CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DE CE AR TREBUI SĂ FIE ZIUA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI 27 MARTIE

27 MARTIE AR TREBUI SĂ FIE ZIUA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI

 

Tricolor

Deşi este un fapt istoric evident, despre aceasta nu spune nimeni: la 27 martie (9 aprilie) 1918 Sfatul Ţării a votat reunirea celor două Moldove – a celei dintre Nistru şi Prut cu cea dintre Prut şi Carpaţi. Pentru că atunci Muntenia se afla sub ocupaţie şi administraţie germană, iar Transilvania, Crişana şi Banat încă nu fusese eliberate de sub ocupaţia maghiară.

Că teritoriul Moldovei dintre Carpaţi şi Prut se numea atunci România – e adevărat, dar de facto era Moldova. Atunci – la 27 martie 1918 – s-a împlinit visul de aur al moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului: Moldova din graniţele sale din timpul Marelui Ştefan (fără Bucovina, totuşi, care şi-a spus voinţa de a fi cu ţara în noiembrie a aceluiaşi an) s-a refăcut.

 Dacă ar conştientiza acest măteţ adevăr o serie de istorici (Vasile Stati, Sergiu Nazaria, Victor Stepaniuc ş.a.) şi o serie de oameni politici de la Chişinău, nu s-ar mai ajunge la afirmaţii şocante precum că unirea de la 27 martie 1918 a celor două părţi ale Moldovei, sfâşiată în 1812 de imperiile otoman şi rus, este o ocupaţie, adică o parte de Moldovă ocupă altă parte de Moldovă, iar intervenţia din 1940 a URSS este eliberare (a se vedea V. Stati, Istoria Moldovei, Chişinău, 2002).

După opinia mea, semnificaţia zilei de 27 martie 1918 este mai mare decât a celei de 27 august 1991, atât pentru cetăţenii Republicii Moldova care se identifică drept români, cat şi pentru cei care se identifică drept moldoveni. Ocupanţii sovietici au încercat să ne amputeze conştiinţa, să ne facă să credem că Moldova este cea din graniţele RSS Moldoveneşti.

Şi se pare că într-o anumită măsură au reuşit. De exemplu, Înaltpreasfinţitul Vladimir se zice Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, ca şi cum nu ar exista un Mitropolit al Moldovei la Îaşi, ca şi cum noţiunea de “întreaga Moldovă” nu ar cuprinde tot teritoriul vechii Ţări a Moldovei, cu sudul Basarabiei, cu Nordul Basarabiei, cu Nordul Bucovinei, cu Herţa. (Ar trebui să se numească Mitropolit al Chişinăului şi al întregului teritoriu al Republicii Moldova).

De aceea, probabil, în raionul Noua-Suliţă, unde există peste 20 de sate în care oamenii se identifică drept moldoveni, are loc un process de ukrainizare a şcolilor cu predarea în limba română: părinţii moldoveni solicită să fie formate clase cu predarea în limba ukraineană pentru copiii lor: dacă nimeni nu mai afirmă că Moldova înreagă este împreună cuprinde şi satele din Nordul Basarabiei – ce rost mai are să fie moldoveni – aşa cum se ştiu din moşi strămoşi?

Ziua de 27 martie ar trebui să fie ZIUA NAŢIONALĂ a Moldovei. Avem nevoie de o zi naţională a Moldovei, nu a Republicii Moldova (deşi e clar că şi ziua independenţei RM este scrisă cu litere de aur în Istaria noastră). Avem nevoie de o zi naţională care să fie şi a celor din actuala RM, şi a celor din Nordul Basarabiei, a celor din Sudul Basarabiei şi a celor din Bender, Gâsca, Proteagailovca, Mereneşti şi Chiţcani, care se află temporar sub ocupaţie rusească, într-un cuvânt – a celor de peste tot din teritorilul Moldovei Marelui Ştefan.

Avem nevoie de această zi – ca zi naţională – pentru ca visul nostrru să nu moară.

 Pentru ca ocupanţii de ieri şi de azi să ştie că Moldova nu poate fi învinsă.

 Pentru ca visul unităţii să ne însufleţească şi în viitor.

 Ziua de 27 martie 1918 este ziua unităţii noastre.

 

Aurelian Lavric

Basarabia literara

31/03/2011 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO:S-au implinit 92 de ani de la MAREA UNIRE

92 DE ANI DE LA MAREA UNIRE

După patru ani de război între Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria) şi Puterile Antantei (Franţa, Anglia, Rusia, Italia, din 1917 SUA şi Japonia), în ultima tabără luptând şi România din 1916, ani de incertitudine în privinţa câştigătorului, resursele superioare ale Angliei şi Franţei, mari imperii coloniale şi ale SUA, care au adus pe frontul de vest, din Franţa, un imens material de război şi armate întregi, s-au dovedit a fi hotărâtoare. Din vara anului 1918 balanţa se va înclina decisiv în favoarea Antantei, şi în puţine luni, până în noiembrie, Peterile Centrale, înfrânte pe toate fronturile, s-au declarat învinse. Pe frontul de vest, ofensiva germană a eşuat.

La 15 septembrie, armatele Antantei au rupt frontul din Macedonia, obligând Bulgaria să ceară armistiţiu. La fel şi Turcia s-a recunoscut înfrântă. În Serbia, generalul Franchet d’Espérey îşi îndrepta trupele spre nord, ameninţând sud-estul Austro-Ungariei.

Încercările lui Mackensen de a reconstitui un front pe Dunăre au eşuat. Legătura României cu trupele aliate de la Salonic fiind restabilită, Pacea de la Bucureşti a fost anulată şi România a reintrat în război alături de Puterile Antantei. Înfrântă decisiv pe frontul italian, Austro-Ungaria, semna, la 3 noiembrie, armistiţiul de la Villa Giusti. Separat, noul guvern ungar semna cu aliaţii Convenţia de încetare a ostilităţilor, la Belgrad, la 13 noiembrie.

În puţine zile a urmat descompunerea şi dispariţia dublei monarhii. Imperiul austro-ungar s-a destrămat în părţile sale constitutive pentru că popoarele nu mai voiau să trăiască într-un cadru statal ostil, care nu le-a rezervat decât servitute, periferizare şi deznaţionalizare. În virtutea dreptului la autodeterminare, popoarele din centrul şi sud-estul Europei, sub conducerea consiliilor lor naţionale, în lunile octombrie-noiembrie 1918 au dat asaltul final asupra dublei monarhii, pentru formarea statelor naţionale independente. A fost astfel trasată o nouă hartă politică în această zonă a Europei, înainte de deschiderea Conferinţei de Pace de la Paris.

La 29 noiembrie, Slovacia se rupea de Austro-Ungaria, iar Praga se va proclama Republica Cehoslovacă. În teritoriile sud-slave, Consiliul Naţional Iugoslav, la 29 octombrie, a proclamat Statul Independent al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, stat al cărui Adunare populară de la Zagreb a adoptat, la 24 noiembrie, hotărârea de unire cu Regatul Serbiei şi cu Muntenegru, la care vor adera Voivodina şi Muntenegru.

În Austria, revoluţia democratică victorioasă l-a constrâns pe împăratul Carol să abdice, iar la 12 noiembrie Adunarea Naţională Provizorie a proclamat Republica Austria.

În Ungaria evenimentele s-au desfăşurat în mod asemănător. Noul guvern, al contelui Károlyi Mihály, sub presiunea populară a proclamat Republica Ungară, la 16 noiembrie. Şi poporul polonez şi-a împlinit visul recâştigării independenţei şi refacerii unităţii naţionale.

2.Către sfârşitul anului 1918, şi lupta pentru desăvârşirea unităţii naţionale a poporului român (începută decisiv în Basarabia, prin votarea de către Sfatul Ţării a Actului Unirii Basarabiei cu Patria Mamă, România, la 27 martie 1918, nota http://www.voceabasarabiei.com) intră în faza sa decisivă.

În Occident, emigraţia din Transilvania şi România a organizat comitete naţional-politice, a susţinut faţă de guvernele Puterilor Antantei aspiraţiile naţionale ale poporului român, aşa cum au fost ele acceptate de acestea prin Tratatul din 1916, explicând că România, încercuită total la începutul anului 1918, n-a avut altă soluţie decât pacea separată (dar provizorie) cu Puterile Centrale, a organizat legiuni şi unităţi de voluntari români pe teritoriile statelor aliate, care au participat activ la înfrângerea Puterilor Centrale. Mişcarea de eliberare naţională din imperiul dualist şi înfrângerile militare suferite de Puterile Centrale i-au uşurat demersurile, punând Puterile Centrale în situaţia de a nu putea respinge revendicările poporului român.

În Moldova, “Adunarea Naţională”, convocată de Comitetul Naţional al Românilor Emigraţi din Austro-Ungaria, cu sediul la Iaşi, adresa, la 6 octombrie, un manifest poporului român şi guvernelor aliate (de el luând cunoştinţă şi guvernele Puterilor Centrale), cerându-se în mod hotărât despărţirea Transilvaniei şi Bucovinei de monarhie şi ca ele să fie unite cu România. În Transilvania, conducerea Partidului Naţional Român, ca reprezentanţă unică autorizată să vorbească în numele poporului român din Transilvania, a început numaidecât acţiunea politică. Comitetul Executiv al PNR, întrunit la Oradea în ziua de 12 octombrie 1918, a discutat şi adoptat Declaraţia de autodeterminare a Transilvaniei şi ruperea de Ungaria.

Într-o atmosferă de derută şi stupoare, Declaraţia de la Oradea era citită în Parlamentul Ungariei de Alexandru Vaida Voevod. Declaraţia de la 12 octombrie a stat la baza întregului proces de luptă a românilor din Transilvania până la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.

În problema autodeterminării Transilvaniei şi a organizării luptei pentru unire, social-democraţii românii din Transivania au colaborat strâns şi eficient cu PNR. Tratativele dintre conducerile celor două partide se finalizau la 31 octombrie, constituindu-se, din 6 reprezentanţi ai PNR şi 6 ai PSD, Consiliul Naţional Român Central, “unicul for care reprezintă voinţa poporului român”. În aceeaşi zi, la Viena, din iniţiativa ardeleanului Iuliu Maniu şi a bucovineanului C. Isopescu-Grecul, se constituia Senatul Militar Român din Viena; cei peste 50.000 militari români aflaţi la Viena şi Praga s-au pus la dispoziţia CNRC şi s-au îndreptat spre Transilvania.

În prima jumătate a lunii noiembrie, CNRC (sau Marele Sfat Naţional Român) a organizat, la nivel de judeţe, oraşe şi comune, consiliile naţionale locale şi gărzile naţionale româneşti (braţul armat al Unirii), preluând conducerea efectivă a Transilvaniei. Pretutindeni, vechile autorităţi opresive austro-ungare au fost alungate.

În ziua de 9 noiembrie, CNRC înainta Consiliului Naţional Maghiar o notă diplomatică prin care solicita ultimativ guvernului ungar trecerea sub puterea sa politică a Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi a părţilor româneşti din comitatele Bichiş, Cenad şi Ugocea din Ungaria. Întrucât tratativele purtate la Arad, în 13-14 noiembrie, între o delegaţie română şi una ungară au eşuat, guvernul ungar nevoind să renunţe la Transilvania, în numele CNRC, St. Cicio Pop şi Gh. Crişan publicau, la 20 noiembrie, textul convocării Marii Adunări Naţionale, pentru ziua de 1 decembrie, la Alba Iulia. Câteva zile mai târziu, la 28 noiembrie, Congresul General al Bucovinei, întrunit la Cernăuţi, declara solemn unirea Bucovinei cu România.

În ziua de 1 Decembrie 1918, în sala Casinei Militare din cetatea Alba Iulia, se întrunea Marea Adunare Naţională a românilor din Transilvania. Cei 1.228 delegaţi (deputaţi) votau, în unanimitate, Rezoluţia de Unire a Transilvaniei cu România, adusă apoi la cunoştinţa imensei mulţimi masate pe platoul din jurul clădirii. Se împlinea destinul istoric al poporului român.

Sursa: Basarabia literara

01/12/2010 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FOTOGALERIE.SARBATOAREA BICENTENARULUI ARGENTINEI.

(AP Photo/Natacha Pisarenko)

(AP Photo/Natacha Pisarenko)
 (AP Photo/ Alberto Raggio)
2010. (AP Photo/ Natacha Pisarenko)
(AP Photo/ Natacha Pisarenko)
 (AP Photo/ Natacha Pisarenko)
(REUTERS/Marcos Brindicci)
 (AP Photo/Natacha Pisarenko)
 (AP Photo/ Natacha Pisarenko)
 (AP Photo/Natacha Pisarenko)
 (DANIEL GARCIA/AFP/Getty Images)
(Gobierno de la Ciudad de Buenos Aires/Monica Martinez / CC BY) #
 (AP Photo/Natacha Pisarenko)
 (Maxi Failla/AFP/Getty Images)
(DANIEL GARCIA/AFP/Getty Images)
 (AP Photo/Leandro Sanchez)
 (DANIEL GARCIA/AFP/Getty Images)
 (ALEJANDRO PAGNI/AFP/Getty Images)
(AP Photo/Leandro Sanchez)
 (AP Photo/Leandro Sanchez)
 (DANIEL GARCIA/AFP/Getty Images)
 (AP Photo/Leandro Sanchez)
 (AP Photo/ Natacha Pisarenko)
(AP Photo/Natacha Pisarenko)
(REUTERS/Martin Acosta)
Foto: Boston com.

03/06/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: