DOSARE ULTRASECRETE: PACHETUL LENIN PENTRU RUSIA

STALIN SI LENIN

 

 

  Winston Churchill, in cartea “The World Crisis” (“Criza mondiala”), vol. IV, pag. 72-73 scrie urmatoarele: “Catre mijlocul lui aprilie, germanii au luat o decizie sinistra. Ludendorff isi cobora vocea cand venea vorba despre ea. E adevarat, trebuie tinut cont si de riscurile disperate pe care comandantii militari germani si le asumasera.

Ei se gaseau in aceeasi stare de spirit care ii condusese la declansarea unui razboi submarin, stiind prea bine ca acesta va provoca intrarea in razboi a Statelor Unite contra Germaniei. Totusi, nu fara un sentiment de teroare, au indreptat impotriva Rusiei arma cea mai respingatoare dintre toate: Lenin.

L-au transportat pe Lenin din Elvetia in Rusia, intr-un vagon plumbuit, ca pe un <<bacil al ciumei>>.

Decizia germana de a sprijini un puci bolsevic in Rusia era dictata, in martie (aprilie) 1917, de iminenta intrare a SUA in razboi de partea Angliei. Germania avea, de aceea, interesul sa incheie urgent o pace separata in Est, cu Rusia.

Trocul Lenin-Warburg Dupa revolutia din februarie si instituirea guvernului provizoriu, Lenin (stabilit de ani de zile intr-un exil comod in Elvetia, departe de Rusia, lecturand tihnit prin marile biblioteci) intrase in legatura cu Max Warburg si serviciul secret german, prin intermediul “polonezului” Ganetki (adica al lui Furstenberg) si al socialistului elvetian Karl Platten.

“Trocul” propus de Lenin lui Max Warburg era simplu: Germania sa-l ajute sa preia puterea la Petersburg, in schimbul promisiunii lui Lenin de a incheia imediat o pace separata, in conditiile dictate de germani. Ceea ce s-a si intamplat ulterior, la Brest – Litovsk, in 1918.

Prepararea politico-diplomatica si tehnica a expedierii lui Lenin cu grupul sau in Rusia, de catre germani, n-a durat decat vreo trei saptamani

Hotararea de a-l expedia pe Lenin cu bolsevicii sai in Rusia a fost supusa de Max Warburg examinarii Statului Major german. La intrunire au participat, intre altii, generalul Erich Ludendorff (seful de Stat Major), ministrul de Interne Diego von Bergen si secretarul de stat din Ministerul de Externe Arthur Zimmermann.

S-au discutat rezultatele operatiunilor de destabilizare a Rusiei, organizate de Von Bergen, cu ajutorul cercurilor socialiste ruse. Sume intre 40 si 80 de milioane de marci fusesera folosite de Von Bergen pentru finantarea unor miscari subversive, produse de anarhisti, nationalisti si grupari antitariste, dar fara succes. La mijlocul discutiilor, Diego von Bergen a rostit o fraza care a hotarat soarta secolului XX: “Cred ca cel mai bine ar fi sa auziti parerea dr. Helphand despre intreaga problema”.

 Dr. Helphand, alias Parvus, s-a recomandat participantilor drept “purtatorul de cuvant al unor cercuri financiare bine plasate”. In realitate, Parvus era spionul lui Max Warburg in Rusia, de mult timp. El conducea o intreaga retea, infiltrata mai ales in anturajul tarinei (din care facuse parte si celebrul Rasputin).

Dar, in aceeasi masura, Parvus era la fel de bine infiltrat si in cercurile bolsevice. Preocupat de ocultism si fenomene parapsihologice, dr. Helphand mai era si membru important al Lojei Marelui Orient. Imediat ce a inceput discutia, Parvus a expus planul expedierii lui Lenin si a bolsevicilor din Elvetia, cu un tren special, in Rusia.

 

Parvus a solicitat pentru toata afacerea 5.000.000 de marci. Cu un an inainte, Parvus primise de la Max Warburg si serviciul secret german 1.000.000 de marci pentru organizarea unei greve generale la Petersburg, care a adunat, in ianuarie 1916, vreo 55.000 de participanti. Suma solicitata acum de Parvus urma sa fie procurata de Max Warburg de la diversi bancheri europeni, legati de magnatul Rotschild, ca Olaf Aschburg, Alfred Milner etc.

 Bani pentru bolsevici Trebuie sa mentionam ca, pana in 1918, Max Warburg le-a asigurat bolsevicilor lui Lenin o finantare “europeana” (asadar diferita de ceea ce primea Trotki din Wall Street) de 40.580.997 de marci. Ulterior, expediindu-le alte 15.000.000 de marci, sume considerabile la acea vreme.

 In plus, Max Warburg si colonelul Nicolai din serviciul secret german au “legendat” cateva zeci de ofiteri ai acestui serviciu cu nume rusesti si i-au expediat la Petersburg, ca principali experti in organizarea puciului.

Directorul lui “Federal Reserve”, Thompson, ii acorda lui Lenin un “ajutor”de 1.000.000 de dolari, transferati de J.P. Morgan de la “National City Bank” in Rusia Acesti ofiteri germani, “legendati” ca rusi de Max Warburg si colonelul Nicolai, au ocupat, ulterior, pozitii de conducere in Armata Rosie, in tot cursul Razboiului Civil.

 

Ei au alcatuit, pana in 1921, corpul de garda al conducerii bolsevice, asigurandu-i securitatea, fapt trecut, sistematic, sub tacere de istorici. Din cauza acestor legaturi cu bolsevicii, colonelul Nicolai a fost mai tarziu respins de Hitler si, dupa al Doilea Razboi Mondial, s-a refugiat in URSS, al carei spion devenise. Lenin si grupul sau de bolsevici a parasit Zürich-ul, cu un tren special, pe 9 aprilie 1917, orele 15.10, data fixata de serviciul secret german.

Despartirea bolsevicilor de ceilalti socialisti rusi, aflati in exilul elvetian, a fost violenta, bolsevicii fiind catalogati drept “canalii”, “tradatori” si “porci”. Voiajul de reintoarcere s-a facut pe linia Singen, Offenburg, Mannheim, Frankfurt, Berlin, Bergen si Sassnitz.

Ulterior, prin Telleborg, Malmo, Stockholm si Bielo-Ostrov, Lenin si grupul sau au sosit la Petersburg, la 3/16 aprilie 1917, seara. In total, prepararea politico-diplomatica si tehnica a expedierii lui Lenin cu grupul sau in Rusia, de catre germani, n-a durat decat vreo trei saptamani. In timpul calatoriei, Lenin si grupul sau de bolsevici n-au avut voie sa se angajeze in discutii cu alte persoane. Li s-a asigurat hrana suficienta, inclusiv laptele necesar copiilor mici.

 

Cu titlu de curiozitate, sa remarcam ca serviciul secret german a suportat, in tot cursul anului 1917, toate cheltuielile de propaganda ale bolsevicilor. Printre altele, Max Warburg a finantat si “Pravda”.

 

7 august 1917: “Crucea Rosie” americana la Petersburg

In august 1917 – cu doua luni inainte de “revolutie” – la Petersburg isi face aparitia o asa-zisa “misiune a Crucii Rosii” americane: 36 de persoane, toate imbracate in halate albe, cu insemnele si simbolurile Crucii Rosii. Misiunea afisa scopuri strict umanitare. In realitate, lucrurile stateau putin diferit. “Misiunea Crucii Rosii” americane descinsese la Petersburg direct de pe Wall Street: 26 dintre “misionari” se numarau printre cei mai mari bancheri, oameni de afaceri si industriasi americani, deghizati in “medici”, incadrati fantezist in serviciul sanitar al armatei americane.

“Misiunea” fusese expediata in Rusia chiar de colonelul Edward Mandell House, consilierul presedintelui Wilson. Acelasi care il expediase de la New York la Petersburg si pe Trotki, cu grupul sau de mercenari, la bordul vasului “Cristianja”, ca sa organizeze puciul bolsevic planuit.

In fruntea misiunii Crucii Rosii americane, “medicul” William Boyce Thompson, nimeni altul decat directorul lui “Federal Reserve” a SUA.

Alaturi de Thompson, alti “medici” si “infirmieri” vestiti pe Wall Street, ca Robert Barr (presedintele lui “Chase National Bank”), Corse (de la “National City Bank”), Averell Harriman (de la firma “Harriman”, cu mari investitii in mine si petrol) ori ca Thomas Thacher, Henry Davison, Alan Wardwell, Harold Swift. Amestecati printre cei 10 medici (si cateva infirmiere) autentici.

Acestia din urma vor pleca, de altfel, o luna mai tarziu. “Medicii” de pe Wall Street vor ramane insa la Petersburg pana in noiembrie 1917.

Adica se mai aflau acolo in timpul puciului bolsevic. Cine erau “translatorii rusi” ai grupului de “medici” de pe Wall Street? Primul, “capitanul Ilovaiski”, se numea Boris Reinstein (viitorul secretar al lui Lenin).

Alt “translator”: Alexandr Grunberg (nume real Mihail Gruzenberg, al carui frate, Zorin, va deveni ministrul-comisar al lui Lenin si va face apoi o lunga cariera in diplomatia sovietica). Cei 26 de “medici” de pe Wall Street si “translatorii rusi”, condusi de Ilovaiski, sunt primiti, in august 1917, in audienta de Lenin, la insistentele lui Trotki. Se pun la cale fabuloase afaceri postrevolutionare, ca si sprijinul secret pe care Wall Street-ul urma sa-l acorde bolsevicilor, dupa preluarea puterii de acestia, prin puciul planificat.

Consecinte Directorul lui “Federal Reserve”, Thompson, ii acorda un “ajutor” de 1.000.000 de dolari, transferati de J.P. Morgan de la “National City Bank” in Rusia. “Washington Post”, din 2 februarie 1918, mentiona in articolul “Give bolsheviki a million” (“Dati bolsevicilor un milion”): “William B. Thompson, care a stat la Petersburg din august pana in noiembrie, a facut o donatie de 1.000.000 de dolari bolsevicilor, in scopul de a-si putea raspandi doctrina in Germania si Austria.

 Domnul Thompson a avut ocazia sa studieze situatia din Rusia ca sef al misiunii Crucii Rosii americane. Domnul Thompson dezaproba critica americanilor la adresa bolsevicilor. El crede ca bolsevicii au fost prezentati intr-o lumina nefavorabila…”

Sa reamintim ca W.B. Thompson, cel care dadea milioane bolsevicilor inainte de “revolutie” si care finanta generos propaganda acestora in alte tari, era directorul lui “Federal Reserve” a SUA. Totodata, filiala din Petersburg unde J.P. Morgan a transferat bani pentru bolsevici a fost singura banca din Rusia pe care bolsevicii n-au nationalizat-o dupa preluarea puterii.

Acelasi Thompson, in mai 1918, va infiinta in SUA “American league to aid and cooperate with Russia”, o liga pentru ajutorarea si cooperarea cu Rusia.

O luna mai tarziu, in iunie 1918, Edwin Gay, de la “War Trade Board” (Departamentul Comertului de Razboi) va expedia Departamentului de Stat american un memorandum, recomandand “relatii comerciale si prietenesti mai stranse intre SUA si Rusia”.

Documentul, aflat in arhivele Departamentului de Stat, estima ca daca populatia din zonele controlate (in iunie 1918 – n.n.) de bolsevici va avea conditii economice ameliorate, aceasta nu se va mai opune puterii bolsevice, ci o va accepta.

 

Vladimir ALEXE

 

Sursa:  ziua.ro

Publicitate

Prinderea prin tradare a eroului Horea la 27 decembrie 1784

                   Craisorul Horea

Nicolae Ursu din Albac

Horea a hotărât înainte de 14 decembrie 1784 să-şi retragă oastea ţărănească din Câmpeni formată din 3000 de oameni şi să urce în satele de munte. Şi bine a făcut. Horea era recunoscut de către răsculaţi ca şi Căpitan-General, dar ţăranii îi spuneau simplu: Căpitanul. Viena trimise 750 de soldaţi bine antrenaţi şi dotaţi cu tunuri de la Abrud, conduşi de vicecolonelul Schultz, cel înfrânt în urmă la Râmeţ şi era dornic de răzbunare. În jurul Câmpenilor mai acţionau 250 de grăniceri unguri şi secui „plini de venin” împotriva lui Horea. Trupele austriece au intrat în Câmpeni-ul golit de răsculaţi pe 14 decembrie. Horea hotărăşte ca oamenii săi să plece la casele lor şi în primăvară să reînceapă lupta. Căpitanii şi ţăranii i-au jurat credinţă că-l vor urma la o nouă ridicare în martie 1785. Între timp armata regulată austriacă şi poterele ungurilor înconjoară Munţii Apuseni pentru ca Horea să nu poată fugi în Principatele Române s-au, mai grav, să treacă prin Ungaria la Viena, pentru a se justifica împăratului Iosif al II-lea. Teamă nefondată, deoarece Horea era dornic să reaprindă lupta în martie pentru drepturile românilor, nu să fugă ca un laş în străinătate.

Alexandru Sterca Şuluţiu ne-a lăsat o mărturie a plecării în munţi a căpeteniilor româneşti: „Horea şi Cloşca, silindu-se a nu se arăta în calea sa prin sate ca să-şi piardă urma, se întoarse în Albac: şi în munţi şi în desele păduri a vecinului sat Scărişoara numit, nu departe de Albac, aşa loc secret îşi căutară de ascuns, cât de locul acela, afară de două frăţii a Horii din din cele mai de aproape, nici un suflet de om nu a ştiut”. Horea, care era un muntea dârz, era conştient că ascuns în munţii păduroşi şi înzăpeziţi pe care îi cunoştea foarte bine nu avea cum să fie prins de trupele austriece. Cine cunoaşte bine topografia şi geografia locului ascunzătorii lui Horea, pădurea Scorucet de lângă satele Râul Mare şi Arada (azi comuna Horea) va putea recunoaşte iscusinţa strategică de retragere a conducătorului revoluţionar român. De la pădurea Scorucet aflată pe un deal-munte se vede foarte bine satele de baştină a lui Horea, care acum fac parte din comuna Horea.

Ion Oarga zis Closca

 Cei câţiva „fraţi de sânge” care ştiau ascunzătoarea îi aduceau alimente şi veşti de la Abrud despre măsurile autorităţilor. În caz de s-ar fi apropiat armata, şi Horea, care avea paznici la pândă de zi şi noapte pe culme, ar fi fost înştiinţat şi putea să fugă înspre peşterea Scărişoara, Doda Pilii, Poiana Călineasa, Vf. Ocoale sau Cascada Voalul Miresii de la Răchiţele, ce era o zonă de munte şi pădure deasă pe zeci de kilometrii, necunoscută şi necartografiată de austrieci. Mai mult, ostaşii austrieci nu aveau pregătirea necesară să reziste prin pădurea deasă de munte întinsă pe circa 100 km pătraţi fără nici o localitate sau punct militar de sprijin. Această zonă Horea şi Cloşca o cunoşteau din copilărie ca munteni ce hălăduiau după lemne, ciuperci, vânat şi fructe de pădure.

Şi totuşi cum a fost posibil să fie prins Horea. Răspunsul e simplu şi trist: prin trădare. Locotenentul colonel Kray, care răspundea militar de zonă l-a chemat la el pe pădurarul Apusenilor, veneticul Anton Melzer, un brigadier silvic pus pe căpătuială. Cu ajutorul acestuia i-a identificat pe „fraţii de cruce” ai lui Horea care îi duceau alimente căpeteniei ţăranilor români. Li s-a făcut promisiunea că vor fi recompensaţi cu 300 de galbeni (după alte surse 600 ducaţi) şi eliberaţi din şerbie dacă îl vor trăda pe Horea. Pe de altă parte au fost ameninţaţi că dacă nu-l dau prins pe Horea ei, familiile şi satele în care locuiesc, vor avea de suferit ca şi complici. Din păcate şi preoţii ortodocşi din zonă i-au îmbărbătat să-l trădeze pe Horea pentru a nu suferi răzbunarea împăratului de la Viena şi a nobililor unguri. Primii care au acceptat să trădeze au fost gornicii (pădurari şi paznici de vânătoare): Ştefan Trif şi Nuţu Matieş.Lor li s-au mai adăugat alţi trădători: Trif Manoşel, Iacob Neag, Dumitru Neag, Ion Mătieş, Gheorghe Matieş şi, mai tragic, chiar vărul lui Horea, numitul Gheorghe Nicula (Nicula era numele real a lui Horea). Ei au pornit în faţă coborând pe apa Beiuşului, însoţiţi la o distanţă apreciabilă de un detaşament de austrieci conduşi de locotenenţii Vaida şi Jeney.  

Georghe Crisan{sau Marcu Giugiu}zis si Crisan

Ajunşi pe muntele şi în pădurea deasă Scorucet îl anihilează pe omul lui Horea, care stătea de pândă, pentru ca acesta să nu dea de veste, când îl vor prinde pe revoluţionar, că urmează să sosească detaşamentul de militari. Horea i-a primit pe „fraţi” cu inima deschisă în coliba sa făcută în scorbura unui brad bătrân uriaş acoperită cu cetini. Dar să lăsăm să vorbească raportul din epocă al colonelui austriac Kray, cum s-a făcut prinderea: ”Prinderea lor s-a întâmplat în ziua de 27 Decembrie, sub un brad de jumatate găunos, în jurul caruia pusese nişte crengi de lemne si facuse un foc mare ca să se încălzească. Ţăranii, de cari m-am folosit eu, au dat de urma lor pe zapada proaspata ce cazuse de curand si dansii prinsera mai intai, la o departare mai mica, pe un pazitor al revolutionarilor, pe care il silira sa le descopere locul unde se afla capitanii. Ţăranii, cari se angajase sa-i prinda, erau 7 inşi la numar, dintre cari numai 4 mai aveau pusti, si acestia patru plecara inainte si cand se apropiara de coliba, Horea ii primi ca pe amici si-i intreba, daca umbla cumva dupa vânat, la care ei raspunsera ca da, sunt siliti sa caute vanat pentru armata, dar nu pot sa capete nimic si de jumatate sunt mai inghetati. Atunci Horea îi invita sa seaza la foc. Doi dintre taranii acestia se asezara langa Horia si alti doi insi langa Closca, si acest din urma ii intreba numaidecat ce noutati mai sunt prin comune, iar ei raspunsera ca oamenii in general se plang de multimea cea mare de soldati si ca poporul trebuie sa fuga. La cuvintele aceste, Cloşca zise înjurând: <Acuşi îi scoatem noi şi pe ei de aici şi-i alungăm la dracu> În timpul acesta se apropiară de foc si ceilalti trei tarani si in momentul acesta cei doi ţărani credinciosi, cari aveau certificate din partea mea, anume Ştefan Trifu si Nuţu Matieş, se aruncara asupra lui Horia şi Cloşca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ şi cu ajutorul celorlalţi doi insi si cu inca cei trei soti, cari inca alergara la dansii, îi prinsera şi îi legara. În timpul acesta Horea scoase din sân un volum de hârtii, cât ţii într-o mana, si le arunca in flacarile cele mari ale focului, dar ocupati cu legarea lor dansii n-au putut sa le scape din foc. In urma temandu-se, ca nu cumva să năvăleasca asupra lor niste oameni de ai lui Horia, se retrasera în graba mare cu ei intr-o poiana de oi, ceva mai depărtată şi de aici dedera îndată ştire trupei de soldati, care inconjurase si dansa padurea si tinutul acesta si era ocupata cu cautarea lor. Soldaţii acestia sosiră numaidecat si gornicii îi predara pe amandoi. Horia si Closca erau armati cu pusti si cu lanci. Closca mai avea si doua pistoale, pe cari inca nu mi le-au adus. Alte lucruri la dansii nu s-au aflat, nici cai, nici bani, nici hartii, afara de 6 fl. la Closca. Probabil ca toate lucrurile aceste le-au ascuns, pe la amicii lor, sau le-au ingropat in padure sub zapada. Ca prinderea lor s-a intamplat intr-adevar astfel, aceasta o confirma unanim Horia si Closca aici, in prezenta mea si a mai multor ofiteri, si dansii adaoga ca de aceea au stat timp asa mult ascunsi prin paduri, fiindca voiau sa calatoreasca la Viena, îndată ce le sosiau banii, ce-i ceruse dela comune. Abrud, 1 Ianuarie 1785″. În vâltoarea luptei, Horea, care şi-a dat seama că a fost trădat de „fraţii de sânge” i-a blestemat pe trădători din neam în neam: „voi mi-aţi mîncat capul şi m-aţi mâncat Judo fără de lege; preţul meu va fi pieirea voastră şi în chip de blestăm asupra fiilor voştri”. Horea aruncă „un teanc de scrisori” în foc. Se pare că erau planurile de luptă, numele căpeteniilor şi corespondenţa secretă cu agenţii anti-nobiliari ai lui Iosif al II-lea.

Fără trădarea „fraţiilor de sânge şi de cruce”, Horea nu avea cum să fie prins. L-au dat românii prins pe Horea în ziua de 27 decembrie, când creştinii comemorează marele praznic al Sfântului Ştefan, primul martir ucis de păgâni cu pietre în urma trădării iudeilor. Horea, care era un ortodox practicant, a simţit pe pielea lui preţul trădării celor de un neam. De aceea, a şi blestemat pentru ca acesta să se prindă de trădători. În anii, imediat următori, trădătorii lui Horea au decedat subit de boli nemiloase şi accidente ciudate. Până mai acum 30 sau 40 de ani, urmaşii trădătorilor lui Horea erau văzuţi de moţii din Arada şi Râul Mare, ca din  familii „trădătoare” şi „blestemate”. Până să se împlinească blestemul lui Horea, trădătorii au fost recompensaţi de împărat într-o ceremonie oficială la Zlatna pe 5 februarie 1785, când au primit cei 300 de galbeni, iar ei şi urmaşii lor au fost eliberaţi din şerbie prin patentă imperială. Protopopul Iosif Adamovici prezent la ceremonie a primit o medalie a monarhului de la comisarul gubernial Michael Brukenthal, în semn de recunoştinţă că a îndemnat „popimea” să-i liniştească pe ţăranii răsculaţi şi să-l trădeze pe Horea.

Zilele acestea am căutat degeaba pe internet referiri istorico-turistice sau o poză a bătrânului brad a lui Horea din pădurea Scorucet, care încă mai este în picioare. Am găsit numai pozele celebrului Gorun al lui Horea de la Ţebea şi a frasinului plantat, de Căpitanul General, din curtea casei memoriale. Asta spune multe despre „trădarea” la români şi în zilele noastre sub forma uitării şi indiferenţei. La primăvară am să merg să fotografiez celebru brad secular şi voi posta poza pe NapocaNews, pentru ca imaginea locului trădării lui Horea să fie veghe de amintire şi rugăciune pentru sufletul său chinuit de dorinţa dreptăţii românilor din neam în neam.

Napocanews.ro

DOSARE ULTRASECRETE: REVOLUTIA ROMANA SI AGENTII K.G.B. SI G.R.U.

“- Puteţi confirma prezenţa unor mercenari străini în zilele exercitării acţiunilor teroriste?”;
“- Nu, nu pot, nu avem date în acest sens”.

 

Ziarul “Adevărul” din 18 februarie 1990, interviu dat de proaspătul ministru al apărării naţionale Victor Stănculescu lui Sergiu Andon (“După 20 de ore”).

 

 

Fostul sef al Armatei, generalul Victor Atanase Stanculescu,  face dezvaluiri despre agentii sovietici de care s-a inconjurat Iliescu: Nicolae Militaru si Vasile Ionel

In cartea „In sfarsit, Adevarul…”, lansata  la Biblioteca Centrala Universitara, fostul general Victor Stanculescu (degradat de justitie la rangul de soldat, ca urmare a condamnarii sale la 15 ani de inchisoare pentru crimele de la Timisoara), face primele dezvaluiri despre Ion Iliescu si fortele sovietice din spatele lui.

Acestea au actionat pentru eliminarea Ceausestilor si instaurarea emanatului la Putere in decembrie 1989. Stanculescu dezvaluie ca primul ministru al Apararii pus in functie de Ion Iliescu in decembrie 1989 – generalul Nicolae Militaru a fost descoperit de securitatea lui Ceausescu, drept agent GRU:  „fiind omul sovieticilor, Ceausescu nu putea sa-l impuste” si de aceea l-a retrogradat intr-o functie inferioara in economie.

„Cred ca numirea lui Militaru a fost la ordinul rusilor”, a concluzionat Stanculescu, care a reconfirmat si faptul ca Iliescu si Militaru au facut scoala impreuna la Moscova.

Tot despre Militaru, Stanculescu a aratat ca a primit informatia despre faptul ca acesta a pus la cale in 23 decembrie 1989 uciderea sefului USLA col. Gheorghe Trosca, pentru ca in timpul regimului comunist, acesta din urma a fost cel care l-a descoperit pe Militaru, in dosarele „Corbul 1″ si Corbul 2”, ca fiind omul sovieticilor.

Stanculescu a marturisit ca, indiferent daca ar parea ilogic, a ramas cu credinta ca generalul Militaru a vrut sa-l lichideze inclusiv pe el in ziua in care s-a deplasat cu elicopterul la Garnizoana Targoviste impreuna cu membrii completului care i-au „judecat” pe Ceausesti, intrucat ofiterii din localitate primisera ordin sa traga intr-un elicopter care va veni „sa-l salveze pe Ceausescu”.

Stanculescu l-a nominalizat drept om al rusilor si pe generalul Vasile Ionel, pe care presedintele Ion Iliescu l-a numit consilierul prezidential la Cotroceni. Despre Vasile Ionel, autorul a relatat ca acesta avea o amanta rusoaica in perioada cand era seful Canalului unde comunistii ii trimiteau la munca silnica pe toti opozantii regimului.

Fostul general confirma si episodul din dimineata zilei de 23 decembrie 1989, cand Ion Iliescu si echipa sa au venit la MApN de unde a luat legatura cu Moscova pentru a cere instructiuni. Precum si faptul ca a fost insarcinat cu organizarea procesului Ceausestilor, in legatura cu care Silviu Brucan, Gelu Voican si Ion Iliescu i-au cerut sa-i suprime pe Elena si Nicolae Ceausescu.

Victor Stanculescu nu si-a ascuns parerea ca inclusiv in spatele sau la Ministerul Apararii a actionat un grup filorus, care a urmarit crearea tuturor conditiilor pentru ca toata lumea sa fie convinsa ca Ceausestii trebuiau lichidati, si ca decizia in acest sens a venit de pe doua fronturi care au lucrat combinat: din partea GRU (serviciul secret al armatei sovietice) si KGB (securitatea rusilor).

Stanculescu nu a ascuns ca tot ce i s-a intamplat lui rau in anii ce au urmat Revolutiei -inclusiv dosarele penale in care a fost condamnat – s-a datorat conflictului mocnit pe care l-a avut cu Ion Iliescu.

Si ca acesta din urma este cel care l-a eliminat atat pe el, cat si pe Petre Roman. Finalul marturisirilor lui Stanculescu se incheie astfel: „In septembrie parca m-am intalnit cu Ion Iliescu si i-am spus ce aveam pe suflet, pentru ca tot ce s-a intamplat cu mine vine de la el. A avut o singura reactie: un zambet pe 16 mm si… nimic”.

Circ la „omagierea” Revolutiei Discursul sustinut de fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu la sesiunea omagiala a 20 de ani de la Revolutia Romana, desfasurata ieri la Parlament, a fost intrerupt de revolutionarul Dumitru Dinca, care a contestat vehement faptul ca in prezentarea filmului evenimentelor din 1989, a fost omisa ca fiind neimportanta ziua de 21 decembrie si s-a trecut direct la 22 decembrie – ziua fugii cuplului Ceausescu.

Dinca a intervenit de la microfon vociferand si nu i-a mai permis lui Iliescu sa continue. Sergiu Nicolaescu, prezent in sala, a incercat sa-l calmeze pe Dinca, dar acesta s-a ambalat si mai tare.

„Dinca, respecta adunarea”, a spus Iliescu, care a cerut ca cei care doresc sa isi spuna parerea sa o faca la urma, nu in prezenta presei. Intr-un tarziu, Dinca a parasit sala.

Revenind la Iliescu, acesta si-a reluat vechile placi, conform carora Revolutia a fost „opera poporului roman”, fiind „castigata cu jertfe” si nu prin comploturi. Iliescu i-a infierat si pe cei care denigreaza revolutia, calificandu-i „frustrati, „complexati”, „clevetitori” si „combativi post-factum”.

Cat priveste cenzurarea zilei de 21 decembrie – despre care multi revolutionari l-au acuzat ca el ar fi determinat-o – Iliescu a apreciat-o ca „reperabila” si „reparabila”. „Filmul e mizerabil”, a precizat si Roman. „O greseala, e incomplet”, a adaugat Sergiu Nicolaescu. Mai multi revolutionari au parasit sala, in ciuda eforturilor de impaciuire ale lui Ion Iliescu, care a incercat sa-i readuca la masa.

Razvan SAVALIUC

 

Articol : „KGB si GRU in spatele Revolutiei Romane”

ziarero.antena3.ro – 18 decembrie 2009