VLADIMIR PUTIN AFIRMĂ CĂ POPORUL UCRAINEAN NU EXISTĂ !

Noua „istorie” a Ucrainei, în viziunea Kremlinului

Jurnalistul Konstantin von Egger, scrie în https://www.dw.com/ro, că Vladimir Putin vorbea în urmă cu un an într-un eseu, completat cu un interviu video, „Despre unitatea istorică a ruşilor şi ucrainenilor”,despre faptul că nu există un popor independent ucrainean, fiindcă acesta este totuna cu poporul rus.

În articolul şi în interviul respectiv, Putin mai spunea că statul ucrainean este o construcţie artificială, o întâmplare istorică şi ar trebui să mulţumească Rusiei că îi tolerează existenţa.

Este ceva fără precedent!

Potrivit lui Putin, alungarea de la putere a fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici (pro-rus), în februarie 2014, a fost punctul culminant al unui plan occidental vechi de decenii de înfiinţare în Ucraina a ceva ce el numeşte „anti-Rusia” și care urmărește să menţină Rusia în şah.

Din 2014, Ucraina nu mai este suverană, ci se află sub „administraţie străină” – un nume de cod pentru SUA şi vasalii lor din UE.

Putin a avertizat că Moscova nu va tolera această stare de fapt și că există de asemenea milioane de ucraineni cărora nu le place situaţia şi cărora le este dor de îmbrăţişarea fraţilor lor ruşi.

Eseul lui Putin poartă clar pecetea convingerilor serviciilor secrete ruse: un amestec alcătuit din mesianism imperial, convingerea că banii domină lumea şi bizare teorii ale conspiraţiei.

Mediile sociale din Rusia au făcut praf articolul lui Putin la doar câteva ore de la publicare. Istorici, ziarişti şi sociologi au găsit în el o sumedenie de contradicţii, greşeli de logică şi afirmaţii false.

Poate că asta i-a făcut pe consilieri să-i sugereze preşedintelui să realizeze şi un interviu video explicativ. În plus, eseul demonstrează că, pentru Putin, nu există în acest moment o prioritate mai mare decât Ucraina.

Un nou val de infectări cu coronavirus în Rusia, situaţia instabilă a economiei, ameninţarea talibană pentru Asia Centrală – toate acestea sunt mai puţin importante în ochii săi decât Ucraina.

Putin se simte jignit

Dar de ce acum? Putin priveşte adesea politica prin prisma relaţiilor personale şi este cunoscută sensibilitatea sa faţă de jigniri reale sau imaginare. Evident, el este foarte supărat pe preşedintele ucrainean Zelenski.

Acesta l-a plasat recent în arest pe Viktor Medvedciuc (foto), un politician şi om de afaceri pro-rus din Ucraina, chiar dacă acesta este chiar naşul fiicei lui Putin.

Medvedciuc este preşedintele formaţiunii „Opposition Platform – For Life”, apropiată Kremlinului, care se opune încă din 2014 activităţilor pro-occidentale ale conducerii de la Kiev.

Putin nu pronunţă niciodată numele lui Zelenski, nici atunci când este întrebat dacă nu cumva are programată o întâlnire cu el. Putin nu pronunţă niciodată nici numele lui Alexei Navalnîi.

În universul criptic al lui Putin, alcătuit din simboluri şi semne, aceasta este expresia duşmăniei extreme.

Aparent, Zelenski este pentru Putin încarnarea acestei „anti-Rusii” pe care occidentul viclean o edifică în Ucraina, pe care Putin făgăduieşte în articolul său să o combată.

Putin neagă legitimitatea întregii clase politice din Ucraina, reiterând ideea că populaţia Ucrainei este una iar conducerea ucraineană este alta.

Noi (adică Rusia aşa cum o vede Putin) iubim poporul, dar nu-i privim pe liderii ucraineni ca pe nişte politicieni, ci ca pe nişte marionete ale occidentului. Doar că multe milioane de ucraineni i-au ales democratic atât pe preşedinte, cât şi pe membrii Parlamentului.

Din prima zi a revoluţiei portocalii, el a demonstrat că este incapabil să înţeleagă că oamenii au liber arbitru şi pot participa liberi la viaţa politică. Nici zecile de morţi căzuţi în confruntarea cu regimul Ianukovici în februarie 2014 nu l-au făcut să-şi schimbe părerea.

NATO rămâne marele duşman

Putin este îngrijorat şi de activităţile NATO la Marea Neagră şi de cooerarea activă a Ucrainei cu Alianţa.

La fel ca întotdeauna, Putin încearcă să-i sperie pe ucraineni şi occidentali prin imprevizibilitatea sa. Şi arată şi ce l-ar putea îmblânzi: eliberarea lui Viktor Medvedciuc (chiar dacă nu o spune direct) şi negocieri directe cu separatiştii aşa-numitelor republici Doneţk şi Lugansk, teritorii din estul Ucrainei controlate de facto de Rusia.

Aceasta ar corespunde unei recunoaşteri oficiale a acestor teritorii pro-ruse.

La Kiev nu va aproba nimeni niciodată măcar una din aceste solicitări. Astfel că Putin va trece la acţiune, blocând de exemplu livrările de gaz prin Ucraina, recunoscând regimurile-marionetă din Donbas și atacând militar Ucraina.

Lupta împotriva închipuitei „anti-Rusia” a devenit opera sa de viaţă.

Konstantin von Eggert este un jurnalist și comentator politic rus.  În 1992-1998 a fost corespondent diplomatic, iar mai târziu redactor străin adjunct al cotidianului Izvestia.

A fost șeful biroului de la Moscova pentru serviciul rusesc al BBC în 2002-2008, iar redactor adjunct și apoi redactor-șef al postului de radio Kommersant FM în 2012-2013.

De asemenea, Konstantin este un cronicar obișnuit pentru Deutsche Welle, scriind despre Rusia și spațiul post-sovietic. 

În 2008, pentru serviciile oferite BBC, regina Elisabeta a II-a l-a numit membru de onoare al Ordinului Imperiului Britanic.

În același an, președintele Valdas Adamkus ia acordat Crucea de Comandant a Ordinului Meritului Lituaniei.

În cele ce urmează, puteți urmări un videoclip referitor la eseul lui Vladimir Putin despre „Despre unitatea istorică a ruşilor şi ucrainenilor”.

Pentru limba română activați butonul subtitrări-traducere automată.

Publicitate

Bazele statului rus și ale sistemului politic din Rusia au fost puse de tătaro-mongoli

Atunci când se puneau bazele statului rus, triburile slave care locuiau pe teritoriul european al Rusiei de astăzi nu aveau nicio cultură de guvernare politică.  

Cei care au rezolvat această problemă și au impus tradiția regimurilor autoritare din Rusia au fost tătaro-mongolii, a spus Leonid Vasiliev, profesor de istorie la Școala Superioară de Economie din Moscova în cadrul unei emisiuni al postului de televiziune tvrain, recenzată de publicația Timpul.md care apare la Chișinău.

Rusia s-a format la începutul sec. al IX-lea. Triburile slave trăiau în comunități mici în păduri, departe de civilizația urbană, și se ocupau cu agricultură. Fiindcă pământul nu era bogat, iar condițiile climaterice erau aspre, ei trebuiau să-și schimbe permanent locul de trai.

Așezările lor se numeau „lumi” (mir) și nu avea absolut nicio cultură urbană. În cazul unor atacuri ele erau complet neajutorate. Orașele care existau atunci Kiev, Vladimir, Moscova etc. nu erau conduse de ruși, ci de varegi (vikingi), pentru că triburile slave ruse nu erau capabile de așa ceva. Prin urmare Rusia Kieveană avea o organizare proto-statală impusă de vikingi, care, la rândul lor, nu aveau o cultură politică solidă. Cnezii varegi rivalizau între ei și nu era uniți.

Cam în aceeași perioadă a început expansiunea triburilor tătaro-mongole care veneau de la hotarele Chinei, conduse fiind de hanul Timucin (Cengiz Han). Deși erau triburi migratoare, tătarii erau bine organizați din punct de vedere militar.

Până să ajungă pe stepele europene, ei au încercat să cucerească China și împrumutaseră mult de la chinezi, inclusiv în arta militară, în administrare, în sistemul de impozitare etc.

Ei au apărut în Europa de Est la începutul secolului XIII.

Cnezii varegi dezorganizați și lipsiți de o cultură politică de subordonare, au fost înfrânți unul după altul. Drept rezultat, Rusia a fost transformată într-un uluz (regiune) al Hoardei Tătare. Cuceritorii și-au creat apoi capitala Serai (azi Astrahan) pe râul Volga.

Tătaro-mongolii controlau Rusia prin comandanții militari, care mențineau ordinea și sugrumau orice tentativă de rezistență.

Tot Seraiul instala cnezii ruși la conducerea orașelor. Mai mult decât atât, cnezii ruși nu avea nicio forță militară, iar dacă aveau nevoie de trupe, apelau tot la tătari.

Pe lângă asta, tot datorită tătarilor s-a dezvoltat comerțul și sistemul economic în Rusia Kieveană.

Biserica ortodoxă era scutită de impozite, motiv pentru care nu s-a opus cotropitorilor.

„Rușii nu aveau nimic. Ceea ce au preluat ei de la Hoarda tătaro-mongolă care i-a asuprit timp de două secole și jumătate, a fost puterea autoritară transmisă din tată în fiu și atitudinea conducătorului față de supuși.Hanul tătar se considera stăpân și pe pământuri, și pe oamenii săi. Aceeași atitudine s-a păstrat în Rusia până în zilele noastre”.

Harta Imperiului Mongol (În partea de nord – Hoarda de aur) înainte de divizare în mai multe așa-numite „Hanate”.

„Marele han Batîi – întemeietorul statalității rusești”, o carte recent publicată a istoricului Ghenadie Tiundeșev, originar din Hakasia, o republică din sudul Siberiei centrale, demonstrează că sistemul de guvernare al Rusiei a fost creat de Hoarda de Aur*, scrie https://www.timpul.md/ rusia-este-succesoarea-directa-a-imperiului-tataro-mongol.

Faptul că rămășițele Rusiei Kievene și a Hoardei de Aur co-existau într-un fel de simbioză stă nu doar la baza teoriei euroasiatice (lansate la începutul secolului al XX-lea), dar și la temelia viziunii despre lume a majorității istoricilor ruși. De aceea, Ghenadie Tiundeșev (Haramoos), docent al Institutului de istorie și drept din cadrul Universității din Hakassia „H.F. Katanov”, nu face decât să sistematizeze aceste teorii.

Statul creat de marele han mongol Batîi există și în zilele noastre, doar că limba oficială a acestuia a ajuns să fie limba rusă (rezultat dintr-un amestec de limbă slavă și limba turanică).

 Limba fondatorului statalității rusești este prezentă în terminologia folosită în trecut și în prezent: kaznaceistvo (visterie), tamojnia (vamă), denighi (bani), Boiarskaia Duma (sfatul boierilor), iamskaia slujba (serviciul poștal în Rusia țaristă), kara (pedeapsă), karaul (strajă), bazar (piață), den’ga (bani), tarif, sunduk (cufăr).etc.

Datorită marelui han Batîi, oștenii și păstorii din stepă au devenit locuitori ai orașelor – funcționari, negustori, meșteșugari, proprietari de pământuri, agricultori, constructori de drumuri, caravan seraiuri, spitale și școli.

Drept dovadă sunt cuvintele foarte curente în limba rusă: kniga (carte), karandaș (creion), uciteli (învățător), ucionîi (om de știință), cias (ceas) .etc.

(Ascensiunea și divizarea Imperiului Tătaro-Mongol)

Formațiunea protostatală rusă a fost parte a Hoardei de Aur, la fel ca hanatele din Crimeea, Kazani, Astrahani și ulusul Uzbec, pe ruinele căruia au apărut Hoarda Nogai, hanatele Kazah, Siberian și Hivinsk.

De jure, Rusia a scăpat de controlul Hoardei de Aur abia la începutul secolului al XVIII-lea, când Petru I a încetat să mai plătească tribut hanatului din Crimeea (cea mai puternică rămășită a imperiului tătar). Cu alte cuvinte, din acel moment, Rusia devenea singurul succesor de drept al Hoardei de Aur.

Rusia a plătit tribut hanilor din Serai, capitala imperiului tătar. Pentru asta a căpătat dreptul să aibă flotă comercială pe Volga, o reședință religioasă în Serai și scutirea de impozite a bisericii pravoslavnice ruse.

La rândul său, Rusia avea tot sprijinul militar și spiritual al Hoardei de Aur în nenumăratele războaie cu vecinii vestici cum ar fi Regatul Suedez, Ordinul Teutonilor, Polonia și Marele Cnezat Lituanian, Regatul Ungar, Rusia Galițiană, Volîni, Cernigov și alte cnezate care nu erau sub dominația Hoardei de Aur.

Prin urmare, alegerea cneazului Aleksandr Nevski, învingătorul suedezilor și teutonilor, fiul adoptat și favoritul lui Batu-han a fost făcută pornind de la teoria răului mai mic, în favoarea comuniunii cu Hoarda de Aur. Această alegere a fost aprobată de popor și sfințit de biserica pravoslavnică, iar așezarea lui Aleksandr Nevski în rândul sfinților este dovadă concludentă în acest sens.

Rusia de astăzi nu s-a format pe temelia Rusiei Kievene, care s-a destrămat în opt state suverane în secolul al XII-lea, înainte de apariția „mongolilor”, sau în urma rivalității cu Hoarda, cu care rușii chiar nu aveau neînțelegeri la capitolul religie sau cultură. Rusia a apărut pe o temelie cu totul nouă, care era parte organică a statalității create de Hoarda de Aur.

Rusia s-a format în urma rivalității Moscoviei cu hanatele care au făcut parte cândva din Hoarda de Aur pentru dreptul de a moșteni un imperiu aflat în destrămare.

(Formațiunile statale apărute ca urmare a divizării Hoardei de Aur)
 
Tradiția Hoardei de Aur s-a integrat temeinic în viața Rusiei. Multe legi și elemente culturale ale Hoardei au fost atât de trainice că au supraviețuit nu doar în epoca țarilor germani ai Rusiei, dar au ajuns până în zilele noastre.

Iată ce scrie și istoricul M.G. Hudiakov:

„Spre deosebire de orașele Suzdal, Vladimir sau Novgorof, orașul Moscova, în calitate de centru al statalității rusești, a apărut într-un mediu tătar. Asta se explică nu doar prin faptul că plătea tribut Hoardei de Aur, ci pentru că a preluat multe legi și tradiții politice tătare. Limba birocrației moscovite era un fel de limbă meta-turanică – o calchiere transliterată a terminologiei tătărești.

Cancelaria Hoardei de Aur folosea limba turanică, scrisă în grafie uigură, iar apoi, în cea arabă. Scribii ruși cunoașteau atât limba turanică, cât și grafia arabă.

Drept dovadă sunt scrierile arăbești în documente rusești și obiectele de uz casnic confecționate de meșteșugari ruși”.

*Hoarda de Aur (în limbile mongolă: Altan Orda; tătară: Altın Urda; turcă: Altın Orda;; rusă: Золотая Орда) a fost un stat mongol – iar mai târziu turcic – care ocupa întinse teritorii din Rusia, Ucraina și Kazahstan, stat apărut după dezmembrarea Imperiului Mongol și anii 1240.

În perioada sa de maximă putere, teritoriul Hoardei de Aur ocupa cea mai mare parte a Rusiei Europene, de la Munții Ural la Munții Carpați, până în Siberia.

În sud, Hoarda de Aur se învecina cu Marea Neagră, Munții Caucaz și teritoriile mongolilor din Ilhanat.