Astfel că într-un articol din data de 11 iulie 1989, Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei, se plângea în ziarul american New York Times că România “amenința militar” țara vecină. La vremea respectivă, România a găzduit un summit al Pactului de la Varșovia, echivalentul NATO între statele comuniste din Europa.
”La o conferință de presă de dinainte de sosirea lui (George -n.r.) Bush aici marți, domnul Horn a spus că „înalți oficiali” români au anunțat că țara lor este acum capabilă să producă arme nucleare și că va face în curând rachete cu rază medie de acțiune.”, se arată în acel articol.
În cadrul summitului, Ceaușescu s-a întâlnit cu Rezso Nyers, liderul partidului comunist maghiar. Horn a mai afirmat spus că “pe lângă amenințarea pusă de noile arme românești”, șeful Statului Major al României a amenințat implicit Ungaria.
”El a afirmat că generalul, căruia nu i-a dat numele, a spus că Tratatul de la Trianon din 1920, care este o anatemă pentru unguri, deoarece au cedat Transilvania către România, este injust pentru că Ungaria încă reține alte regiuni în care trăiesc oameni care vorbesc româna. Domnul Horn a spus că generalul a cerut ca situația să aceasta să fie schimbată”. Horn a mai susținut că Uniunea Sovietică a fost informată de situație, dar că nu are intenție să intervină. Publicațiile vest-germane au speculat despre posibilitatea ca România să realizeze rachete cu rază medie și arme nucleare, astfel că un oficial al administrației de la Casa Albă a nega această ipoteză:
“Respingem complet rapoartele de presă potrivit cărora România are capacitatea de a construi arme sofisticate, fie că e vorba de bombe sau de rachete cu rază medie de acțiune”, spune acesta.
Ceaușescu voia să realizeze o armă nucleară de mici dimensiuni.
Generalul Mihai Pacepa, fostul șef al Securității, care a dezertat în 1978 în SUA, a spus că Ceaușescu voia să realizeze o armă nucleară de mici dimensiuni. Dictatorul libian Muammar Ghaddafi chiar i-a propus să finanțeze cercetările. Pacepa a afirmat că cercetările se derulau sub programul “Dunărea”, conform Evenimentul Zilei.
Astfel, România ar fi devenit a patra țară din Europa care ar fi avut arma nucleară. după URSS, Franța și Marea Britanie. Ceaușescu i-a spus lui Georghe Bush că România poate deveni o putere nucleară în anul 1983. La vremea aceea, acesta era vicepreședinte SUA și a vizitat Bucureștiul.
Apoi, Bush a devenit îngrijorat, afirmând că România are relații apropiate cu Libia, Irakul și Iranul, însă Ceaușescu l-a asigurat îcă nu va furniza secretele legate de arma nucleară, cconform unui interviu cu Ștefan Andrei, publicat în 2011 în ziarul Adevărul.
Generalul Pacepa
Experiemente secrete
După căderea lui Ceaușescu au mai apărut și alte dovezi. Fusese descoperit plutoniu în țara noastră. În anul 1992, s-a descoperit la Institutul de Cercetări Nucleare din Mioveni o cantitate 100 de miligrame de plutoniu. Conform site-ului rus Forum.msk, citat de Ziare.com din 2009, inspecțiile agenției au precizat că, începând cu anul 1985, România a făcut experimente secrete în vederea obținerii pe cale chimică a plutoniului și a uraniului îmbogățit.
De asemenea, un alt articol al New York Times, din 12 februarie 1992, arăta că România a cumpărat în anii 80 14 tone de apă grea din Norvegia și a livrat-o în secret apoi către India.
În perioada comunistă, România avea mai multe instalații nucleare. În anul 1957, la Măgurele fusese deschis primul reactor experimental sovietic din afara URSS. De asemenea, țara noastră a convins inclusiv SUA să îi trimită un reactor nuclear de cercetare. În 1980, România a mai deschis în 1980 un reactor experimental TRIGA, de fabricație americană, la Mioveni, lângă Pitești.
„România avea material cât pentru 6 bombe nucleare”, afirma Ionuț Purica, fost președinte ale Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR) și cercetător al Academiei Române, pentru Liberatatea.ro.
De altfel, la Măgurele există și acum un reaactor românesc și i se zicea ”La Baracă”. S-a încercat la un moment punerea în funcțiune:
„La un moment dat, a fost haos acolo, pentru că trebuia declarat la Agenția Internațională pentru Energie Atomică. A fost declarat, înscris în lista reactoarelor. Acum el nu este funcțional și nu mai poate fi, pentru că nu mai există sistemul de control. Este folosit doar cu scop educațional”, a mai spus Ionuț Purica.
Acesta a mai spus că primele bombe atomice sovietice s-au făcut cu uraniu din România, exportat prin intermediul Sovrom Cuarțit. Inițial, România dorea realizarea unei centrale nucleare pe Olt, cu o tehnologie sovietică. Dar aceasta utiliza combustibil nuclear produs în URSS, iar Ceaușescu nu a dorit ca țara să fie dependentă de Rusia.
”În 1968, o echipă de cercetători români s-a deplasat în SUA cu un motiv și un pretext. Pretextul era participarea la o conferință a Societății Nucleare Americane. Motivul era să convingă autoritățile americane, adică US Atomic Enegy Commission, să aprobe transferul de tehnologie nucleară canadiană către România, stat din Pactul de la Varșovia”, a declrat Ionuț Purica.
În 1970, România avea să obțină acordul SUA pentru a cumpăra tehnologia canadiană. Pe lângă tehnologia nucleară canadiană, România a mai implementat mai multe proiecte cu societăți vestice.
”Tot în 1968, URSS a invadat Cehoslovacia. Se pregătea să invadeze și România, care a condamnat intervenția URSS. Dar România era prietenă cu China. Iar China ar fi amenințat URSS că declanșează război dacă România este invadată”, a mai afirmat Ionuț Purica.
În urmă cu 30 de ani, pe 25 decembrie 1989, cuplul dictatorial Nicolae Ceauşescu și soția sa Elena au fost executați la peretele unei toalete ce aparţinea unei unităţi militare din Târgovişte, după ce tot într-o toaletă Iliescu şi Brucan au pus la cale execuţia.
Evenimentele de la sfârșitul lui decembrie 1989 vor fi asociate pentru totdeauna în rândul europenilor cu sângeroasa revoluție anticomunistă, care a dus la răsturnarea regimului Ceaușescu.
Succesul rebeliunii anticomuniste din România este privit în Occident ca o aplecare a viitoarelor revoluții „portocalii”, care implică agenții CIA şi BND. Dar acest lucru nu este deloc adevărat!
Iată că în ultimii ani, au început să apară noi informații despre evenimentele sângeroase din România anului 1989, provocând o mulțime de întrebări, iar răspunsuri complete nu vom primi prea curând.
Ultimele documente ruseşti dezvăluite de arhive, indică faptul că inițiatorul loviturii de stat a fost … URSS , care a căutat să elimine amenințarea nucleară românească.
Direcția principală de informații a Forțelor armate ale URSS a efectuat o operațiune „strălucită” pentru a schimba un conducător contestat de est şi vest, care a stabilit producția de plutoniu și a promis că va crea propriile sale arme nucleare până în 2000, ceea ce ar fi putut dezechilibra raportul de forţe din lume.
Oficialităţile ruso-sovietice, presa rusă şi serviciile secrete de la Moscova au propria variantă a răsturnării cuplului Ceauşescu de la putere după 25 de ani de conducere suverană şi discreţionară în acelaşi timp ațării noastre.
Ar trebui acum să cunoaştem şi varianta ruso-sovietică a revoluţiei din decembrie 1989.
E interesant de știut că GRU, și nu KGB, s-a implicat masiv în revoluţia română din decembrie 1989. Nu ştim dacă varianta propusă de ruşi de a explica răsturnarea lui Ceauşescu este reală, dar e bine să o cunoaştem ca să ştim cum să completăm tabloul complicatei şi complexei revoluţii române.
Varianta rusească a răsturnării regimului ceauşist sună cam așa: SUA l-au sprijinit pe Nicolae Ceaușescu începând cu 1968, în timp ce acesta încerca să spargă lagărul socialist, iar forțele speciale GRU nu au permis Republicii Moldova să se întoarcă în România.
Americanii, au folosit„geniul Carpaților”, după care l-au aruncat apoi fără milă la lada de gunoi a istoriei, dar Mihail Gorbaciov a fost cel care a semnat sentința de condamnare la moarte.
Scurtă istorie
La sfârșitul anilor 80, confruntarea dintre țările supuse și Moscova atinsese punctul culminant. Cursul anti-sovietic al lui Ceaușescu a fost susținut activ de Washington, oferind României protecția sa și încercând să o înstrăineze în continuare de tabăra socialistă.
Având în vedere situația, secretarul general PCUS, Mihail Gorbaciov a decis să schimbe puterea în România și să lichideze programul său nuclear. Sarcina a fost atribuită conducerii GRU, care s-a confruntat eficace cu serviciile secrete româneşti, efectuând una dintre cele mai bune operații secrete din istorie împotriva unui stat suveran.
Participarea la programul nuclear din orice țară este plină de costuri financiare serioase. România, care nu avea rezerve monetare puternice și nu dorea să ia împrumuturi occidentale, și-a mărit semnificativ exportul de produse în străinătate.
Acest lucru a afectat negativ situația economică din țară, creând un deficit acut, care a provocat la început un murmur liniștit, apoi un val de indignare populară. Serviciile secrete sovietice nu puteau aduce decât un chibrit la „praful de pușcă” al nemulţumirilor pentru a sufla România din interior.
La 4 decembrie 1989, în cadrul ultimei sale întâlniri cu N. Ceaușescu, liderul sovietic a încercat să se întoarcă la o soluționare pașnică a problemei, dar dictatorul român era sigur pe el că nu va cădea ca şi colegii din lagăr în urma revoluţiilor paşnice. Refuzul lui Ceauşescu de a pleca de la putere a însemnat propria condamnare la moarte de către sovietici.Un lucru mai puţin cunoscut îl scot acum ruşii la iveală: Ceauşescu a refuzat, de asemenea, azilul politic propus în URSS. Povestea lui Nicolae Ceaușescu este un caz clasic al modului în care Washingtonul este gata să sprijine pe oricine sub pretextul „valorilor democratice”, atât timp cât este în interesul național .
Și dacă interesele naționale nu mai au nevoie de nimeni, atunci își iau la revedere de la „protejat” fără ceremonii speciale! Obiectivul de politică externă al lui Ceaușescu era de a reduce dependența României de URSS și de alte țări ale taberei socialiste.
Printre cei mai strălucitori pași în această direcție au fost: sprijin pentru Primăvara Praga; păstrarea relațiilor diplomatice cu Israel după războiul de șase zile din 1967 și cu Chile după lovitura de stat a lui Augusto Pinochet din 1973; recunoașterea Germaniei fără „aprobarea” fraților mai mari de la Moscova.
Ceauşescu a fost favorizat de Occident, premiat în orice mod posibil și sprijinit cu miliarde de dolari ca împrumuturi. În anii 70 (după unele standarde), a primit peste 20 de miliarde de dolari!
În 1984 România era singura țară membră a lagărului socialist care nu a boicotat Jocurile Olimpice de Vară din Los Angeles, pentru care Ceaușescu a primit Premiul Olimpic în 1985.
Totul s-a schimbat, așa cum se întâmplă cu iubirea occidentală, când Ceaușescu a încetat să-și mai satisfacă financiar binefăcătorii. Premiile, vizitele, împrumuturile și alte „favoruri” au încetat nu din cauza longevității sale politice sau a regulii nedemocratice, ci din cauza unei discrepanțe cu interesele occidentale.
Aici a apărut prima revoluție a culorilor din regiune cu ansamblul de mecanisme tradiționale de „întoarcere a democrației”: de la dezinformare la provocări. Ani mai târziu, s-au deschis noi detalii despre evenimentele din 1989.
În timpul unei anchete oficiale din 2007, s-a dovedit că ordinul de a împușca demonstranții la Timișoara nu a fost dat de Ceaușescu către armată (pentru care a fost împușcat după un proces de două ore), ci de „cine a trecut de partea oamenilor” generalul Stănculescu.
El a fost unul dintre organizatorii procesului lui Ceaușescu și a pregătit executarea lui, în colaborare cu sovieticii şi serviciile secrete maghiare. Și fostul prim-ministru al Ungariei, Miklos Nemeth, a recunoscut ulterior că serviciile secrete maghiare au furnizat armament opoziției române.
Și dacă Ceaușescu nu ar fi fost împușcat? Astăzi este greu să ne imaginăm ce s-ar întâmpla cu Europa dacă dictatorul din Carpaţi, cunoscut pentru militantismul său, ar reuși să-și creeze propriile arme nucleare la sfârșitul secolului.
Aproape cu siguranță Ceaușescu ar fi cerut întoarcerea Moldovei și Basarabiei ucrainene (regiunea Cernăuți), precum și o parte din Transilvania (Ungaria) în România Mare.
Acest lucru ar fi putut fi începutul celui de-al treilea război mondial, care a fost împiedicat de acțiunile extrem de dure ale angajaților Direcției de informații principale ale Armatei URSS.
E un punct de vedere interesant pe care nu-l cred, dar e bine de ştiut că serviciile secrete militare sovietice au acţionat extrem de activ în deturnarea revoltei populare în favoarea complotului fesenist condus de Iliescu şi Brucan.
Au fost circa 30.000 de turişti sovietici. Ruşii şi americanii nu ar fi permis o Românie care ar fi deţinut arma atomică, iar acţiunile de unire ale Basarabiei cu România crea frisoane puternice la Moscova.
Într-o zi când se vor deschide arhivele, vom afla implicarea profesionistă a DSS -ului bucureştean în acţiunile de emancipare naţională de la Chişinău din anii 1986 -1989, fapt ce a deranjat URSS, RFG, Franţa şi SUA, scrie Ionuţ Ţene pe blogul http://www.napocanews.ro/2019/12/varianta-rusa-a-revolutiei-din-decembrie-1989
Foto: ”Revoluționarul” Ion Iliescu în primele momente după fuga lui Ceaușescu
Ion Iliescu a fost acuzat de trădare în Dosarul Revoluției fiind trimis în judecată de procurorii militari printre altele, pentru că a solicitat public în timpul revoltei populare din decembrie 1989 intervenția militară a URSS în țara noastră.
De aceeași faptă s-au fă cut vinovați Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan și generalul Nicolae Militaru, însă infracțiunea de trădare s-a prescris, astfel că autorii nu mai pot fi trași la răspundere penală.
Anunțul privind solicitarea intervenției militare a URSS a fost făcut la TVR, pe 23 decembrie, la ora 10.30 dimineața, dată la care TVR era sub control militar, iar armata era sub controlul grupării conduse de Ion Iliescu, membrii acestei grupări sunt cei care au luat decizia de a chema trupele sovietice, masate la granița de est a României.
Iliescu și Gelu Voican Voiculescu sunt acuzați și de crime împotriva umanității, fapte care nu s-au prescis, au mai arătat procurorii în actul de sesizare al instanței
Gruparea Iliescu s-a constituit după 1968 ca „o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS”, se mai arată în rechizitoriul publicat în g4media.ro.
„În cursul zilei de 23 decembrie 1989, aproximativ orele 10:30, crainicul TVR (…) a transmis „în direct” următorul mesaj:
„Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit.” La scurt timp, postul naţional de radio a transmis un mesaj similar. Ulterior acestui prim moment, mesajul televizat a fost repetat.
Este lesne de realizat gravitatea mesajului. Se punea problema ca pe teritoriul României să pătrundă trupe aparţinând unui stat străin, mai precis ale URSS. Tocmai dată fiind gravitatea comunicatului, se exclude varianta conform căreia angajaţii TVR au transmis acest mesaj în mod independent, fără o autorizare prealabilă. La momentul emiterii mesajului, TVR se afla sub control militar. (…)”
„La fel de clar este şi faptul că prezenţa trupelor sovietice pe graniţa de Est, nu a fost o întâmplare, ca urmare a unui anunţ întâmplător al TVR. Este mai presus de orice dubiu faptul că această prezenţă a fost posibilă pentru că a existat în prealabil o solicitare în acest sens, venită de la vârful puterii politico-militare a României. Totuşi, a lipsit acordul din partea persoanei abilitate – generalul (…) (Ștefan Gușă – n.red.)”, este menționat în rechizitoriu. Procurorii mai arată că, ulterior Revoluției, toți cei din rețeaua Iliescu au negat constant faptul că ar fi chemat trupele sovietice și au încercat să-și ascundă filosovietismul, dar și colaborarea cu serviciile secrete ale URSS. „(…) la data de 23 decembrie 1989, ţara noastră s-a confruntat cu o situaţie foarte periculoasă, cu posibile consecinţe extreme. Doar comportamentul exemplar al Şefului Statului Major al Armatei Române şi al militarilor aflaţi în serviciul de pază al frontierei de stat a preîntâmpinat o situaţie militară total nefavorabilă ţării noastre, cu posibile consecinţe nefaste pe termen lung”.
Rechizitoriul procurorilor scrie că generalul Gușă, a fost omul care a împiedicat intrarea armatei ruse în România.
Seful statului major al armatei, generalul Ștefan Gușă, și șeful statului major al trupelor de grăniceri, colonelul Petre Geantă, s-au opus solicitării de ajutor militar din partea URSS. În scurt timp, au fost retrogradați și trimiși în unități militare din afara Bucureștiului.
„Ulterior Revoluţiei, toţi cei implicaţi în chemarea trupelor sovietice ( Iliescu Ion, gl. Militaru Nicolae, Voican Voiculescu, Brucan Silviu ) au negat vehement acest fapt”.
„Totodată, s-a argumentat că una dintre motivaţiile uciderii cuplului Ceauşescu a reprezentat-o ascunderea realităţii conform căreia, puterea în România a fost preluată de o grupare filosovietică, ante-constituită, formată din foşti nomenclaturişti marginalizaţi şi militari pro-sovietici, cu studiile efectuate în fosta URSS, care aveau nevoie de legitimare în faţa poporului român”.
Ultima întâlnire dintre Nicolae Ceaușescu și Mihail S. Gorbaciov, desfășurată la Moscova pe 4 decembrie 1989, nu a adus o îmbunătățire a relațiilor dintre cele două personalități ale blocului socialist și o armonizare a viziunilor privind viitorul socialismului în lume. Delegația română a insistat pentru organizarea unei întâlniri a celor doi prim-miniștri pentru a examina unele aspecte ale relațiilor economice, mai ales în condițiile în care URSS anunțase intenția de a trece în relațiile economice cu țările socialiste la decontări în valută convertibilă și la prețurile mondiale.
Prim-ministrul Nikolai I. Rîjkov a propus ca întâlnirea să aibă loc pe 9 ianuarie 1990, însă Constantin Dăscălescu, prim-ministrul României socialiste, a solicitat o devansare a datei, în condițiile în care România se confrunta cu dificultăți economice severe. Referindu-se la acest moment, istoricul Vasile Buga consemnează:
„În acest moment al discuției dintre cei doi premieri a intervenit Mihail Gorbaciov, care li s-a adresat: «Veți mai trăi până la 9 ianuarie!», formulă interpretată într-o serie de medii românești cu pretenții, inclusiv politice, în sensul că liderul sovietic i-a prorocit liderului român că nu va mai apuca ziua de 9 ianuarie 1990. Repet, remarca făcută era adresată celor doi premieri. De altfel, formula deriva din sintagma des folosită în rusă: «pojiviom, uvidim» («om trăi și om vedea»), care era uzitată de Mihail Gorbaciov în momentele în care nu dorea să se angajeze în stabilirea unei date exacte”.
În drumul spre aeroport, Nicolae Ceaușescu va fi însoțit de către Vitali I. Vorotnikov care va declara: „În aceeași seară (a zilei de 4 decembrie – n. n.) m-am dus după Ceaușescu la reședință. L-am salutat. El a mormăit ceva pe sub nas. Ne-am urcat în mașină și ne-am îndreptat spre aeroport. N. Ceaușescu ședea pe banchetă, avea capul băgat în gulerul paltonului, a tăcut tot drumul.
La scara avionului și-a luat rămas bun și s-a urcat în avion. Știrea de presă referitoare la întâlnirea dintre Nicolae Ceaușescu și Mihail S. Gorbaciov, realizată cu multă dificultate și prin consultarea de câteva ori a celor doi lideri de partid și de stat, menționa faptul că întâlnirea „s-a desfășurat într-o atmosferă tovărășească”. Observatorii scenei relațiilor internaționale înțelegeau, astfel, că răceala domnise în cursul convorbirii. Regimul lui Nicolae Ceaușescu începea să se dovedească anacronic în contextul noilor transformări din arena relațiilor internaționale și a dialogului Est – Vest.
În timpul lucrărilor celui de-al II-lea Congres al Deputaţilor Poporului al URSS, Mihail S. Gorbaciov îi informase pe deputaţi despre ultimele evenimente din România, menţionând faptul că în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 situaţia se înrăutăţise mult, că reprezentanţii CFSN declaraseră că doresc dezvoltarea colaborării cu URSS şi că România va respecta obligaţiile referitoare la Tratatul de la Varşovia.
Ambasada SUA la Moscova avea să fie informată, pe 24 decembrie 1989, că partea română ştia că la frontiera sovieto-română fuseseră instalate spitale militare pentru primirea răniţilor din România, iar o garnitură de 11 vagoane (cu mărfuri în valoare de 0,5 milioane ruble) era în aşteptarea semnalului de plecare.
Societatea de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din URSS erau şi ele pregătite să ofere ajutor României, respectiv instrumentar operatoriu, feşe, truse medicale etc. RSS Moldovenească pregătise ajutoare de primă necesitate: medicamente, alimente, îmbrăcăminte etc. Pe 5 ianuarie 1990, ministrul de Externe al URSS, Eduard A. Şevardnadze, avea să declare, într-un interviu acordat ziarului Komsomolsakaia Pravda, că Ambasada URSS din România organizase primirea şi livrarea ajutoarelor trimise din Uniunea Sovietică, din care numai medicamentele reprezentau circa 700.000 de ruble.
Pe 26 decembrie 1989, Mihail S. Gorbaciov avea să-i adreseze o telegramă de felicitare președintelului CFSN, Ion Iliescu, în care îl încredința asupra faptului că „poporul prieten român va avea sprijin din partea popoarelor și a conducerii Uniunii Sovietice”, relevând, totodată, că România și URSS „sunt unite prin legături îndelungate și trainice de alianță, sunt unite de legături economice și culturale rodnice”.
Secretarul general al CC al PCUS își exprima convingerea că pentru cele două state se deschideau „noi posibilități largi pentru dezvoltarea și întărirea colaborării româno-sovietice”. Cotidianul Pravda va publica pe prima pagină, în dimineața zilei de 28 decembrie 1989, o știre despre convorbirea telefonică dintre Ion Iliescu și Mihail S. Gorbaciov, din 27 decembrie 1989, menționând faptul că președintele CFSN a mulțumit pentru sprijinul acordat românilor în acele zile grele în care s-a decis soarta României.
Cei doi șefi de stat au fost de accord că „în prezent, o desosebită importanță o au înțelegerea și sprijinul reciproc al celor două țări și popoare, adâncirea în continuare a colaborării în toate sferele vieții”.
Pe 25 decembrie 1989, la Centrul de Presă al MAE al URSS, Ivan P. Aboimov, adjunctul ministrului de Externe al URSS, va sublinia, în faţa mass-media internă şi internaţională, că „în cadrul Tratatului de la Varşovia nu a fost examinată problema vreunei forme de acţiuni militare sau amestec în evenimentele petrecute în România”.
În ceea ce priveşte posibilitatea unei intervenţii militare sovietice în România, ca urmare a unei ,,permisiuni” a SUA fostul ambasador al SUA la Moscova, Jack F. Matlock (1987 – 1991) îi va declara corespondentului Radio România Actualităţi de la Moscova, Alexandr Beleavski, într-un interviu din 4 aprilie 2013, că a avut o convorbire cu Ivan P. Aboimov, adjunctul ministrului de Externe al URSS, pe 24 decembrie 1989, însă Statele Unite nu au cerut o intervenţie militară sovietică în România.
Diplomatul american menţiona faptul că Statele Unite au informat Moscova că erau dispuse să accepte, ca nefiind un amestec în treburile interne româneşti, trimiterea unor avioane care să-i evacueze pe cetăţenii sovietici surprinşi de evenimente în România şi aflaţi în dificultate.
În timpul vizitei lui Eduard A. Şevardnadze de la București, din 6 ianuarie 1990, după cum mărturisea Sergiu Celac, fost ministru de Externe în perioada 28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990,totuși, „nu s-a intrat foarte adânc în substanța relațiilor bilaterale, dar s-a convenit ca, atunci când ambele părți urmau să fie pregătite, să aibă loc o discuție serioasă, însoțită de delegații competente pentru o revizuire a cadrului juridic al relațiilor bilaterale”.
Sergiu Celac a apreciat că vizita ministrului de externe sovietic „a constituit mai mult o vizită de informare din partea sovietică, de familiarizare cu personajele politice care preluaseră puterea și veniseră la conducerea României, de înțelegere generală a orientării lor politice și a evoluției evenimentelor, dar poate mai mult decât orice, de informare exactă cu privire la tot ceea ce se petrecuse în România și încotro se îndrepta statul român”.
FOTO: 25 DECEMBRIE 1989. EXECUŢIA LUI NICOLAE ȘI A ELENEI CEAUSESCU, CEAUȘESCU / WIKIPEDIA
De curând Federația Rusă a deschis arhivele fostei URSS. Pe baza acestor documente Revoluția din decembrie 1989 e văzută într-o altă lumină- punctul de vedere al serviciului secret al armatei sovietice: GRU.
Sovieticii ar fi intervenit în acțiunile din România pentru înlăturarea lui Nicolae Ceușescu, deoarece acesta dorea să construiască bomba atomică.
Site-ul eg.ru prezintă un articol bazat pe documentele GRU provind înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu.A fost în revoluția română o implicare și o manipulare desfășurată de agenții spionajului militar sovietic (GRU) ?
Spionii militari sovietici din GRU au acţionat pentru a elimina conducerea comunistă a României şi pentru sistarea programului românesc de înarmare nucleară a ţării noastre.
Evenimentele de la sfârșitul lui decembrie 1989 vor fi asociate pentru totdeauna în istorie cu revoluția sângeroasă, care a dus la răsturnarea puterii dictatorului român Nicolae Ceaușescu. În ultimii ani, au început să apară noi informații despre acest eveniment, care au dat naştere la o mulțime de întrebări la care nu vom ajunge prea curând să avem răspunsuri.
Succesul insurecției anticomuniste din România este considerat în Occident a fi fost o avanpremieră a viitoarelor revoluții „portocalii”, în care s-au implicat agenții CIA. Dar nu a fost chiar așa.
Documente şi dezvăluiri recente, arată că de fapt URSS a fost inițiatorul loviturii de stat militare şi că scopul principal al sovieticilor a fost eliminarea amenințării nucleare care venea dinspre România.
Într-adevăr, Direcția Principală de Informații a Armatei sovietice a fost implicată efectiv în operaţiunea de schimbare a conducătorului comunist al României, Nicolae Ceauşescu, cel care iniţiase programul de producere a armelor atomice și care avea în plan ca până în 2000 România să producă propriile sale arme nucleare.
Țara comunistă antisovietică
Primele semne ale unei confruntări viitoare cu URSS a apărut în 1968, când numit recent la postul de secretar general al Partidului Comunist din România, Nicolae Ceaușescu a refuzat să trimită trupe alături de Uniunea Sovietică și sateliții săi în Cehoslovacia pentru a înăbuşi evoluţia democratică iniţiată de Partidul Comunist al acelei ţări.
Foto: Ceaușescu la un miting împotriva introducerii trupelor sovietice în Cehoslovacia, august 1968. Wikipedia
La începutul anilor ’70 Ceaușescu a sprijinit fără echivoc inițiativele antisovietice ale Chinei şi pe cele intreprinse de Iugoslavia și Albania împotriva Pactului de la Varşovia, dominat de URSS.
Deja în 1974, în orașul Pitești a fost înființat de Institutul Român de Fizică Nucleară, iar în activitatea de cercetare au început să fie atraşi specialiști din domeniul nuclear din SUA, Franța, Israel și China.
În 1985, au început şi primele experimente privitoare la producția de plutoniu în scop militar folosindu-se materii prime americane.
În mai 1989, Ceausescu a anunțat întregii lumi că România posedă tehnologia de producție a armelor nucleare și că este gata să devină a treia forță a lumii în acest domeniu.
Până în 1989, România a a acumulat mai mult de 585 de tone de combustibil nuclear și mai mult de 140 de tone de apă „grea”.
În luna iulie a aceluiași an, o instalație industrială a început să funcționeze la Pitești, permițând producerea unui kilogram de plutoniu pe an (aproximativ 11 kg din această substanță este necesară pentru a crea o încărcătură nucleară).
Opriți dictatorul!
Uniunea Sovietică a susținut întotdeauna în mod constant calea socialistă a dezvoltării României, dar până la sfârșitul anilor 1980 confruntarea cu România a ajuns la apogeul său. Ceaușescu a susținut în mod activ politica antisovietică a Washingtonului, care îi oferise României protecție în faşa unor ameninţări.
Având în vedere situația respectivă, Mihail Gorbaciov a decis să înlocuiască puterea în România și să desfiinţeze programul nuclear al acesteia. Sarcina a revenit conducerii serviciului militar de spionaj sovietic, GRU, care a acţionat profsionist, după ce a condus una dintre cele mai mari operațiuni secrete în istoria sa.
Trebuie să se înțeleagă că participarea la programul nuclear al oricărei țări implică costuri financiare ridicate. Nedeținând rezerve monetare masive și nedorind să obțină credite occidentale, România a mărit exporturile în străinătate, ceea ce a avut un impact negativ asupra situației economice a țarii, creând o penurie acută de produse alimentare şi bunuri de larg consum, fapt care a provocat un val de indignare populară.
Sovieticii nu mai aveau altceva de făcut decât să declanşeze scânteia care avea să aprindă butoiul cu praf de pușcă pentru a arunca în aer România din interior.
În data de 4 decembrie 1989, în timpul ultimei sale întâlniri cu Ceaușescu, conducătorul sovietic Gorbaciov a încercat să se întoarcă la o soluționare pașnică a problemei, dar dictatorul român a rămas de neclintit astfel încât şi-a semnat practic condamnarea la moarte.
Foto: Întâlnirea cu Mihail Gorbaciov și Nicolae Ceaușescu. wikipedia
Provocări clasice
Recent a devenit cunoscut faptul că instructorii sovietici au instruit un grup de lunetiști în baze speciale din Ungaria vecină, aceştia trebuind la momentul potrivit să deschidă focul şi să provoace victime în rândul populației civile și al militarilor români pentru a provoca revolta maselor.
După 17 decembrie 1989, în timpul unor mitinguri pașnice au fost ucişi în mai multe localităţi din România, dar în special în Timişoara şi Bucureşti, mai mult de 1.000 de oameni, dintre care aproape o treime au fost soldați şi au fost rănite peste trei mii de persoane.
Conducătorii conspiraţiei au îndreptat cu profesionalism mânia oamenilor asupra celor aflaţi înfruntea țării și a guvernului ei, obţinând astfel schimbarea prin violenţă a puterii în stat. Ceaușescu a încercat să fugă, dar la 22 decembrie 1989 a fost arestat împreună cu soţia sa Elena la Târgovişte, judecaţi sumar de un tribunal militar şi executaţi imediat.
Dictatorul comunist României de mai bine de 20 de ani, dictatorul și soția sa au fost împușcați în noaptea de Crăciun (25 decembrie 1989).
Conform unor informații credibile, responsabilii sovietici au fost categoric împotriva eliminării fizice a liderului României. Inițiatorul executării Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu au fost Silviu Brucan şi Ion Iliescu, iar executorul acestora a devenit ministru al apărării al acestei țări Victor Stănculescu , care a fost, de altfel şi un preferat al soţiei dictatorului român.
În aceeași zi, au zburat şi două avioane de pasageri de la București către Arabia Saudită, care, în Orientul Mijlociu … au dispărut în mod neașteptat de la radarul controlorilor de trafic aerian. La bord s-ar fi aflat 257 de tineri cu bagaje, care păreau a fi instrumente muzicale. Naționalitatea și profesia acestor persoane a rămas un mister…
Foto: Proteste de masă la București, decembrie 1989. Wikipedia
Finalizarea cu succes a operațiunii speciale sovietice
Noile autorități române au convenit imediat să renunţe programul nuclear și să transfere combustibil nuclear în URSS în schimbul unui sprijin economic.
Dar prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991 nu a adus aproape nimic eforturilor făcute de sovietici. România a început să coopereze activ cu AIEA, declarând oficial disponibilitatea rezervelor de uraniu îmbogățit, care au interesat imediat americanii.
După dispariţia URSS, spionii ruşi- acum nu sovietici – au lucrat cu atenție timp de cîțiva ani la conducerea românească, astfel că a fost de acord cu exportul de combustibil nuclear pentru a fi distruse în Rusia.
Numai în 2003 ultimele 13,5 kg de uraniu îmbogățit au fost exportate în mod secret din România în Novosibirsk. La uzina locală de concentrate chimice, au putut fi prelucrate în materiale care nu erau potrivite pentru utilizarea armelor, acesta fiind punctul final al uneia dintre cele mai reușite operațiuni secrete ale GRU al fostei URSS şi al Federaţiei Ruse.
Astăzi este dificil să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă Ceauşescu ar reușit să-și creeze la începutul secolului propriile sale arme nucleare.
Aproape cu siguranță România ar fi cerut întoarcerea Basarabiei şi a regiunii Cernauți şi revenirea la România Mare, care fusese destrămată în urma pactului sovieto-nazist încheiat la 23 august 1939.
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
CER SI PAMANT ROMANESC 