De ce ortodocşii şi catolicii sărbătoresc Învierea Domnului de cele mai multe ori la date diferite ?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Paştele îşi trage denumirea de la cuvântul ebraic “Pesah” al vechilor iudei, care înseamnă “trecere”.

Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă, iar mai apoi, trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină.

Data Paştelui creştin se stabileşte după o regulă fixată la Sinodul I ecumenic, în anul 325 şi anume: Paştele cade în prima duminică, după luna plină ce urmează echinocţiului de primăvară.

Această regulă este respectată de toate Bisericile creştine. 

 

De ce catolicii şi ortodocşii sărbătoresc Învierea Domnului la date diferite?

In primele trei secole ale creştinismului, nu exista o dată universală pentru Învierea Domnului. Bisericile din diferite părţi ale lumii urmau tradiţii diferite. Unii creştini sărbătoreau Paştele în prima duminică după Pesah, supranumit “Paştele evreiesc”, alţii în aceeaşi zi.

Această problemă a fost ridicată de preoţii care au luat parte la primul Sinod Ecumenic, din 325, de la Niceea.

Ei au stabilit o formă de calcul pentru a stabili data Paştelui în concordanţă cu desfăşurarea evenimentelor din Biblie.

Astfel, Paştele este sărbătorit în prima duminică de după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară, dar numai dacă aceasta pică după Pesah.

Pentru a se asigura că nu există confuzii în legătură cu echinocţiul, preoţii au convenit să fixeze data acestuia pentru 21 martie (în prezent, 3 aprilie în Calendarul Iulian).

În epoca modernă, însă, Biserica Catolică şi cele Protestante au decis să nu mai respecte faptul că Paştele creştin ar trebui să pice după cel Evreiesc.

Diferenţa calendaristică dintre Paştele occidentalilor şi Paştele orientalilor, a apărut ca urmare a unor evoluţii istorice complexe şi îndelungate, precum şi coroborării calendarului solar cu cel lunar.

În Antichitate, au existat foarte multe diferenţe în prăznuirea Paştelui în lumea creştină.

Astfel, în primele secole, creştinii din părţile Siriei şi Asiei Mici celebrau Paştele Crucii (moartea lui Hristos) la data de 14 Nisan, apoi Paştele Învierii (Învierea) la 16 Nisan.

Deoarece serbau Paştele odată cu iudeii, adică la 14 Nisan, aceştia se numeau Quartodecimani. De precizat că Nisan (nume de origine babiloniană) este cea de-a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic.

Nisan este o lună de primăvară de 30 de zile. Totodată, în limba turcă este numele lunii aprilie.

Protopashiti, alţi creştini din zona Antiohiei, serbau Paştele duminica, dar aveau grijă ca acea duminică să cadă totdeauna în săptămâna azimilor iudaice.

Totodată, cei mai mulţi creştini din Egipt, Grecia şi Apus sărbătoreau Paştele în aceeaşi zi din săptămâna în care a murit şi a înviat Hristos.

În vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan era comemorată moartea lui Hristos, fiind numită Paştele Crucii.

Duminica următoare era sărbătorită Învierea şi cădea totdeauna după 14 Nisan sau după prima lună plină care urma echinocţiului de primavară. Sărbătoarea se numea Paştile Învierii.

Unul dintre lucrurile care au condus la sarbatorirea separata a Pastelui de catre catolici si ortodocsi este Marea Schisma, care a avut loc in anul 1054, cand cele doua Biserici s-au separat – Estul ortodox si Vestul catolic.

Incepand din anul 540 si pana in anul 1583, Pastele era sarbatorit in aceeasi zi de Biserica estica si de catre cea vestica.

Ulterior, dupa ce Papa Grigorie al XIII-lea a dispus inlaturarea a zece zile din calendarul iulian, masura care nu a fost luata si de Biserica ortodoxa, datele de sarbatorire a Pastelui in cele doua Biserici nu au mai coincis.

În 1582, Papa Grigore al XIII-lea a decis să reformeze calendarul după care funcţionează Biserica Catolică.

Noul calendar a primit numele de Calendarul Gregorian, este mai precis din punct de vedere astronomic decât cel Iulian şi este folosit în prezent de aproape toată lumea.

Calendarul creat de Iulius Cezar era cu 11 minute prea lung, iar, de-a lungul secolelor, s-a decalat faţă de fenomenele naturale, precum schimbarea anotimpurilor.

În consecinţă, în timpul pontificatului lui Grigore, echinocţiul de primăvară, de exemplu, nu mai pica pe 21 martie – dată convenită de preoţi în anii ‘300 pentru echinocţiu.

Astfel, Papa a tăiat, pur şi simplu, 13 zile dintr-un an, pentru a reface echilibrul.

În plus, anii centenari, precum 1900 şi 2000, pot fi bisecţi numai dacă sunt divizibili cu 400.

În 1923, un sinod al Bisericilor Ortodoxe a fost convocat la Constantinopol şi a luat o decizie foarte controversată la acea dată. Bisericile participante au hotărât să preia Calendarul Gregorian pentru aproape toate sărbătorile, cu excepţia Paştelui, a cărui dată este calculată în continuare după Calendarul Iulian.

În consecinţă, catolicii, protestanţii şi ortodocşii pe rit nou sărbătoresc Crăciuniul, Boboteaza şi alte sărbători simultan, însă Paştele şi sărbătorile corelate, precum Înălţarea Domnului, pică în date diferite.
Crestinatatea ortodoxa s-a impartit la randul ei din anul 1924 in doua, in ceea ce priveste data sarbatoririi Pastelui: Bisericile ramase la calendarul vechi, iulian, au continuat sa il serbeze dupa Pascalia veche, pe cand Bisericile care au adoptat calendarul indreptat au sarbatorit cativa ani (intre 1924 si 1927) Pastele pe stilul nou.

Biserica Ortodoxă respectă o regulă în plus: în cazul în care Paştele creştin coincide cu Paştele evreiesc, sărbătoarea Învierii Domnului este mutată în duminica următoare.

Aşadar sunt luate în calcul două fenomene astronomice: unul fix, echinocţiul şi unul variabil – luna plină. 

Bisericile care au adoptat calendarul îndreptat au stabilit (din 1927), prin consens general, ca Paştele să fie serbat în toată creştinătatea ortodoxă după Pascalia stilului vechi, adică odată cu bisericile rămase la calendarul neîndreptat, iulian.

Decalajul dintre paştele catolic şi cel ortodox în unii ani este cauzat, însă, de diferenţa dintre cele două calendarele avute în vedere la calculul acestei date.

Bisericile Ortodoxe ţin seama în stabilirea datei Paştelui de calendarul neîndreptat sau stilul vechi, în timp ce Bisericile Romano-catolică , Protestante şi Neoprotestante, respectă calendarul îndreptat, sau Stilul nou.

Diferenţa de 13 zile dintre aceste două calendare face ca echinocţiul de primăvară să fie şi el decalat cu 13 zile de la un calendar la altul.

Luna plină este un criteriu evident, indiferent de calendar, pentru că se vede pe cer.

Apariţia ei mai aproape sau mai departe de echinocţiul de primăvară influenţează aşadar suprapunerea sau decalajul datei Paştelui. 

Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă au serbat Sfintele Paşti în aceeaşi zi destul de rar. O astfel de coincidenţă s-a petrecut  în 2014, la 20 aprilie, în 2017, la 16 aprilie şi în 2025, la 20 aprilie.

Altfel însă, diferenţa dintre Paştele catolic şi cel ortodox poate varia de la o săptămână – cum se întâmplă anul acesta – la cinci săptămâni – cum s-a întâmplat în 2008.

Care este explicaţia? În primul rând, faptul că cele două Biserici lucrează cu calendare diferite.

Biserica Romano-Catolică foloseşte, din secolul al XVI-lea, calendarul gregorian , iar Biserica Ortodoxă pe cel iulian.

Dacă statele ortodoxe au adoptat în viaţa civilă calendarul gregorian, în prima jumătate a secolului XX (Rusia si Bulgaria în 1918, România şi Serbia în 1919, Grecia în 1923), majoritatea Bisericilor Ortodoxe merg în continuare pe varianta iuliană, dar îndreptată la Congresul de la Constantinopol din 1923.

Numai câteva biserici ortodoxe (numite „stiliste”), mai folosesc si astăzi calendarul iulian pur, neîndreptat (Biserica Rusă, Biserica Sârbă, Bisericile din Patriarhia Ierusalimului şi Sfântul Munte).

Data prăznuirii Paştelui este, spre deosebire de data Naşterii Domnului (25 decembrie) variabilă, în funcţie de prima lună plină de după echinocţiul de primăvară.

În calcul mai intră un element important, şi anume data Pesah-ului. (Această sărbătoare ebraică , amintind trecerea prin Marea Roşie şi eliberarea de robia egipteană, se prăznuieşte pe 15-22 Nisan.

Intre sărbătoarea creştină a Paştelui şi Pesah nu este, prin urmare, decât o asemănare de nume). Anul acesta, Pesah-ul este între 6-14 aprilie.

Pentru a elimina controversele legate de sătrbătoarea Paştilor, în cadrul primului sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit că Paştile vor fi serbate totdeauna în prima duminică ce cade după prima noapte cu Lună plină de după echinocţiul de primăvară.

Sinodul de la Niceea a mai stabilit şi că data Paştelui din fiecare an va fi calculată de către Patriarhia din Alexandria, iar aceasta o va comunica, la timpul potrivit, şi celorlalte Biserici creştine.

În acest caz este vorba de coroborarea calendarului solar, în funcţie de care este stabilit echinocţiul de primăvară, cu calendarul lunar, stabilit în funcţie de fazele lunii.

Totododată, dacă data Paştelui, calculată după prima regulă, cade în aceeaşi zi ca şi Paştele evreiesc, atunci Paştele creştinilor trebuie amânat cu o săptămână.

Bisericile Ortodoxe păstrează recomandarea primului Sinod Ecumenic de la Niceea, din 325, ca Sărbătoarea Invierii Domnului să nu coincidă cu Pesah-ul, ci să fie consecutivă acestuia.

În fine, catolicii stabilesc prima luna plină de după echinocţiu folosind o serie de calcule şi tabele ecleziastice, pe când ortodocsii iau ca reper luna plină astronomică.

Schimbarea apărută după introducerea calendarului gregorian

Învierea Domnului a fost sărbătorită peste tot la aceeaşi dată până la introducerea în 1582 a calendarului gregorian în urma reformei efectuate de Papa Grigorie al XIII-lea.

Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece, în cazul calendarului iulian, anul mediu era mai lung decât anul astronomic, făcând ca echinocţiul de primăvară să se mute înapoi în anul calendaristic.

În Orient, din motive religioase ce au apărut odată cu Marea Schismă din 1054, cele mai multe biserici au refuzat să accepte, sute de ani, calendarul gregorian care este cu 13 zile înaintea celui iulian. Astfel, Răsăritul şi Apusul n-au mai serbat Paştele la aceeaşi dată decât din întâmplare.

Catolicii calculează data Paştelui după o formulă de calcul a lunii pline de după echinocţiul de primăvară, în timp ce ortodocşii calculează în funcţie de luna plină astronomică.

În anul 1924 s-a hotărât, la Constantinopol, o adaptare a tuturor Bisericilor Ortodoxe la calendarul gregorian. Nu toate au acceptat, astfel că Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă păstrează calendarul neîndreptat.

Pentru a menţine o unitate ortodoxă în serbarea Paştelui, din anul 1927, s-a decis ca toate bisericile ortodoxe să sărbătorească Paştele după calendarul iulian.

Timp de zece ani de la această hotărâre, românii ortodocşi au serbat Paştele o dată cu romano-catolicii.

 

 

 

 

 

 

  Vaticanul a recomandat minorităţilor catolice din ţări cu majoritate ortodoxă, să serbeze Paştele o dată cu ortodocşii.

În România, doar greco-catolicii au respectat această recomandare.

 

 

 

 

 

 

 

 

Prima săptămână ce urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos, este denumită Săptămâna Luminată şi se termină în Duminica Tomii (a Sfântului Apostol Toma).

Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile de la Paşte, la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

 

 

 

*****

 

 

 

surse :  http://www.romania-actualitati.ro/; gandul.info;/ jurnalul.ro

Publicitate

Din obiceiurile străvechi ale românilor. Steaua. Mersul cu steaua

 

 

Colindele sunt proclamarea Evangheliei, obiceiurile practicate la Crăciun  fiind  o încercare de a reproduce evenimentele relatate în Biblie.

Astfel, colindele aduc aminte cele întâmplate păstorilor care făceau noaptea de pază în jurul turmelor, atunci  când li s-au înfăţişat îngerii şi le-au vestit despre naşterea Domnului Isus.

Ei au mers la Betleem ca să vadă pruncul Isus.

După ce l-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. Toţi cei ce i-au auzit, s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii. (Evanghelia după Luca 2:17-18)

 

 

 

 

 

 

 

 

Proclamarea Vestii Bune despre naşterea Domnului Isus Hristos, despre mântuirea care a adus-o El, este esenţa dragostei creştine şi exprimarea superioară a dorinţei de ai aduce pe alţii la mântuire.

Aceasta au făcut atunci păstorii, când au mers să le vestească tuturor despre naşterea Mântuitorului. Aceasta încearcă să facă şi azi colindătorii.

 Cei ce merg  cu steaua ne îndeamnă la închinare

Evanghelia după Matei care ne invata ca :

„După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iară că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.”

(Evanghelia după Matei 2:1-2) Steaua Împăratului Isus i-a condus la El pe magii care au dorit să I se închine. Colindătorii tot vin să ne îndemne să ne închinăm şi noi Împăratului împăraţilor şi Domnului Domnilor.

De altfel, şi cei care nu doresc să i se închine acuma, într-o zi se vor închina Lui, aşa cum spune Scriptura:

De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. (Epistola către Filipeni 2:9-11).

 

 

 

 

 

 

 Din vechime, de la  Ajunul Craciunului , pana la Sfantul Vasile, pana la Boboteaza sau chiar pana la Sfantul Ion, umbla pe strazi Steaua dusa de “stelari”.

 

Mai ales copiii sunt cei care poarta vestea Nasterii Domnului asemeni Magilor care-l cautau pe Iisus, mergand dupa Steaua Sa.

  “Steaua” sau “Luceferii” (o stea cu coadă întâlnită în Iaşi), e purtata de „stelari” îmbrăcaţi în costume populare sau în costume albe cu panglici multicolore, uneori având coifuri asemeni magilor cu numele personajelor biblice.

In Romania obiceiul umblatului cu Steaua este raspandit in toate zonele, fara deosebiri semnificative.

Acest obicei vrea să amintească steaua care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi.

Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievală a Bisericii Catolice şi multe din ele, chiar din tradiţiile romanesti locale.

Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăciunului, cântă  despre naşterea lui Iisus: „Steaua sus răsare“; „În oraşul Vitleem“; „La nunta ce s-a întâmplat“; „Trei crai de la răsărit“.

Steaua este confectionata pe schelet de lemn cu  4-5-6-8 colturi, iar intre colturi stau intinse lanturi de hartie colorata.

In centrul stelei sta o icoana de hartie cu Nasterea Domnului, Fecioara cu Pruncul sau numai Iisus.

Uneori de stea se ataseaza un clopotel. In Vrancea Steaua are in loc de coada “cacei, un arc care facea ca sa fie trimisa mult inainte”(inaintea Magilor ca in textul biblic).

Odata ajunsi la casa gazdei, cei ce umbla  cu Steaua canta  la poarta, la fereastra, la usa sau in casa in fata icoanei si pentru straduinta lor sunt rasplatiti cu colaci, bani, mere nuci, iar in unele parti chiar cu cârnaţi şi friptură .

 

 

 

 

 

 

 

 

Steaua sus rasare
Ca o taina mare
Steaua straluceste
Si lumii vesteste
Si lumii vesteste
Ca astazi Curata
Preanevinovata
Fecioara Maria
Naste pe Mesia
Naste pe Mesia
Magii cum zarira
Steaua si pornira
Mergand dupa raza
Pe Hristos sa-l vaza
Pe Hristos sa-l vaza
Si daca pornira
Indata-L gasira
La Dansul intrara
Si se inchinara
Si se inchinara
Cu daruri gatite
Lui Hristos menite
Luand fiecare
Bucurie mare
Bucurie mare
Care bucurie
Si aici sa fie
De la tinerete
Pan-la batranete
Pan-la batranete

 

 Surse: Moldovacrestina md; De craciun.ro

 

 

 

VIDEO: A VENIT IARNA !