Publicația https://www.ziuanews.ro, scrie că „Ruskii Mir”(Lumea Rusă), noua doctrină de politică externă a Rusiei aprobată recent de Vladimir Putin, este un termen extrem de vag care „nu înseamnă nimic!”.
Conform istoricului Armand Goșu (foto), unul dintre cei mai buni rusologi și sovietologi pe care-i are România în acest moment, acest concept a fost promovat foarte recent, începând cu anii 2000, după venirea lui Putin la putere, de către consilierul și ideologul acestuia, Vladislav Surkov.
Definiția dată de Surkov, pe care Putin și întreaga elită politico-militară rusă și-au însușit-o în totalitate, spune că „Ruskii Mir” se întinde pretutindeni unde oamenii simt, vorbesc, gândesc rusește, admiră cultura rusă, se bazează pe sprijinul Rusiei sau se tem de armele sale.
„Dacă e să ne luăm după definiția lor, tot globul pământesc poate să devină parte a Ruskii Mir”, conchide istoricul Armand Goșu, calificând această doctrină ca fiind „aberantă”.
Conferențiar universitar, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, Armand Goșu a fost jurnalist la BBC și și-a pregătit și susținut doctoratul în istoria Rusiei la Moscova în 1998, în fața unei comisii de profesori universitari ruși. „Audierile au durat 5 ore”, își amintește acum Goșu.
El rămâne unul dintre cei mai buni analiști din România pe problemele spațiului ex-sovietic.
În luna martie, când în țara noastră aproape nimeni nu auzise sau vorbise în spațiul public despre Ruskii Mir (Lumea Rusă), Armand Goșu a alocat aproximativ o jumătate de oră, la emisiunea „Arhivele viitorului” a fizicianului Cristian Presură, pentru a lămuri acest termen despre care știa că stă la baza întregii strategii a lui Putin – inclusiv a invadării Ucrainei.
Ruskii Mir a fost inițial, după venirea lui Putin la Kremlin, un concept care viza mai degrabă acțiunile diasporei rusești în străinătate, carea fost structurat de Surkov într-o definiție extrem de largă, în care poate fi inclusă, practic, orice țară a lumii, iar din 5 septembrie 2022 a devenit doctrina oficială a Rusiei lui Putin.
Vladislav Surkov și Vladimir Putin
Documentul dat publicității luni de Kremlin are 31 de pagini pleacă de la ideea că Rusia „trebuie să protejeze, să salveze și să promoveze tradițiile și idealurile Lumii Ruse”.
Mai jos puteți citi ce înțeleg Putin și cei din anturajul său prin Ruskii Mir (Lumea Rusă), așa cum a explicat istoricul Armand Goșu:
„Ce este Ruskii Mir? Este acolo unde oamenii vorbesc și gândesc rusește, unde apreciază cultura rusă, unde văd în modelul rusesc o alternativă, unde-l respectă pe Putin al nostru și unde oamenii se tem de armele noastre. Aceasta este influența noastră”.
„Toată lumea are pe buze conceptul Ruskii Mir. Lumea rusească. Oare ce-o fi însemnând Lumea Rusească? O să vă dezamăgesc, o să vă spun abrupt că termenul nu este deloc clar. E definit în multe feluri, e utilizat în contextele unor discursuri de cultură, de civilizație rusească, de geopolitică în ultimii ani și în legătură cu aspectele religioase, ortodoxe. E vorba de ortodoxia slavilor de răsărit.
Când apare în Rusia acest concept în dezbaterea publică? El datează abia de la începutul anilor 2000, odată cu venirea lui Vladimir Putin la Kremlin, și începe să fie utilizat de către oficiali guvernamentali atunci când vorbesc despre doctrina de politică externă a Rusiei. (…)
Conceptul e ceva mai vechi, deși n-a fost utilizat. În documente, dacă răsfoim letopisețe vechi, o să găsim într-unul din Secolul XI, care se referă la istoria slavilor de Est. Contextul în care apare pentru prima oară combinația de cuvinte Ruskii Mir este următorul. În letopiseț scrie: «Nu doar în Roma, ci peste tot, și în Herson și încă în lumea rusă».
Fiind Secolul XI, e clar că se referea la slavii de est, pentru că nu exista o împărțire a lor în ruși, ucraineni și bieloruși. E important detaliul.
Ruskii Mir nu înseamnă nimic! Conceptul Lumea Rusească nu apare decât foarte, foarte târziu. În anii 2000 desemna acțiuni de soft power rusești, mai degrabă de influență a diasporei rusofone din străinătate. Iar cel care
definește Ruskii Mir este consilierul și ideologul lui Putin, e vorba de Vladislav Surkov. E un personaj foarte interesant. El este cel care propune «democrația controlată».
Toate conceptele importante cu care operează Putin sunt propuse și definite de Surkov. El e destituit, nu mai e la Kremlin de câțiva ani, scrie niște articole cu cheie, care sunt foarte greu de înțeles. (…) Ultimul articol, scris în toamna anului trecut, prin noiembrie, sugera că Putin va dezlănțui un război la scara întregii planete. Ori, până la urmă, Surkov pare să fi intuit cel mai bine cum gândește Putin.
Surkov e interesant nu pentru că i-ar fi Putin confident, ci pur și simplu pentru că înțelege mecanismul de gândire al lui Putin. Iată definiția dată de Surkov conceptului de Ruskii Mir. E cam lungă, e aberantă, dar asta e definiția celui care a definit conceptul și i l-a prezentat lui Putin, astfel că a intrat în circuitul internațional:
«Ce este Ruskii Mir? Este acolo unde oamenii vorbesc și gândesc rusește sau unde apreciază mult cultura rusă (Deci nu trebuie să vorbești limba rusă – comentariul lui Goșu), acolo unde văd în modelul rusesc al dezvoltării naționale o alternativă pentru ce au acasă.
Acolo unde-l respectă pe Putin al nostru. Acolo unde oamenii se tem de armele noastre. Aceasta este influența noastră. De asemenea, orice țară se bazează pe Rusia, pe apărarea și protecția ei, pe faptul că ea poate fi sprijinită în caz de conflict, și astfel de țări sunt foarte multe și în Africa și în întreaga lume, aceste țări sunt Ruskii Mir».
Așadar, o țară africană poate să aparțină Ruskii Mir! Dacă e să ne luăm după definiția lor, tot globul pământesc poate să devină parte a Ruskii Mir. Adică și cartierul din New York sau din San Francisco unde sunt emigranți ruși. Sau la Paris.
Ăsta e conceptul pe care Putin l-a utilizat în aceste ultime săptămâni. A spus că Ruskii Mir e în pericol, că împotriva rușilor a început genocidul.
Mi se pare important, în acest context, să vedem ce înțelege Putin, sau anturajul lui Putin, prin Ruskii Mir. Repet, conceptul nu e deloc clar, iar definiția dată de ideologul care a promovat acest concept introduce în Ruskii Mir pe oricine: pe un iubitor de cultură rusă, pe un stat din Africa care se bazează pe sprijinul Rusiei…„.
Electoratul din Moldova este acaparat de televiziunile rusești
Alecu Reniță, fost deputat în primul Parlament al R.Moldova, semnatar al Declarației de independență a Republicii Moldova, este de părere că electoratul din această țară este manipulat de către televiziunile rusești. Potrivit lui, propaganda rusească oferă mesaje-cheie care penetrează foarte adânc în subconștientul oamenilor fără discernământ și ei merg la urnele de vot și votează cam așa cum sunt orientați din anumite centre, transmite IPN (https://www.ipn.md/ro/).
„Noi nu avem posibilități reale la moment, și asta nu este un soi de capitulare, dar nu avem instrumentele pe potriva acestei ofensive informaționale care acaparează telespectatorul”, a declarat Alecu Reniță în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.
Scriitorul și producătorul TVR Marian Voicu susține că există studii care arată că, deși 30% din stațiile de televiziune și de radio din Republica Moldova sunt transmise sau retransmise din Federația Rusă, în realitate, din Rusia vin 80% din programe pentru că există și alte posturi care amestecă programele autohtone cu cele importate și aceasta este o sursă de disonanță cognitivă. „Telespectatorul de aici nu mai știe ce post urmărește. Iar faptul că într-un stat ca Republica Moldova 80% din conținutul media vine din Federația Rusă este o mare problemă”, a menționat Marian Voicu.
Istoricul Anatol Petrencu consideră că Rusia aplică câteva metode de propagandă în Republica Moldova.
Potrivit lui, în primul rând, este vorba despre ideea pe care rușii o numesc „ruskii mir” (n.r. lumea rusă), iar aceasta înseamnă că toți vorbitorii de limbă rusă, chiar dacă sunt găgăuzi sau ucraineni de origine, fac parte din această idee de „ruskii mir”.
În opinia istoricului, acești oameni devin obiect de politică externă a Federației Ruse și sunt ocrotiți de Rusia.
„Limba rusă a fost și este folosită în continuare ca un instrument de promovare a politicii externe a Federației Ruse. Sunt indicații date clare de către Putin (n.r. Vladimir Putin, președintele rus) și există un comitet de promovare a limbii ruse prin care se promovează această limbă. Ei consideră că atentarea la limba rusă sau strâmtorarea limbii ruse este un atentat la securitatea de stat a Federației Ruse”, a explicat Anatol Petrenco.
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova