Compromisurile si cedarile continue sunt o tradare.CINE-I DE VINA?

 

 

CINE-I DE VINA?

De cativa ani, Viktor Orban, premierul Ungariei, vine la Tabara de Vara de la Tusnad si, de fiecare data, ne scuipa in cap, obraznic, in postura microbistului aflat in tribuna unui meci de fotbal, pentru care nu conteaza in crestetul sau dupa gulerul cui ajung cojile de seminte.

Vine, tot mai des, in ultima vreme, pe meleagurile ardelene, pamant romanesc, stramosesc, si vicepresedintele Ungariei, Semjen László, sa ne tina lectii de autoguvernare intr-o autonomie teritoriala pe criterii etnice, dar nimeni dintre guvernantii, mai-marii nostri, de la Emil Boc pana la Traian Basescu, nu are nicio reactie, cat de mica macar, dovada a lipsei demnitatii elementare, sa dea peste nasul ala nerusinat al ultranationalismului unguresc, tasnind dintr-un singur gand, nascut de o idee fixa: ruperea Romaniei!

Antiromanismul lor demolator nu-i intereseaza, nu-i misca, nu-i urneste pe mai-marii zilei romanesti.

Nu-i deranjeaza faptul, recunoscut de dusmanii Romaniei, ca unicul tel al lor este demolarea: eliminarea din Constitutie, Legea fundamentala a tarii, a articolului 1! Din momentul in care va disparea acel articol, Romania nu va mai fi stat national unitar, ci multicultural.

Asta-i alta poveste. Asta doresc ei, netrebnicii, care isi fac de cap sub privirile indiferente ale autoritatilor romanesti. Visul lor este o Romanie ca un sat fara caini!

In clipa in care Romania – cu 21.680.974 de locuitori (conform recensamantului din 2002, romanii reprezentand 89,5% din numarul total al populatiei) – ar deveni stat multinational, autonomia teritoriala, neghiobia visata de ei (maghiarii avand un procent de 6,6% din populatie, respectiv sub 1.400.000 de cetateni), ar deveni floare la ureche.

 

 

Practic, ea ar fi legal recunoscuta! Asta nu mai este „o competitie de idei”, cum asuda cineva sa-i convinga pe niste naivi, ci antiromanism clar!

Iar comportamentul dambovitean refuza sa vada, pur si simplu, o realitate si sa priceapa un lucru elementar: scopul urmarit de acesti autonomisti!

Scopul care scuza mijloacele! Chiar nimeni dintre mai-marii zilei nu cuteaza, chiar niciunul nu are curajul sa puna crosa la patina acestui ingrijorator iredentism maghiar dezlantuit in Romania?

Chiar nu se gaseste omul acela providential, ca sa se ridice impotriva revendicarilor nerusinate ale ultranationalistilor, in cap cu reminiscente de pe timpul Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, sa-i ia de guler si sa le traga o sapca peste ochi?

Mai ales ca unii dintre ei au mers atat de departe, incat au incalcat, nepermis, asa cum a facut-o si Tökés László, pana si „principiile elementare vizand vecinatatea teritoriala”.

Or, ce inseamna asta? Clar atentat la integritatea teritoriala, statala, a Romaniei!

Din pacate, incercarile de intoarcere la perioada horthysta, provocarile extremei drepte maghiare, sentimentele si ingrijorarile romanilor ardeleni sunt desconsiderate de guvernantii adormiti. Servilism fata de extremistii unguri? Lipsa a demnitatii nationale? Unde-i devotamentul, promis de ei la depunerea juramantului? Dar Opozitia ce face, in chestiunea nationala? Ce face? Doarme! Si tace. Nu face nimic. Si-a inghitit si ea limba.

De ce? Asteapta sa vina la putere, sa ia UDMR la guvernare. Asta face! Le sufla udemeristilor in fund, cu gandul la un viitor interes propriu de partid. Atat.

Iar Viktor Orban si vicepresedintele Semjen László vor continua sa vina, sa faca vizite neanuntate pe pamant romanesc, in asa-zisul Tinut Secuiesc, pe care-l vor autonom, in afara jurisdictiei statului roman!

Pe ai nostri guvernanti nu-i intereseaza destinele unui neam, ci doar disputele politice cu preopinentul. Nimic altceva. Nu-i intereseaza, deloc, cu ce gand vin „vecinii” pe aici: unul singur – Ardealul! Nimic altceva!

Cum nu-i intereseaza pe mai-marii clipei trecatoare romanesti nici partile instrainate: Basarabia, Nordul Bucovinei, Tinutul Hertei, Sudul Basarabiei, Cadrilaterul, Insula Serpilor… Oare de ce nu riposteaza ei? Sa nu-si deranjeze stapanul: Uniunea Europeana? Chiar sa nu aiba, pentru ei, nicio importanta ca, pentru acest pamant, s-a varsat sange romanesc?

Sa uite, tocmai ei, in fata tuturor acestor provocari fatise, ca ceea ce s-a castigat cu sange nu se targuieste cu cerneala? In aceasta larma generala, „fara de-nteles”, „in libertatea tristei noastre galagii” politice de azi, in apasatorul haos cauzat de cei care „cand vor sa cante, parca ar mugi” ,,mari si tari peste noi toti, astia mici”, guvernantii „peste cinste, pofte si idei”, schimbatori de la o zi la alta, sunt loviti de o amnezie subita.

Sub rotile destinului absurd, sub bagheta lor de dirijori, se petrece ceva ireparabil, asemanator unui mecanism definitiv dereglat. Dovada clara a inconsistentei, a ineficientei intr-o lume tot mai bolnava! Iar cel mai periculos lucru este pierderea memoriei, sub „analfabetismul primejdios al clasei politice” – cum se exprima prof. univ. dr. Gheorghe Dumitrascu, intr-un recent articol din „Flacara lui Adrian Paunescu”.

Analfabetismul politicii imbecile a „politicoizilor de la Bucuresti” se vede la tot pasul. Aceasta inconstanta intr-o lume bolnava atrage, dupa sine, o concluzie neplacuta, bineinteles: Romania nu se apara suficient, azi – nici in trecut n-a facut-o! –, in fata primejdiilor si a pretentiilor unguresti de tot felul.

 Slaba reactie a autoritatilor statului nu face altceva decat „sa-l incurajeze pe vecinul nostru de la apus”, prin dezinteres pagubos romanesc.

Cand deviza lor, a iredentistilor, neorevizionistilor, extremistilor si sovinilor maghiari, este:

„Impreuna pentru autonomie!”, cand noi vrem sa traim impreuna cu ei, dar ei nu vor cu noi, in locul „spectacolului cu lalaieli”, celor mereu contra vremurilor in care traim, guvernantii ar trebui, dar n-o fac, sa scoata cartile pe masa, aratandu-le acestor nemesi, horthysti si autonomisti ca, totusi, romanii au memorie! Ca iarta, dar nu uita!

De ce au retineri ei, sa puna in fata lui Tökés László, Marko Bela, Kelemen Hunor, tragediile ardelene, traite de romani (cuprinse in cartea lui Constantin Mustata – „Teroare in Ardeal”, volumul 3), dupa 30 august 1940, pe timpul Diktatului de la Viena?

De ce se sfiesc ei sa le arate rana istorica a insangeratului nostru Ardeal?

 Au ei, cumva, retineri sa le prezinte tragedia celor ramasi sa moara acolo, in acea parte de nord a Ardealului cedat, sfasierea, jalea si lacrimile celor expulzati, plecati in pribegie, parasindu-si casele si avutul agonisit intr-o viata? S-ar putea ca ei sa nu cunoasca nici macar istoria acelor timpuri, nici acea realitate pe care refuza sa o accepte.

Cum erau invatamantul, scolile romanesti, dupa 30 august 1940, in nordvestul Ardealului, cand limba maghiara a fost brutal impusa de sus pana jos? Conform politicii nemesesti, exprimarea in limba maghiara, sub ocupatia vremelnica, era obligatorie. Daca nu, existau chiar si pedepse!

Chiar sa nu vada, oare, guvernantii nostri maghiarismul agresiv, neorevizionismul desuet, pornirile de Evul Mediu, politica horthysta, incrancenata, ale unor udemeristi si tökésisti, plecand dintr-un comandament general al actiunilor indreptate impotriva Romaniei, Serbiei, Slovaciei, Ucrainei?

 Cand sunt organizate tabere militare, prin Muntii Ciucului, si-i infiintat Plutonul „Wass Albert” al Garzii Secuiesti, iar sarbatorile Ungariei Mari se tin lant prin Ardeal, de ce se tace? Cand pastorul Tökés, cu ale lui porniri de honved, amintind de indemnul la crima al lui Daday Lorand (Dücso Csaba) – „Nincs kegyelem!” („Fara mila!”), care – cum scrie domnul prof. univ. dr. Gheorghe Dumitrascu – „cere Romaniei sa stea in genunchi la usa cortului sau asiat”, de ce guvernantii s-au facut ei ca ploua?

Cand o „minoritate plangareata” cere mereu supradrepturi si discriminari pozitive, „care, culmea ironiei, azi guverneaza Romania”, de ce tac guvernantii, de parca si-au inghitit limba?

Chiar nu sunt ei convinsi, inca, desi demult ar fi trebuit sa fie, ca, intr-adevar, chestiunea maghiara, mai precis cea a manifestarilor antiromanesti, o amenintare prezenta, pe zi ce trece, chiar constituie o problema?

Cand un roman, prin judetele Harghita si Covasna, la inceput de secol 21 si de mileniu trei, nu poate ocupa un loc de munca, in tara lui romaneasca, deoarece nu stie limba maghiara, ce sa mai spui?

Cand, iata, la fel ca in anul 1990, separatistii maghiari, din nou, cer despartirea, pe criterii etnice, a UMF Targu-Mures, aducand, astfel, in discutie impartirea, pe criteriu etnic si lingvistic, a bolnavilor romani si maghiari, e grav!

Chiar le convin guvernantilor sloganurile antiromanesti (de pilda, „Tinutul Secuiesc nu-i Romania!”) si fluturarile steagurilor in culorile rosu-alb-verde pe la Miercurea Ciuc, Sfantu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, pe acolo pe unde fantoma lui Horthy Miklos este purtata pe cal alb? „Acolo unde-i steagul, e Ungaria!” – spun ei.

Cine, asadar, si, mai ales, de ce pupa papucii lui Marko Bela, Tökés Lászlo, Kelemen Hunor? – se intreba profesorul Gheorghe Dumitrascu.

De ce, oare, lui Emil Boc, – in loc sa-i puna in banca lor pe toti pitaraii si sicofantii astia!–, amenintat cu degetul rosu-alb-verde, ii tremura nadragii?

Compromisurile, cedarile continue sunt o tradare. Asta s-o stie! Pentru toate acestea, vinovati sunt ei, guvernantii! Iar in privinta acelei nerusinate intrebari adresate de un ziarist ungur presedintelui Traian Basescu, cu prilejul unei trecute vizite oficiale la Budapesta: „Cand veti acorda autonomie teritoriala Tinutului Secuiesc?” (seful statului roman atunci a dat replica cuvenita: „Niciodata!”), raspunsul romanilor este unul singur: cand va zbura porcul!

LAZAR LADARIU

Sursa: cuvantul-liber.ro

VIDEO: ACTIUNI ANTIROMANESTI IN 1989

VIDEO: ROMANIA SUB ASEDIU. REGIONALIZAREA, FEDERALIZAREA ŞI AUTONOMIA DIFERITELOR PROVINCII – CALEA DE DESTRAMARE A STATELOR NATIONALE

DESTRĂMAREA STATELOR NAŢIONALE PRIN REGIONALIZARE, FEDERALIZARE ŞI AUTONOMIA DIFERITELOR PROVINCII

Singura ratiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este nationalitatea lui romaneasca. Daca e vorba ca acesta sa inceteze a mai fi romanesc, atunci o sa spunem drept ca ne este cumplit de indiferent soarta pamantuluii lui”
Mihai Eminescu

„CASA NOASTRĂ EUIROPEANĂ” ÎNGHITE STATELE NAŢIONALE

Unul dintre scopurile nedeclarate ale UE îl reprezintă destrămarea statelor naţionale pentru a fi înghiţite mai uşor de „Casa noastră europeană”.Pentru atingerea acestui scop mijloacele preferate sunt regionalizarea, federalizarea şi autonomia diferitelor provincii. Unde nu se poate aşa, intervine zeul Ares.
Majoritatea statelor europene sunt plurietnice, pluriculturale şi multiconfesionale. Acceptarea enclavizărilor, respectiv fărămiţarea ar duce la distrugerea statelor naţionale. În toamna anului 2010, în Europa tendinţele separatiste erau tot mai evidente.
În Spania tendinţa separatistă a Ţării Bascilor se duce pe calea terorismului promovat de gruparea separatist teroristă ETA.

În cadrul referendumului organizat in 1979,53,79% dintre votanţi s-au declarat în favoarea acesteia.Ţara Bascilor are o populaţie ce depăşeşte puţin două milioane de locuitori.În 2005, regiunea Catalania şi-a obţinut o autonomie aproape totală.
Belgia, care adăposteşte capitala UE, este pe cale de a fi împărţită. Este monarhie constituţională de la instalarea primului rege, Leopold I. Abia în 1988 a devenit stat federal,cu trei regiuni autonome:Flandra,Walonia şi Bruxelles.

Tema divizării a fost lansată chiar de premierul ţării,Yves Leterme(flamand) care,cu o figură nevinovată a declarat:”Belgia este un accident al istoriei”. El susţine că „regele,echipa de fotbal şi câteva mărci de bere ţin ţara unită”.Nordul flamand este despărţit de sudul valon printr-o barieră lingvistică(6,5 milioane de flamanzi sunt vorbitori de olandeză,4 milioane de valoni vorbitori de franceză).
Alegerile din 10 iunie 2007 au aruncat Belgia într-o criză de identitate.După 123 de zile fără guvern, statul federal a fost în prag de destrămare.Pentru a linişti partenerii de afaceri,dar şi pe politicienii cu care Belgia are relaţii, ministrul de Externe Karel de Guch a trimis indicaţii tuturor ambasadelor sale cerând să declare că ţara nu se destramă.

Pe 20.03.2008, creştin-democratul flamand Yves Leterme a fost numit în postul de premier al Belgiei de către Regele Albert al II-lea.Este câştigătorul legislativelor din 10 iunie 2007.
Instalat în funcţie, el a explicat că parlamentele celor trei regiuni ar putea obţine dreptul de a stabili taxele şi impozitele, ceea ce ar consfinţi semnarea certificatului de deces al acestui „accident al istoriei”.

Pentru aceasta doreşte să pună în aplicare cât mai repede reformele necesare.Francofonii(valonii) îl acuză că vrea să rămână la conducerea unui stat flamand puternic.
Belgienii au participat activ la destrămarea Jugoslaviei.

Deocamdată ţara lor se menţine unită.
În Italia regiunile au o autonomie tot mai ridicată.Partea de nord(i se mai spune nordul celto-german), Padania este mai bogată.În 1981 a fost înfiinţată Liga Nordului ca Mişcare Federalistă.

Liderul acesteia Umberto Bossi doreşte separarea Padaniei de sudul sărac,cu influenţe nord-africane,crearea a două regiuni separate cu Preşedinţii,Guverne şi Parlamente proprii.Robertă Maroni, fost ministru de Externe în Guvernul Berlusconi, a creat Comitetul pentru Eliberarea Padaniei.
În Corsica, din 1965,voinţa autonomiei se exprimă prin atentate. Franţa,ca şi Grecia, nu recunoaşte existenţa minorităţilor naţionale deşi pe teritoriul Franţei, în Alsacia şi Lorena,se află aproximativ 2 milioane de alsacieni, iar în Bretania,circa 2,2 milioane de bretoni.
În Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,Scoţia,Anglia,Irlanda de Nord şi Ţara Galilor au parte de autonomie extinsă.Însă, scoţienii doresc să se despartă.Deocamdată cer un parlament separat.
În Cehoslovacia, în 1990, a ajuns la putere fostul disident anti-comunist Vaclav Havel, iar ţara şi-a schimbat numele în Republica Federativă Cehă şi Slovacia. Prin bună înţelegere, separarea s-a produs în ianuarie 1993.
Cea mai dramatică destrămare,violentă şi sângeroasă, cu implicarea Marilor Puteri şi a Vaticanului, s-a produs în Jugoslavia.Problema fiind intens mediatizată – au fost scrise zeci de mii de pagini-nu insist asupra ei
Acest „model” s-a dorit a fi implementat şi în România la începutul lui 1990.Dar nu a fost nevoie de violenţă. Noi, românii,s inguri şi nesiliţi de nimeni, am înfeudat ţara din punct de vedere economic, politic, financiar şi militar, după care am pus-o plocon la picioarele NATO şi am oferit-o, apoi, Uniunii Europene.Nu-i acuz pe guvernanţii care s-au perindat la cârma ţării.

Toate acţiunile lor anti-naţionale au fost facilitate de nepăsarea,l ipsa de voinţă, pasivitatea,uneori şi laşitatea, românilor.Adevăraţii patrioţi, naţionaliştii sunt etichetaţi în fel şi chip,batjocoriţi,li se inventează dosare politice etc.Să ne fie de bine!
Acum a început procesul de regionalizare (cică la indicaţiile UE. Aiurea!) prin crearea aşa-numitelor „euroregiuni de dezvoltare”- adică federalizarea României.Majoritatea contemporanilor mei nu conştientizează pericolul care ne paşte.

Nu ne vom mai putea nici „întoarce în morminte” de blestemele urmaşilor.După cum nu sunt conştientizate nici urmările integrării ţării noastre în UE.Liderii UDMR sunt pregătiţi.În acest sens Marko Bela a expus deosebit de clar consecinţele aderării României la Uniune, la cea de-a treia ediţie a seminarului „Tineretul şi Uniunea Europeană”,organizat la Tuşnad Băi.”Intrarea României în Uniunea Europeană va însemna pentru noi, maghiarii din Ardeal,în primul rând şansa depăşirii statului-naţiune,a cărei descompunere a şi început. Această descompunere ne va oferi un nou tip de convieţuire cu Ungaria şi o nouă viaţă în sânul naţiunii maghiare, inclusiv prin schimbarea statutului nostru în cadrul statului român, astfel încât să putem face din autonomia Ţinutului Secuiesc o realitate perceptibilă şi juridic!”.

Dânsul a mai adăugat :”Marea provocare pentru noi, maghiarii, este să facem în aşa fel, încât descompunerea statului-naţiune să nu însemne şi dispariţia naţiunilor care trăiesc în el, naţiuni care trebuie să existe şi vor exista în continuare”.
În timpul desfăşurării campaniei electorale pentru europarlamentare, la adunarea festivă de lansare a candidaţilor, Marko Bela a strigat din toţi rărunchii:”Vrem înapoi ţara pierdută la 1918”
Concluzia:UE este invocată ca necesitatea desfiinţării statelor naţionale.

Liderii UDMR ştiu ce vor, şi din acest punct de vedere trebuie să recunosc că îi admir.În rândul lor nu vei găsi trădători.Nu vei găsi două persoane care să se contrazică, în public, când e vorba de interesul lor naţional.

Teodor FILIP
ne-cenzurat.ro/ via Basarabia literara