CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Constatări dureroase în vremea clovnului Orban

 

 

 

 

 

Imagini pentru orban si iohannis photos

 

 

 

 

 

 

 

Toate sondajele îi dau câştigători pe toată linia pe liberali şi pe Klaus Iohannis, omul lor providenţial. Ce contează că sunt o adunătură de neisprăviţi, de incapabili, de incompetenţi şi despre care nu vom întârzia să aflăm că sunt şi mari corupţi ?

De altfel, PNL e condus din spate de toţi oamenii preşedintelui (Băsescu Traian), fostul PDL, nişte corupţi foarte experimentaţi şi foarte apreciaţi de DNA, adică lăsaţi liberi, nederanjaţi, neanchetaţi şi nearestaţi.

Dar chiar lipsesc cu desăvârşire câţiva români capabili să facă o politică demnă, competentă, în interesul întregii populaţii ?

De ce suntem atât de talentaţi la oportunism, la pupincurism, la îndoit spinarea în faţa colonialiştilor noştri cinici şi detestabili ?

Pentru că acestora, ocupanţilor noştri, nu le putem reproşa că liderii noştri politici le uşurează sarcina cum nicăieri altundeva în Europa.

Poate nici măcar în Africa subsahariană, parte a planetei încă abuzată masiv de „binefăcătorul” capital străin.

„Clovnul” Orban şi „măcelarul” Iohannis, la fel ca vaporeanul de ieri, Băsescu-Petrov, au intrat sau vor intra în istorie ca nişte noi fanarioţi nemiloşi cu poporul dar extrem de obedienţi, de darnici cu ocupanţii.

Dar, în absenţa unor lideri ca Boris Johnson în Regatul Unit, Viktor Orbán în Ungaria, ca să nu mai vorbim de Xi în China sau de Putin în Rusia, cum va fi tratată, percepută de viitorime nefericita noastră naţiune ?

S-a pretins, în chip absurd, că aproape 1 000 de ani am dispărut din istorie, „mileniul tăcut al românilor”. Mai bine de 100 de ani am fost cocoşaţi de veniturile din cartierul Fanar al Constantinopolului turcesc.

Imperiul Habsburgic şi apoi cel Austro-Ungar ne-a călărit şi muls şi el cu secolele în Transilvania.

Imperiul Ţarist şi apoi Sovietic ne-a arătat prin veacuri tot ce ne poate face. Iată că deja de o bună bucată de vreme, de zeci de ani, România pare din nou să fi dispărut de pe hartă prin acţiunea şi complicităţile inavuabile ale elitelor sale, prea de tot mărunte dar de o insolenţă vociferantă de speriat.

Cu un tupeu istoric, se străduiesc doar să ne convingă cât de necesare, providenţiale sunt.

Pentru a exonera poporul român de o bună parte a răspunderii, să ne amintim că singurul vot sigur adevărat din 1990 încoace a fost cel dat în vara lui 2012, cu 7,4 milioane, împotriva impostorului Traian Băsescu, repus în funcţie de Hillary Clinton şi Joe Biden, aparent contra cost (vezi Sorin Roşca Stănescu despre Mark Gitenstein şi Fondul Proprietatea).

Deşi a fost demis de 7,4 milioane de români, Petrov-Băsescu e azi în Parlamentul European şi continuă să dea lecţii, aproape zilnic, pe televiziuni mizerabile, acolite.

În rest, am avut şi avem STS, institute de sondare şi media prostituate, şi cele mai mari şi mai scumpe servicii secrete din Europa, dacă nu cumva şi din lume.

 

23/02/2020 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: