Românii pleacă la muncă în vestul Europei, asiaticii vin la muncă în România…
Românii pleacă în vestul Europei pentru salarii mai bune, asiaticii vin în România, tot pentru salarii mai bune.
Lipsa forței de muncă e o temă recurentă în materialele de presă de la noi și diferiții specialiști citați spun de mulți ani că este doar o chestiune de timp până când o să aducem muncitori din alte țări.
Apoi mai sunt articolele în care sunt citați directori din diferite companii care declară că deja au început demersurile ca să aducă personal din Asia sau chiar i-au adus deja.
Iată că un material video făcut de Recorder.ro cu doi nepalezi care lucrează în București a devenit viral, poate pentru că ne reamintește de rudele și prietenii plecați prin Italia, sau Spania, sau alte țări bogate.
Dacă vă interesează să citiți mai mult pe această temă, iată un exemplu pe care le-am găsit la o căutare sumară:
Digi 24:
”Secțiunile din Bihor Ale autostrăzii Transilvania ar putea fi construite cu muncitori din Vietnam, Pakistan sau Sri Lanka.
Este soluția la care vor să apeleze reprezentanții companiei care a câștigat licitația, pentru realizarea a două dintre cele trei loturi.
Confruntat pe plan local cu o lipsă acută de personal, constructorul vrea să aducă aproximativ 500 de asiatici care să amenajeze drumul de mare viteză.”
Da, asta sună ciudat pentru o țară din care, în ultimii ani, au plecat milioane de oameni scrie http://www.ethnicmarket.ro/
Însă dinamica sărăciei pe glob e o poveste complicată: în timp ce românii emigrează masiv către Occident, în Asia de sud-est România este văzută ca un tărâm al făgăduinței.
Confruntați cu o criză tot mai mare a forței de muncă, angajatorii români se văd nevoiți să aducă muncitori din țări îndepărtate precum Filipine, Vietnam sau Nepal.
Nepalezii sunt cel mai nou val de imigranți asiatici: câteva mii lucrează deja în restaurante și hoteluri din orașele mari ale țării, aduși prin agenții de recrutare.
De ce vin aici? Pentru că în țara lor, pentru un job similar, ar primi în loc de salariu o masă caldă și cam atât.
Nepalul are cu 10 milioane de locuitori mai mult decât România și un PIB de 13 ori mai mic.
Așa că un salariu de 400-500 de euro într-un restaurant bucureștean, poate fi o motivație suficientă ca să îşi lase familia la Kathmandu și să se mute 5.000 de kilometri mai încolo, într-un apartament din Militari, împreună cu alții.
Am petrecut câteva zile alături de Sagar și Ramesh, doi tineri veniți din Nepal în urmă cu aproape un an, și am înțeles că motivele pentru care și-au lăsat în urmă casa și familia nu difera cu nimic de cele ale milioanelor de români plecați la muncă prin Europa.
Apartamentul lor din Militari ar putea să fie la fel de bine casa unor muncitori români din Madrid, Londra sau Torino.
Doar că în loc de cimbru pentru sarmale, aici miroase a curry picant, mai ales în zilele libere în care nepalezii gătesc mâncare tradițională și vorbesc la telefon cu prietenii și familia.
Sagar și Ramesh spun că s-au obișnuit la noi. S-au obișnuit cu colegii, cu iernile în care au văzut pentru prima dată zăpada și cu bătrânii din bloc care îi ceartă că nu închid bine ușa la lift.
La fiecare salariu trimit bani acasă și se gândesc la perioada petrecută în România ca la un sacrificiu pe care îl fac pentru copiii lor.
Speră că ei vor avea parte de un viitor mai bun și că vor schimba Nepalul în bine.
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova