CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Dezvăluirile fiului lui Lavrenti Beria, șeful poliției secrete a lui Stalin

 

 

 

 

 

 

 

Beria, mon père, au coeur du pouvoir stalinien

 

 

 

 

Cartea Beria, mon pere. Au coeur du pouvoir stalinien, scrisă de Sergo Beria, fiul șefului odiosului serviciu secret sovietic, NKVD, lui Lavrenti Beria, este un eveniment editorial prin aceea că aduce detalii necunoscute .

 

 

 

 

 

România, Polonia și țările baltice, declarație comună prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov: ”Împreună putem combate campaniile de dezinformare și tentativele de manipulare a datelor istorice”

 

 

 

 

 

                           România, sămânţă de scandal între Hitler şi Stalin

 

 

 

Pentru cititorul român, cea mai interesantă dezvăluire a acestei cărţi este probabil reacţia lui Hitler la cererea lui Molotov, aflat în vizită de stat la Berlin, în luna noiembrie 1940, privind retragerea trupelor germane din România şi din Finlanda. Hitler a răspuns că „nu doreşte să se oprească asupra unor mărunţişuri ca prezenţa trupelor germane în România şi în Finlanda. Eu ofer Uniunii Sovietice o veritabilă împărţire a lumii” (pag.105).

Germania propunea URSS „să facă presiuni asupra Turciei pentru a modifica statutul strâmtorilor şi să constrângă Japonia să semneze un Pact de Neagresiune cu URSS în schimbul adeziunii sovietice la Pactul Tripartit încheiat la 27 Septembrie 1940 între Germania, Italia şi Japonia”.

La aceeaşi audienţă la cancelaria Reich-ului, Molotov a reuşit să-l scoată din sărite pe Hitler cu reproşurile sale că Germania a dat garanţii României pentru frontierele sale fără consultări prealabile cu guvernul sovietic, aşa cum prevedea Pactul Molotov-Ribbentrop.

Exasperat, Hitler a ordonat imediat după plecarea lui Molotov, întocmirea „Planului Barbarossa”.

Ajuns acasă, Molotov a prezentat Biroului Politic raportul său de activitate în Germania scrie https://www.historia.ro/ tatal-meu-lavrenti-beria

Potrivit cărţii, „Stalin şi-a manifestat nemulţumirea faţă de atitudinea lui Molotov la acea întâlnire, reproşându-i că a fost lipsit de supleţe. Molotov trebuia să lase uşa deschisă negocierilor, să treneze lucrurile în loc să-i spună brutal lui Hitler că URSS nu este interesată de propunerile lui” (pag.105).

După această şedinţă furtunoasă a Biroului Politic, Stalin l-a convocat la Kremlin pe ambasadorul german, contele von Schulenburg, pentru a-i notifica oficial Germaniei că URSS este gata să adere la Pactul Tripartit. Tot legat de România, autorul aduce detalii interesante privind planurile lui Stalin după anexarea Basarabiei:„Stalin voia să se apropie de regiunile petrolifere ale României pe care nu avea intenţia să le abandoneze Germaniei”(pag.100).

„Turcia condiţiona intrarea ei în război de partea Naţiunilor Unite de o debarcare anglo-americană în Balcani. În acest context, s-a discutat la Teheran trimiterea unor divizii britanice în Rhodos ca manevră de scoatere a României, Ungariei şi Bulgariei din alianţa cu Germania” (pag. 149).

Această ocazie uriaşă pentru România a fost pierdută la masa tratativelor, pentru că Churchill a făcut greşeala să condiţioneze debarcarea în Balcani de recunoaşterea de către URSS a guvernului polonez aflat în exil la Londra, condiţie neacceptată de Stalin, care avea pregătit pentru Polonia un guvern comunist condus de Boleslaw Bierut.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

06/09/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Stalin : „Dacă nu murea Roosevelt, URSS ar fi cucerit întreaga Europă”

 

 

 

 

Amazon.fr - BERIA, MON PERE. Au coeur du pouvoir stalinien - Beria, Sergo - Livres

 

 

 

 

 

 

 

 

Beria – Stalin's right-hand man in Abkhazia

Foto: Lavrenti Beria (1899-1953) și Iosif Vissarionovici Stalin (născut Ioseb Besarionis dzе Jugashvili (1878 – 1953).

 

 

 

 

Istoria Europei a consemnat câteva nume de poliţişti infami. Francezii l-au dat istoriei pe Joseph Fouche (1759-1820) în perioada imperiului, germanii l-au dat pe Heinrich Himmler (1900-1945) în perioada nazistă, dar sovieticii deţin supremaţia cu Henrik Yagoda (1891-1938), Nikolai Iejov (1895-1940) şi Lavrenti Beria (1899-1953) în perioada stalinistă.

În galeria întregii istorii universale a lumii nu există un exemplu de poliţist infam care să-l fi întrecut pe Lavrenti Beria.

După arestarea sa de către Hruşciov în 1953, ancheta judiciară a durat şase luni şi cuprindea 39 de volume cu depoziţii, documente şi alte probe incriminatorii rămase secrete şi inaccesibile până azi.

Numai Stalin a mai beneficiat de o asemenea tăinuire a trecutului său criminal. Din acest punct de vedere, cartea Beria, mon pere. Au coeur du pouvoir stalinien, este un eveniment editorial prin aceea că aduce detalii inedite atât despre enigmaticul Lavrenti Beria, cât mai ales despre anturajul cel mai apropiat al lui Stalin de la Kremlin.

Sunt detalii valoroase întrucât ele provin de la  Sergo Beria, fiul legitim al lui Lavrenti Beria , o sursă capabilă să redea veridic atmosfera din interiorul Kremlinului, acel palat interzis oamenilor obişnuiţi, scrie https:/historia.ro/ tatal-meu-lavrenti-beria.

 

 

 

 

 

 

Al Doilea Război Mondial - pagina 5

                                       Roosvelt, o marionetă a lui Stalin

 

 

 

Cea mai surprinzătoare observaţie a autorului cărţii: Stalin a fost sigur că Roosevelt n-a murit de moarte naturală şi că a fost asasinat, reproşându-i frecvent lui Beria că n-a adus detalii despre acest asasinat.

„Dacă nu murea Roosevelt, spunea Stalin, URSS ar fi cucerit întreaga Europă. America s-ar fi mulţumit să moştenească toate coloniile Angliei şi n-ar fi mişcat un deget împotriva celor 400 de divizii ale Armatei Roşii”(pag. 174).

Este un fapt cunoscut de către istorici că atât la Teheran, cât mai ales la Yalta, Roosevelt l-a dezavuat pe Churchill la masa tratativelor şi l-a pus în dificultate în prezenţa lui Stalin.

Ceea ce se ştie mai puţin este faptul că, la Teheran, Roosevelt a avut o serie de întrevederi private cu Stalin în clădirea ambasadei URSS, la care n-a fost prezent decât translatorul sovietic Valentin Berejkov.

Cartea spune că translatorul a fost stupefiat când Roosevelt i-a spus lui Stalin că-l va sprijini în distrugerea Imperiului Britanic, pentru că asta corespunde intereselor Americii.

Acest proiect a fost o preocupare principală a lui Roosevelt la Teheran (pag. 148), iar aceste convorbiri private dintre Roosevelt şi Stalin stau, probabil, la baza declaraţiilor lui Stalin că URSS ar fi controlat toată Europa dacă nu murea Roosevelt la 12 aprilie 1945.

În anul 1944, Roosevelt i-a trimis lui Stalin o telegramă cifrată în care îi scria, textual:

„După cum ştiţi, sunt în campanie electorală pentru al patrulea mandat de preşedinte al SUA. Ar fi extrem de jenant pentru mine dacă ar transpira în presă ceva din natura convorbirilor private avute cu Dumneavoastră la Teheran. Roosevelt”.

Răspunsul lui Stalin a făcut senzaţie când jurnalistul american David Brinkley a făcut publice aceste două telegrame la televiziunea naţională americană:

„Domnule Preşedinte. Confirm primirea telegramei Dumneavoastră şi vă comunic măsurile luate aici:stenogramele convorbirilor noastre au fost arse, iar translatorul nostru a fost împuşcat. Stalin.” 

06/09/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cronica unei tragedii inevitabile – Comunizarea Europei de Est

 

Ar fi putut scapa România de cosmarul celor patru decenii de comunism? Putea fi evitata cumplita dominatie sovietica asupra estului Europei?

Cand si de ce a fost abandonat rasaritul continentului la voia Moscovei?

 

 

Harta Europei de Est. Modificările hotarelor 1938-1948, consecinţă a Pactului Ribbentrop – Molotov (Ribbentrop-Stalin)

 

 

Am fost „tradati” la Ialta sau soarta ne era pecetluita dinainte?

La aceste intrebari si la multe altele incearca sa raspunda istoricul Liviu C. Tirau intr-o ambitioasa lucrare intitulata „Intre Washington si Moscova – Politicile de securitate nationala ale SUA si URSS si impactul lor asupra României (1945-1965)”.

Desemnata drept „carte a lunii” de catre Ministerul roman de Externe, lucrarea (publicata de Editura „Tribuna” din Cluj) se bazeaza pe o imensa munca de documentare.

Liviu Tirau explica noutatea demersului sau: „asezarea, pentru prima data, in aceeasi paradigma de analiza a evolutiei raporturilor strategice dintre cele doua supraputeri postbelice si efectul acestor politici asupra Romaniei din primele doua decenii de dupa 1945”.

O  capcana este, in viziunea lui Liviu Tirau, „mitul tradarii de la Ialta”.

El considera ca „autorii care restrang examinarea cauzelor comunizarii estului Europei la evenimentele derulate intre anii 1943-1946, induc concluzii reductioniste”.

Cu privire la acest subiect, va prezentam, in continuare, cateva fragmente din carte. Intertitlurile apartin redactiei. (Miruna MUNTEANU)

 

 

 

 

În februarie 1945 liderii SUA, Angliei şi URSS au trasat la Yalta contururile postbelice ale lumii.

 

Declaratii contradictorii ale liderilor sovietici La 2 aprilie 1944, ministrul de Externe sovietic Viaceslas Molotov a facut o declaratie surprinzatoare – raportata la atitudinea exprimata pana atunci de sovietici in negocierile cu anglo-americanii – privitoare la pozitia URSS fata de România :

„Guvernul sovietic declara ca nu urmareste obiectivul de a schimba ordinea sociala existenta in România …, iar intrarea trupelor sovietice in Romania este o consecinta a necesitatilor militare si a continuarii rezistentei de catre fortele inamice”.

Inainte de emiterea comunicatului de mai sus, guvernul sovietic adusese la cunostinta partenerilor sai din vest si termenii generali in care intentiona sa trateze România :

1. Trupele sovietice – care vor avea libertate nelimitata pe teritoriul romanesc, in functie de exigentele impuse de situatia militara – nu vor avea statutul de armata de ocupatie;

2. Basarabia si Bucovina de Nord ramaneau Uniunii Sovietice, in timp ce Transilvania urma sa fie inapoiata României;

3. Romania urma sa plateasca reparatii de razboi, ca despagubire pentru distrugerile produse pe teritoriul sovietic in timpul campaniei din est.

Responsabilii americani si britanici si-au dat acordul de principiu acestei oferte facute de sovietici, intrezarind in promisiunea Moscovei de a respecta suveranitatea României speranta crearii unui precedent si a unui model care sa fie urmat in politica diriguitorilor de la Kremlin fata de celelalte state din estul Europei.

La circa un an de la emiterea declaratiei Molotov, Stalin i-a facut lui Milovan Djilas atat de cunoscuta confidenta:

„Cel care ocupa un teritoriu isi impune propriul sistem social. Fiecare isi impune propriul sistem pana acolo unde i-au ajuns armatele.”

Este evidenta situarea la antipozi a punctelor de vedere exprimate de cei doi lideri sovietici.

Discrepanta dintre ele nu trebuie sa induca o falsa dilema: ca planurile postbelice ale responsabililor de la Kremlin s-ar fi modificat intre aprilie 1944 si aprilie 1945.

O examinare panoptica a evenimentelor derulate in raporturile dintre cei trei mari Aliati nu indica existenta vreunui element motivant in aceasta directie.

Fara a dori sa exemplificam excesiv lucrurile, daca ne vom raporta la cursul politic ulterior incheierii celui de-al doilea razboi mondial, vom putea recunoaste in cuvintele lui Stalin intentiile reale ale conducerii de la Kremlin.

In acelasi timp, coreland oferta generoasa facuta de Molotov României cu scenariile postbelice elaborate la Moscova, anterior si ulterior datei de 2 aprilie 1944, putem constata menirea ei tactica, aceea de a masca temporar scopurile urmarite de sovietici in estul Europei.

 

 

 

„Acordul procentajelor” si „mitul tradarii”

 

 

 

 

Churchill si Stalin au cazut de acord cu impartirea Europei

 

 

Sovietizarea României a reprezentat doar o parte a fenomenului mult mai amplu impus multor state din estul Europei.

Este evident ca geneza si dezvoltarea acestui proces a avut in Uniunea Sovietica factorul fundamental.

Nu pot fi insa eludate implicarea si atitudinea partenerilor occidentali ai URSS, fapt care ne apropie de o dimensiune profund emotionala, prezenta nu doar in interpretarile istoriografice, ci si in mentalul public est-european: mitul Ialtei, mitul tradarii, al vanzarii sau abandonarii natiunilor din jumatatea estica a batranului continent de catre Marea Britanie si Statele Unite ale Americii.

Tocmai persistenta acestor idei-obsesie ne indeamna sa incepem abordarea subiectului propus prin a examina cat de valida ramane – dupa aproape 60 de ani de la producerea evenimentelor in cauza si in contextul largirii surselor documentare – teza cedarii acestui spatiu de catre democratiile occidentale in favoarea inca a aliatului lor sovietic.

Soarta postbelica a României a constituit subiectul unor reconstituiri memorialistice si analize istorice inca din primii ani de la instaurarea regimului comunist.

Martori directi ai instaurarii dominatiei sovietice in estul Europei, Robert Bishop si Reuben Markham si-au publicat amintirile despre România acelei perioade la sfarsitul anilor ’40 ai secolului trecut.

Dincolo de prezentarea ingerintelor brutale ale sovieticilor in viata politica, ambii autori au considerat ca, prin lipsa unei opozitii ferme fata de aceste abuzuri, puterile occidentale au abandonat, de fapt, România  in mainile Uniunii Sovietice.

Aceeasi concluzie a putut fi inteleasa din cartea dedicata Regelui Mihai de Arthur Gould Lee („Crown Against the Sickle. The Story of King Michael of Romania”, Londra, 1950).

Henry Roberts a semnalat in lucrarea sa „Romania. Political Problems of an Agrarian State”, publicata in 1951, existenta unui interes particular fata de România al uneia dintre cele doua mari puteri occidentale, recte al Marii Britanii, care a incercat sa aplice „tehnica compensatiei”, atunci cand Visinski, emisarul Kremlinului, a recurs la amenintari extreme pentru a-l convinge pe Rege sa il numeasca pe Petru Groza in functia de prim-ministru.

Roberts a citat relatarea facuta de James Byrnes in „The New York Times”, la 18 octombrie 1947, privitoare la mesajul transmis de Winston Churchill lui F.D. Roosevelt, la 8 martie 1945, in care primul recunostea ca in octombrie 1944, la Moscova, incheiase un acord cu Stalin, prin care accepta ca Uniunea Sovietica sa fie „vocea” preponderenta in România si Bulgaria, pe cand Marea Britanie urma sa detina aceleasi prerogative in Grecia.

Doi ani mai tarziu, existenta acordului procentajelor a fost recunoscuta public de insusi Winston Churchill, in al saselea volum al memoriilor sale de razboi.

Premierul britanic a explicat atunci motivele care l-au condus spre un asemenea demers, dar si faptul ca „impartirea responsabilitatilor” in sud-estul Europei avea ca termen de valabilitate incheierea razboiului din Europa.

Cu toate acestea, conjugata cu misterul care domnea asupra presupuselor intelegeri oculte de la Ialta, dezvaluirea facuta de Churchill a fost retinuta mai cu seama ca un act de stabilire a sferelor de influenta si a contribuit la amplificarea ideii de vanzare si abandon a Europei de Est.

Ca atare, intelegerea survenita intre Churchill si Stalin la 9 octombrie 1944 a fost consemnata in majoritatea lucrarilor publicate in literatura occidentala pana la inceputul deceniului opt ca avand un aport major, daca nu chiar decisiv, la instaurarea comunismului in România.

Progresele facute in declasificarea documentara, dar si depasirea unor granite interpretative au fost validate de autorii scolii postrevizioniste(…).

Fara sa minimalizeze efectele intelegerii Churchill-Stalin, John Lewis Gaddis, Geir Lundestad, Vojtech Mastny sau Albert Resis au facut remarcate mai multe particularitati ale contextului politic est-european din toamna anului 1944 si din lunile care au urmat: sovieticii detineau oricum pozitia dominanta in Europa de Est, cu si fara acordul procentajelor;

prin urmare, demersul lui Churchill trebuie vazut nu doar ca o actiune egoista, menita sa apere interesele britanice, ci si ca o incercare disperata de a mai pastra puncte de influenta occidentala in estul Europei; in zona predominantei lor, sovieticii au respectat – si acolo temporar – termenii intelegerii doar cu Ungaria;

neinclusa in negocierea sferelor de influenta (Stalin refuzand orice compromis in aceasta privinta) Polonia a fost supusa de la inceput procesului de sovietizare; in pofida unei vremelnice reticente britanice de a protesta la abuzurile sovietice din România , guvernele de la Londra si Washington au incercat sa faca respectati termenii Declaratiei de la Ialta;

oricum, atat in viziunea Administratiei Roosevelt, cat si in aceea a lui Truman, era facuta o distinctie intre aranjamentele politico-militare (considerate a fi tranzitorii) incheiate cu statele invinse pe timpul razboiului si reglementarile finale, care urmau a fi luate la conferinta de pace. (…) Temerile lui Churchill

Din considerente tactice, sovieticii au evitat sa discute serios problemele est-europene pana in primavara anului 1944. S-au prevalat si de blocajul survenit in acest domeniu dupa aparitia delicatului caz Katyn, dar au profitat si de faptul ca Departamentul de Stat, care a urmat linia trasata de Casa Alba, a preferat sa-i lase pe britanici sa trateze aceste probleme care, in viziunea Washingtonului, urmau sa fie reglementate mai tarziu, in conformitate cu principiile Cartei Atlanticului.

Britanicii au fost insa refuzati de fiecare data de societici, chiar si inainte de episodul Katyn, cand, la inceputul lui martie 1943, Churchill ceruse Moscovei sa-si exprime un punct de vedere asupra proiectului de constituire a unei confederatii de state balcanice si central est-europene.

Aceste atitudini ale oficialilor sovietici i-au intarit lui Winston Churchill convingerea ca liderii de la Kremlin intentioneaza sa transforme Europa estica intr-o arie de hegemonie exclusiva.

El a incercat, fara succes, sa-l convinga pe Roosevelt de utilitatea strategica, nu neaparat militara, a debarcarii in Balcani.

Nu a renuntat la aceasta idee nici dupa ce la Teheran fusese luata decizia debarcarii in vestul Frantei si a fost respinsa „aventura balcanica”.

In acest context, inca din vara lui 1943, Comitetul pentru Planurile Postbelice (CPP) organism interdepartamental, format din specialisti militari si ai Foreign Office – a elaborat mai multe ipoteze de lucru privitoare la apararea intereselor strategice ale Marii Britanii si preintampinarea revarsarii puterii sovietice pana la Atlantic.

Analizele intocmite de CPP au pretins consolidarea unei linii terestre de protectie, care sa apere, din India, prin Asia Mica, Turcia si Grecia, zonele de importanta vitala pentru Marea Britanie: liniile de comunicatie din Marea Mediterana si regiunile petroliere din Orientul Apropiat.

Intr-un al doilea rand, CPP a evidentiat faptul ca, in situatia data, Marea Britanica va fi – in cel mai fericit caz – capabila sa limiteze la cote rezonabile dominatia sovietica doar in Polonia, Cehoslovacia, Ungaria si Austria.

Acest ultim raport, prezentat in primavara anului 1944, recomanda evitarea oricarui tip de confruntare militara cu sovieticii, consemnand si interesele majore ale acestora de a-si extinde intr-un mod decisiv influenta asupra Romaniei, Ungariei si eventual a Iugoslaviei.

In topul intereselor britanice din estul Europei se aflau doua tari: Polonia si Grecia. (…) Interesele britanice si naivitatea americana Faptul ca americanii se mentineau in a aborda delicatele probleme est-europene dintr-o perspectiva generala si de principiu – lucru care ii parea lui Churchill cel putin o naivitate – a constituit un argument in plus pentru premierul britanic in a-i propune lui Stalin o intelegere.

La inceputul lui septembrie 1944, el mai spera ca astfel va reusi sa limiteze extensia dominatiei sovietice in estul Europei: „România si Bulgaria sunt supuse unor enorme presiuni sovietice.

Recunoastem ca in trecut ambele tari au facut sacrificii pentru noi, dar… acum cand este mai fierbinte soarta Poloniei si a Greciei… pare imposibil sa le putem ajuta” (Winston Churchill – „Triumph and Tragedy”). Este arhicunoscuta relatarea premierului britanic privitoare la acordul procentajelor.

Autorii care s-au rezumat la a-i acuza cinismul de care ar fi dat dovada la 9 octombrie 1944 au ignorat – cu buna stiinta sau nu – harta militara a momentului, care conferea sovieticilor intr-o proportie de 100 la suta controlul asupra României si Bulgariei.

In fapt, asa cum i-a marturisit secretarului sau personal, John Colville, Churchill a recurs din disperare la un asemenea act, cu speranta ca ceva mai putea fi salvat.

Trei luni mai tarziu, in ianuarie 1945, Churchill a realizat zadarnicia demersului sau:

„Nu fac nici o eroare, toata zona balcanica, exceptand Grecia, va fi bolsevizata si nu pot face nimic pentru a impiedica asta. Nu pot face nimic, nici pentru Polonia.”

Ani mai tarziu, cand scria la ultimul volum al memoriilor sale de razboi, i s-a lamentat aceluiasi Colville ca, in conditiile in care Eisenhower fusese ales presedinte, „Nu voi putea povesti cum au dat inapoi Statele Unite, invitand Rusia sa ocupe teritorii vaste din Europa” (Sir John Colville – „The Fringes of Power. Downing Street Diaries”). (…)

O data cu declansarea razboiului rece, corpul decizional si analistii politici si militari americani au ajuns sa constate fragilitatea sperantelor ce si le facusera privitor la mentinerea cooperarii cu sovieticii si la respectarea de catre acestia a angajamentelor asumate fata de statele Europei estice.

Courtland van Schuyler a rememorat experienta desprinsa din zadarnicia eforturilor depuse de Statele Unite in aceasta directie:

„România  a fost primul exemplu al unei cazuistici, (dezvoltata) mai ales in Europa de Est, in care noi ne-am gasit confruntati cu o covarsitoare superioritate a puterii sovietice.

Am invatat, cred, un numar de lectii: …ca negocierile eficiente cu sovieticii pot fi conduse numai de pe pozitii de forta. Acolo unde puterea sovietica este dominanta… ei isi impun dinainte vointa… fara sa fie sensibilizati de argumente despre suferinta umana, reactiile publice, privatiunile economice sau drepturile indivizilor, grupurilor sau popoarelor.

Am invatat, de asemenea, ca… interpretarea de catre sovietici a intelegerilor… se deosebeste foarte mult de a noastra, fiind atat de diferita, incat este incompatibila cu gandirea occidentala.

Si, cel mai important, am invatat ca credinta sovietica in continua decadenta a societatii capitaliste si in suprematia finala a comunismului este irefutabila.”

 

 

Ziarul Ziua.ro

09/11/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: