Stalin a ordonat să fie creat un super-soldat prin încrucișarea oamenilor cu maimuțe

Arhivele de la Moscova au dezvăluit că, la mijlocul anilor 1920, omul de știință rus Ilya Ivanov, a primit de la Stalin ordinul de a crea un super-războinic, prin încrucișarea oamenilor cu maimuțe.

Stalin i-ar fi spus omului de știință: „Vreau o nouă ființă umană invincibilă, insensibilă la durere, rezistentă și indiferentă cu privire la calitatea alimentelor pe care le consumă”.

În 1926, Biroul Politic din Moscova a transmis cererea către Academia de Științe cu ordinul de a construi o „mașină de război vie”.

Ordinul a venit într-un moment în care Uniunea Sovietică se angajase într-o cruciadă pentru a răsturna lumea cu capul în jos, ingineria socială fiind privită ca un însoțitor al industrializării: erau create noi orașe, o nouă arhitectură și o nouă societate egalitară.

Autoritățile sovietice se luptau să reconstruiască Armata Roșie slăbită de războaie și a existat de asemenea o presiune intensă pentru a se găsi o nouă sursă de forță de muncă, în special una care să nu se plângă, Rusia urmând să înceapă primul său plan cincinal de industrializare rapidă.

Ivanov era foarte apreciat după ce, în 1901, în timpul regimului țarist, a înființat primul centru din lume pentru inseminarea artificială a cailor de curse.

Ideile domnului Ivanov erau muzică pentru urechile planificatorilor sovietici, astfel încât în 1926 a fost trimis în Africa de Vest cu un fond de 200.000 de dolari, pentru a efectua primul său experiment asupra cimpanzeilor.

În 1927, a apărut în ziarul emigranților ruși Russkoe Vremya articol despre experimentele unui anumit profesor sovietic Ivanov cu privire la încrucișarea unui bărbat cu o maimuță .La vremea respectivă, această știre incredibilă a amuzat doar cititorii și nimic mai mult.

Între timp, un centru pentru experimente a fost înființat în Georgia – locul de naștere al lui Stalin – unde urma ca maimuțele să fie crescute.

Din ceea ce știm acum,experimentele lui Ivanov, au fost un eșec total.

S-a întors în Uniunea Sovietică, pentru a face experimente în Georgia în direcția folosirii spermei de maimuță la voluntarii umani, însă și acestea eau eșuat.

O ultimă încercare de a convinge o cubaneză să-i împrumute maimuțe pentru alte experimente a ajuns la urechile presei americane, ziarul New York Times relatând despre această poveste, fapt care l-a obligat să renunțe la idee .

Domnul Ivanov se făcuse de rușine. Experimentul său nu a fost singurul care a mers prost… Și planul de colectivizare a gospodăriilor țărănești s-a încheiat cu foametea din 1932, în care au murit milioane de oameni.

Pentru eșecul său, Ivanov a fost condamnat la cinci ani de închisoare, pedeapsă comutată în 1931, la cinci ani de exil în Asia Centrală, în Kazahstan.

Un an mai târziu a murit, după ce se pare că s-a îmbolnăvit în timp ce se aflase pe o platformă feroviară înghețată.

Surse:

https://www.timpul.md/articol/super-soldati-hibrid-ai-lui-stalin–a-cerut-incrucisarea-oamenilor-cu-maimute

https://www.scotsman.com/news/world/stalins-half-man-half-ape-super-warriors

https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/super-soldatii-hibrid-ai-lui-stalin-a-cerut-incrucisarea-oamenilor-cu-maimute

Publicitate

RUSIA SE ÎNCĂPĂȚÂNEAZĂ SĂ NU RESTITUIE AURUL TRIMIS DE ROMÂNIA ÎN ANII 1916-1917 LA MOSCOVA PENTRU A FI PUS LA ADĂPOST DE RĂZBOI

AURUL BĂNCII NAŢIONALE ŞI NECAZURILE GUVERNATORILOR

Aflăm din revista Magazin istoric, nr. 9-10/1999, că primul act extern al lui Nicolae Ceaușescu după ce a luat puterea în anul 1965, a fost solicitarea ca URSS să înapoieze rezerva de aur a României depuse de B.N.R. în Rusia ţaristă în anii 1916-1917.

Prim-secretar al P.C.U.S. era atunci Leonid Brejnev, iar prim-ministru Kosîghin.

Ne-a chemat într-o zi guvernatorul Vasile Malinschi şi ne-a spus: în regim de strict secret de importanţă deosebită, cu trei zerouri, să întocmim un material pentru Nicolae Ceauşescu cu tezaurul de la Moscova.

În Banca Naţională problema fusese tabu până atunci.

Ceauşescu s-a dus la Moscova şi, în întâlnirea cu prim-secretarul P.C.U.S. Leonid Brejnev şi premierul Kosîghin, a abordat problema tezaurului.

Cei doi au spus că nu ştiu nimic, dar că ar fi mai bine ca problema să fie închisă, la care răspunsul lui Ceauşescu a fost: „Nu, problema nu se închide, rămâne deschisă“.

Brejnev minţea fără să clipească atunci când spunea că arhivele sovietice nu conţin date despre soarta aurului românesc după ce acesta a fost evacuat în Siberia.

Minciuna „aurul românesc a fost furat şi cheltuit de alb-gardişti” nu era nouă, încă din 1921, la o întâlnire de la Varşovia, diplomaţii sovietici le-au spus acelaşi lucru reprezentanţilor României. Doar că documentele sovietice, puţine şi ieşite greu la iveală, spun altă poveste.

În mod tradiţional, în toate discuţiile purtate de partea română cu cea sovietică sau rusă, în prima fază se invocă necunoaşterea problemei tezaurului Băncii Naţionale a României evacuat la Moscova în două tranşe: în 1916 şi 1917.

După un timp, se admite că lucrurile s-au petrecut astfel, dar se invocă lipsa informaţiilor despre acest subiect.

Când, şi dacă, aceste informaţii se adună de către partea rusă, rezultă că tezaurul a părăsit adăpostul de la Kremlin şi, în vâltoarea evenimentelor revoluţionare din acei ani (1918-1920), urma i s-a pierdut.

Valoarea calculată a părţii bancare din tezaur se apropie de ceea ce avem la acest moment (104 tone), la 100 de ani distanţa, ca rezervă de aur a ţării în Banca Angliei. Cinci ani i-au trebuit României întregite să ajungă, după primul război mondial, la rezerve comparabile cu cele transferate în Rusia.

Din articolul https://adevarul.ro/news/societate/cum-facut-closca-puii-aur-oua-rusia-sovietica, aflăm că:

La câteva luni după ajungerea la Kremlin a conţinutului celor două garnituri de tren care au transportat tezaurul, o comisie de la Bucureşti certifica, la faţa locului, pentru prima şi ultima dată, conţinutul acestuia. La stocul de aur, situaţia era aceasta:

„Cu ocaziunea deschiderii tezaurului statului rus de la Kremlin, pentru depozitarea ultimelor valori aduse din Iaşi aici, am procedat şi la verificarea stocului de aur depus în acel tezaur încă din luna ianuarie 1917 şi am constatat următoarele:

Lădiţele cu monetele de aur le-am găsit în perfectă stare purtând sigiliile cuvenite, iar numărul şi valoarea conţinutului sunt următoarele: Mărci germane 725 lădiţe a 8 saci de 1.000 buc. [în valoare de] 143.260.000 lei; Coroane austriece 548 lădiţe a 8 saci de 1.000 buc. [în valoare de] 92.064.000 lei; Napoleoni 288 lădiţe a 8 saci de 1.000 buc. [în valoare de] 46.080.000 lei; Caroli 6 lădiţe a 8 saci de 1.000 buc. [în valoare de] 960.000 lei; Lire sterline 110 lădiţe a 8 saci de 1.000 buc. [în valoare de] 22.193.600 lei; Lire otomane 47 lădiţe a 8 saci de 1.000 buc. [în valoare de] 8.535.200 lei; Diverse monezi 11 lădiţe în valoare de 1.150.409,04 lei; Lingouri aur 3 lădiţe în valoare de 337.247,80 lei. Total 314.580.456,84 lei.

S-a mai găsit asemenea 2 lăzi mari sigilate şi marcate cu literele P.R. în valoare declarată de 7.000.000 lei [este vorba despre bijuteriile reginei Maria – n.n.]. Dacă la lădiţele de mai sus conţinând monete de aur mai adăugăm şi cele 4 lădiţe: C 18; C 20, C 21, C 22 din ultimul transport, care conţin şi ele tot monete de aur în valoare de 574.523,57 lei, se constată că s-a[u] depozitat în total în tezaurul de la Kremlin până azi 1.742 lădiţe cuprinzând monete diferite de aur în valoare de 315.154.980, 41 lei“.

Era august 1917, exact în zilele în care soldaţii români luptau pe frontul de la Mărăşeşti pentru ca trupele germane să nu aibă cale deschisă către est.

După aceea, tăcere.

O serie de relatări, afirmaţii din documente oficiale ruse şi sovietice, documente diplomatice şi menţiuni din scrieri ale istoricilor ruşi dovedesc faptul că la începutul deceniului al treilea al secolului trecut, deci după înăbuşirea contrarevoluţiei alb-gardiste, aurul B.N.R. era, aproape în totalitate, în posesia guvernului bolşevic, se spune într-un articol apărut în revista Magazin istoric în numărul din iunie 2013 (555) cu titlul ”SOVIETICII DESPRE AURUL ROMÂNESC” .

Problemele pentru aurul B.N.R. evacuat la Moscova în vremea Primului Război Mondial au început odată cu Hotărârea Sovietului comisarilor poporului al R.S.F.S. Ruse, din 13/26 ianuarie 1918, privind ruperea relaţiilor diplomatice cu România, în care se spunea:

„Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică îşi asumă răspunderea de a păstra acest tezaur pe care îl va preda în mâinile poporului român.“

Decizia era astfel motivată: „oligarhia română a deschis operaţiile militare împotriva Republicii Ruse“.

Despre ce era vorba: în Basarabia, la cererea Consiliului Directorilor generali, cu aprobarea Sfatului Ţării, se solicitase ajutor militar Guvernului României, care fusese aprobat de reprezentanţii Antantei la Iaşi şi de generalul Şcerbacev, pentru a face faţă trupelor bolşevice, care jefuiau fără a mai putea fi stăpânite de ofiţeri.

Documentele despre tezaurul României aflate în arhivele ruse și sovietice au fost accesibile istoricilor puţină vreme în 1993, după care acestea au fost din nou închise. 

 Deschiderea arhivelor ruse a scos la iveală faptul că în realitate sovieticii au cheltuit aurul românesc în primii ani de după instalarea la putere

Ion Bistreanu a publicat un articol în revista Magazin istoric cu mai mulți ani în urmă în care refăcea parțial modul în care Lenin urmărea modul de cheltuire a aurului românesc (detalii aici).

Ultima comunicare a istoricului Florin Constantiniu arăta pe baza unor documente de arhivă că liderul bolșevic Cristian Rakovski a primit bani din tezaurul românesc pentru a organiza declanșarea revoluției sovietice în România.

În septembrie 1921 Lenin i-a cerut ministrului de Finanţe să îi prezinte un inventar precis al rezervelor de aur deţinute, subliniind că vrea să ştie exact soarta aurului românesc. Lenin a primit rapid răspunsul în 1921: aur românesc în valoare de 117,5 milioane ruble aur.

La începutul anului 1922 un nou raport i-a fost transmis lui Lenin, iar aurul românesc era evaluat la 108 milioane ruble aur (semn că începuse cheltuirea lui). Tot în 1922, în luna august, un nou raport secret vorbeşte despre rezervele de aur din Sala Armelor de la Kremlin (fără să spună expres că este aur românesc, dar acolo fuseseră depozitate lăzile cu tezaurul BNR) – concluzia era că existau 1.357 de lăzi cu aur care nu fuseseră încă inventariate.

Există percepţia falsă că aurul românesc trimis la Moscova a fost sub formă de lingouri. În realitate, cele 1.738 de casete expediate la Moscova în decembrie 1916 conţineau monede de aur, germane şi austriece în mare parte, şi foarte puţine lingouri marcate de BNR (de aici apar tot felul de confuzii în ceea ce priveşte evaluarea valorii aurului, cert este că au fost trimise la Moscova 93,4 tone de aur).

În 1921 presa americană sesiza o adevărată avalanşă de aur pe piaţa SUA şi se întreba dacă nu cumva aurul provenea din Rusia bolşevică, aflată în acel moment sub embargo.

Ambasadorul american la Bucureşti a început în acelaşi an să se intereseze foarte insistent despre simbolurile româneşti de pe lingourile de aur şi soarta tezaurului de la Moscova.

Fără să existe dovezi clare, este foarte posibil ca aurul românesc de la Moscova să fi fost (cel puţin parţial) topit şi folosit pentru a finanţa programul bolşevic de reconstrucţie.

În numărul din noiembrie 2020 al revistei Magazin istoric , dr.Ilie Schipor publică prima parte a unei cercetări despre soarta aurului românesc, cercetare realizată în arhivele rusești.

De obicei ceea ce se publică în România despre tezaurul confiscat de ruși se bazează pe sursele de arhivă românești, articolul lui Ilie Schipor vine cu informații din arhivele ruse (o premieră în istoriografia română subliniază istoricul George damian în articolul https://historice.ro/ce-s-a-intamplat-cu-aurul-romanesc-de-la-moscova-mapa-secreta-a-lui-lenin/).

Articolul acesta aduce o serie de informații noi față de cel al lui Ion Bistreanu, într-un tabel care reface traseul „evaporării” aurului românesc de la Moscova. Conform arhivelor ruse aurul românesc era evaluat în 1917 la 118 milioane ruble aur – până în 1924 mai rămăseseră 35 milioane ruble aur.

Prin 1922 aurul românesc reprezenta 51,71% din rezerva de aur a Uniunii Sovietice – este momentul de apogeu al crizei economice, perioada în care Lenin lansase Noua Politică Economică, permițând inițiativa privată pentru a evita colapsul.

Pe foarte scurt: Uniunea Sovietică s-a salvat de la colapsul economic din primii ani de după preluarea puterii cu ajutorul aurului confiscat de la România. Iar chestia asta este dovedită cu documente de arhivă care stau la baza cercetărilor de arhivă realizate de Ilie Schipor.