CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Noi, românii, vorbim o limbă sau un dialect?

 

 

 

Într-un text interesant, intitulat “Limbă sau dialect?”, Zahu Pană (1921 – 2001, poet si publicist aromân) însumează motivele pentru care aromâna nu poate fi altceva decat un dialect al limbii române şi inutilitatea prezentarii acestor motive ca dovezi in faţa “neoarmâniştilor”, cu care nu se poate lega un dialog pe aceasta temă, în principal datorita semidoctismului acestora într-ale lingvisticii.

Mulţi dintre acestia nu au macar habar că în Iradeaua Sultanului Abdul Hamid al II-lea, de la care ei îşi revendică “ziua naţională a armânjilor”, aromânii erau numiţi oficial … valahi, sau că Recomandarea 1333/1997 a Parlamentului European… recomandă statelor balcanice sa creeze condiţii pentru afirmarea cultural-lingvistică (nu natională!) a aromânilor, cu respectarea Cartei Europene a limbilor minoritare.

Limba română este limba populațiilor antice romanizate trăitoare în bazinul Dunării de jos care, conform istoricului Herodot și a altor autori antici, erau Traco-Dace şi care, ulterior, a fost influențată de limbile slave, greacă, maghiară ș.a .

O caracteristică esențială a limbii române este aceea a lipsei dialectelor la nord de Dunăre, graiurile din Banat, Ardeal, Maramureș, Moldova (atât regiunea din România, cât și Republica Moldova), Oltenia, Muntenia și Dobrogea, fiind aproape identice, existând și relativ puține regionalisme.

Numele de „rumână” sau „rumâniască” pentru limbă este atestat în secolul al XVI-lea la mai mulți călători străini, precum și în mai multe documente românești.

Astfel, cel mai vechi înscris păstrat în limba română cu alfabetul chirilic, la fel ca majoritatea scrierilor românești din acea perioadă, este  Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului Hanăş Begner (Hans Benkner), un document din 1521, în care negustorul Neacșu de Câmpulung îi scria primarului brașovean despre iminenţa atacurilor  turcilor.

În Palia de la Orǎștie (1581) şi în Letopisețul Țării Moldovei (1647) se menţionează, de asemenea, termenul de limbă română.

Prima tipăritură românească a fost un Catehism tipărit la Sibiu în 1544, care s-a pierdut, astfel încât prima tipăritură care s-a păstrat fiind Evangheliarul slavo-român a lui Filip Moldoveanul (1551-1553).

Prima tipăritură  cu litere latine în limba română este ” Culegerea de Cântece religioase calvine din 1560″ a episcopului Pavel Tordaşi.

Limba română este astăzi limbă oficială şi naţională în România, unde 90,6 % din populaţie o consideră limba maternă.

Româna este, de asemenea, de la 1 ianuarie 2007 una din limbile oficiale ale Uniunii Europene, la acest moment fiind 24 de limbi oficiale la nivel comunitar.

Ziua Limbii Române se sărbătorește  în Republica Moldova începând cu 31 august 1989, după decretarea limbii române ca limbă de stat și trecerea la grafia latină la 27 august 1989, fapt consfinţit şi în Declarația de independență adoptată la 27 august 1991.

În Republica Moldova circa trei sferturi din populaţie consideră româna  limbă maternă, iar în Transnistria se apreciază că circa 30 % din populaţie vorbeşte limba română.

În zona Timocului, în Republica Serbia, aproximativ 5 % din populaţie este vorbitoare de limbă română, şi, de asemenea, în Voivodina, tot în Serbia (aici româna este limbă oficială) există o populaţie de circa 1,5 % din total, care comunică în grai românesc.

Vorbitori de limba română se găsesc în numeroase ţări ale lumii. Procente semnificative se întâlnesc în Cipru – aproape 3% din populaţie vorbeşte limba română sau  în Spania şi Italia unde câte 1,5 % din populaţie comunică în română.

Cea mai mare comunitate de vorbitori de limba română din Asia se găsește în Israel, unde în 1995 limba română era vorbită de 5% din populația acestei ţări care a emigrat din România în Israel.

Trebuie manţionat şi faptul că în Orientul Mijlociu, există numeroşi arabi (500.000 după unele estimări) care au făcut studiile în România, şi cunosc limba română.

Interesant este şi faptul că româna este una dintre cele cinci limbi în care sunt oficiate servicii religioase în statul monahal Muntele Athos, o regiune autonomă din Grecia, fiind vorbită în schiturile Prodromu și Lacu.

Specialiştii arată că limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarităţi cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană şi reto-romană.

Este general acceptată ideea că limba română s-a format atât la nord cât şi la sud de cursul inferior al Dunării, înaintea sosirii triburilor slave în această zonă.

Limba română vorbită în nordul Dunării, în România şi Republica Moldova, este  numită dacoromână sau dialectul dacoromân, pentru a o deosebi de celelalte trei dialecte romanice de est.

Opinia că idiomurile aromân, meglenoromân şi istroromân ar fi limbi aparte şi nu dialecte ale limbii române nu este acceptată de majoritatea comunităţii ştiinţifice a lingviştilor romanişti.

Din însăşi cercetarea materialului lingvistic al celor patru dialecte, reiese fără putinţă de tăgadă că nu poate fi vorba nici de „produsul” a două sau mai multe popoare diferite (cum au impresia unii comentatori şi cercetători ai aromânilor),astfel  încât poate fi avansată cel puţin ipoteza originii aromânilor în acelaşi teritoriu etnogenetic, la nord de liniile lingvistice propuse de cercetătorii Skok şi Jiřeček .

Cei mai mulţi lingvişti romanişti consideră că aceste trei idiomuri sunt dialecte ale aceleiaşi limbi :

  • Aromâna (var. armâna) sau macedoromâna, vorbită pe arii relativ largi din Macedonia, Albania, Grecia, Bulgaria, Serbia şi România, unde există importante comunităţi aromâne, mai ales în Dobrogea. Se presupune că despărţirea dintre limba aromână şi dacoromână s-a produs între secolele al IX-lea şi al XII-lea.

  • Meglenita sau meglenoromâna, vorbită pe o arie relativ mică în regiunea Meglen din sudul Peninsulei Balcanice. Se crede că meglenoromâna s-a separat mai târziu decât aromâna, şi anume aproximativ în secolul al XIV-lea, motiv pentru care asemănarea cu limba română actuală este mai pregnantă.

  • Istroromâna, este  vorbită în câteva sate din nord-estul peninsulei Istria din Croaţia, care geografic este mult mai apropiată de Italia decât România, dar prezintă asemănări evidente cu limba română. Comunitatea de istroromâni se pare că există aici dinainte de secolul al XII-lea.

    Toate aceste patru dialecte formează aşa-numitul grup estic al limbilor romanice (dalmata, o altă limbă din acest grup balcanic, a dispărut în secolul al XIX-lea). Distincţia dintre dialect şi limbă este un subiect controversat în lingvistică, şi foarte adesea influenţat de interese politice. Din acest motiv nu există un consens în privinţa statutului celor patru limbi din grupul de est al limbilor romanice.

    Numeroşi cercetători, printre care şi majoritatea lingviştilor români, susţin că aceste limbi nu sunt altceva decât dialecte ale aceleiaşi limbi. Alţi lingvişti afirmă că este vorba de patru limbi înrudite, dar separate.

    Un mic număr de lingvişti, mai ales din Grecia, susţin teoria potrivit căreia limba aromână nu s-a desprins din limba română, ci s-a format independent prin romanizarea unei populaţii greceşti; această ipoteză este însă criticată de majoritatea lingviştilor, deoarece nu explică o serie întreagă de caracteristici ale limbii aromâne, ca de exemplu articolul hotărât enclitic[necesită citare].

    Originea istroromânei nu este înţeleasă în termenii clasici ai latinităţii post-romane şi continuă să provoace teoreticienii lingvisticii comparate indo-europene.

– Aromâna sau Macedoromâna (circa 250.000 de vorbitori), este folosită pe arii relativ largi din Macedonia, Albania, Grecia, Bulgaria, Serbia și România, unde există importante comunități aromâne, mai ales în Dobrogea.

Se presupune că despărțirea dintre limba aromână și dacoromână s-a produs între secolele al IX-lea și al XII-lea.

– Meglenoromâna (circa 10.000 de vorbitori), folosită pe o arie relativ mică în regiunea Meglen din sudul Peninsulei Balcanice. Se crede că meglenoromâna s-a separat mai târziu decât aromâna, și anume aproximativ în secolul al XIV-lea, motiv pentru care asemănarea cu limba română actuală este mai pregnantă.

– Istroromâna (sub 1000 de vorbitori), folosită în câteva sate din nord-estul peninsulei Istria din Croația, geografic mult mai apropiată de Italia decât România, dar prezentând asemănări evidente cu limba română.

Comunitatea de istroromâni se pare că există aici dinainte de secolul al XII-lea.

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/02/o-istorie-a-zilei-de-2-septembrie-video-3/

 

 

 

02/09/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

ROMÂNII DESPRE ROMÂNI. DIALECTELE LIMBII ROMÂNE. VIDEO

 

Sa citim impreuna inceputul unui basm în dacoromână,aromână, meglenoromână şi istroromână, preluat din  lucrarea  profesorului Corneliu Beda   ”Aromânii”, apărută în anul 2004, la Bucureşti si sa remarcam cat de asemănănatoare este  limba vorbită de românii de la nord şi sud de Dunăre.

Textele originale se găsesc  la pagina 44,  în lucrarea  amintita anterior.

 Dacoromână

Era odată un împărat care nu avea niciun fiu şi dorea mult să aibă un fiu, ca să nu i se stingă numele. De aceea se ruga la Dumnezeu să-i dea un fiu.
Într-o zi se duse la un vrăjitor, să vadă dacă-i va da Domnul un fiu sau nu.
Iară acel vrăjitor îi dete un măr şi-i zise: să dai nevestii tale acest măr să-l mănânce şi ea va naşte un fiu aşa cum îţi cere inima.

Aromână

Eara nă oară una miră ţe no-avea niţiun h’il’u şi multu durea durea s’aibă un h’il’u tra s nu-l’ se-astingă numa. De-aţea nâs ura la Dumnidzău să-l’ da un h’il’u.
Nă dzuă si duse la un magu, ma-z-veadă di se va-l’da Domnul h’il’u ică nu.
Am aţel mag îl’ deade un mer şi-l’ dzâse: si-l dai a mul’are-tăi aestu mer şi s-lu mâcă, şi ea va s-facă un h’il’u, aşiţe cum îl’ doare inima.

Meglenoromână

Ra ună oară un ampirat cari nu ve niţiun il’iu şi multu ţinea să aibă un il’iu, sa nu-l’i si stingă numea. Di ţea iel tucu si ruga la Domnu să-l’i da un il’iu.
Ună zuuă si dusi la un maghesnic, să cată dă-l’i să-l’i da Domnu vrin il’iu ili nu.
Ară ţel meghesnic ăl’i dedi ună meră şi-l’i zisi: să-u dai la mul’iari-ta ţestă meră şi să-u mănancă, şi ea să rudească un il’iu şa cum aţi ţeri buricu.

Istroromână

O vote fost-a un cral’ carle n’a vut nancun fil’ şi ie fost t’aro rada ve un fil’ se nu l’i se zatare lumele. Din ţăsta rugat-a Domnu neca-l’ daie un fil’.
O zi mes-a la un strigun, za vede se-l va da Domnu da un fil’, ali se nu va.
Şi ţela strigun l’-a dat un mere şi l’-a zis: de ţesta mer lu te mul’ere neca-l poide si va rodi un fil’ cum rei tu vre.

Citiți și:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/06/26/teoria-imigrationista-a-formarii-poporului-roman/

https://www.youtube.com/watch?v=olGLix8L_2M

16/09/2015 Posted by | LUMEA ROMANEASCA, ROMANII DESPRE ROMANI | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

AROMÂNA, LIMBA SAU DIALECT?

Scrierea “barbar – cuniaformă”

 

 

Într-un text interesant, intitulat “Limbă sau dialect?”, Zahu Pană (1921 – 2001, poet si publicist aromân) însumează motivele pentru care aromâna nu poate fi altceva decat un dialect al limbii române si inutilitatea prezentarii acestor motive ca dovezi in faţa “neoarmâniştilor” cu care nu se poate lega un dialog pe aceasta temă, in principal datorita semidoctismului acestora intr-ale lingvisticii.

Multi dintre acestia nu au macar habar că in Iradeaua Sultanului Abdul Hamid al II-lea, de la care isi revendica “ziua nationala a armânjilor”, aromânii erau numiti… valahi, sau că Recomandarea 1333/1997 a Parlamentului European… recomandă statelor balcanice sa creeze conditii pentru afirmarea cultural-lingvistica (nu nationala!) a aromânilor, cu respectarea Cartei Europene a limbilor minoritare.

Dar iata cateva pasaje importante din textul lui Zahu Pană:
Falsii palicari – descendenti din spita gandirii gen Roller – au terminat cu tracoromanismul latinitatii din Balcani, devenind peste noapte greci puri de la Atena, mai puri chiar decit grecul din anecdota, grecul – grec adevarat, el se rade pe uscat; si cum asa greci curati nu gasesti nici la Atena, s-au autodescoperit unii in Romania…


Ar fi ridicol si ineficient sa mentinem un dialog cu ei! Problema grava aparuta in ultima decada – de când cauza aromânilor este o limba diferita de limba română, sau este un dialect al ei.
Toate studiile lingvistice atestate de Academia Română – si insusite de forurile lingvistice internationale – au stabilit că vorbirea aromânilor sau macedo-românilor este un dialect al limbii române, al doilea ca importanta, dupa dialectul daco-român, pe structura caruia s-a format limba română moderna standard – si inaintea dialectelor megleno-român si istro-român.
Confrati de-ai nostri, mai orgoliosi si mai temperamentali, poate că in buna parte dezamagiti de abandonarea aproape totala din partea României a aromânilor dupa cel de-al doilea razboi mondial, militeaza acum activ si cam… dupa ureche, pentru ideea ca graiul aromân sa fie considerat limba si nu dialect.

Chiar au aparut in acest sens publicatii noi, si ce este mai grav, s-a trecut la un brigandaj cultural, o piraterie literara ca in codru!
Nu este admis sa se publice operele unor academicieni, poeti, oameni de cultura ce nu mai sunt in viata, intr-o grafie mutilata, cu care cei decedati n-ar fi fost niciodata de acord.

Sunt drepturi de autor, iar Academia Română ar fi prima care sa ceara respectarea lor.
Cât priveste abandonarea aromânilor – ca de altfel a tuturor românilor din jurul României, peste 10 milioane – de catre politica externa a României, trebuie tinut seama de faptul ca România, dupa ocupatia ruseasca din 1944, s-a aflat in capitulare totala si neconditionata faţă de colosul comunist din Rasarit si a trecut la distrugerea propriei culturi si spiritualitati, sub enuntul neiertator al Moscovei.
Limba română este astazi ca o insula izolata, asaltata de valurile tuturor uraganelor politice contemporane: valul “limbii moldovenesti”, valul “limbii Bucovinei de nord”, unde s-a decretat scrierea limbii române in caractere cirilice, si acum… valul semidoct care vrea sa se cheme “limba aromână”.
Acesta este un prim aspect al problemei.

Al doilea aspect, ignorat de cei ce sunt departe de domeniul si legile lingvisticii, este acela ca graiul aromân el insusi este neomogen, nu este inca bine definit.

Pastrat oral pina in secolul trecut, culegatorii de folclor si literatura populara aromână s-au izbit de greutati datorita evolutiei dialectului de la un grup la altul de vorbitori ai lui. […]

Corectarea literara a tuturor acestor diferente se poate face apelând la limba română literară/standard, care este daco-româna evoluata pe baza studiilor lingvistice.
Nu mai insist asupra unor particularitati dialectale, care n-au disparut nici din graiurile limbii daco-române, cum sunt regionalismele: cheatră – piatră, chicior- picior (cicior, in aromână), chept-piept, aiu (al’iu, in aromână) – usturoi etc.
Suntem la inceput de cristalizare a unitatii dialectului aromân spre limba culta românească. Populara sau culta, vorbita sau scrisa, literatura dialectala aromână a evoluat in ultimul secol in poezie si proza, dar dincolo de acest prag, dialectul devine neputincios, pentru ca niciodata un dialect nu poate deveni o alta limba, dincolo de matricea limbii comune, de care apartine.
Nu putem vorbi de discipline stiintifice in aromână.

Este ridicol sa credem ca putem avea studii de chimie, matematica, medicina, mecanica, biologie sau fizica in “aromână”.

Orice incercare de acest gen este sortita esecului, ea devenind caricaturala, asa cum se dovedeste o recenta publicare a unui “Abetsedar Armânescu”, unde se fura din limba română si se stâlcesc cuvintele, doar-doar sa nu semene a… româneşti !

De ce “Abetsedar”?

Ca să sune ca in Makedonia – Scopje si ca… alfabetul din Freiburg?

Abeţedar pronunta slavo-bulgarii, slavii in general, si aromânii din Makedonia, dar nu si cei din Albania, Grecia, care ce trebuie sa faca? Sa adopte pronuntii albaneze si grecesti, poate si alfabetele respective?
Tendinta autorilor “abetsedarului” semnalat, feroce anti-românească, stupida antiromânească visceral, merge atit de departe, încât autorii lui sunt in stare sa saboteze intreaga educatie morala chiar a copiilor.

Agramati de-a dreptul, autorii asa-zisului abetsedar ignora insasi cultura universala de sorginte latina. Prima carte de invatamint are la baza primele trei litere latine ale alfabetului, a, b, c.

Toate dictionarele si enciclopediile sunt aranjate pe principiul alfabetului latin.

Atunci, de unde au scos acesti “autori” ordinea literelor latine a, b, ts ? Cum vor cauta in dictionare viitorii elevi? Acum circa 100 de ani aparea la Bucuresti primul Abecedar Macedo-Român, pentru scolile din Macedonia!

“Reformatorii” germano-slavo-greci ai scrierii “aromâneşti”, pe care o vom numi barbar-cuniaforma (de la initiatorii ei, Barba si Cunia, dar daca vreti si de la vocabula ce denumeste scrierea …cuneiforma, la fel de… încifrată!, pentru care am avea nevoie de noi Champollioni) puteau cerceta cât de cât cum au scris inaintasii lor aromâni, ajunsi academicieni, savanti in ale lingvisticii, si abia atunci sa fi trecut la… stupide inovatii, daca le-ar mai fi dat mâna!
Poate sa socheze cumva tonul cam dur cu care tratez aceasta dezertiune de la adevar si moralitate, privind aromâna, scrierea ei, problema aromână in general, coborita de unii in ridicol.

Dar suntem la ora unei mari raspintii, cind trebuie sa ne clarificam optiunile.

Pentru aceasta, apelam la probele de netagaduit, furnizate de vorbirea noastra de toate zilele, dincolo chiar de indreptarul ce ni-l refera lingvistii, intre care si nume ale unor mari invatati aromâni. […]
Dintr-o suta de cuvinte luate la întâmplare […] din mai multe domenii, 50 de cuvinte aromâne sunt identice ca pronuntare cu daco-româna; 47 de cuvinte au aceeasi radacina, cu mici deosebiri fonetice dialectale; 2 cuvinte au in daco-româna si un echivalent strain (“dovleac”, turcism, in loc de “curcubetă“), “zapada”, de origine slava, in locul regionalismului “nea”, “neauă“, pastrat si in aromână, si un singur cuvânt din 100 fiind la daco-români imprumutat din slava, “nisip”, in locul lat. “arena”, la aromâni “arinâ“.
In comparatie cu italiana, avem 62 de cuvinte asemanatoare, din aceeasi matrice, cum este “pecora”, pentru “oaie”, cuvânt pierdut pe parcurs, de aromâni si de daco-români, desi initial era comun si unora si altora; de aici, de la “pecora” derivind “picurar” la aromâni si regionalismul “pacurar”, in daco-română.

 

Foto: Tineri aromani (sursa:albumdefamilie.ro)

Problema aromânilor este una national-româneasca, si nimeni nu o poate revendica in folos personal, sau de grup.

In conjunctura internationala actuala, ea trebuie pusa cu toata seriozitatea si sustinuta de o puternica demonstratie statistica, lexicala, gramaticala, istorica si politica.

Pentru aceasta insa este nevoie de o reprezentanta liber aleasa, in modul cel mai democratic, care sa fie un organ validat a vorbi in numele tuturor aromanilor.

Din experientele de până acum, tarile balcanice cu o puternica minoritate aromână, calca in modul cel mai grosolan toate posibilitatile de manifestare culturala a aromanilor, iar o reprezentare plenipotentiara, in afara de cea româneasca este inca foarte greu de realizat, chiar in mod deosebit in prezent.

Manifestarile aromane sporadice in acest sens, lipsite de consistenta si autoritate, prestanta, unele chiar dominate de oportunism cras, de interes personal sau de grup, apar mai des in ultimul timp, dar cel mai adesea ele merg impotriva sensului firesc.

Nu vrem sa blamam pe nimeni ca fiind de rea intentie, dar… un vechi proverb spune ca până si drumul catre iad este pavat cu cele mai bune intentii…

De Izabela Papazicu

Sursa: Zboarã Niangrâpsiti – blog armânescu

08/05/2015 Posted by | AROMANII DIN BALCANI | , , , , , , , , , , | 18 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: