Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov : „Criza din UCRAINA işi are originile la Bucureşti”

 

Actuala criza ucraineană îşi are originile în summitul NATO de la Bucureşti, desfăşurat în 2008, când s-a stabilit că Ucraina şi Georgia vor deveni membre ale Alianţei Nord-Atlantice, afirmă, într-un interviu acordat Bloomberg TV, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Întrebat dacă Ucraina poate deveni membră a NATO, Lavrov a răspuns: “Aceasta nu ar fi doar o problemă pentru poporul ucrainean şi pentru NATO, aceasta ar fi o problemă şi pentru Rusia, pentru că am semnat o serie de acorduri cu state NATO conform cărora, iniţial, Alianţa nu se va extinde, apoi, după ce s-a extins contrar acordurilor, că nu vor fi forţe combatante substanţiale pe teritoriile noilor state membre, că nu va fi adusă infrastructură militară la frontierele Rusiei – toate aceste înţelegeri au fost încălcate într-un fel sau altul, iar încercările de admitere a Ucrainei în NATO ar fi foarte nefaste pentru întregul sistem de securitate european, iar Rusia se va opune clar, nu am nimic de ascuns”.

“Din punctul meu de vedere, totul a început mult mai devreme, în anii 1990, când NATO a stabilit că – în pofida tuturor declaraţiilor despre sfârşitul Războiului Rece şi despre faptul că nicio parte nu l-a câştigat – Alianţa se poate considera un câştigător; dar în termeni practici, criza actuală a început, seminţele acestei crize au fost sădite în anul 2008, în aprilie, în timpul summitului NATO de la Bucureşti, când liderii NATO au afirmat, în declaraţia finală, că Georgia şi Ucraina vor deveni membre ale Alianţei”, a explicat Lavrov în interviul pentru Bloomberg TV.

“Peste câteva luni, preşedintele georgian Mihail Saakaşvili, care a primit cu multă emoţie acest anunţ dată fiind personalitatea sa, a decis că are mandatul de a invada propriul popor şi că poate rezolva prin forţă conflictul din Osetia de Sud.

În mod clar, a fost motivat de aceste promisiuni făcute de NATO. Referitor la acest aspect, cum se întâmplă acum în Ucraina, Saakaşvili, imediat după ce a făcut acest lucru, a început să distrugă monumente ale eroilor din al II-lea Război Mondial.

Acest curent neofascist este foarte vizibil în contextul invitaţiilor de aderare la NATO, în contextul politicilor celor care cred că Ucraina trebuie să adere la NATO”, a argumentat şeful diplomaţiei ruse, informează Mediafax.

 

 

 

 

Întrebat dacă Rusia poate garanta că regiunile din estul şi sudul Ucrainei nu vor fi anexate, Lavrov a răspuns: “Poate Occidentul garanta că drepturile comunităţilor vorbitoare de limbă rusă, că drepturile etnicilor ruşi, că drepturile etnicilor maghiari, cele ale etnicilor români, polonezi şi ale altor minorităţi care trăiesc în Ucraina vor fi garantate?

Ne poate garanta cineva că actuala coaliţie (proeuropeană – n.red.) de la Kiev nu va susţine idei neonaziste, aşa cum face în prezent”, a răspuns Lavrov, acuzând Occidentul că susţine Administraţia “antirusă şi antisemită” de la Kiev.

La summitul NATO de la Bucureşti, Albania şi Croaţia au fost invitate în Alianţă. Deasemenea, în declaraţia comună a şefilor de stat şi guverne prezenţi la reuniune se salutau “aspiraţiile euro-atlantice ale Georgiei şi Ucrainei”: “Am hotărât astăzi că aceste state vor deveni membre ale NATO. Ambele naţiuni au adus contribuţii valoroase la operaţiunile Alianţei”. 

Pe de altă parte, Alianţa Nord-Atlantică ar putea discuta, la summitul din toamnă din Ţara Galilor, despre posibile baze permanente în România, a anunţat, la Bucureşti, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Într-un interviu pentru Hotnews, şeful NATO a condamnat propaganda Rusiei şi a afirmat că ar fi surprins ca spionajul rus să nu fie activ şi în România.

„Comportamentul Rusiei în Ucraina a schimbat dramatic situaţia de securitate în Europa şi asta face necesar pentru noi să actualizăm planurile de apărare existente şi să creăm unele noi.

Mă aştept ca la sumitul NATO din Ţara Galilor, în septembrie, să luăm decizii despre măsuri pe termen lung pentru a întări apărarea colectivă.

Apărarea colectivă este scopul principal al NATO.

Acum evaluăm ce paşi trebuie să urmăm pentru a întări şi mai mult apărarea colectivă. Şi, bineînteles, aceasta va include şi consideraţii despre ceea ce noi numim desfăşurările de trupe şi tehnica necesare”, a declarat Rasmussen, într-un interviu acordat Hotnews.

Vineri, Rasmussen se va întâlni cu premierul Victor Ponta, cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi cu ministrul Apărării, Mircea Duşa.

 

 

 

 

Oficialul NATO va fi primit la Cotroceni de către preşedintele Traian Băsescu, scrie Gândul.

Aflat la final de mandat, Anders Fogh Rasmussen, efectuează în această perioadă vizite în mai multe state europene.

 

 Sursa: FrontPress

 

Publicitate

Prezenţa trupelor ruseşti în Transnistria ramane una dintre principalele ameninţări la adresa României

 

RUSIA AMENINŢĂ ROMÂNIA. ROMÂNIA VA PUTEA SĂ AIBĂ LEGĂTURI NORMALE CU RUSIA DOAR ATUNCI CÂND SE VA SIMŢI SUFICIENT DE PUTERNICĂ PENTRU A PUTEA VORBI DE LA EGAL LA EGAL CU MOSCOVA.

La mai puţin de 200 de kilometri de graniţa cu România, Armata a XIV-a rămâne neclintită cu cei peste 1.000 de militari şi cele 200.000 tone de arsenal militar.

Rusia ameninţă România în mai multe feluri – prin comasarea trupelor la graniţa de est a ţării, în Transnistria, prin pârghii energetice, fiindcă suntem dependenţi de gazul rusesc, dar şi prin instrumente mai subtile, care ţin de politică şi economie.
În 2008, după ce Rusia a invadat Georgia, nu doar Traian Băsescu se temea că Moscova ar putea provoca România să intre într-un potenţial conflict dincolo de Prut.

În cartea „Un război al minţii”, editată de directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, şi apărută anul trecut la Editura Rao, această ipoteză este dezvoltată şi într-o altă paradigmă: „Agresiunea clasică asupra oricărui stat aflat într-o zonă de de instabilitate este oricând posibilă”.

Altfel spus, statele îşi dezvoltă sisteme sofisticate de apărare, dar războiul clasic nu trebuie subestimat, fiindcă lecţia pe care a vrut să o dea Moscova Occidentului pe 8 august 2008, când i-a atras pe georgieni în cursă şi apoi i-a atacat, s-ar putea oricând repeta.

În Strategia Naţională de Apărare a Ţării prezenţa trupelor ruseşti în Transnistria apare printre principalele ameninţări la adresa României. La mai puţin de 200 de kilometri de graniţa cu România, Armata a XIV-a rămâne neclintită cu cei peste 1.000 de militari şi cele 200.000 tone de arsenal militar: 100 de tancuri, 123 de tunuri şi obuziere, peste 200 de arme antitanc, 9 elicoptere, peste 100 de vehicule blindate. Păstrând controlul asupra enclavei transnistrene, Rusia ţine hăţurile Republicii Moldova, dar, în acelaşi timp, observă şi enervează România.

Nu întâmplător Moscova a dezvoltat în Transnistria, la Sonechegorsk, un centru special de antrenament unde se pregătesc ofiţeri atât pentru pentru disputele regionale, cât şi pentru menţinerea păcii, fiindcă pentru militarii ruşi cele două chestiuni se suprapun.
Moscova nu renunţă la ultimul său bastion armat din Europa de Est, chiar dacă nu-şi propune să-l folosească, tocmai fiindcă îl poate utiliza ca forţă de presiune.

Când Traian Băsescu se temea în 2008 de un conflict în zonă, România avea, după cum spune preşedintele, doar „câteva baterii de praştii cu rază lungă de acţiune”, în 2015 va avea însă un scut american de apărare antirachetă şi poate până atunci va reuşi să scape de frica de ruşi.

Această frică istorică a făcut ca România să se plaseze în relaţiile cu Rusia fie de pe poziţii ostile, cum a făcut Traian Băsescu, incapabil să-şi ascundă antipatia, fie de pe poziţii de vasalitate, cum a făcut Ion Iliescu în 1991, când a semnat un tratat bilateral cu Moscova prin care România se obliga să nu intre în organizaţii ostile Rusiei, cum este şi acum socotită la Kremlin Alianţa Nord Atlantică.

Neizbăvită de nevroze, România nu poate găsi deocamdată calea de mijloc sugerată de americani, aceea de a deveni o punte între Occident şi Rusia.

 Traian Băsescu spunea, după revenirea din vizita pe care a făcut-o la Washington, că-şi doreşte „o formulă de construire a încrederii” cu Rusia, mai cu seamă că relaţiile economice funcţionează bine, dar că „este o linie roşie care nu se poate trece”.

 La fel ca şi NATO, România are cel puţin două semne de întrebare în privinţa bunei-credinţe afişate de Moscova: promisiunea neonorată făcută de Rusia în 1999 privind retragerea Armatei a XIV-a din Transnistria şi invadarea Georgiei în 2008.
România va putea să aibă legături normale cu Rusia doar atunci când se va simţi suficient de puternică pentru a putea vorbi de la egal la egal cu Moscova, de pildă atunci când scutul american antirachetă va deveni funcţional.

 În acest fel, poate că politicienii români vor fi mai puţin atraşi de orbita Kremlinului şi nu se vor mai pune la dispoziţia Rusiei, cum a făcut Ion Iliescu acum 20 de ani sau Mircea Geoană, care s-a dus de mai multe ori pe furiş la Moscova în campania electorală din 2009 pentru a obţine sprijin.

SABINA FATI

Basarabia literara md.

“Moldavia” si Vladimir Putin

 

 

Putin şi “Moldavia”

Începând cu 1 august 2011, „Institutul Rus de cercetări strategice” a difuzat în mai multe mijloace mass-media din Rusia un film cu denumirea „România – instrument al politicii occindentale antiruse”. Pentru a speria cititorul rus, în filmul respectiv se subliniază că România nu numai că nu a renunţat la planul de anexare a Basarabiei, că pretinde asupra teritoriilor care aparţin Ucrainei, dar are şi planuri  pentru cuceriri până la Ural !

Notă: „Moldavia” (Republica Moldova) tinde spre Rusia şi nu spre România, afirmă autorii filmului. Vladimir Putin, spun ei, este cel mai popular politican între Nistru şi Prut, el este simpatizat de peste 70 % din „moldoveni”.

Întrebare: Vl. Putin are „peste 70 %” pentru că „sondajele” au fost făcute de ruşi sau pentru că mass-mediile ruseşti în Republica Moldova au peste 70 % ?

Autor: Dr. Veaceslav Stavila