Se află continentul european în pragul unui iminent pericol ?

 

În urmă cu câţiva ani, postul Vocea Rusiei lansa, prin site-ul conex în limba română, o ipoteză  tulburătoare în privinţa aderării României la Spaţiul Schengen.

Într-un editorial intitulat “România nu va intra în Schengen niciodată”, autorul editorialului, Valentin Mândrăşescu, afirma un lucru care pune pe gânduri:

”Germania blochează intrarea României în Schengen, aplicând astfel o măsură asiguratorie, care va proteja spaţiul european de anumite consecinţe ale evenimentelor care se vor desfăşura în viitorul apropiat în spaţiul balcanic”.

Despre ce “evenimente care se vor desfăşura în viitorul apropiat în spaţiul balcanic” este vorba, nu ştim, dar pare a avea cunoştinţă autorul.

Căci continuă, întărind ideea:“Nimic “personal”, doar pragmatism care vizează securitatea proprie”. 

Deci în Balcani urmează să aibă loc evenimente care determină Germania să îşi ia măsuri pentru propria securitate? 

Fapt este că Europa devine  o tema geopolitică tot mai pasională, uneori chiar isterizanta, cu șansa – nedorită – de a intra în zona subiectelor arzătoare ale momentului: Trump, Brexit, Rusia, China, islamismul.

Dar astfel, funcția moderatoare a Europei postbelice riscă să se dilueze și să piardă poziția preeminentă care i-a asigurat strălucire în ultimele cinci secole (cu toate părțile sale întunecate, și ele mereu prezente).

Se vorbește, și pe un tot tot mai alarmist, despre declinul Europei, dar rememorând istoria, se poate vedea că o asemenea percepție nu este deloc nouă.  

Se caută până azi, de la Montesquieu până la Kissinger, cauzele prăbușirii Imperiului Roman, se readuc mereu în discuție previziunile istoricilor Spengler și Toynbee despre dispariția iminentă a civilizației europene.

Temeri, până acum, pripite și nejustificate, căci Europa și-a revenit și a renăscut mereu din catastrofele istorice care au încercat-o.

Dar iată că, din nou, Vechiul Continent pare să se afle în pragul unui iminent pericol existențial.

Se află oare continentul într-adevăr în față unei asemenea alternative?

„Continent”, pentru că nu este vorba doar de Uniunea Europeană, în fond un construct de instituții, ci de Europa în întregul ei, cu toate atuurile, valorile și resursele sale, cu toată zestrea sa culturală și de înțelepciune politică, cu toate aventurile și experiențele sale, fie ele victorioase sau nefaste.

Punctual, a vorbi astăzi despre Europa înseamnă de fapt a vorbi despre Europa Unită.

  Curios, în marea dezbatere pătimașă asupra destinului Europei nu s-au găsit termenii exacți, cei mai potriviți, care să definească forțele ce pun în mișcare sinergiile europene și trasează, prin ciocnirea lor (pașnică), în accepția dată de Huntington, traseul viitor al continentului.
Fapt este că Europa are de făcut față unei sumedenii de provocări interne la nivel de stat, şi de relații interstatale, grupări de state de ordin politic, economic, militar, financiar, tehnologic etc.

Provocările externe vizează însăși poziția și însuși rolul geopolitic al Europei în lume.

În 2019, scrie „The Economist”, India va depăși Marea Britanie și Franța pentru a deveni a cincea economie mondială.

Confruntarea între America și China, conjugată cu influența crescândă a Chinei în Europa ar putea determina continentul la compromisuri delicate cu Beijingul (dar și cu Moscova) și prezintă riscul distanțării de America. Iar Germania și-a anunțat public, la nivelul cel mai responsabil al Berlinului, o asemenea intenție.

Retragerea militară americană din Orientul Mijlociu ar putea obliga Europa la o implicare sporită în regiune.

Criză ucraineană ar putea și ea împinge Europa la o politică și o acțiune mai directă în acest spațiu postsovietic.

 

 

 

 

 

 

 

În sfârșit, în arealul continental, Europa Unită poate fi chemată să gestioneze într-un fel sau altul situația ambiguă și preocupanta din Balcanii de Vest și din Europa Centrală, unde – dincolo de spectrul migrației masive extraeuropene – devine tot mai clară accentuarea declinului demografic.

  

Se redeschide frontul din Balcani?

 
Un personaj al lui Bernard Shaw spunea că într-o Europă fără războaie, singurul loc în care europenii s-ar mai putea bate între ei ar fi regiunea Balcanilor.

I-au dat dreptate, la scurt timp după înțelegerile din Malta, războaiele din spațiul iugoslav (dar, e drept, și cele din spațiul post-sovietic – R. Moldova și Georgia).

După care, pace continentală, dar cu Balcanii de Vest ca o zonă în continuare problematică.

Aici deficitul de democrație rămâne, cu încăpățânare, o constantă, iar insecuritatea, neîncrederea și problemele litigioase între vecini riscuri – presante.

Păi cum altfel să înțelegi că UE și NATO n-au putut sau n-au vrut să includă zona în itinerariul marșului lor pașnic și triumfal către Est?

Mai grav este că, evitând să cuprindă sau să implice cumva în sinergia geopoliticii sale această părticică de Europa, Occidentul a început să se și dezintereseze tot mai mult de ea.

Și asta când? Când Balcanii de Vest involuau rapid spre starea de cea mai vulnerabilă, mai tensionată și mai riscantă zonă de pe continent.

Zilele trecute, UE (de fapt Comisia Europeană) a anunțat un proiect despre care nu se prea poate spune deocamdată dacă este temerar, prudent, precaut sau de tatonare.

E în orice caz unul deconcertant. Prin el, Bruxellesul își propune să apropie aceste state de Europa Unită și să le pregătească (și ajute) pentru integrarea lor europeană.

Iar în față fiecăruia dintre aceste (șase) state se află, pe lângă exigențele europene comune, propriile lor migrene și necazuri, la ele acasă sau cu vecinii.

Serbia nu recunoaște Kosovo ca stat independent, Macedonia e în conflict cu Grecia care-i contestă denumirea ca stat, căci este și cel al unei regiuni grecești, Bosnia-Herțegovina este un stat precar și în interior, și în relațiile cu Serbia, Kosovo e și nu e recunoscut ca stat pe plan internațional, Albania și Muntenegru, chiar membre ale NATO fiind admise, se află mult sub baremurile europene stabilite de UE.

Drept care, precizează acum Bruxellesul, fiecare dintre aceste state ar putea întra în UE atunci când își va fi rezolvat problemele din propria ogradă.

Strategia de integrare europeană a Balcanilor de Vest acum lansată indică traseu viitor al acestor țări și direcțiile lor de acțiune (stat de drept, democrație, reforme, bună guvernanță, anticorupție, reconciliere, bună vecinătate etc. etc).

Data orientativă pentru aderarea lor individuală la UE ar fi anul 2025, estimează președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, dar, adaugă el, nu e obligatorie.

Să fi învățat oare Bruxellesul din lecția amară a demersului sau nefericit (căci negândit și nepregătit) în Ucraina, unde, încercând să forțeze nota, a primit replica promptă și dură a Rusiei?

Este de înțeles așadar de ce lumea se întreabă acum ce stă în spatele noii inițiative a demnitarilor europeni de la Bruxelles.

În Marea Britanie, «Financial Times» crede că se dorește dezinflamarea și normalizarea situației încordate din zonă, dar și contracararea Rusiei și a Turciei care au, fiecare, interese pe aici.

În Statele Unite, «Foreign Affairs», după ce veștejește dezinteresul prelungit al UE și SUA pentru Balcanii de Vest, ceea ce a condus la deteriorarea tot mai periculoasă a situației în zonă, apreciază că Strategia UE în materie «n-are dinți», așadar nici eficientă.

Și nici viziune – căci admiterea individuală, la emulație, chiar dacă ar stârni o competiție benefică, ar accentua într-o și mai mare măsură tradiționalele ranchiuni și rivalități «balcanice», și așa la cote înalte.

Oricum, Occidentul trebuie să se implice serios și responsabil în zonă, căci altfel, avertizează publicația americană, «Rusia își va spori influența».

Protagoniștii mondiali au început așadar, organizarea de șantier pentru edificarea unui nou raport de forțe la scară regională.

Se vede că nici în Malta, nici după, n-au avut timp sau n-au crezut că ar fi necesar să cadă la învoială și asupra soartei post război rece a acestui petec de uscat european atât de zbuciumat în istorie.

Dar ați auzit pe cineva vorbind la București despre problemele Balcanilor?

 

 

În loc de concluzii

 

 

Până la urma, dincolo de aspectele poate prea concrete ale scenariilor, rămâne ideea ca Peninsula Balcanica este vazuta, din nou, ca butoiul cu pulbere al Europei, asa cum era vazuta inca din sec. XIX.

Calculele ruseşti, in aceasta privinţă, pot coincide cu cele germane.  

Germania, încă de la cancelarul Otto von Bismark, are o mefienţă bine definita fata de aceasta regiune.

 Rolul Germaniei in faramitarea Iugoslaviei a fost la fel de activ ca rolul SUA in sprijinirea mafiei islamiste albaneze din Kosovo.

Nici implicarea Rusiei nu este inocenta, de altfel, nici straina de tulburarile din Balcani. 

Prin urmare , ce se poate spune este ca, in realitate, marile puteri încep sa miroasa iarăşi praful de pusca. Germania, SUA, Rusia, Turcia, amuşina (iarăşi) Peninsula Balcanică şi, de fapt, întreaga Europa de Est si Sud-Est, şi cauta sa-si elaboreze cele mai potrivite strategii de repozitionare pentru a iesi in castig sau pentru a-si consolida hegemonia regionala.

De asemenea, isi reactiveaza mitologiile specifice, fie ca este vorba despre “valorile europene” sau “statul de drept”, fie ca e vorba despre“uniunea popoarelor ortodoxe” sau “Imperiul Otoman redivivus”. 

Scenariul “liberal”, integrationist, face loc scenariului “huntigtonian’, al ciocnirii civilizatiilor, al confruntarilor. Nu e prea clar insa motivul primordial al acestei schimbari de scenarii. E vorba de schimbarea agendelor marilor puteri sau de reflectarea in relatiile internationale a unor realitati locale?

Asistam, de fapt, la o partajare a prazii, si nu e clar inca unde se trag sferele de influenta.

Cert este ca, in cazul nostru, ne aflam, ca si pana acum in istorie, fix la intersectia acestor sfere. Nici prea la est, nici prea la vest, nici prea la sud, nici prea la nord.

Asa se face ca asistam la atitudini de acest gen, cum e a Germaniei, care nici nu ne include in randul tarilor de care are nevoie, dar nici nu ne exclude, ci ne foloseste atat cat sa tina Rusia departe de Europa.

Rusia, in ce o priveste, nu are oricum puterea sa ne integreze in vreo viziune unitara asupra Europei de Est, ci cauta sa (ne) destabilizeze, pe cat se poate, intreaga regiune, destabilizarea jucând in favoarea ei. SUA, probabil, are interese extrem de clar delimitate si nu-i pasa de ce se intampla din punctul de vedere al frontierelor sau crizelor atat timp cat garnizoanele, bazele militare si complexul industrial nu au a suferi.

Ideea ca în aceasta parte a Europei graniţele sunt volatile ne este în mod deosebit defavorabila, caci, în acest moment, nu se intrevede repetarea vreunui moment ca Trianon.

 

 

 

 

Mai degrabă vom face obiectul vreunei redesenări a graniţelor decât sa fim în vreun fel trecuţi cu vederea sau propulsaţi catre vreo re-întregire. 

Dar poate că metafora refolosită a butoiului cu pulbere înseamna altceva.

La urma urmei, de ce nu te-ai juca cu fitilul şi de ce nu ai arunca, la timpul potrivit, peninsula in aer?

Oare nu asa au procedat puterile vestice în privinţa Serbiei?

Nouă ni se pare, mai degraba, că în acest moment Germania, SUA, Rusia şi, poate, Turcia, stau roată în jurul fitilului cu băţul de chibrit in mână, căutând în ochii celuilalt mişcarea decisiva pentru a i-o lua înainte…

Câstigătorul… ia totul? 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2019/10/09/fratia-slava-serbia-face-pasi-spre-aderarea-la-uniunii-eurasiatica-a-lui-putin/

 

 

Surse:

 

Corneliu Vlad – http://www.ziarulnatiunea.ro; http://www.curentul.info/lumea-i-cum-este

– http://www.cuvantul-ortodox.ro/ balcanii-butoiul-cu-pulbere-al-europei-razboi-scenariul-rusesc/

 

 

Publicitate