CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MARTURIA RECENSAMINTELOR POPULAŢIEI DIN BASARABIA ŢARISTA

 

 

 

 

 

 

 

 

Recensăminte şi mărturii în Basarabia Ţaristă (1812 – 1918)

 

 

 

Majoritatea românilor era atât de clară în Basarabia, încât practic nu există niciun recensământ oficial rusesc care să o dezmintă.

De asemenea, se poate spune că unanimitatea observatorilor, statisticienilor şi călătorilor, ruşi şi străini, care au vizitat Basarabia, au consemnat zdrobitoarea preponderenţă a românilor în regiune, chiar dacă recensămintele nu menţionau întotdeauna expres acest lucru.

Citind mărturiile lor inserate mai jos, ne putem convinge pe deplin că în întreg cursul secolului dominaţiei ruseşti, Basarabia a rămas una dintre cele mai pure zone ale românismului, în ciuda tuturor măsurilor guvernelor ţariste, amintite în capitolele precedente.

Mai jos vom reproduce impresiile a 21 de observatori ai Basarabiei, dintre care 18 au fost ruşi sau aflaţi în serviciul Rusiei.

Dată fiind abundenţa informaţiilor prezentate de ei şi relativa lor incoerenţă dacă ar fi să-i raportăm unul la altul, ne-am decis să-i enumerăm în ordine alfabetică, indiferent de perioada când au scris şi situaţia specifică la care se referă.

În anul 1862 vizita Basarabia un cultivat călător rus, Afanasiev-Ciujbinski. Acesta menţiona că, în afară de departamentul Hotinului, Basarabia era locuită numai de moldoveni, care ignorau total limba rusă.

Limba lor era foarte apropiată de italiană şi deriva din latină. Moldoveanul avea o frumuseţe tipică, fiind un om cu spirit larg şi inima sensibilă, dar trăia în condiţii grele, datorită asupririi la care era supus. Afanasiev-Ciujbinski se revolta de aceea împotriva „autointitulaţilor patrioţi ai poliţiei, care în regiunile (Rusiei) unde trăiesc populaţii minoritare propagă limba rusă ca mijloc al cnutului şi al pumnului.” (1)

Un fervent susţinător al rusificării, istoricul şi omul politic Batiuşkov recunoştea şi el că „Basarabia este departe de a fi rusească, atât în ceea ce priveşte limba, cât şi viaţa ei. În această provincie există mulţi oameni care se uită cu dor peste Prut.” (2)

Academicianul Berg spunea şi el: „Moldovenii sunt românii care populează Moldova, Basarabia şi părţi din guberniile Podolsk şi Herson învecinate cu ea; în număr mic ei locuiesc şi în gubernia Ekaterinoslav.

Ei îşi spun moldovan (la plural moldoveni), iar României îi spun Moldova. Faţă de românii din Valahia, sau valahi, se deosebesc prin neînsemnate particularităţi dialectale.” (3)

Fiind deci absolut românească, Basarabia nu putea fi pe viitor decât un măr al discordiei între ruşi şi români, cum se exprima Durnovo, care se şi declara, în 1912, împotriva „sărbătoririi smulgerii Moldovei dintre Prut şi Nistru de la Principatul autonom al Moldovei.” (4)

Referitor la numărul ruşilor în provincie în momentul anexării, putem folosi un memoriu al mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni din 21 august 1813 către Sinodul din Petersburg, unde se afirma: „Stepa Oceacov ca şi Basarabia e populată de volohi, greci, bulgari şi de aşa-numiţii imigranţi de diferite naţiuni, iar ruşi sunt foarte puţini.” (5)

Un inginer francez de mine, X. Hommaire de Hell, vizitând Basarabia, arăta în 1845: „La luarea în posesiune de către Rusia a Basarabiei, nogaii… renunţă complet la vechile lor posesiuni, pentru a se retrage dincolo de Dunăre; nu a mai rămas în Basarabia decât populaţia moldovenească, populaţie creştină aparţinând, ca şi ruşii, religiei greceşti.” (6)

Caracterul compact al populaţiei româneşti, ca şi aspiraţiile sale, erau subliniate şi de cunoscutul deja Kasso, care scria: „Populaţia rurală de la aceste graniţe aproape că nu s-a schimbat în cursul ultimului secol. Găsim aici aceleaşi trăsături de caracter naţional ca şi la moldovenii care locuiesc în afara frontierelor imperiului.

” De altfel, spunea Kasso, Basarabia nu era „decât o îngustă fâşie de pământ, nereprezentând decât o simplă amintire a visurilor şi planurilor (orientale) irealizabile.” (7)

Scriitorul şi istoricul polonez J. Kraszewski (1843) consemna: „Populaţia şi limba dominantă (în Basarabia) sunt româneşti.” (8)

Iar Kruşevan nota în 1903: „Curăţenia (la români) este ideală. Femeia moldoveancă de zece ori pe zi spală, mătură, şterge. Că se poate trăi şi dormi împreună cu viţeii şi porcii, între miriade de ploşniţe şi gândaci, ca în unele părţi din Rusia, aici nimeni nu-şi închipuie. Probabil că un popor mai curat, poate afară de nemţi, este greu de găsit.” (9)

Generalul Kuropatkin, ministrul de război al imperiului, era nevoit să constate: „Poporul român din Basarabia anexată acum o sută de ani, azi încă (1910) trăieşte izolat la marginea populaţiei ruseşti.” (10) Dar, continua generalul Kuropatkin, în viitor „unirea poporului român, fie pe cale paşnică, fie în urma unui război, este inevitabilă.” (11)

Românii nu erau numai cei mai mulţi, ci şi cei mai vechi locuitori ai Basarabiei. Aceasta reiese şi din afirmaţia lui Laşkov (1912): „Cea mai veche populaţie a Basarabiei este cea moldovenească; potrivit datelor oficiale, ea reprezintă 48%, dar în realitate 70% din totalul populaţiei.” (12)

Dat fiind specificul ei naţional, Basarabia forma o entitate distinctă la graniţele Imperiului rus, neconfundându-se cu provinciile sale. Vizitând Moldova în prima jumătate a secolului al XIX-lea, călugărul rus Partenie scria: „Moldova la răsărit se mărgineşte cu Rusia, de care o desparte râul Prut şi Basarabia.” (13)

Este ceea ce remarca şi georaful francez Em. de Martonne în 1919: „Totul indică o ţară locuită de secole şi această ţară este pur românească… îndată ce am intrat în Basarabia, am regăsit bogatele costume femeieşti româneşti şi câţiva bătrâni cu barba căruntă, purtând cojoc şi căciulă. Aceşti oameni buni au statura înaltă, trăsături regulate, aerul deschis şi sincer al ţăranului din dealurile subcarpatice. Cu toţii se numesc, în mod invariabil, moldoveni.” (14)

Foarte importante sunt mărturiile complete ale etnografului rus de Pauly (1862): „Valahii, vlahii (moldavii, moldovenii), rumunii, rumânii sau românii sunt un popor ieşit în primele secole ale erei noastre din amestecul de daci, romani şi slavi, spunea acesta.

El e cu totul distinct de vecinii săi slavi şi maghiari… La nord ei se învecinează cu rutenii, la est cu ucrainienii propriu-zişi, la sud cu bulgarii, la vest cu fraţii lor din Moldova şi la sud-est cu Marea Neagră.” Şi continua astfel: „Şesul care merge de la valul superior al lui Traian şi până la mare, Bugeacul de altădată, căruia în antichitate i se zicea «deşertul get», totdeauna a fost locuit de locuitori sălbatici geţi, pecenegi, nogai…

Toată partea Basarabiei situată la nord de valul superior al lui Traian este locuită în principal de valahi sau români şi de fapt n-a fost niciodată o ţară independentă sau măcar separată de celelalte ţări valahe… Locuitorii părţii acesteia superioare a Basarabiei sunt aceiaşi români ca şi cei de dincolo de Prut; ei vorbesc aceeaşi limbă şi aparţin, ca şi aceştia, aceleiaşi biserici ortodoxe greceşti.”

Despre limba lor spunea: „Limba română vorbită în Basarabia este aceeaşi ca şi în Moldova.” Iar concluzia firească era aceasta: „Valahii sau moldovenii din Basarabia centrală au rămas în toate privinţele extrem de ataşaţi naţionalităţii lor.” (15)

În acest timp, ruşii din provincie erau practic insignifianţi. În 1910, geograful Semionov-Tean-Şanski arăta: „În Basarabia, în afara micilor negustori ambulanţi… populaţia rurală moscovită (velicorusă) se află în minoritate… Totuşi, populaţia permanentă velicorusă de rit vechi nu formează în Basarabia mai mult de 1,5% din totalul populaţiei.” (16)

S-a mai arătat că numele Basarabia a fost implantat artificial asupra întregii provincii, care până la 1812 nu a existat niciodată de sine stătător faţă de celelalte ţări româneşti. Încă în 1838 rusul Skalkovski mai numea Basarabia numai „raiaua Benderului şi a Chiliei împreună cu fortăreaţa Ismailului.” Restul provinciei anexate de ruşi era numit de el „Moldova cea situată pe ţărmul stâng al Prutului.” (17)

Iar în 1878, în Geografia provinciei Basarabiei, Soroka scria: „Moldovenii compun marea masă a populaţiei (Basarabiei), aproximativ ¾.” (18) Afirmaţii la fel de categorice făcea şi Kroncevov.

Înaltul funcţionar rus Svinin arăta şi el: „Locuitorii autohtoni ai acestei regiuni sunt moldoveni sau români, care, aşa cum am susţinut cu tărie, sunt descendenţii colonilor romani. Ei vorbesc limba moldovenească, care este de origine latină şi care conservă, ca şi italiana, numeroase particularităţi ale limbilor neolatine.” (19)

Cunoscutul Vighel, fost viceguvernator al Basarabiei, nota: „Am ocazia să studiez spiritul moldovenilor.

Aceşti români sau romani, cum se numesc ei, descind dintr-o populaţie amestecată, compusă din coloni romani şi din slavo-daci învinşi de Traian. În limba pe care o vorbesc predomină elementul latin.” (20)

Alt scriitor care a lăsat abundente mărturii este căpitanul de stat major Zaşciuk, care a efectuat în 1862 un recensământ al populaţiei Basarabiei. El arăta de la început: „Moldovenii formează majoritatea populaţiei, aproape ¾ din cifra totală. Moldovenii locuiesc de foarte mult (timp) în regiunile centrale şi septentrionale ale Basarabiei. Ei pot fi consideraţi ca aborigenii acestor regiuni. Moldovenii vorbesc o limbă latină stricată, amestecată cu cuvinte slave. Limba lor are o rădăcină latină şi păstrează mai multe particularităţi originale ale vechii limbi a romanilor decât italiana.” (21)

Apoi continua: „Judeţele Chişinău şi Orhei sunt locuite aproape în exclusivitate de ei (de români). În judeţul Hotin sunt amestcaţi cu ruteni, în timp ce în judeţele Cetatea Albă şi Tighina ei sunt amestecaţi cu «venetici».” (22)

Despre femeile românce din Basarabia, Zaşciuk spunea: „Ochii negri, strălucitori şi plini de foc ai moldovencei, mişcările sale graţioase, ba galeşe, ba leneşe, ba pasionate, fac din această femeie o fiinţă foarte plăcută… Moldoveanca, îngrijită de nepăsarea bărbatului său, e foarte economă şi cumpătată, modestă, ea e puţin sociabilă şi nu iubeşte pe un străin.” Şi încheia: „Este imposibil a găsi la un popor de jos o curăţenie aşa de perfectă, ca aceea care se observă în locuinţa moldoveanului din Basarabia.” (23)

Ultima mărturie este cea a doctorului german I.H: Zucker (1834), care poate folosi şi drept concluzie a acestor impresii: „Ei (românii) populează toate satele din centru şi cea mai mare parte a provinciei.” (24)

Şi dacă aceste informaţii provin din surse mai mult sau mai puţin oficiale, vom trece acum la statisticile oficiale ruseşti, care, chiar dacă, din motive lesne de bănuit, nu sunt la fel de categorice în ce priveşte proporţia populaţiei autohtone, nu fac în fapt decât să confirme cele consemnate mai sus.

Într-un capitol anterior s-a mai arătat că, în momentul anexării, populaţia Basarabiei era formată în proporţie de aproximativ 95% români, care erau majoritari şi pe teritoriul fostelor raiale turceşti.

Sosind momentul să completăm această afirmaţie, iată care era numărul locuitorilor fostelor raiale în 1808, cu specificarea provenienţei lor naţionale, după o statistică din acel an: la Chilia, dintre cei 478 de capi de familie înregistraţi, 393 erau români, urmaţi de 58 de ruşi şi 27 de evrei; la Cetatea Albă, dintre cei 334 de capi de familie, erau 168 de români, 132 de armeni, 18 evrei şi 16 sârbi; la Tighina, dintre cei 331 de capi de familie, 169 erau români, 101 evrei, 9 armeni şi 52 de supuşi Rusiei; la Hotin, dintre cei 648 de capi de familie, 297 erau români, 340 evrei şi 11 armeni. (25) Aceasta era numai situaţia cetăţilor-reşedinţe ale raialelor, fără a cuprinde şi numeroasa populaţie rurală din jurul lor, românească în totalitate.

Cu mici ajustări, cifrele se repetau în concluziile primului recensământ oficial rusesc din provincie, cel din 1817: români 86,0%, ucrainieni 6,5%, evrei 4,2%, lipoveni 1,5%, greci 0,7%, armeni 0,6%, bulgari şi găgăuzi 0,5%, majoritatea minoritarilor fiind stabiliţi în regiune de mai puţin de cinci ani. (26)

În 1834, Koeppen constata că românii rămăseseră exact în aceeaşi proporţie de 86%, (27) situaţie care va rămâne stabilă până spre mijlocul secolului şi chiar mai târziu. În 1861, de exemplu, Ministerul rus de interne a publicat o „Listă a oraşelor” imperiului, alcătuită de un comitet de statisticieni, deci o lucrare absolut oficială. Aici scria: „Moldovenii sunt cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori ai Basarabiei.” (28) Şi acelaşi Koeppen considera în 1851 că moldovenii reprezentau 80% din populaţie. (29)

În urma masivelor emigrări şi colonizări, populaţia românească s-a redus totuşi în raport cu noile naţionalităţi ale Basarabiei. În 1862 s-au efectuat două recensăminte paralele în provincie şi rezultatul lor a fost foarte asemănător. Primul a fost coordonat de amintitul căpitan Zaşciuk, care a dat procentajul de 66,4% românilor. (30)
Al doilea a aparţinut etnografului, şi el amintit mai sus, de Pauly, care a comunicat următoarele cifre: români 67,4%, ucrainieni 10,9%, evrei 7%, bulgari 4,9%, ruşi 3,4% etc. (31) Iar în 1871 proporţia lor se menţinea la 67,4% sau chiar la 68%, după consemnarea lui Oberucev. (32)

Un nou recensământ oficial a avut loc în Basarabia abia în 1897, cu care ocazie au fost aplicate toate metodele posibile pentru formarea unei noi imagini a provinciei, mult mai rusească decât ne-am fi putut aştepta.

Pe scurt, acum au fost înregistraţi drept ruşi toţi cei care cunoşteau cât de cât limba autorităţilor. Prin acest original procedeu, românii „scădeau” la 47,6%, dar realitatea era cu totul alta. Rusul Butovici scria despre conaţionalii săi la acest recensământ: „Numărul lor este în realitate mult mai puţin important decât cel indicat prin recensământ.” (33) De altfel, recensământul din 1897 a fost infirmat chiar şi de datele publicate de departamentul militar, potrivit cărora în Basarabia în 1900 românii erau 52%.(34)

Realitatea rezultă din estimările de la începutul secolului al XX-lea. Românii atingeau proporţia de 75% (după Kruşevan) (35), apoi numai 53,9% în 1907, (36) dar din nou 70% în 1912 (după Laşkov) (37) şi, în sfârşit, 65-67% în 1918 (după americanul J. Kaba). (38)

Merită să amintim şi procentajele ruşilor şi ucrainienilor de la acelaşi recensăminte inventariate aici. Conform tuturor mărturiilor consemnate, numărul ruşilor propriu-zişi în Basarabia a rămas întotdeauna extrem de mic, şi din această cauză vor fi luaţi împreună cu ucrainienii în statistica noastră.

Deci, socotite împreună, cele două naţionalităţi din Basarabia totalizau: 6,5% în 1817, 15,7% (Zaşciuk) sau 14,3% (de Pauly) în 1862, 15,8% în 1871, 27,8% în 1897 (cu rezervele de rigoare) şi 24,6% în 1907! Acesta era rezultatul „fructuos” al unei rusificări de o sută de ani!

Cei care au spus lucrurilor pe nume au fost tot scriitorii ruşi. Dat fiind caracterul absolut românesc al provinciei, unii autori ruşi, ca Danielevski (1888), recomandau guvernului rus să restituie Basarabia României, „având în vedere principiul naţionalităţii”, (39) iar generalul Kuropatkin, des pomenit aici, afirma că „Rusia a atins în 1792 frontierele ei naturale, ajungând la malul stâng al Nistrului.” (40) Ce altă recunoaştere mai categorică se putea da falimentului total al politicii de rusificare?

 

Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

Sursa: Istoria md.

Note:

1 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 1983, p. 405.
2 Ion Alexandrescu, Basarabia, în Revista de istorie militară, Bucureşti, nr. 3/1991, p. 53.
3 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 400.
4 Ion Alexandrescu, op. cit., p. 53.
5 Mihai Adauge, Istoria şi faptele, în Nistru, Chişinău, nr. 4/1990, p. 118-119.
6 Ion G. Pelivan, Les droits des Roumains sur la Bessarabie, Paris, 1920, p. 8.
7 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, România după Marea Unire, vol. II, partea I, Bucureşti, 1986, p. 1045.
8 Ştefan Ciobanu, La Bessarabie. Sa population – son passé – sa culture, Bucarest, 1941, p. 15.
9 Petre Cazacu, Moldova dintre Prut şi Nistru 1812-1918, Iaşi, f.a., p. 70.
10 Ştefan Ciobanu, op. cit., p. 13.
11 Ion Alexandrescu, op. cit., p. 53.
12 Ibidem.
13 Gheorghe Bezviconi, Călători ruşi în Moldova şi Muntenia, Bucureşti, 1947, p. 351.
14 Ion Alexandrescu, op. cit., p. 53.
15 Anton Crihan, Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse ruseşti, în Basarabia, Chişinău, nr. 11/1991, p. 121-123.
16 Ion G. Pelivan, op. cit., p. 27.
17 Petru Caraman, Românitatea Basarabiei văzută de ştiinţa oficială sovietică, în Basarabia, Chişinău, nr. 2/1992, p. 106.
18 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., 1983, p. 405.
19 Ibidem, p. 400.
20 Ştefan Ciobanu, op. cit., p. 9.
21 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 405.
22 Ion Alexandrescu, op. cit., p. 60.
23 Zamfir Arbore, Liberarea Basarabiei, Bucureşti, 1915, p. 43, 45.
24 Ştefan Ciobanu, op. cit., p. 14.
25 Anton Crihan, op. cit., în loc. cit., nr. 10/1991, p. 86.
26 Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p. 203.
27 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 404.
28 Mărturii ruseşti despre caracterul românesc al Basarabiei, în Patrimoniu, Chişinău, nr. 2/1991, p. 192.
29 Anton Crihan, op. cit., în loc. cit., nr. 11/1991, p. 119.
30 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 404.
31 Anton Crihan, op. cit., p. 121.
32 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 405.
33 Ştefan Ciobanu, op. cit., p. 41.
34 Formarea naţiei burgheze moldoveneşti, Chişinău, 1985, p. 36.
35 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 405.
36 Ibidem, p. 406.
37 Ibidem, p. 405.
38 Ibidem.
39 Basarabia. Monografie, sub îngrijirea lui Ştefan Ciobanu, Chişinău, 1926, p. 166.
40 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., 1986, p. 1045.

 

 

02/04/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Istoricul si etnograful rus Nikolai Durnovo (1876-1936): ” Ma pun si scriu a mia oara, ca Basarabia trebuie sa fie româneasca.”

4

Istoricul si etnograful moscovit Nikolai Durnovo (1876-1936) declara la inceputul sec. al XX-lea ca “Basarabia trebuie sa fie româneasca”.

Observatiile lasate de acesta dupa vizita sa in Basarabia, intre anii 1910 si 1915, constituie argument ca Basarabia a fost intotdeauna româneasca.

Intalnirea pe viu cu limba româna, folclorul românesc, cu copiii români, cu realitatea basarabeana, dar si cu politica tarista de rusificare l-au determinat pe istoricul si etnograful rus sa scrie “a una mia oara ca Basarabia trebuie sa fie româneasca”.

Reproducem un pasaj din amintirile lui Durnovo, care ne edifica in problema apartenentei basarabenilor la neamul românesc:

Cand uneori ma coplesesc amintirile, deodata evoc din ele una, cea mai placuta pentru mine: o gramada de copii intr-un sat moldovenesc de pe malul Nistrului – aceste flori de pamant ale Basarabiei – iesiti din scoala si scufundati in lumina soarelui, jucandu-se si balbaind româneste, pe cand profesorul lor, un tanar idealist rus, venit de curand in Basarabia, imi povesteste cu lacrimi in ochi ce durere ii cuprinde mintea:
“Doar asta-i ca si cum m-as fi dus in Spania sa invat copiii de acolo ruseste. M-am vazut nevoit dintai sa invat eu insumi moldoveneste”.

Si bietul “apostol” al Ministrului rus de Instructiune a inceput deoadata sa vorbesca vesel de niste zicatori si cantece moldovenesti, la auzul carora toti copiii au alergat repede la noi, cei doi rusi, si cu bucurie si mandrie ascultau ei atunci pe elevul lor comun!

Un baiat mic, dar serios, a vrut sa-l corecteze la unele versuri pe profesor, dar a fost retinut de tovarasi. Atunci i-am dat eu voie sa iasa inainte la mine, l-am sarutat si l-am rugat sa-mi spuna ce observatii si corectari voia sa faca.

Si ne-a dat o lectie buna, mie si profesorului, acest baietas. Ne-a descoperit el nou legi firesti ale limbii române populare, ne-a deschis o fereastra de etnografie si folclor – nu tin minte amanuntul, dar ne-a fost rusine!

El purta in capusorul sau mic o intreaga lume nationala, pe care noi nu o stiam, care a fost in limba lui copilareasca atat de frumoasa si care venea sa dispara in Basarabia din vina noastra!…

Atunci am inteles eu pacatul acela nespus de mare, ce se face in Rusia in privinta românului basarabean. Am studiat geografia si istoria acestei tari si am ajuns la convingerile mele de astazi.

Acuma, cand imi aduc aminte de copilasul acela, ma pun si scriu a mia oara ca Basarabia trebuie sa fie româneasca.”

Gheorghe Ghimpu

Teritorii din Moldova de-a lungul istoriei. Budjak: aproximativ Basarabia istorică. Bessarabia: Basarabia Ţaristă. Actuala Republică Moldova e reprezentată cu verde.

05/11/2013 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | 7 comentarii

ACTIUNEA DE RUSIFICARE CONTINUA IN R.MOLDOVA

CONTINUĂ RUSIFICAREA BASARABIEI (R.MOLDOVA)

Funcţionarii oficiilor stării civile continuă să ne schimonosească numele.

În încercarea de a-şi derusifica numele din actele de identitate, cetăţenii Republicii Moldova trec printr-un adevărat calvar imediat ce trec pragurile oficiilor stării civile sau ale birourilor de paşapoarte.

Dacă în anii ‘90, schimbarea numelor se făcea gratuit şi în mod automat, acum schimbarea unei litere îi costă pe cetăţenii RM între 50 şi 260 de lei. În cazul în care părinţii sau bunicii nu mai sunt în viaţă, doar instanţa de judecată decide dacă poate sau nu fi transcris corect numele acestora în documentele urmaşilor.

Pe lângă aceste bariere, mulţi cetăţeni reclamă o mulţime de erori în acte, comise fie din cauza incompetenţei angajaţilor Oficiilor Stării Civile, fie că aceştia sunt suprasolicitaţi.

Dorian, un tânăr de 29 de ani, poartă două nume greşite în documente. „Toată viaţa tata a fost Grigore, până şi în certificatul de naştere sovietic figura acest nume. La vârsta de 45 de ani, când i-a expirat buletinul şi şi-a perfectat unul nou, angajatele de acolo l-au scris Grigori. S-a întâmplat acum cinci ani.

Continuă rusificarea

Tata le-a arătat greşeala, dar ele i-au spus că este corect Grigori, nu Grigore. El a dat a lehamite din mână, şi-a perfectat paşaportul şi a plecat la muncă în străinătate. Acum noi, cei cinci copii ai săi, pe rând, ne schimbăm documentele şi devenim „ai lui Grigori”, ne spune Dorian, care a observat greşeala în momentul în care a început să-şi perfecteze dosarul pentru cetăţenia română.

 „Era o alternativă să vină tata să-şi schimbe documentele, dar el nu a avut posibilitatea să se întoarcă în acel moment de peste hotare. Până la urmă, am obţinut cetăţenia, cu două prenume greşite în acte: al tatei – Grigori, în loc de Grigore, şi al bunelului Nicolai, în loc de Nicolae”, regretă tânărul.

„Raionul Tatiana”

„Soţia lui Dorian, Mariana, a făcut o criză de nervi sub uşile Oficiului Stare Civilă Orhei, unde a obţinut duplicatul certificatului de naştere al tatălui său. Documentul conţinea trei greşeli: satul Clişova era botezat în „Climova”, în loc de raionul Teleneşti, scria „raionul Tatiana”, iar în loc de prenumele Ştefan, aşa cum ar fi fost corect româneşte, era scris „Stipan”.

„Nici măcar în limba rusă nu-i corect! La ruşi se scrie „Stepan”, nu „Stipan”. Despre ce altceva poate fi vorba decât de incompetenţa celor care eliberează astfel de documente?”, se întreabă indignată femeia, care a fost nevoită să depună din nou o cerere şi să piardă iarăşi timp pentru a obţine un alt certificat.

Certificat de deces în loc de certificat de naştere

O situaţie la limita grotescului i s-a întâmplat şi lui Grigore Chirilov, pensionar din s. Ustia, raionul Dubăsari. Acesta a venit la Oficiul Stării Civile din sectorul Centru al capitalei să-şi perfecteze un duplicat la certificatul de naştere.

A ocupat rând la ora 4.00 dimineaţa. Pe la ora 9 l-a ajuns rândul. După ce a depus cerere, responsabila de la oficiu i-a zis să revină în aceeaşi zi, la ora 5 seara, ca să-şi ia duplicatul. „Eu m-am mai plimbat prin oraş, iar la 5 m-am întors. Am stat până aproape de ora 6 sub uşă. Scăpam autobuzul şi, când am văzut documentul în mână, l-am băgat iute în buzunar şi am fugit la gară”, ne spune bărbatul.

A doua zi, s-a sculat şi s-a dus cu documentul la Biroul de paşapoarte al raionului Dubăsari ca să-şi perfecteze buletinul de identitate. „I-am dat actul, iar doamna s-a uitat lung la mine şi m-a întrebat în ce mod am obţinut certificatul de deces”, ne spune nea Grigore. A doua zi, la ora 4.00, supărat, bărbatul era iar sub uşa Oficiului Stare Civilă.

„Oare-i posibil într-o ţară normală aşa ceva?”, ne întreabă pensionarul, care, după ce a fost primit de aceeaşi angajată a OSC, i-a cerut acesteia răspicat şi în repetate rânduri să verifice în computer dacă s-a corectat eroarea cu decesul său.

Din întâmplare, fiu „al lui Ion”.

Eugeniu Graur zice că întâmplarea a făcut să fie botezat în buletinul de identitate ca fiu „al lui Ion”, tatăl său fiind „Ivan”. Şi-a perfectat buletinul în 1999. „Fiind cel mai mare din copii, mi-am perfectat primul actele. Tata avea încă paşaport sovietic. Eu am fost scris în mod automat în buletin, aşa cum e corect româneşte, „al lui Ion”. Fratele şi sora şi-au perfectat buletinele în perioada guvernării comuniste.

 Aceştia deja figurează ca fii „ai lui Ivan”. Prin urmare, dacă voi dori să obţin cetăţenia română, va trebui să-mi schimb şi eu actele de identitate şi să fiu „al lui Ivan”, ne spune Eugeniu, care preconizează împreună cu un grup de iniţiativă să înainteze o petiţie autorităţilor în care să solicite un proiect de lege care să prevadă derusificarea numelor.

 „Dorim ca numele noastre să figureze corect în documente, altfel avem impresia că ar fi o indicaţie de sus menită să ne împiedice să obţinem cetăţenia română, precum şi să dispunem de adevărata noastră identitate”, este de părere Nicolae Lupu, un alt păţit.

Derusificarea numelor a fost iniţiată în anii ‘90.

Lingvista Maria Cosniceanu ne-a informat că, prin anii ‘90, a fost creată, prin hotărâre de Guvern, o Comisie republicană pentru reglementarea şi ocrotirea onomasticii naţionale, comisie care a fost utilă pentru funcţionarii oficiilor stării civile.

Derusificarea numelor se făcea în mod automat. Începând cu anii guvernării comuniste, această comisie a fost desfiinţată. Totuşi o comisie similară a fost creată pe lângă Centrul Naţional de Terminologie care oferea consultaţii angajaţilor de la oficiile de stare civilă. În ultimii ani, componenţa acestei comisii a fost „modificată”, iar specialiştii în domeniul onomasticii au fost excluşi.

PCRM a stopat derusificarea numelor.

La rândul său, doctorul în filologie Albina Dumbrăveanu semnala într-un articol din JURNAL că, acum câţiva ani, s-au emis în ascuns nişte decizii de uz intern pentru oficiile de stare civilă (ignorându-se opinia savanţilor specialişti în domeniu), în baza cărora nu se mai corectează numele, ci, dimpotrivă, se schimonosesc.

 „E revoltător ce se întâmplă cu actele noastre de identitate. Persoanele care şi-au schimbat prenumele de tipul Ivan, Vasilii, Alexandr, Afanasii, Feodosii, Stepan, Fiodor sau Piotr ş.a. cu variantele corecte ale acestora – Ion, Vasile, Alexandru, Atanasie, Teodosie, Ştefan, Tudor (Teodor) sau Petru ş.a., în momentul expirării termenului de valabilitate a buletinului de identitate sau a paşaportului naţional, au fost obligate să revină la variantele ruseşti, adică precum sunt scrise, chipurile, în actele de înregistrare a naşterii din arhivă, în care în anii ‘90 nu s-au făcut modificările de rigoare”, semnalează specialistul.

Jurnal.md

Svetlana Corobceanu

28/01/2012 Posted by | ROMANII DESPRE ROMANI | , , , , , | 6 comentarii

%d blogeri au apreciat: