CUM ȘI CINE INSTAURAT COMUNISMUL ÎN ROMÂNIA. VIDEO

Profesorul martir George Manu: “Oricine vrea să oprească Rusia în tendinţele sale expansioniste imperialiste, trebuie să o oprească în România”

 

 

Profeţiile geopolitice ale lui George Manu: “Oricine vrea să oprească Rusia în tendinţele sale expansioniste imperialiste, trebuie să o oprească în România”

 

 

 

 

 

George Manu (alternativ Gheorghe Manu, n. 13 februarie 1903, București – d. 12 aprilie 1961, în închisoarea Aiud), a fost un fizician român și o figură deosebită în mișcarea națională de rezistență de după al Doilea Război Mondial.

Se trăgea, conform tradiției, dintr-o veche familie genoveză, pe nume Manno (pe blazonul familiei figurează o mână ieșind din apă), stabilită la Constantinopol înainte de cucerirea otomană. Urmașii strămoșului Mihail Manu, sosit în Țara Românească în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, s-au înrudit prin alianță cu familii boierești și domnitoare din partea locului, împământenindu-se. Așa se face că în ascendența lui Gheorghe Manu se regăsesc numele domnilor Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu.

Familia Manu a avut de câteva ori un rol de seamă în  hotărârea destinelor României. Astfel, boierul Ion Manu din Tara Româneascã, a fost membru în Căimãcămia din 1858, alãturi de I. A. Filipescu si Emanoil Băleanu.

Bunicul profesorului George Manu a fost generalul Gheorghe Manu (1833-1911), care s-a distins prin bărbăţie si patriotism în războiul de independenţă, fiind ministru de câteva ori.

Gheorghe Manu s-a înscris la Facultatea de Științe a Universității din București, obținând în 1925 două licențe: în matematică și în fizico-chimice. În 1926 obține certificatul de studii superioare de chimie fizică și radioactivitate al Facultății de Științe din Paris.

A lucrat apoi la Institut du Radium (1927-1934), pregătindu-și teza de doctorat sub îndrumarea Mariei Curie. Frecventează simultan, la Sorbona și Collège de France, cursurile ținute de Eugène Bloch, Louis de Broglie și Paul Langevin. În 1933 își susține teza de doctorat, obținând diploma de Docteur ès sciences physiques (Doctor în științele fizice), cu mențiunea „très honorable”. 

Declină oferta de a rămâne cercetător la Institut du Radium și se întoarce în țară, devenind asistent la Facultatea de Științe din București (1935), iar în 1945, conferențiar. A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.

În 1943 devine comandantul interimar al Mișcării Legionare. Duce apoi o dublă existență, împărțindu-se între îndeletnicirile de asistent la Facultatea de Științe și cele, clandestine, de coordonator al mișcării legionare.

La sfârșitul războiului trece definitiv în clandestinitate, dedicându-se exclusiv mișcării naționale de rezistență.

La scurt timp dupã capitularea României în fata puhoiului sovietic, în primăvara anului 1947, Gheorghe Manu a redactat un amplu studiu intitulat ” În spatele Cortinei de Fier – România sub ocupație rusească” (o primă versiune, scrisă în 1945-1946, purta titlul „România între Rusia și Europa”), semnat cu pseudonimul Testis Dacicus.

Scopul lucrării era declarat succint în Prefață:

„Prezentul studiu are drept scop să descrie în mod obiectiv felul în care un popor mic este nimicit în mod sistematic de o mare putere.”
„El intenționează să informeze pe orice persoană imparțială și în special pe conducătorii celor două Puteri Occidentale, Statele Unite și Imperiul Britanic. Aceste state și-au asumat în mod voluntar obligații precise prin Charta Atlanticului, care a devenit acum Charta Națiunilor Unite. Astfel, națiunile amenințate de invazie străină și subjugare au fost îndreptățite să spere într-un viitor mai bun.”
„Ar fi păcat ca aceste speranțe să fie înșelate.”

Acest Memoriu va constitui un document de mare valoare a felului cum unii dintre cărturarii tãrii au înteles efectiv si patriotic să-si serveascã ţara si sã lupte împotriva trădătorillor uzurpatori comunisti.

Dactilografiată în mai multe exemplare, în limbile română și engleză, lucrarea – impresionantă prin vastitatea și precizia informației – a fost transmisă, prin intermediul misiunilor civile și militare americane și britanice în România, puterilor occidentale, vorbind despre felul în care ruşii au instalat puterea comunistă în ţara noastră.

Datorită agenților KGB infiltrați în serviciile secrete britanice, ea a ajuns cunoscută și conducerii sovietice. Manuscrisul a ajuns la Stalin.

Când la sfârşitul lui 1947 a apărut în Franţa raportul redactat de profesor asupra livrărilor noastre către U.R.S.S., demonstrând că plătisem deja de două ori, în materii prime şi produse, cele prevăzute în convenţia de pace, profesorul a fost arestat şi supus la torturi îngrozitoare ca să-şi divulge reţeaua de colaboratori care îi furnizaseră informaţiile.

Au trecut luni distrugătoare pentru el până a reuşit să-i facă să înţeleagă procedeul său de lucru: coroborând datele ce se publicau atunci în anuarele statistice cu datele de producţie a diverselor ramuri şi cu datele culese direct de la consulatele comerciale ale principalilor noştri parteneri şi făcând scăderea între producţia totală a ţării şi ceea ce pleacă în altă parte decât U.R.S.S., i-a rezultat cu precizie volumul livrărilor către ruşi.

 A fost condamnat la închisoare pe viaţă şi a trecut timp de 13 ani prin temniţele comuniste de la  Baia Sprie, Gherla şi Aiud, unde va muri.

„A făcut tuberculoză ganglionară… Medicul oficial nu putea indica un tratament decât cu avizul comandantului închisorii și al ofițerului politic. A doua zi după diagnosticarea bolii,  George Manu a fost chemat de comandantul penitenciarului, colonelul Crăciun care i-a cerut  să participe la „reeducarea de la Aiud” şi să semneze o declarație de desolidarizare . George Manu a răspuns negativ la cererea colonelului și ca urmare, a fost dus din nou în zarcă. 

După două sau trei luni, același medic… îi diagnostichează tuberculoză pulmonară. A urmat din nou întrevederea cu colonelul Crăciun, condiționându-i tratamentul de o declarație în sensul pomenit. George Manu, care nu era un om al compromisurilor, răspunde din nou negativ, dar de această dată, puțin iritat, răspunsul i-a fost mai dur.

În aceeași zi, mâncarea a primit-o strecurată, adică numai zeamă. Acest regim alimentar s-a prelungit pe o durată de câteva luni, astfel încât George Manu, la scurt timp, nu se mai ținea pe picioare. Cu toate acestea, lecțiile lui de geografie, istorie, engleză, filozofie, etc. continuau cu aceeași febrilitate, fie prin morse la zid, fie prin morse pe firul de ață…

În fine, după încă un timp, două sau trei săptămâni, același medic… îi diagnostichează meningită tuberculoasă. În aceeași zi, profesorul Manu este din nou chemat de colonelul Crăciun, care avea pe biroul său câteva flacoane de streptomicină… și alte medicamente antibiotice occidentale.

– Le vezi?, îi spune lui George Manu colonelul Crăciun, – iată medicamentele care te pot salva. Privește-le, sunt numai medicamente occidentale, în care aveți încredere voi! Dă-mi declarația și te salvez!

George Manu a răspuns și de astă dată: Nu.

Acesta a fost ultimul răspuns…

(Gabriel Bălănescu – Din împărăția morții, Editura Gordian, Timișoara, 1994, p. 218).

Avea 58 de ani şi 34 de kilograme când a murit. Trupul său a fost aruncat în groapa comună de la Râpa Robilor…

 

 

 

 

 

 

Foto: În sala de judecată  a aşa zisului Tribunal al Poporului” plină de muncitori şi provocatori aduşi  să huiduie şi să strige: ” Jos criminalii poporului, moarte lor”, profesorul-martir George Manu, a declarat neînfrânt: „Nu am de ce să mă apăr. Tot ce am făcut a fost pentru a distruge comunismul. Îmi pare rău că n-am reuşit”

  Ultimele cuvinte ale profesorului George Manu, care rezumau crezul său de o viaţă au fost : „Să le spui tuturor că n-am făcut niciun compromis!”.

Cartea sa, „În spatele Cortinei de Fier”, a fost tipărită pentru prima oară abia în anul 2011. A zăcut în arhiva securităţii mai bine de 70 de ani.

Documentul rămâne una dintre cele mai importante mărturii despre brutalitatea cu care sovieticii au impus regimul comunist în România.

Comuniştii au exterminat elitele României, dar nu au reuşit să ucidă spiritul unor oameni pentru care, libertatea a fost până în ultima clipă a vieţii lor cea mai importanăa valoare.

 

 

 

 

 

 

 

SURSE: 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Manu

https://www.fericiticeiprigoniti.net/george-manu

https://www.fericiticeiprigoniti.net/george-manu/1300-george-manu-demnitatea-voevodala-in-temnitele-comuniste

Publicitate

Comuniștii – o banda de trădători, huligani și asasini

Legitimitatea regimului comunist din România

Regimul din România a fost caracterizat ca neligitim pentru intervalul 1945-1989. Punctul de pornire: “alegerile” din 19 noiembrie 1946, când “rezultatele oficiale” au fost în concordanță cu procentul de maximum 90% anuntat, cu luni de zila înainte, de lideri ai Partidului Comunist Român.

Voința alegătorilor a fost atunci complet dată la o parte. Celelalte “alegeri” au asigurat guvernului democrat popular/socialist procente între 98 și 99%.

Să ne reamintim cum au privit celelalte state regimul de la București, din perspectiva dreptului și relațiilor internaționale. Etapele sunt următoarele:

Guvernul impus la 6 martie 1945 de către Andrei Ianuarevici Visinski a fost oficial recunoscut de Londra și Washington în februarie 1946, după ce în componența sa au fost incluși, fără atribuții anume, câte un reprezentant al partidelor tradiționale, Național Țărănesc (Iuliu Maniu) și Național Liberal (Constantin I. C. Bratianu).

După “alegerile” din noiembrie 1946, executivul remaniat a fost implicit recunoscut de Cei Trei mari (U.R.S.S., S.U.A. și Anglia) și de puterile asociate, prin semnarea tratatului de pace cu România, la Paris, în februarie 1947.

În toamna anului 1947, când Partidul Național Țărănesc fusese dizolvat, iar liderii săi condamnați la ani îndelungați de închisoare (ceea ce pentru unii dintre ei a însemnat moartea), statele din Vest aveau relații diplomatice stabile cu regimul de la București.

În decembrie 1955, dupa anii celei mai aprige represiuni din istoria modernă și contemporană a țării, România a fost admisă în Organizația Națiunilor Unite.

Încălcarea celor mai elementare drepturi ale omului – extinsă la sute de mii de persoane – nu a constituit o piedică pentru primirea Republicii Populare Române în O.N.U.

După circa 7-8 ani, efectele pozitive ale acestei admiteri s-au arătat totuși prin grațierea de executare a restului pedepsei a 14.056 deținuți politici.

În anii ‘60, ‘70, ‘80, regimul democrat popular/socialist a stabilit noi relații diplomatice cu zeci și zeci de state de pe toate continentele; a încheiat zeci și zeci de convenții și tratate bilaterale; a aderat la convenții internaționale; a participat activ la lucrările O.N.U. și a altor organisme; a primit și a efectuat repetate vizite la cel mai înalt nivel.

Pentru comunitatea internațională, regimul de la București a fost legal, legitim, până în decembrie 1989.

Cum stăm? Legitim sau neligitim?

Regimul s-a instaurat prin forță și opresiune. A căpătat legitimitate prin recunoaștere internațională.

Dupa care, cetățenii țării au pus în aplicare programul impus de partid. (Dinu Giurescu – Revista Clipa).

„O parte din muncitori au fost scoși din producție; bine plătiți și constituiți în echipe de șoc, ei cutreierau satele noaptea în jeepuri provenite din ajutorul dat Rusiei pentru <<eliberarea Europei>>. 
În același timp se urmărea formarea unei miliții populare cu un efectiv de 100.000 de comuniști.

Muncitorii scoși din fabrici erau antrenați de instructori sovietici sub acoperirea pompoasei denumiri de <<apărare patriotică>> și formau o rețea ce acoperea întreaga țară.
Starea haotică în care fusese adusă țara este relatată de primul ministru de atunci, general de armată Nicolae Rădescu:

<<Timp de trei luni cât a durat guvernarea mea, trupele sovietice s-au dedat la jafuri și omorârea oamenilor la întîmplare.

În fiecare zi eram obișnuit să primesc rapoarte asupra furturilor și asasinatelor săvârșite timp de 24 de ore.

Nici un membru sovietic al Comisiei Aliate de control, nici reprezentanții diplomatici sovietici n-au luat în considerare numeroasele mele plîngeri; în loc să se ia măsuri pentru a pune capăt terorii exercitate de trupele rusești, aceleași autorități sovietice pretindeau că Ministerul de Interne să ordone executarea oricărui român care ar încerca să se apere în cazul în care ar fi atacat de soldați ruși>>.

Paralel cu această teroare, membrii comuniști organizau, sub privirile binevoitoare ale autorităților sovietice, bande de huligani pe care ei înșiși le conduceau în atacurile împotriva autorităților…

Trupele sovietice împiedicau armata română și poliția să impună respectarea legii.

La Constanța au fost instalate mitraliere în jurul cazarmei și comandantul sovietic de acolo a dat ordin ca armata și forțele de poliție să fie consemnate, pentru a nu împiedica pe comuniști să ocupe prefectura.
Comuniștii au început să pună mâna pe sindicate și să le transforme în masă de manevră în vederea instaurării dictaturii.
Pentru a exemplifica crearea acestei stări de anarhie, amintesc de situația de la Întreprinderea Creditul Carbonifer din Comănești, care a dat un mare număr de huligani angajați de partidul comunist în vederea dezorganizării societății și semănării groazei în lumea cinstită.
Înarmate cu săculețe de 40-50 de cm de lungime și cu un diametru de 5 cm, confecționate din pînză tare și pline cu nisip, echipele formate din 3-4 huligani – <<muncitori>>, intrau noaptea în casele oamenilor și începeau să îi bată cu aceste <<arme>>, înlocuitoarele bastoanelor de cauciuc.

Era o metodă de a nu lăsa urme, dar leziunile interne erau mult mai grave.

Cate 4-5 echipe de acest fel terorizau peste noapte un întreg cartier.
Dezlănțuirea instinctelor animalice ale noilor membri ai partidului comunist se îndrepta mai ales asupra membrilor și simpatizanților partidelor de opoziție.

Răzbunările sau denunțurile duceau la schingiuirea adversarilor personali ai regimului.

Împotriva acestor derbedei, ajutați de multe ori și de ostași sovietici, oamenii au reacționat și mulți au fost sancționați.

Acești huligani au devenit cadrele Siguranței Statului după 6 martie 1945, care a luat ulterior numele de Securitate și în această calitate oficială au săvîrșit fărădelegi ce nu se pot uita.
Văile Oituzului, Cașinului, Aslăului sau Taslaului gemeau de durere.
Cele petrecute acolo, ca dealtfel pe tot cuprinsul țării, va genera mișcarea de rezistență.

Veți vedea că peste tot se vor găsi elemente hotărîte să riposteze și să-i pedepsească pe cei vânduți rușilor. Gemetele poporului român nu au fost însă auzite în lumea liberă.

  

 

*Cicerone Ionițoiu – Rezistența armată anticomunistă din munții României 1946-1958, p. 8-10, Editura „Gândirea Românească”, 1993

* foaienationala.ro