CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DE CÂND EXISTĂ RUSIA?

Unii oameni sunt tentați să spună că această țară imensă a împlinit în 2021 doar 30 de ani, însă data nașterii sale datează încă de la anul 862, scrie situl https://www.rbth.com/history/334069-how-old-is-russia .

De-a lungul istoriei Rusia a renăscut din propria cenușă de mai multe ori și de aici și confuzia întâlnită la mulți când sunt întrebați cât de veche este Rusia. Cheia acestei întrebări stă într-o altă întrebare: despre care Rusie vorbim?

Rusia modernă

Piața Roșie din Moscova în august 1991.

Piața Roșie din Moscova în august 1991.Yuri Abramochkin

O scurtă perioadă de luptă haotică pentru putere pe coridoarele puterii de la Moscova la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 a dus la dizolvarea oficială O scurtă perioadă de luptă haotică pentru putere pe coridoarele puterii de la Moscova la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, a dus la dizolvarea oficială a URSS în 1991.

Ziua Rusiei, o sărbătoare publică celebrată anual pe 12 iunie care comemorează adoptarea Declarației de suveranitate de stat a Republicii Federative Sovietice Socialiste Ruse este adesea confundată cu ziua de naștere a statului modern, post-sovietic, rus. În realitate statul rus modern nu a apărut țn momentul publicării declarației adoptate la 12 iunie 1990.

Deși documentul a deschis calea pentru dizolvarea Uniunii Sovietice prin stabilirea priorității legilor ruse față de legile URSS, apariția efectivă a statului modern rus s-a produs abia un an mai târziu, când Parlamentul rus a anunțat că țara va fi numită „Rusia” sau „Federația Rusă”, iar URSS s-a dezintegrat oficial la 25 decembrie 1991.

Prin urmare, se poate spune că statul rus modern a împlinit 30 de ani în 2021.

1 Mai ca pe vremea URSS: Defilare in Piata Rosie cu 140.000 de oameni

URSS

În fapt, statalitatea rusă este de fapt mult mai veche de 30 de ani. Timp de 69 de ani înainte de apariția Rusiei ca stat modern și independent, țara – deși cu un nume diferit – a făcut parte din Uniunea Sovietică, alături de alte state, ca membră a alianței comuniste.

În această calitate, Rusia a existat de la 30 decembrie 1922 și până la dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991. Înainte ca Uniunea Sovietică să fie fondată oficial, Rusia a existat sub numele de Republica Federativă Socialiste Sovietice Ruse (RSFSR) , care nu era încă parte a URSS. În această calitate, a existat statul rus din 1917 până în 1922.

Adăugarea numărului de ani în care Rusia a existat ca RSFSR în interiorul și în afara URSS cu numărul de ani în care Rusia a existat după prăbușirea Uniunii Sovietice, face ca Rusia să împlinească 104 ani în 2021.

Imperiul Rus

Viata lui Ivan al III-lea al Rusiei • Buna Ziua Iasi • BZI.ro

Marele Duce de Moscova Ivan al III-lea cel Mare (n. 22 ianuarie 1440 – d. 27 octombrie 1505) a fost din 1462 până în 1503 suveran a întregii Rusii.

Istoria adesea romanțată a Imperiului Rus s-a încheiat cu revoluția din 1917, însă acesta exista de când țarul Petru cel Mare s-a proclamat Împărat – în 1721.

Ivan Cel Groaznic - Misterul Morții - Vedere Alternativă | Secretele  istoriei 2021

Foto: Ivan cel Groaznic

Dar chiar înainte de aceasta dată, statul rus (aflat în stadiul de mare cnezat din 1263), a ajuns sub conducerea lui Ivan cel Groaznic (n. 25 august 1530 – d. 28 martie 1584), primul cneaz care s-a întitulat țar. 

Anterior, Ivan al III-lea, care a condus această entitate politică din 1462, își asuma titlul de Mare Cneaz al tuturor Rușilor.

Luând acestea în calcul, vedem că Rusia împlinește în 2021 vârsta de 758 de ani.

Oficial însă, apariția statalității rusești ar data încă din secolul al IX-lea. Pe atunci – conform Cronicii primare ( Cronica lui Nestor sau Cronica de la Kiev , intitulată  Povest vremennykh let („Povestea anilor trecuți”) – prințul vareg Rurik ar fi fost chemat de către popoarele finice și slave din ținuturile nord-vestice să le conducă.

Rurik s-a stabilit la Novgorod în 862 și a întemeiat primul stat rus. 

Foto: „Nepoții lui Gostomysl: Rurik, Truvor, Sineus” pictură de Ilya Glazunov

Evident, au existat pe aceste meleaguri forme de organizare prestatale și înainte de apariția dinastiei Rurik, dar este în general acceptat să se considere apariția statalității ruse începând cu anul 862.

ADDENDA:

Dinastia Rurik este una dintre cele mai mari, puternice şi logevive familii regale din Europa și a condus Rusia din secolul al IX-lea până în 1598, fiind succedată la tron de dinastia Romanovilor.

Dinastia a fost întemeiatată în anul 862, de către legendarul domnitor din Novgorod, Rurik, unul dintre cei trei fraţi care, conform unei legende, au fost chemaţi de către popoarele finice şi slave să-i conducă. Cei trei fraţi au pus bazele unui stat pe care istoricii aveau să-l numească mai târziu „Rusia Kieveană”.

Rurik, fondatorul dinastiei, s-a aflat la conducerea Novgorodului până în 879, fiind succedat de fiul său, Igor I.

Oleg şi Igor I

Majoritatea informaţiilor cu privire la începuturile dinastiei Rurik vin din prima cronică slavă – “Cronica vremurilor trecute”. Se pare că, atunci când fondatorul familiei era pe patul de moarte, l-a numit pe fiul său Igor drept moştenitor, dar i l-a încredinţat în grijă lui Oleg, căci băiatul era foarte mic. Cronica mai spune că tutorele moştenitorului Rusiei Kievene a cucerit foarte multe teritorii încă de când Igor era mic.

Când a crescut, fiul lui Rurik a continuat campaniile de cucerire de noi teritorii. A asediat Constantinopolul de două ori, în 941 şi 944, cu toate că şi-a pierdut o mare parte din flotă, reuşind un tratat favorabil. Şi-a găsit sfârşitul din cauza lăcomiei, încercând să colecteze tribut de două ori în aceeaşi lună.

Cronicile vorbesc că moartea lui Igor I a fost extrem de violentă: doi copaci au fost îndoiţi şi legaţi de câte-un picior al rusului, după care li s-a dat drumul, despicându-l pe acesta în două.

Soţia lui, Olga, l-a răzbunat. Ulterior a schimbat modalitatea de percepere a tributului, măsură ce este considerată drept prima reformă legală din Europa.

Ivan al III-lea

Ivan al III-lea a domnit pe tronul Moscovei de pe 5 aprilie 1462 până pe 27 octombrie 1505, fiind considerat unul dintre cei mai longevivi conducători au Rusiei. Interesul principal al acestuia a fost expansiunea. Pe toată durata “mandatului” său, Ivan al III-lea a dus numeroase campanii pentru a cuceri noi teritorii şi pentru a securiza graniţele. Obsesia pentru pentru pământ s-a manifestat şi pe plan personal, Ivan confiscând numeroase teritorii de la familii înstărite care au complotat împotriva lui sau de la cei trei fraţi ai săi.

După căderea Constantinopolului, Rusia a fost văzută drept urmaşa Imperiului Bizantin, idee care a rezonat foarte bine cu Ivan al III-lea. Dar atitudinea imperialistă nu a însemnat vremuri mai bune pentru popor, unii dintre cronicari vorbind despre o Rusie unde libertatea, cultura şi spiritualitatea nu erau respectate.

Ivan cel Groaznic, primul ţar al Rusiei

Ivan cel Groaznic a făcut parte tot din dinastia Rurik, fiind prinţ al Moscovei până în 1547, când a primit titlul de ţar, pe care l-a pătrat până în momentul morţii, în 1584. El a fost cel care a făcut trecerea de la Rusia medievală către Rusia imperială, cucerind teritorii suplimentare, prin care a format un stat gigant.

Sursele istorice îl descriu ca un foarte bun diplomat, inteligent, devotat, iubit de către oamenii de rând, dar cu probleme mentale. Ivan a fost poreclit “cel Groaznic” din cauza atitudinii sale vizavi de nobilime.

Ivan cel Groaznic şi-a înfiinţat o armată personală cu care îi omora pe toţi cei care – în mintea lui – prezentau o ameninţare. În Novgorod, au fost omorâţi majoritatea nobililor şi o mare parte dintre oamenii de rând, în timp ce plebea săracă şi cerşetorii au fost alungaţi din cetate în mijlocul iernii.

Sfârşitul

Ţarul Feodor I şi moştenirea

Feodor I era copilul lui Ivan cel Groaznic şi al Anastasiei Romanovna, una dintre primele membre ale dinastiei Romanov. Sursele istorice îl descriu ca fiind un tânăr cu probleme mentale, incapabil să conducă, motiv pentru care majoritatea deciziilor erau luate de către fratele soţiei sale, cu toate că el fusese încoronat ca ţar. A avut un singur copil, o fetiţă care a murit la vârsta de doi ani.

Feodor este descris ca un om simplu şi pios, care-şi petrecea majoritatea timpului în rugăciune. Nu a arătat niciodată vreun interes către politică, motiv pentru care a şi anulat unele dintre măsurile impuse de către tatăl său, Ivan cel Groaznic, cum ar fi drepturile exclusive de comerţ cu regatul Angliei.

Feodor a declarat graniţele Rusiei deschise către oricine şi a refuzat în repetate rânduri să le ofere un statut privilegiat englezilor.

Un aspect interesant poate fi legat evenimentele din prezent, respectiv de conflictul Rusia – Ucraina. Când se vorbeşte despre moştenirea dinastiei Rurik, unele surse menţionează faptul că ucrainenii ar trebui, de fapt şi de drept, să recunoască Rusia drept patria lor natală, având în vedere că o foarte lungă perioadă de timp au făcut parte din Imperiul Rus condus de către ţarii menţionaţi.

Pe de altă parte, există şi o altă versiune în ceea ce priveşte moştenirea dinastiei Rurikși anume viziunea naţionalistă ucraineană, care susţine că de fapt şi de drept, ei, ucrainenii sunt moştenitorii imperiului (https://www.viata-libera.ro).

12/08/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , | Lasă un comentariu

1924: O manevră diversionistă bolșevică – înființarea peste Nistru a unei așa-zise ”republici moldovenești”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„La rasaritul Nistrului mai traesc inca 400.000 de Români”

“… neputand in momentul de fata sa atace problema basarabeana pe un front militar, bolșevicii tind sa-si atinga scopul prin alte mijloace.

Unul din aceste mijloace este formarea de bande armate destinate sa hartuiasca malul romanesc al Nistrului; altul este pricinuirea cat mai multor turburari si nemultumiri in interiorul Basarabiei prin propaganda subversiva pe care o fac in acea provincie si ca un ultim mijloc, fata de primele doua, plasmuit acum de bolsevici contra Basarabiei, trebue considerat a fi crearea unei Republici Moldovenesti intre Bug si Nistru.

Intr’adevar ca infiintarea la insasi granitele Romaniei a unui focar moldovenesc, va permite bolsevicilor sa imbogateasca literatura lor de propaganda cu o noua tema: ei isi vor propune sa convinga pe Basarabeni de ale caror sentimente patriotice nu pot face abstractiune, ca Rusia Sovietica nu le cere sa se rupa de la Patria Muma, ci sa se uneasca numai fratilor lor de peste Nistru, pentru a constitui impreuna un singur Stat Moldovenesc in Federatiunea Republicelor bolsevice.

 

Imagini pentru rass moldovenească mapImagini pentru rass moldovenească harta

 

Astfel faurita noua Republica Moldovenească, nu poate fi considerata decat un mijloc de propaganda contra Romaniei, ca un centru de atractiune pentru Basarabia, ca un mijloc de presiune morala continua asupra acelei provincii si a Bucovinei, ca un cuib in fine de agitatie si de atentate in care va cauta sa intarate 400.000 de Moldoveni impotriva Romaniei.

Un ultim punct trebuie scos in evidenta: lipsa de dibacie a acestei manevre bolsevice.
Este nedibace aceasta manevra pentru ca bolsevicii stabilind Republica Moldoveneasca pe un fundament national, recunosc astfel in mod implicit caracterul moldovenesc, adica romanesc pur a populatiunii care locueste chiar la est de Basarabia, peste malul stang al Nistrului.

Aceasta manevra mai este nedibace si dintr’un al doilea punct de vedere:
Sovietele recunosc azi, intr’un mod cu totul concret, ca si la rasaritul Nistrului mai traesc inca 400.000 de Romani, pe cari isi propun chiar sa-i intruneasca intr’un nou Stat creand astfel o adevarata Republica Moldoveneasca, adica Romaneasca, inauntrul granitelor ucrainiene.

Recunoscând aceasta, după ce contestaseră până acum caracterul național Românesc Basarabiei, provincie situatî totusi la Vest de Nistru, adică intr’o regiune si mai omogenă incî, – deoarece face corp cu masa compacta a poporului roman, – Sovietele dau astfel cea mai evidenta confirmare intinderii rasei noastre intre Prut si Bug.”

 

 

 

 

Fragment din cartea:

VECHIMEA ASEZĂRILOR ROMÂNESTI DINCOLO DE NISTRU
DE
ION I. NISTOR
MEMBRU AL  ACADEMIEI ROMÂNE
10 MARTIE 1939

23/03/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

Adevarul trebuie amintit: Marile puteri sunt tare generoase în promisiuni când au nevoie de micile state și tare uituce când vin scadențele…

 

 

 

 

 

 

 

Trianon 100 

 

„Nici una dintre obligațiile asumate de alianță față de România prin tratat nu a fost îndeplinită.”

Incepând cu 1916, politica externa a României s-a axat pe o nealterata fidelitate a politicii externe a Frantei ce-si avea originile in rolul jucat de Franta in unirea de la 1859. Era visul generatiei pasoptiste, dar marea unire de la 1918 nu era un cadou generos al aliatilor, ci rodul sacificiilor imense ale tuturor romanilor: 2267 de ofiteri (11.4 %), 235799 soldati (29.5%), 2438 de morti si 1561 de raniți, vicitime civile ale bombardamntelor aviatiei si artileriei, 1400 raniti civili de catre armatele inamice , victimele epidemiilor de tifos exantematic , febra recurenta, variola din randurile populatiei civile din Moldova.

La toate acestea s-au adaugat pagubele pricinuite de ocupatia inamica si a emisiunii monetare făcute in timpul ocupatiei (2.173.000.000 lei aur), pierderile din industria petrolului (10.000.000 lire sterline), cu toate ca aceste distrugeri au fost pricinuite din intiativa englezilor, in interesul comun al razboiului, despagubirile societatilor straine care exploatasera industria petroliera si care au ramas in sarcina statului roman, datoria contractata de România față de aliati in cursul razboiului pentru armament, echipament și aprovizionare (2 miliarde lei aur), plus tezaurul depus la Moscova-rezerva de aur a Bancii Naționale (1 miliard lei aur)-confiscat de Moscova – depozit garantat de aliați, dar a carui pierdere a ramas numai in sarcina statului roman!

Toate acestea l-au facut chiar pe Saint Aulaire, ministrul Franței in România sa recunoasca in memoriile sale ca „România și-a indeplinit toate obligațiile asumate prin tratatul de alianță. Nici una dintre obligațiile asumate de alianța față de România prin tratat nu a fost indeplinita”, iar pe Pamfil Șeicaru sa conchidă că „Marile puteri sunt tare generoase în promisiuni când au nevoie de micile state și tare uituce când vin scadențele”!

Cand in 1933 Hitler a fost numit cancelar al Reichului, nimeni nu s-a scandalizat, desi orientarea politcii lui externe fusese deja expusa pe larg in Main Kampf si ameninta direct tratatele incheiate la Versailles, iar Romania era beneficiara a tratatului care i-a consacrat frontierele, toata presa franceza semnala exact acest aspect, iar ambasada noastra de la Paris, foarte multii atasati militari din toate armele si toata clasa politica a Romaniei se orienta dupa presa si revistele franceza!

Nici in 1936, cand Hitler afirma pe fata politica sa de abolire a clauzelor teritoriale ale tratatului de la Versailles, a celor de la Saint Germain, Trianon si Neuilly (auxiliare celui de la Versailles) declaratiile sale n-au scandalizat sau alarmat politichia romaneasca. Cand Hitler a pus transant problema sudetilor tema nu prezenta nici ea o noutate, sudetii cerusera chiar ei prin 1880 reatasarea la Reich, iar in octombrie 1918 aceeasi problema a fost semnalata presedintelui Wilson de Adunarea Națională provizorie a Austriei, ca in decembrie acelasi an Otto Bauer, ministrul de externe austriac, sa adreseze Corpului diplomatic o nota verbala pe aceeasi tema.

În ianuarie 1919, acelasi Otto Bauer, intr-un interviu in Le Temps prezenta problema Auchlussul-ui ca pe un lucru natural.

In 1938, cand Carol al II-lea face o vizita la Londra cu scopul de a contribuie la inarmarea Romaniei, Anglia refuza pe motiv ca are nevoie urgenta sa se inarmeze ea insăsi. Franta se grabea si ea sa se inarmeze intarziata fiind de greve in industria de armament si politica Frontului National, deci nici ea nu putea contribui la înarmarea României.

Pentru Germania, neutralitatea României, era însa o absoluta necesitate.

In 20 aprilie 1939, Grigore Gafencu, noul minstru de externe al Romaniei era la Berlin, desi situatia Romaniei era delicata fiindca acceptase deja garantiile Anglei si Frantei. Pentru Germania, insa, neutralitatea Romaniei reprezenta, la acea ora, era o absoluta necesitate, avandu-se in vedere petrolul si produsele alimentare romanesti. „din chiar expunerea vizitei la Georing, la Ribbentrop si Hitler, reiese ca dorinta Reich-ului era ca Romania sa nu participe la incercuirea Germanei si sa primeasca, alaturi de garantiile Frantei si Angliei, si garantia Gemaniei”.

Gafencu, insa, gafeaza crezand ca va insela vigilenta germana prin invaluire, in mintea lui nascocind doar o invaluire psiholigica, asa cum va gafa si trei luni mai tarziu, sfarsit de iulie 1939, cu o luna inaintea odiosului pact Ribbentrop-Molotov, in timpul vizitei comisarului adjunct al poporului (sovietic) Potemkin la Bucuresti, dupa un lung periplu la Londra si Paris, când se lasă vrajit de manierele curtenitoare ale oaspetelui sovietic care aduceau aminte de vechiul regim (țarist).

Pamfil Șeicaru, constata, pe buna dreptate ca „multi natarai a intalnit acest rafinat diplomat in calatoria lui de adormire a celor pe care ii asigura” (de bunele intentii ale Moscovei care vrea pacea si intelege sa apere pacea prin mijloace pacifice), „Ori, vechiul regim era Rusia Tarista, care ne-a dorit pieirea… Nici un moment Basarabia n-a fost socotita de Rusia sovietica dacat ca un teritoriu vremelnic ocupat”. Ori, Gafencu, cum avea s-o marturiseasca in memoriile sale „Ultimele zile ale Europei”, merge chiar mai departe, lamurind ca „aceste declaratii m-au incurajat sa-i expun in detalii politica noastră.

Nu i-am ascuns sperantele pe care le punem intr-un acord intre puterile occidentale si Rusia, pentru apararea securitatii generale. Daca noi nu participam direct la negocieri, este pentru a nu provoca suparatoarele reactii ale Germaniei si a nu mai agrava o situatie deja foarte incordata, Dar garantiile pe care noi le-am acceptat de la Anglia si Franța, neincrederea pe care uneltirile Axei le inspira opiniei noastre publice, atitudinea guvernului si, inainte de toate, concentrarea fortelor noastre armate de-a lungul frontierelor occidentale, totul dovedeste net de ce parte ne simtim noi amenintati si contra cui intelegem noi sa ne aparam”, furnizand astfel, printr-o prosteasca infatuare, informatii tocmai inamicului nr. 1, entuziasmat ca la sosirea la Bucuresti, in drumul sau, Potemkin „asigurase deja trei parti din Balcani” (!), asigurare care, pentru noi n-a mai facut doua parale o luna mai tarziu. Asta era politica de incercuire morala nascocita de mintea ministrului de externe al Romaniei.

Revenind la aprilie 1939 si vizita aceluiasi Gafencu la Berlin, Gafencu reda in cartea sa trei declarații foarte importante si interesante pentru destinul Romaniei, in intalnirile avute cu oficialii germani. Prima este cea a lui Georing:

„Aceasta politica, condusa de Londra, este periculoasa, mai ales pentru D-stra. Reich-ul isi aminteste de 1914; el nu va admite niciodata sa se lase incercuit; el nu vrea sa lupte cu lumea intreaga…Daca Romania este prietena noastra, noi o dorim mare si puternica. Daca ea insa participa la politica de incercuire, noi o vom abandona poftelor vecinilor sai unguri si bulgari”.

Hitler declara și el:

„Ni se atribuie intentia de a vrea sa refac grandoarea Ungariei. Pantru ce as comite o asemenea imprudenta? O Ungarie mare ar putea fi jenanta pentru Reich. Ungurii ne-au aratat totdeauna cea mai perfecta ingratitudine: ei nu au nici o atentie si nici o simpatie pentru minoritatea germana. In ce ma priveste, eu nu mai interesez decat de germanii mei.

I-am spus fără ocol contelui Csaki,…, regentului Horty si lui Imredy: minoritatile germane din România si Iugoslavia nu vor sa se intoarca la Ungaria; ele sunt mai bine tratate in noua lor patrie. Si ceea ce minoritățile germane nu vor, nici Reichul nu vrea. Evident ar fi o ratiune ca noi sa-i protejam pe unguri; ei au fost alaturi de noi în timpul marelui război. Dar aceasta nu este cu totul exact. Noi am fost alaturi de ei, pentru a le veni in ajutor in razboiul pe care Austro-Ungaria il provocase atat de imprudent. Daca as fi fost la putere in 1914, eu nu m-as fi supus pur si simplu ultimatimului Berchtold, Tisza & Co.

As fi intervenit în negocierile dintre Austro-Ungaria si Serbia.

Era absurd sa fac razboi pentru a salva prestigiul Austro-Ungarei. Batranul imperiu al Habsburgilor era un anacronism, un stat imposibil de aparat. El intetea ura si folosea pe unguri contra romanilor, pe cehi contra germanilor, pe slovaci contra ungurilor si asa mai departe. Iata de ce, cu toata originea mea austriaca eu n-am luptat pentru Austo-Ungaria.

Eu am tinut, ca german, sa ma inrolez in armata germana….eu as fi propus impartirea Austro-Ungariei dupa criteriul etnic; germanii la Germania, polonezii la Polonia, serbii la Serbia si romanii la Romania. Principiul nationalitatilor…trebuie sa fie la baza oricarei ordini durabile.

Este ratiunea pentru care eu nu ma voi atinge de Romania. Nu voi incuraja nici o revendicare contra ei, atata timp, bineinteles, cat imi va fi permis sa contez pe prietenia ei.”

Si (tot Hitler): „Garantiile anglo-franceze nu va vor servi la nimic. Eu cunosc slabiciunea Dv. pentru Franta. Cu totul alta va fi atitudinea mea daca Dv. veti participa alaturi de Soviete la aceasta vasta incercuire a Germaniei pe care o prepara guvernul de la Londra.”

Politica de incercuire a Germanei fusese conceputa de Richelieu si a fost continuata de Mazarin cu scopul de a mentine Germania faramitata intr-o multime de state subventionate de Franta, „chestiunea germana” fiind foarte importanta pentru occidentul european. Napoleon al III-lea isi punea problema, asa cum vedea Tocqueville in „Souvenirs”, daca este in interesul Frantei ca Germania sa ramana impartita (confederatie de puteri independente), cu o Polonie si o Rusie care sa fie intotdeauna in spatele ei, dar recunoscand pericolul pe care Rusia il reprezenta pentru independenta Europei, sau sa favorizeze o unire a popoarelor de rasa germanica, ca o opozitie contra rusilor. Astfel, duelul franco-german, vedem, are vechi state de plata in hegemonia europeana.

(Pamfil Seicaru, „Adevarul trebuie amintit. Politica Românei. 1933-1944”, Madrid, 24 mai 1980, reeditata Fides, Iasi, 1998)

Din memoriile printului Sturdza aflam ca acestea tatonari ale Germaniei datau chiar dinainte de ’39:

“22 Octombrie 1934- Generalul Hermann Goering, reprezentant al lui Hitler, se prezintă în fata reprezentantului României la Berlin (Petrescu-Comnen). Oferta Germaniei: garantarea tuturor frontierelor, inclusiv cele cu Ungaria si Rusia Sovietică; armament modern pentru fortele armate românesti. Germania nu cere României să renunte la vreuna din aliantele acesteia. Singurul lucru pe care Germania îl cere în schimb este promisiunea ca România să se opună oricăror încercări ale trupelor sovietice de a trece pe teritoriul românesc.

Titulescu, Ministrul Afacerilor Străine al României, care promisese deja Frantei si Cehoslovaciei că va permite trupelor sovietice să treacă prin România în cazul unui conflict european, ascunde raportul lui Petrescu-Comnen și nu-l raportează Guvernului, urmărind să întârzie un astfel de tratat până când ar fi fost prea târziu pentru a mai fi luat în considerare

20 Noiembrie 1934- Informat de autorul acestor rânduri despre trădarea lui Titulescu, Gheorghe Brătianu, liderul Partidului Liberal Dizident, pleacă la Berlin pentru a se întâlni cu Goering. Goering repetă oferta Germaniei, insistând asupra faptului că României nu i se cere să-si abandoneze aliantele. Dorinta Germaniei de a avea asigurarea că trupele sovietice nu o vor putea ataca trecând prin România este atât de serioasă încât propunerea este făcută iar si iar de către Hitler si Goering către atașatii români la Berlin si către Guvernul român până în pragul izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Un ultim refuz al României îl va face pe Hitler să-si schimbe, momentan, atitudinea fată de Rusia Sovietică si să încheie Pactul Ribbentrop-Molotov.

3 Noiembrie 1936- Atasatul militar german la Bucuresti, colonelul Schunke, se prezintă în fata lui Petrescu-Comnen. Reînoieste oferta Germaniei pentru România. Insistă din nou asupra faptului că Germania nu se asteaptă ca România să-si abandoneze vreo aliantă. Germania cere doar ca România să se opună oricărei încercări a sovieticilor de a trece prin tară. Dacă Bucurestiul continuă să respingă prietenia Germaniei, Germania va fi fortată să-si caute aliati în altă parte.

16 Noiembrie 1936- A doua vizită la Berlin a lui Gheorghe Brătianu. Se întâlneste cu Hitler si cu Goering. Ambii insistă asupra necesitătii ca Germania să fie asigurată că sovieticii nu vor putea să treacă prin România fără opozitia românească. Ambii îsi reînoiesc propunerea de a oferi cel mai modern echipament militar trupelor românesti. României nu i se cere să abandoneze vreo aliantă.

20 Februarie 1937- O nouă întâlnire Goering – Petrescu. Goering reinoieste oferta de garantare a tuturor frontierelor românesti si a armamentului pentru armata română. Cu o singură conditie – România să promită să apere frontierele împotriva oricărei încercări sovietice de a trece pe teritoriu românesc. Petrescu-Comnen răspunde că nu îi este permis să discute termeni politici ci doar economici. Goering îi spune că e invitat de Hitler care doreste să confirme personal propunerea Germaniei. Petrescu nu va răspunde vreodată acestei invitatii

20 Martie 1937- Ultima întâlnire dintre Goering si Petrescu. Goering reinoieste propunerea Germaniei si promite armatei române cel mai modern armament si chiar cele mai secrete echipamente. Cu o singură conditie – să promitem că ne vom apăra frontierele. Petrescu declară în numele Guvernului României că România nu va semna vreodată un tratat care i-ar putea aduce greutăti cu Sovieticii. “

http://www.vintageromania.com

Din “In spatele cortinei de fier. Romania sub ocupatie ruseasca” a lui George Manu, aflam si de ce insista atat de mult Germania ca Romania sa nu permita trupelor rusesti sa traveseze teritoriul romanesc ( in condițiile in care Germania, confruntata cu pericolul rusesc incă din interbelic, când Viena era cuibul de unde se punea la cale comunizarea Europei, “orașul roșu”):

“…accesul in Occcident nu poate fi asigurat URSS-ului decat prin anexiunea Poloniei. Aceasta conditie prealabila este necesara pentru ca Rusia sa poata culege fructele comunizarii Germaniei.

De asemenea, accesul spre sud, spre Mediterana si spre drumurile marelui comert mondial, ca si accesul catre tarile dunarene din centrul Europei, nu pot fi asigurate pentru Rusia decat daca ea devine stăpana teritoriului romanesc.

Numai prin România Rusia poate sa comunice liber cu satelitii săi slavi din sud, Bulgaria si Iugoslavia, numai prin România ea va putea intrebuinta in toate imprejurarile marea cale dunareana , adevarat canal de scurgere pentru exploatarea economica a intregii Europe centrale, pana la Tirol, in Bavaria, in Moravia, adica drumul normal pentru dominarea politica a intregii regiiuni…caile ferate care ar conduce din Rusia catre Sud si catre Mediterana, trec toate prin teritoriul romanesc…Tranzitul rusesc spre bazinul dunărean trece, de asemenea, prin România.

Calea de acces cea mai naturala este Dunarea, navigabila de la varsare pana la Regensburg. Prin aproape trezeci de porturi romanesti, bulgare, iugoslave, ungare, slovace, austriece si bavareze, toate foarte bine legate cu o retea feroviara…Dunarea prezinta accesul cel mai comod si cel mai putin scump…Gurile Dunarii sunt in puterea Romaniei…Pentru a putea domina politiceste si economiceste Europa si sudul Oriental, Rusia are absoluta nevoie sa fie stapana necontestata a Romaniei…(si) oricine vrea sa opreasca Rusia în tendințele sale expansioniste imperialiste, trebuie sa o opreasca în România.”

 

By ||Trianon 100

16/11/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: