CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Marea UNIRE a românilor – un vis devenit realitate la 1 decembrie 1918

1 decembrie, Ziua Națională a României. Cum a fost înfăptuită Marea Unire  de la 1918 - Stirileprotv.ro

Evenimentul politic cel mai important al secolului trecut a fost pentru poporul nostru înfăptuirea unirii tuturor provinciilor locuite de români aflate sub o stăpânire străină.

La 1 decembrie 1918,la finalul Primului Război Mondial, țara noastră obținea mai mult decât eliberarea românilor din Austro-Ungaria, pe care și-o propusese inițial. Atunci s-a împlinit idealul național pentru care luptaseră timp de secole românii şi s-a desăvârșit statul național unitar român.

Plecând de la Unirea dintre Țara Românească și Moldova în 1859,  sub domnia principelui Alexandru Ioan Cuza, şi de la dobândirea independenței României în războiul împotriva Imperiului Otoman (1877-1878), poporul român a crezut în unitate și a luptat pentru acest nobil ideal.

Marea Unire de la 1918 a marcat procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români au putut fi cuprinse între granițele aceluiași stat, care avea să fie recunoscut, în anii ce au urmat Marelui Război , rând pe rând la nivel internațional și de marile puteri ale epocii .

,,Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât” s-a dovedit a fi o sintagmă profetică pentru poporul român. Astfel, în 27 martie 1918 avea loc unirea Basarabiei cu România, după care, la 28 noiembrie a urmat unirea Bucovinei , iar la 1 decembrie s-a înfăptuit și unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și a Maramureșului, după ce Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat o rezoluţie în care era proclamată unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România.

Atunci, omul politic transilvănean Vasile Godiş a dat citire rezoluţiei Unirii:

„Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”

Discursul lui Vasile Goldiș de la 1 decembrie 1918 - Citate Impresionante

Miracolul Marii Uniri nu s-a făcut în condiții ușoare. La 1918, România era vlăguită de război și de o epidemie pustiitoare, parțial ocupată de armate străine și izolată de aliații săi. Toate nemulțumirile și dezbinările noastre de astăzi par neînsemnate față de ceea  ce au avut de înfruntat atunci înaintașii noștri. Și, totuși, au reușit acolo unde toți cei dinaintea lor dăduseră greș de nenumărate ori.

Proiectul UDMR privind implementarea prevederilor din Rezoluția de la Alba  Iulia a fost respins

Românii anului 1918 au demonstrat că prin unirea acelei generații în gând şi fapte au putut obține ceea ce înaintașii lor doar au sperat.

Acest aspect ar trebui să constituie un motiv de reflecție pentru generațiile de astăzi, arătând cum figuri naționale prolifice, precum regii României, oamenii politici, militarii şi oamenii simpli din popor, au putut fi marii artizani ai Marii Uniri.

La Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, Biserica românească a avut ca delegaţi de drept: 5 episcopi, 4 vicari, 10 delegaţi ai consistoriilor ortodoxe şi ai capitolurilor unite, 129 protopopi, câte un reprezentant al Institutelor pedagogice, câte doi reprezentanţi ai studenţilor de la fiecare institut teologic, preoţi şi învăţători ai şcolilor confesionale, delegaţi din diferite circumscripţii electorale, precum şi numeroşi preoţi împreună cu păstoriţii lor, care au făcut parte din cei peste 100.000 de români transilvăneni prezenţi aici.

Moștenirea lăsată generațiilor ce le-au urmat a fost dovada vie a faptului că ,,Unde-i unul nu-i putere/ La nevoi și la durere/ Unde-s doi, puterea crește/Și dușmanul nu sporește”, după cum puncta Vasile Alecsandri în poemul său ,,Hora Unirii”.

Punct culminant al istoriei românilor, 1918 a fost anul în care s-a pus în aplicare dreptul poporului nostru la autodeterminare – oficializat în urma declarației președintelui Woodrow Wilson, din ianuarie 1918.

În ziua în care, la Alba Iulia, Transilvania se unea cu România, desăvârşindu-se astfel statul naţional unitar român, regele Ferdinand şi regina Maria se reîntorceau în Capitală, alături de armata română, după doi ani petrecuţi în refugiu la Iaşi. În primăvara anului 1919, regele împreună cu regina Maria, au vizitat mai multe oraşe din Transilvania.

Harta: Harta Marii Uniri 1918

Pe 28 octombrie 1920, s-a semnat Tratatul de la Paris, pe de-o parte de România şi pe de cealaltă parte de Puterile Aliate (Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia), care a avut ca scop recunoaşterea unirii României cu Basarabia, şi care a rămas neratificat de Japonia.Uniunea Sovietică,statul bolşevic născut pe ruinele fostului aliat al României, Imperiul Ţarist, nu a recunoscut această unire, iar acţiunile Japoniei au venit ca rezultat al unui protocol secret care a făcut parte dintr-un tratat între cele două state în 1925.

Tratatele speciale cu Austria (la Saint Germain), cu Bulgaria (la Neuilly-sur-Seine) și cu Ungaria (la Trianon) au consacrat pe plan internațional, ceea ce poporul român decisese în anul 1918, adică noua componență a țării și noile granițe ale României.

15 octombrie 1922 – A avut loc solemnitatea încoronării regelui Ferdinand  şi a reginei Maria la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, România. | CER  SI PAMANT ROMANESC


La 15 octombrie 1922, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, avea loc ceremonia încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria. Coroanei regale de oţel a regelui Carol I, ce amintea de Plevna, i s-au adăugat însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, simbolizând actul unirii tuturor provinciilor istorice româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh.

La multi ani, dragi români! Să trăiască în veci România UNITĂ, ţara tuturor Românilor!

01/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920 prin care Marile Puteri recunoșteau suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei

Harta Basarabiei, folosită la Conferința de Pace de la Paris (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

Harta Basarabiei, folosită la Conferința de Pace de la Paris (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918).

Foto: Imagine de la CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1919-1920)

28 octombrie 1920, Paris. TEXTUL TRATATULUI prin care principalele Puteri Aliate şi Asociate – Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia – recunșteau suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei.

Imperiul Britanic, Franţa, Italia, Japonia, principalele Puteri Aliate şi România:

Considerând că, în interesul păcii generale în Europa, trebuie să se asigure chair de pe acum în Basarabia o suveranitate care să corespundă aspiraţiilor populaţiunii şi să garanteze minorităţilor de rasă, religie sau limbă, protecţiunea ce le este datorită;

Considerând că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată;

Considerând că populaţia Basarabiei şi-a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România;

Considerând, în fine, că România, din propria sa voinţă, doreşte să dea garanţii sigure de libertate şi de dreptate, fără distincţie de rasă, de religie sau de limbă, conform cu Tratatul semnat la Paris la 9 decembrie 1919, locuitorilor Vechiului Regat al României, cât şi ai teritoriilor de curând transferate;

Au hotărât să încheie prezentul tratat şi în acest scop au desemnat plenipotenţiarii lor…

Art. 1. Înaltele Puteri contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului, de la vărsarea lui până la punctul unde este tăiat de vechea limită între Bucovina şi Basarabia şi această veche limită.

Art. 2. O comisiune compusă din 3 membri, din care unul va fi numit de către principalele puteri aliate, unul de către România şi unul de către Consiliul Societăţii Naţiunilor (pentru Rusia), va fi constituită în cele 15 zile care vor urma punerii în vigoare a prezentului tratat, pentru a fixa la faţa locului noua linie de frontieră.

Art. 3. România se angajează să respecte şi să facă să se respecte în mod riguros pe teritoriul Basarabiei vizat în art. 1, stipulaţiunile Tratatului semnat în Paris la 5 decembrie 1919, de către Principalele Puteri Aliate şi Asociate şi de către România şi mai ales să asigure locuitorilor fără distincţie de rasă, de limbă sau de religie aceleaşi garanţii de libertate şi dreptate, ca şi celorlalţi locuitori ai tuturor teritoriilor făcând parte din Regatul României.

Art. 4. Naţionalitatea română va fi câştigată cu depline drepturi, cu excluderea altora, „resortisanţilor“ vechiului Imperiu Rus stabiliţi pe teritoriul Basarabiei, arătat la articolul 1.

Art. 5. În timp de 2 ani, cu începere de la punerea în vigoare a prezentului tratat, locuitorii care depindeau de vechiul Imperiu Rus, mai mari de 18 ani, şi stabiliţi pe teritoriul Basarabiei, vizat la art. 1, vor avea facultatea să opteze pentru orice naţionalitate vor vrea.

Optarea soţului va antrena pe aceea a femeii şi optarea părinţilor va antrena pe aceea a copiilor mai mici de 18 ani.

Persoanele care au optat ca mai sus vor trebui să-şi transporte domiciliul lor în statul în favoarea căruia au optat, în cele 12 luni care vor urma.

Ele vor fi libere să păstreze bunurile imobiliare pe care le posedă pe teritoriul român. Vor putea să ducă cu ei bunurile mobile de orice natură. Pentru aceasta nu vor fi supuşi la nici o taxă de ieşire (export).

Art. 6. România recunoaşte ca locuitori români, cu drepturile depline şi fără nici o formalitate, locuitorii vechiului Imperiu Rus, care sunt născuţi pe teritoriul Basarabiei, vizat la art. 1, din părinţi având domiciliul lor în Basarabia, chiar dacă la data punerii în vigoare a prezentului tratat, aceştia nu se găsesc domiciliaţi în Basarabia.

Totuşi, în cei doi ani care vor urma punerii în vigoare a prezentului tratat, aceste persoane vor putea să declare în faţa autorităţilor române competente, în ţara lor de reşedinţă, că renunţă la naţionalitatea română şi atunci aceste persoane încetează de a fi considerate ca depinzând de România. În această privinţă declaraţia soţului va fi valabilă pentru soţie şi a părinţilor va fi valabilă pentru copiii mai mici de 18 ani.

Art. 7. Înaltele Puteri contractante să recunoască gura Dunării, zisă gura de la Chilia, trebuie să treacă sub jurisdicţiunea Comisiunii Europene Dunărene.

În aşteptarea concluziei unei convenţiuni generale pentru regimul internaţional al căilor de apă, România se angajează a aplica porţiunilor sistemului fluvial al Nistrului, care pot fi respinse pe teritoriul său sau care formează interesele sale, regimul prevăzut la primul paragraf al art. 332 şi în art. 333-338 din Tratatul de pace cu Germania de la 28 iunie 1919.

Art. 8. România îşi va asuma responsabilitatea părţii proporţionale Basarabiei din datoria publică rusă şi orice altfel de angajamente financiare ale Statului Rus, aşa precum va fi determinată de o Convenţiune particulară între principalele puteri aliate şi asociate, de o parte, şi România, de altă parte.

Această convenţiune va fi pregătită de o Comisiune desemnată de sus-numitele puteri. În caz când Comisiunea nu va ajunge la un acord în timp de 2 ani, chestiunile în litigiu vor fi supuse arbitrajului Consiliului Societăţii Naţiunilor.

Art. 9. Înaltele Puteri contractante vor invita Rusia să adereze la prezentul tratat, imediat ce va exista un guvern rus recunoscut de ele. Puterile îşi rezervă dreptul de a supune arbitrajului Consiliului Societăţii Naţiunilor toate chestiunile care vor putea fi ridicate de către Guvernul rus privitor la detaliile acestui tratat, fiind bine înţeles că frontierele definite în prezentul tratat, cum şi suveranitatea României asupra teritoriilor specificate în acest tratat, nu vor mai fi puse în discuţie în nici un caz.

În acelaşi fel se va proceda cu toate dificultăţile care ar putea să se nască ulterior din aplicarea sa (a Tratatului). Prezentul tratat va fi ratificat de puterile semnatare. El nu va intra în vigoare decât după depunerea acestor ratificaţiuni şi cu începere de la intrarea în vigoare a tratatului semnat de principalele Puteri Aliate şi Asociate şi România la 9 decembrie 1919. Depunerea ratificărilor se va face la Paris.

Puterile al căror guvern se află în afara Europei vor avea facultatea să se unească a face cunoscut Guvernului Republicii Franceze, prin reprezentantul diplomatic la Paris, că au dat ratificarea şi în acest caz, ele vor trebui să trimită actul ratificării cât de curând posibil.

Se va dresa un proces-verbal de depunere a ratificărilor.

Guvernul francez va remite tuturor puterilor semnatare o copie certificată conform cu procesul-verbal de depunere a ratificărilor.

Făcut la Paris, la 28 octombrie 1920 într-un singur exemplar care va rămâne în arhivele Guvernului Republicii Franceze, şi după care se vor face expediţii autentice la fiecare din puterile semnatare ale tratatului.

Plenipotenţiarii care, din cauza absenţei momentane din Paris, n-au putut să-şi pună semnăturile pe prezentul tratat, vor fi încuviinţaţi să o facă până la 15 decembrie 1920.

Pentru care plenipotenţiarii de mai jos, ale căror puteri au fost recunoscute „en bonne et due forme“, au semnat prezentul tratat.

(Urmează semnăturile plenipotenţiarilor).

 Foto: membrii delegației României la Conferința de pace de la Paris (1919-1920 )

ADDENDA

Rusia Sovietică, printr-o notă ultimativă a protestat la 1 noiembrie 1920, fără nici un temei, împotriva tratatului de la Paris, făcând cunoscut că îl respinge și insistând ca acesta să nu fie ratificat. În nota adresată statelor semnatare se specifica următoarele:

„Aflând că între Marile Puteri Aliate și România s-a semnat Tratatul cu privire la alipirea la aceasta din urmă a Basarabiei, guvernele Republicilor Sovietice ale Rusiei și Ucrainei declară că ele nu pot recunoaște ca având putere înțelegerea cu privire la Basarabia făcută fără participarea lor și că ele nu se consideră în niciun fel legate de tratatul încheiat pe această temă de alte guverne”. La acest protest, a existat la 10 noiembrie o notă de răspuns al guvernului român, semnată de Alexandru Averescu, prim-ministru, și Take Ionescu, ministru de externe, în care se arăta că: „Unirea Basarabiei cu România este o chestiune definitiv rezolvată și guvernul român nu o pune sub semnul îndoielii. Chestiunile secundare referitoare la schimbarea de suveranitate și care au fost rezolvate prin zisa convenție sunt singurele hotărâri să precizeze relațiile între România și Rusia”.

Deși protestul Sovietelor nu a fost luat în considerare de Marile Puteri, absența Rusiei de la Conferința de Pace de la Paris a fost percepută ca un „aspect vulnerabil” al tratatului din 28 octombrie 1920. După cum remarca istoricul francez J. B. Duroselle, absența semnăturii Rusiei făcea ca frontiera româno-sovietică să fie „singura frontieră europeană a acesteia care nu a fost stabilită printr-un acord liber fixat”.

Protestul vehement al Moscovei în nota din 1 noiembrie 1920, prin care a contestat valabilitatea protocolului basarabean şi autoritatea Aliaţilor în problema Basarabiei, a fost doar începutul unei politici ce a marcat relaţiile sovieto-române în perioada respectivă. Insistenţa diplomaţiei româneşti de a obţine recunoaşterea suveranităţii sale asupra Basarabiei din partea Uniunii Sovietice, cât şi intransigenţa guvernului sovietic confirmă valabilitatea acestor afirmaţii. Rămâne regretabil faptul că lipsa de abilitate a diplomaţiei române, la momentul oportun soluţionării problemei Basarabiei, a oferit Rusiei Sovietice pretextul pentru a vehicula veleităţile de mare putere.

Privind retrospectiv istoria interbelică a Basarabiei, trebuie să recunoaştem că lacuna cea mai gravă a tratatului de la 28 octombrie 1920 a fost absenţa unui acord prealabil cu Rusia Sovietică în această problemă. Chiar dacă Rusia Sovietică declarase să nu este moștenitoarea Imperiului Rus.

Conform dreptului internațional, un tratat intră în vigoare după ratificarea acestuia de către toate statele semnatare.

În 1922, Tratatul a fost ratificat de către România şi Marea Britanie, în 1924 – de către Franţa, iar în 1927 – de Italia. Japonia nu a ratificat niciodată acest tratat și, în consecință, el nu și-a produs efectele juridice.

Edificator este modul cum şi-a soluţionat Polonia problema frontierelor sale cu Rusia Sovietică. La 18 martie 1921 Polonia a semnat cu Rusia Sovietică pacea de la Riga, prin care la Polonia erau alipite jumătate din Belorusia, cu o populație de aproximativ patru milioane de locuitori şi toată Ucraina de Vest cu o populație de zece milioane locuitori.

După semnarea tratatului sovieto-polon, frontierele polono-sovietice şi polono-lituaniene erau recunoscute de Marea Britanie, Franța, Italia şi Japonia prin decizia Conferinței Ambasadorilor din 15 martie 1923.

Timp de 18 ani aceasta a determinat frontiera de vest a URSS cu statul polonez fără vreo contestație deschisă din partea guvernului de la Moscova.

Unirea de la 27 martie 1918 nu a fost recunoscută oficial niciodată de Uniunea Sovietică, iar eforturile diplomației românești pentru recunoașterea internațională a actului Unirii au fost brutal întrerupte de invadarea sovietică a Basarabiei, în urma ultimatumului de la 26 iunie 1940.

  După abia o jumătate de veac, când Imperiul sovietic se va destrăma, Republica Moldova constituită pe teritoriul fostei provincii Basarabia își va proclama, la 27 august 1991, independența.

Surse:

Monitorul oficial“, nr. 100, 8 august 1922

Publicat în: Crestomaţie la istoria românilor (1917—1992),Chişinău, Editura „Universitas”, 1993, p. 67-70.

https://moldova.europalibera.org/a/recunoa%C8%99terea-interna%C8%9Bional%C4%83-a-basarabiei-(viii)-tratatul-de-la-paris-din-28-octombrie-1920

02/04/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: