CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Două state separate, aceeaşi naţiune

 

 

 

 

 

 

O naţiune în două state separate

Un zid, un perete de beton mare şi înalt despărţea un neam, un popor, o naţiune. Un zid care după câteva decenii de ani de rezistenţă şi prezenţă  în viaţa unui popor a fost demolat prin ironia sorţii, prin destinul istoriei.

La căderea zidului (Zidul Berlinului sau Cortina de Fier) au contribuit mulţi factori, însă factorul cel mai important al acestuia au fost prezenţa teoriilor şi reformelor ale lui  M.Gorbaciov prin aşa-numita „Perestroica” şi, totodată, prin comportamentul echilibrat şi paşnic al Uniunii Sovietice, condusă în acea perioadă de acelaşi M.Gorbaciov (distins cu Premiul Nobel pentru Pace, 1990).

Totodată, destinul şi acţiunile „Perestroicii” au reformat şi au reuşit să schimbe o lume întreagă, o Europă, un sistem comunist, o Uniune Sovietică.

Schimbările şi reformele istorice ale omenirii ce se produc şi au loc în viaţa tuturor ţărilor şi statelor de pe mapamond reprezintă o realitate care este într-o permanentă mişcare şi evoluţie atât prin destinul ființei umane, cât şi prin destinul istoric al oricărei naţiuni.

Reformele ce au loc şi se produc într-o societate toate, la rândul lor, işi fac prezenţa prin viaţa omului, care este parte componentă din societatea sau statul respectiv.

Societatea, formă de existenţă socială pentru fiinţa umană, este terenul în care au loc reforme şi schimbări de ordin social, cultural, politic şi economic.

Prin această formă a existenţei, societatea este un spaţiu prin care omul reuşeşte să se afirme, să-şi producă şi să-şi reproducă existenţa, să-şi satisfacă propriile necesităţi şi dorinţe caracteristice proceselor ce decurg între viaţă-om-societate.

Ţinând cont de aceste afirmaţii, atunci omul şi societatea urmează a fi stăpâni pe propria lor viaţă şi propriul destin pe care trebuie să-l trăiască prin prezent şi viitor.

Un zid de beton între două state cu acelaşi grai, dar cu destine diferite pe parcursul dezvoltării factorului uman şi a acţiunilor istorice ale timpului.

Două state cu acelaşi nume separate de o construcţie, fiind creată de un sistem sovietic invaziv şi abuziv, care, în timp, a afectat milioane de vieţi omeneşti atât spiritual, cât şi moral.

În cele din urmă,  prin marea dorinţă, aceste state prin cultura şi mentalitatea lor au reuşit să se reunească, iar acel zid de beton al vremurilor şi-a pierdut valoarea, fiind demolat şi trecut în pagina istoriei.

În timp,  Germania reunită a reuşit să-şi reformeze structura şi conţinutul societăţii, având la bază o limbă, un grai, o cultură.

Aceste valori de o importanţă inegalabilă au reunit, în timp, un popor, o naţiune… Un exemplu remarcabil!

O situaţie, poate identică, este, a fost şi mai rămâne, cu regret, încă în Sud-Estul Europei. Un factor regăsit în aceleaşi valori ale omului, având la bază o limbă de comunicare, o tradiţie, o cultură, o naţiune.

O situaţie, poate neidentică, doar prin neexistenţa acelui zid de beton.

Dar, după părerea mea, ar fi fost mai bine cazul să fie acelaşi perete de beton pentru ca „azi” sau „ieri” putându-l demola şi păstra doar în amintiri şi pagini ale istoriei.

Două ţări care încă mai sunt la o răscruce de a-şi decide soarta reunirii.

Anul 1918, 27 martie, unirea Republicii Democrate Moldoveneşti cu Regatul României – 02 august 1940; cu excepţia, iunie 1941 (stare de razboi mondial) – martie 1944.

Ulterior, acelaşi sistem sovietic abuziv, creatorul zidului între Germania de Est şi Germania de Vest, a construit acelaşi perete de beton, la figurat, între România şi Basarabia, dar cu o conotaţie mai dură şi mai rezistentă în timp. Sistemul sovietic a reuşit să dezbine şi să despartă un popor/o naţiune cu aceeaşi limbă, cultură şi tradiţii.

Pe parcursul câtorva decenii naţiunea română divizată continuă să-şi trăiască viaţa. Pe parcurs, schimbările şi modificările ce au avut loc în cadrul Europei  după anii 1989 şi-au spus cuvântul şi s-au reflectat şi în cadrul R.Moldova, ca rezultat, obţinerea independenţei din 27 august 1991 şi recunoscută ca stat-membru al ONU.

Acest eveniment istoric   a pus capăt unui regim şi unui sistem politic totalitar, dar nu a soluţionat în deplină măsură problema ce ţine de identitatea poporului român.

În cazul dat, teoriile „Perestroicii” nu şi-au făcut efectul şi nu au funcţionat până la sfârşit, precum în cazul Germaniei. R.Moldova, prin formele sale de guvernare, cu conţinutul şi  comportamentul  factorului uman este un model mai dificil şi cu mult mai complex al desideratului.

Omul, factorul uman al societăţii şi parte componentă a R.Moldova, este dezechilibrat şi nu cunoaşte esenţa valorilor adevărate prin care se regăseşte.

Populaţia ţării, cât şi însuşi statul, este influenţat în mod direct şi indirect de mulţi factori interni şi externi (în special, dinspre răsărit) care dezorientează şi împiedică luarea deciziilor de reîntregire a neamului românesc.

Aceşti curenţi străini prin gândire şi ideologie afectează o mare parte a populaţiei băstinaşe, cât şi pe unii oameni de ştiinţă/intelectuali care argumentează contrariul adevărului istoric.

Un factor destul de evident care mai împiedică în luarea deciziilor pentru o eventuală reunire cu România  se profilează şi prin faptul că R.Moldova este o ţară peste măsură de rusificată, limba rusă fiind limba de comunicare interetnică atât pentru minorităţile naţionale de etnie ucraineană, rusă, găgăuză, bulgară, alţii, cât şi pentru o mare parte din băştinaşii consideraţi moldoveni.

Totodată, prin nivelul culturii şi al mentalităţii omului, care s-a format pe parcursul deceniilor, luarea deciziilor  şi realizarea în practică a evenimentului istoric de reunire, cred, mai rămâne o problemă de viitor.  Urmează ca poporul să mediteze şi să decidă cu luciditate acest factor al istoriei, urmează să mediteze şi să decidă, în acelaşi rând, şi clasa politică  şi toţi acei ce guvernează ţara, care trebuie să-şi reformeze de urgenţă conţinutul mentalităţii.

În acest context, aş completa că potrivit datelor statistice elaborate prin recensământul din 2014 se consideră „vorbitori de limbă română declaraţi  etnici români” doar 23,2% din populaţia ţării, astfel fiind consideraţi ca minoritate naţională în propriul stat (Biroul Naţional de Statistică, Chişinău), iar conform Constituţiei, articolul 13, limba de stat se numeşte „moldovenească”.

Cu regret, dar aceasta este o realitate.

R.Moldova, fiind o ţară destul de săracă (ultimul loc în clasamentul european şi printre ultimele locuri clasament mondial), declinul luându-şi startul din anii 1990, are o multitudine de probleme de ordin social, politic, financiar care afectează imaginea ţării atât în plan naţional, cât şi mondial, inclusiv, având datorii interne şi externe de proporţii exagerate (datoria externă în 2014 a fost de 6,495 miliarde dolari S.U.A. sau aproape cota egală cu valoarea PIB-ului.

Datele Bancii Naţionale a Moldovei). Toate acestea sunt o povară destul de grea pentru societate şi popor.

Pe lângă problemele de ordin economic şi social,  ţara mai are de soluţionat şi conflictul politic cu Republica Moldovenească Nistreană (parte din R.Moldova), declanşat odată cu proclamarea independenţei din 27 august 1991.

Acest conflict, care durează de mulţi ani, urmează a fi soluţionat prin negocieri paşnice cu factorii de decizie interni şi externi, cu implicarea la masa tratativelor atât a Uniunii Europene, atât a organismelor internaţionale competente în domeniu, cât şi a Rusiei, care este implicată în acest conflict.

Prin soluționarea  acestuia, unde ar urma să fie respectate drepturile omului cât şi integritatea statului, totodată, sperăm că vor fi soluţionate şi restul problemelor ce ţin de identitatea poporului şi a naţiunii. Aici, ar fi cazul de menţionat că în cadrul celei de a 19-a reuniune anuală a OSCE din 6-10 iulie 2010, la OSLO (cu participarea a 56 ţări, inclusiv R.Moldova, Italia, Germania, Franţa, România, Turcia, Rusia, etc.,), au fost abordate şi problemele R.Moldova, precum „crima organizată şi corupţia” şi „conflictul transnistrean”. 

La acest forum, dna Walburga Habsburg Douglas, raportor pentru Moldova, a accentuat faptul că: „Criza pe care o parcurge R.Moldova nu este una politică, ci una constituţională. Pe de altă parte, concluzia este că avem prieteni şi duşmani în toată lumea, dar cel mai mare duşman al nostru este neunirea noastră.”

 

(Iurie Colesnic, „Moldova a obtinut o mare victorie la OSCE”, Timpul.md, 14.07.2010. Disponibil: http://www.timpul.md/articol/iurie-colesnic-%E2%80%9Emoldova-a-obtinut-o-mare-victorie-la-osce%E2%80%9D-13271.html).

Un lucru este cert, că atât România cât şi o parte din populaţia R.Moldova recunoaşte adevărul istoric al evenimentelor şi fenomenelor prezente. În cazul reunirii întregului popor român, atunci nici pentru România ( dacă să abordăm o realitate) nu ar fi uşor de preluat în componenţa sa un stat falimentar la toate treptele de existenţă socială şi cu datorii interne şi externe de miliarde de dolari.

Însă, cu siguranţă, atât România cât şi R.Moldova sunt conştiente de acest lucru.

Dar, indiferent de toate, un lucru este cert că reîntregirea naţiunii trebuie să fie realizată în termeni de valori/adevăr şi necesitate istorică, necătând la faptul care este nivelul de bogăţie sau sarăcie a ambelor state româneşti.

Bogăţia şi valoarea unui stat și a unui popor se recunoaşte prin nivelul culturii și al identității naționale, prin intelectul uman şi nivelul mentalităţii, prin cuvântul exprimat pentru  o singură dorinţă.

Prin marea dorinţă, cred, în cele din urmă, reîntregirea neamului românesc va avea loc indiferent de criza politică, economică și socială destul de evidentă şi prezentă în viaţa omului şi a societăţii.

Iar pentru a pune accent pe valoarea şi importanţa unui popor, atunci urmează a fi respectate procesele existenţei umane întemeiate pe idealuri şi realităţi.

În caz contrar, prin nerespectarea acestora, fiinţa umană-omul-societatea devin victime ale acestor fenomene care există în afara conștiinței omenești și independent de ea…

 

Galina Martea, sursa: Ziarul Ultima Oră

31/08/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

R.MOLDOVA SI PROIECTELE DE CONSTRUCTIE NATIONAL-STATALA DUPA OBTINEREA INDEPENDENTEI IN 1991

 

Proiecte de construcţie naţional-statală în R. Moldova după 1991

Parcursul celor douăzeci de ani de independenţă, o sută de ani de ţarism, două războaie mondiale, 25 de ani de administrare românească şi peste cincizeci de ani de comunism au făcut ca, după 1991, în Republica Moldova să concureze trei forme majore de memorie colectivă, care au modelat trei proiecte statale şi identitare şi care au fost puternic influenţate de discursul istoric existent la momentul independenţei.

Aceste proiecte au fost direct stimulate de factorii externi, în mod special de Federaţia Rusă şi România, iar pe parcursul evoluţiei R. Moldova ca stat independent, ele au căpătat suport în rândul diferitelor segmente ale populaţiei.

Primul proiect este de orientare românească, care priveşte R. Moldova ca un al doilea stat românesc, populaţia majoritară a ţării ca români, iar istoria ţării ca parte integrantă a istoriei românilor.

Susţinătorii acestui proiect, care există deopotrivă în R. Moldova şi România, dar şi printre reprezentanţii diasporei româneşti în Occident, privesc modelarea geografică şi politică a R. Moldova în contextul politicilor sovietice, care împreună cu antiromânismul, deportările şi rusificarea, au făcut parte din arsenalul Moscovei de deznaţionalizare a românilor din RSSM.

Drept rezultat, independenţa R. Moldova era văzută ca un pas spre re-unificarea cu România, urmând calea similară a celor două Germanii.

Extrem de influent la sfârşitul anilor 1980 – începutul anilor 1990, argumentele liderilor politici şi intelectuali proromâni din R. Moldova şi-au regăsit reflectarea în Declaraţia de Independenţă a R. Moldova adoptată la 27 august 1991, care proclama independenţa R. Moldova faţă de URSS, condamna anexarea Basarabiei la 1812 de către Imperiul Rus şi cea din 1940 de către Uniunea Sovietică şi afirma caracterul românesc al noului stat.

Această apropiere de România s-a reflectat în adoptarea tricolorului românesc ca drapel de stat, a stemei, a valutei naţionale (leul) şi a Imnului „Deşteaptă-te române!” ca Imn naţional al Republicii Moldova.

Acest proiect a pierdut din vigoare în contextul războiului din Transnistria din 1992 şi a începutului articulării „moldovenismului” la mijlocul anilor 1990, dar a rămas destul de influent printre intelectualitate şi segmente largi ale populaţiei, care se identifică drept români.

Această influenţă s-a etalat prin menţinerea cursului de „Istoria Românilor” şi a „Limbii române” ca obiecte de studiu în instituţiile preuniversitare şi universitare, în ciuda încercărilor politicienilor „moldovenişti” de a inocula „Istoria Moldovei” şi a înserării în articolul 13 al Constituţiei R. Moldova din 1994 a „Limbii moldoveneşti” ca limbă de stat în R. Moldova.

Adepţii acestei orientări percep Rusia (în diferitele ei forme statale) din perspectiva unui negativism istoric şi o consideră principala ameninţare la adresa independenţei şi integrităţii teritoriale a R. Moldova.
Persecutat în perioada guvernării PCRM (2001-2009), curentul a căpătat consistenţă politică şi intelectuală din nou în contextul schimbării conjuncturii politice după alegerile parlamentare din 2009, care au condus la răsturnarea Partidului Comuniştilor de la conducere şi la instalarea Alianţei pentru Integrare Europeană. Deşi persistentă ca idee, perspectiva unirii cu România este văzută deja în contextul integrării R. Moldova în Uniunea Europeană şi realizării unirii cu ceilalţi români într-o dimensiune unică europeană.

Al doilea proiect privind construcţia statală-naţională din R. Moldova este unul de sorginte „moldovenist”, care a fost format în contextul perioadei interbelice de către ideologia şi propaganda sovietică, iar ulterior a fost linie oficială de partid şi de stat în URSS şi RSSM.

Potrivit acestui curent, moldovenii şi românii sunt două popoare diferite, care vorbesc limbi diferite, iar istoriile lor, deşi se intersectează în timp, au trasee diferite, pornind uneori chiar de la etnogeneză.

Considerat „mort” în contextul destrămării URSS, acest curent şi-a găsit utilitate curând în perioada postindependenţă, dar mai ales în perioada guvernării PCRM (2001-2009), de data asta mulându-se pe reperele statalităţii moldoveneşti postsovietice.

Proiectul „moldovenist” capătă importanţă şi vigoare în contextul alegerilor parlamentare din 1994, iar ca punct de reper al inoculării sale poate fi considerată organizarea la 5 februarie 1994 a Congresului „Casa Noastră – Republica Moldova”.

La congres, preşedintele în exerciţiu Mircea Snegur a denunţat orientarea românească şi a acuzat intelectualitatea de faptul că se îndoieşte de „…legitimitatea şi fundamentele istorice ale dreptului de a fi un stat, de a ne numi poporul moldovenesc”.

În acelaşi context, a fost reiterată şi teza sovietică a „limbii moldoveneşti” distincte de cea română, iar congresul a constituit începutul unei ideologii oficiale a statului moldovenesc, reprodus ulterior de guvernările agrariene şi comuniste. Promovată de ideologia şi propaganda sovietică, teoria „moldovenismului” şi a „statalităţii moldoveneşti seculare” a fost preluată şi adaptată noilor circumstanţe politice de agrarieni şi comunişti, în perioadele lor de guvernare în mod special, ca elemente centrale ale construcţiei statului şi identităţii naţionale.

Printre măsurile care confirmă revenirea „moldovenismului” în politică putem enumera renunţarea la Imnul „Deşteaptă-te române!” şi introducerea sintagmei „limba moldovenească” ca limbă de stat în noua Constituţie adoptată la 29 iulie 1994. Politica „moldovenizării” se regăseşte şi la preşedintele Petru Lucinschi, care afirma ideea continuităţii milenare a poporului moldovenesc şi seculare a statalităţii, fapt în mare parte explicat de lipsa de legitimitate istorică a noului stat moldovenesc.

Asta a implicat o linie de continuitate dintre „moldovenismul statalist” şi argumentaţia istorică de tip sovietic, iar acest fapt în mod expres capătă consistenţă în perioada guvernării PCRM (2001-2009), când s-au întreprins măsuri energice în vederea oficializării unei „ideologii moldoveniste”, care au culminat la 19 decembrie 2003 prin adoptarea „Concepţiei politicii naţionale a Republicii Moldova”, prin care statul a încercat să-și impună autoritatea asupra „discursului identitar”, proclamând „…continuarea politico-juridică a procesului multisecular de statalitate continuă a poporului moldovenesc”.

Octavian Țâcu
Timpul md.

29/08/2013 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rusia moare de grija suveranităţii şi neutralităţii Republicii Moldova.”Românizarea”românilor moldoveni cu voie de la Moscova !

 

 

„Românizarea” RM cu voie de la Moscova?

Rusia moare de grija suveranităţii şi neutralităţii RM.

A spus-o Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, după întâlnirea cu omologul său din România, Titus Corlăţean. „Ne pronunţăm în continuare pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, care trebuie să rămână un stat suveran şi să-şi păstreze neutralitatea, în corespundere cu Constituţia sa”, a declarat şeful diplomaţiei ruse.

Îşi va retrage Rusia trupele şi muniţiile de pe teritoriul RM? Nu! Respectarea suveranităţii şi neutralităţii RM se referă la altcineva. Lavrov sugerează de fapt că RM nu dispune aşa cum îi place Rusiei de suveranitatea sa.

Românizarea românilor

Kremlinul nu vede cu ochi buni înlăturarea sârmei ghimpate de pe Prut şi refacerea podurilor de peste acest râu. Fireasca, simpla comunicare dintre Bucureşti şi Chişinău este taxată ca o diversiune împotriva independenţei RM, ca un proces de „românizare” a RM.

„Consider că este total greşit să se vorbească despre „românizarea” Republicii Moldova, în condiţiile în care avem o istorie, cultură, tradiţii comune cu majoritatea populaţiei acestei ţări, vorbim aceeaşi limbă – româna”, a răspuns Corlăţean insinuărilor de acest fel.

Cu toate acestea, ceva se schimbă în modul cum priveşte Moscova în direcţia României. Ea începe să transmită semnale contradictorii, lucru ce nu se observa mai înainte.

Acuzaţiile de „românizare” vin din partea Rusiei anchilozate, care acţionează dintr-un reflex sovietic, care continuă, împotriva oricăror evidenţe, să afirme că Prutul desparte două popoare diferite. (Singura ei concesie este că în România şi RM se vorbesc limbi înrudite, asemănătoare.)

Rusia „nouă”, mai „sofisticată”, care gândeşte strategic, pe termen lung, recunoaşte că acuzaţiile de „românizare” sunt stupide, că apropierea dintre două părţi ale aceluiaşi popor, separat în mod forţat, este firească, legitimă şi inevitabilă în actualele condiţii. Ideea ademenirii României în Uniunea Eurasiatică răspunde acestei inevitabilităţi.

Rusia învaţă

Până la recăpătarea puterii militare de altădată, înarmându-se repede, Rusia învaţă în acelaşi timp folosirea puterii economice, a „softpower”-ului, încearcă să investească în scopuri geopolitice enormele sume de bani pe care le câştigă din vânzarea resurselor energetice şi a materiei prime.

Umplându-şi buzunarele cu valută, ea prinde la curaj. Oricât ar părea de iraţional, nerealist, ea se pregăteşte să lupte cu UE nu numai în Ucraina sau RM, ci şi în România şi în alte ţări din Europa Centrală (după cum a prezis Stratfor).

Reuşind să torpileze Nabucco, e de presupus că va deveni şi mai agresivă. România pare în conjunctura actuală veriga cea mai slabă. Şi, într-un fel, este.

Dar nu atât prin ortodoxie, cum susţin în mod ipocrit strategii eurasianismului, cât prin ataşamentul faţă de RM. RM e momeala pe care vrea s-o folosească Kremlinul pentru a atrage România de partea sa.

O va muşca Bucureştiul? E greu de crezut, deşi, uneori, unii politicieni, în lupta oarbă, crâncenă, pentru putere, dau impresia că ar fi dispuşi să se sprijine pe Moscova. Oricum, calculul nu poate să lipsească din proiectele expansioniste ale Rusiei, ea nu aruncă bani în vânt, nu în mod conştient.

Resetarea relaţiilor cu România

Planurile „grandioase” ale Kremlinului în regiunea noastră pot determina o regândire a atitudinii faţă de relaţiile dintre RM şi România. Decât să se opună procesului inevitabil de apropiere dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului, de ce să nu încerce să profite de aceasta? Nu întâmplător a venit strategul lui Putin la Chişinău şi a elogiat poporul român, intelectualii săi, a vorbit despre posibilitatea reunirii RM cu România.

Nimeni în Rusia nu abordează fără voie de la Kremlin (sau de la FSB) chestiuni atât de sensibile pentru orgoliul imperial al ruşilor. Deşi s-a oprit la Chişinău, Aleksandr Dughin a vorbit şi pentru Bucureşti.

Ca şi vizita inopinată la Bucureşti a lui Nicolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate a Federaţiei Ruse, călătoria lui Dughin pare să se înscrie într-un scenariu de „resetare” a relaţiilor ruso-române. Vizita, dar mai ales modul în care a fost primit Corlăţean la Moscova aduce o confirmare acestei idei. Faptul că propunerea lui Corlăţean de a se reveni la chestiunea Tezaurului României nu a provocat iritarea de altădată este simptomatică.

O coincidenţă simbolică

Privită în acest context, invitaţia surprinzătoare a lui Leancă la Bucureşti, pe 9 iulie, după întrevederea lui Corlăţean cu Lavrov, poate fi considerată o coincidenţă simbolică.

La conferinţa de presă a premierilor celor două state româneşti a fost anunţată (e adevărat, nu pentru prima oară) trecerea de la vorbe la fapte în construirea conductei de gaze Iaşi-Ungheni, a interconexiunii energetice pe linia Fălciu-Goteşti, dar şi a mai multor poduri peste Prut.

Ponta va veni de ziua independenţei RM la Chişinău, pentru a asista, în acea zi simbolică, la începutul unei construcţii simbolice, care va marca primul pas spre independenţa energetică a RM. (Înainte de Ponta, pe 17 iulie, la Chişinău va veni Traian Băsescu, la invitaţia lui Nicolae Timofti.) Este planificată şi o nouă şedinţă comună a guvernelor ambelor state româneşti.

Astfel, putem constata că se încheie hiatusul în relaţiile premierilor României şi RM, după ce Vlad Filat, sub un pretext fals, nu şi-a onorat promisiunea de a merge la Iaşi, pe 24 ianuarie 2013. (Atunci, fiindcă veni vorba, nedorind, probabil, să supere Moscova, să nu-l dezamăgească pe Rogozin, Filat a comis o greşeală pentru care va mai plăti, cu neîncrederea din partea Bucureştiului, dacă va mai reveni, şi e posibil să revină, în funcţiile publice din cele mai înalte.

S-a mai spus că, din păcate, liderul PLDM este un bun organizator, un politician charismatic, dar un strateg vulnerabil.)

Declaraţii… fără fond

Recunoaşterea independenţei Transnistriei ar submina planurile Rusiei în această zonă, ar tăia „cordonul ombilical” al RM cu Rusia. Iar aceasta ar reduce în mod automat posibilităţile sale de a influenţa asupra României.

De aceea, Moscova va continua să mimeze detaşarea de acţiunile Tiraspolului, declarând că respectă integritatea teritorială a RM.

Ea va încerca să torpileze summitul de la Vilnius, însă folosind pârghiile de care dispune la Chişinău, apăsând pe butonul cam prăfuit „Revoluţia de catifea”. A şi apăsat deja.

Jurnal de Chisinau

Nicolae Negru

16/07/2013 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: