CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Când şi cum s-au hotărât ruşii să anexeze Basarabia

Comemorăm astăzi  una dintre tragediile care au marcat şi marchează încă istoria modernă a României – anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus.

În 16 mai 1812, diplomaţii ruşi şi cei turci au semnat Tratatul de la Bucureşti, prin care puneau capăt războiului ruso-turc izbucnit în 1806.

Tratatul de pace atribuia Rusiei jumătatea de răsărit a Principatului Moldova, teritoriul dintre Prut şi Nistru, care avea să fie numit de ocupanții ruși, Basarabia.

 

 

 

 

Unităţi militare ruse în Războiul ruso-turc 1806-1812, reconstituire

Sursa imaginii: Istoria.md

 

 

Când şi cum s-au hotărât ruşii să anexeze Basarabia.

Trei documente prezentate de istoricul George Damian pe blogul  https://historice.ro/cand-si-cum-s-au-hotarat-rusii-sa-anexeze-basarabia-trei-documente/

 

Pe 16 mai 1812 Rusia a anexat Basarabia prin semnarea Păcii de la Bucureşti cu Imperiul Otoman. Dar cum le-a venit ruşilor ideea să anexeze Basarabia? Principatele române au fost răvăşite în tot secolul al XVIII lea de zeci de războaie purtate între imperiile vecine.

Teritoriile românilor deveniseră un fel de teren pentru înfruntarea dintre armatele turcilor, austriecilor şi ruşilor, însă singura anexare teritorială a fost cea a Bucovinei din 1775, luată de austrieci.

Se pare că ruşii au ajuns la ideea anexării Principatelor române (sau cel puţin a unei părţi din acestea) cu câţiva ani mai înainte de anexarea propriu-zisă. Pe 14 iunie 1807 Napoleon îl înfrângea la Friedland pe ţarul rus Alexandru I.

În paralel, mai la sud, armatele ruse ocupaseră Moldova şi Valahia la sfârşitul anului 1806 (când generalul Michelson emitea o proclamaţie în numele ţarului prin care promitea respectarea drepturilor acestor principate, mai multe detalii aici).

 

 

Împăratul Napoleon şi Ţarul Alexandru îşi împart Europa la Tilsit

În imagine: Împăratul Napoleon şi Ţarul Alexandru îşi împart
Europa la Tilsit  

 

 

La 7 iulie 1807 împăratul Napoleon şi ţarul Alexandru semnau tratatul de la Tilsit în care se prevedea clar la articolul 22 retragerea trupelor ruse din Principatele române:

”Trupele ruse se vor retrage din provinciile Valahiei şi Moldovei, însă aceste provincii nu vor putea fi ocupate de trupele Sultanului până la ratificarea viitorului tratat de pace definitiv între Rusia şi Poarta otomană.”

La 10 iulie 1807 ţarul Alexandru îi trimitea generalului Michelson (comandantul trupelor ruse din Principatele române) ordinul de retragere dincolo de Nistru.

Generalul nu s-a grăbit foarte tare să se retragă şi oricum, diplomaţia rusă stabilise două principii pentru negocierile cu francezii: primul – nici un fel de cedare din teritoriile Rusiei; al doilea – schimburile teritoriale trebuiau făcute pe socoteala altor ţări.

În privinţa evacuării militare a Principatelor române diplomaţii ruşi urmăreau ca Napoleon să nu se poată amesteca în negocierile lor cu turcii (vezi primul document de mai jos).

Răsturnarea de situaţie a venit pe 19 august 1807 când ministrul de externe rus, baronul Budberg, i-a recomandat ţarului Alexandru să nu îşi retragă trupele din Principatele române (vezi al doilea document de mai jos, sugestia iniţială a venit din partea generalului Michelson).

Motivaţia acestei încălcări a Tratatului de la Tilsit vechi de nici o lună era una militară: retrăgându-se dincolo de Nistru ruşii ar fi pierdut o poziţie strategică faţă de turci (demarcaţia pe Dunăre fiind mai interesantă decât demarcaţia pe Nistru).

Ţarul a fost de acord cu propunerea ministrului său şi a doua zi, pe 20 august 1807, pleca de la Sankt Petersburg către Bucureşti ordinul către generalul Michelson prin care i se transmitea acestuia să nu se retragă din Principatele române şi îi erau făcute o serie de sugestii pentru motivarea diplomatică a acestei acţiuni.

 

Andrey Iakovlevici von Budberg, ministrul de Externe al Rusiei 1806-1807
Foto: Andrei Iakovlevici von Budberg, ministrul de Externe al Rusiei 1806-1807

 

 

 

 

Acesta a fost momentul în care ruşii s-au hotărât să nu se mai retragă din teritoriile românilor.

Au urmat ani de negocieri între ruşi şi otomani, între ruşi şi francezi, au fost propuse multe proiecte de împărţire a Europei şi a lumii, în cadrul cărora românii erau o simplă monedă de schimb.

Până în 1812 ruşii şi francezii au discutat de zeci de ori despre teritoriile românilor, existând inclusiv varianta anexării în bloc a Valahiei şi Moldovei la Imperiul Ţarist.

Până la urmă a fost anexată doar Basarabia în 1812 – însă momentul în care ruşii s-au hotărât să nu mai plece de pe teritoriile românilor a fost 19 august 1807, ziua în care baronul Budberg i-a recomandat ţarului să încalce Tratatul de la Tilsit şi să nu îşi mai retragă trupele din Valahia şi Moldova.

 

 

Ivan Ivanovici Michelson, generalul rus care a avut ideea să nu se mai retragă din Principatele române (sursa foto istoria.md)

 

Foto: Ivan Ivanovici Michelson, generalul rus care a avut ideea să nu se mai retragă din Principatele române (sursa foto istoria.md)

 

 

DOCUMENTE

 

1. Fragment din memoriul rus intitulat: «Câteva idei care şi-ar putea găsi locul în instrucţiunile negociatorului rus ce va fi însărcinat să trateze încheierea păcii. Puncte de discutat între plenipotenţiarii rus şi francez.» iunie 1807.

Diplomaţia rusă se pregătea pentru negocierile de pace şi îşi stabilea principalele linii de acţiune. Deşi armata rusă fusese înfrântă pe câmpul de luptă, se căutau mijloace pentru a fi păstrată stăpânirea asupra Principatelor române Valahia şi Moldova.

Redactat imediat după o înfrângere militară majoră, memoriul de mai jos stabileşte în anexa sa un principiu al reciprocităţii pentru evacuarea Principatelor române.
(Dimitrie A. Sturdza, C. Colescu-Vartic, „Acte şi documente relative la istoria renascerei României”, Bucureşti, 1900, p. 562-567).

Integritatea Imperiului Rus propriuzis. După intenţiile pe care inamicul le-a manifestat din momentul primelor propuneri de armistiţiu care i-au fost făcute, nu părea că cineva vrea să conteste acest punct capital. Deci, nu va mai trebui menţionat, doar dacă se simte că Rusia este departe de a se afla într-o situaţie de a face sacrificiul unei părţi oarecare din teritoriul său. […]

[…] 3) Evacuarea Moldovei şi Valahiei. Fără îndoială, va fi de dorit ca făcând pacea cu Franţa noi să ne putem păstra posibilitatea de a trata de comun acord cu Poarta. Însă cum nu ne putem face iluzii de a putea evita intervenţia lui Bonaparte în acest aranjament, trebuie să încercăm, promiţând evacuarea celor două principate, obţinerea obligaţiei ca până la pacea definitivă între Rusia şi Franţa, Moldova şi Valahia vor rămâne în deplina stăpânire a drepturilor şi privilegiilor ce le-au fost acordate începând cu tratatul de la Kainargi. […]

2. Referatul baronului Andrei Budberg, ministrul de Externe al Imperiului Rus către Împăratul Alexandru I, din 19 August 1807. Petersburg, prin care se cere renunţarea la evacuarea Principatelor române. Acesta este primul document care indică faptul că Imperiul Ţarist nu avea în realitate nici cea mai mică intenţie să respecte prevederile Tratatului de la Tilsit.

Ambiguităţile din înţelegerea realizată între cei doi împăraţi urmau să fie folosite de abilii diplomaţi ruşi pentru a negocia păstrarea Valahiei şi Moldovei sub stăpânirea ţaristă.
(Dimitrie A. Sturdza, C. Colescu-Vartic, „Acte şi documente relative la istoria renascerei României”, Bucureşti, 1900, p. 594-595).

Prezentându-vă rapoartele generalului Michelson şi cel al consilierului personal Laşkarev referitoare la deschiderea negocierilor între acesta şi plenipotenţiarul turc cred că am datoria să prezint Majestăţii Voastre Imperiale opinia mea despre importanţa care există pentru noi ca armatele noastre, în parte cel puţin, să rămână în Principate până la pacea definitivă şi să nu se retragă în josul Nistrului.

Deşi a fost stipulat, într-un articol al tratatului nostru de pace cu Franţa, că după semnarea actului de armistiţiu între armata turcă şi a noastră cele două oştiri să se retragă peste Dunăre şi Nistru pentru toată perioada cât vor dura negocierile până la pacea definitivă, de acest articol profită numai Poarta şi este în dezavantajul nostru.

Din moment ce armatele noastre vor fi în josul Nistrului ce ar putea să împiedice turcii să facă incursiuni în Valahia, traversând Dunărea şi să devasteze ţinuturile de acolo? În caz că nu se încheie pacea definitivă, trei sau patru zile le vor fi suficiente pentru turci să traverseze Dunărea şi să ocupe nu numai cetăţile din partea stângă a acestui fluviu, unde se găsesc acum trupele noastre, însă de asemenea şi alte localităţi şi locuri fortificate care se află acum în mâinile noastre, înainte ca armatele din josul Nistrului să poată întreprinde cele mai minime măsuri pentru a se opune.

Am pregătit în baza acestei opinii o depeşă pentru generalul Michelson pe care o supun aici aprecierii Majestăţii Voastre Imperiale.

3. Scrisoarea baronului Andrei Budberg, ministrul de Externe al Imperiului Rus către generalul Michelson, din 20 august 1807, Petersburg, prin care i se aduc la cunoştinţă comandantului trupelor ruse din Principatele române condiţiile şi metodele prin care trebuie menţinută prezenţa militară rusă în Valahia şi Moldova.
(Dimitrie A. Sturdza, C. Colescu-Vartic, „Acte şi documente relative la istoria renascerei României”, Bucureşti, 1900 p. 597-599).

Au fost primite la timp toate rapoartele Excelenţei Voastre către Majestatea Sa Împăratul, la fel ca şi celelalte pe care mi le-aţi adresat personal cu diferite ocazii. Ultimul, din data de 5 a acestei luni, au ajuns ieri printr-un curier special. Am văzut conţinutul său şi Împăratul a binevoit să-mi ordone să vă comunic, domnule, voinţa sa supremă, pe care am onoarea să v-o prezint.

Majestatea Sa Imperială este complet de acord cu observaţiile conţinute în rapoartele Dumneavoastră precedente referitoare la dificultăţile care pot urma retragerii armatelor noastre în josul Nistrului în cazul în care pacea definitivă cu Poarta nu va fi încheiată.

Primele instrucţiuni privind armistiţiul, date de Excelenţa Voastră în acest sens printr-un rescript imperial din 28 iunie s-au bazat pe un articol al tratatului nostru de pace cu Franţa; însă incovenientul suprem al acestei măsuri constă incontestabil în distanţele disproporţional inegale la care se află cele două armate după retragere faţă de poziţiile pe care le ocupă acum.

Turcii vor putea trece Dunărea din primul moment şi să ocupe poziţii mai avantajoase şi totodată majoritatea cetăţilor unde se află armatele noastre acum, înainte ca acestea să treacă Nistrul din nou. Ţelul principal al armistiţiului trebuie să fie încetarea completă a ostilităţilor şi începerea imediată a negocierilor pentru pacea definitivă.

Cele două puncte, semnate deja de către plenipotenţiari şi pe care ni le-aţi comunicat, conţin tot ce trebuie în acest sens. Ar fi mult de dorit ca actul însăşi să prevadă aceste stipulări şi Împăratul să vă încredinţeze într-o manieră specială grija eforturilor dumneavoastră perseverente.

Trebuie doar extins mai mult primul punct pentru a-i cuprinde şi pe sârbi în armistiţiu sau să se introducă un articol special în acest sens; cât despre retragerea celor două armate, este de dorit, din motivele enunţate mai sus, să fie trecută complet sub tăcere: ca armatele turceşti să rămână acolo unde se găsesc în momentul armistiţiului, cu condiţia ca noi să ne păstrăm poziţiile ocupate, chiar şi dacă trebuie să reducem numărul trupelor care se găsesc acum acolo.

În cazul în care (ceea ce va fi extrem de regretabil) au stipulat deja retragerea armatelor sau că a fost imposibil de a aduce modificări, este esenţial pentru noi ca voi să încercaţi să tărăgănaţi, sub diferite pretexte favorabile, lucrurile în ceea ce ţine de retragerea completă a armatelor noaste.

Articolele al douăsprezecelea şi al cincisprezecelea al proiectului turc nu pot figura în actul de armistiţiu, căci ele trebuie să formeze temeiul negocierii tratatului definitiv de pace; însă dacă, în schimbul bunăvoinţei noastre referitor la unele articole, noi putem obţine articolul care ne este necesar, referitor la menţinerea unei părţi mai mici a trupelor noastre în principate, pot obţine imediat restituirea insulei Tenedos şi chemarea în porturi a forţelor noastre maritime de la Marea Neagră din locurile unde sunt plecate. […]

În sfârşit, trebuie să adaug, de asemenea, că dispoziţia cu care am fost de acord şi care stipulează, că în cazul în care nu se încheie pacea, ostilităţile să nu înceapă înaintea primăverii, nu este nicidecum în acord cu interesele noastre.

Turcii ţin la ea, pentru că ei nu pot primi întăririle din Asia înainte de primăvară, în timp ce noi în toate anotimpurile putem să mobilizăm armatele noastre într-un număr superior de trupe.

Din aceste considerente, este de o necesitate mare pentru noi ca acest articol să fie modificat şi să se stipuleze în locul său că în caz de redeschidere a ostilităţilor cele două părţi vor fi absolvite de a da un avertisment cu treizeci de zile înainte. Majestatea Sa Imperială recunoaşte în întregime eforturile perseverente ale Excelenţei Voastre în această problemă.

 

 

 

 

Foto: George Damian

 

George Damian este jurnalist, a studiat istoria, a absolvit masteratul de jurnalism al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București și masteratul de Istoria Relațiilor Internaționale al Facultății de Istorie, Universitatea București.

Și-a început activitatea jurnalistică în anul 2001 și a lucrat pentru publicații de prestigiu precum  ZIUA, Magazin Istoric, Deutsche Welle, Timpul, Adevărul Moldova.  

A  fost reporter la secţia română a postului de radio Deutsche Welle, redactor la departamentul de politică externă al ziarului ZIUA, după care a  coordonat suplimentul Dosare Ultrasecrete şi departamentul de politică externă până la închiderea ziarului în ianuarie 2010.

 Timp de un an de zile a  lucrat la Arhivele Naţionale.

Din noiembrie 2010 până în 2014 a scris articole de opinie pentru ziarul Timpul din Chișinău.

În 2012 a avut Cel mai popular blog la Roblogfest. Între ianuarie – decembrie 2012 a  fost redactor la ziarul Puterea. Din ianuarie 2013 până în 2014 a  fost redactor la revista Magazin Istoric. Din septembrie 2014 până în martie 2016 a  lucrat pentru Adevărul Moldova.

În 2014 și-a susținut la Facultatea de Istorie Universitatea București teza de doctorat în istoria relațiilor internaționale cu titlul ”Implicarea factorului economic în politica externă a României în anii dinaintea izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial” sub coordonarea prof. univ. dr. Constantin Bușe.

În prezent face parte din echipa editorială a paginii moldNova.eu.

16/05/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

File de istorie. 1809 – Rusia proclamă anexarea Principatelor Române !

 

 

 

 

În timpul razboiului ruso-turc si al ocupaţiei rusesti in principatele   Moldova si Valahia  (1806-1812), în Europa se petreceau evenimente grave, fiecare din ele influenţând cabinetele marilor puteri şi schimbând opiniile privind situaţia politică a celor două Principate.

Rând pe rând, alianţa Rusiei cu Anglia împotriva Porţii, alianţa secretă a Turciei cu Napoleon, Pacea de la Tilsit, întrevederea de la Erfurt, readuceau în discuţie viitorul Valahiei şi Moldovei”.

 

 

Napoleon si tarul Alexandru I al Rusiei la Tilsit

 

 

In 1807, prin tratatul de la Tilsit, rusii au obtinut consimţământul lui Napoleon.

La 2 februarie 1808, Napoleon îi cerea ambasadorului Coulaincourt să comunice ruşilor că: „Noi nu putem să ne ciocnim; lumea e prea mare. Eu nu voi insista ca dânsul (ţarul) să evacueze Moldova şi Valahia. Să nu insiste nici el ca eu să evacuez Prusia.

Bineînţeles, scrisoarea lui Napoleon a produs mare bucurie la Petersburg. Ruşii începeau să fie tot mai convinşi că frontiera Dunării nu mai putea să le scape.

Iar la 3 decembrie 1809 fericirea lor putea fi deplină. Napoleon declara la deschiderea Corpului Legiuitor al Franţei că prietenul şi aliatul său, ţarul Alexandru I, „a reunit la vastul său imperiu Finlanda, Moldova şi Valahia.

Asa s-a facut ca in 1809 Imperiul Rus a proclamat  anexarea Principatelor Române.

 Mai înainte insa, Principatele ocupate de armata rusa fusesera  puse sub oblăduirea unor cârmuitori ruşi.

În 1808 în fruntea lor se afla senatorul Kuşnikov, iar în 1810 senatorul Krasno-Milaşevici.

După celebra notificare a încorporării lor la Rusia, principele rus Prozorovski avea pregatit  şi un proiect de divizare a lor în patru gubernii: Basarabia, Moldova, Muntenia şi Oltenia, iar generalul Kamenski, comandantul Armatei Dunărene, îi propunea deja ţarului să cedeze Oltenia Austriei, în shimbul Bucovinei.

Această propunere chiar a fost făcută Austriei, dar curtea vieneză a respins-o.

Din punct de vedere al organizării bisericeşti, prin ukazul (decretul) ţarului Alexandru I, ţările române formau un exarhat cuprinzând Moldova, Valahia şi Basarabia, supus ierarhic sinodului rus.

 

 

Mitropolitul Grigorie Bănulescu-Bodoni  (n. 1746, Bistrita – d.30 martie 1821, Chisinau).

 

 

Ca exarh a fost numit Gavriil Bănulescu-Bodoni, român ardelean  trecut de mult în slujba Rusiei, şi care de curând demisionase din funcţia de mitropolit al Kievului.

Otomanii refuzau cu indârjire sa recunoasca  anexarea Principatelor Moldova şi Valahia la Imperiul Rus, si atunci  Imperiul Rus dă lovitura decisivă la 7 aprilie 1811, avand in  fruntea armatelor sale  pe nou numitul general Kutuzov.

 

 

 

Generalul Mihail Kutuzov

 

 

La 2 octombrie 1811 dupa ce ruşii obţin cea mai mare victorie a lor la Slobozia, încep imediat tratativele de pace cu turcii, la Giurgiu şi se finalizează la Bucureşti.

Ruşii cereau „ambele ţări româneşti”, adica si Ţara Românească şi Moldova.

Soarta a facut ca iminenţa atacului lui Napoleon asupra Rusiei să reducă treptat pretentiile rusesti , de la ambele ţări române, la toată Moldova si mai  apoi la teritoriul Moldovei dintre rîurile Nistru şi Siret, pentru ca pînă la urmă, pretenţiile să se limiteze la ţinuturile turceşti dintre rîurile Nistru şi Prut: ţinutul Hotin şi Bugeacul (Basarabia istorică).

Iscusinţa negociatorului francez Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron (1763-1831), care servea interesele ţarului, a permis însă şi anexarea părţii răsăritene a Moldovei care nu făcuse parte din vilayeturile (provinciile) otomane, prin extinderea frauduloasă a denumirii de Basarabia la toate ţinuturile dintre Dunăre şi Hotin, mulţumită complicităţii primului dragoman al Porţii, care şi-a trădat suveranul în schimbul unei latifundii şi al unui inel foarte preţios.

In 1812, prin tratatul de pace de la Bucureşti dintre turci şi ruşi, Imperiul Rus câştiga „Basarabia”, intinzându-şi frontiera de-a lungul Prutului.

„Prin tratatul de la 28 mai 1812, Turcia ceda , fără să cunoască măcar limitele exacte, un teritoriu care nu le aparţinea şi care făcea parte dintr-o ţară, a cărei integritate teritorială se angajaseră să o respecte” – arată N. Iorga.

 

 

 

 

 

 

 

Extrase din rapoartele organelor oficiale franceze ale vremii.

“Acei care cunosc istoria Țării Românești în epoca de la 1792 la 1806, știu pustiirile, jafurile, omorurile și batjocurile de tot felul de care a avut parte acea nenorocită țară din cauza mișcării astfel încurajate de Rusia, spre folosul scopurilor ascunse ale acestei puteri.

În curs de trei ani numai ea plătise, peste birul obișnuit, 90 mii de pungi de bani, adică enorma sumă de 45 milioane, sub cuvânt de ridicare de trupe și de alte măsuri de apărare împotriva lui Pasvant-oglu” (Hurmuzachi, ibid, piesa CCCCZZIII, p.228).

.”Generalii ruși urmează să ridice din aceste nefericite provincii [Moldova și Țara Românească] contribuții enorme: ei vor lăsa țăranilor munteni și moldoveni numai ochii ca să plângă.”

” De când rușii sunt aici, generalii en chef, Michelson și Prozorovski, au avut întotdeauna cîte 300 lei (450 franci) pentru masa lor; Meyendor, Țițerov, Miloradovici și chiar Lascarov cîte 200 lei; Bahmetievm, Ulanbius și mai mulți alții câte 100 lei, toți ceilalți ofițeri, gheliruri” (5 februarie 1808, raport al agentul francez Lamare).

“S-a pus în această provincie o dare de 30 lei de fiecare casă. Această dare dă loc la murmurele românilor de vreme ce este de cinci ori mai mare decât aceea ce o plătesc de obicei” (adjutantul Meriage, 18 februarie 1808).

 

“Această țară este cu desăvârșire distrusă, ruinată și depopulată dacă pacea și o grabnică mântuire nu vin în ajutorul ei. Nu este pildă de vezațiuni asămănătoare celor ce exercită la țară ispravnicii îndemnați de divanul lui Ipsilanti și de ordinile suverane ale rușilor….Oameni foarte demni de credință mă încredințează că sunt puși la tortură în același teasc, piciorul bărbatului lăngă piciorul femeii, până când mărturisesc și predau tot ce au.

Nu mai este în țară nici grâu, nici orz. De opt zile nu mai este pe piața Bucureștilor nici carne, nici pâine, nici lemne, nici verdețuri. Țăranii români vor pleca cu toții, fie în Turcia, fie în Transilvania și nu se vor mai întoarce niciodată.” (27 martie 1808, raport al agentul francez Lamare).

“Țara Românească este într-o stare de mizerie ce greu s-ar putea descrie. Șăderea într-însa a armatei rusești, care apasă întregă pe ea, precum și lăcomia lui Ipsilanti au redus-o la cea de pe urmă mizerie.” (8 iulie 1808, raport al agentul francez Sebastiani la Constantinopol).

 

“… Amicul și aliatul meu, împăratul Rusiei, a alipit către împărăția sa Finlanda, Moldova, Țara Românească și un ținut din Galiția. Nu sunt gelos de nimic ce s-ar ăntâmpla în bine acestei împărății” (Napoleon, 3 decembrie 1809).

” Țara Românească este în starea cea mai deplorabilă, dările ce divanul este silit să le perceapă pentru trebuințele armatei sunt de patru ori mai mari de ceea ce erau sub domni.

Un nenorocit de țăran care drept toată avere posedă o păreche de boi și un car, plătește niște biruri ridicîndu-se până la 40 lei pe lună.

Totalul general, stabilit la sfârșitul anului 1809, reprezintă o sumă de 30 milioane pe care Țara Românească a fost silită să le furnizeze rușilor, de la intrarea lor în țară, atât în bani cît și în provizii deosebite.

Trebuie să se adauge la aceasta tot ce bioerii, în mâinile cărora rușii au vândut autoritatea adminsitrativă, au putut să mai stoarcă pentru propria lor socoteală, care se poate ridica la alt total de aproape zece milioane și atunci iși va face cineva face o idee de nevoia în care se găsește această nenorocită țară.

Fapt este că, dacă această stare de lucruri mai ține un an, Țara Românească va fi o tară dărăpănată fără sorți de mântuire și care va trebui repopulată, căci o mare mulțime de săteni din satele care se află în apropiere de Dunăre, împinși de desnădejde, au fugit și mai fug încă în Bulgaria, spre părțile Șiștovului și Nicopolei unde sunt foarte bine primiți” (raport al agentului Ledoulx catre Champagny, 1810).

 

“Țara Românească si Moldova. Aceste provincii sunt de o fertilitate admirabilă. Erau acoperite de turme de vite; dar oștirea rusească a mâncat astfel această țară încât, la începutul anului 1809, ea nu mai oferea decăt icoana unui pustiu” (14 iulie 1810, raport al agentul francez Meriage către Relațiunile Externe Franceze)

“Principatele române erau obligate să furnizeze armatei rusești toate proviziile și să le și transporte la locurile hotărîte; In anul 1808, cînd lipsa de nutreț era cumplită, Prozorovski a cerut 70.000.000 puduri ( 1.146.000 tone) fân.

In septembrie 1808, se cer Moldovei, ca supliment, 80.000 cetverturi (aprox. 50.000 kile) grâu, 40.000 cetverturi (aprox. 25.000 kile) ovăz, 30.000 cetverturi (aprox. 19.000 kile) hrișcă, calculate a 10 lei, jumătate în bani, jumătate în natură.

Tot atunci se impune Țarii Românești, suplimentar, o furnitură de 50.000 kile de grâu de Brăila, 80.000 kile de ovăz și 120.000 care mari de fân.

În februarie 1809, se cer Moldovei 11.000 de care cu 44.000 boi, spre a aduce din Rusia 54.000 cetverturi grîu.

În 1810, Moldova era silită să cheltuiască 5.890.300 lei pentru armată si spitalele rusesti, afară de transporturile ce trebuia să le facă țaranii și de alte cheltuieli de tot felul- ca de ex, cele pentru porția de carne ce țările noastre fură îndatorite s-o procure zilnic , atât pentru fiecare soldat din oștire cât și pentru fiecare bolnav aflat în spitalele rusești”

 

Sursa:  Radu Rosetti – Acțiunea politicii rusești în țările române povestită de organele oficiale franceze, (Ed. Cartea Românească, Reeditare anul 2000).

 

  

Harta Homann (1752), cuprinzând teritoriile  locuite de români

 

08/09/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

ŢARUL RUSIEI ALEXANDRU I SI PROMISIUNILE FACUTE ROMANILOR LA INTRAREA ARMATELOR RUSE IN MOLDOVA SI MUNTENIA (1806)

Razboiul ruso-turc de la 1806-1812 a insemnat o noua invazie a rusilor in ambele principate romanesti si ocuparea pentru sase ani a acestora, cu acordul condamnabil al lui Napoleon Bonaparte.

Scopul cel mai evident si cel mai important, aprecia ministrul de externe rus in numele imparatului, este alipirea celor doua principate la Rusia. Nici o alta achizitie nu poate sa le inlocuiasca”.

Sub presiunea ofensivei lui Napoleon, tarul a fost obligat sa incheie pace cu turcii si sa se multumeasca doar cu teritoriul dintre Nistru si Prut, numita de ei ceva mai tarziu, Basarabia.
Basarabia a fost cedata imperiului tarist prin pacea de la Bucuresti din 1812, care punea capat razboiului ruso-turc debutat cu sase ani în urma la 1806.

Acest razboi nenorocit, a carui miza au constituit-o la un moment dat Ţarile Române în întregime, s-a încheiat într-un mod foarte bizar, cel putin în raport cu conjunctura internationala din momentul semnarii tratatului de pace.

Otomanii refuzau cu indarjire sa recunoasca  anexarea Principatelor Moldova şi Valahia la Imperiul Rus, si atunci  Imperiul Rus dă o lovitura decisivă la 7 aprilie 1811, avand in  fruntea armatelor sale  pe nou numitul general Kutuzov.

 La 2 octombrie 1811 ruşii obţin cea mai mare victorie a lor la Slobozia, după care imediat încep tratativele de pace cu turcii ,tratative care se încep la Giurgiu şi se finalizează la Bucureşti.

Ruşii cereau „ambele ţări româneşti”,adica si Ţara Românească şi Moldova.

Soarta a facut ca iminenţa atacului lui Napoleon asupra Rusiei să reducă treptat pretentiile rusesti , de la ambele ţări române, la toată Moldova si mai  apoi la teritoriul Moldovei dintre rîurile Nistru şi Siret, pentru ca pînă la urmă, pretenţiile să se limiteze la ţinuturile turceşti dintre rîurile Nistru şi Prut: ţinutul Hotin şi Bugeacul (Basarabia istorică).

Generalul Kutuzov, cel care a condus negocierile din partea Imperiului tarist, se spune ca ar fi declarat, in acele zile: „Nu voi lasa romanilor decat ochi ca sa planga !”.

Nici chiar turcii nu intelegeau ura cu care actionau rusii…

 Iscusinţa negociatorului francez Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron (1763-1831), care servea interesele ţarului, a permis însă şi anexarea părţii răsăritene a Moldovei care nu făcuse parte din vilayeturile (provinciile) otomane, prin extinderea frauduloasă a denumirii de Basarabia la toate ţinuturile dintre Dunăre şi Hotin, mulţumită complicităţii primului dragoman al Porţii, care şi-a trădat suveranul în schimbul unei latifundii şi al unui inel foarte preţios.

(Ulterior primul dragoman a fost executat pentru trădare, din ordinul Porţii Otomane).

Pe data de 16/28 mai 1812, în articolele IV şi V ale Tratatului de Pace de la Bucureşti se consfinţeşte sfîşierea în două a Moldovei şi răpirea de către Imperiul Rus a tinutului  dintre Prut şi Nistru, denumite de atunci în colo de Rusia, Basarabia.

Tratatul a incalcat grosolan  practica internaţională şi normele de drept existente in epoca, atata timp  cat  Imperiul Otoman ceda ţinuturi care nu-i aparţineau şi care faceau parte dintr-un stat vasal, dar autonom, cu care imperiul avea un tratat in care garanta  frontierele .

Pacea de la Bucureşti a facut  ca Moldova să piardă pentru o perioada indelungata de timp, mai mult de jumătate din teritoriul său.

 

Alexandru I, împărat al Imperiului Rus 1801-1825
Mihelson Ivan, general al Imperiul Rus
Alexandru I, împărat al Imperiului Rus 1801-1825
Mihelson Ivan, general al Imperiul Rus

La izbucnirea razboiului ruso-turc,in momentul invadarii teritoriului principatelor  Moldova si Muntenia de catre armatele rusesti, ocupantii au lansat o Proclamatie – manifest a ţarului Alexandru I, plina de promisiuni mieroase făcute poporului român.

Noi, Alexandru I, Împărat şi monarh al tuturor ruşilor etc.

Salutare domnilor, mitropoliţilor, episcopilor, preoţilor, monarhilor din toate bisericile, căpitanilor şi tuturor locuitorilor provinciilor Moldova şi Valahia. Grijile sale părinteşti şi atenţia constantă pe care înaintaşii noştri au arătat-o în toate circumstanţele pentru siguranţa şi libertatea slujitorilor bisericii, boierilor şi tuturor locuitorilor Moldovei şi Valahiei şi grija cu care au stipulat în tratate autentice bunăstarea Domniilor voastre au stabilit, pe drept cuvît, suveranii Rusiei – protectori ai ţării Domniilor voastre.

De la înscăunarea noastră, păşind pe urmele înăintaşilor noştri, noi n-am încetat nici pentru o clipă să veghem la menţinerea liniştii Domniilor Voastre fie exercitînd drepturile obţinute, fie recurgînd la acţiuni pe care ni le-a insuflat dorinţa de a vă vedea fericiţi.

Domniile Voastre ştiu că privilegiile care au fost garantul averilor Domniilor Voastre şi Domniilor Voastre în persoană atît cît permitea caracterul acîrmuirii sub care tăiţi erau rezultatul atît al grijii vigilente a înaintaşilor noştri, cît şi ale noastră.

Intenţiile de care ministerul otoman a dat dovadă de cîtva timp încoace, acţiunile arbitrare pe care şi le-a permis şi refuzul său de a-şi îndeplini angajamentele a făcut necesară intrarea trupelor noastre în Moldova şi Valahia, astfel prezenţa armatelor noastre vă va apăra de toate relele la care ţara Domniilor voastre urma să fie expusă şi vă va permite libera existenţă a religiei şi a tuturor drepturilor Domniilor voastre.

Identitatea credinţei şi a obiceiurilor, amintirea atîtor servicii reciproce şi, în sfîrşit, legămîntul de atîtea secole vă va face să consideraţi trupele mele ca pe o parte din Domniile Voastre înşivă.

Noi am depus toate eforturile ca să prevenim abuzurile parţiale care ar fi putut fi rezultatul libertăţii exagerate a soldaţilor; generalii noştri şi ceilalţi agenţi însărcinaţi cu executarea ordinelor mele vor reuşi să păstreze cea mai strictă disciplină, să consulte autorităţile ţării, şi să demonstreze în fiecare zi că această expediţie, departe de a fi însoţită de vreuna din greutăţile unui război străin, nu are alt scop decît acela de a le preveni şi de a apăra interesele noastre comune.

Intenţia noastră este să păstrăm în exerciţiul funcţiunii toate autorităţile conform uzanţelor precedente cu condiţia ca pe de altă parte ele să faciliteze atît înaintarea şi stabilirea trupelor noastre, cît şi operaţiunile cu care sunt însărcinate şi care intenţionează doar să păstreze toate drepturile provinciilor.

Oricare ar fi evenimentele, noi vă promitem că în toate circumstanţele vă veţi bucura de importanta noastră protecţie şi că folosind toate tipurile de resurse de care dispuneţi pentru a coopera în vederea rezultatului salvator pe care ni-l propunem, acela de a respinge de la frontierele voastre orice duşman care ar avea să tulbure fericirea Domniilor Voastre. Domniile Voastre trebuie să vă arătaţi în toate demni de soarta pe care v-o pregătim.

 

Focşani, 12 decembrie 1806

Din ordinul expres al Maiestăţii Sale Împăratului tuturor ruşilor.

Michelson

Comandant-şef al trupelor imperiale

 

Bibliografie (surse):

  1. Alexei Agachi, Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă (1806-1812), Chişinău, Editura Pontos, 2008

  2. Hurmuzaki, vol.XIX, partea II (1798-1812), Cernăuţi, 1938, p.352-353

  3. poză – http://www.rusarchives.ru/

  4. poză – http://agritura.livejournal.com/

  5. Istoria md.

12/12/2013 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: