Rusia este deocamdată pe lista de prieteni ai Chinei

 China nu uită si nici nu iartă, Rusia este deocamdată pe lista de prieteni …

China pare a fi națiunea cu cele mai multe revendicări teritoriale din lume, practic nici unul dintre vecinii sai nu poate sustine ca nu are nimic de impărtit cu Beijingul.

Lipsa unei granițe comune terestre nu inseamna in mod necesar si lipsa problemelor teritoriale cu China, atata timp cat tara ta are iesire la mare, pentru ca poporul Marelui Zid are se pare in intentie sa recâstige absolut toate teritorile si insulitele care au facut parte cândva din Imperiu, indiferent ce inseamnă sau cât de indepărtat este acest “cândva”, scrie https://www.rumaniamilitary.ro/ china-nu-uita-si-nici-nu-iarta.

 Bineinteles ca acest lucru nu mai este de foarte mult timp o noutate, Japonia săraca construieste portavioane ușoare si le porecleste “distrugătoare” tot de răul Beijingului, Filipine a inceput sa cumpere avioane de vânătoare și nave de luptă tot datorita “dragostei frațești” a chinezilor, vietnamezii incep sa regrete razboiul cu americanii si cumpara submarine, rachete si avioane din Rusia, tot spre “beneficiul” Chinei, iar incursiunile trupelor chineze in teritoriul indian au inceput sa fie la fel de comune ca ploaia în timpul musonului.

Ba ca lucrurile sa fie cât mai clare si tânara generatie chineză sa fie crescuta corect, din punct de vedere politic, în China s-au lansat jocuri pe PC in care armata chinezăii bate mar pe japonezi în problema insulelor Senkaku…Dar… caci exista un foarte mare DAR, pe cei 4300 de kilometri de graniță cu Rusia lucrurile sunt foarte, foarte liniștite, atat de linistite ca la un moment dat te intrebi daca visezi sau totul este aievea?
Nici pomeneală de de trupe, de lupte cu tancuri, de baraje de artilerie, asa cum a fost cazul in anii “60 cand cele doua țări ajunsesera în pragul unui război nuclear, Moscova chiar intrebând la Washington daca cumva americanii s-ar supara daca ei rusii ar da cateva castane termonucleare direct in capul lor de chinezi tâmpiti.

Noroc ca americanii au dorit sa pastreze un oarecare echilibru in regiune, pentru ca altfel China ar fi gustat foarte…pronto din “bunătățile” sovietice.Dar revenind la vremurile noastre, de mare prietenie intre popoarele chinez si cel rus, nu putem sa nu ne intrebăm ce-i cu chiezii de stau atat de linistiti pe frontiera lor de nord, când stim cu totii ca există revendicari semnificative asupra unor teritorii rusesti?! Problema pare a fi insa duala.

Pe de o parte inamicul principal al Beijingului este astazi SUA si aliatii sai, iar expansiunea Chinei are mai mult legatură cu zona Pacificului si rutele sale comerciale, decât cu Siberia ruseasca, iar pe de alta parte Rusia si China sunt în acest moment tari partenere, chinezii având nevoie ca de aer de armamentul si tehnologia ruseasca, precum si de petrolul si gazele care vin de la nord.

Practic China trăieste si se dezvolta astazi datorita comerțului naval, si o strangulare a acestuia de catre americani ar duce rapid la prabusirea sa, astfel ca zona Pacificului este prioritara, in timp ce Siberia mai poate să astepte, ca doar nu are picioare sa o ia din loc…

La aceste doua probleme se mai poate adauga, fara sa gresim prea mult, si starea destul de improprie a armatei chineze, care cu tot efortul  facut este slab dotata fata de Rusia si in cadrul careia coruptia inaltilor ofiteri face ravagii, mai ceva ca la rusi.

Deocamdata cel putin gradul de profesionalism, precum si capacitatea tehnica a armatei, nu-i poate permite Chinei sa se ia de gat cu Ivan, care Ivan are un avans foarte semnificativ din punctul de vedere al tehnicii de lupta si care mai are si un arsenal nuclear extrem de…elocvent.

Asadar, desi deocamdata pretentile Chinei se indrepta catre Pacific si vecini imediati si mai putin dotati militar, Rusia nu ar trebui sa se culce pe-o ureche si sa nu creada cumva ca intr-un birou din Beijing nu s-ar afla un plan bine pus la punct de “infratire” intre cele doua popoare (unde China dă poporul, iar Rusia ar trebui sa vina cu terenul) în imensitatea Siberiei, “infratire” care in mod sigur Ivan nu si-o doreste absolut deloc.

Deocamdata Marele Popor stă cumintel pe labele din spate si admira de la o distanta respectuoasă Siberia,  si lansatoarele strategice ivanesti, gandind ca va veni o vreme cand, poate, poate, vor avea ceva mai multi sorti de izbanda.

Bineinteles ca nici rusii nu sunt cu  totii talâmbi, ca in filmele americane cu Rambo,   asa ca preventiv fortele rusesti dislocate dincolo de Urali beneficiaza de cele mai noi sisteme de armament si cele mai multe, forțe  aflate in Europa nemaiavând   pe motive de altfel foarte intemeiate: nici un european nu viseasaza sa ajunga in Siberia, in timp ce chinezii saliveaza deja de foarte mulți ani la bogățiile lui Ivan…

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/01/04/conflictul-armat-chino-sovietic-si-inceputul-sfarsitului-ideologiei-comuniste/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/07/13/doua-variante-din-1969-ale-unui-plan-de-atac-nuclear-sovietic-asupra-chinei/

Publicitate

Fukuyama: ”Stânga trebuie să fie naționalistă! Națiunea e necesară.”

 

 

Francis Fukuyama (n. 27 octombrie 1952, Chicago) este un sociolog şi un politolog american.

A publicat numeroase studii şi articole despre democratizare şi politica economică internaţională.

Cartea care i-a adus notorietate internaţională, a fost Sfârşitul istoriei şi ultimul om (1991).

În ultimii ani s-a concentrat asupra rolului culturii şi al capitalului social în viaţa economică modernă şi în tranziţia către societatea informatizată.

Fukuyama: ”Națiunea e necesară. Stânga trebuie să fie naționalistă!”

Publicația italiană Linkiesta a dedicat o serie de interviuri având ca temă evoluțiile povocate în Europa de căderea Zidului Berlinului.

Într-un interviu acordat acestui cotidian online, Francis Fukuyama reconfirma teza ”sfârșitului istoriei” pe care o emisese în tinereţe.

 ”Marx era convins că sfârșitul istoriei va fi comunismul, cu societăți modernizate până la cel mai înalt nivel.

Văzând cum comunismul a murit în fața ochilor mei, mi-am dat seama că finalul va fi democrația liberală. Încă mai cred asta”, spunea Fukuyama. 

”Ziua de 9 noiembrie 1989 a schimbat politica globală. Și, da, totul a evoluat altfel decât mi-am imaginat.

De exemplu, state autoritare precum Rusia și China sunt mult mai puternice și mai încrezătoare.

A existat o reacție foarte răspândită împotriva noii ordini globale liberale pe care a generat-o căderea zidului”.

 De ce a apărut această reacție? Pentru că dispariția Zidului Berlinului a produs multă bogăție, dar și multă inegalitate.

Inegalitatea a provocat tensiuni sociale și acestea au dat naștere așa-ziselor mișcări populiste. Ele nu sunt altceva decât copiii globalizării sau efectul cultural al globalizării.

La întrebarea „Care este evenimentul din ultimii 30 de ani care a dus la această reacție atât de răspândită. 11 septembrie 2001? Criza economică din 2008?”, răspunsul lui Fukuiama a fost:

 ”Niciunul. Spre deosebire de ce gândeam atunci, acum cred că ascensiunea unui nou radicalism islamic, care a dus la atentatele de la 11 septembrie, nu va avea un mare impact asupra civilizației noastre.

Îl vom privi ca pe o mare distragere a atenției de la altceva care s-a întâmplat, pentru că terorismul este arma celui slab, a celui înfrânt.

Nu cred că vreun regim islamist va submina ordinea occidentală.

Mai mult, reacția exagerată a SUA, prima oară în Afganistan și apoi in Irak, a lansat chiar acest mesaj – să nu va treacă prin minte nici măcar să încercați.

Criza financiară din 2008 a fost importantă, pentru că a discreditat enorm ideologia globalizării.

Însă eu cred că cel mai important eveniment din ultimii 30 de ani este ascensiunea Chinei, care a devenit un actor politic si economic de primă mărime.

China a fost exemplul succesului unui model alternativ, al unei alternative politice, economice și de organizare socială la modelul occidental.

Nu cred că există vreun occidental care să-și dorească să-și părăsească țara și să trăiască în Rusia sau China. Dimpotrivă, cred că rușii și chinezii sunt foarte atrași de democrațiile liberale.

Istoria chiar s-a sfârșit.

Noi vorbim acum despre o serie de evenimente sau de reacții care se pot întâmpla, dar care nu vor modifica parcursul modernizării.

Într-un fel, nu există o alternativă la modelul modernizării prin democrație și piață liberă.

Se poate întâmpla orice, însă nu mi se pare ca s-a schimbat ceva de când am scris cartea, în anii 1990.

Trump nu va schimba destinul SUA, chiar dacă republicanii au un comportament protecționist și izolaționist care a devenit mai puternic în ultimii ani. Dacă democrații vor câștiga în 2020, ne vom întoarce la o Americă mai deschisă și internaționalistă.

  Eu am o opinie personală: sunt convins că stânga trebuie să fie mai radicală în plan economic, dar trebuie să se mute mai spre dreapta la nivel cultural.

De exemplu, stânga trebuie să creadă în ideea de națiune.

Majoritatea stângiștilor de azi sunt convinși că națiunile nu sunt importante sau chiar că ele sunt dăunatoare.

În acest fel sunt alienați mulți alegători care cred în identitatea lor națională și se simt protejați de apartenența la o națiune.

Națiunile sunt necesare. Nu te poți dezvolta fără națiune.

Instituțiile internaționale nu au pârghii pentru a dezvolta lumea.

 O stângă naționalistă?

  Nu aș pune asta. Stângiștii ar trebui să devină naționaliști.Trebuie să empatizeze mai mult cu ideea identității nationale.

Deschise, liberale, pluraliste și democratice – dar națiuni.

 

Sursa: Călin Marchievici – Cotidianul

Ce a spus Wess Mitchell, asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, în discursul său de la Universitatea Bucureşti ?

„România se află într-o regiune cu un important rol geopolitic de-a lungul istoriei. România nu ocupă un teritoriu uşor. Ea se află la intersecţia a trei mari regiuni şi este poarta istorică spre Europa Centrală şi Balcani.

Ea s-a aflat întotdeauna la răscrucea imperiilor. De secole, puterile mari şi mici încearcă să domine strâmtorile, porturile şi drumurile României”, a declarat asistentului Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, Wess Mitchell, în timpul discursului pe care l-a susţinut la Universitatea din Bucureşti, şi care a fost preluat de agenţiile de presă româneşti şi străine.

 

 

 

 

 

Discursul integral

 

Vă mulţumesc pentru prezentarea extrem de amabilă, domnule rector Mircea Dumitru. Îi spuneam acum câteva minute domnului rector că am conferenţiat la această universitate cu câţiva ani în urmă, iar audienţa a fost atunci mult mai puţin numeroasă decât acum.

Nu am nici cea mai mică idee care este motivul, sunt foarte bucuros că aţi venit să mă ascultaţi astăzi şi doresc să transmit recunoştinţa mea universităţii pentru ospitalitate.

Şi doresc să vă mulţumesc dumneavoastră, tuturor, pentru că aţi venit. Doresc de asemenea să acord recunoaştere şi să mulţumesc ambasadorului Hans Klemm şi echipei sale extraordinare de la Ambasada SUA din România pentru activitatea nemaipomenită pe care o desfăşoară într-o ţară importantă, într-un moment important.

Vreau să spun de asemenea cât de plăcut este să vezi câteva chipuri prietenoase în public.

Unii dintre dumneavoastră ştiu probabil că România este o ţară pentru care am o afecţiune deosebită şi de-a lungul anilor mi-am creat mulţi prieteni în România, de aceea mă bucur să îi văd în public pe unii dintre acei prieteni.

România este un aliat şi un partener strategic foarte apropiat al Statelor Unite. Militarii români şi-au îndeplinit misiunea alături de militarii americani în Irak şi Afganistan şi ştiu cât de apreciate sunt forţele armate române de către forţele armate americane.

În numele poporului american, doresc să mulţumesc poporului român pentru sacrificiile făcute în sprijinul atât de multora dintre aceste misiuni importante.

Doresc să transmit recunoştinţa mea în special familiilor celor opt militari români răniţi la Kandahar în această primăvară.

Mâine vom participa la o întâlnire în cadrul Dialogului Strategic România-SUA. Vom discuta despre cooperarea continuă şi foarte robustă dintre Statele Unite şi România în domeniile securităţii, energiei şi comerţului. Şi vom căuta modalităţi de a extinde această cooperare în zilele următoare.

Este de bun augur momentul în care are loc acest dialog. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la crearea României pe care o cunoaştem astăzi.

În urmă cu 100 de ani, în oraşul Alba Iulia, trei regiuni s-au unit pentru a forma un nou stat naţional care avea să devină România modernă.

Statele Unite au jucat un rol foarte însemnat în acel eveniment.

Noi ne-am numărat printre primele ţări care au stabilit relaţii diplomatice oficiale cu România, în 1880. Iar după Primul Război Mondial, mai mult decât orice altă putere Statele Unite au fost cele care au făcut eforturi să asigure întemeierea unei Românii independente. Libertatea a fost înscrisă în construcţia României încă de la început.

Astăzi ne amintim cuvintele lui Iuliu Maniu: „Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor şi a tuturor cetăţenilor.”

A fost nevoie de o perioadă foarte lungă şi de sacrificii semnificative ale poporului român, trecând prin ororile nazismului, noaptea lungă a comunismului, corupţia şi poliţia secretă a lui Ceauşescu, pentru a obţine premiul independenţei politice.

Iar astăzi, românii continuă să demonstreze vigilenţă şi determinare în valorificarea întregului potenţial al ţării dumneavoastră.

Aş dori să ne gândim pentru o o clipă cât de departe a ajuns România.

În urmă cu 30 de ani, în ajunul lui 1989, România era una dintre cele mai sărace, mai izolate şi mai retrograde ţări din Europa.

PIB-ul său era de aproximativ 40 de miliarde de dolari. Românul de rând câştiga mai puţin de 150 de dolari pe lună, se obişnuise cu lipsurile frecvente şi cozile la pâine.

De asemenea, românul de rând putea fi torturat sau executat rapid la cel mai mic indiciu al lipsei de loialitate faţă de regimul comunist.

Astăzi, România este membru NATO şi UE. Are un PIB de 187 de miliarde de dolari, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de cinci ori, iar economia românească este una dintre cele mai dinamice din Europa, cu o creştere de aproape 7% anul trecut.

România şi-a construit un sistem judiciar puternic şi instituţii de luptă împotriva corupţiei pe care victimele comunismului nu şi le-ar fi imaginat nici în cele mai îndrăzneţe vise.

Românii se bucură astăzi de libertăţi ample; vă puteţi exprima liber, şi vă puteţi întruni fără teama de represiune; puteţi călători neîngrădiţi prin toată Europa; aveţi o bază solidă.

Odiseea României o transformă într-un puternic simbol al libertăţii occidentale la frontiera de est.

Cred că încă şi mai remarcabil este faptul că această odisee prin care a trecut România a avut loc într-o regiune cu un important rol geopolitic de-a lungul istoriei.

România nu ocupă un teritoriu uşor. Ea se află la intersecţia a trei mari regiuni şi este poarta istorică spre Europa Centrală şi Balcani. Ea s-a aflat întotdeauna la răscrucea imperiilor. De secole, puterile mari şi mici încearcă să domine strâmtorile, porturile şi drumurile României.

În apropiere, pe fâşia îngustă de pământ dintre Porţile de Fier şi Marea Neagră s-au luptat ruşii şi austriecii pentru controlul gurilor Dunării.

Şi tot în apropiere a avut loc Criza Strâmtorilor Turciei, care a dat naştere Doctrinei Truman, ce a semnalat angajamentul Statelor Unite de a împiedica Uniunea Sovietică să domine regiunea.

La încheierea Războiului Rece, consensul general părea a fi că regiunea Mării Negre şi restul Europei de Est şi-au diminuat valoarea strategică. Rusia era enervată şi distrasă, NATO şi UE se extindeau, iar geopolitica părea a fi, cel puţin pentru Europa, o chestiune a trecutului.

Aceste presupuneri erau premature. Istoria nu se încheiase. Rusia lui Vladimir Putin nu a încetat niciodată să considere această regiune parte a sferei sale naturale de influenţă. Ea nu a acceptat niciodată alegerea românilor de a se alătura liber Occidentului.

Invadarea Georgiei şi Ucrainei de către Rusia, preluarea Crimeii, destabilizarea sistematică şi prelungită a Moldovei, intervenţia în Siria şi consolidarea flotei Mării Negre, toate acestea evidenţiază seriozitatea cu care Moscova abordează competiţia pentru influenţă şi teritoriu în această regiune.

Însă Rusia nu mai este singură. Există şi China. Influenţa chineză se extinde rapid în regiunea Mării Negre. Beijingul foloseşte diplomaţia bazată pe acordarea de împrumuturi ţărilor care nu le pot returna pentru a crea relaţii de dependenţă care pot părea neglijabile astăzi, dar care în cele din urmă vor reprezenta o influenţă reală asupra guvernelor şi societăţilor din Europa Centrală.

Scopul iniţiativelor 16+1 şi „Centura şi drumul” (Belt/Road) este să creeze alternative la influenţa Occidentului. Prin banii săi, China le oferă ţărilor un fel de ipotecă asupra viitorului lor.

Atât Rusia, cât şi China, doresc în felul lor să înfrângă Occidentul: Rusia doreşte să-l fragmenteze, China doreşte să-l înlocuiască. Şi nicăieri nu sunt mai hotărâte să facă acest lucru decât aici, în regiunea Mării Negre. Obiectivul lor este însăşi construcţia politică, economică şi socială din care este alcătuită România.

Un mesaj central al Strategiei de securitate naţională a SUA este că Occidentul trebuie să recunoască ameninţarea crescândă reprezentată de aceşti rivali şi să o ia în serios. Acest lucru începe acordând importanţa cuvenită apărării. America se achită de sarcina sa.

În ultimele luni, am contracarat anii de reducere a bugetului forţelor noastre armate şi am început să reconstruim arsenalul nuclear american.

Am reafirmat Articolul 5 al NATO, am alocat noi fonduri de peste 11 miliarde de dolari pentru Iniţiativa Europeană de Descurajare şi am oferit Ucrainei şi Georgiei ajutor în domeniul apărării. În prezent avem peste 4.800 de militari în Europa de Est, cel mai mare contingent al unui stat mebru NATO, inclusiv circa 1.200 de militari în România.

Prin prezenţa înaintată adaptată a NATO, consolidăm activităţile de descurajare în regiunea Mării Negre, cu componente cheie precum Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est şi Brigada Multinaţională Sud-Est din România.

Şi România se achită de sarcina sa. Felicităm România pentru decizia sa de a aloca 2% din PIB pentru apărare şi de a-şi îndeplini astfel angajamentul asumat la Summitul din Ţara Galilor. Prin asumarea responsabilităţii pentru securitatea occidentală în regiunea Mării Negre, România dă exemplu celorlalte state membre NATO.

Dumneavoastră demonstraţi spirit de conducere. Alte ţări v-au văzut exemplul şi îl urmează. În total, din ianuarie 2017 până în prezent, cu excepţia uneia, toate ţările membre NATO şi-au crescut cheltuielile pentru apărare; numărul ţărilor membre care şi-au asumat angajamentul de a aloca 2% pentru apărare până în 2024 s-a triplat, iar numărul celor care vor aloca 20% pentru echipamente militare de importanţă majoră a crescut de aproape două ori.

A trata concurenţa cu seriozitate înseamnă şi a fi mai strategic în promovarea securităţii energetice şi a prosperităţii economice în regiunea Mării Negre. Împreună trebuie să susţinem proiecte regionale care sporesc securitatea energetică a Europei şi să ne opunem celor care încearcă să o submineze.

Promovăm diversificarea tipurilor de combustibili, a rutelor şi surselor acestora, precum şi conductele de interconectare dintre ele. În acest scop, sprijinim gazoducte intra-europene precum Interconectarea Grecia-Bulgaria şi gazoductul BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria).

Alături de UE şi multe dintre statele sale membre ne opunem Nord Stream 2. Şi ne opunem gazoductului TurkStream cu mai multe conducte, care ar oferi Rusiei modalitatea de a-şi păstra practic monopolul asupra importurilor de gaze în sud-estul Europei.

Date fiind atât sa poziţia geografică, cât şi abundenţa resurselor sale, România este o componentă crucială a securităţii energetice a Europei. Astăzi, companiile americane au un rol în explorarea şi exploatarea de noi zăcăminte descoperite la ţărm şi în Marea Neagră, care au potenţialul de a transforma România în exportator de gaze naturale.

Aceste noi surse de importanţă vitală vor consolida economia României şi vor promova securitatea energetică a întregii regiuni. Aşteptăm cu interes adoptarea Legii Offshore şi lăudăm dezvoltarea rapidă de către România a infrastructurii şi resurselor necesare pentru gazoductul BRUA pe teritoriul său.

În paralel, Statele Unite sprijină România și pe vecinii săi în eforturile lor de creștere a cooperării regionale. România demonstrează spirit de inițiativă conducând Inițiativa celor Trei Mări, pe care o considerăm un catalizator pentru un grad de integrare economică și infrastructură nord-sud care lipsește de mult timp în Europa.

Felicităm România pentru găzduirea Summitului celor Trei Mari în această toamnă și îi încurajăm pe membri să identifice și să finanțeze proiectele concrete care vor transforma această inițiativă într-o platformă pentru schimbare. Inițiativa celor Trei Țări nu este proiectată să concureze cu UE.

Rolul său, care ar trebui să fie, cred eu, și scopul nostru, al tuturor, este să identifice modalități de stimulare sistematică a unei implicari occidentale mai mari în Europa Centrală și de Est, din punct de vedere financiar, comercial și al infrastructurii. Invităm o mai mare participare a UE în acest proiect și în alte proiecte regionale și îi încurajăm pe aliați să facă eforturi mai mari pentru a găsi soluții la lipsa de legături care alimentează insecuritatea în această regiune.

Cu toate acestea, concurența pentru influență strategică nu are legătură doar, sau în principal, cu bugetele de apărare și gazoducte. Ea presupune şi a concura mai eficient pentru inimi și minți și câștigarea războiului ideilor.

Împreună, Rusia și China reprezintă un model coerent: stabilitate întemeiată pe autoritarism și forță brută, strâns legate de anumite aspecte ale competiţiei pe piață si asociate cu o politizare a economiei de către stat.

Ceea ce împărtășesc ele este o negare fundamentală a individului și a demnității inerente a omului; o acumulare a autorității centrale mai presus de libertățile individuale; o nerăbdare de a reprima și pedepsi orice constituie o provocare la adresa statului; o îmbrățisare a cleptocrației, venalităţii și corupției pentru a-i îmbogăți pe cei care conduc statul.

Toate aceste lucruri sunt în antiteză cu tradițiile politice ale Occidentului, întemeiate mai presus de orice pe ideea că fiecare viață merită protejată și că individul trebuie protejat de abuzurile puterii statului.

România este parte a Occidentului prin origine, istorie şi cultură, din vremurile când soldaţii şi coloniştii romani au adus legea romană pe aceste pământuri. Dar sunteţi occidentali şi în urma alegerii, prin decizia de a adera la NATO şi la Uniunea Europeană.

Indiferent cât de importantă este amplasarea geostrategică a României, cea mai mare contribuție a sa este cea la lumea ideilor. România reprezintă un simbol de neșters al succesului democrației.

În ultimii ani, ați înregistrat un progres istoric în lupta împotriva corupției. Nu sunteți singuri în această luptă. Fiecare țară din lume trebuie să lupte împotriva corupției.

Știți din perioada comunistă cât de subtilă poate fi o forță precum corupția. Și, așa cum știți mai bine decât oricine, lupta împotriva corupției solicită o aplicare eficientă a legii și un sistem judiciar eficient și echitabil.

Ea necesită curaj şi spirit de iniţiativă. Înfiinţarea de către România a instituţiilor anti-corupţie atestă faptul că românii sunt curajoşi în apărarea libertăţilor câştigate în 1989. Oameni cinstiți și curajoși din aceste instituţii şi din sistemul judiciar trebuie să apere întâietatea legii asupra politicii care constituie din antichitate principalul dar făcute de civilizația occidentală lumii.

Așa cum spune Constituția dumneavoastră: „nimeni nu este mai presus de lege”. Această declaraţie constituie esenţa a ceea ce înseamnă să fii occidental.

Progresul înregistrat de România în combaterea corupției este impresionant. Este evident în locul constant îmbunătățit ocupat de România în clasamentele Transparency International și în numărul în creștere de companii străine care au încredere să investească în România și să aducă locuri de muncă și capital. Aplaudăm progresul României și vă încurajăm să continuați pe această cale, nu doar spre binele cetățenilor dumneavoastră și pentru că ați devenit un adevărat model pentru țările vecine, ci și pentru că făcând acest lucru eliminați vulnerabilitățile pe care puteri ostile le-ar folosi pentru a va submina statul din interior.

Aşa cum spunea preşedintele Trump în luna iunie, „Statele Unite vor susţine întotdeauna lupta României împotriva corupţiei.”

În toate aceste domenii – apărare, energie, democrație – România dă dovadă de spirit de iniţiativă. Exemplul pe care îl oferiţi este incredibil de important pentru vecinii dumneavoastră, pentru regiune şi pentru Europa.

În toate aceste domenii, provocarea este aceeași: apărarea câștigurilor obținute de Occident, apărarea tuturor elementelor cheie pentru identitatea noastră ca națiuni, alianțe, și a unei civilizații politice împotriva unor rivali deciși.

Așa cum a spus președintele Trump anul trecut la Varșovia, trebuie să avem dorința și curajul de a apăra Occidentul de aceia care l-ar submina și distruge.

Nu putem presupune că vom avea în mod automat succes în această sarcină pentru că istoria „este de partea noastră”. Trebuie să fim implicați activ și să privim cu seriozitate această competiție strategică, în caz contrar să ne așteptăm să pierdem teren.

Istoria recentă a României ne dovedește că vom câștiga. Libertatea, căldura și determinarea poporului român constituie un exemplu, o sursă de inspiraţie pentru noi toți și ne reamintesc pentru ce luptăm.

Așa cum spunea Iuliu Maniu în 1918:

„În aceste momente solemne ne vom purta vrednici de timpurile pe care le trăim.”

 

Fie ca această afirmație să fie adevărată și astăzi pentru poporul nostru.

 

 

CITIŢI  ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/06/19/ziua-de-19-iunie-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/19/o-istorie-a-zilei-de-19-iunie-video/