CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Căluşul, de la magie la propagandă

 

Din 2005, UNESCO a proclamat ritualul căluşului drept „capodoperă a patrimoniului cultural imaterial ale umanităţii”.

În aceste condiţii, ca orice bun cultural, căluşul trebuie protejat de influenţele dăunătoare, trebuie promovat către public şi trebuie transmis viitorimii.

În teorie, toate bune şi frumoase, dar practica ne omoară.

  Căluşul este cu totul altceva decît un simplu dans popular – este un ritual străvechi, magic, o „capodoperă a umanităţii”, vorba UNESCO. Cum să-l protejăm, cum să-l transmitem nealterat, dacă l-am transformat deja în pretext pentru mişcare în aer liber?

O legătură cu lumea ielelor

Antropologii consideră căluşul drept un ritual de trecere de la primăvară la vară, cînd spiritele morţilor sînt active, cu valenţe apotropaice şi de fertilitate.

Căluşul poate fi conceput ca o formă de comunicare între lumea de-aici şi o lume ”de dincolo”, reprezentată de fiinţe mitice feminine denumite iele.

Comunicarea este mediată de o ceată de bărbaţi, în număr impar şi care se crede că sunt investiţi de iele cu puteri supranaturale, pe care ei le folosesc, întorcîndu-le chiar împotriva ielelor pentru a apăra sau vindeca pe cei care au fost ”luaţi din căluş” (îmbolnăviţi) ca pedeapsă pentru că au lucrat în zile interzise.

Căluşarii intră într-o zonă ambivalentă, periculoasă, în care pot fi ”loviţi” de iele dacă nu respectă pe întreg parcursul ritualului o serie de reguli şi interdicţii fixate prin jurămînt (cum ar fi: condiţii de timp şi spaţiu ritual, castitate, să nu atingă şi să fie atinşi de femei, să nu părăsească ceata etc.).

Ielele sau mîndrele, măiestrele, vîntoasele, şoimanele, milostivele sînt întruchipări ale demonilor naturii pe care M. Eliade le derivă din cultul Dianei, iar H. Daicoviciu din cel al zeiţei geto-dacice Bendis, zeiţă a naturii, dar şi a morţii.

Aceste zeităţi ambivalente (benefice şi malefice) ale naturii ”necivilizate”, sălbatice, sunt cunoscute în întreaga Europă.

Căluşul de-a lungul timpului

Nu se cunosc originile acestui ritual. O cercetare etimologică e însă instructivă. Termenul “căluş” este derivat din latinescul collusium, collusii, care înseamnă dans de grup sau societate secretă.

Căluş este în acelaşi timp diminutivul de la cal, animal mitic solar asociat cu simbolismul fertilităţii şi/sau al războiului; această posibilă etimologie trimite la origini indo-europene şi pe ea se bazează interpretările gesturilor magice practicate în Căluşul oltenesc.

În fine, “Căluş” înseamnă şi bucata de lemn care amuţeşte vorbirea, ceea ce ar duce cu gîndul la personajul mutului sau, pur şi simplu, la muţenia rituală în momentele grave din viaţa individului sau a comunităţii, la practicile daco-celtice de a trimite un mesager zeilor, printr-o jertfă rituală.

Una dintre primele informaţii mai amănunţite despre ritual este cea a lui Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae, unde menţionează: frumuseţea şi extrema bogăţie a dansurilor căluşăreşti, (cu peste 100 de figuri); jucătorii cu feţele acoperite cu cîrpe albe şi vorbind cu glas femeiesc; secretul jocului, şi lupta între cetele care se întîlnesc într-un sat.

Căluşul se întîlnea şi în Transilvania. Fr. Josef Sulzer, în Geschichte des Tansalpinischen Daciens – 1781, scrie despre credinţa în fiinţe supranaturale şi despre legarea steagului făcută de o vrăjitoare.

Tot Sultzer aminteşte de căluşarii care învaţă să joace în butoi ca să facă paşii mărunţi. Indiferent de provincia istorică, se pare că jocurile aveau aceleaşi funcţii specifice, mai ales de vindecare.

Structura Căluşului

Etnologul Anca Giurchescu preciza, într-o conferinţă de la Muzeul Ţăranului Român, că structura Căluşului este secvenţială: “Ridicarea sau legarea steagului, sau a Căluşului”, ”Jocul Căluşului” în curţile gospodarilor şi “Îngroparea steagului” sau “spargerea căluşului”. Vindecarea celor „luaţi din Căluş” şi „încontrarea cetelor” (întîlnirea a două grupe de căluşari) depind de circumstanţe.

1. “Legarea steagului” este un ritual ezoteric care se petrecea pe ”muţeşte” şi care marchează începutul căluşului.

Constă în: jurămînt pe steag (în trecut neverbalizat, secret), jocul timp de două, trei, cinci zile (3 sau 9 ani în trecut), păstrarea secretului căluşului, acceptarea de a intra în posesia ielelor.

Imunizarea participanţilor faţă de acţiunile nefaste ale ielelor se face cu ajutorul plantelor profilactice (usturoi şi pelin) şi a acţiunilor magice.

Steagul este simbolul şi instrumentul ielelor. El nu trebuie atins de neiniţiaţi, nici să cadă.

2. Secvenţa „jocului” în curţile gospodarilor (poate dura o zi, două sau mai multe) cuprinde în general: o introducere (primirea căluşului), jocul (dansul) propriu-zis, întrerupt de „comicăriile mutului”.

Mutul: personaj mascat, pe jumătate îmbrăcat în haine femeieşti. Are o sabie de lemn şi un falus prins de brâu, pe sub fustă. Interpretează schiţe dramatice, cu tema moarte şi înviere.

Similar commediei dell’arte, dialogurile cu text frust (obscen) se construiesc improvizat cu alţi căluşari sau cu publicul.

Jocul se încheie cu hora Căluşului la care participă mai ales femei şi copii. Căluşarilor li se dau copii în braţe sau sunt plătiţi să sară peste copii.

La final, jocul se plăteşte, iar mutul vinde femeilor pelinul şi usturoiul ”jucat de căluşari”. Pelinul, usturoiul, sarea, lâna, apa de la mijlocul cercului, jucate de căluşari, capătă calităţi profilactice şi pot aduce fertilitate.

Săriturile înalte pe care le execută căluşarul sunt interpretate ca simbolizând creşterea înaltă a grâului (act de magie prin analogie).

3. Secvenţa „îngropării steagului” realizează dizolvarea rituală a cetei, dezlegarea de jurământ şi restabilirea echilibrului prin reintegrarea cetei în cotidian.

Este o secvenţă ezoterică, secretă, aşa că aproape toate „îngropările” filmate au fost mai apoi refăcute de vătaf. (Nimeni n-are voie să ştie şi să calce peste acest loc).

Elementele ritualice s-au dovedit deosebit de puternice. În 1935, căluşarii din Pădureţi, Argeş (conduşi de Ilie Martin din Maldăru) au fost selecţionaţi de C. Brăiloiu să participe la Festivalul Internaţional de Folclor, de la Londra (15-20 iulie) care se petrecea în Albert Hall.

A devenit legendar refuzul jucătorilor de a urca pe scenă fără usturoi la steag, despre care ei credeau că le confera  puteri supranaturale, venite de la iele.

Căluşul sub comunişti şi astăzi

Tot Anca Giurchescu făcea observaţia că, în perioada revoluţionară a comunismului (1948-1965) când s-a purtat o intensă campanie împotriva misticismului, dar şi în etapa naţionalistă (1965-1989), Căluşul şi-a continuat latent existenţa la sate, uneori ca un protest mascat împotriva regimului.

În schimb, dansul, muzica, costumul, ornamentele, scoase din contextul originar, au devenit produse artistice pe care formaţiile de amatori (şi profesioniste) le-au vehiculat pe scenele festivalurilor şi concursurilor naţionale şi internaţionale.

Căluşul a devenit un element de spectacol obligatoriu în ceremoniile politice de masă cu sute de căluşari pe stadioane, cu trei generaţii pe scenă pentru a simboliza vechimea şi continuitatea culturii noastre tradiţionale şi pentru a „împacheta” şi colporta slogane politice.

Transformat într-o formă de propagandă, Căluşul a fost epurat de tot ce deranja ideologic – intervenţiile mutului, vindecarea, acţiunile magice. Aşa îl regăsim şi azi – un dans aproape profan. Dar în majoritatea cazurilor căluşarii sunt conştienţi de diferenţa care există între a juca în sat şi a dansa pe scenă:

„Cînd dansăm pe scenă suntem tot o apă după cinci minute, când jurăm pe steag în sat, zburăm, putem juca trei zile şi nu obosim”, spunea un căluşar.

Iar Petre Măsală, legendarul vătaf de la Stolnici (a cărui privire tristă m-a impresionat la Goleşti), declara presei, anul trecut, că pe scenă se joacă “să rupem gura publicului”. Ceea ce e bine.

Cît timp căluşarii încă mai joacă în curţile gospodarilor şi vînd usturoiul de la steag, ceva din spiritul ritualului supravieţuieşte.

UNESCO poate să fie mulţumit.

Sursa: povesteazilei.blogspot.ro/

Publicitate

17/07/2015 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

FOTO GALERIE: DE 1 MARTIE LA HINDUSI ESTE SARBATOAREA HOLI,SARBATOAREA CULORILOR

Anul acesta si in toti anii de 1 martie , in India si in alte tari cu o importanta populatie de religie Hindi  este celebrata sarbatoarea  Holi,  Festivalul   Culorilor. Sarbatoarea de bun venit a Primaverii, Holi mai are si semnificatia triumfului binelui asupra raului.In aceasta zi hindusii renunta la inhibitii si ies in strada si incep sa se stropeasca unii pe altii cu apa,culori si pudre…astfel incat ,intr-o atmosfera de veselie  generala se ajung colorati pe fata si pe corp in cele mai vii culori…

Priviti ce s-a intamplat .

Foto:Boston com.

05/03/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rex Deus si invataturile secrete

rex-deus

Familiile

Iacob cel Drept, fratele lui Isus, il considera pe Pavel un fals profet. Iacob si discipolii sai nu credeau ca Isus a fondat o religie noua si au continuat sa mearga zilnic la templu. Pentru acestia, invataturile lui Isus Nazarineanul erau absolut conforme cu misticismul evreiesc al traditiilor merkabah sau hekaloth.

Cine altcineva l-a putut cunoaste mai bine pe Isus si invataturile acestuia, decat insusi Iacob, fratele sau? Pavel, initial un fariseu, dupa convertire a propovaduit Evanghelia facand numeroase calatorii misionare.
Discipolii lui Iacob foloseau o forma transformatoare de initiere pentru a-si purifica membrii, astfel incat acestia sa inspire fraternitatea si dreptatea intre oameni.


Isus era considerat un invatator inspirat de divinitate al carui obiectiv era acela de „a crea o elita a elitei” care sa purifice poporul Israelului, ce avea mai apoi sa devina „lumina tuturor natilor”. Pana la consiliul de la Niceea din secolul al III-lea, Isus era considerat un „invatator”.

Dupa caderea Ierusalimului si distrugerea Templului, invataturile lui Pavel, potrivit carora Isus era Dumnezeu intrupat care murise si inviase pentru pacatele noastre, au luat amploare.
24 de familii, marii preoti ereditari ai Templului din Ierusalim au fost nevoiti sa fuga. Printre acestia s-au aflat si supravietuitori ai familiei lui Isus, urmasi ai casei regale a lui David. Unii dintre ei s-au indreptat catre Europa, altii au mers spre est si au trecut Iordanul.


Dupa sinodul de la Niceea, episcopul Romei avea sa devina reprezentantul lui Dumnezeu, inzestrat cu autoritate spirituala. Urmasii celor 24 de familii si cu ebionitii care locuiau in imperiu au fost nevoiti sa se ascunda pentru a putea supravietui.

Ebionitii

Acestia erau evrei crestini, cuprinzand pe nazarineni si pe elkasiti. Numele lor provine din ebraica, insemnand „sarac”. Nu se cunosc multe despre ei, nu exista multe informatii istorice despre acest grup.
Ebionitii credeau intr-un singur Dumnezeu si au respins nasterea din fecioara a lui Isus, sustinand ca Isus a fost fiul natural al Mariei si al lui Iosif. Ebionitii negau Epistolele lui Pavel despre care ei spuneau ca a fost un apostat al Legii.

 

templo-cristi2

Invataturile initiatice ale lui Iisus

 

Ebionitii impreuna cu urmasii celor 24 de familii s-au raspandit prin Europa, Orientul Apropiat si Egipt, invatand sa se dezbine pentru a supravietui.

Desi urmau religia dominanta din locul unde se aflau, in secret respectau adevaratele invataturi initiatice ale lui Isus, raspandind fructele ideilor lor gnostice pentru a aduce beneficii comunitatilor in care actionau. Acestia se numeau Rex Deus, sau mai simplu, „Familiile”.

Biserica, dobandind din ce in ce mai multa putere, era extrem de intoleranta cu toti rivalii. A inlaturat toate celelalte surse de cunoastere a lumii spirituale, desfasurand campanii aprige in imperiu pentru distrugerea sau inchiderea tuturor templelor si centrelor rivale de venerare.
Autoritatea bisericii nu a impiedicat erezia, aceasta inflorind in secret, exercitand o mare influenta in cadrul bisericilor.

 

Carol cel Mare

 

Carol cel Mare, in latina Carolus Magnus, in franceza Charlemagne, a fost un rege al francilor din 768 si pana la moarte.

A fost fondatorul Imperiului Carolingian. Desi abia isi putea scrie numele, a fost incoronat ca noul Imparat Roman Sfant de catre Papa Leon al III-lea, in anul 800.
Se presupune ca s-a nascut in localitatea Prum, provenind din familia Merovingiana si Carolingiana de langa Liege, Belgia de azi.
Carol cel Mare este vazut uneori ca parintele fondator al Frantei si al Germaniei, sau chiar ca parinte al Europei, fiind primul conducator al unui imperiu in Europa occidentala de la prabusirea Imperiului Roman.
Carol cel Mare pretindea succesiunea din regii biblici ai Israelului, prin urmare, fiind un membru de familii Rex Deus.

A creat peste 600 de comitate, impreuna cu reprezentantii lui, contii, fiind cel mai adesea din randul familiilor Rex Deus. Pana la moartea sa in 814, o mare parte din Europa, in special Franta, nordul Italiei si Saxonia era administrata de nobilimea Rex Deus.

Caracterul secret nu a disparut, in public famiile Rex Deus practicau crestinismul, insa transmiteau in taina invataturile lui Isus in grupul lor de familii.
Printre aceste familii se unumera si casa regala capetiana din Franta, ce pretindea ca descinde din Maria Magdalena, familia Saint Clair de Roslin din Scotia, familiile aristocrate de Chaumont etc.
Familiile erau nevoite sa incheie aliante maritale intre ei, casatoriile fiind aranjate in cadrul unui grup secret. Nu le era permis sa se casatoreasca in afara grupului lor restrans si select.

Reprezentantii Rex Deus au cautat sa ocupe pozitii puternice si influente in intreaga Europa crestina. Tentaculele bisericii fiind ancorate in aproape toata Europa, acestia nu trebuiau sa-si dezvaluie confesiunile.

 

Bernard de Clairvaux

 

Bernard de Clairvaux, cunoscut si ca Sfantul Bernard, s-a nascut intr-o familie de nobili din nord estul tinutului Bourgogne in anul 1091, in localitatea Fontaine, langa Dijon.
In anul 1112 s-a alaturat Ordinului Cistercienilor, iar cu ajutorul legaturilor sale cu Rex Deus l-au ajutat sa obtina functii inalte.

A devenit sfatuitorul personal al papei, al regilor, imparatilor si al nobilimii.
Bernard de Clairvaux a facut sa fie in mod obicial recunoscut, in 1128, ordinul templierilor, organizatie al carei inspirator a fost el insusi.

A avut o contributie decisiva in aplanarea crizei provocata de Schisma papala din anul 1130, alegerea simultana pe scaunul pontifical a pretendentilor Anaclet al II-lea si Inocentiu al II-lea, sprijinindu-l pe Inocentiu.


Bernard a dobandit sprijinul germanilor si al francezilor pentru declansarea celei de-a doua Cruciade, devenind principalul ei ideolog. Insa Bernard de Clairvaux n-a fost singurul care a predicat Cruciada.

In regiunea Renaniei, un ermit francez numit Raoul, care spunea ca e calugar cistercian se bucura de sprijinul anumitor cercuri ecleziastice si obtinea mari succese in fata multimilor. In jurul acestui predicator ratacitor lua din nou nastere climatul escatologic al primei cruciade.

Bernard a mai fost ajutat si de alti membrii ai Rex Deus, varul sau, care a devenit mai apoi patriarhul Ierusalimului, unchiul lui Andre de Montbart, familia Saint Clair de Roslin, si altii.
Dupa calatoriile in Tara Sfanta a facut donatii in pamant ordinului cisterican, infiintand mai apoi ordinele care si astazi provoaca mari controverse: Sarmanii Cavaleri ai lui Christos si ai Templului lui Solomon, cunoscuti si sub numele de cavalerii templieri.

 

Cavalerii templieri

 

Sarmanii soldati ai lui Christos si ai Templului lui Solomon, cunoscuti si sub numele de templieri sau Ordinul Templului, au fost unul dintre cele mai cunoscute ordine militare crestine.
Ordinul a fost recunoscut de patriarhul Ierusalimului, var de-al lui Bernard de Clairvaux, iar in anul 1120 au primit prima emblema, o cruce rosie.

Ordinul a existat aproximativ doua secole in Evul Mediu, fiind creat pentru a asigura calatoria in siguranta a numerosilor pelerini europeni catre Ierusalim.
Membrii Ordinului care nu erau razboinici au creat o puternica infrastructura economica, inducand pentru prima oara proceduri financiare care au reprezentat inceputul sistemului bancar.
Succesul lor era strans legat de succesul cruciadelor. Cand Tara Sfanta a fost pierduta, iar templierii au suferit infrangeri zdrobitoare, sprijinul pentru existenta ordinului s-a stins.

Probabil un scop al ordinului era sa gaseasca Chivotul Legilor, ingropat foarte adanc sub Templul din Ierusalim cu mult inainte de invazia babiloniana.
S-a sustinut ca sub templu s-au descoperit o cantitate mare de documente antice, printre care copii ale Manuscriselor de la Marea Moarta, tratate de geometrie sacra, stiinta antica si alte documente.

Se spune ca membrii Rex Deus au transmis pe cale orala, timp de peste 1000 de ani, cunostinte despre ascunzatorile secrete.
Un alt mister al templierilor este Sfantul Graal.


Sfantul Graal, in legendele mistice ale evului mediu, era un vas in care Iosif din Arimateea ar fi strans sangele lui Isus. Insa diversele romane cavaleresti ale Graalului il prezinta pe acesta sub forma unor diferite obiecte: un ceaun al belsugului, o tipsie de argint, o relicva a Pretiosului Sange al lui Hristos, o piatra cazuta din Ceruri, o sabie, o sulita, un peste etc.

Adevarul despre Graal este ca ia diferite forme.
In legendele Graalului, regatul epuizat al regelui pescar va fi regenerat numai atunci cand cineva suficient de pur pentru a vedea Graalul ii va reda starea de sanatate deplina.
Aceasta alegorie sugereaza faptul ca atunci cand adevaratele invataturi ale lui Isus vor invinge dogma, coruptia si deformarea, Cerul se va rasfrange cu adevarat asupra pamantului.


Sfantul Graal nu trebuie sa fie neaparat material. In Evanghelia dupa Toma, Isus este citat astfel: „Acela care bea din gura Mea va deveni asemeni mie, iar Eu voi deveni asemeni lui”.
Joseph Campbell este de parere ca aceasta este forma finala de iluminare, adevaratul Sfant Graal. Toate legendele Graalului sunt inteligent proiectate pentru a marca adevarul eretic vibrant de ochii clerului.

Cavalerii templieri au sfarsit in cele din urma fiind acuzati de erezie, insa nu datorita adevaratelor lor credinte care au ramas secrete, ci din cauza ca Philippe le Bel avea nevoie de bani.

Zidarii medievali, copiii maestrului Jaques si copiii lui Solomon, reprezinta radacinile francmasoneriei de astazi.
Zidarii medievali au construit biserici, catedrale si castele, lasand o mare bogatie arhitectonica ce impodobeste in continuare peisajul european.
Zidarii initiati erau impartiti in trei grade: ucenic, calfa si maestru zidar. Zidarii medievali, copiii maestrului Jaques si copiii lui Solomon sunt cele trei mari fratii.


Copiii maestrului Jaques sustineau ca Maestrul Jaques era fiul lui Jacquin, cel care a facut doi stalpi din templul lui Solomon. Arhitectura gotica este un produs al templierilor: Catedrala din Chartes, Catedrala din Amiens, sunt doar cateva din marile realizari ale lor.

Activitatile Rex Deus nu au fost oprite dupa desfiintarea templierilor, invataturile fiind transmise in continuare, ajungand in cele din urma la crearea francmasoneriei, a rosicrucianismului, a „Colegiului invizibil” si a Societatii Regale in Anglia.

 

masonerie-simbol

Francmasoneria

 

Francmasoneria este cea mai vasta societate discreta din lume, raspandindu-se mai cu seama datorita extinderii Imperiului Britanic, in secolul al XIX-lea. O data cu relativ recenta introducere a invatamantului laic gratuit in statele moderne democratice, putem intelege scopul francmasoneriei ca fiind partial implinit, dar inca in desfasurare.

Desi nu exista o legatura directa intre francmasonerie si ordinul cavalerilor templieri fiind despartite de cateva secole, exista totusi inregistrari istorice care implica familiile Rex Deus. Acestea au infiintat ambele ordine.

Astazi, in interiorul francmasoneriei gasim gandirea si simbolismul templierilor, traditiile si ritualurile lor, in special in Scotia unde ordinul a supravietuit timp de mai multe zeci de ani dupa dizolvarea lui in alte parti ale Europei.

 

Societatea Regala

 

Aceasta societate a fost infiintata de oameni de stiinta, cu convingeri religioase. La intalnirile lor se discutau chestiuni pur stiintifice. Acest lucru avea rolul de a proteja societatea abia scapata de persecutia si oprimarea religioasa dar si pentru a promova dezbaterea stiintifica.
Astfel, dupa anii 1600 s-au pus bazele unei societati care avea sa contribuie la progresul stiintei si dezvoltarea lumii moderne in care traim astazi.

Invataturile secrete

Isus Nazarineanul este unul dintre cei mai controversati oameni din toate timpurile, iar invataturile sale au fost scrise, traduse si rescrise de nenumarate ori.

Evanghelile considerate aprocrife relateaza intamplari care au dorit sa fie uitate.
Analizand textele biblice si comparandu-le cu invataturile familiilor Rex Deus, putem observa diferentele si interventia bisericii. Invataturi care au fost transmise mai departe, confirmate de evangheliile aprocrife, care dezvaluie – probabil – adevaratele invataturi ale lui Isus.

Sfantul Graal, alegoria dorintei umane de cunoastere a Divinului si a Adevarului, ramane un mister. Insasi cautarea lui devine o aventura eterna, scapandu-ne mereu sensul sau. Poate ca adevarata consecinta a acestui maraton in gasirea Sfantului Graal este insusi fratia, bazata pe adevar si dreptate.

 

Bibliografie: Enigma francmasonilor, Tim Wallace-Murphy

 

Autor: Marius, descopera.org

24/02/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: