CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Rezistența națională a românilor moldoveni din Basarabia cotropită de sovietici. VIDEO

 

 

Brejnev Bodiul

 

Foto: Dictatorul URSS, Leonid  Brejnev și sluga lui, Ivan Bodiul, prim secretar al Partidului Comunist din RSS Moldovenească

 

 

Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor din RSS Moldovenească (14-15 octombrie 1965)

Cea mai importantă problemă discutată la Congres a fost cea a situaţiei lingvistice dezastruoase în care se afla limba română literară şi vorbită a băştinaşilor majoritari, fapt care afecta cel mai mult creaţia scriitorilor basarabeni, precum şi necesitatea revenirii la grafia latină, la veşmântul ei firesc.

Unii participanţi la Congres, îndeosebi unii tineri scriitori pe atunci – Ion Druţă, Aureliu Busuioc, Mihai Cimpoi, Pavel Boţu, Grigore Vieru, Gheorghe Malarciuc, Vasile Leviţchi –, profesorul universitar Petre Osmătescu, directorul şcolii medii din Râşcani, Leonid Colibaba etc. au abordat în luările lor de cuvânt, problemele referitoare la necesitatea evoluţiei limbii literare materne, conservarea monumentelor de cultură, valorificarea patrimoniului spiritual, predarea limbii şi literaturii în şcoală și ignorarea particularităţilor regionale, la  grijă faţă de dezvoltarea şi răspândirea literaturii moldoveneşti, la calitatea manualelor şcolare, la scrierea corectă a denumirii străzilor şi firmelor.

 

 

 

 

02/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ROMÂNII, RUSIFICAREA ŞI DIVERSIUNEA „MOLDOVENISTA”. VIDEO

 

 

RUSIFICAREA

Rusificarea este adoptarea voluntară sau silită a limbii ruse sau a altor atribute ruseşti de către comunităţile neruse.
Acest articol se referă la rusificarea românilor în urma anexării Basarabiei de către trupele ţariste în 1812 şi a reanexării sale în 1944 de către trupele bolşevice.

Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a impus abuziv modelul propriei sale civilizaţii: formarea şi educarea unui om nou – homo sovieticus prin lipsirea românilor din stânga Prutului de limbă, alfabet, cultură, istorie şi tradiţii .

Cel mai eficient mijloc de rusificare a fost şcoala pentru tineri şi instituţiile cultural-educative pentru populaţia adultă.

Instituţiile cultural-educative din sistemul suprastructurii totalitariste sovietice au avut ca scop propagarea comunismului, conţinutul spiritual fiind înlocuit de cel politic, bazat pe atitudinea de clasă în aprecierea fenomenelor şi evenimentelor, prioritatea politicii partidului comunist, concepţia moralei comuniste.

FUNDAL ISTORIC

Domnitorul Laţcu (aproximativ 1365-1373), fiul primului domnitor al Moldovei, era recunoscut de către Sfântul Scaun ca „Duce al Moldovei” printr-o scrisoare în care se adăuga că Moldova este parte a naţiunii vlahe (române): dux Moldavie partium seu nationis Wlachie.

Cronicarul polonez Jan Długosz afirma în 1476 că moldovenii şi valahii „au aceleaşi limbă şi obiceiuri”.

Trimiteri la o aşa-numită „limbă moldovenească” pot fi găsite în lucrări timpurii precum cea a lui Grigore Ureche Letopiseţul Ţării Moldovei, unde autorul notează că de fapt această limbă este vorbită de moldoveni, valahi şi vlahii transilvăneni.

Miron Costin, în lucrarea sa De neamul moldovenilor, afirmă că naţiunea română trăieşte în Moldova, Muntenia şi ţinuturile ungureşti şi mai notează că, deşi oamenii din Moldova se autodenumesc „moldoveni”, ei îşi numesc limba „românească”, nu „moldovenească”.

Marele cărturar Dimitrie Cantemir afirmă în Descriptio Moldaviae (Berlin 1714) că moldovenii vorbesc aceeaşi limbă cu valahii şi transilvănenii. Cantemir este primul care introduce ideea că anumite cuvinte româneşti au rădăcini dacice.

Karl Marx şi Friedrich Engels spuneau la mijlocul secolului al XIX-lea că „valahii şi daco-românii constituiau masa principală a populaţiei teritoriului între Dunărea de Jos şi Nistru” şi că „ţării vechi şi noi ai Rusiei” se tem să recunoască acest lucru şi obligă prin forţă moldovenii să se rusifice.

RUSIFICAREA GUBERNIEI BASARABIA

În primii ani ai ocupaţiei ţariste de după 1812, peste 95% din populaţia regiunii era românească, iar limba română a fost acceptată ca limbă oficială în instituţiile basarabene, alături de limba rusă.
Treptat, limbii ruse a început să i se acorde o tot mai mare importanţă.

Conform autorităţilor imperiale, din 1828 actele oficiale au început să fie publicate numai în limba rusă, iar pe la 1835, s-a acordat un termen de 7 ani în care instituţiile statului mai puteau accepta acte redactate în limba română.

Limba română a mai fost acceptată ca limbă de predare în învăţământul public până în 1842, din acest moment statutul ei devenind unul de obiect secundar.

Astfel, la seminarul din Chişinău limba română s-a regăsit printre materiile obligatorii de studiu (10 ore pe săptămână) până în 1863, când catedra respectivă a fost desfiinţată. 

La Liceul nr. 1 din Chişinău, elevii aveau posibilitatea să aleagă studiul uneia dintre următoarele limbi: română, germană şi greacă până pe 9 februarie 1866, când autorităţile imperiale au interzis studierea limbii române, oferind următoarea explicaţie: „elevii cunosc această limbă în modul practic, iar învăţarea ei urmăreşte alte scopuri”.

Prin 1871, ţarul a emis un ucaz „Asupra suspendării studierii limbii române în şcolile din Basarabia” deoarece „în Imperiul Rus nu se studiază limbile locale”.

Autorităţile ţariste, spre deosebire de cele sovietice, preferau ca marea masă a poporului, ţărănimea, necunoscătoare multe decenii (din 1812) de limbă rusă, să rămână în ignoranţă, decât să i se deschidă şcoli primare în propria-i limbă. Autorităţile ţariste au ridicat o cortină de fier la graniţa de pe Prut cu România.

Anexarea unei părţi a Principatului Moldovei la 16 mai 1812 -aflat sub suveranitate otomană- a dus şi la o dezrădăcinare cultural-lingvistică, împiedicând evoluţia firească alături de poporul care în 1859 s-a unit cu Valahia prin dubla alegere a domnitorului român Alexandru Ioan Cuza.

Moldovenismul, care în condiţiile separatismului statal medieval era o versiune geografică a românismului întins şi în alte provincii, dobândea în Gubernia Basarabia valenţe deosebitoare.

Datorită acestei concepţii special menită să provoace dezorientare, populaţia românească dintre Prut şi Nistru este obligată să-şi caute rădăcinile exclusiv în moştenirea strict provincială de până la 1812 şi să uite de fraţii români din fostul Principat al Moldovei.

 În aceste condiţii, fondul cultural-lingvistic al acestei populaţii se limitează la cel mult scrierile cronicarilor din Moldova, mai ales la limba şi creaţia populară, care nu au trecut prin fazele de dezvoltare a literaturii române moderne. 

Prin urmare, întreaga cultură şi literatură română, chiar şi cea dezvoltată în afara frontierelor politice, de exemplu contribuţiile Şcolii Ardelene, este repudiată ca un corp străin.

Imperiul Rus împiedică dezvoltarea intelectualităţii locale autentice şi impune conceptul de limbă moldovenească, având la baza graiul popular şi cronicăresc rudimentar, nemodelat de cultura modernă.

Acest grai popular va fi transformat în perioada sovietică în limbă oficială, mai întâi în Republica Autonomă Moldovenească din Ucraina, apoi în R.S.S. Moldovenească, urmând ca Republica Moldova să păstreze această moştenire a subjugării sovietice prin adoptarea limbii moldoveneşti ca limbă de stat.

Prin urmare denumirea limbii ca moldovenească reprezintă un produs al rusificării ţinutului.

APARE O LIMBĂ MOLDOVENEASCĂ HIBRID

Deoarece această limbă rudimentară nu putea sluji, în Gubernie, în domenii ale economiei, administraţiei, politicii, culturii, literaturii, etc., este împănată masiv cu rusisme.

Apare astfel o limbă moldovenească hibrid (folosită şi azi) care dobândea deseori forme ridicole şi era considerată principalul element definitoriu al naţiunii moldoveneşti. 

Această limbă era (este) diferită de limba folosită în Principatul Moldovei cu alfabet chirilic şi apoi latin.

RUSIFICAREA IN  R.S.S MOLDOVENEASCĂ

A avut loc revizuirea fondului de cărţi: literatură română considerată străină a fost confiscată şi înlocuită cu literatură de propagandă ruso-sovietică, fapt ce a dus la imposibilitatea perpetuării conştiinţei naţionale şi la apariţia românofobiei în rândul românilor.

 Istoricul Ion Constantin afirmă : “Combaterea românofobiei este o cerinţă inexorabilă a procesului istoric de apropiere şi reintegrare a românilor de dincoace şi dincolo de Prut “.ANII 1945-1950
Anii 1945-1950 sunt consideraţi de istoriografia naţională ca o etapă aparte a istoriei contemporane: reinstaurarea regimului totalitar-comunist.

 În această perioadă au avut loc evenimente care au zguduit românismul din Basarabia: seceta, foametea organizată de ruşi, colectivizarea gospodăriilor individuale ţărăneşti din dreapta Nistrului, lichidarea chiaburimii (ţărani înstăriţi) ca clasă, deportarea a mii de oameni.

 Genocidul fizic a fost completat de cel cultural şi spiritual: aceşti ani reprezintă momentul de ruptură al evoluţiei fireşti a românilor basarabeni (est-moldoveni) şi includerea lor forţată în sistemul statului sovietic (URSS).

După 1944 a început lichidarea sistemului educaţional existent în Basarabia în 1918-1940 şi 1941-1944.

În interpretarea bolşevică acest sistem a avut rolul de a întuneca şi româniza populaţia băştinaşă moldovenească.

Se iau măsuri extraordinare: interzicerea activităţilor instituţiilor naţionale, se naţionalizează întregul fond de cărţi, se curăţă bibliotecile de literatură anti-sovietică şi sunt distruse cărţile româneşti.

CADRE DE CULTURALIZARE

Se începe asigurarea cu cadre noi a instituţiilor cultural-educative sovietice, pe baza originii sociale şi a loialităţii faţă de regim, mai puţin conta pregătirea intelectuală.

Datorită refugierii în România] sau a eliminării cadrelor naţionale, a decimării şi ostracizării intelectualităţii, în Republică s-a format un vid intelectual ducând la degradarea intelectuală a întregii societăţi.

S-a trecut la recrutarea de cadre comuniste, ajungând ca aceştia să reprezinte 62% în anii ‘50. În anul 1945 este creat Comitetul pentru afacerile instituţiilor cultural-educative pe lângă Consiliul Comisarilor Poporului al RSSM şi se organizează comisii corespunzătoare în cadrul comitetelor executive ale sovietelor judeţene, raionale, orăşeneşti şi săteşti.

În ceea ce priveşte componenţa naţională a cadrelor de culturalizare se observă o decreştere considerabilă a ponderii românilor, astfel în 1947 din 1841 de lucrători 1045 erau români; în 1949 (după doar 2 ani) din 2245 de lucrători doar 1024 erau români (sub 50%)].

La conducerea sistemului situaţia era şi mai gravă: în 1949 din 67 de şefi ai direcţiilor raionale şi orăşeneşti de cultură doar 16 erau români.

Restul erau funcţionari ideologici ne-băştinaşi, educaţi în spiritul şovinismului velicorus, specialişti în deznaţionalizarea şi rusificarea populaţiei locale.

În cadrul Comitetului pentru afacerile instituţiilor cultural educative, din cadrul Consiliului de Miniştri al RSSM, situaţia era asemănătoare.

ROMÂNII DEVIN MINORITATE

basarabeni

Copii basarabeni, deportaţi în Siberia pe 6 iulie 1949, la vreo lună după deportare. Fotografie de la Muzeul Naţional de Istorie, Chişinău.

Scopul suprem al noilor autorităţi era soluţionarea definitivă a „problemei basarabene” prin crearea unui tip nou de „intelectual” care să trateze cultura drept un domeniu obişnuit al vieţii sociale, coordonată şi dirijată conform necesităţilor partidului.

Se începe procesul de transformare a populaţiei locale româneşti într-o minoritate prin mai multe metode:

– emigrarea forţată peste Prut

– exterminarea basarabenilor folosiţi drept „carne de tun” în operaţiunile militare ale Armatei Roşii.

– foametea organizată.

– deportări. În primii ani postbelici majoritatea celor deportaţi au fost învinuiţi de „naţionalism”, adeziune la diferite „partide burghezo-naţionaliste”.

– colonizări permanente cu diferiţi „specialişti”.

–  alte colonizări.

– propagandă culturală de genul: „ocuparea temporară” a Republicii iniţial de către „regimul ocupanţilor burghezo-moşiereşti ai României regale” şi apoi de către „ocupanţii germano-români”.

Ion Constantin notează că „rezistenţa deosebită la asimilare a ţăranilor basarabeni a făcut ca românii din RSS Moldovenească – locuind în cea mai mare parte la ţară – să fie printre etniile din imperiul sovietic care au provocat cele mai multe dificultăţi regimului de la Moscova.

ROMÂNOFOBIE”

Românofobia a devenit doctrina ideologiei de stat şi o idee obsedantă a întregului sistem de educaţie şi instruire, având drept chintesenţă sloganul „naţionaliştii moldo-români sunt duşmanii de moarte şi călăii poporului moldovenesc, trădătorii intereselor sale naţionale”.

Activităţile propagandistice vizau ştergerea din memoria basarabenilor a urmelor criminale lăsate de regimul sovietic în perioada ocupaţiei din 1940-1941 (crimele şi atrocităţile comise împotriva celor care nu erau loiali puterii sovietice, dezgroparea de către autorităţile române a mormintelor jertfelor terorii staliniste în Chişinău sau în alte zone, deportările de la 13 iunie 1941, distrugerea obiectivelor economice şi culturale de către trupele sovietice aflate în retragere de pe teritoriul Basarabiei în iulie 1941).

În cadrul plenarei a V-a a CC al PC(b)M din 23 mai 1945 s-a hotărât desfăşurarea unei vaste campanii antiromâneşti:

„Plenara obligă biroul CC al PC(b)M, comitetele judeţene, orăşeneşti şi raionale de partid să intensifice activitatea în vederea demascării în presă şi pe cale orală a crimelor comise de ocupanţii româno-germani şi acoliţii lor – naţionaliştii moldo-români. 

Pe baza faptelor şi a exemplelor concerte se va explica populaţiei esenţa tâlhărească şi de jaf a cuceritorilor germano-români, se va explica sistematic oamenilor muncii că numai în statul sovietic le sunt asigurate libertatea politică, bunăstarea şi dezvoltarea culturii.

Li se va explica tuturor oamenilor muncii că naţionaliştii moldo-români sun duşmanii de moarte şi călăii poporului moldovenesc, trădătorii intereselor sale naţionale”.

Pentru implementarea românofobiei s-au folosit mai multe metode, mult mai brutale decât cele din timpul imperiului ţarist:

–  închiderea graniţelor.

– izolarea culturală totală de România.

– propagandă culturală: popularizarea unei noi istorii revizuită prin prisma discursului sovietic şi prin perspectiva noii „prietenii multiseculare” dintre „poporul rus şi poporul moldovenesc”.

O armată de noi cadre utilizau frecvent expresii ca „teroare”, „sclavie”, „colonie a României”, „cotropitori români” cu referire la jandarmi, funcţionari corupţi, care i-ar fi umilit pe basarabeni prin bătăi şi alte acte abuzive.

 Aceste bătăi, care au avut loc sporadic în toată România Mare, a căpătat în Moldova dintre Prut şi Nistru, sub influenţa propagandei sovietice, caracterul unei drame naţionale.

Concomitent se falsifica rolul istoric al Rusiei în raport cu Moldova: Rusia devine un prieten al Moldovei din cele mai vechi timpuri, fiind prezentată ca cea care a jucat un rol progresiv şi decisiv în istoria Moldovei, devenind „fratele mai mare”, justificându-se astfel anexarea ţaristă din 1812 şi apoi reanexarea sovietică a Basarabiei.

APARIŢIA “NAŢIUNII SOCIALISTE MOLDOVENEŞTI”

Datorită victoriei ruse (împreună cu aliaţii săi) asupra Germaniei naziste, Stalin a încurajat şi exploatat intens patriotismul rus pus în slujba rezistenţei anti-germane.

În discursul său din 24 mai 1945 Stalin proclama poporul rus drept naţiunea cea mai eminentă din Uniunea Sovietică, discurs care a dus la startul unei intense companii de exaltare a virtuţiilor acestui popor, ajungându-se la ideea că ruşii sunt un popor mesianic care au asigurat o societate nouă şi un viitor luminos nu numai popoarelor înrobite din URSS dar şi întregii lumi.

Prin urmare, este necesar ca dragostea pentru poporul rus să fie mai mare decât dragostea pentru propria naţiune.

Se propagă masiv idei artificiale despre reunirea poporului moldovenesc, statalitatea sovietică moldovenească, formarea naţiunii socialiste moldoveneşti.

 Potrivit istoricului Ion Constantin, poporul moldovenesc, după ce i s-a dăruit statalitatea sovietică, reunit şi promovat la rang de naţiune socialistă, este sortit contopirii cu masele ruseşti, fenomen ce a dus la apariţia românofobiei la români şi la pierderea identităţii naţionale.

RUSIFICAREA REPUBLICII MOLDOVA

Deşi în perioada 1991-2001 s-au făcut progrese simţitoare în însuşirea de către masa poporului din Moldova a valorilor comune ale limbii şi culturii române, clasa politică este cea care frânează acest proces.

Rusificată şi ea, clasa politică utilizează mijloace democratice pentru apărarea conceptului şi acţiunii politice a moldovenismului adus de ruşi, întreţinând artificial o situaţie confuză în rândul populaţiei.
Cantonarea în moldovenism ca hotar despărţitor de românism este o manevră politică pentru a asigura pârghiile puterii noilor conducători ai Moldovei, unii fiind dispuşi chiar să vasalizeze Moldova de Rusia.
Moldovenismul ca viziune politică a fost un concept etno-cultural menit a netezi calea rusificării populaţiei române dintre Prut şi Nistru pe principiul „Divide et impera” („divide şi cucereşte”, „dezbină şi stăpâneşte”)].

Bibliografie :

 Valentin Burlacu – Instituţiile cultural-educative din R.S.S. Moldovenească – Instrument de rusificare (1944-1950), în Destin românesc, nr. 2/2002, pagina73

 Gheorghe Negru – Politica etnolingvistică a R.S.S. Moldovenească, 2000

 Apostol Stan – Procesul de rusificare a Basarabiei, în Destin românesc, nr. 3/2001, pagina 149.

 Surse: Basarabia literara md. si  Wikipedia, enciclopedia liberă


08/10/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

COPIII BASARABIEI PE MÂNA BOLŞEVICILOR IN TIMPUL OCUPATIEI SOVIETICE. VIDEO

                         


                         

   SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARUDacă e vreme de pace sau de război, dacă ninge sau plouă, dacă locuim într-o ţară bogată sau în Moldova, în toate timpurile viaţa continuă, oamenii trăiesc, se îndrăgostesc, se căsătoresc, nasc copii, îi cresc, îi învaţă  şi-i ocrotesc de toate relele .

     Prezentul studiu este o contribuţie modestă asupra situaţiei copiilor  din Basarabia, după ce a fost ocupată de  armata  sovietică în 1944.

Dacă până atunci copiii mergea cu părinţii la Biserică, erau educaţi să poarte respect părinţilor şi în general celor vârstnici, după 1944 copiii Basarabiei au  avut de suferit un impact moral esenţial.

Copiii, care s-au născut în ajunul şi în mersul ultimului  război mondial, au avut de înfruntat mai multe greutăţi, decât  predecesorii lor.

În primăvara şi vara anului 1944 armatele sovietice au ocupat  Basarabia şi prin autorităţile  lor au impus românilor din părţile locului un mod nou de viaţă, străin, în majoritate bazat pe  minciună şi violenţă.

Limba română începe să fie numită moldovenească, sistemul capitalist este înlocuit cu cel  socialist.

Religia este scoasă din şcoli şi  instituţiile publice, paralizând în  acest fel  viaţa spirituală a societăţii.

De peste Nistru  vin o sumedenie de „specialişti” cu studii primare sau  şi fără de acestea în majoritate ruşi, ucraineni și evrei care nu cunoşteau nici limba romănă nici obiceiurile  oamenilor din părţile locului.

          În afară  de faptul că în 1940 teritoriul    Basarabiei a fost  mutilat la maxim şi dăruit Ucrainei, sunt schimbate sau schimonosite denumirile localităţilor şi numele oamenilor.

Astfel, Ion este înscris în documente Ivan , Tudor devine Fedea , Maria-Maşa, Marusia sau Musea; satul Mihai Viteazul începe să fie numit Mihailovca. Acestea sunt doar câteva exemple din unele schimbări bolşevice.

În scopul de a izola pe băştinaşi de ceilalţi  şi a stârni ura minoritarilor faţă de localnici, autorităţile sovietice  au întocmit un mecanism bine pus la punct. Denumirea localităţilor  româneşti din Basarabia a fost schimbate în  denumiri ruseşti , iar denumirile germane ale unor sate de colonişti  schimbate în denumiri  româneşti .

Toţi românii Basarabiei  în actele stării civile sunt înregistraţi ca moldoveni. Celor  la care nu le conveneau schimbările socialiste, erau daţi  dispăruţi sau deportaţi.

       Cel mai sălbatic dintre toţi dictatorii ruşi era, printr-o ironie a soartei, un străin , nu un rus, Iosif Visarionovici  Djugaşvili, mai cunoscut în lume sub numele de Stalin.

Nu era un om învăţat – nu era un mare orator, ca Troţki, nici un geniu militar, ca Blucher.

Stalin ştia doar, mai bine decât oricine altcineva, care este valoarea teroarei.El a ridicat-o la rangul de dogmă de stat. Ea a devenit raţiunea de a fi a statului sovietic şi sursa progresului său.

El a cumpărat filosofi de partid pentru a-i învăţa pe copii cât de dulce era să moară pentru el şi cât de generos era ca un om să-şi sacrifice viaţa pentru generaţiile care urmau să vină.

Copiilor ei le spuneau că trebuie să înveţe să urască – şi ei au început să creadă aceasta. Au fost învăţaţi să-şi denunţe părinţii (punând ca exemplu „isprăvile eroice” ale lui Pavlic Morozov –Al.M.) – şi acesta a devenit crezul lor. Au fost învăţaţi că minciuna este o virtute când serveşte interesele partidului –şi ei au acceptat orbeşte aceasta ca pe un articol de credinţă .

          Această nouă religie a fost inoculată în sângele tinerilor generaţii din momentul când copiii începeau să se orienteze în viaţă. Şi o vreme s-a părut că lucrurile mergeau astfel.

Copiii îşi urau  părinţii, femeile îşi urau soţii, şi cei bravi îi denunţau poliţiei (nkvd-ului – Al.M.) secrete pe „trădătorii” care îndrăzneau să pună la îndoială adevărul care le era spus . [1]

           SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARU Tânăra generaţie era învăţată să vadă  în feţele bisericeşti nişte elemente suspecte , oameni periculoşi .

Comuniştii încercau să-i înveţe pe elevii mici cele „ zece porunci” comuniste:

„ 1.Dacă vrei să fii un elev bun, fii ateu ca Lenin şi Stalin .

   2. Să nu te laşi nicodată dus la vreo biserică .

   3.Dacă părinţii tăi vor să te facă să crezi în Dumnezeu, reclamă-i GPU-lui .

   4.Denunţă pe toţi inanicii statului pe care-i ştii că practică religiunea.

   5.A fi ateu , înseamnă să fii un discipol fidel a lui Lenin şi a lui Stalin .

   6.Orice şcolar ateu poartă insigna liber cugetător .

   7.Dacă vezi vreun preot , arată-l cu degetul ca pe cel mai mare inamic al

       proletariatului .

   8.Ca bun ateu, trebuie să cunoşti doctrina regimului sovietic .

   9.Nu uita niciodată că preoţii sunt cei mai mari duşmani ai revoluţiei noastre .

 10.Orice ateu trebuie să fie gata să-şi apere ţara cu armele în mâini contra duşmanilor dinăuntru şi dinafară .”[2]

        De la tribuna unei şedinţe importante de partid din 1946  au fost rostite următoarele  cuvinte (în limba rusă): „La noi în Basarabia(ca să vezi ! –Al.M.) nu pentru presă şi nu pentru cuvântări fie spus, foarte mulţi oameni mor, foarte mulţi copii mor. 

De ce mor ? Cauza principală este sărăcia  şi desigur mulţi au fost sleiţi de puteri din cauza ocupaţiei germano-române(ca să vezi,românii ne-au ocupat, iar ei ne-au eliberat-Al.M.). Poporul este secătuit şi terfelit.[3]    

 „Ce folos de faptul că a fost instaurată puterea sovietică, dacă sovietul sătesc cu nimic nu se deosebeşte de o primărie românească, fiindcă în sovietul sătesc  sunt bătuţi vizitatorii. Iată numai un exemplu din Niciujeni, raionul Răspopeni (probabil că denumirea localităţii este schimonosită-Al.M.).

Acolo o adolescentă de 15 ani a furat ceva.

Ea a fost  bătută cu bestialitate şi purtată prin tot satul, iar secretarul sovietului cu o sulă pentru ciubotărie ia spart gurguii de la pieptul fetiţei încă ne format a băgat o sârmă prin ei de care a agăţat tăbliţa „ya vorovka”[4]  

Este greu de imaginat o asemenea cruzime, o atitudine antiumană împotriva copiilor de către autorităţile sovietice.

Asemenea pedepse erau  numai în perioada  sclavagistă. Probabil  că asemenea metode  erau curat bolşevice.

    Regimul totalitar sovietic, în deosebi cel din Basarabia s-a ţinut pe cele 3 balene ale ideologiei staliniste: frică, minciună şi violenţă. În principiu asta şi era puterea sovietică.

Cu regret, copiii n-au avut nici o şansă de a scăpa de acest zmeu cu trei capete: nici la grădiniţă , nici la şcoală , nici în anii de studenţie. Bătaia şi violenţa erau în capul mesei în toate instituţiile nominalizate.

Pentru o bună parte din  oameni din generaţia anilor 50-70 este greu să-şi amintească un învăţător, care să nu fi folosit bâta în procesul de educaţie comunistă. Însă respectiva afirmaţie  nu este o dovadă că nu erau profesori, care au exclus din metodele sale bătaia şi în general violenţa.

Cu toate acestea se bătea şi la grădiniţă, şi acasă, şi la şcoală, şi chiar în instituţiile superioare de învăţământ.

Erau cazuri când copiii fiind trataţi cu violenţă  de şcoală şi de familie aveau un final tragic.

Despre două din aceste cazuri ne mărturisesc documentele ce urmează, care le-am selectat, tradus din limba rusă.

       Cu toate că au trecut mai bine de 60 de ani de la aceste evenimente, pentru a nu pune degetul pe rana rudelor, autorul acestor rânduri a înlocuit numele copiilor cu câteva  litere, care nu pot arăta o direcţie fixă: 

                                       Secretarului CC al ULCT  tov.Mihailov  N. A.    

                Scrisoare informativă  despre sinuciderea elevului clasei III  a   şcolii de şapte ani     Pogoreni ,raionul  Cotiujeni , RSS Moldovenească  Ţ . E . N.

      La 26 mai  1950  elevul clasei III  a şcolii nominalizate  Ţ. E.N. s-a sinucis prin spânzurare. Elevul s-a născut în 1940 , tatăl său a murit la război ;  mama a murit şi la rugămintea  mătuşii copilului  G.D.T.(sora mamei copilului) el se afla sub tutela ei.

     În urma controlului înfăptuit de lucrătorul CC al ULCT tov.Cemortan s-a stabilit , că mătuşa  lui Ţ.E.N. şi soţul ei se purtau cu băiatul  foarte crud , des îl băteau  şi îl impuneau să dădăcească copilul acestora şi să muncească în gospodărie.Din aceste motive  Ţ.E.N. foarte rar se juca şi la şcoală  era întotdeauna tăcut , timid şi deseori dormea în timpul lecţiilor.

Lecţiile le pregătea rar,era permanent deprimat moral. Dirigintele clasei tov. Rojco în loc să se intereseze  despre  viaţa copilului, des îl certa pentru „lene”.

Odată Ţ.E.N. a pierdut călimara şi temându-se  că mătuşa îl va bate, a furat o călimară de la o elevă.

Dirigintele clasei în loc să se intereseze ce motive  l-au impus  pe elev să fure, l-a adus  în clasă  şi în faţa tuturor a spus că Ţ. E.N. este un hoţ şi că acest lucru este o mare ruşine.

Elevul Ţ.E.N.  învaţă pe note de „3” şi „4”  şi când instructoarea superioară de pioneri a discutat cu el ,copilul a fost de acord să devină pioner.

Dar la insistenţa dirigintelui  clasei ,care i-a spus că este lenos şi nu merită să fie pionier, în  consecinţă elevul Ţ.E.N. n-a fost primit în rândurile pionerilor . 

           Cu toate că Ţ.E.N. era moral distrus şi disperat ,în cursul anului nimeni n-a vorbit cu el omeneşte şi chiar comisia de la secţia raională de învăţământ  care a controlat  situaţia copiilor patronaţi ,s-a limitat  numai cu o discuţie cu tutela după care au apreciat  copilul după îmbrăcăminte  şi în temeiul acestora  a fost întocmit un act.

      La 26 mai , când se juca cu copiii Ţ.E.N. a aruncat şapca tovarăşului de joacă într-un şanţ  şi a refuzat s-o aducă. Băiatul  căruia îi aparţinea şapca s-a plâns mătuşii lui Ţ.E.N.  şi când acesta a venit acasă a fost crunt bătut cu băţul.

După acest caz băiatul a plecat de acasă, a dezlegat funia de la o fântână, s-a dus într-un crâng  şi s-a spânzurat de un copac. După cum a arătat expertiza, copilul nu mâncase nimic 2-3 zile şi era sleit de puteri.

       La 26 mai a avut loc o adunare zonală a învăţătorilor la care a fost discutată şi problema  îmbunătăţirii lucrului cu copiii orfani. Mătuşa cu soţul său vor fi traşi de către organele judiciare  la răspundere penală. 

          Problema privind  lucrul cu copiii orfani a fost discutată  şi  la CC al

ULCT din Moldova , la şedinţa primelor secretari a comitetelor raionale  şi a comitetelor orăşeneşti a comsomolului. În viitorul apropiat CC al ULCT şi Ministerul învăţământului  vor controla situaţia copiilor aflaţi sub patronat. [5]

                   Secretarul CC al ULCT din Moldova    V.Cohanschii  

Nu mai  comentez, e clar  de la sine că „vinovat e mortul!”Anume de aceia şi n-a fost pedepsit nimeni nici din rândul profesorilor, nici din rândul  puterii sovietice locale, nici din rândul organizaţiilor politice cum erau cea a comsomolului şi a partidului comunist. 

       Dar să facem cunoştinţă cu alt caz tragic, care are acelaşi  amprentă a sistemului  bolşevic: 

                                 Secretarului CC al ULCT tov. Mihailov N.A.           

       Scrisoare informativă despre  cazul sinuciderii A.T.S. ,elevă în clasa VIII a şcolii medii din Cotiujeni, raoinul Cotiujeni, RSS Moldovenească 

   La 16 mai 1950  eleva clasei a 8-a  şcolii medii Cotiujeni A.T.S.-născută în anul 1935, moldoveană, după origine din ţărani mijlocaşi, şi-a pus capăt zilelor spânzurându-se se scara din şcoală.

    Tov.Cemortan, lucrător responsabil la CC al ULCTM, trimis în deplasare a stabilit următoarele:

Eleva  era prietena  unui coleg din aceiaşi clasă  B.V.I  şi uneori îşi pregăteau lecţiile împreună la el acasă.

Când a aflat de acest lucru directorul şcolii, dirigintele clasei a 8-a  şi învăţătorii au început împotriva  acestor doi elevi o persecuţie pe toate căile.

În acest fel , încă la sfârşitul lunii martie  directorul l-a chemat în cabinet pe B.V.I. şi i-a interzis să  discute şi să se întâlnească cu  A.T.S.  ameninţându-l că va fi  alungat din şcoală.

Discuţia cu directorul şcolii l-a adus pe elev într-o stare că acesta a aruncat cărţile  la picioarele directorului, a scos  din buzunar un cuţitaş şi a declarat că se duce să se taie , fugind din şcoală şi două zile n-a mai venit la şcoală. 

        În luna mai A.T.S.  a primit nota doi la limba franceză şi profesoara tov. Goligştein a început s-o mustre că trebuie mai puţin să se ocupe de treburile amoroase  şi mai mult de învăţătură.

Apoi a alungat-o din clasă. Învăţătorii au stabilit un sistem întreg de urmărire a celor doi elevi.

Scrisorile adresate  unuia sau altuia nimereau la învăţători Dirigintele clasei Burmistrova  a pus mâna pe un asemenea bileţel  de fetei adresat băiatului şi l-a citit întregii clase după care a spus că ea face de râs şcoala.

Ceilalţi profesori s-au alăturat şi ei la acest joc murdar, bătându-şi joc de sentimentele  celor doi elevi .

    După părerea noastră  în urma acestor persecuţii morale  elevul B.V. I a Început să evite întâlnirile cu A.T.S. care ulterior a dus la sinuciderea elevei.   După cum a demonstrat expertiza eleva era virgină.

  După sinuciderea  elevei, în şcoală a avut  şoc o adunare comsomolistă deschisă.

Au fost luate măsuri pentru a  îmbunătăţi lucrul organizaţiilor Comsomoliste şi pionereşti din şcoli. 

             Secretarul CC al ULCT din Moldova           V.Cohanschii [6] 

  Ce poate fi mai trist pe lume …? Copii care au scăpat de focul războiului, de foametea organizată de autorităţile sovietice în anii 1946-1947, au scăpat de canibalismul  anului 1947, dar n-au putut scăpa de  sistemul  stalinist de teroare fizică şi morală. Ce poate fi mai trist … 

  Spre sfârşitul anului 1954  RSS Moldovenească era  împânzită de case de copii. Organele statale  au înfăptuit  un lucru enorm pentru a strânge copiii vagabonzi şi orfani (de fapt mulţi din ei au ajuns astfel tot datorită eforturilor aceleiaşi puteri sovietice-Al.M.), ai caza, ai asigura cu hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, manuale , hârtie şi alte rechizite.

A fost ridicată o armată întreagă de învăţători şi educatori, pentru salarizarea cărora au fost rezervaţi bani din bugetul RSSM. În faţa lor a fost pusă o problemă fixă: copiii, din aceste lăcaşuri să devină adevăraţi constructori ai socialismului , adevăraţi bolşevici, ateişti, adevăraţi urmaşi ai cauzei lui Lenin şi Stalin. Sigur că copiii fără părinţi sau în lipsa lor pot fi influenţaţi şi  manipulaţi mult mai uşor.

       Pentru a  îndeplini  cu succes acest scop „nobil”trebuia de  muştruluit pe aceşti tineri  prin  lecţii şi prin muncă(după metodica lui Macarenco ) până când ideile leninist-staliniste le vor pătrunde-n sânge.

Din rândul acestora şi a altor copii care nu prea au avut parte de „cei 7 ani de acasă” s-a conturat şi consolidat nomenclatura comunistă , care prosperă şi astăzi fiind risipită prin toate partidele şi mişcările social-politice .

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARU

      După război  autorităţile sovietice pornise o campanie de lichidare a neştiinţei de carte, pagină din cadrul revoluţiei culturale sovietice.

Din  şcolile româneşti au fost adunate şi arse cărţile în limba română în deosebi cele de istorie ,limbă şi literatură română şi geografie.

Cărţile”mai de preţ” au fost adunate şi transmise  în fonduri speciale ale câtorva biblioteci şi arhive, la care aveau acces numai  persoane bine verificate şi de încredere.

Având acces la aceste cărţi unii nomenclaturişti (puţin mai deştepţi) copiind multe cărţi româneşti”interzise”  şi modificându-le sub un aspect ideologic bolşevic au ajuns  respectabili oameni de ştiinţă, operele cărora nu prezintă nici o valoare. 

Pentru a  demonstra că  în România nu se  învăţa carte şi că numai cu venirea ruşilor a fost adusă” lampa lui ilici” şi cartea în listele celor analfabeţi erau înscrişi şi copii şi maturi din Basarabia, care deja  aveau 4-5 clase româneşti.

Pentru a fi mai mulţi neştiutori de carte  în aceste liste erau incluşi  oameni bătrâni de 70-90 de ani, oameni orbi, oameni cu deficienţe mintale şi chiar oameni decedaţi.

Şi ca să nu fiu numai cu vorba  vă propunem un fragment dintr-un certificat oficial semnat de Ministrul-adjunct al învăţământului din RSSM  F.Cibotari  de la 23 februarie 1951 adresat CC al PCM: 

 „Din cauza decalajului dintre datele prezentate de Ministerul Învăţământului din RSSM şi cele prezentate de Direcţia Centrală de Statistică a RSSM privind numărul de analfabeţi  în republică a fost înfăptuit un control pentru a stabili veridicitatea  informaţiilor prezentate , în urma cărora s-a stabilit următoarele:

 1. Raionul Bălţi                                                                                           

 Potrivit datelor prezentate de Secţia Raională de Învăţământ şi  Direcţia Centrală de Statistică (actul a fost întocmit şi semnat de şeful secţiei raionale de învăţământ , Împuternicitul Direcţiei de Statistică şi aprobat de Preşedintele Executivului Raional ) către 1 octombrie 1949  în raion erau înscrişi 1040 de analfabeţi. În prezent, după doi ani( după două promoţii de licbez) în raion după datele DCS se numără 1450 de analfabeţi !? 

     Luând  ca exemplu un sat aparte(Grinăuţi), comisia în componenţa căreia a intrat, împuternicitul DCS  tov.Anaţchii, inspectorul secţiei raionale de învăţământ tov. Goihman şi reprezentantul Ministerului Învăţământului  tov. Barbalat  au stabilit următoarele : 

  1. După datele secţiei raionale de învăţământ în s.Grinăuţi analfabeţi nu sunt ,iar după datele DCS –sunt 37 de persoane.

  2.Controlând amănunţit cărţile de imobil  ale sovietului sătesc (un fel de primărie sovietică-Al.M.)(preşedintele sovietului sătesc tov. Badiuc N.A., secretar, Iacubovici M.F.) am depistat  43 de analfabeţi , în afară de copii , care învaţă în şcoala medie dar greu de explicat de ce sunt înscrişi la cei analfabeţi.

   3. În numărul celor analfabeţi figurează t.Badiuc P.A.-născut în 1933, care de facto are termitate 5 clase , Perju C.D.-născut în 1922, care are 4 clase şi a terminat cursurile de tractorist , Buciaţchii N.I. –născut în 1914 , care are terminată şcoala primară , Jerbalovschii P.I.-1928 , cărturar ,Ciornaia A.F.  din 1922 , cărturară ;Perju V.C. – din 1914, care poate scrie şi citi româneşte(aşa-i în document-Al.M.) , Frecăuţan M.I.-din 1929 cărturar,care-i învaţă pe alţii carte; Bogaci E.I.-din 1923, Zaharciuc I.I.-din 1911; Cazac C.G.-din 1911; Ştefăneţ E.N. – din 1904-care învaţă în grupele mici de licbez .

În afară de aceştea , după cărţile de imobil sunt înscrişi analfabeţi tovarăşii Petraş V.A.,care a plecat în oraşul Stalino la lucru ; Cruc A.D.-persoană de 58 de ani ; Kostiucenco D.Z. , persoană fără minte (adică bună de dus la Balamuc-Al.M.); Pânzari- un orb; trei femei în etate, care sunt ţintuite de pat de o boală incurabilă.

Patru oameni s-au dovedit a fi analfabeţi(ei au învăţat în grutele de licbez în anii 1945-1946 şi 1946-1947,din care cauză nu au fost cuprinşi cu învăţătura în anul curent).

         În acest fel, se vede , că datele cu care operează DCS , pe departe nu corespund realităţii.

       S-a stabilit , că inspectorii DCS, contrar instrucţiunilor au supus populaţia unor examene.

Mai mult ca atât,  inspectorul de sector al DCS tov. Belan, neştiind  limba moldovenească, judeca despre analfabetism după gradul de cunoaştere al limbii ruse. (Mai clar fie spus, dacă nu ştia ruseşte era scris la analfabeţi –Al.M.)[7]

 

         Considerand neepuizat subiectul, vom reveni.                                          

                                                      

Alexandru Moraru, istoric-arhivist şi publicist                                                             mazarini.wordpress.com

 

 

[1] Mihail Solomon „ Magadan” Editura Fundaţiei Culturale Române , Bucureşti ,1993 , f. 83-84

[2] Ioan Munteanu „Repatriaţi în inimile noastre…” în revista „Ortodoxia”, nr.11 , 2003 , pag.14

[3] AOSPRM , F.51 ,inv. 4 , d . 458 , f. 193

[4] AOSPRM , F.51 , inv.4 , d. 458 , f.195

[5] AOSPRM , F.278 , inv. 1 , d. 477 , f.91-92

[6] AOSPRM , F . 278 , inv . 1 , d . 477 , f . 93-94

[7] AOSPRM , F . 51 , inv . 10 , d .286 , filă fără număr 

   

20/08/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: