Parlamentul European cere să se afle adevărul despre victimele Revoluției din 1989
Parlamentul European cere ca Statul român să afle adevărul despre victimele Revoluției din 1989
Parlamentul European a adoptat joi rezoluția referitoare la comemorarea a treizeci de ani de la Revoluția română din decembrie 1989.
Rezoluția, propusă în comun de patru grupuri politice parlamentare, incluzându-i pe toți cei 32 de eurodeputați români, a fost adoptată cu 513 de voturi pentru, 18 împotrivă și 87 abțineri.
O dezbatere pe această temă a avut loc luni seara, când reprezentanta Comisiei Europene Adina Vălean, comisarul pentru Transporturi, a spus în faţa eurodeputaţilor că revoluţia română a fost cel din urmă act al mişcărilor de revoltă din Europa de Est şi cel mai sângeros şi că românii au luptat în acea iarnă pentru libertate, drepturi fundamentale şi democraţie.
Revoluţia română a fost cea mai violentă dintre toate revoltele care au condus la căderea comunismului în statele din spatele Cortinei de Fier şi s-a soldat cu pierderea a 1.142 de vieţi omeneşti, 3.138 de răniţi grav şi peste 760 de persoane deţinute ilegal şi torturate.
De asemenea, folosirea forţei împotriva poporului român în decembrie 1989 a afectat în mod dureros întreaga societate din România, iar identificarea autorilor reali ai acestor infracţiuni rămâne o problemă pentru victime, pentru familiile acestora şi pentru toţi cetăţenii români, se aminteşte în text.
Statului român i se reproşează în acest document, că a întârziat inutil stabilirea şi aflarea adevărului, condiţie esenţială pentru garantarea dreptului victimelor şi al moştenitorilor acestora de a obţine despăgubiri şi compensaţii echitabile, autorităţile naţionale nereuşind să acţioneze cu diligenţa necesară impusă de normele internaţionale privind drepturile omului.
Textul rezoluției aduce un omagiu tuturor victimelor revoluției din decembrie 1989 și recunoaște sacrificiul manifestanților pașnici, deschizând drumul către democrație, stat de drept și economie de piață, precum și către integrarea euro-atlantică a României.
Conform textului rezoluţiei, Parlamentul European comemorează şi aduce un omagiu victimelor revoluţiei din decembrie 1989, precum şi familiilor lor, care şi-au sacrificat viaţa pentru a pune capăt dictaturii totalitare din România, subliniind faptul că sacrificiul protestatarilor paşnici din decembrie 1989 a permis tranziţia României către democraţie, statul de drept, economia de piaţă, precum şi integrarea sa ulterioară în Alianţa Nord-Atlantică şi în Uniunea Europeană.
Prin rezoluţia adoptată Parlamentul European solicită statului român să îşi intensifice eforturile pentru a elucida adevărul privind Revoluţia din decembrie 1989, iar instituţiilor Uniunii Europene şi statelor sale membre, inclusiv României, să depună toate eforturile pentru a se asigura că crimele săvârşite de regimurile comuniste nu sunt uitate şi a garanta că astfel de crime nu vor mai fi comise niciodată, transmite Agerpes.
„România NU exportă corupție”- Reacția demnă a deputatului Liviu Pleșoianu la recenta rezoluție a Parlamentului European privind statul de drept în România
Deputatul Liviu Pleșoianu a reacționat la recenta rezoluție a Parlamentului European privind statul de drept în România:
“Țara mea NU exportă corupție în niciuna dintre țările dumneavoastră. Multe dintre țările dumneavoastră exportă însă corupție în țara mea.”
“Rezoluție împotriva IPOCRIZIEI Uniunii Europene
-
Țara mea NU exportă corupție în niciuna dintre țările dumneavoastră. Multe dintre țările dumneavoastră exportă însă corupție în țara mea și în alte țări din Europa de Est, din Asia, Africa și America de Sud. Și nu vorbim despre sume mici, ci despre MILIARDE de euro! MILIARDE de euro pe care companii vest-europene renumite le oferă ca MITĂ în țări precum România!
-
De ce Guvernele dumneavoastră închid ochii încurajând astfel EXPORTUL de CORUPȚIE?
-
Deși OSCE emite de peste 20 de ani rapoarte despre EXPORTUL de CORUPȚIE practicat de mari companii din țările vest-europene, deși companii-gigant la care multe dintre statele dumneavoastră dețin pachete semnificative de acțiuni (exemplu: TELIA) dau mită în valoare de MILIARDE de euro pentru a cumpăra influență în alte state, deși în SUA se aplică de decenii amenzi de MILIARDE de dolari pentru dare de mită în străinătate, Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene NU întreprind absolut NIMIC pentru a stopa acest flagel!
-
De ce tolerează UNIUNEA EUROPEANĂ exportul de corupție care afectează viețile a sute de MILIOANE de oameni din Europa și de pe alte continente?
-
Deși multe dintre țările vest-europene exportă CORUPȚIE în țările est-europene, Parlamentul European adoptă rezoluții doar împotriva statelor Europei de Est: România, Polonia, Ungaria (și probabil mai urmează și altele). Având în vedere MILIARDELE de EURO pe care companii vest-europene le dau ca MITĂ în străinătate, este evident că se impun de urgență Rezoluții foarte dure! Se vor adopta urgent aceste Rezoluții în cazul statelor vest-europene sau Uniunea Europeană adoptă doar dubla măsură și IPOCRIZIA?
-
Deși multe dintre statele vest-europene EXPORTĂ CORUPȚIE,Uniunea Europeană nu le supune unui Mecanism de Cooperare și Verificare. De ce o țară ca România, care NU exportă corupție, este monitorizată, în vreme ce statele europene care exportă cu nemiluita corupție nu sunt absolut deloc monitorizate
-
De ce în statele europene care exportă corupție NU există direcții speciale anticorupție (similare Direcției Naționale Anticorupție din România)? De ce țara mea, care NU exportă corupție, trebuie să aibă o Direcție specială anticorupție, iar statele vest-europene care exportă corupție nu trebuie să aibă o astfel de Direcție? De ce nu impune UE grabnica înființare a unor Direcții speciale care să lupte împotriva Exportului de Corupție?
-
De ce trebuie să fie pusă la colț țara mea atunci când, cu respectarea legii și a Constituției, Procurorul General este revocat, în condițiile în care NIMENI nu vă întreabă nimic pe dumneavoastră când EXACT același lucru se întâmplă în țările dumneavoastră? Luați în acest sens măcar exemplul recent din Germania, când Procurorul General a fost revocat în urma unui mare scandal! De ce ar trebui să stăm noi cuminți, în băncile noastre, să acceptăm dubla dumneavoastră măsură? De ce ar trebuie să acceptăm noi, țările Europei de Est, statutul de rudă nesatisfăcătoare a Vestului, numai bună de scos în fața careului dimineața, arătată cu degetul ca exemplu negativ și lovită cu linia peste degete?
-
Țara mea NU vă critică atunci când, în țările dumneavoastră, luați decizii și emiteți legi care contravin principiilor noastre naționale. Dumneavoastră vă permiteți însă să călcați în picioare dreptul nostru suveran de a ne autoguverna, dreptul suveran al poporului român de a hotărî prin vot democratic cine urmează să legifereze. Cine a hotărât și cu drept că cei din Europa de Vest sunt “progresiști”, iar cei din Europa de Est sunt “retrograzi”? Cine și cu ce tupeu a decis că lumea așa cum o vor domniile voastre e mai bună decât lumea pe care o vor domniile noastre? De ce Europa lui Macron e musai să fie și Europa mea!? Cine e Macron să hotărască “EL” pentru un întreg continent?
-
Ați ales în fruntea Comisiei Europene un individ, distinsul Barroso, despre care chiar dumneavoastră spuneți acum că și-a bătut joc de toată lumea plecând direct șef de mare instituție bancară. Când însă, în 2012, marele Barroso ne cerea imperativ să-l păstrăm în funcție pe Președintele României care tocmai fusese DEMIS prin REFERENDUM de 7,4 MILIOANE de români, atunci îl susțineați și îl apreciați! Cine sunteți dumneavoastră să călcați cu bocancii peste voința a MILIOANE de oameni din țara mea?
-
Ați mers din rău în mai rău și ați ales apoi în aceeași funcție, cea de Președinte al Comisiei Europene, o persoană care reprezintă cea mai mare RUȘINE pentru Uniunea Europeană! Cum să îl alegi într-o asemenea funcție pe unul care a demisionat din funcția de premier în urma unui mega-scandal legat de abuzurile serviciilor de informații aflate sub directa sa autoritate? Cum l-ați putut face Președinte al Comisiei Europene pe unul care a făcut tot posibilul ca nicio măsură reală să nu se ia împotriva marii evaziuni fiscale? Acestui individ trebuie să-i răspundem noi la întrebări sau mai degrabă noi ar trebui să îi adresăm întrebări? Cum ar fi: “Ce căutați în această funcție?”….
-
Deși ne dați nonstop lecții privind lupta anticorupție, marii procurori din România pe care i-ați tot medaliat și lăudat au evitat cu grație TOATE marile dumneavoastră companii. Microsoft și EADS sunt doar două exemple ilustrative! Avem întotdeauna corupți români, dar niciodată corupători din țările dumneavoastră. Să fie oare chiar acesta motivul pentru care țineți atât de mult la anumiți procurori din România?”, a scris pe facebook deputatul Liviu Pleșoianu.
Pentru prima dată în istoria Parlamentului, deputatul român a trimis o scrisoare deschisă ambasadelor Statelor Unite ale Americii, Franței, Germaniei, Olandei și Suediei din România in care lansează deschis o serie de acuzaţii la adresa unor mari companii occidentale :
„STOPați exportul de corupție! În calitate de deputat ales în Parlamentul României, îmi exprim deosebita îngrijorare cu privire la nivelul foarte ridicat al exportului de corupție dinspre țările dumneavoastră către alte state, inclusiv către România. Conform datelor oficiale (The U.S. Securities and Exchange Commission – Enforcement of the Foreign Corrupt Practices Act), companii de renume din țările pe care le reprezentați afectează zeci de state ale lumii în care, pentru a obține beneficii financiare, oferă mită în valoare de sute de milioane de dolari.
În total, doar din ce s-a investigat până acum, rezultă un cuantum de 4.902.913.195 de dolari. La această sumă se ridică nivelul MITEI date în străinătate (aproape CINCI MILIARDE de dolari)! Iar amenzile pe care le-au primit companiile care au dat MITĂ în alte state (în special în Europa de Est, Asia, Africa și America de Sud) totalizează 10.722.513.931 de dolari (aproape 11 MILIARDE de dolari), fără a lua în calcul și amenzile de zeci de MILIARDE de dolari primite de diferite bănci de renume din țările dumneavoastră!”
Deputatul publica si o listă cu câteva cazuri celebre de amenzi primite de companii din statele occidentale pentru DARE DE MITĂ (infracțiune de #CORUPȚIE) în alte țări:
— Siemens (Germania): amendă de 1,6 MILIARDE de dolari;
— Telia Company AB (Suedia): 965 de MILIOANE de dolari;
— VimpelCom (Olanda) 795 de MILIOANE de dolari;
— Alstom (Franța): 772 de MILIOANE de dolari;
— KBR / Halliburton (SUA): 579 de MILIOANE de dolari;
— Teva Pharmaceutical (Israel): 519 MILIOANE de dolari;
— Och-Ziff (SUA): 412 MILIOANE de dolari;
— BAE (Marea Britanie): 400 de MILIOANE de dolari;
— Total SA (Franța): 398 de MILIOANE de dolari;
— Alcoa (SUA): 384 de MILIOANE de dolari;
— Snamprogetti Netherlands B.V. / ENI S.p.A (Olanda/Italia): 365 de MILIOANE de dolari.
„Desigur, ar trebui să adăugăm celebrul caz de rușinoasă ÎNȘELĂTORIE la nivel global: Volkswagen (Germania), scandalul „Dieselgate” — amendă de 14,7 MILIARDE de dolari”, scrie Pleșoianu, completând — „Ar trebui să ne referim și la cele 13 MILIARDE de euro pe care compania americană APPLE a… „omis” să le plătească în Irlanda”.
În final, deputatul Liviu Pleșoianu anexează o listă lungă de firme care au fost amendate cu sume„astronomice” pentru dare de mită în străinătate — din 2010 și până în prezent — „cu mențiunea că NICIO COMPANIE ROMÂNEASCĂ nu se află pe lista RUȘINOASĂ a companiilor care CORUP alte state”.
Lista integrală este foarte interesantă! Inutil să precizăm că sunt imensa majoritate firme occidentale.
Printre aceste mari firme se numara:
— JPMorgan Chase (SUA): 5,29 MILIARDE de dolari;
— Credit Suisse (Elveția): 5,3 MILIARDE de dolari;
— Wells Fargo (SUA): 5,35 MILIARDE de dolari;
— Deutsche Bank (Germania): 7,2 MILIARDE de dolari;
— Bank of America (SUA): 8,5 MILIARDE de dolari;
— BNP Paribas (Franța): 8,9 MILIARDE de dolari;
— Bank of America (SUA, nouă amendă): 11,8 MILIARDE de dolari;
— JP Morgan Chase (SUA, nouă amendă): 13 MILIARDE de dolari;
— Bank of America (SUA, nouă amendă): 16,65 MILIARDE de dolari.
„În plus, ar trebui să ne spuneți și unde este în opinia dumneavoastră CORUPĂTORUL în celebrele dosare Microsoft și EADS, dosare instrumentate de nu mai puțin celebra Laura Codruța Kovesi, cea pe care cu toții ați lăudat-o sau chiar ați medaliat-o„, adaugă deputatul român.
Firme cu renume din țările nord-atlantice DAU MITĂ în alte țări, inclusiv în România. „România NU exportă corupție! Statele dumneavoastră însă o fac!” Și e vremea ca acest lucru să înceteze, spune Pleșoianu.
„România NU exportă corupție și este un model din acest punct de vedere”, conchide Pleșoinau, așa că „puteți apela oricând la ajutorul nostru dacă întâmpinați dificultăți în eradicarea corupției de MILIARDE de dolari care a cuprins mult prea multe dintre companiile dumneavoastră de renume mondial…”
Prin acest articol plin de date de necontestat, Liviu Pleșoianu demonstrează un curaj incredibil. Niciun politician din prima linie (de la dspariția lui Vadim și boicotarea PRM-ului) nu a mai îndrăznit să conteste „democrațiile” occidentale și tot ceea ce vine de la ele, scrie https://ro.sputnik.md/politics/.
Surse:
https://www.dcnews.ro/rezolutia-lui-plesoianu-replica-pentru-parlamentul-european-statele-vest-europene-exporta-coruptie_622985.html
https://www.stiripesurse.ro/liviu-plesoianu-lanseaza-nucleara–scrisoare-catre-parlamentul-european–comisia-europeana-si-consiuliu-ue-privind-coruptia_1292887.html
CITITI SI:
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/11/28/ziua-de-27-noiembrie-in-istoria-romanilor/
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/27/o-istorie-a-zilei-de-27-noiembrie-video/
Senatul SUA susţine poporul şi Guvernul Moldovei, se spune in Rezolutia votata la 18 noiembrie de senatorii Statelor Unite

US Senate building, Washington, DC
Senatul Statelor Unite ale Americii recunoaşte că angajamentul Guvernului R. Moldova pentru reforme economice şi politice a rezultat, din anul 2009, într-un progres tangibil în direcţia integrării în instituţiile europene. Aceasta este una dintre concluziile Rezoluţiei Senatului SUA, votată la 18 noiembrie 2010 ca urmare a recunoaşterii recentelor realizări ale poporului şi Guvernului de la Chişinău şi a exprimării susţinerii pentru alegeri parlamentare libere şi transparente din 28 noiembrie 2010.
Astfel, Senatul SUA încurajează negocierile în curs de desfăşurare dintre Uniunea Europeană şi R. Moldova privind liberalizarea vizelor şi privind Acordul de Asociere şi notează că reformele continue în Moldova ar putea oferi o fundamentare adiţională pentru abrogarea restricţiilor comerciale Jackson-Vanik.
Totodată, Rezoluţia susţine dezvoltarea în Moldova a unui sistem politic democratic durabil şi a economiei de piaţă liberă, şi un proces al alegerilor parlamentare din 28 noiembrie 2010, care să corespundă standardelor internaţionale de echitate şi transparenţă.
Documentul confirmă că reforma continuă şi angajamentul pentru procesul electoral liber şi echitabil va rămâne necesar pentru integrarea deplină a Moldovei în comunitatea occidentală a naţiunilor.
În acelaşi timp, Senatul SUA îndeamnă la îndeplinirea de către Guvernul R. Moldova a angajamentelor asumate faţă de OSCE privind desfăşurarea liberă şi echitabilă a alegerilor parlamentare apropiate şi exprimă încrederea că acest fapt va contribui la o guvernare puternică şi stabilă care este sensibilă la necesităţile vitale ale poporului său.
În textul documentului sunt remarcate un şir de progrese înregistrate de Guvernul Moldovei printre care iniţierea, la 12 ianuarie 2010, a negocierilor cu Uniunea Europeană privind Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană şi R. Moldova şi, la 15 iunie 2010, a dialogului dintre R. Moldova şi Uniunea Europeană privind liberalizarea regimului de vize.
De asemenea, în Rezoluţie se constată implementarea reformelor juridice de anvergură pentru a înfrânge corupţia, a introduce transparenţa bugetară şi a consolida capacitatea societăţii civile şi mass-media, conform criteriilor Corporaţiei Provocările Mileniului, îmbunătăţirea indicatorului privind libertatea presei în Moldova, de pe locul 114 în 2009 pe locul 75 în 2010, încheierea cu România „a unui tratat important pentru afirmarea suveranităţii şi a dezvoltării sale de mai departe” şi alte realizări.
(MOLDPRES)