CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

În pofida succesului „micilor războaie ”și al agresiunilor hibride, Rusia este în declin

 

 

On surprise Russia trip, Assad and Putin talk post-war Syria

 

 

 

Foto: Președintele Siriei, Bashar al-Assad  i-a întâlnit la Damasc în Siria pe Vladimir Putin, și pe ministrul rus al apărării Serghei Shoigu

 

 

 

 

Analiză // Rusia este în declin, în pofida succesului „războaielor mici” și al agresiunilor sale  hibride în lume

 

 

 

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, pare să devină tot mai puternic și mai puternic, restabilind influența globală a Rusiei, fie în Siria, Orientul Mijlociu sau Africa. Este oare această percepție corectă?

A fost oare 2019 un an miraculos pentru Kremlin și pentru ambițiile sale în politica externă? Cât de mult acest lucru se datorează puterii și capacităților strategice ale Rusiei și cât vine urmare a greșelilor comise de Occident/SUA?

El își extinde exagerat escapadele sale militare și se împotmolește în mocirla libiană? Schimbând Constituția și-a asigurat oare el puterea pe viață? Concluzia celor de la Berlin Policy Journal este că deși micile ei războaie îi merg bine, Rusia, cea mai mare țară din lume, se află în declin.

Pentru început, resursele Rusiei sunt foarte restrânse, iar economia ei se află în situație de stagnare.

Kremlinul oferă prea multă atenție politicii externe și pentru a-și legitima regimul, de aceea are succes în acest sens.

Din păcate, administrația lui Donald Trump a oferit Kremlinului posibilități enorme pentru a-și extinde puterea, iar Europa rămâne slabă în politica sa externă, scrie Berlin Policy Journal

 

Locul 60 în lume

 

Rusia este exemplul clasic de țară în declin la toate capitolele. S-a scris mult despre criza demografică, dar populația Rusiei a rămas mereu în jurul numărului oficial de 145 de milioane începând cu anul 1999.

Nivelul înalt de migrație din statele post-sovietice sărace a compensat speranța de viață scăzută a rușilor și rata scăzută de nașteri, dar și emigrarea substanțială a elitei sale în Occident.

În același timp, populația din țările în curs de dezvoltare este în creștere, așa încât, Rusia, a noua cea mai mare populație din lume, după Bangladesh, în curând va fi depășită de mai multe țări precum Etiopia și Republica Democratică Congo.

Starea economică a Rusiei s-a înrăutățit. PIB-ul intern a ajuns la cea mai mare cotă în 2013, constituind 2,3 trilioane de dolari, iar de atunci a scăzut la 1,6 trilioane.

În mare parte, această descreștere se datorează prețului scăzut la petrol, dar, totodată, reflectă o tendință.

Fondul Monetar Internațional a plasat economia Rusiei pe locul al 12-lea, după Coreea de Sud și chiar în fața Australiei și Spaniei.

După volumul exporturilor, Rusia se află pe locul 11 în lume. Totuși, PIB-ul pe cap de locuitor este cel mai bun indice de măsurare a nivelului de dezvoltare a economiei unei țări, iar în 2017 Rusia a fost plasată pe locul 60.

Rusia este o țară cu un venit mediu, cu un PIB pe cap de locuitor de 10.000 de dolari.

Oamenii lui Putin

Rusia este o cleptocrație autoritară, prinsă în capcana anti-reformei. Elita de la conducere, forțele de ordine și corporațiile de stat, dar și oamenii lui Putin, au monopolizat puterea și bunurile materiale.

Aceștia ar suferi în urma reformei politice sau economice, reformei justiției și deschiderea politicului și economicului pentru concurenți. În schimb populația ar avea de câștigat.

O reformă serioasă ar cauza o destabilizare politică majoră, punând în pericol stabilitatea politică și macroeconomică a lui Putin, care se manifestă prin surplus bugetar și o datorie de stat minimală, cu un profit mare al operațiunilor curente și cu rezerve valutare enorme.

Între timp, regimul său ignoră creșterea eficientă, inovațiile și nivelul de trai al populației.

Când este vorba despre politica externă, puterea militară este cea mai importantă, iar aici Rusia excelează.

Potrivit SIPRI (Institutul Internațional de studii ale păcii), Rusia este a treia țară la capitolul cheltuieli pentru înarmare, după SUA și China.

Mai mult, Rusia rămâne o superputere datorită armamentului nuclear, iar SUA sunt singurele concurente.

Inegalitatea dintre dintre puterile economică și militară ale Rusiei este enormă și are un potențial exploziv, iar regresiunea economică agravează și mai mult această tensiune.

Pentru Kremlin este important să-și folosească puterea militară atât timp cât ea durează.

În mod logic, Rusia s-a implicat în trei campanii – anexarea Crimeei, războiul din estul Ucrainei și intervenția militară în Siria, dar și o serie de intervenții militare minore în Africa.

Ar fi nechibzuit să nu te aștepți la mai multe războaie inițiate de Rusia.

Putin și războaiele sale numeroase

La începutul guvernării lui Putin, Rusia a cunoscut o creștere economică substanțială de 7% pe an, însă, începând cu 2008 creșterea a fost doar de 1%. În ultimii cinci ani, veniturile populației s-au diminuat șocant cu 2,5% pe an.

În loc să modernizeze Rusia în timpul anilor buni, Putin și-a consolidat puterea politică. Stabilitatea economică și politică se perpetuează.

Ciudat poate suna faptul că rata scăzută a creșterii economice nu a fost subiect serios de discuții în ultimii ani, în timp ce Putin laudă stabilitatea economică.

Regimul lui Putin poate fi cel mai bine caracterizat drept un sistem autoritar personal.

Un asemenea regim se încheie, de regulă, cu moartea sau înlăturarea conducătorului.

Acesta nu are nicio resursă spirituală legitimă, cum ar fi monarhia, ideologia, naționalismul sau religia.

Putin este conștient de faptul că el are nevoie de o altă sursă de legitimitate, în afara celei de stabilitate.

Cu toate acestea, el a exclus reformele politice și economice ca fiind prea periculoase și posibil destabilizatoare.

Kremlinul se menține foarte bine informat prin intermediul sondajelor publice, iar serviciul de informații al FSB este mai mult concentrat pe colectarea informațiilor, decât pe represiuni.

O vorbă rusească veche spune „Avem nevoie de un mic război victorios”. Enunțul este atribuit unui ministru țarist de interne înainte ca acesta să fie asasinat.

Elita politicii externe perpetuează această idee, și puțin au îmbrățișat-o la fel ca Putin. Popularitatea lui Putin a crescut după bombardamentele cecene din toamna anului 1999.

În octombrie 2003, după arestul oligarhului Mihail Hodorkovski, Putin a inițiat un război împotriva oligarhilor. În 2008, Putin a condus un război de 5 zile în Georgia, care i-a riidicat ratingul la o nouă înălțime de 88%.

În 2014 a ocupat Crimeea. Această acțiune fără vărsare de sânge i-a plasat popularitatea până la nivelul din august 2008.

Cu toate acestea, războiul din estul Ucrainei nu a fost nici mic, nici victorios.

Aptitudinile vechiului imperiu

Televiziunea rusă este propagandistică și nu informează despre situația internă din țară. Prin urmare, emisiunile se concentrează pe mizeria din alte țări și pe succesul Rusiei în străinătate, așa cum făcea televiziunea din Uniunea Sovietică.

În consecință, politica externă capătă importanță în ochii populației.

Astăzi, Rusia este o putere destabilizatoare în declin. Capacitatea militară urmează să scadă din cauza stagnării economice, dar fiind o veche putere imperială, Rusia deține o gândire strategică și aptitudini diplomatice importante.

Ea vrea să fie reprezentată la fiecare nivel internațional important, și ea știe cum să-și facă prezența simțită.

Pericolul pe care îl prezintă Rusia este interesul ei față de agresiunea în străinătate cu scopul de a spori în interior popularitatea în rândul populației, însă conducerea înțelege că puterea militară va scădea odată cu economia.

Prin urmare, Kremlinul ar putea să-și asume anumite riscuri mari.

Odată cu agresiunea în Ucraina, Rusia a îndepărtat SUA, Europa și toate fostele republici sovietice.

Putin caută o victorie evazivă și nu vrea să revină la respectarea dreptului internațional. Kremlinul încearcă să compenseze acest lucru atrăgând mai multe state – China, statele BRICS, națiunile din Pacific, Orientul Mijlociu, Africa și America Latină.

Doctrina lui Gherasimov

Autoritățile ruse cunosc prea bine capacitățile restrânse ale resurselor. Cu un an înainte de începutul războiului în Ucraina, un general rus, Valeri Gherasimov a publicat un articol teoretic care a devenit cunoscut drept Doctrina lui Gherasimov.

 

 

 

 

Autorul a remarcat că atât timp cât nimeni nu mai declară război oficial, granița dintre pace și război a fost ștearsă.

Focusându-se pe Revoluția Portocalie din Ucraina și Primăvara Arabă, argumentul său a fost că „rolul mijloacelor nemilitare în atingerea scopurilor politice și strategice a crescut, iar în multe cazuri acestea au depășit puterea armelor la capitolul eficiență”.

Doctrina lui Gherasimov explică faptul că economia și resursele rusești sunt limitate, iar tehnica militară este costisitoare.

De ceea, capacitatea de intervenție a Rusiei trebuie să se bazeze mai mult pe tehnologii neconvenționale și hibride, precum cele cibernetice, dezinformare, războiul economic, corupție, subversiune și asasinări.

În mod special, cibernetica a șters linia care divizează războiul de politic, iar Rusia deține puncte forte în servicii de informații și speciale.

Kremlinul a abandonat multe dintre constrângerile anterioare și s-a focusat pe puteri relaționale.

Nu fără motiv, Gherasimov a menționat că SUA au pus în pericol multe reguli internaționale, de ce atunci Rusia ar trebui să le respecte?

Acești factori au elucidat noua politică externă a Rusiei. Aceasta este foarte inventivă și creativă.

Nici anexarea Crimeei, nici intervenția în Siria nu au fost prezise. Rusia respectă constrângerile militare și își face griji pentru ca să mențină costurile la nivel minim. Ea folosește outsourcing – mercenari, război cibernetic, corupția venită de la oligarhi și război informațional.

 

 

 

 

 

DRAMATIČNA NAJAVA: Privatna ruska vojska Wagner upada na Kosovo ...

 

 

 

 

Mercenarii ruși se pare că se află peste tot. Social media modernă și mijloacele electronice sunt utilizate la scară înaltă, fiind ieftine și eficiente.

Serviciile de securitate ale Rusiei sunt de asemenea deschise să colaboreze cu crima organizată și să folosească corupția drept ca mijloc de război.

Cel mai îngrijorător este faptul că Rusia pare să își ridice mereu nivelul de acceptare a riscurilor.

 

Sancțiunile occidentale

 

Occidentul a încetat cu greu să accepte noua tactică a Rusiei. Platforma Buzzfeed sugerează că cel puțin 14 persoane au fost ucise de ruși în Marea Britanie în ultimii ani, începând cu Alexander Litvinenko în 2006, dar numai după încercarea de otrăvire a fostului ofițer GRU Serghei Skripal în martie 2018, autoritățile britanice s-au trezit la realitate.

29 de state aliate au răspuns prin expulzarea diplomaților ruși în acea lună, fapt care a surprins Kremlinul.

După agresiunea militară împotriva Georgiei în 2008, Occidentul nu a făcut practic nimic.

Peste un an, noul președinte ales al SUA, Barack Obama, chiar a lansat resetarea relațiilor cu Rusia.

Kremlinul și-a notat acest fapt. Războiul Georgian nu l-a costat nimic. Încurajat, Kremlinul a mers mai departe cu anexarea Crimeei în 2014, dar acum, atitudinea Occidentului s-a schimbat.

În mod coordonat, SUA și UE au impus sancțiuni substanțiale împotriva persoanelor și întreprinderilor implicate.

Sancțiunile și-au demonstrat eficiența, izolând Crimeea economic.

Occidentul a făcut ceva nou. A sancționat câțiva prieteni apropiați ai lui Putin, lucru la care Putin a reacționat dur în public.

El a promulgat chiar o lege specială care ar permite compensații oligarhilor ale căror conturi au fost înghețate în străinătate.

Un război foarte sângeros

Cu toate acestea, Rusia nu a fost descurajată. Rusia a stârnit și alimentat revolte în estul Ucrainei pentru a crea Novorosia.

Cu toate acestea, forțele armate ucrainene au reacționat organizându-se foarte rapid, determinând Rusia să trimită forțe armate regulate în Ucraina în iulie 2014. Au urmat sancțiuni sectoriale ale SUA.

UE a ezitat până în iulie 2014, când o rachetă sofisticată a Rusiei a doborât un avion malaesian cu 298 de pasageri la bord.

Atacul militar al Rusiei a stagnat, însă 3% din teritoriul Ucrainei rămâne sub controlul Rusiei, iar 13.000 de ucraineni au murit în acest război sângeros.

Niciodată Occidentul nu a impus asemenea sancțiuni economice, aproximativ de trei ori mai mari decât împotriva economiei iraniene.

Dacă Rusia ar fi anunțat default, acest lucru ar fi cauzat o criză financiară globală, un risc care a determinat Occidentul să limiteze sancțiunile financiare.

De aceea Occidentul nu a eliminat Rusia de la participarea la sistemul de plăți internațional sau de la serviciile Băncii Centrale.

Vestul nu a sancționat nici comerțul obișnuit.

Cu toate acestea, FMI a calculat că sancțiunile împotriva Rusiei au costat-o 1-1,5% din PIB-ul anual.

 

Ce rămâne de făcut ?

 

Câteva state occidentale au oferit Ucrainei suport tehnic și instruire, dar toate luptele au fost efectuate de ucraineni și de un număr limitat de voluntari străini. Ucraina a obținut Acordul de Asociere cu UE, dar asta nu înseamnă aderarea la UE. NATO a oferit suport, dar nu i-a propus să adere.

Chiar și înainte ca Donald Trump să devină președinte, el a spus clar că favorizează Rusia în detrimentul Ucrainei și s-a opus ajutorului militar.

În vara anului 2017 Congresul SUA a votat aproape unanim o lege de combatere a agresorului care a codificat sancțiunile existente împotriva Rusiei astfel ca Trump să nu le poată ocoli.

După aceea, SUA nu au mai impus sancțiuni împotriva Rusiei.

Unele state s-au opus sancțiunilor împotriva Rusiei – Italia, Cipru, Grecia, Ungaria și Austria, însă majoritatea le-au susținut.

Germania, Austria, Țările de Jos și Belgia au evoluat în ceea ce privește Nord Stream 2, fapt care-i permite Rusiei să reducă tranzitul de gaze prin Ucraina, privând țara de aproximativ 2% din PIB-ul său anual.

Occidentul rămâne dezorganizat în ceea privește contracararea amenințări cibernetice.

Lucrul pe care poate să-l facă Occidentul ar fi interzicerea pentru foștii demnitari să lucreze după concediere pentru Rusia.

De exemplu, Rusia l-a cumpărat absolut legal pe fostul cancelar german Gerhard Schroder și mai mulți cancelari austrieci.

Cea mai bună armă împotriva corupției ar fi transparența. Trebuie implementată directiva care presupune înregistrarea publică a tuturor beneficiarilor finali ai activelor semnificative.

Asta ar fi un truc pentru UE și SUA. Marele risc este că după Brexit, UK va deveni o gaură neagră pentru banii murdari din Rusia.

Asemenea contramăsuri vor ajuta Occidentul să se opună agresiunii.

Micile ei războaie merg bine, dar Rusia, cea mai mare țară din lume, se află în declin, scrie https://deschide.md/ro.

Publicitate

24/05/2020 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Foreign Policy: Rusia pierde în Orientul Mijlociu și în întreaga lume.Virulentele campanii de propagandă rusești sunt perdele de fum…  

Trupele rusești ridică un pavilion național în partea de sus a vehiculului lor blindat de personal, în timp ce patrulează cu forțe turcești în provincia nord-estică Hasakah din Siria, la 1 noiembrie.

Foto:  Trupele ruse patrulează  în Siria împreună cu forțele turce în provincia SIRAKA de nord-estul Hasakah  DELIL SOULEIMAN / AFP / GETTY IMAGES

Nu credeți campaniile de propagandă.  

Victoriile aparente ale lui Putin în răspândirea influenței rusești în lume, sunt miraje care costă foarte mult.

 

În Occident, liberalii și conservatorii par să fie de acord cu faptul că Rusia a reînceput să se manifeste la scară globală ca o mare putere. În Rusia însăși, cunoscuți experți în politică externă că Occidentul s-a obișnuit cu reînvierea puterii  țării lor.

Dar astfel de aprecieri, dintre care unele tind spre alarmism, nu rezistă în fața dovezilor. În primul rând, PIB-ul Rusiei este doar puțin mai mare decât cel al Spaniei – o țară cu o populație mai mică cu o treime din cea a Rusiei, iar bugetul său  militar reprezintă mai puțin de o zecime din  bugetul de apărare al SUA, aproximativ o cincime din cel al Chinei și  este mai mic decât cel al Japoniei.

Autorul articolului din prestigioasa publicație Foreign Policy, Rajan Menon,subliniază că ”Succesele politicii externe ale Rusiei sunt exagerate”,  amintind că, în opinia general acceptată, „în 2015, președintele rus Vladimir Putin a profitat de ezitarea președintelui american Barack Obama privind Siria și a efectuat o intervenție militară, ceea ce i-a oferit un avantaj în conflictul care a urmat”.

„În realitate, pașii lui Putin abia daca au avut o legătura cu Obama”, scrie Menon, continuînd cu afirmația că  Siria a fost partener strategic al Moscovei din 1956,anul în care  Damascul a inceput sa cumpere arme de la blocul sovietic, iar Cehoslovacia și Polonia aliate cu URSS, au demarat instruirea militarilor și piloților sirieni.

În deceniile următoare ale Războiului Rece, Uniunea Sovietică a devenit principala sursă de asistență economică și militara pentru Siria. În 1971,navele de război și submarinele URSS au început să folosească portul sirian Tartus, iar în 1980, Damascul și Moscova au semnat un acord de cooperarea strategică”.

„Pe acest fundal, intervenția lui Putin în Siria este mai degraba o acțiune de protejare a investițiilor strategice pe termen lung care au fost puse în pericol de războiul civil declanșat în această țară, decât o intenție de a lovi în interesele SUA. Pentru Putin, o cădere a liderului sirian Bashar al-Assad ar fi aruncat Siria fie într-o stare de haos prelungit, fie la victoria grupărilor islamiste radicale, „cei mai puternici adversari ai lui Assad. Ambele rezultate ar fi o lovitură pentru Rusia”, subliniază autorul articolului.

  

Chiar și așa,  numai puterea aeriană rusă nu ar fi permis lui Assad să reia controlul asupra majoritatea Siriei pentru că doar acțiunea forțelor terestre poate cuceri cu adevărat un teritoriu.  

Decizia Iranului și a Hezbollahului de a lupta în Siria nu a rezultat dintr-o diviziune a muncii proiectată de către Rusia, acestea sprijindu-l pe  Assad din motive proprii. Viziunea lor asupra viitorului Siriei nu coincide în niciun cu cea a Rusiei, iar după ce a vărsat atât de mult sânge, nu vor lăsa Rusia să decidă singură soarta acestei țări.

Cu alte cuvinte, Rusia nu a câștigat cu adevărat Siria. Și în orice caz, cea mai mare parte a premiului. În realitate, Rusia nu a câștigat nimic în Siria. 

Prețul pentru reconstrucția țării, care este în mare sub ruine, a fost calculat la 250 de miliarde de dolari americani, ceea ce reprezintă  potrivit Băncii Mondiale de patru ori PIB-ul din 2010 al Siriei

Această sumă este mult peste ceea ce Rusia își poate permite, iar în ceea ce privește speranțele privind livrările de arme, există o întrebare – cum va plăti Assad pentru toate acestea?

Câștigurile Rusiei în restul Orientului Mijlociu sunt de asemenea excluse.

În primul rând, reinstaurarea ordinii într-o țara sfâșiată de război cum este Libia  în care există două guverne concurente,se va dovedi ”munca lui Sisif”.

Unul dintre guvernele libiene a condamnat deja Moscova pentru utilizarea de mercenari în Libia, iar ”principalii susținători ai lui Khalifa Haftar, ajutat de Rusia, sunt Egiptul și Arabia Saudita, tari mult mai apropiate cu mize mult mai mari în traiectoria libiană.”

A atras atenția flexibilitatea diplomatică a Rusiei în Israel, Arabia Saudită și Egipt și cu siguranță că Putin și-a jucat bine cărțile. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de ceva concret, toate aceste țări vor depinde în continuare de Statele Unite și vor fi mai strâns asociate cu acestea.

„Nimeni nu va renunța la legăturile cu SUA, în ciuda neajunsurilor, pentru versiunea rusească”, este convins Menon. 

Toate aceste țări vor depinde în continuare și vor fi mult mai strâns legate de Statele Unite. Nimeni nu ar schimba conexiunea americană, în ciuda imperfecțiunilor sale, pentru opțiunea rusă.

În ceea ce privește Africa, povestea nu este mult mai bună pentru Rusia și nu este clar care este rezultatul practic al summitului lui Putin cu șefii statelor africane, organizat la sfârșitul lunii octombrie la Sochi.

„Rusia va trebui să urce un munte extrem de inalt dacă se vrea un  jucător major în Africa, unde, în ceea ce privește comerțul și investițiile directe externe, prezența sa este umbrită de Statele Unite, Europa, China, Turcia și India.

De fapt, observa autorul, Rusia a eșuat chiar și în propria curte. De exemplu, anexarea Crimeei în 2014 și sprijinirea rebelilor din estul Ucrainei au transformat Ucraina – de departe cea mai importanta din punct de vedere istoric și cultural dintre statele post-sovietice – într-un dușman de moarte al Rusiei.

Kievul a devenit un aliat al Occidentului, indiferent dacă visul său de aderare la NATO este sau nu iluzoriu. Mai mult, deși naționalismul ucrainean modern are multe fațete, una dintre acestea este un sentiment de rusofobie pronunțat.

Evenimentele din Asia Centrală dezvăluie, de asemenea, superficialitatea creată imaginii Rusiei lui Putin drept țara care obtine o victorie dupa alta – (…) China a subminat, dacă nu chiar a înlocuit, hegemonia istorică a Rusiei în regiune.

Modificările sunt vizibile mai ales în sfera economică, unde China a devenit principalul partener comercial și de investiții. Unul dintre semnele transformării: cea mai mare parte a petrolului și gazului din Asia Centrală curge acum spre est, în China, și nu spre nord, Rusia, – și prin conducte construite de chinezi.

Desigur, Rusia contează. O țară cu 144 de milioane de oameni, mii de focoase nucleare, un milion de militari activi, rezerve mari de petrol și gaze și un loc în Consiliul de Securitate al ONU va conta întotdeauna, iar observatorii nu ar trebui să fie surprinși atunci când Moscova își urmărește energic interesele în străinătate, sfidand Occidentul, subliniază Menon.

Cu toate acestea, strânsoarea strategică a Moscovei și câștigurile tangibile sunt departe de a fi la fel de orbitoare cum sugerează imaginea promovata de Rusia.

  Înțelegerea acestor evenimente aflate în plină desfășurare necesită o analiză cuprinzătoare asupra tuturor aspectelor problemei. 

 

 

 

 

 este expert în științe politice la City College din New York / City University din New York și cercetător senior la Institutul de Studii de Război și Pace al Universității Columbia din Statele Un ite ale Americii.

 

 

Sursa:

https://foreignpolicy.com/2019/11/18/vladimir-putin-russia-losing-power-middle-east-central-asia-africa-eastern-europe/

21/11/2019 Posted by | POLITICA | , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: