CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ABSENȚA GEOPOLITICII ÎN PREOCUPĂRILE POLITICIENILOR DE LA BUCUREȘTI

Seișanu (1936), aria comunităților istorice românești (consângenii)

Geopolitica este politica cu conștiința geografiei

Geopolitica este politica practicată cu conștiința geografiei.Geopolitica este o știință a acțiunii vectorizării politice a unui spațiu, intern (propria țară) sau extern (interesele externe ale țării).  

Ea revine în sarcina elitelor care au rostul de activa (vectoriza) un spațiu, prin intermediul resurselor, în special a celor simbolice așa încât acesta să fie utilizat sau servit cum se cuvine.

În plan intern, mobilizarea  resurselor se face pentru a utiliza cât mai aproape de potențial un spațiu în beneficiul societății (al națiunii).

În termeni economici, o geopolitică eficientă înseamnă că societatea se află pe curba maximei posibilități productive: făcută cu grija de a fructifica cât mai mult potențialul fără a limita alte posibilități.

În plan extern, geopolitica are în vedere spațiul de proximitate, al vecinilor mai îndepărtați, al intereselor de peste mări, așa încât acesta să servească cât mai bine interesului național. Sunt situații în care România trebuie să servească, nu numai să se servească.

Este cazul comunităților istorice, care constituie un halou extraordinar, aproape unic în Europa, România fiind înconjurată de o mare de consângeni, de câteva milioane de persoane, de a căror evoluție s-a dezinteresat cu succes în ultimii 30 de ani, fără a socoti comunismul.

Geopolitica interesului național întemeiată pe consângeni a fost formulată la noi de Golopenția:

„Națiunea nu se confundă cu unitatea net conturată, cuprinsă între granițele statului ei. Orice națiune se prelungește dincolo de granițele organizației ei politice. Are uneori grupuri însemnate de consângeni în statele vecine, dincolo de aceste granițe. Și are totdeauna mai mulți sau mai puțini cetățeni așezați, statornic sau pentru timp limitat, în «străinătate», care-și agonisesc acolo traiul.

Fiecare din aceste prelungiri sporește puterea și posibilitățile de afirmare în lume ale unei națiuni. […] Cetățenii care-și agonisesc traiul în străinătate înmulțesc posibilitățile de trai ale națiunii, câștigându-i spații suplimentare pe teritoriu străin. Sunt ca rădăcinile prin care unii pomi sug sevă din pământul altuia.” (Golopenția, p.528) 

    În absența acestui element cheie, geopolitica își pierde din legitimitate și se întemeiază tot mai mult pe dreptul forței.

România nu a practicat în relațiile cu vecinii dreptul forței decât ca răspuns la forță (invadarea URSS) pentru a rectifica o nedreptate (răpirea Bucovinei de Nord, a Ținutului Herța și a Basarabiei). 

    Desigur, ca orice alt lucru inventat de om, geopolitica poate fi și ea practicată ca o formă fără fond, sau poate fi exagerată. Până în 2007 România a practicat o geopolitică indirectă, politica externă a țării fiind tractată la discursul integrării euro-atlantice care a căpătat proporții aproape cvasimitologice, mai ales prin eticheta subiacentă, aceea de „a fi european”, „a fi cu Europa”. Aceasta a fost posibilă prin nivelul superficial al conținturilor acestei politici externe, foarte apropiată de formele fără fond.

Dovadă negocierile de aderare la UE și privatizările însoțitoare, net defavorabile României. Reversul integrării euro-atlantice a României a fost dezindustrializarea ei accelerată. Pe de altă parte, cine nu reușea să fie încadrat zona etichetelor pozitive ale „europenizării” și „integrării” devenea paria.

Prima victimă au fost, desigur, „naționalismul” și gândirea națională. Adică tocmai elementul de conștiință al aparatului geopoliticii naționale. Instituțiile s-au emasculat treptat de reflexele gândirii naționale, adică de tot ceea ce însemnează urmărirea interesului național. 

Dosarul intern al geopoliticii: capitalului și educația

    Bucureștiul a renunțat să facă geopolitică în perioada ocupației sovietice (1944-1956), a reluat ideea puțin în perioada Dej și ceva mai mult în perioada lui Ceaușescu (după 1968). În general, acestea au fost formule de căpătare a autonomiei față de lagărul sovietic și s-au bucurat de oarecare succes.

Prăbușirea comunismului ceușist la noi s-a datorat, din punctul nostru de vedere, atât formidabilelor eforturilor rusești de subminare a României dar mai ales eșecului politicilor interne de menținere a coeziunii sociale – regimul a consumat România constant, nereușind să plaseze țara pe curba maximei posibilități productive, dezvoltarea industrială însemnând pauperizare. 

    După 1990, Bucureștiul a început să practice o geopolitică a absenței factorului național, ceea ce este o contradicție în termeni. De fapt, nici nu a fost geopolitică propriu-zisă, pentru că Bucureștiul a renunțat la atributele lui de vectorizare pozitivă a geografiei interioare, Budapesta făcând ce dorește în Transilvania (DW, 17 iunie 2020), iar în plan extern practicând o politică exterioară tractată sau de mimetism al intereselor unor mari puteri, funcție de conjunctură. 

    Problema este că inacțiunea Bucureștiului a creat în flancul sudic al NATO un vid de putere și de inițiativă românească. Vorbim nu doar de spațiul național, ci și de zona legitimă de interes dintre Nistru și Tisa, Carpații Păduroși și Kavalla.

Budapesta, oricât de activă, nu are mijloacele (încă) de a se substitui Bucureștiului pe atâta spațiu.

Prima urmare a inacțiunii geopolitice a statului român a fost estropierea elementului identitar din aria de competență a instituțiilor românești. Două victime importante: capitalul românesc și educația. Faptul că nu faci mișcare lezează nu doar mușchii, care se lenevesc, ci și inimii care moare sufocată de colesterol (capitalul).

În timp mintea o ia razna și devii ipohondru (educația).  Instituțiile românești macină în gol probleme secundare făcând o uriașă risipă a banului public.

Numai ancorarea țării la fluxul regional de împrumuturi a ținut aparatul de stat pe picioare, în condițiile în care economia națională se stinge de la an, ponderea capitalului românesc în economie ajungând în 2017 la 45% (Hotnews, 22 martie 2019).

În ceea ce privește educația, ca urmare a dezangajării Ministerului Educației față de marea cultură (și, implicit, față de valorile naționale) România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește abilitatea tinerilor de a scrie, calcula și gândi în termenii științei realitatea.

 Interesant de observat parcursul Poloniei care, în 1999 se afla într-o poziție comparabilă cu aceea a României.

În 20 de ani Polonia a ajuns între primele patru state europene la capitolul educație! „Pe lângă numărul mare de analfabeți funcțional, avem [în 2015] foarte puțini elevi excepționali: doar 4%, în comparație cu 20% în Estonia, 16% în Polonia, 14% în Cehia.” (Școala 9, 21 mai 2019)

Urmări externe. Cazul Ucrainei. Dezastrul 

    Situația, succint: 

Românii, împărțiți între „români” și „moldoveni”

    Din 1924, URSS a inițiat politica de deznaționalizare a românilor de pe cuprinsul său, inventând temenul de „națiune moldovenească”. Kievul operează cu această logică sovietică în continuare. Conform statisticilor oficiale: 

– peste 258.600 identificați în statistici drept „moldoveni”, locuind majoritar în Basarabia de Sud și parțial în Bucovina de Nord

– peste 151.000 identificați în statistici drept români, locuind majoritar în Bucovina de Nord și Maramureșul istoric (Transcarpatia).

Eliminarea școlilor în limba română

    În 1944, în zona Cernăuți erau 144 școli românești (astăzi mai sunt 62),  în zona Odessa erau 62 (astăzi mai sunt două). În fiecare an Ucraina închide o serie de școli cu predare în limba română. În 1990, în Ucraina erau 126 de școli cu predare în limba română („moldovenească”). În prezent, acestea mai sunt în număr de 62.  Din 2017 Ucraina a modificat Legea Educației reducând și mai mult drepturile de instruire în limba maternă, urmând ca din 2023 școlile românești să se desființeze. 

Dizolvarea administrativă a concentrărilor etnice românești

  Din 2020 a fost demarată reforma administrativă a Ucrainei. Comunitățile românești din Nordul Bucovinei sunt cele mai afectate, acestea urmând să fie comasate în masa ucrainizată înconjurătoare. Din cele 11 raioane existente vor rămâne doar 3.

Ponderea acestora se va reduce la 10%, ceea ce le va anula dreptul de a avea reprezentant în Rada Superioară, în condițiile în care românii sunt cea mai numeroasă minoritate din Ucraina după ruși! (Radio Europa Liberă, 16 iulie 2020).

În felul acesta asimilarea lor se va desfășura cu și mai mare agresivitate. Trebuie precizat că România a făcut excepții economice importante permițând importuri din Ucraina fără să condiționeze scăderea taxelor vamale de interesele sale legitime în această țară, recte dreptul la identitate a consângenilor români!

Astfel,

    Spre deosebire de alte state, societatea la noi a fost cu succes izolată de problema identitară. Practic, România e cel mai progresist stat din Europa, din acest punct de vedere. Până și finlandezii, care sunt atât de corecți politic în cazul Simicală,  au reușit să țină problema în termenii LOR, cu agresivitate.

Calea aceasta a fost încununată în ultimii doi ani, când, în câteva luni, Bucureștiul și-a lichidat instituțiile care se ocupau de comunitățile istorice, pe care oricum le finanța în bătaie de joc (din ICR, MAE, MPRP). În felul acesta, România a reușit să fie singurul stat care nu face politică națională în politica externă – nu îndrăznim să ne gândim la geopolitică. Situația din Ucraina a ajuns critică în privința ritmului și perspectivelor deznaționalizării comunității românești.

Singura țară care mai ține în frâu Kievul este Ungaria. În siajul bătăliei acestora de a-și proteja conaționalii (de câteva ori mai puțini decât românii care sunt circa o jumătate de milion) ar putea să se ancoreze și comunitățile românești din Maramureș, Cernăuți, Herța/Storojineț și Cetatea Albă.

Acestea au fost aduse la disperare de limbajul de lemn și de lipsa de acțiune a MAE și, în general a Bucureștiului.

Este aici o veritabilă ramificație geopolitică, un prim element de posibilă colaborare „la firul ierbii”, la nivel comunitar, între români și Budapesta. Nu credem că  va fi, însă, mai mult de-atât, având în vedere paradigma eurasianistă rusească în care lucrează Budapesta în Transilvania, și despre care inculții de la noi plătiți prea bine să ne apere au impresia că e „europeană” și „multikulti”.

    Situația este aceeași în Timoc (Bulgaria și Serbia), românii din Bulgaria fiind în pragul extincției, cei din Serbia fiind continuu presați să se identifice ca vlahi nu români, în Grecia – unde nu au dreptul să existe ca minoritate națională, în Macedonia și Croația – unde se sting ultimii megleni, respectiv istro-români.

Acolo unde situația pare mai încurajoare, în Albania, MAE își doarme unul dintre cele mai reconfortante somnuri, aromânii neavând școală, liturghie în limba română, partid, într-o țară care le recunoaște aceste drepturi. 

Încheiere

Oricât s-ar feri ignarii de geopolitică, cum că dacă ar fi mai patrioți ar face „politica Rusiei” (!!!?), aceasta se face și prin absență. În sensul că orice vid invită. Invită pe unii și pe alții să își facă treaba pe seama statului român, pe seama fiecăruia dintre noi.

Și, oricât de multilateral dezvoltați am fi noi, până la urmă acest lucru se simte: ai noștri sărăcesc, au demnitatea călcată în picioare, pentru că unii dintre cei mai bine plătiți inși din instituțiile românești își permit luxul să nu aibă conștiința importanței actului politic în adâncimea geografiei și în sprijinul semenilor.

Din Harghita-Covasna, Carei și până în Timoc și spre Cernăuți sau Cetatea Albă, românitatea este abandonată de politica românească de stat. 

Sursa: http://radubaltasiu.blogspot.com/geopolitica-absenta-bucurestiului

Referințe

Anton Golopenția, Opere Complete, vol. II, Statistică, Demografie și Geopolitică, [SDGII], ediție alcătuită și adnotată de prof.dr. Sanda Golopenția, introducere și evocare de acad. Prof. Vladimir Trebici, Ed. Enciclopedică, Editura Univers Enciclopedic, [2001]

Deutsche Welle, 17 iunie 2020, „Bogdan Aurescu: Cum răspunde România provocărilor venite dinspre Budapesta (SpotMedia.ro)”, https://www.dw.com/ro/bogdan-aurescu-cum-răspunde-românia-provocărilor-venite-dinspre-budapesta-spotmediaro/a-53841094 

Hotnews, 22 martie 2019, „Ponderea firmelor private cu capital românesc a coborât în ultimii 4 ani de la 47% la 45%. Companiile străine și-au urcat ponderea la 51%, iar firmele de stat rămân la 4% din economie”, https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23043405-ponderea-firmelor-private-capital-romanesc-coborat-ultimii-4-ani-47-45-companiile-straine-urcat-ponderea-51-iar-firmele-stat-raman-4-din-economie.htm

Radio Europa Liberă, 16 iulie 2020,  Românii din Ucraina reclamă lipsa de interes a autorităților de la București, https://romania.europalibera.org/a/romanii-din-ucraina-reclama-lipsa-de-interes-a-autoritatilor-de-la-bucuresti-/30729562.html

Romanian Global News, 21 sept 2020, „Dan Dungaciu: Românii din Ucraina sunt lăsați de izbeliște și mă tem că printr-un consens politic! RGN: O fi consensul politic sau impus de către părțile oculte ale Sistemului?”, https://rgnpress.ro/2020/09/21/dan-dungaciu-romanii-din-ucraina-sunt-lasati-de-izbeliste-si-ma-tem-ca-printr-un-consens-politic-rgn-o-fi-consensul-politic-sau-impus-de-catre-partile-oculte-ale-sistemului/

Școala 9, „Ce spun testele PISA despre calitatea școlii din România?”, 21 mai 2019,https://www.scoala9.ro/ce-spun-testele-pisa-despre-calitatea-scolii-din-romania-/380/

15/06/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DESPRE discriminarea limbii române în Ucraina

Politica struțului aplicată de Ministerul Educației din România

Deși este vorba despre un subiect delicat, speculat de propaganda rusă, Ministerul Educației nu este în stare să explice detaliile tehnice referitoare la subiectul studierii limbii materne de către comunitățile românești din Ucraina nici măcar atunci când presa le solicită acest lucru.

Subiectul educației în limba maternă pentru românii din Ucraina a fost unul intens speculat de propaganda rusă, atât înainte de război, cât mai ales după începerea acestuia, relatează publicația online https://ortodoxinfo.ro.

Pe scurt: ucrainenii își asupresc minoritățile pentru că nu-i lasă să învețe la școală în limba maternă.

În cazul nostru e vorba de români, dar putem extrapola acum și la ruși sau la alte naționalități de acolo. Iată, s-ar putea gândi unii, un alt motiv legitim pentru Putin să intervină militar în Ucraina pentru a-și apăra concetățenii.

Așa, judecat din avion, problema drepturilor românilor din Ucraina e legitimă și, în plus, prinde excelent la partea naționalistă din societatea românească.

Este cunoscut faptul că în lipsa unor informații și analize care să ofere și alte perspective și nuanțe asupra unui subiect, oamenii tind să îmbrățișeze retorici radicale sau care simplifică foarte mult o problemă.

Cine ar trebui să aducă acele clarificări asupra subiectului educației în limba română din Ucraina? Primul pe listă, statul român prin instituțiile responsabile.

Educația în limba maternă pentru românii din Ucraina este doar unul dintre punctele aflate pe lista negocierilor între cele două state, desfășurate în ultimii ani. Dar este probabil unul dintre subiectele cele mai tehnice. De aceea nici nu este indicat să fie prezentat publicului doar din perspectivă ideologică.

În realitate, românii din Ucraina au dreptul să studieze în limba maternă, dar, în mod evident, nu cum se întâmpla înainte de 2017 și nici cum își doresc acum comunitățile de acolo. De fapt, corect ar fi spus cum își doresc o parte din comunitățile din Ucraina, pentru că alții, statistic cei mai numeroși, nici măcar nu se recunosc a fi români, ci moldoveni.

După momentul Maidan 2014, când Ucraina s-a întors dramatic cu spatele la Rusia și cu fața la Occident, la NATO și UE, autoritățile de la Kiev au emis mai multe legi care au restrâns drepturile minorităților etnice. În special, dar nu numai, este vorba despre folosirea limbii materne (rusa, româna, maghiara etc), în educație, administrație etc.

Înainte de a merge mai departe, ar trebui să ne amintim totuși faptul că, până în 2014, Ucraina nu era foarte apropiată de vecinii din UE, fiind influențată de politica externă a Rusiei.

„Mult timp, exercițiile militare ucrainene aveau ca inamic posibil România, ca stat membru NATO, în timp ce Rusia era aliatul de bază”, remarca jurnalistul român din Cernăuți Marin Gherman, într-un articol publicat anul trecut de pe site-ul Veridica.O asemenea întoarcere a orientării unui stat, cu 180 de grade, nu poate produce efecte peste noapte.

Este astfel ușor de înțeles faptul că politicienii ucraineni, chiar și cei pro-europeni, au privit și după 2014 oarecum cu suspiciune către comunitățile etnice, cum ar fi cea română, poloneză, maghiară etc (comunitatea rusă reprezintă o poveste separată). Iar acest lucru s-a răsfrânt și în ceea ce privește dreptul la educația în limba maternă, care până atunci fusese garantat.

Iată, de exemplu, ce spune un român din Cernăuți care după începerea războiului s-a refugiat în România:

„O narațiune care nu mi-a picat deloc bine în anii trecuți a fost aceea că școlile în limba maternă din Ucraina pregătesc absolvenți pentru țările din jur. Cu alte cuvinte, românii, maghiarii, polonezii din Ucraina studiau pe banii statului ucrainean și după aceea plecau să muncească în țările respective. Nu știu pe ce statistici se bazau aceste afirmații, dar erau cât se poate de greșite.

O altă teorie pe care am auzit-o a fost că minoritățile nu se integrează în societatea ucraineană pentru că învață în limba maternă, nu în ucraineană. Din nou, fals, și aș putea să exemplific cu cazul meu și al soției: amândoi am studiat 11 clase în limba română, apoi am mers la universități și am făcut studiile în limba ucraineană și acum profesăm. Soția a studiat medicina, eu științe politice”.

Spuneam că politicienii pro-europeni din Ucraina au dat mai multe legi menite să consolideze folosirea limbii ucrainene pe teritoriul țării: în 2017- Legea educației, în 2019- Legea privind asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat și în 2020-Legea privind educația generală secundară. Mai sunt și altele, acestea sunt cele mai importante.

Un lucru care trebuie menționat aici este acela că, în opinia legiuitorului ucrainean, educația în limbile UE, deci și în limba română, beneficiază de derogări de la prevederea generală și anume că „educația în Ucraina se face exclusiv în limba ucraineană”. Altfel spus, româna ar fi privilegiată de exemplu în fața limbii ruse.

În esență, este vorba despre faptul că, până în 2017, minoritățile naționale din Ucraina aveau dreptul să studieze exclusiv în limba maternă în învățământul preșcolar, primar și secundar general, iar limba ucraineană era studiată ca materie separată.

După 2017, noua legislație a prevăzut înlocuirea treptată a disciplinelor predate în limba maternă cu cele predate în limba ucraineană. Reforma a început cu clasele primare, iar de la 1 septembrie 2022 va fi implementată și la clasele medii, iar din 2027 și la clasele superioare (9-12).

Cum se întâmplă concret lucrurile în școlile din Ucraina îmi explică tot românul din Cernăuți:

„Copilul meu este în clasa a patra și în acest moment mai are o singură oră de română pe săptămână. Chiar din clasa întâi numărul orelor predate în ucraineană crește treptat, nu numai în detrimentul limbii române, dar și a limbii engleze, de exemplu.

În clasa a opta practic nu se mai predă nimic în limba română. Părerea mea personală este că se crează o adevărată ciorbă în capul copiilor care nu vor ști foarte bine niciuna din limbi: nici română, nici ucraineană. Și nici engleza, pe care am realizat că o învață foarte prost”.

Și Aurica Bojescu, secretarul executiv al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, organizație care a redactat inclusiv un memoriu pe care l-a adresat autorităților române și ucrainene, spune că rezultatul pentru românii din Ucraina al acestei reforme a educației nu poate fi decât acela că „nu se va mai putea forma o elită în rândul comunității românești. De pe băncile școlii vor ieși doar absolvenți cu slujbe simple, meșteri, mecanici etc, nu și intelectuali”.

Ucrainenii sunt, evident, de altă părere.

Cum motivează autoritățile din Ucraina aceste schimbări?

Totul pleacă de la răspândirea limbii ruse într-un stat care până în 1990 a făcut parte din URSS.. De exemplu, un argument concret îl găsim în motivarea Curții Constituționale a Ucrainei (care în iulie 2021 a declarat constituțională legea din 2019 privind folosirea limbii ucrainene ca limbă de stat), citată în articolul juristului Vasile Țiple de pe Contributors:

„(…) pentru că limba de stat a fost studiată ca materie separată a rezultat un nivel scăzut de înțelegere și folosire a acesteia. Rezultatul a fost acela că se folosea limba rusă ca mijloc de comunicare interetnică și formarea de comunități izolate de participare la viața publică și procesul democratic”.

Judecătorii constituționali au exprimat practic această teamă pe care autoritățile ucrainene o au față de limba rusă. O atitudine explicabilă, atâta vreme cât Rusia a folosit întotdeauna limba pe ca un instrument de expansiune geopolitică.

De aici, pot fi mai bine înțelese și tendințele apărute recent în Ucraina, mai ales în contextul războiului, de a înlocui pur și simplu denumirea limbii ruse, astfel încât Rusia să nu mai aibă acest pretext de a-și invada vecinii.

De aici, pot fi mai bine înțelese și tendințele apărute recent în Ucraina, mai ales în contextul războiului, de a înlocui pur și simplu denumirea limbii ruse, astfel încât Rusia să nu mai aibă acest pretext de a-și invada vecinii.

Un articol relevant pe acest subiect poate fi citit aici: ​​Limba rusă, pretextul Moscovei de a-și invada vecinii. „În opinia mea, Ucraina va pune în discuție la nivel internațional redenumirea limbii ruse”- expert ucrainean.

Sunt lucrurile pierdute definitiv pentru comunitatea românească din Ucraina?

În niciun caz. Aminteam mai sus despre un memoriu adresat autorităților din cele două țări și am să prezint, pe scurt, câteva dintre cerințele comunității românești din Ucraina doar pe subiectul educației:

  • Menținerea și chiar lărgirea rețelei de instituții școlare și preșcolare cu instruire în limba română în regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa, acolo unde populația românofonă este autohtonă și locuiește compact și tradițional, dar asigurând și studierea limbii ucrainene pentru a facilita integrarea efectivă în societatea ucraineană.
  • Interzicerea în școlile mixte, după absolvirea claselor primare, a combinării din clasa a 5-a a claselor cu predare în limba română cu cele cu predare exclusiv în limba ucraineană, excluzând astfel procesul de educație în limba maternă în școala secundară pe motiv de insuficiență de fonduri sau număr mic de elevi.
  • Unificarea programelor prevăzute pentru studierea limbii materne în școlile din regiunea Odesa cu cele din școlile din regiunea Cernăuți și Transcarpatia, folosind doar termenul științific de „limba română” (limba moldovenească nu există potrivit deciziei Curții Constituționale a Republicii Moldova).
  • Burse de studiu din partea României, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

Aici trebuie făcută o mențiune importantă și anume aceea că datele oficiale ale MAE arată o diviziune a ceea ce noi numim generic „comunitate românească din Ucraina”: doar 151 de mii de membri ai acestei comunități se recunosc „români”, în timp ce 258 de mii spun că sunt „moldoveni” și vorbesc „moldovenește”.

Din nou, trebuie să ne întoarcem la narativele din perioada sovietică, care spuneau că românii și moldovenii sunt națiuni separate, idei care, din păcate, au fost îmbrățișate, până nu demult, și de o parte din „experții” ucraineni (să nu uităm de influența mare a Rusiei în această țară până în 2014).

Cel puțin la nivel oficial și declarativ însă, Ucraina arată (și arăta și înainte de război) o deschidere mare pe subiectul educației în limba română.

Anul trecut, l-am cunoscut la Kiev pe Iuri Kononenko, un oficial din Ministerul Educației (șeful Departamentului principal pentru școala secundară și educația preșcolară) care-și manifesta speranța că România și Ucraina vor semna totuși într-un termen rezonabil așa-numitul „Protocol de cooperare în domeniul învățământului.”

Războiul a stopat lucrurile, nu mă îndoiesc că ele vor fi reluate, mai ales în noul context creat de invazia Rusiei. Iar problema așa-numitei „limbi moldovenești” era și atunci în fruntea listei de revendicări a părții românești, mai ales în contextul în care există din 2013 o decizie a Curții Constituționale din Moldova în sensul în care „limba moldovenească” nu există.

Dar, mai spunea anul trecut oficialul de la Kiev, nicio instituție din Ucraina nu poate să-i oblige pe cetățenii respectivi să se recunoască „români”, dacă ei se consideră o minoritate distinctă și anume „moldovenească”. Greu de spus dacă așa stau lucrurile, practica a dovedit că schimbările țin mai mult de voință politică decât de altceva.

În orice caz subiectul va trebui să-și găsească o rezolvare în cel mai scurt timp. Așa cum de altfel a afimat și președintele Volodimir Zelenski, cu ocazia unui interviu pe care l-a dat în martie, când a promis semnarea unui acord cu țările vecine, printre care și România, pentru protejarea limbilor minorităților naționale.

Ministerul Educației din România refuză să vorbească pe acest subiect

Dar dacă tot vorbim despre ce nu au făcut ucrainenii pentru concetățenii noștri de pe teritoriul lor, să vedem și cum se poziționează și autoritățile din România.

Nicio lege din Ucraina nu interzice, de pildă, deschiderea de școli private pentru minoritățile de acolo.

România nu a deschis totuși niciuna, spre deosebire de Ungaria, de pildă, una dintre țările cele mai vocale în ceea ce privește apărarea comunităților maghiare din alte țări. Inclusiv Comisia de la Veneția a recomandat și acest mecanism pentru asigurarea educației în limba maternă, constată Gabriel Bejan în HotNews.ro.

În al doilea rând, nici nu este foarte clar despre câți elevi români din Ucraina ar fi vorba. Nu există date oficiale recente comunicate de statul român.

Dintr-un articol scris tot de juristul Vasile Țiple pe Contributors, aflăm că ar exista 69 de școli cu predare în limba română în care ar învăța aproximativ 20 de mii de copii aparținând minorității etnice române.

La o comunitate pretinsă de peste 400 de mii de români, potrivit datelor MAE, cifrele acestea ar trebui să dea de gândit.

În fine, am încercat să obțin toate aceste lămuriri chiar de la Ministerul Educației, care a fost parte activă în procesul de negociere care s-a întins pe mai mulți ani, dar m-am lovit de o tăcere extrem de neplăcută.

Pe 29 martie, am trimis o solicitare oficială pentru a mă întâlni cu o persoană care a participat la negocierile dintre România și Ucraina pe tema educației în limba română pe teritoriul Ucrainei.

Pe 7 aprilie, mi s-a cerut să trimit întrebările scrise pe mail pentru că nu dorește nimeni să se întâlnească cu mine pe acest subiect. Am trimis întrebările, degeaba însă.

Zilele trecute am revenit fără succes cu un telefon la Biroul de presă al Ministerului Educației. Nici până în ziua de azi nu am primit vreun răspuns.

În total, au trecut 44 de zile, minus cele nelucrătoare, în orice caz suntem în afara legii.

O politică a struțului, care-și băgă capul în nisip ca să scape de probleme, cum probabil numai autoritățile din România știu să facă.

Iar în acest timp,

și fake news-urile despre românii din Ucraina circulă libere pe internet.

12/05/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

AUTORITĂȚILE de la Kiev mint cu nerușinare în fața acuzațiilor conform cărora în Ucraina sunt încălcate drepturile minorităților naționale

Ucraina continuă să mintă în legătură cu politicile sale agresive de asimilare a minorităților naționale printre care ccei jumătate de milion de români sau cei 150.000 de unguri, transmite Romanian Global News.
Conducerea de la Kiev respinge acuzațiile Ungariei: Informațiile despre încălcarea drepturilor minorităților naționale sunt „inventate și politizate”.

România să ia măsuri asupra abuzurilor la adresa romanilor din Ucraina

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de externe al Ucrainei, Oleg Nikolaenko i-a răspuns ministrului Ungariei Péter Szijjártò referitor la afirmația sa că în Ucraina se încalcă drepturile minorităților naționale, scrie BucPress.
„Este inacceptabil că guvernul de la Kiev, spune ministrul ungar, foloseşte provocările din estul Ucrainei drept scuză pentru a continua să restrângă drepturile minorităţilor naţionale, inclusiv ale etnicilor maghiari din Transcarpatia”.
Răspunsul mincinos al ministrului de externe Nicolaenko nu a întârziat:

Suntem categoric împotriva afirmației ministerului afacerilor externe al Ungariei, conform căreia în Ucraina sunt încălcate drepturile minorităților naționale. Sunt informații inventate și politizate. Dimpotrivă, în țara noastră se implementează o politică de creare a unui spectru larg de multiple posibilități de autorealizare a comunităților minoritare. Nu există nici o amenințare pentru identitatea lor națională. Noi apreciem diversitatea etnică și națională a populației”. „Astăzi, continuă domnul Nikolenko, nu există nici un motiv de a învinui Ucraina în încălcarea drepturilor minorităților naționale…”.
Alexandrina Cernov, director general al Editurii „Alexandru cel Bun” din Cernăuți, membru de onoare al Academiei Române, a analizat pentru Agenția BucPress această discuție referitoare la situația minorităților naționale din Ucraina:
Propunem doar să comparăm acest răspuns patetic referitor la drepturile minorităților din Ucraina cu o altă afirmație a unui alt demnitar ucrainean, împuternicitul în problemele apărării limbii de stat, Taras Kremini, care a intervenit cu o comunicare pe Facebook, că începând cu data de 16 ianuarie 2022 va începe o nouă etapă de implementare a legii Ucrainei despre asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat.
Domnia sa subliniază în mod special că devine obligatorie respectarea articolului 25 al Legii care reglementează folosirea limbii de stat în mass-media.

Kremini a explicat că, în corespundere cu legea respectivă, toate periodicele din Ucraina au dreptul să apară în altă limbă decât cea de stat cu condiția că toate materialele vor fi traduse în limba ucraineană, adică va apărea în paralel, în aceeași zi, și un tiraj în limba ucraineană?!
Amintim că statul ucrainean nu finanțează publicațiile în limbile minorităților.

Deci tirajul în limba ucraineană se va plăti de minoritatea națională, dar nu se știe din ce fonduri. Așadar, aceste publicații sunt condamnate la dispariție.
În 14 iulie 2021 Înalta Curte Constituțională a recunoscut această Lege ca fiind constituțională. Din 16 iulie au intrat în vigoare cap. 2-6 ale art. 23, în care sunt reglementate folosirea limbii de stat și în sferele culturii”.

Alexandrina Cernov a amintit și de situația școlilor cu predare în limba română:

„Nu mai amintim aici și de situația din școlile noastre care sunt transferate treptat și metodic în școli cu limba ucraineană de predare.

Punem și noi o întrebare în spiritul cetățeanului turmentat al lui Caragiale: Dar cu Constituția Ucrainei ce facem dacă chiar Înalta Curte o încalcă? Despre ce fel de drepturi vorbește dl. Nikolaenko?! Nici nu merită să mai comentăm”.

04/02/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: