CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

”CAPCANA LUI TUCIDIDE” și așa zisa „operațiune specială” a Rusiei în Ucraina

Tucidide a fost primul istoric care s-a concentrat asupra ,,înregistrării istoriei așa cum fusese în realitate”, fiind și un pionier în ceea ce astăzi se numește Realpolitik, sau ,,realism în relațiile internaționale”.

Lucrarea de referință a lui Tucidide – ,,Istoria războiul din Pelopones” – conține toate reflecțiile și toate conceptele care structurează astăzi gândirea geopolitică mondială.

Ea este o relatare finală a unui conflict antic și a rămas, până astăzi, un text fundamental, studiat și dezbătut nu numai de istorici și de clasiciști, dar și de strategii civili și militari de la universitățile și școlile militare din întreaga lume.

Scopul cronicii sale este să-i ajute pe viitorii oameni de stat, militari și civili să înțeleagă războiul, astfel încât să evite greșelile predecesorilor lor.

Atât ca ,,actor” – general fiind -, cât și ca observator al războiului din Pelopones, desfășurat între anii 431-404 î.Hr., Tucidide a lăsat moștenire posterității o capodoperă ale cărei concluzii imuabile îi dau aspectul unui breviar geopolitic.

După mai mult de două milenii, finețea gândirii sale este la fel de valoroasă pentru analiza problemelor geopolitice actuale.

Datorită lui Tucidide, și succesorului său Xenofon, cunoașteam istoria războiului peloponesiac, pe care ei au trăit-o și în care s-au implicat direct.

Ambii au fost generali, ambii aveau experiență de luptă, deși Xenofon a avut mai mult succes decât Tucidide.

Ambii au trăit exilul și ruptura de orașul natal, ambii s-au gândit și au reflectat la ceea ce au trăit înainte de a scrie despre acest război. Apoi Tucidide a fost uitat.

De abia în secolul al XIX-lea Tucidide a fost redescoperit – întâmplător (!?) -, tradus și comentat. Tot atunci când geografia și istoria se dezvoltau, atunci când Europa descoperea lumea, Tucidide a fost citit și înțeles.

Pare a fi o comoară grecească îngropată secole întregi și dezgropată într-o epocă care a uitat, totuși, de clasicii ei.

Dacă posteritatea sa a fost nulă în vremurile medievale și clasice, ea este acum redescoperită, analizată, criticată și, de la Marea Egee – leagănul civilizației europene – până în Statele Unite – leagănul civilizației globaliste -, se ,,țese” o intensă corespondență filozofico-geopolitică.

Expresia ,,capcana lui Tucidide” care amintește de numele istoricului atenian, a fost (re)inventată de politologul american Graham Allison într-un articol din Financial Times, în 2012, și a fost reînviată ulterior (2017) în cartea sa – sub titlul -, ,,Destinate războiului: America și China pot scăpa de capcana lui Tucidide?”, apărută și-n traducere românească, în martie 2022, la scurt timp după începerea conflictului dintre alte două mari ,,orașe-stat”: Moscova și Kiev – probabil, nu chiar întâmplător!.

Această lucrare de excepție, analizează posibilele evoluții condiționate de tensiunile care apar între state, identificând și o posibilă tendință de război. Această situație poate surveni în orice sferă, dar implicațiile ei sunt mult mai periculoase în afacerile internaționale.

Așa cum exemplul inițial al ,,capcanei lui Tucidide” – care a bântuit diplomația în mileniile ce au urmat -, al cărui rezultat a fost un război care a îngenuncheat orașul-stat Atena, astăzi, cele două mari puteri, SUA și Rusia – cărora le ,,suflă în ceafă” China -, sunt angajate pe un drum predictibil ce se îndreaptă spre un cataclism, pe care nimeni nu-l dorește, dar care, se pare nu vor mai fi în stare să-l evite.

În ,,Capcana lui Tucidide …”, istoricul Graham Allison[ii] identifică o provocare fundamentală pentru ordinea mondialăː impactul unei puteri emergente asupra puterii conducătoare. Mai exact, când o putere emergentă amenință – în cazul nostru Ucraina -, supremația puterii conducătoare – adică, Rusia -, rezultatul cel mai probabil a fost, deja, unul previzibil și care se derulează extrem de violent.

De-a lungul ultimelor cinci veacuri, premisele pentru un astfel de conflict au apărut în 16 cazuri. În 12 dintre acestea s-au concretizat și finalizat printr-un război. În prezent, încă planează amenințarea deschiderii celui de-al ,,n”-șpelea caz: Statele Unite ale Americii și China, atâta timp cât conflictul ruso-ucrainian, încă, n-a degenerat într-un război clasic și total.  Istoria ne-a demonstrat că orice conflict, de orice natură, poate provoca posibile scântei care, la rândul lor, pot declanșa un război de proporții.

Graham Allison trece în revistă o suită de conflicte și analizează evenimentele actuale, explicând într-o manieră inconfundabilă mecanismele care duc la repetarea ciclică a ,,capcanei lui Tucidide” și pașii care ar trebui urmați pentru ca inevitabilul să poată fi evitat.

Fenomenul a mai fost descris sub forma unui roman, în 2016, de către un  politician  italian, Massimo Donadi, în cartea La trappola di Tucidide. După inventarea sa, termenul a fost folosit în diverse sectoare din literatură, mass-media și mediul virtual.

Termenul a fost folosit, în special, pentru a descrie un posibil conflict între SUA și China, dar este qvasi-identic cu cel mai puțin previzibil conflict – la momentul apariției cărții lui Graham Ellison -, cel dintre Rusia și Ucraina, deja în plină desfășurare, și al cărui parcurs se încadrează perfect în teoria enunțată de Tucidide.

Așa zisa „operațiune specială” a Rusiei în Ucraina, sancțiunile SUA, U.E. și ,,Capcana lui Tucidide”

,,Operațiunea specială” din Ucraina, se manifestă ca o primă etapă dintr-un război ce pare inevitabil. E o posibilă concluzie finală a enunțului lui Tucidide – destul de veridică.

Astăzi, ,,operațiunea specială” a Rusiei, în Ucraina, este o chestiune periferică. Când spunem că ,,războiul este de neconceput”, după experiențele traumatice ale secolului XX, trebuie să ne referim la ceea ce este posibil astăzi în lume, sau numai la ceea ce poate concepe mintea umană.

În perspectivă, chestiunea definitorie în legătură cu ordinea mondială este dacă China și SUA vor putea să scape din ,,capcana lui Tucidide”. Cele mai multe confruntări din secolul XX, și cele ulterioare, care se încadrează în acest model, … s-au terminat cam prost!

Într-adevăr, din perspectivă istorică, războiul este probabil, dar, prin subestimarea pericolului nu face altceva decât să crească riscul de război. Dar, care este ideea cărții sus menționate?

Analizând modul în care izbucnesc războaiele istoricii se concentrează în primul rând pe cauzele apropiate sau imediate. Cauzele imediate ale războiului sunt fără îndoială extrem de importante, dar motivele cele mai evidente ale vărsărilor de sânge le acoperă pe cele semnificative.

Când o putere în ascensiune amenință să înlăture puterea conducătoare, stresul structural care rezultă de aici face ca ciocnirea violentă să devină o regulă, nu o excepție.

Așa s-a întâmplat în secolul al V-lea între Sparta și Atena, dar și la începutul secolului XX între Germania și Anglia, apoi între Germania și Uniunea Sovietică, SUA și Japonia și, ulterior, era cât pe ce să se întâmple între Uniunea Sovietică și SUA, în anii 1950-1960, iar acum ,,operațiunea specială” a Rusiei în Ucraina prevestește inevitabilitatea unui conflict între SUA și Rusia, premergător celui așteptat, între SUA și China.

Analizând relațiile tensionate din ultimii ani, dintre China și Statele Unite, constatăm că au avut, începând cu momentul 2017 (începutul războiului comercial– n.a.), un parcurs violent, verbal și mediatic, care ar putea duce, inevitabil, spre război, asta dacă niciuna dintre părți nu va lua o serie de măsuri, dificile și dureroase, dar necesare pentru a-l evita.

Iată cum a explicat Tucidide lucrurile scriind despre un război care, acum două milenii și jumătate, a devastat cele două orașe-stat conducătoare ale Greciei clasice:,,Ascensiunea Atenei și frica pe care aceasta a stârnit-o încetul cu încetul în Sparta au făcut războiul inevitabil”.

Pentru cazul nostru, dacă înlocuim Atena cu ,,Moscova” și Sparta cu ,,Kiev”, și dacă recompunem enunțul lui Tucidide, adaptat la perioada de început a anului 2022, va rezulta ,,Ascensiunea Moscovei și frica pe care aceasta a stârnit-o încetul cu încetul Kievului au făcut războiul inevitabil”.

Și inevitabilul s-a produs! Rusia a declanșat o ,,operațiune specială” împotriva Ucrainei, pe 24 februarie 2022, invadând-o, … pe ici, pe colo, și prin punctele esențiale!.

O similitudine, pur întâmplătoare, face ca războiul/conflictul peloponesiac, narat de către Tucidide, să se producă între cele două mari orașe-stat, Atena și Sparta, orașe-stat ale aceluiași neam și seminție, cel grec.

În mod surprinzător constatăm că în actualul conflict din spațiul fost sovietic, între Rusia și Ucraina – membre fondatoare ale C.S.I. -, mai frecvent vorbindu-se de Moscova și Kiev, capitalele celor două state aflate în conflict, aparțin aceluiași neam slav – cu aceeași religie și limbă comună -, aflat pe un imens teritoriu disputat, la prima vedere, pe baza dreptului cutumiar: … ,,cine au fost mai întâi: cazacii sau varegii!”.[iii]

În ,,mediile sociale” din estul Ucrainei, Crimeea și Kiev – erau foarte puțini oameni preocupați de problema identității etnice. Nu întâmplător se vorbește despre „mediile sociale”, căci Ucraina este o țară complexă și divizată, în care estul îndepărtat, ca și vestul îndepărtat, al acesteia au opinii diametral diferite cu privire la toate problemele semnificative din punct de vedere social. De la declararea independenței Ucrainei în 1991, aici se întrec două idei despre identitatea națională: „etnia ucraineană” versus „slavii din est”.

Ideea națională etnică ucraineană, bazată pe ideea conform căreia ,,cultura ucraineană, limba și istoria centrată pe etnie ar trebui să fie forțele integratoare dominante în statul-națiune ucrainean”, a fost mult mai populară în vestul Ucrainei.

Ideea slavă estică, care prevede că ,,națiunea ucraineană este fondată pe două grupuri etnice, limbi și culturi primare” – ucraineană și rusă – a fost acceptată ca fiind normală în sud-estul Ucrainei. Cu toate acestea, în general, majoritatea ucrainenilor sunt mult mai preocupați de problemele economice, ceea ce a fost întotdeauna prioritar. De fapt, independența Ucrainei din 1991 a fost, în mare măsură, tot o chestiune de preocupări economice.

Mulți ucraineni au susținut ideea divorțului politic de Rusia din cauza așteptărilor ca Ucraina să aibă o situație economică mai bună – asta promiteau pliantele propagandistice. Această speranță economică nu s-a realizat. În multe privințe, prăbușirea Uniunii Sovietice a schimbat radical viața oamenilor, în mai rău, din cauza neoliberalizării Ucrainei.

Nimic nu a împiedicat instituțiile occidentale de putere să susțină că Maidanul a fost revolta „poporului ucrainean”, prezentat ca o ,,totalitate neproblematică”, același popor ucrainian, pe care, însuși Zelenski, îl prezenta în scheciurile sale prin aceiași sintagmă[iv] – un truc ideologic cinic, disprețuitor și foarte intens utilizat. Escaladarea conflictului civil, în cele din urmă, a dus la dezastrul pe care îl observăm neputincioși astăzi.

Lumea, în general, s-a obișnuit cu intervențiile militare ale Statelor Unite de implementare a democrației – chiar și cu forța armelor!. Totuși, aici nu mai este vorba de o intervenție a SUA. Aceasta, în sine, este o surpriză – una care i-a încurcat pe jurnaliști și pe experți deopotrivă.

Chiar dacă deplângem violența și pierderea de vieți omenești în Ucraina, este necesar să ne întoarcem înapoi în timp și să vedem cum poate percepe restul lumii acest conflict, începând cu etnocentrismul Occidentului – interesat pentru un atac cu participanți și victime -, care cred că împărtășesc aceleași aspecte ale identității – indiferent dacă sunt legate de cultură, religie sau de apartenența etnică.

La 23 februarie 2022, secretarul general al ONU, António Guterres, într-o declarație sinceră despre o posibilă intervenție militară rusă în Ucraina, a spus: „În numele umanității nu permiteți să înceapă în Europa ceea ce ar putea fi cel mai rău război de la începutul secolului.”

A doua zi, pe 24 februarie, Rusia a lansat„cel mai mare atac asupra unui stat european de la al Doilea Război Mondial”, însă moraliștii au omis – cu intenție -, să pomenească ceva despre războiul NATO din Serbia (martie – iunie 1999). Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a condamnat acest „atac barbar” și a mai spus, zâmbind discret, că „președintele Putin este cel care aduce războiul înapoi în Europa”.

Însă, trebuie să ne aducem aminte că Vladimir Putin a vorbit despre necesitatea de a proteja  „lumea rusă”, atât după începutul războiului din Donbas, în 2014, cât și în timpul invaziei Ucrainei din 2022. Încă de la începutul anului 2010, această formulă a fost auzită din ce în ce mai des de pe buzele oficialilor de rang înalt, inclusiv a președintelui Putin, iar nevoia de a „proteja lumea rusă” era principalul motiv oficial al ostilităților din Donbas.

Conceptul de ,,lumea rusă”, adică ,,oamenii noștri din alte țări” – cei care vorbesc limba rusă -, se referă la cei crescuți în spiritul tradițiilor, miturilor și a marii culturi ruse. În mod deliberat se spune că nu există nicio identitate între lumea rusă visată și ,,statul visat” – dimpotrivă, Rusia are nevoie de ruși ,,în afara statului” sau ,,din afara statului”! E cam neclar!

Acestea erau argumentele, în termeni de competiție nu de război, iar ,,Russkii Mir”, era privită ca o „comunitate de oameni care vorbesc limba rusă”, ce trebuie să devină un intermediar pentru promovarea brand-urilor și mărcilor comerciale din Rusia, în „noile centre de infrastructură” ale lumii viitorului. Mai concret, … „Brand-ul – marca înregistrată -, se transformă în principala armă a noii generații de războaie industriale”.

S-a înțeles, astfel, altfel „lumea rusă” – ca o formă nouă de „integrare cu țările fostei URSS”, ai cărei locuitori cunosc bine [și] limba rusă. „Lumea geoculturală rusă pe care o propunem s-a dovedit a fi legată de formațiunile post-imperiale ale țărilor europene – Commonwealth-ul, asociația statelor ibero-americane, comunitatea statelor francofone și alte formațiuni similare [existente] în natură”.

După 2010 se tot încearcă găsirea unor analogii, în special în lumea post-colonială. În același timp, sunt respinse în toate modurile posibile încercările de a interpreta „lumea rusă” ca planuri de „întoarcere” la Rusia a teritoriilor fostei URSS sau ale celor din Imperiul Rus.

Pe acest fond, expresia și conceptul de „Russkii Mir” a intrat în lexicul de bază al unor mișcări geopolitice, cam ,,alunecoase”.

Un moment relevant – pentru economia temei și înțelegerea contextului -, îl constituie ,,acordurile de la Minsk (din 2014 și 2015), care au fost semnate atât de Ucraina, rebelii ucraineni, Rusia, cât și de alte ,,autorități europene”. Acordurile au fost concepute pentru a opri vărsarea de sânge în estul Ucrainei și să păstreze integritatea teritorială a Ucrainei în timp ce se acorda într-o anumită măsură autonomie pentru Lugansk și Donețk. Acest lucru nu este, neaparat, anormal, căci, la ora actuală există 17 zone autonome în Europa.

ÎNSĂ, … Aceste acorduri au fost ulterior respinse de guvernul de la Kiev și cel de la Washington, situație ce a condus la decizia Rusiei, luată pe 21 februarie 2022[v], de a recunoaște Republicile Populare din Donețk (DPR) și Lugansk (LPR).

Nu degeaba Zelenski nu vroia să pună în aplicare acordul de la Minsk. La îndemnul Americii, ucrainienii au boicotata planul și se pregăteau să ia cu forța … Donbasul și Crimeea.! Documentele găsite de armata rusă și cea a republicilor confirmă că Ucraina urma să înceapă ofensiva impotriva Donbasului și Crimeii în luna martie a anului 2022.

La granița Donbasului era concentrată o armată de 200.000 de militari ucrainieni – naționaliști și cei din grupările de neonaziști, instruiți de NATO -, nerăbdători ,,să omoare la ruși”, … Între 2014 şi februarie 2022 atacurile ucrainene asupra Donbasului autonomist au făcut aproape 14.000 de victime, care au fost complet ignorate de Occident, mai ales de Franţa şi de Germania, garantele acordurilor de la Minsk, care aveau deci o răspundere morală directă.

Între 16-18 februarie 2022, deci înainte de inavazia rusă din 24 februarie, Ucraina lui Zelenski a efectuat mii de bombardamente în Donbas, teritoriu pe care îl revendica drept al său, naţional. Republicile separatiste Lugansk şi Doneţk, locuite majoritar de rusofoni (cărora li s-a interzis din 2018 utilizarea limbii ruse în viaţa publică), împreună cu Rusia, au fost obligate să procedeze la o enormă deplasare de populaţie de pe linia frontului pentru a-i pune la adăpost. De la începutul anului 2022 au fost strămutate în interiorul regiunilor şi în Rusia peste 1.300.000 de persoane. În plus, pentru începutul lunii martie 2022, serviciile secrete ruseşti se aşteptau la o ofensivă de proporţii a armatei ucrainene în Donbas.

Din două direcții diferite, de la Joe Biden și de la fostul ombudsman al Ucrainei, Zelenski e acuzat că a ignorat, în ciuda dovezilor, avertismentele iminentei invazii din partea Rusiei.

Presa internațională relata cum bătăiosul Zelenski ceruse Occidentului să nu mai genereze „panică” privind riscurile unui conflict militar, argumentând că, … ,,deşi probabilitatea unui atac militar rus există, nu este mai mare decât a fost în 2021”.

Pe 22 iunie 2022, când este ,,Ziua de Doliu și Comemorare a Victimelor Războiului” – ,,Marele Război Patriotic” -, nu numai în Ucraina, ci și în tot spațiul fostei Uniuni Sovietice,  președintele ucrainean Zelenski, în mesajul său zilnic către populația Ucrainei, a spus că: … ,, Rusia a făcut același lucru pe 24 februarie 2022 ca și naziștii pe 22 iunie 1941”,[vi]….

Dar, …. ,,pe măsură ce Atena (a se citi ,,Moscova” – n.a.) a devenit tot mai sigură și mândră de ea, a cerut să i se acorde respect, iar acordurile să fie revizuite pentru a reflecta noile realități ale puterii.” Acestea erau/sunt reacții firești la schimbarea statutului ei (a Moscovei, în cazul nostru – n.a.) – după cum ne sugerează Tucidide.

,,Cum puteau atenienii (a se citi ,,rușii” – n.a.) să nu creadă că interesele lor meritau să atârne mai greu în balanță. Cum puteau atenienii (a se citi ,,rușii” – n.a.) să nu se aștepte să aibă mai multă influență în rezolvarea divergențelor?” Ne spune Tucidide!

,,Dar era cât se poate de firesc ca spartanii (a se citi ,,ucrainienii” – n.a.) să considere  pretențiile atenienilor (a se citi ,,rușii” – n.a.) drept nerezonabile, ba chiar ingrate.”

Ne spune tot Tucidide:,,În timp ce Atena (a se citi ,,Moscova” – n.a.) se umfla în pene cu sentimentul propriei importanțe și se simțea îndreptățită să aibă un cuvânt de spus și o putere mai mare, Sparta (a se citi ,,Kiev-ul” – n.a.) a reacționat cu nesiguranță, cu teamă [dar] și cu hotărârea de a-și apăra statu-quo-ul (bazându-se pe sprijinul SUA și al UE – n.a.).”

Situația se clarifică din momentul când – ca o nouă putere emergentă -, Ucraina, încearcă să înlocuiască o putere deja stabilită ca hegemon – Rusia, continuatoare de drept a fostei U.R.S.S. -, pe baza unei iluzorii integrări euro-atlantiste și a unui efemer și neconcludent sprijin logistic și militar al SUA. Dar, ce ar înseamna, de fapt, aderarea Ucrainei la UE?

Deși, Comisia Europeana a dat ,,undă verde” Ucrainei pentru statutul de candidat la UE, procesul devenirii ca membru (de fapt, îndeplinirea condițiilor riguroase ale UE – n.a.), ar putea dura ani de zile …. din cauza războiului cu Rusia.!

S-ar putea să dureze ani buni până când Ucraina își va restabili și-și va îmbunătăți activitatea instituțiilor  – din ce va mai rămâne întreg în țară -, și apoi să obțină aprobarea tuturor țărilor UE pentru aderare. Dacă, și unii și alții, vor respectă regulile jocului!

Cerințele variază, de la crearea unei economii de piață competitive până la garantarea unei guvernări democratice și, suplimentar,  … multă liniște pe la granițe.!

,,Chiar dacă integritatea teritorială nu este o condiție formală pentru aderarea la UE, toata lumea întelege că trebuie să vă controlați teritoriul înainte de a intra în Uniunea Europeană„, le recomanda prietenește Bruno Lete – ,,senior fellow” pe probleme de securitate și apărare la ,,The German Marshall Fund”, din Bruxelles.

Au trecut mai bine de patru luni de când forțele militare ruse au intrat în Ucraina și până acum ambele părți continuă să lupte pentru versiunea lor de ,,libertate”. În rusă și ucrainiană.

Rezultatele acestor evoluții sunt neclare până în prezent, așa cum nu este clar cum se va încheia războiul. Dacă regiunile sud-estice rămân în Ucraina, cel mai probabil se va finaliza ruinarea a tot ceea ce se opune naționalismului agresiv. Acesta va fi, probabil, sfârșitul acestei ,,culturi de graniță” unice care nu a dorit niciodată să fie nici complet ucrainizată, nici rusificată.

SANCȚIUNI ECONOMICE ARBITRARE, ILEGALE ȘI INEFICIENTE [vii]

Ca răspuns la invazia rusă a Ucrainei, o gamă largă de țări au impus o serie de sancțiuni care-l vizează pe Vladimir Putin și susținătorii săi. Cu toate acestea, succesul viitor al sancțiunilor în limitarea agresiunii ruse este neclar și, în ciuda faptului că sunt vizate, ele pot dăuna rușilor din clasa de mijloc și pot afecta prețurile la nivel mondial. Inițial, sancțiunile erau gândite în termeni de asediu sau blocaj economic total. Blocarea economică a unei țări poate implica o presiune mare, dar astfel de măsuri au costuri umane ridicate, deoarece accesul la alimente nutritive, medicamente și îngrijire medicală este adesea diminuat.

În acest context, este tentant, dar și simplist, să concluzionăm că sancțiunile actuale asupra Rusiei — înghețarea rezervelor sale valutare, embargoul asupra comerțului său cu națiunile occidentale și expulzarea din SWIFT fiind cele mai importante —, au reușit să oprească ,,operațiunea specială” din Ucraina.

În general, sancțiunile sunt concepute pentru a preveni rezultatele negative. Dacă sancțiunile funcționează pentru prevenire, atunci nu le vedem; dar – doar pentru că nu le vedem -, nu putem alege să le ignorăm atunci când evaluăm eficacitatea sancțiunilor.

Desigur, acest lucru nu înseamnă că sancțiunile actuale împotriva Rusiei nu pot fi mai restrictive pentru a crește probabilitatea succesului lor la oprirea războiului.

De exemplu, Europa de Vest nu și-a tăiat încă pe deplin principalul cordon ombilical cu Rusia, și anume dependența sa de gazele și petrolul rusești; miliarde de dolari continuă să fie plătite Rusiei în fiecare săptămână pentru aprovizionarea cu gaz și petrol și acești bani, atât direct, cât și indirect, sprijină în continuare eforturile de război împotriva Ucrainei.

Unii își fac griji cu privire la efectul acestor sancțiuni economice și financiare asupra rușilor obișnuiți și susțin că utilizarea lor este exclusiv pentru ,,a viza personalități specifice de conducere, sau mediul de afaceri, din Rusia, fără a afecta întreaga populație a țării”.

O astfel de strategie nu ar fi eficientă în oprirea ,,operațiunii speciale” a Rusiei în Ucraina.

În astfel de cazuri, sancțiunile sunt o formă de război economic folosită pentru a se opune războiului militar, când forța nu poate fi desfășurată direct. Acestea sunt concepute pentru a avea un efect profund, dăunător asupra economiei și bunăstării țării țintă. Neutralizarea unui astfel de efect înseamnă, pentru început, neutralizarea scopului inițial al sancțiunilor.

Deși acest lucru poate suna dur, alternativele – fie la războiul militar, fie la indiferența față de tragedia din Ucraina -, sunt mult mai rele. În cele din urmă, sancțiunile de război economic sunt concepute atât pentru a slăbi capacitatea unei țări de a-și continua operațiunile de război, cât și pentru a slăbi hotărârea acelei țări de a continua operațiunile militare. Fără o astfel de intenție, sancțiunile economice nu ar avea decât ca efect, pe termen scurt, să liniștească publicul și să-l convingă că se face ceva, dar fără vreo șansă reală de succes.

Așadar, că ne place, sau nu, … acesta nu este doar ,,războiul lui Putin”.!

În războaie, de regulă, sunt implicați mai mulți factori umani: conducere politică, generali, soldați, sprijin logistic, familii de soldați și alegători. Este din nou mult prea simplist (și convenabil ca scuză) să dai vina doar pe Putin pentru război și consecințele acestuia.

SUA, NATO şi UE – Occidentul în general -, şi-au asumat riscuri majore, chiar existenţiale prin implicarea totală, pe faţă, în războiul din Ucraina. E evident că SUA, Marea Britanie şi tot Occidentul, dominat de SUA, s-au implicat mai de demult prin Maidanul de la Kiev, cu lovitura de stat din 2014 şi chiar începând cu 2004-2005, odată cu revoluţia portocalie.

Recent, … ,,The New York Times i-ar fi cerut preşedintelui Joe Biden ,,să renunţe la fanfaronadă şi să (re)vină cu picioarele pe pământ”, căci e o operaţiune care s-a dovedit foarte anevoioasă pentru actuala Administraţie de la Washington: „Per total, situaţia socio-economică a Ucrainei e catastrofală. Situaţia militară e chiar mai proastă.”

Adevărul, deși, tot mai incomod, este că o parte a societății civile ruse îl sprijină și pe Putin  și războiul. Sancțiunile economice pe scară largă pot fi o modalitate eficientă de a împărți costurile războiului mai echitabil între toți rușii și poate de a-i convinge să-l oprească.?

INCERTITUDINILE IMPACTULUI ECONOMIC ȘI POLITIC [viii]

Statele Unite, Uniunea Europeană și alte câteva economii ,,importante” au impus Rusiei mai multe ,,runde de sancțiuni economice”, în ultima vreme, pentru a pedepsi țara pentru acțiunile sale în Ucraina. În ultimele lor ,,runde de sancțiuni” împotriva Rusiei, liderii SUA și UE au presupus naiv că sancțiunile lor severe vor paraliza economia Rusiei, forțând astfel populația să se revolte împotriva guvernului. Dar nimic de genul acesta nu s-a întâmplat, până acum.

La ceea ce am fost martori până acum am constatat contrariul: populația locală are tendința de a se aduna și mai strâns în jurul guvernului și liderilor săi pentru a rezista agresiunii din partea puterilor străine.

 EPILOG

Mesajul marelui istoric grec Tucidide, transmis peste secole, este cel al ,,sensului tragic al istoriei omenirii, cel al inevitabilităţii războiului, chiar şi atunci când recurgerea la forţa armată nu este dorită, dar părţile aflate în conflict nu sunt capabile să schimbe cursul istoriei şi sfârşesc prin a se distruge reciproc”. În această formulare simplă rezidă esenţa istoriei relaţiilor internaţionale şi, în consecinţă, modernismul ei şi aplicabilitatea ei pentru viitorul parcurs al omenirii. Confruntarea dintre Atena şi Sparta, care a angrenat întreaga lume elenistică şi în final a dus la decăderea unui imperiu, descrie de fapt un mecanism implacabil şi repetabil al istoriei umane. Sensul tragic constă în faptul că actorii confruntării sunt conştienţi de finalitatea tragică a ciocnirii de interese dar nu pot să se opună acestuia, sau cum spuneau marii tragedieni antici,… ,,nu se pot opune destinului!”.

Lucrurile au început să se schimbe: S.U.A. nu mai este hegemonul absolut al lumii, poziţia sa este contestată sau ameninţată de jucători geopolitici mai vechi (Rusia) sau mai noi (China), dar şi de unele puteri regionale în devenire (Turcia, Iran, etc.). Dintre toate ţările care încearcă să-şi însuşească câte ceva din ceea ce Washingtonul consideră că-i aparţine, China este de departe cea mai periculoasă.

Războaiele între marile puteri nu sunt rezultatul unor accidente sau al acţiunii liderilor politici ci reprezintă un fenomen natural determinat de procesul de schimbare a puterilor globale.

Aventura războiului din Ucraina (stimulat de americani) se poate dovedi şi mai costisitoare decât miliardele de dolari deja alocate (din care ,,grosul” este atribuit de Congresul SUA).

In condițiile în care SUA se implică ,,neoficial” în conflictul ruso-ucrainian – practic împotriva Rusiei -, n-ar fi într-atât de inconștientă să mai provoace un conflict direct cu … China. Lupta pe două fronturi a fost fatală multor ,,curajoși”, de-a lungul istoriei.

Şi astfel ne întoarcem, iar, la ,,capcana lui Tucidide”, conform căreia: … ,,apariţia unei noi superputeri şi reacţia de apărare a superputerii existente creează un amestec toxic de mândrie, orgoliu, aroganţă, putere militară, ce le conduce către război.”

Grecii antici, care, deşi au înţeles acest lucru pe deplin, spre deosebire de americani, tot nu au reuşit să evite tragedia. De cele mai multe ori această competiţie între o putere în ascensiune – Rusia, care se reinventează prin ,,operațiuni speciale” -, şi una consacrată în ,,operațiuni discutabile” – SUA, evident -, poate duce,inevitabil, spre un război.

Așadar – după cum enunța Tucidide -, ,,războiul nu este inevitabil, doar că evitarea lui presupune ,,ajustări” majore de atitudine şi acţiune ale celor două părţi aflate în conflict.”

Mai ales că la orizont se întrezărește o nouă putere – China.

Dacă va continua ,,războiul comercial” dintre S.U.A. şi China – început prin 2017 -, atunci se poate afirma că el se circumscrie formulei lui Tucidide, în sensul că este expresia competiţiei între două superputeri pentru dominaţie globală. De fapt, scopul administraţiei americane pentru declanşarea războiului comercial este acela de a rescrie regulile comerţului global care i-au fost atât de favorabile până acum – în prezent au început să fie favorabile Chinei -, să forţeze Beijingul să-şi deschidă mai mult pieţele proprii companiilor americane şi să renunţe la practicile specifice, protecţioniste, astfel încât SUA să poată concura China.

În opoziţie cu naţionalismul chinez și tentativele de reinventare a hegemonismului rusesc se află excepţionalismul american, credinţa că S.U.A. este o ţară indispensabilă, cu un loc şi un rol unic în istoria lumii. Pentru ,,unii” aşa este, dar, … după suita de eșecuri suferite în ultimii 70 de ani – în Coreea, Vietnam, Nicaragua, Irak, Afganistan, Siria, etc. -, se pare că ,,profeția” lui Henry Kissinger, deși pesimistă, totuși, extrem de realistă, se adeverește: nimic nu este mai greu de înţeles pentru americani decât posibilitatea tragediei”.

Este drept că această abordare venea în contradicţie cu optimismul tradiţional al poporului american şi cu teoria lui Zbigniew Brezinski care, după ,,victoria SUA în Războiul Rece” – când devenise singura superputere a lumii -, afirma că „istoria a murit”, adică războiul a fost eliminat din relaţiile internaţionale ca mijloc de rezolvare a litigiilor dintre ţări.

,,Optimiştilor”, care au crezut acest lucru le-a fost îndeajuns – mai puţin de 20 de ani -, pentru a reveni cu picioarele pe pământ şi a înţelege că războiul va continua să facă parte din istoria omenirii, căci, deja, a intrat în cotidian.

După cum se știe, Vladimir  Putin își ține în fiecare an discursul la forumul de afaceri SPIEF. Discursul său, de anul acesta, a fost dedicat ,,viitorului Rusiei și al restului lumii”, ca urmare a presiunii reînnoite din partea sancțiunilor occidentale împotriva Moscovei.

Adresându-se Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF), Vladimir Putin a declarat că ,,lumea unipolară a ajuns la sfârșit”, în ciuda încercărilor tuturor beneficiarilor săi de a o conserva cu orice preț, mai ales, după încheierea Războiului Rece, când SUA și-au declarat interesele naționale „sacre” și, ca atare, … nu trebuiesc subminate!

Mai există, încă, anumite țări care cred că sunt superioare și consideră că restul lumii este posibil de a deveni coloniile lor, iar elitele conducătoare ale Occidentului continuă ,,să trăiască într-o lume de vis”, refuzând să vadă schimbările globale care au loc, astfel că:… „În ultimele decenii, pe planetă s-au format noi centre puternice […] fiecare dintre ele își dezvoltă propriul sistem politic și instituții publice, își implementează propriile modele de creștere economică și, desigur, are dreptul de a se proteja, pentru a-si asigura suveranitatea națională. Vorbim despre procese reale, despre schimbări cu adevărat revoluţionare, tectonice, în geopolitică, economie globală, sfera tehnologică, în întregul sistem de relaţii internaţionale”. (Putin dixit!

Vladimir Putin a mai acuzat țările occidentale că ,,au subminat în mod deliberat bazele ordinii internaționale pentru a-și satisface iluziile geopolitice”.

Războiul actual este o prelungire a războiului din 2014, care a început când Kievul a trimis trupe naționaliste în Donbass pentru a reprima rebeliunea anti-Maidan, sub premisa unei așa-numite „operațiuni antiteroriste”.

Recunoașterea acestui context, mai larg, nu presupune aprobarea „operațiunii militare” a Rusiei, dar implică recunoașterea faptului că Ucraina este, de asemenea, într-o mare măsură, … responsabilă pentru ceea ce se întâmplă.!

Asta nu a împiedicat exhibarea ambițiilor de mare putere regională ale Kievului. Ambițiile de mare putere regională ale Ucrainei au devenit tot mai dificil de argumentat. Însă, un lucru e cert: soarta Ucrainei este azi subiect de negociere între marile puteri, iar Kievul nu prea mai are nimic de spus în privința asta. Și ar fi putut anticipa, de mai multă vreme, că … asta îi așteaptă!.

Încadrarea problemei războiului actual în termenii de ,,luptă a civilizației împotriva barbariei”, sau a ,,democrației împotriva autocrației”, ori pentru ,,apărarea Europei”, nu este altceva decât o manipulare josnică, ceea ce este esențial pentru înțelegerea situației.

Formula infamului fost președinte american G. W. Bush – pentru a-și justifica războaiele din Afganistan și Irak -, „ori sunteți cu noi, ori cu teroriștii”, este acum propagată de Zelensky în apelurile sale către „lumea civilizată”, dovedindu-se a fi foarte convenabilă [doar] în ceea ce privește evitarea responsabilității personale pentru dezastrul în curs.

Războiul din Ucraina se va încheia atunci când Vestul sau Rusia vor ceda la nivel social și economic, când cetățenii vor fi sătui de propagandă de război, geopolitică și relatări moralizatoare, – prea flămânzi de pâine și benzină -, își vor pierde speranța că va mai fi bine – ceea ce va duce la proteste în stradă, pentru încheierea unui război care a provocat suferințe, deopotrivă, cetățenilor statelor implicate – SUA/NATO, U.E., Ucraina și Rusia.

De curând, Papa Francisc a acordat un interviu unui grup de publicații culturale europene în care abordează situația din Ucraina într-un mod aparte, liber și independent de imperativele politice, geostrategice și ideologice – stabilite de către „sursele oficiale”. Papa Francisc a spus, concret, cu subiect și predicat, că: ,,miza războiului e testarea și vânzarea de arme și că e posibil ca acest război să fi fost unul provocat în mod voit și conștient.

Și dacă tot am pomenit de cascadorii râsului – în preambul -, totuși, să vedem ce ne mai oferă și ,,cei mai vestiți comici ai ecranului”, la matineu, căci, deja … ..viața bate filmul!”

Astfel, președintele Biden a fost întrebat de un către un reporter de la The New York Times, ceva mai ,,înțepat”: … ”Cât timp trebuie să ne așteptăm ca șoferii din întreaga lume să plătească această primă pentru acest război?”.

Joe Biden, ușor fonfăit și nesigur, a declarat – la fel ca și în timpul unei conferințe de presă de la recentul summit NATO de la Madrid -, că … ,,șoferii vor plăti prețuri mai mari la benzină atâta timp cât este nevoie” pentru ca Ucraina să câștige războiul împotriva Rusiei”. Și a mai adăugat, pe același ton și cu aceeași intonație, că … ,,de fapt, Rusia nu poate învinge Ucraina și nu poate trece dincolo de Ucraina …  și, deci, nu știu… cum se va termina, dar nu se va termina cu o victorie a Rusiei în Ucraina”,…

Aia e! Dar, expertul militar Max Boot a declarat pentru ,,Washington Post”, că: …,,Înarmăm Ucraina cu suficiente arme pentru a evita înfrângerea, dar nu suficiente pentru a câștiga”.

In concluzie, ipoteza unei înfrângeri a Rusiei, este din ce în ce mai puțin susținută.

Iar ,,cireașa pe tort”, sau mai degrabă ,,bomboana pe colivă” – că, a trecut vremea cireșelor -, o pune …. cotidianul israelian ,,The Jerusalem Post”, care a publicat o analiză, scrisă de Dave Anderson – profesor universitar american de filozofie politică -, prin care acesta avertizează că tandemul Biden-Zelenski îl poate împinge pe Putin la declanșarea celui de al treilea război mondial, un pic mai … nuclear!. Astfel, ,,dedicarea excesivă pentru ,,apărarea libertății” ar putea fi tragica eroare care îi determină pe Zelensky și Biden să-l împingă pe Putin spre un război nuclearRăzboiul nuclear nu ar fi unul dintre scopurile lor, ci o consecință nefastă a colaborării lor.”

CITIȚI INTEGRAL ARTICOLUL LUI Mihai COPEȚCHI – KOPECKYhttps://romaniabreakingnews.ro/asa-zisa-operatiune-speciala-a-rusiei-in-ucraina-sanctiuni-sua-u-e-si-capcana-lui-tucidide.

[i]  Sir Halford John Mackinder (1861–1947) a fost un geograf , academician și om politic englez, considerat unul dintre părinții fondatori atât ai geopoliticii, cât și ai geostrategiei. A fost un puternic susținător al tratării atât a geografiei fizice, cât și a geografiei umane, ca o singură disciplină. În 1887, a publicat „On the Scope and Methods of Geography”, un manifest pentru Noua Geografie. În 1904, Mackinder a susținut lucrarea „The Geographical Pivot of History” la ,,Royal Geographical Society”, în care a formulat ,,Teoria Heartland-ului”. Acesta este adesea considerat ca momentul fondator al geopoliticii ca domeniu de studiu, deși Mackinder nu a folosit termenul. În timp ce ,,Teoria Heartland” a primit inițial puțină atenție în afara geografiei, însă, mai târziu avea să exercite o anumită influență asupra politicilor externe ale puterilor mondiale.

[ii]  Graham Allison este un profesor american de istorie și științe politice de la Universitatea Harvard, unde predă cursuri de relații internaționale. Este considerat unul dintre cei mai importanți analiști americani în probleme de securitate națională, în centrul atenției sale aflându-se chestiunile legate de pericolul nuclear și de terorism.

[iii]  De când cu atacul rusesc asupra insulei Șerpilor, pentru propaganda naționalistă a fost ,,una dintre primele bătălii din războiul pentru Ucraina, purtată lângă mormântul ilustrului erou al războiului troian, Ahile. Ca și cum ar fi să ne amintească că, în timpurile grecești antice, Ucraina făcea parte din oikumene (lumea locuită, civilizată), alături de rădăcinile Europei și a tuturor lucrurilor europene. Astăzi, Ucraina apără aceeași lume civilizată europeană, cu prețul vieții multor eroi la fel de curajoși și viteji ca Ahile”.  Așa a luat nașterea la ucrainieni o nouă  legendă, mobilizatoare – deși, tema-i veche -, susținută cu mult patos și vehemență ideologică, atât de istorici cât și de ,,bătăiosul” comediant și președinte, Zelenski: ,,Mitul unei noi Europe – o Europă care va lupta, și va lupta, pentru valorile și demnitatea ei –, este pe cale să se întemeieze pe exemple din Ucraina”.

[iv]  Victoria uimitoare a lui Zelensky și a partidului său, transformat mai târziu într-o mașinărie parlamentară care să producă și să aprobe reformele neoliberale (într-un „turbo regim„, așa cum l-au numit), nu poate fi explicată în afara succesului serialului său de televiziune, … Mesajul transmis de Zelensky ucrainenilor prin intermediul emisiunii sale este în mod clar extrem de populist. Poporul ucrainean este prezentat în el ca o ,,totalitate neproblematică”, lipsită de scindări interne, din care sunt excluși doar oligarhii și politicienii/funcționarii corupți. Țara poate deveni sănătoasă doar după ce scapă atât de oligarhi, cât și de marionetele lor. Zelensky-președintele, deocamdată, a început cu rivalii săi politici. Interesant este faptul că serialul-program de guvernare ignoră tema războiului din Donbass, care a izbucnit încă din 2014, Zelensky l-a evitat pentru a nu pune în pericol ,,unitatea națiunii sale virtuale”, a telespectatorilor și, în cele din urmă, a naivilor săi alegători. Promisiunile electorale ale lui Zelensky, făcute la limita virtualului și a realului, se refereau predominant la „progresul Ucrainei”, înțeles ca „modernizareoccidentalizarecivilizație” și  „normalizare”.

[v]  Din 2014, când Peninsula Crimeea a fost anexată de către Rusia, separatiștii susținuți de Moscova controlează regiunile din sud-estul Ucrainei, Donetk și Lugansk, recunoscute din 21 februarie 2022 ca ,,republici populare”.

[vi]  Președintele comediant nu-și cunoaște istoria ,,eroică” statului în care-și ,,joacă” rolul. A uitat, printre altele, că Ucraina – fostă republică sovietică și socialistă, cândva -, a susținut cu sârguință invazia nazistă din iunie 1941, care a fost împotriva ,,întregii Uniunii Sovietice”, …. ?! Și apoi, atacul mârșav al naziștilor asupra Uniunii Sovietice, a surprins Armata Roșie, care, oricum, se pregătea să atace Germania, pe la începutul lunii iulie a anului 1941. Așadar, acum … Rusia a jucat rolul Germaniei naziste în 2022 – atacând Ucraina, mârșav și fără să anunțe, oficial -, așa și Ucraina, a intrat acum în rolul Uniunii Sovietice în vara lui 1941 – primind lovituri devastatoare! Comedie în toată regula! Și pentru ca să fie telenovela completă, în ultimii anii, Ucraina își asumă partea ei de război împotriva Germaniei naziste și propriile pierderi umane,vreo 7-8 milioane de victime – alți,,eroi ai Ucrainei” -, încercând să conteste și să submineze rolul Uniunii Sovietice în ,,Marele Război Patriotic” (deci, fiecare cu patria lui) și faptul că-și arogă merite depline asupra victoriei împotriva nazismului.

[vii] ,,Russia’s War on Ukraine: The Economic Impact of Sanctions” – Author: Rebecca M. Nelson, 3 mai 2022 – https://crsreports.congress.gov

[viii]  ,,Impactul incert al sancțiunilor asupra Rusiei” – Autor: Susan Hannah Allen – Nature Human Behavior (3 mai 2022) 

[ix] ,,Sancțiuni economice arbitrare ilegale și ineficiente” – Autor: Chen Weihua | chinadaily.com.cn | Actualizat: 2022-03-03

[ix]  Lionel Zinsou, o figură legendară a Africii, discurs la Paris, la sfârșitul lui iunie 2022.

Alte surse:

  • ,,Capcana lui Tucidide – Mai pot evita Statele Unite și China războiul” , Graham Allison, Editura Corint Istorie, 2022.
  • ,,Batalionul Azov – Eroism și extremism în Ucraina”, Vladimir Zincenco, Editura Neverland, 2022.
  • ,,The US Is the Major Instigator of the Ukraine conflict. The Historical Facts” – By Rick Sterling – Global Research, February 24, 2022.
  • ,,L’invasion de l’Ukraine concrétise la menace russe enEurope”. Entretien avec Jean-Robert Raviot – com/jean-robert-raviot-russie-ukraine-poutine/ – March, 2, 2022.
  • ,,Ukraine: A conflict soaked incontradictions” – ByVIJAY PRASHAD, march 3, 2022 – Asia Times
  • Zelensky către Europa: „Dacă vom cădea, și tu vei cădea, așa că te rog să nu taci !”, autorTuAnh Dam – https://www.axios.com/zelensky-europe-speech-ukraine-rally-russia-war – Updated March 4, 2022
  • ,,La guerre russo-ukrainienne, quelles menaces pour l’Europe centrale”, Author: Olivier Roqueplo – March 16, 2022 – com/la-guerre-russo-ukrainienne-quelles-menaces-pour-leurope-centrale/
  • ,,Zelenskyy wants Ukraine to be ‘a big Israel.’ Here’s a road map.” , By Daniel B. Shapiro – New Atlanticist – April 6, 2022.
  • ,,The Hidden Truth Behind War with Russia”, By Martin Armstrong – Global Research, April 19, 2022.
  • “One Less Traitor”: Zelensky Oversees Campaign of Assassination, Kidnapping and Torture of Political Opposition – By Max Blumenthal and Esha Krishnaswamy, Global Research, April 19, 2022
  • ,,Russia’s War on Ukraine: The Economic Impact of Sanctions” – Author: Rebecca M. Nelson, Specialist in International Trade and Finance – https://crsreports.congress.gov , May 3, 2022.
  • ,,UCRAINA ŞI UE LA O RĂSCRUCE VITALĂ” – 05.2022 | Scris de: ZIUA NEWS – de Petru Romoşan
  • The 16 Biggest Lies the U.S. Government Tells America About the Ukraine War – By Richard Ochs – Global Research, May 25, 2022
  • ,,America’s Interests in Ukraine” – by George Friedman – https://geopoliticalfutures.com – May 31, 2022,
  • ,,Kissinger, l’Ukraine et l’ordre du monde” – Olivier Chantriaux , June 10, 2022 – com /kissinger-lukraine-et-lordre-du-monde/-
  • ,,Analist american: Biden să se retragă din apărarea Ucrainei până nu provoacă un război mondial nuclear – 11 iunie 2022 – inpolitics
  • ,,China și Rusia își reafirmă sprijinul strategic reciproc!” –16 iunie 2022, de Dan Tomozei
  • ,,Din discursul de la Sankt Petersburg ”– de American Freedom News, june 18, 2022 –https://americanfreedomnews.us/putin-era-of-unipolar-world-has-ended-despite-attempts-to-preserve-it-at-any-cost
  • ,,Adevăratul Zelensky – de la populist celebru la neoliberal nepopular în stilul Pinochet” – Baricada România – De: Natylie Baldwin – Trad.: Maria Cernat – 20 iunie 2022.
  • ,,Cum poate învinge Rusia sancţiunile europene,, – 24 iunie 2022, adevarul.ro
  • ,,Ce inseamna de fapt aderarea Ucrainei la UE” – Analiza Al Jazeera, 27 iunie 2022.
  • ,,EU playing a dangerous game in Ukraine” – An interview with Irish member of the European Parliament Clare Daly, By JAMES CARDEN, june 29, 2022.

Publicitate

23/10/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Lumea româneasca. Ce crede unul din liderii românilor din Ucraina despre așa zisul congres al românilor de pretutindeni?

 

 

26/06/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un mesaj diplomatic secret, publicat de WikiLeaks: După Summitul NATO de la Bucureşti, Rusia avertiza SUA că Ucraina riscă războiul civil, dacă aderă la NATO sau UE

WikiLeaks, mesaj diplomatic secret: După Summitul NATO de la Bucureşti, Rusia avertiza SUA că Ucraina riscă războiul civil, dacă aderă la NATO sau UE

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, avertizase Statele Unite din anul 2008 că apropierea Ucrainei de UE şi NATO ar putea conduce la divizarea acestei ţări, arată un mesaj diplomatic secret. dezvăluit marţi de site-ul WikiLeaks.

„După o primă reacţie tacită faţă de intenţia Ucrainei de a semna Planul de acţiune în vederea aderării la NATO, cu ocazia summitului de la Bucureşti, ministrul de Externe Lavrov şi alţi oficiali ruşi de rang înalt au reiterat opoziţia puternică, subliniind că Rusia va considera extinderea Alianţei spre est drept o potenţială ameninţare militară„, scria, în 2008, William Burns, ambasador la Moscova la acea vreme, iar acum adjunct al secretarului de Stat american.

Mailul secret a fost dezvăluit de site-ul WikiLeaks (VEZI AICI) şi prezentat de Itar-Tass.

„Extinderea NATO, în special prin integrarea Ucrainei, rămâne o problemă emoţională pentru Rusia, dar există şi argumente strategice în favoarea unei opoziţii puternice faţă de admiterea Ucrainei şi Georgiei.

În Ucraina, aceste argumente conţin temerea că ţara riscă să fie divizată, o situaţie care ar conduce la violenţe şi chiar la război civil, iar Rusia ar fi nevoită să intervină„, preciza Burns în 2008.

 

 

Sursa: http://www.agentia.org

18/06/2014 Posted by | POLITICA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: