antisemitism în România și cu încercările de blocare a AUR:

”Poate că fostul premier ar fi trebuit să explice necesitatea înființării postului respectiv și mai ales desemnarea în acest post a lui Alexandru Muraru. Nu de alta, dar Alexandru Muraru nu e un tehnocrat. Deputat PNL, președintele organizației județene a PNL Iași, Alexandru Muraru e un politruc.

Lansarea acuzațiilor de antisemitism, fascist, legionar, ca și a celor de comunist, bolșevic, omul Moscovei a fost și este un instrument pe care politicienii angajați în bătălia între partide și în partide îl folosesc pentru a-și lichida adversarii. Funcția înființată de Guvernul României cere din partea celui ce o ocupă maximă obiectivitate, înțelepciune, prudență, cumpănire.

Printre îndatoririle Reprezentantului Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei se numără și sesizarea publică și, evident, sesizarea organelor de anchetă asupra unor manifestări de antisemitism, de fascism, de legionarism. Evident, cu maximă obiectivitate și cu maximă înțelepciune.

Nu în interes de partid și cu atît mai puțin în interes personal. Se știe, de exemplu, că în lupta pentru putere și în dictatura lor comuniștii au folosit pe scară largă acuzația de fascistă, făcută împotriva unor manifestări ale adversarilor politici fără nici o legătură cu fascismul, și acuzația de fasciști adusă celor care le erau adversari”.

Am scris și eu de mai multe ori despre acest val scornit de acuzații antisemite la adresa României și despre tentativele de ștampilare a formațiunii conduse de George Simion.

Din păcate, jurnaliștii mai tineri nu au înțeles ce operațiune pune la cale Klaus Iohannis, ajutat de frații Muraru, de Eduard Hellvig și ai săi și de Alexandru Florian și bolmojitul de Vasilică Cîțu.

Efectele se văd. Acuzațiile de antisemitism, cînd la adresa istoriei României, cînd la adresa AUR și la adresa unor persoane publice, se întețesc. Scandaluri stupide sunt scoase din pălărie și vînturate pînă ajung peste hotare. Şi acuzațiile de antisemitism la adresa României se întețesc, agățînd însemne și acuzații de numele țării noastre.

Merită cercetat un partid pentru o formulare nefericită pornind de la introducerea studierii istoriei Holocaustului ca materie separată în școlile românești?

Cercetarea AUR și interzicerea sa pentru două cuvinte ar fi ca și cum un român ar fi arestat pentru o înjurătură grosolană. Sau cu o retragere de cetățenie pentru o înjurătură de mamă! Sigur, în raport cu Holocaustul, toate sunt vesele. Dar și asaltul procurorilor asupra unui partid pentru o formulare stupidă este tot o trăznaie. Un abuz.

Aș zice că în nepriceperea lor de servanți fideli, cei care susțin operațiunea nici nu știu ce fac. Nu-și dau seama că ridică acest partid încă neconsolidat la un procentaj din ce în ce mai mare și îl ajută să devină o forță politică. Abia îl supun atenției electoratului. Efectul? Şi-o fac singuri cu tesla!

Convocarea lui George Simion la parchet pentru două cuvinte ne arată că AUR este o țintă. Şi George Simion, la fel.

Mă tem că și țara noastră!”, scrie jurnalistul Cornel Nistorescu.

Liderii AUR, Claudiu Târziu și George Simion susțin că autosesizarea Parchetului General ar fi „o coincidență stranie”.
„O fi coincidență că astăzi s-a sesizat din oficiu Parchetul General pentru comunicatul AUR, după ce aseară i-am acuzat pe frații Muraru într-o emisiune televizată că au luat parte, în tinerețe, la activități legionare?!”, a scris George Simion, pe Facebook.

11/01/2022 Posted by | POLITICA | , , , , , , | 5 comentarii

 Raportul IICCMER asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990 despre implicarea lui Ion Iliescu în fratricidul din 13-15 iunie 1990

 

 

 

Imagini pentru mineriadele si iliescu photos

 

 

Fragment din Raportul IICCMER asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990 despre implicarea președintelui Ion Iliescu în crimele din 13-15 iunie 1990:

„Ion Iliescu este principalul responsabil al fratricidului din 13 iunie 1990, conform Rechizitoriului publicat în 27 iulie 2007 de Ministerul Public, întocmit de colonelul-magistrat Viorel Siserman şi confirmat de generalul-magistrat Dan Voinea din cadrul Secţiei Parchetelor Militare, pentru trimiterea în judecată a inculpaţilor militari pentru uciderea şi rănirea prin împuşcare a unor persoane la data de 13 iunie 1990.

Conform acestui rechizitoriu, Ion Iliescu a luat decizia reprimării din 13 iunie 1990, a coordonato personal depăşindu-şi atribuţiile, a ordonat intervenţia militară cu muniţie de război şi TAB-uri pentru reprimarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii – ceea ce a avut ca urmare moartea şi rănirea prin împuşcare a mai multor persoane. Ion Iliescu a implicat foarte mulţi oameni în crime, inclusiv pe generalul Chiţac Mihai şi alţi ofiţeri superiori trimişi în judecată, care au susţinut în declaraţiile lor că n-au facut altceva decat să execute ordinele directe ale lui Ion Iliescu şi ale colaboratorilor lui.

Cităm din rechizitoriul Justiţiei publicat în 2007:

« La data de 11 iunie 1990, ca urmare a unei hotărâri luate anterior de către şeful statului şi un grup de politicieni mai apropiaţi care îl sprijineau (în cadrul unei şedinţe care a avut loc la Scroviştea ), a fost convocată o şedinţă restrânsă la sediul Guvernului condusă de Ion Iliescu şi premierul interimar Petre Roman.

Potrivit documentelor aflate la dosar, la şedinţa care a început la orele 16.00, la Palatul Victoria, au mai participat vice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de interne generalul Mihai Chiţac, şeful I.G.P. generalul Diamandescu Corneliu, ministrul apărării, generalul Victor Atanasie Stănculescu, şeful Marelui Stat Major generalul Vasile Ionel, şeful S.RI., Virgil Măgureanu, primarul general al Capitalei Dan Predescu, procurorul general Gheorghe Robu, prim-vicepreşedintele F.S.N. Nicolae S. Dumitru şi alţii. În această şedinţă s-a discutat despre eliberarea Pieţii Universităţii.[…]

Învinuitul general Mihai Chiţac a cerut ca poliţia să fie sprijinită de armată care să asigure împiedicarea pătrunderii populaţiei în piaţă după evacuarea acesteia. Generalul Vasile Ionel s-a opus cerându-i lui Ion Iliescu să nu implice armata în această acţiune, justificând că Ministerul de Interne poate să folosească o parte din cei peste 11.000 de militari din trupele de pază şi ordine.

Aceşti militari nu erau dislocaţi însă numai în Bucureşti ci şi în alte oraşe ale ţării. În această situaţie Ion Iliescu a decis să fie mobilizaţi şi aduşi în piaţă câteva mii de muncitori (4.000-5.000) care să staţioneze acolo până la normalizarea situaţiei, precizând ca pe lângă aceştia să mai fie pregătite pentru a interveni la nevoie încă unul sau două schimburi.

Sarcina de a pregăti şi aduce muncitorii în piaţă a primit-o N.S. Dumitru, toţi participanţii la şedinţă fiind de acord cu această soluţie.

Ministrul de interne, generalul Mihai Chiţac, potrivit propriei declaraţii, a primit ordin de la preşedintele ales, Ion Iliescu, ca până a doua zi să întocmească un „Plan de Acţiune‖ pentru „eliberarea‖ Pieţii Universităţii, la această operaţiune urmând să participe pe lângă forţele Ministerului de Interne şi trupe (poliţie militară) ale Ministerului Apărării dar şi forţe antitero aparţinând S.R.I. ori altor structuri. […]
A doua zi, 12 iunie 1990, la orele 12.00, învinuitul, general Mihai Chiţac, s-a prezentat la primulministru Petre Roman care a fost de acord cu „Planul de Acţiune‖ pentru evacuarea pieţii, precum şi cu efectivele preconizate să participe la operaţiune ( peste 1600 de poliţişti şi 18 autobuze, precum şi efective ale poliţiei militare şi ale S.R.I.).

Potrivit declaraţiei învinuitului Chiţac Mihai, premierul Petre Roman a avut o discuţie telefonică cu Ion Iliescu după care i-a cerut ca în cursul serii să organizeze o nouă şedinţă cu şefii militari desemnaţi să participe la acţiune urmând să prezinte în detaliu măsurile de „eliberare  a pieţii.

Tot atunci învinuitul, generalul Chiţac Mihai a redactat „Planul de Acţiune‖ care pentru a nu fi deconspirat, la cererea lui Petre Roman, nu a fost dactilografiat. O copie după acest document a fost ataşată la declaraţia învinuitului Chiţac Mihai (vol. IX, filele 107-110). Potrivit menţiunii înscrise de învinuitul Chiţac Mihai „Planul de Acţiune‖ a fost „Întocmit pe baza Ordinului verbal al Preşedintelui ales al României Dl. Ion Iliescu, dat în şedinţa din 11.06.90 ora 16.00. Discutat şi aprobat verbal de Prim-ministru Guvernului Provizoriu- Dl. Petre Roman în şedinţa din 12.06.90 ora 12.00 . »

Conducerea represiunii împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii a fost făcută de Preşedintele României Ion Iliescu, care s-a implicat în organizarea şi instigarea forţelor de ordine.
Edificator în acest sens este chiar Jurnalul acţiunilor de luptă al Armatei, dar şi celelalte activităţi în care Ion Iliescu s-a implicat ca un comandant atât pentru militarii Ministerului Apărării Naţionale cât şi pentru militarii Ministerului de Interne şi ai Serviciului Român de Informaţii.

În faţa Comisiei parlamentare, Ion Iliescu e recunoscut că i-a catalogat pe manifestanţi ca fiind „golani‖ sau „bişniţari‖ şi că întreaga demonstraţie din Piaţa Universităţii a fost „de tip legionar‖. Ion Iliescu s-a arătat mândru de această constatare şi a declarat că nu regretă această apreciere a sa.

Referitor la cererea manifestanţilor de a avea un dialog filmat, în prezenţa presei, cu şeful provizoriu al statului Ion Iliescu, acesta a precizat în faţa Comisiei parlamentare că „n-a existat respingere a ideii de dialog, dar dialog. Eu ce am respins a fost un show televizat al unui spectacol gândit nu ştiu cum!

În faţa Comisiei parlamentare, Ion Iliescu a precizat că în capitală au venit 20.000 de mineri din Valea Jiului şi din alte bazine carbonifere ale ţării. Ion Iliescu le-a mulţumit acestora în 15 iunie 1990 în complexul expoziţional Romexpo.
Mobilizarea unor uriaşe resurse umane, financiare şi materiale, precum şi a unor uriaşe mijloace de reprimare pentru evacuarea câtorva zeci de manifestanţi care mai rămăseseră în acel moment în Piaţa Universităţii arată că înainte de 13 iunie 1990, principalul organizator al represiunii din 13-15 iunie 1990 a decis că acţiunea va fi îndreptată de fapt contra tuturor forţelor anticomuniste din România având ca justificare violenţele din 13 iunie 1990 făptuite – în majoritatea lor – de persoane care au acţionat la ordinul organizatorilor represiunii.

Ion Iliescu le-a cerut subordonaţilor din Frontul Salvării Naţionale să cheme în capitală forţe civile din judeţele în care tocmai au devenit deputaţi sau senatori, iar pe Nicolae S. Dumitru l-a însărcinat să cheme muncitorii de la uzina „23 August‖ şi de la alte mari uzine din Bucureşti pentru a acţiona în Piaţa Universităţii împotriva manifestanţilor anticomunişti.

Este de menţionat că Preşedintele Romaniei Ion Iliescu s-a implicat personal şi decisiv, transmiţând, prin intermediul posturilor naţionale de Radio şi Televiziune, în seara zilei de 13 iunie 1990, două comunicate (primul, consemnat în buletinul Rompres din 13 iunie 1990 pentru orele 19.35 şi al doilea, pentru orele 21.52). Primul comunicat, după ce expune sumar evenimentele petrecute în Bucureşti, se încheie cu următorul apel:

„Ne adresăm tuturor cetăţenilor capitalei, în numele democraţiei câştigate prin alegerile libere, să respingă cu toată hotărârea actele iresponsabile de violenţă şi să sprijine organele de ordine în restabilirea situaţiei de calm şi legalitate.

Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii Guvernului şi Televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită.

Cel de al doilea comunicat, adresat acum „tuturor forţelor democratice ale ţării‖, aduce precizări foarte importante, astfel că îl reproducem integral:

„În cursul după-amiezii, acţiunile violente ale elementelor extremiste de tip legionar s-au intensificat. Au fost atacate şi incendiate clădirile poliţiei capitalei, Ministerul de Interne, şi Casei de mode, personalul fiind blocat în interior. Au fost distruse un număr important de automobile parcate în zonă. Au fost devastate magazine şi localuri publice.

Încercările pompierilor şi forţelor de ordine de a interveni au fost sistematic împiedicate de aceleaşi elemente anarhice, legionare. Este de acum clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate, pregătite din timp, de a răsturna prin forţă, prin violenţă dezlănţuită, conducerea aleasă în mod liber şi democrat, a ţării, la 20 Mai anul curent.
Ne adresăm tuturor forţelor democratice ale ţării care şi-au dat votul pentru libertate şi stabilitate în România, cu chemarea de a sprijini acţiunea de lichidare a acestei rebeliuni legionare, de a conlucra cu
forţele de ordine şi cu armata pentru restabilirea ordinii, izolarea şi arestarea elementelor extremiste care trebuie aduse în faţa justiţiei pentru a da socoteală de cele comise.
Poate fi asimilată cu un apel şi luarea de cuvânt a preşedintelui României Ion Iliescu în acea seară la orele 22, în faţa mulţimii adunate în faţa sediului Guvernului şi Frontului Salvării Naţionale din Piaţa Victoriei, care, potrivit buletinului de ştiri interne Rompres, cuprindea printre altele următorul pasaj:

  • […] la orele 21.45 primul adjunctul al ministrului apărării naţionale a raportat preşedintelui Iliescu că T.V.R. este în curs de eliberare iar la M.I. nu se poate acţiona în forţă deoarece sunt oameni de diferite tendinţe şi propune să se organizeze 3 detaşamente formate din paraşutişti, poliţie şi poliţie militară şi sprijinite de tancuri să

    acţioneze în direcţii convergente, după folosirea substanţelor lacrimogene cu ajutorul elicopterului, fără a se face uz de armă (vol II, anexa secretă, fila 194).

  • la orele 22.00, preşedintele Iliescu a comunicat că în această noapte

    (13/14.06.1990), elemente turbulente vor încerca să pătrundă şi în alte obiective, aceştia având asupra lor arme şi muniţie; toţi militarii să aibă baioneta pusă la armă şi să se apere împotriva celor care atacă. Cei care atacă nu sunt revoluţionari, sunt contrarevoluţionari legionari. Această comunicare a fost transmisă la toate comandamentele de armă, la Armata I şi la Divizia 57 Mecanizată. […]

  • la orele 01.35 primul adjunct al ministrului apărării, l-a informat pe preşedintele Iliescu despre situaţia din Bucureşti, relatând că sediul M.I. a fost eliberat şi ocupat de armată, că bandele de vandali sunt alungate (…). […].

    În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi militari din U.M. 01847 Buzău, în mod corect s-a apreciat că aceştia nu pot fi traşi la răspundere penală, întrucât, la fel ca şi trăgătorii de la sediul Ministerului de Interne au executat un ordin militar, legal în formă şi aparent legal în conţinut,

    fără ca ei să aibă posibilitatea, în condiţiile date de a nu-l îndeplini. Mai mult, ca urmare a informaţiilor primite de la cel mai înalt nivel, ei aveau convingerea că acţionează împotriva unei „rebeliuni legionare şi că trebuie să acţioneze ca atare‖. […]

    Este important de subliniat că decizia iniţială de reprimare a fost luată la cel mai înalt nivel şi a fost coordonată, personal, de către fostul şef al statului, Iliescu Ion. Faţă de acesta, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru participaţie improprie la aceeaşi fapte, prin rezoluţia

    din data de 19.06.2007. Planul de acţiune a fost elaborat din ordinul său şi, în calitate de preşedinte ales, a ordonat intervenţia militară, cu muniţie de război, TAB-uri şi alte forţe, împotriva demonstranţilor care se manifestau violent, depăşindu-şi atribuţiile prevăzute de art.

    82 din Decretul Lege nr. 92/1990. De asemenea, nu a fost luată o decizie cu consultarea Consiliului Militar Superior (ulterior denumit Consiliul Suprem de Apărare a Ţării). Nu există nici un Decret ori alt act, în baza căruia să se fi dispus alarmarea de luptă a unităţilor ori

    instituirea stării de urgenţă, aşa cum se prevede în art. 82, lit. g, din actul normativ anterior menţionat. Mobilizarea parţială sau generală a armatei putea fi declarată numai cu aprobarea prealabilă a Parlamentuilui, în cazuri excepţionale, conform art. 82, lit. f din acelaşi Decret.

    Dreptul de a dispune alarmarea de luptă (atunci având indicativul „Ştefan cel Mare‖), îl avea exclusiv ministrul apărării naţionale, însă acesta nu era în ţară. […]

    Având în vedere aceste considerente, precum şi probatoriul administrat în cauză şi ţinând seama de decizia Curţii Constituţionale din 20.06.2007, prin care s-a statuat că art.3, alin 2 şi 3 teza întâi din Legea nr. 356/2006, pentru modificare şi completarea codului de procedură penală, precum şi modificarea altor legi sunt neconstituţionale, prin rezoluţia din 19.07.2007 s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îl priveşte pe Iliescu Ion şi declinarea acesteia la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Secţia de urmărire penală şi criminalistică, dându-se astfel eficienţă disp. art. 35, alin. 2 din C.pr.pen.

  • În sprijinul tezei care susţine că responsabilitatea sub aspect penal revine liderilor decidenţi, sunt şi deciziile anterioare emise de Curtea Supremă de Justiţie şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost condamnaţi Miron Cozma şi alţi inculpaţi pentru faptele comise în timpul mineriadelor din 1991 şi 1999. (Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 486/15.02.1999 şi Sentinţa nr.72/12.12.2003 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5459 din 28.09.2005). Folosind o exprimare mai plastică, nu este de vină trotilul care explodează, ci acela (aceia) care dă (dau) foc fitilului. […]

    Este evident că atât fostul şef al statului Ion Iliescu, cât şi ministrul de interne, generalul Mihai Chiţac ori adjunctul său generalul Andriţa Gheorghe, precum şi col. Costea Dumitru şi col. Constantin Vasile au fost lideri incontestabili, comandanţi sau superiori ai militarilor folosiţi în acţiunea de reprimare. Prin urmare, ei sunt cei responsabili de faptele săvârşite, fără vinovăţie, de către militarii folosiţi în acestă acţiune iar soluţia adoptată iniţial, fiind corectă, urmează a fi menţinută. »

    Aşadar, conform concluziei procurorilor independenţi, Ion Iliescu a fost principalul responsabil al crimelor din 13 iunie 1990.”

 

 Citiți în cele ce urmează raportul IICCMER integral:

 

 

 

Dă clic pentru a accesa raport_despre_fratricidul_din_13_15_iunie_1990.pdf

 

12/09/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pandemia eternă, guvernul mondial și Noua Ordine Mondială. VIDEO

 

 

 

 

Noua ordine mondială

 

    

În anii 1990, după prăbușirea Zidului Berlinului și destrămarea Uniunii Sovietice, „revoluția permanentă” a lui Troțki era în pericol. Comunismul fusese compromis, iar clasa muncitoare, „motorul revoluției mondiale”, se cam îmburghezise, dedulcindu-se la binefacerile capitalismului. Nu-i mai ardea de lupta de clasă, scrie 

Era nevoie de altceva. Strategii Internaționalismului Socialist au avut o găselniță care părea genială: înlocuirea clasei muncitoare cu minoritățile. Sexuale, religioase, etnice, culturale.

Lovitura era dublă:

1. zguduia din temelii sistemul democratic, construit pe principiul majorității, care adusese liniște, stabilitate și prosperitate în țările cu vechi tradiții capitaliste;

și

2. nu exista riscul „epuizării benzinei”, ca în cazul clasei muncitoare, dat fiind că numărul minorităților este practic nesfârșit (repet un exemplu pe care l-am mai dat: inițialele care desemnează minoritățile sexuale au ajuns să depășească astăzi cifra de 20). Într-o societate, vor putea fi identificate întotdeauna minorități ale căror nemulțumiri să fie folosite pentru a schimba-răsturna-revoluționa starea de fapt. Noile schimbări sociale duc la apariția altor minorități și așa mai departe.

După mai bine de două decenii de domnie a minorităților, care au transformat fața lumii civilizate cu o rapiditate nemaivăzută, dând peste cap conceptul de drepturi ale omului, motorul revoluției a început din nou să dea rateuri.

Dacă prima dată rămăsese fără combustibil, acum se îneca din cauză că avea prea mult. Scăpate de sub control, minoritățile au ajuns să se calce pe picioare și să se bată între ele.

Homosexualii s-au plâns de homofobia imigranților musulmani, feministele au început să fie iritate de tupeul cu care transgenderele cu organe masculine vor să le fure stindardul, negrii au văzut cum le iau fața minoritățile sexuale albe etc.

Se înmulțesc cazurile de eretici executați pentru că au fluierat în Biserica Pandemiei. COVID-19 este noua Dogmă care desparte Iadul de Rai.

Scoaterea de la naftalină a unui concept din 1989 – Intersecționalitatea – care ambiționa să facă ordine și să ierarhizeze discriminările, nu a fost de mare folos.

Cu 30 de ani, lucrurile erau mult mai simple: albul îl oprima pe negru, heterosexualul pe homosexual, creștinul pe musulman și pe ateu.

Acum însă, între un alb homosexual și un negru hetero, cui să-i dai dreptate? Sau între o feministă băștinașă și un imigrant islamic, cu patru neveste îmbrobodite?

Renunțarea la criterii axiologice și relativizarea generalizată au dus până la urmă la relativizarea relativizării.

De pildă, atacurile la adresa familiei tradiționale au dus la relativizarea căsătoriilor homosexuale și la deprecierea homosexualității înseși.

Eforturile mai mult sau mai puțin mascate pentru legalizarea pedofiliei ca orientare sexuală legitimă au fost văzute de cuplurile homosexuale drept pericole la adresa dreptului lor de a adopta copii.

Harababura era totală. Într-o asemenea măsură încât anihila arma cea mai de temut a Noii Revoluții, care era Corectitudinea Politică. Adevărul unic nu mai putea fi distins nici măcar de ideologi, darmite de lumea normală. Ceea ce arunca în derizoriu orice tentativă de Poliție a Gândirii.Găselnița cu exacerbarea minorităților și-a dovedit falimentul mai repede decât se aștepau strategii Internaționalismului. Revoluția Mondială se afla iar în impas.

Era nevoie grabnic de o nouă Dogmă. De data asta, însă, ceva simplu și ușor de priceput, fără farafastâcuri. Ceva care să poată fi tranșat dintr-o lovitură de securea Corectitudinii Politice. Gen: „Patru picioare – bun, două picioare – rău”. Ceva care să ne întoarcă la bătrâna și sănătoasa teroare bolșevică.

 

Orice dictatura are si lagare. Ca atare, si dictatura medicala trebuie sa aiba lagarele ei. GREAT GAME INDIA scrie că  represiunea a început deja : New Zealand To Put COVID-19 Patients Into Mandatory Quarantine Camps.

 

 

Într-o mutare desprinsa parcă din cartea 1984 a lui George Orwell, Noua Zeelandă a anunțat că va pune toți pacienții COVID-19 în taberele de carantină obligatorie. Primul ministru al Noii Zeelande a spus că toate actiunile vor fi monitorizate în aceste tabere, iar persoanele care refuză să fie testate ar fi obligate să rămână în tabere pentru o durată mai lungă.Ceva care să transforme casele în cuști și societatea în Grădină Zoologică. Un nou virus ideologic, care să infecteze mințile și să distragă atențiile, pentru a relansa Revoluția permanentă.

Ceva ca un fel de pandemie eternă.

 

 

 

 

 

01/09/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: