CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1999 – DECIZIA CURAJOASĂ A PREȘEDINTELUI EMIL CONSTANTINESCU DE A INTERZICE ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI DIN IUGOSLAVIA SURVOLUL AVIOANELOR RUSEȘTI CĂTRE SERBIA

Emil Constantinescu, la vremea respectivă președintele României, alături de Bill Clinton, la vremea respectivă președintele Statelor Unite ale Americii. Foto din timpul vizitei din 1997 a liderului american la București

Emil Constantinescu, la vremea respectivă președintele României, alături de Bill Clinton, președintele Statelor Unite ale Americii. Foto din timpul vizitei din 1997 a liderului american la București

 România a ales cartea câștigătoare

Emil Constantinescu povestește cum în 1999 a anulat survolul avioanelor militare rusești către Serbia. România a ales SUA.

Fostul președinte Emil Constantinescu, în una din rarele apariții publice, a vorbit despre Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, parteneriat care a împlinit 25 de ani și care a schimbat destinul țării noastre, atât în ceea ce privește securitatea, cât și rolul geopolitic pe Flancul Estic al NATO.

Parteneriatul Strategic România-SUA, lansat la 11 iulie 1997, în Piața Universității din București, de către președinții Emil Constantinescu și Bill Clinton, a reprezentat o piatră de hotar în consolidarea securității naționale și a favorizat admiterea în NATO și integrarea în Uniunea Europeană. Consecințele sale s-au manifestat nu numai în plan geopolitic, dar și economic, social și cultural, așa cum reamintește ISACCL.

Despre cele petrecute atunci, și mai ales ulterior, prin criza de proporții din 1999 care a culminat cu intervenția NATO ca urmare a operațiunilor militare ale Serbiei împotriva populației din Kosovo și a crizei umanitare uriașe declanșate de regimul ultranaționalist de la Belgrad, condus la vremea respectivă de Slobodan Miloșevici.

Președintele Emil Constantinescu a discutat despre toate aceste evenimente care au jucat un rol esențial în istoria României, în cadrul unei emisiuni la Televiziunea Română.

Încă din 1992 existau două opțiuni „de care eram conștient”, își începe discursul fostul președinte Emil Constantinescu.

„Prima era consolidarea a ceea ce se realizase din interiorul fostului lagăr socialist. Pentru că prăbușirea URSS și sfârșitul Războiului Rece se datorează glasnost și perestroikăi care au dărâmat regimul comunist, apoi statele din Europa Centrală și de Est s-au eliberat (…) În această situație ori se consolida ceea ce se realizase fără niciun merit de către Occident, prin revoluțiile pașnice din Europa Centrală și de Est – pașnice, cu excepția celei sângeroase din România -.

A doua variantă era încercarea unei alte generații sau acelor din planul doi, serviciile secrete și Armata rusă care avea un mare sentiment de frustrare, să revină. Acest lucru s-a realizat doi ani mai târziu când Parlamentul din Belarus a votat unirea cu Rusia, Parlamentul sârb a votat și el iar în Ucraina a picat la câteva voturi.

Pe tabla de șah, așa cum o vedea Brzezinski (n.r. – Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate la Casa Albă), România era cea care ori „lega” Rusia, Belarusul și Ucraina de Serbia, ori „intra” și asigura flancul estic alături de Polonia și Turcia cu care SUA aveau parteneriate strategice. Deci ori eram pe flancul care apără și azi Europa de o revenire a forței armate în fața forței dreptului, ori intram în celălalt joc”, rememorează președintele Emil Constantinescu.


Emil Constantinescu: Trebuia să fiu suspendat și supus unui referendum de demitere, dar Ion Iliescu nu a invocat Tratatul

Fostul președinte a adăugat că „datele” nu indicau parteneriatul cu SUA, în contextul unui Tratat important pe care România l-a încălcat și pentru care el ar fi putut fi suspendat și supus unui referendum de demitere.

„Aveam toate „datele” să intrăm în varianta a doua deoarece aveam un tratat aprobat și ratificat în Parlament de alianță cu Serbia, prin care am fi trebuit să avem acordul Serbiei și Rusiei să intrăm în NATO, sau dacă, așa cum se preconiza, teritoriul României avea să fie folosit cu drept de survol. În litera Tratatului acest lucru nu putea fi aprobat. Aceasta era situația în 1997. Eu nu am respectat acest Tratat. În mod normal trebuia să fiu suspendat de către Parlament și supus referendumului”, a explicat Emil Constantinescu, vorbind despre criza din 1999.

El a adăugat, având în vedere importanța drumului european ales de România, că nici opoziția nu a făcut apel la acest Tratat, fiind un consens general cu privire la calea de urmat și a amintit de politica de reconciliere pe care a promovat-o.

„De această dată datorită politicii de reconciliere națională pe care am promovat-o în cei patru ani, președintele Iliescu care semnase acest Tratat nu l-a invocat. Nu știu câți din cei care ne ascultă sau care au scris despre această perioadă știu aceste lucruri”, a mai adăugat Constantinescu care a afirmat că în 1997 România nu era sub nicio formă pregătită să adere la NATO, fiind departe de a îndeplini criteriile. 


Emil Constantinescu își amintește cum a anulat survolul deasupra României a avioanelor militare rusești care se îndreptau spre Serbia

Președintele Emil Constantinescu a mai precizat că Parteneriatul Strategic și garanțiile de securitate oferite de SUA au stat la baza deciziei de a interzice survolul României avioanelor militare rusești, încărcate cu armament și trupe militare.

Acest lucru a stat la baza deciziei mele de a anula survolul avioanelor rusești care trasportau armament pe aeroportul din Priștina, ocupat de cei de la baza rusă din Serbia. Prin această decizie m-am bazat că România avea un parteneriat cu SUA și dădusem drept de survol SUA, a conchis fostul președinte Emil Constantinescu, care a amintit că ulterior Boris Elțîn, fostul președinte al Federației Ruse, a ordonat ca avioanele militare ruse să se întoarcă.

Declarațiile au fost făcute de președintele Emil Constantinescu în cadrul emisiunii Radar Geopolitic de la TVR, preluate de https://www.defenseromania.ro.

18/07/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

19 – 22 IUNIE 1992: ARMATA RUSĂ ÎN STRÂNSĂ COOPERARE CU SEPARATIŞTII TRANSNISTRENI AU MASACRAT LA TIGHINA SUTE DE TINERI OSTAŞI MOLDOVENI

 

„…pe pământul Tighinei au rămas să zacă tineri ostaşi abia încorporaţi în armată”.

 

Tighina 1992 Razboiul din Transnistria

 

MASACRUL DE LA TIGHINA: 19 – 22 IUNIE 1992

 

Unităţile armatei naţionale au participat nemijlocit la luptele din anul 1992 doar în ziua de 19 iunie, când au avut loc tragicele evenimente de la Tighina.

Din cauza acţiunilor şi ordinelor necugetate ale unor comandanţi militari, pe pământul Tighinei au rămas să zacă tineri ostaşi abia încorporaţi în armată.

Forţele separatiste, cooperând cu Armata a 14-a rusă, au declanşat o operaţiune militară de amploare împotriva secţiei orăşeneşti de poliţie Tighina, în vederea lichidării acesteia.

Deoarece persoanele ce atacau trupele de poliţie foloseau tehnica blindată, s-a permis includerea unei unităţi şi a maşinilor de luptă de sub comanda colonelului Karasiov.

Partea moldovenească a decis să utilizeze mijloacele din infrastructură şi mijloacele de legătură cu destinaţie militară, care au oferit posibilitatea de a crea puncte de comandă ale unităţilor şi subunităţilor până la nivel de companie.

Mărturiile pe care le vom prezenta în continuare sunt selectate din nota explicativă dată conducerii armatei, după aceste acţiuni, de coloneii Karasiov şi Cihodari.

La 19 iunie 1992, la ora 19, din incinta Ministerului Apărării, Ion Costaş i-a ordonat telefonic colonelului Cihodari, care, în absenţa colonelului Karasiov, îndeplinea funcţia de conducere a batalionului staţionat în localitatea Hulboaca, ca unitatea să treacă la pregătire de luptă.

În scurt timp, starea de alarmă fiind anunţată, batalionul era gata să îndeplinească orice dispoziţie.

Planul prevedea intrarea batalionului în oraşul Tighina şi atacul asupra duşmanului situat în zona podului de peste Nistru, apoi ocuparea poziţiei de apărare pe capul de pod, inclusiv la 500 m spre vest. Pentru a realiza sarcina de luptă, prima şi a doua companie, sub conducerea colonelului Cihodari, trebuia să înainteze în direcţia Bulboaca-Gura Bâcului-Varniţa.

A treia companie, sub comanda locţiitorului comandantului, maiorul Cojocaru, trebuia să asigure deplasarea pe traseul Bulboaca-Hârbovăţ, să intre în oraş din partea de vest şi să dezangajeze trupele de gardişti şi mercenari.

La ora 5.00, forţele ostile integrităţii Republicii Moldova au desfăşurat primul atac, utilizând tancurile Armatei a 14-a.

Tancurile au trecut podul, îndreptându-se direct spre poziţiile noastre, ca mai apoi să intre în oraş. În rândurile ostaşilor fără experienţă de luptă s-a creat panică.

Experienţa ofiţerilor ce se aflau pe poziţii a condus la distrugerea tehnicii inamicului, dar nu şi la mobilizarea efectivului şi la menţinerea lui pe câmpul de luptă.

„Tancurile ruseşti se mişcau în cerc, înaintând din două părţi”

În jurul orei 10, duşmanul a început un nou atac cu tancuri.

Pentru a se informa cu privire la situaţia echipajelor ce se aflau în cele două tancuri distruse, tancurile ruseşti se mişcau în cerc, înaintând din două părţi.

Atacurile s-au prelungit, forţele moldoveneşti fiind practic încercuite.

Deoarece unităţile militare încartiruite în oraş se aflau sub conducerea armatei ruse, menținerea pe poziţiile ocupate era inutilă, ele putându-se solda cu pierderea a zeci de vieţi omeneşti. […]

În acest context, serviciul de presă al Ministerului Apărării informa: „…în cursul nopţii, ostaşii Armatei Naţionale şi reprezentanţii organelor de drept ale R. Moldova au întreprins acţiuni pentru dezangajarea formaţiunilor banditeşti”.

La 20 iunie, Ministerul Apărării a făcut un apel către locuitorii oraşului Tiraspol, ofiţeri şi subofiţeri, soldaţii Armatei a 14-a:

„Forţele Armate ale Republicii Moldova n-au de gând să atace oraşul în care locuiţi, nici nu vă ameninţă… Noi aspirăm la existenţa unei Moldove democratice, independente, unice şi indivizibile, în care să fie respectate drepturile omului, fără deosebire de naţionalitate”. […]

În luptele grele pentru Tighina au căzut sute de combatanţi moldoveni, mai bine de 400 fiind răniţi şi spitalizaţi.

Dintre cei căzuţi pe câmpul de luptă, la podul de lângă Nistru peste o sută au fost rezervişti şi militari recent înrolaţi, iar unii dintre ei chiar fără arme.

Utilizând tancuri T-64, T-72, sisteme de rachete ale Armatei a 14-a, forţele secesioniste au făcut mai multe tentative de a elimina poliţia moldoveană din Tighina şi de a controla în totalitate oraşul.

Între 19 iunie – 7 iulie, unităţile Armatei a 14-a s-au angajat în lupte de partea separatiştilor pe întreg teatrul de război.

Luptele au continuat şi după semnarea înţelegerii din 21 iulie.

Implicarea sfidătoare în conflict a Armatei a 14-a l-a determinat pe şeful statului să trimită un nou mesaj Secretarului General al ONU.

„Cotitura gravă produsă ca urmare a intervenţiei Armatei a 14-a este de natură să blocheze realizarea înţelegerilor convenite, se spunea în mesaj, pune în pericol pacea şi stabilitatea în zona de conflict şi periclitează şansele reglementării politice în care s-a angajat plenar conducerea Republicii Moldova.

Totodată, aceste evoluţii demonstrează încă o dată că prezenţa Armatei a 14-a pe teritoriul Republicii Moldova constituie un element destabilizator, generând în mod direct escaladarea conflictului şi constituind, în mare măsură, o frână în calea eforturilor pentru soluţionarea paşnică a conflictului”.

Într-o Declaraţie a Ministerului de Externe de la Chişinău se afirma că Armata a 14-a înfăptuise „o nouă intervenţie făţişă şi brutală în treburile interne ale Republicii Moldova”, după ce fuseseră înregistrate încălcări grave de încetare a focului de către unităţile paramilitare şi gardişti în oraşul Bender (Tighina).

R. Moldova, ținta agresiunilor militare făţişe din partea forţelor armate rusești.

În Apelul Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova către popoarele, parlamentele şi guvernele statelor lumii, din 22 iunie, se spunea:

„Republica Moldova, stat liber şi independent, membru al ONU şi al CSCE, a devenit obiectul unei agresiuni militare făţişe din partea forţelor armate ale Federaţiei Ruse, care, alăturându-se formaţiunilor paramilitare ale forţelor procomuniste din oraşul Tiraspol şi unităţilor de cazaci sosite din Rusia, a ocupat circa 1/4 din teritoriul naţional al Republicii Moldova.

Dacă anterior conducerea Federaţiei Ruse nega faptul implicării directe a Armatei a 14 a Rusiei în acte de agresiune contra Republicii Moldova, recentele declaraţii ale preşedintelui B. Elţin şi ale vicepreşedintelui A. Ruţkoi denotă o implicare directă a conducerii Federaţiei Ruse în organizarea agresiunii armate împotriva statului nostru.

Realizând aceste declaraţii Armata a 14-a a trecut în ziua de 21 iunie a.c. la acţiuni militare de proporţii”.

Administraţia SUA a cerut la 22 iunie preşedintelui B. Elţin să retragă forţele armate ale Federaţiei Ruse din R. Moldova, iar Guvernului de la Chişinău – să găsească o soluţie prin care să fie garantate drepturile minorităţilor rusofone din RM. […]

Reafirmând poziţia forului legislativ privind soluţionarea paşnică a conflictului, Hotărârea Parlamentului din 23 iunie privind unele căi de soluţionare a conflictului armat din raioanele răsăritene declara regiunea din stânga Nistrului (Transnistria) şi oraşul Bender/Tighina „zonă ocupată de unităţile Armatei a 14-a şi de alte formaţiuni paramilitare nelegitime aflate de jure şi de facto sub jurisdicţia Rusiei”. […]

La Istanbul, la 25 iunie, cu prilejul iniţierii cooperării în bazinul Mării Negre de către 11 state riverane, a avut loc o întâlnire de lucru a preşedinţilor R. Moldova, României, Federaţiei Ruse şi Ucrainei, la care s-a discutat asupra conflictului din raioanele de est ale RM.

În urma unui schimb de opinii, şefii de state au decis, după cum se arăta într-un comunicat de presă, să propună părţilor în conflict:

încetarea neîntârziată şi necondiţionată a focului;

la 24 de ore de la stoparea focului să se procedeze la dezangajarea formaţiunilor înarmate;

să se creeze zone şi culoare de securitate pentru circulaţia populaţiei civile, personalului medical şi pentru transportul de ajutoare umanitare pentru locuitorii localităţilor afectate. […]

Rusia s-a angajat să asigure neutralitatea Armatei a 14-a.

Statutul armatei, termenele şi modalitatea de retragere a acesteia urmau să fie stabilite în cadrul negocierilor între Moscova şi Chişinău, ce urmau să înceapă „în cel mai scurt timp”. […]

Liderii celor patru ţări erau dispuşi să salute un rol pacificator mult mai activ al ONU în cadrul procesului de reglementare politică a diferendului din RM. Ei şi-au exprimat satisfacţia în legătură cu decizia Secretarului General al ONU de a trimite în zona de conflict o misiune de stabilire a faptelor.

Tiraspolul şi-a exprimat într-un apel adresat Moscovei regretul că nu a fost admis la reuniunea de la Istanbul.

În pofida măsurilor aprobate de şefii de state la Istanbul şi deciziei de aplicare întocmai a acestor înţelegeri de către forţele de ordine moldoveneşti, formaţiunile separatiste nu au încetat operaţiunile de luptă, ceea ce s-a soldat cu noi victime şi distrugeri în zona de conflict.

Un articol de: Vitalie Ciobanu colonel, doctor în istorie via Timpul.Md

Video-Documentar: Ion Bujor şi colaboratorii săi

Sursa: Ziaristi Online

01/07/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: