CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ROMÂNISMUL LA RĂSĂRIT DE PRUT, ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI al XX -lea

 

Imagini pentru basarabia sub atac bolsevic photos

Teritoriul românesc numit Basarabia s-a unit benevol cu România în 1918, în baza deciziei Sfatului Ţării, primul Parlament al acestei provincii, exponentul conştiinţei naţionale româneşti a populaţiei băştinaşe basarabene.

Forţele motrice a acestei Uniri n-au fost împrejurările politice şi istorice, ci românismul locuitorilor teritoriului dintre Prut şi Nistru, conservat şi ocrotit de Biserică, de ţărănime, dar şi de intelectuali şi alţi adevăraţi patrioţi, care tot din rândul ţărănimii îşi trăgeau obârşia.
La 28 octombrie 1920, prin încheierea Convenţiei internaţionale în chestiunea Basarabiei, care a avut loc la Paris, între Anglia, Franţa, Italia, Japonia pe de o parte şi România, se recunoştea suzeranitatea României asupra Basarabiei.

Convenţia a fost semnată, dar n-a fost ratificată de Japonia. Uniunea Sovietică, prin încheierea la Londra a pactelor de neagresiune din 3 şi 4 iulie 1933, de fapt recunoştea şi ea actul Unirii Basarabiei cu România.

După istoricul Alexandru Boldur „prin Convenţiile din 1933 Sovietele au creat Basarabiei o situaţie prin care «posesiunea» se transformă inevitabil în «drept», starea de fapt se îmbracă în forme legitime juridice”.

„Prin urmare, consideră A. Boldur, înainte de 1940 situaţia Basarabiei se baza din punct de vedere juridic pe:

1. Voinţa populaţiei Basarabiei de a trăi în componenţa statului naţional românesc.

2. Voinţa României de a avea această provincie în competenţa teritoriului său.

3. Voinţa principial exprimată în 1917 a guvernului sovietic, de a socoti liber de
legătură cu statul rusesc oricare popor din cuprinsul vechii Rusii ţariste.

4.Dreptul de autodeterminare a naţionalităţilor, recunoscut de guvernele revoluţiei ruse,
anterioare sovietelor.

5. Angajamentul formal al Sovietelor de a respecta integritatea teritorială a României,
înţelegând prin teritoriul românesc şi cel al Basarabiei, şi de a se abţine pentru totdeauna de
orice agresiune în această direcţie”.

Cu toate acestea, Uniunea Sovietică, prin ultimatumul din 26 iunie 1940, s-a dedat laun act  de agresiune contra României, cerând sub amenințare Basarabia şi Nordul Bucovinei.

România acedat fără a opune o cât de mică rezistenţă întru salvarea demnităţii româneşti, contrar voinţei multor români, în primul rând a celor basarabeni. Unul dintre aceşti protestatari a fost şi marele patriot, profesorul Ştefan Ciobanu, originar din comuna Tălmaza, judeţul Tighina, una dintre cele mai mari localităţi basarabene de pe malul drept al Nistrului.
Reproducem integral declaraţia profesorului Ştefan Ciobanu, rostită în şedinţa Consiliului de Coroană al României din 27 iunie 1940, la care el a fost invitat ca fiind ministru al cultelor şi artelor al României. Marele patriot român din Basarabia s-a pronunţat pentru neacceptarea ultimatumului şi pentru opunerea rezistenţei.

În şedinţa de la amiază profesorul Şt. Ciobanu spunea:

„Sire! Provincia românească dintre Prut şi Nistru a făcut parte integrantă din vechea Moldovă de la înfiinţarea acestei formaţiuni politice româneşti.
Populaţia românească de răsărit a Moldovei, numită astăzi Basarabia, împărtăşeşte soarta întregului neam românesc în decursul unui şir de veacuri, până când în anul 1812 această provincie a fost smulsă mişeleşte din trupul neamului românesc şi anexată la imperiul ţarist, cu care n-a avut niciodată nici un fel de contracte.

Populaţia Basarabiei, formată 75 la sută din români şi 25 la sută din minorităţi aduse recent de ruşi, are un caracter eminamente românesc.

După o rezistenţă dârză a întregii populaţii în contra tendinţelor brutale de rusificare şi deznaţionalizare prin colonizări şi deportări, după grele suferinţe pe care le-a îndurat din partea stăpânirii barbare ruseşti, poporul românesc din Basarabia trece prin frământările revoluţionare ruseşti din anii 1905-1906 şi 1917-1918 şi, în baza dreptului de autodeterminare a popoarelor subjugate din Rusia, se uneşte cu Patria-mamă România.
Unirea se face prin organul revoluţionar legal al Basarabiei, unire care a fost cerută încă la începutul revoluţiei din 1918 de diferite congrese ale ţăranilor şi intelectualilor.

Dorinţa de a se realiza unirea a fost atât de mare, încât populaţia n-a ţinut seama că Vechiul regat, în parte sub ocupaţie, se găsea într-o situaţie critică.

Şi atunci cum s-ar putea abandona o populaţie românească, care cu atâta încredere s-a aruncat în braţele statului român?

Cum s-ar putea ceda Basarabia care şi-a arătat ataşamentul condiţionat faţă de Neamul şi Ţara Românească şi faţă de tron? Cum s-ar putea călca în picioare o poruncă a trecutului nostru istoric, cum s-ar putea trece peste suferinţele, lacrimile şi sângele acelora care s-au
jertfit pentru realizarea idealului neamului nostru?

Chiar minoritarii şi-au arătat tot devotamentul faţă de neamul românesc, manifestat în diferite alegeri şi în vizita regală recentă la Chişinău, şi-au manifestat dorinţa de a trăi în cadrul românismului.
Sire! Părăsirea Basarabiei de armatele române ar fi cea mai mare crimă naţională, căci ea ar însemna să aruncăm populaţia din Basarabia în braţele unui neam străin şi ale unui regim pe care nimeni în Basarabia nu-l doreşte.

Răspunsul ce trebuie dat Sovietelor:  rezistenţă până la sfârşit.

În lupta ce se va da în contra cotropitorilor, populaţia din Basarabia va fi alături de Armata Română.

Sire! (spunea patriotul basarabean Şt. Ciobanu, la şedinţa care a continuat în seara zilei de 27.06.1940) Susţin întru totul declaraţia pe care am făcut-o în
şedinţa de la amiază. Conştiinţa mea de român basarabean nu-mi permite să concep ca o provincie care şi din punct de vedere istoric, şi ca structură etnografică, este românească să fie cedată ruşilor fără nici un gest de apărare, ca populaţia ei să fie lăsată pradă. Acei dintre membrii Consiliului, care susţin că această cedare va fi provizorie, se înşeală.

Noi, care am simţit cizma robiei ruseşti, nu putem crede că stăpânirea rusească va fi uşor de înlăturat, că dreptatea noastră va fi restabilită. Eu cred ceva mai mult.

Acei care au urmărit evoluţia ideilor politice din Rusia din ultimul timp au putut observa că în viaţa ruşilor sovietici s-a produs un reviriment. De la internaţionalismul bolşevic ei au revenit la naţionalismul cel mai autentic al Rusiei ţariste.

Respectul drepturilor altor popoare este o ficţiune. Aceeaşi recrudescenţă s-a petrecut şi în altă ordine de gândire a ruşilor.

De la principiul de libertate, de autodeterminare a neamurilor, de care au făcut atâta paradă comuniştii, la ei reînvie ideea veche imperialistă într-o formă cu mult mai pronunţată decât
aceea de sub regimul ţarist.

Politica agresivă faţa de Polonia, Finlanda şi Ţările Baltice este o mărturie, la fel și  reînvierea imperialismului a renăscut şi visul obsesiv de cucerire a Constantinopolului, precum şi ideea panslavistă, idei alimentate de o întreagă literatură în decursul unui şir de veacuri.

Ei nu se vor mulţumi numai cu Basarabia, care nu este pentru ei decât un punct de trecere spre Peninsula Balcanică. Politica lor de apropiere faţă de
bulgari şi de sârbi nu este decât o încercare de a realiza visul slavofîlilor. Şi dacă vom ţine seama că la bulgari şi sârbi exista în stare latentă şi mişcarea  ruşii mâine vor pretinde Dobrogea, fie pentru ei, fie pentru bulgari, ca să facă joncţiunea între ei şi statul bulgar.

Cedarea Basarabiei ar deştepta şi poftele ungurilor şi ale bulgarilor.
Sire, decât să ne răşluiască ţara, bucată cu bucată, mai bine să murim cu toţii pentru un ideal al părinţilor noştri”.
Aceste înflăcărate, zguduitoare şi pătrunse de o profundă durere cuvinte ale lui Şt. Ciobanu, dar şi ale altor cu adevăraţi patrioţi l-au făcut pe Regele Carol al II-lea al României să noteze în memoriile sale:

„Consiliul are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat, toţi cei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei prezenţi 26, au fost pentru rezistenţă. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silvio Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu.” (subl. n.).

Cu toate acestea, Basarabia a fost „cedată” de România spre a fi anexată a doua oară de Uniunea Sovietică imperială.

Se cunoaşte că odată cu anexarea  la 28 iunie 1940, regimul comunist de ocupaţie şi-a pus scopul să dezrădăcineze şi să lichideze românismul basarabean.

În acest scop autorităţile sovietice au organizat în Basarabia un regim de persecuții atroce  persecutarea tuturor acelora care, într-un mod sau altul, şi-au demonstrat deschis ataşamentul faţă de români şi România.

Prin exterminarea fizică, deportările masive în repetate rânduri în Siberia, procesele judiciare şi extrajudiciare, conştienta organizare în Basarabia a foametei în anii 1946 – 47, prefacerea râului românesc Prut în zid chinezesc, interzicerea rostirii adevărului privind trecutul românesc al Basarabiei şi alte măsuri, totuşi, sovietele n-au reuşit să nimicească spiritul românesc în Basarabia.

Cu toate interzicerile, represiunile şi teroarea, nu toţi basarabenii, nu toţi savanţii sovietici, au acceptat teoria pseudoştiinţifică şi antiromânească privind existenţa în aşa – zisa Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, a unui popor şi a unei limbi distincte față de de poporul și limba română.

Românismul moldovenilor basarabeni n-a putut şi nu poate fi înăbuşit.

 

 

Surse:

http://www.pl.md/public/files/Gheorghe_Ghimpu/Constiinta_Nationala_a_Romanilor_Moldoveni_Gheorghe_Ghimpu.pdf

05/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rezistența națională a românilor moldoveni din Basarabia cotropită de sovietici. VIDEO

 

 

Brejnev Bodiul

 

Foto: Dictatorul URSS, Leonid  Brejnev și sluga lui, Ivan Bodiul, prim secretar al Partidului Comunist din RSS Moldovenească

 

 

Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor din RSS Moldovenească (14-15 octombrie 1965)

Cea mai importantă problemă discutată la Congres a fost cea a situaţiei lingvistice dezastruoase în care se afla limba română literară şi vorbită a băştinaşilor majoritari, fapt care afecta cel mai mult creaţia scriitorilor basarabeni, precum şi necesitatea revenirii la grafia latină, la veşmântul ei firesc.

Unii participanţi la Congres, îndeosebi unii tineri scriitori pe atunci – Ion Druţă, Aureliu Busuioc, Mihai Cimpoi, Pavel Boţu, Grigore Vieru, Gheorghe Malarciuc, Vasile Leviţchi –, profesorul universitar Petre Osmătescu, directorul şcolii medii din Râşcani, Leonid Colibaba etc. au abordat în luările lor de cuvânt, problemele referitoare la necesitatea evoluţiei limbii literare materne, conservarea monumentelor de cultură, valorificarea patrimoniului spiritual, predarea limbii şi literaturii în şcoală și ignorarea particularităţilor regionale, la  grijă faţă de dezvoltarea şi răspândirea literaturii moldoveneşti, la calitatea manualelor şcolare, la scrierea corectă a denumirii străzilor şi firmelor.

 

 

 

 

02/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pagini de istorie basarabeana. Pan Halipa despre anexarea Basarabiei la Imperiul Rus

 

 

 

Pantelimon Halipa: Anexarea Moldovei dintre Prut și Nistru de către Imperiul Rus (partea I)

 

«Toata lumea, si cu atat mai mult rusii, care ocupau Moldova inca din 1806 si pana 1812 cu armatele lor, stiau foarte bine ca teritoriul dintre Prut si Nistru avea denumirea de Moldova de pe stanga Prutului, si impreuna cu teritoriul din dreapta Prutului forma Principatul Moldova.

Conform Tratatului de la Tilsit din 1807 incheiat intre Napoleon I si tarul Rusiei, Alexandru I, Rusia se obliga sa evacueze si sa retraga trupele din Valahia si Moldova.

Adica, armatele rusesti urmau sa se retraga peste Nistru in tara lor.

(D)ar ceva mai spre toamna anului 1807, la o a doua conferinta ce a avut loc la Paris, diplomatul rus Tolstoi a ridicat din nou problema retragerii trupelor rusesti peste Nistru, si cu aceasta ocazie diplomatul Rusiei a afirmat ca Rusia va respecta obligatia de a retrage trupele sale din Moldova si Valahia, dara a cerut sa ramana rusilor macar Basarabia, despre care nu se vorbea nimica in tratatul de la Tilsit, stiind precis ca aceasta fasie de teren din sudul Moldovei avea o denumire locala “Bugeacul” sau Basarabia – in amintirea voievodului Basarab – si ca Moldova nu era acea fasie de teren cu denumirea de “Basarabia”.

Diplomatia rusa, cu o vadita rea credinta, a indus in eroare conferinta de la Paris, precum ca Basarabia, acea fasie de teren intre Chilia, Cetatea Alba si Dunare nu face parte din Moldova si rusii s-au straduit sa convinga conferinta ca acea fasie se extinde de la Dunare inspre nord pe raurile Prut si Nistru si se margineste la nord cu hotarul imperiului Austro-Ungar.

In felul acesta Rusia a obtinut aprobarea forului de la Paris de a nu evacua teritoriul zis Basarabia de pe stanga Prutului.

Academicianul rus L. S. Berg, in cartea sa “Basarabia”, la p. 2, califica afacerea asta ca un succes diplomatic rusesc. Astfel incat, conform tratatului de la Tilsit si de la Paris din 1807, Rusia a evacuat Valahia si Moldova de pe dreapta Prutului, iar Moldova de pe stanga Prutului, botezata de ea cu un nume fals “Basarabia” si care nu-i apartinea, a ramas sub jugul tarismului rusesc.

Si bietul popor moldovenesc din aceasta parte a Moldovei a continuat sa sufere mai departe. El suferea moraliceste suportand tot felul de umilinte; el suferea si materialiceste, fiindca trebuia sa aprovizioneze armatele rusesti cu tot necesarul. Suferea cu totii, dar taceau fiindca rusii spuneau ca vin la noi in numele crestinismului, iar românii ii credeau si sperau ca rusii in adevar vin la noi cu gand curat, pentru a-i feri de paganismul tucesc.

Dar mai ales credeau românii ca miloasa, pravoslavnica Rusie ii va izbavi de fanarioti, care prin mijloace murdare si intrigi, ce adesea duceau la crime, ajungeau la carma tarii, pe care o storceau de averi, imbogatindu-se si rasplatind din belsug vizirii turci, care ii favorizau si ii mentineau in diferite posturi inalte, unde jefuiau avutul poporului.

Adeseori acesti fanarioti reuseau sa induplece chiar pe sultanii turci ca sa le incredinteze posturi de domnitori in Tarile Românesti. Instalandu-se pe teritoriul românesc, acesti fanarioti, ca niste lipitori, sugeau toata vlaga poporului român.

 

 

 

https://i2.wp.com/www.nathankramer.com/settle/article/Bessarabia/1883.jpg

 

 

Indata dupa anexarea teritoriului dintre Prut si Nistru la imperiul rusesc, populatia, in massa, fugea in Moldova de pe dreapta Prutului, la pagansimul otoman.

Pentru a opri aceasta fuga Alexandru I a recunoscut dreptul taranilor de a ramane liberi si mai departe, adica sa nu fie robi, sa nu fie iobagi, cum erau taranii din Rusia, adica sa nu fie «crepostnoi».

De asemenea li s-au recunoscut si boierilor toate drepturile si privilegiile avute inainte.

Dar fuga taranilor si a boierilor in Moldova aflata sub suzeranitate turceasca nu s-a oprit, si, atunci, tarul Alexandru I, vrand sa indulceasca intrucatva viata din aceasta parte a Moldovei, a scutit pe timp de cativa ani pe moldoveni de plata impozitelor si de serviciul militar. In 1818 acorda o autonomie locala.

Se constituie un sfat superior local in care majoritatea consilierilor o are elementul moldovenesc local, dar din sfatul superior facea parte vice-regele, guvernatorul, vice-guvernatorul si inca doi consilieri numiti de Petersburg.

In acest sfat superior se discutau si se luau hotararile in limba româneasca si ruseasca. Toata administratia civila era in mainile moldovenilor.

Ispravnicii de judet (un fel de prefect), care erau nu numai administratori, dar si judecatori, la inceput se alegeau de moldoveni.

Astfel ca toate organele cunducatoare ale administratiei acestei provincii subjugate sub rusi in acea perioada, erau recrutate din partea boiereasca, care in totalitatea ei era româneasca si care nu cunoastea limba rusa.

Primul guvernator al provinciei a fost Scarlat Sturza, un batran de optzeci de ani, bolnavicios, slab si fara putere de munca.

Deci, in conducerea superioara se alegeau români, cu totii vorbeau numai româneste si ceva limba greaca.

Mai tarziu, fiii nobililor au inceput sa vorbeasca limba franceza sau germana; e de notat ca limba ocupantilor rusi nu o cunostea nimeni. Dar aceasta stare de lucruri n-a durat mult.

Incetul cu incetul situatia se schimba, in locul guvernatorilor români se numesc guvernatori generali rusi, care nu cunosteau limba româneasca, nu cunosteau legile si nici obiceiurile locale.

Incepand cu primii guvernatori rusi, se lanseaza o campanie de ponegrire, de critici si de denunturi la adresa moldovenilor.

Generalii guvernatori Harting, Bahmetev, Inzov si mai ales vice-guvernatorul Vieghel si altii sunt furiosi ca, incepand cu elementele din conducerea suprema a acestei provincii dintre Prut si Nistru, toti vorbesc numai româneste si pentru acest motiv moldovenii sunt reclamati si considertai inculti.

Abuzurile guvernatorilor rusi si supusilor lor se inmultesc, iar moldovenii sunt nevoiti, la randul lor, sa reclame si ei, fac cereri aparandu-si drepturile si demnitatea.

Guvernul de la Petersburg ordona anchete, iar la toate anchetele anchetatorii se ingrozesc de cele constatate: peste tot abuzuri si talharii. Cu toate instructiunile Petersburgului referitoare la modul cum sa se ancheteze, anchetatorii sunt nevoiti sa raporteze adevarul ca toata vina pentru proasta administrare cade asupra guvernatorilor rusi si ca moldovenii nu aveau nici o vina.

Asa, in vara anului 1815, soseste la Chisinau anchetatorul Svinin. La fata locului, el ia cunostinta cum se administra provincia in trecut, inainte de a fi anexata la Rusia, apoi Svinin se deplaseaza la Iasi, pentru a se convinge de cele spuse la Chisinau si de buna administratie din Moldova. Aici, la Iasi, Svinin discuta problema cu domnitorul si cu mitropolitul Moldovei.

Cu toate instructiunile date lui Svinin la Petersburg, el constatata ca toata vina pentru proasta administratie a Basarabiei cade asupra generalului rus Harting, si nu asupra boierilor moldoveni, scrie el:
«Greselile in administratia Basarabiei se explica nu prin vina boierilor moldoveni, ci prin vina guvernatorilor rusi

Dar mai mult decat o serie de abuzuri, pe anchetatorul Svinin il impresioneaza faptul ca din Basarabia populatia moldoveneasca fuge peste Prut si trece in Moldova cu miile.

In rapoartele lui Svinin, direct catre tarul Alexandru I, se noteaza ca intr-un an din judetul de hotar Tighina au fugit 900 de familii, din judetul Codrilor au fugit 290 de familii, iar din judetul Hotin au fugit 3.359 de familii de romani. Nu mai putin e ingrijorat de aceasta emigratiune si generalul Kiselev care, facand o inspectie a granitei sud-vestice, este tulburat de cele constatate si inainteaza tarului urmatorul raport:

«Asi dori ca Majestatea Voastra sa binevoiasca a da ordin ca sa se constate cati locuitori au fost in 1812 cand s-a incheiat pacea, cati bulgari dupa aceasta au venit la noi si cati din ei au fugit spre apus, preferand jugul turcesc, fiind foarte grea pentru ei administratia noastra».

Suferintele taranilor de prin judete erau insuportabile, dar ei, de frica sa nu fie si mai rau jefuiti de ispravnici, se temeau sa-i divulge. Cu toata tacerea taranilor aceste jafuri erau cunoscute la Petersburg, in urma raportului facut de generalul Kiselev, direct tarului Alexandru I, raport in care scrie textual:
«Acolo, in Basarabia, totul se vinde, totul are pret, ispravnicii sunt nevoiti sa jefuiasca, fiindca ei singuri platesc pentru un post ce il ocupa de la 20.000 la 30.000 ruble

In urma acestor jafuri constatate, generalul guvernator Harting este dat afara in 1816 sub pretextul ca e bolnav.»

 

Pagini de istorie basarabeana.Pan Halipa despre anexarea Basarabiei la Imperiul Rus (partea a II-a)

 

 

https://cersipamantromanesc.files.wordpress.com/2012/03/halippa1.jpg?w=300

 

 

 

 

«De jafurile si asupririle la care erau expusi românii nostri din Moldova dintre Prut si Nistru, erau impresionati nu numai calatorii straini, ci si rusii si chiar insusi imparatul Alexandru I.

Asa dupa patru ani de guvernare a generalului Harting, imparatul in rescriptul sau catre mitropolitul Gavril, cu ocazia numirii noului conducator al Basarabiei, cu titlul de vice-rege, generalul Bahmetev, scria urmatoarele:

«Sunt profund nemultumit ca in unele parti, au ajuns la apogeu, din care cauza oamenii nevinovati isi lasa casutele si tot avutul lor si fug de la noi, cautand adapost peste hotar.»
Rescriptul are data de 1 aprilie 1816, tiparit in lucrarea lui Stadnitchi, pag. 289 si in lucrarea lui Leon Casso «Rusia la Dunare», pag. 213.

Iar lui Bahmetev, vice-regele provinciei, imparatul ii scria:
«Odata cu schimbarea primului guvernator, lucru ce devenise necesar in anul 1813, in ocarmuirea acestei provincii au aparut toate viciile: pe de o parte ea a fost lasata pe mana oamenilor nepriceputi, iar pe de alta parte pe seama functionarilor incorecti si interesati.»

Un alt anchetator rus, Storjenco, scria:
«Nu se vede ca populatia Basarabiei ar fi progresat, dimpotriva cand in anul 1806 au venit armatele rusesti, starea populatiei era infloritoare, guvernatorii nu fac nimic decat abuzuri.» Citat din lucrarile comisiei arhivelor statului, Chisinau, vol. II, pag. 170.

In mainile guvernatorilor si ispravnicilor (prefecti) rusi, Moldova dintre Prut si Nistru devenise un camp de exploatare si afaceri personale. Toti acei ce o vizitau erau uimiti de cele constatate. Populatia era exploatata si saracita.

Deci, rusii recunosc, ca, in loc de fericirea care se promitea românilor prin propaganda ruseasca, ei au adus populatia la cea mai groaznica saracie.

Dar practic nu se lua nici o masura de indreptare a lucrurilor. La mici intervale de timp se schimbau guvernatorii si ispravnicii si se numeau mereu altii tot mai saraci si mai lacomi.

Desi in aparenta imparatul Alexandru I isi manifesta dorinta ca Moldova dintre Prut si Nistru sa fie guvernata in mod cinstit, ca regimul sa fie cat se poate de suportabil si ca populatia sa se simta bine, aceasta nu era o dragoste deosebita ce ar fi avut-o fata de populatia noastra, ci pentru a demonstra fata de alte popoare, dupa cum se exprima chiar el, ca sub domnia tarista lumea traieste fericita si aceasta se facea cu scopul ca sa atraga si alte popoare la imperiul tarist. E vorba de popoarele slave.

Imparatul Alexandru I a dat amiralului Ciceagov o plangere a locuitorilor din Moldova impotriva armatelor lui Kutuzov, spunand:
«Nu mai pot sa permit mai departe asemenea grozavii».

Deci, cine isi poate imagina ce suferinte si nenorociri venisera pe capul bietului popor românesc, daca insusi tarul care patrona toata aceasta barbarie, se ingrozeste. Dar generalii rusi nu se sinchisesc si nu se ingrozesc cand sumedeniile de care incarcate cu alimente si furaje pentru armate erau trase de circa 30.000 de barbati si femei, flamanzi si desculti. La protestul românilor de a se pune capat acestor barbarii nemaipomenite in istoria omenirii, generalii rusi spuneau cu sange rece ca pe ei nu-i intereseaza cine este inhamat la car, animale sau oameni, ci totul e ca aceste care sa fie transportate. (Karl Marx si Leon Casso «Rusia la Dunare», pag. 126-127, dupa o scrisoare a lui Ciceagov).

Amiralul Ciceagov , calatorind prin Moldova in primavara anului 1812, se mira de numarul mare de case parasite si sate distruse de armatele rusesti.

Cu toata dorinta tarului exprimata prin rescriptele sale, treburile administrative mergeau din ce in ce tot mai rau.

Guvernatorii si ispravnicii judeteni (prefectii) ce de acum se numeau de catre guvernatorii rusi, administrau provincia noastra dupa bunul lor plac.

In urma neregulilor constatate de anchetatorul Svinin, guvernatorul Harting e dat afara sub pretextul ca e bolnav, iar in locul lui este numit cu imputernicirea de vice-rege generalul Bahmetev, avand ca ajutor de guvernator pe grecul Catacazi, ruda cu Ipsilanti, de origine greaca.

Dar nici guvernarea lui Bahmetev n-a dat roade. Aceasta guvernare a fost si mai proasta decat a lui Harting. In cele din urma el este invinuit de contrabanda.

Afacerile din jurul vice-regelui Bahmetev sunt initiate de sotia sa si sunt implicati tot felul de greci, polonezi, armeni, evrei etc. Bahmetev este dat pe mana justitie, insa judecata nu-l condamna si, in anul 1820, el este scos din serviciu pe caz de boala.

Dupa Bahmetev este numit guvernatorul Inzov, slab si nepriceput in treburile administratiei. Prezenta lui in acest post a fost inutila, toata activitatea lui s-a rezumat la sadirea pomilor pe marginea drumurilor.

Guvernul din Petersburg, nemultumit de modul cum este administrata aceasta provincie, recurge la un alt demnitar al timpului, contele Vorontov, guvernatorul Rusiei de sud, cu sediul la Odessa, caruia i se incredinteaza suprema supraveghere a administratiei acestei provincii. Contele Vorontov a indeplinit aceasta functie din anul 1823 pana in anul 1844.

Pentru a se informa despre cele ce se petrec in provincia care ii era incredintata pentru buna administrare, ordona si el sa i se raporteze tot ce se petrece acolo si, in curand, i se aduc la cunostinta realitatile.

Asa, de exemplu, o personalitate inalta, cu numele Longhinov, in scrisoarea sa din 4 august 1824, care se pastreaza in arhiva contelui Vorontov, scrie din Chisinau: «Situatia economica a Basarabiei era mult mai buna sub conducerea moldovenilor decat sub conducerea ruseasca in timp de 15 ani.

Aici, in regiunea Basarabiei, unde inca e barbarism, oamenii fara vina sunt bagati in inchisori, batuti, jefuiti si arsi».
(Nota: Lucrarea lui Leon Casso «Rusia la Dunare», pagina nr. 222).

In 1829 Mihailovici Danilevschi, in «Russcaia starina», vol. 79, pag. 182, scria:
«Acum 11 ani am fost in Basarabia, dar de atunci n-am mai gasit nici o schimbare.»
(Nota: L. Casso «Rusia la Dunare», pag. nr. 221)

In ziua de 11 iulie 1833, generalul Kiselev scria lui Vorontov:
«Imi zugraviti un tablou trist in Basarabia; moldovenii se grabesc sa-si vanda mosiile, pe cand in Bucovina proprietarii platesc 30% impozite, dar lauda ordinea si cinstea organizatiei Austriei.

V-au ajutat rau guvernatorii care s-au schimbat la Chisinau si functironarii lor, care sunt drojdia Rusiei si a Moldovei».

(Nota: L. Casso «Russia la Dunare», pag. nr. 224 si arhiva contelui Vorontov, vo. 38, pag. 209.).

Chiar si imaparatul rus vorbeste despre functionarii rusi necorespunzatori si nedoriti, culesi dupa nevoile timpului in mare graba.

Desi taranii si nobilii moldoveni la inceput erau rezervati fata de Rusia, curand s-au convins ca rusii sunt pusi pe jaf.

Statul rus a luat hotararea ferma de a incredinta administrarea acestei provincii functionarilor rusi. Fata de aceasta masura moldovenii intervin prin cereri catre Imparat, se plang contra guvernatorilor si functionarilor rusi si impotriva masurilor de inlocuire a functionarilor romani din adminstratia provinciei.

Ei se plang ca obiceiurile si legile provinciei sunt inlocuite treptat.

(Nota: Eparhia din Chisinau, 1902, pag. 366-369, si L. Casso «Rusia la Dunare», pag. 209).»

 

Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru, Testament pentru urmasi, Chisinau, ed. Hyperion, 1991.

 

 

Sursa: Blogul Basarabia dupa independenta md.

 

24/06/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: