CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Uniunea Sovietică a fost prima țară din lume și istorie care a adoptat revoluția sexuală drept politică de stat. VIDEO

Revoluția sexuală, politică de stat a bolșevicilor

Citim în articolul How sexual revolution exploded (and imploded) across 1920s Russia, preluat de https://inliniedreapta.net/revolutia-sexuala-politica-de-stat-a-bolsevicilor, că Rusia Sovietică a fost prima țară din lume și din istorie care a adoptat revoluția sexuală drept politică de stat.

Timp de aproape un deceniu, între 1917 și sfârșitul anilor 1920, rușii au fost încurajați la dezinhibiție totală și desfrâu, iar familia tradițională a fost delegitimizată și stigmatizată, ca instrument arhaic al oprimării capitaliste.

Efectele au fost atât de destructive încât bolșevicii au fost nevoiți să renunțe la acest experiment social și să revină la căsătoria și normele sexuale tradiționale.

După ce au dat foc la casă, bolșevicii au înțeles că stabilitatea și dezvoltarea unei societăți sunt imposibile atunci când cetățenii devin slujitori ai instinctului sexual.

Sau, în terminologia timpului, s-a arătat că planul cincinal la producția de oțel nu poate fi realizat de oțelari și oțelărese al căror centru de procesare a lumii înconjurătoare se află undeva sub linia brâului.

În schimb, revoluția sexuală este extrem de eficientă ca armă de distrugere în masă. De aceea bolșevicii au exportat-o în Occident, timp de decenii, fie prin marxismul cultural inițiat de Școala de la Frankfurt, fie prin sponsorizări și infiltrări la destinație, operate discret și eficient de către KGB. Rezultatul este încurajator: balamucul sexual a devenit normă științifică și cuprinde toate sferele sociale.

După un secol de la inovația bolșevică lumea și-a dat pantalonii jos și s-a întors cu fundul gol în sus. Ce s-a găsit acolo? Un număr nelimitat de sexe; o tabletă de lut inscripționată cu pronume noi și atotcuprinzătoare, care să înlocuiască binarul perimat al lui “el” si “ea”; și, la o ascultare atentă cu stetoscopul, a fost recepționat un SOS al elevilor din școala primară.

Ei cer insistent să afle cele mai noi tehnici de masturbare și probleme noi de aritmetică, care să-i pregătească mai temeinic pentru viața de adult. De exemplu, problema din manualul de a II-a – “Dacă Ana are 3 mere și mănâncă 2 pere, câte mere îi rămân?” – să fie înlocuită cu “Dacă Ana vrea să fie Costel, care centru de schimbare de sex i-ați recomanda? Această problemă o puteți rezolva împreună cu mămicile sau tăticii voștri.”

Revoluția sexuală din prezent aplică rețeta din trecut și de aceea primul pas este acela de a slăbi și compromite căsătoria dintre un bărbat și o femeie. În numeroase țări occidentale, cum ar fi Germania, Franța, Marea Britanie, Canada și altele, a fost legiferată căsătoria între persoane de același sex. Apoi a urmat ostracizarea și linșarea socială a persoanelor și instituțiilor care se opun revoluției sexuale, mai ales la îndoctrinarea și siluirea fizică și morală a copiilor și tinerilor.

Acum este rândul României să aleagă între normalitate și bolșevism sexual. Spre deosebire de alte țări (cum ar fi cele de mai sus) în care mariajul homosexual a fost impus de politicieni, fără consimțământul cetățenilor, românii au șansa de a alege în cadrul unui referendum național.

Dacă aleg să-și păstreze integritatea fizică și mentală (pentru că în cele din urmă despre asta este vorba) vor face cel mai mare bine posibil generațiilor viitoare și vor transmite un mesaj de speranță tuturor occidentalilor a căror normalitate a fost deturnată. Războiul cu bolșevismul sexual nu se va fi încheiat, dar ar fi o etapă câștigată.

Ar fi și o izbândă demnă de Centenar: în al sutelea an de la formarea României contemporane să fim victorioși pe câmpul de luptă al identității noastre sociale. Și, legat de acest lucru, se merită amintit un episod istoric al acelui timp, foarte relevant pentru situația din prezent: în urmă cu aproape o sută de ani, în 1919, armata română a desființat dictatura bolșevismului sexual din Ungaria.

Béla Kun s-a născut pe 20 februarie 1886, într-un sat din Transilvania. Fiu al unui funcționar evreu, Kun a fost de timpuriu atras de ideile marxiste, iar la Budapesta a devenit activ politic și a frecventat cercuri social-democrate.

La începutul primului război mondial s-a înrolat în armata austro-ungară și în 1916 a devenit prizonier de război al armatei țariste. După revoluția din octombrie 1917 a trecut de partea bolșevicilor și a primit instructaj în tactici revoluționare.

L-a cunoscut pe Lenin, care, impresionat de potențialul lui Kun, l-a trimis în Ungaria pentru a pregăti revoluția. Pe 20 decembrie 1918 a înființat Partidul Comunist Maghiar și, cu toate că la scurt timp după aceea a fost întemnițat de guvernul lui Mihály Károlyi, i s-a permis să-l conducă din închisoare.

Pe 20 martie 1919 Kun a fost eliberat, iar a doua zi a fost numit comisar al afacerilor externe, în cadrul unui nou guvern de coaliție între social-democrați și comuniști. La foarte scurt timp după aceea comuniștii i-au îndepărtat pe social-democrați de la guvernare, Kun a devenit șef de stat și a fost proclamată Republica Sovietică Maghiară.

Apoi a urmat instaurarea bolșevismului sexual. În funcția de comisar adjunct pentru cultură a fost numit György Lukács, un intelectual marxist care a pus în aplicare planul său de “terorism cultural”.

Programa școlară a fost schimbată și, inclusiv pentru clasele mici, au fost introduse ore de “educație sexuală” în care elevii erau învățați despre superioritatea “amorului liber”, tehnici de penetrare sexuală, natura perimată a monogamiei, rolul opresiv al familiei în obținerea plăcerilor fizice și irelevanța religiei, care inhibă libertatea sexuală deplină.

Copiii erau încurajați să ia în derâdere autoritatea părinților și moralitatea tradițională.

În cele din urmă regimul lui Béla Kun s-a prăbușit pe 1 august 1919, după intervenția armatei române în Ungaria. Ajunși la Budapesta românii nu au arborat drapelul românesc, de teamă să nu inflameze opinia publică locală.

În schimb, au înălțat o opincă pe un catarg de steag. Mi se pare cea mai frumoasă și hâtră formă de justiție poetică: cea mai grotescă formă de bolșevism călcată în picioare de umila opincă românească.

Nu știu cât de întâmplător e faptul că emblema opincii este speculată în derâdere de un clasic în viață, care declamă dezgustat: “România în ițari, cu opinci și cu ochelari de cal: Anunțatul referendum este de un penibil nebun. Paseism neghiob, idilism rural, pășunism în zdrențe.”

 Ne întristează să fim dojeniți atât de aspru dar nu-i bai, noi tot nu ne rușinăm de opincile noastre; le avem de la cei care ne-au dat o țară în păstrare, în urmă cu o sută de ani.

Explozia (și implozia) revoluției sexuale în Rusia anilor 1920

Gheorghi Manaev și Daniel Cealyan

“Au apărut recent, la Moscova, oameni goi-goluți purtând banderole pe care citesc Jos rușinea! Un astfel de grup a fost văzut urcându-se într-un tramvai. Tramvaiul s-a oprit, iar publicul era indignat”, scrie Mihail Bulgakov, faimosul scriitor rus, în jurnalul său din 1924. Cu doar 15 ani înainte femeile nu se gândeau să iasă afară într-o rochie până la genunchi. Dar s-au petrecut oare aceste schimbări peste noapte?

Societatea rusă pre-revoluționară, mai ales în capitalele de provincie, nu era puritanică. Un soldat anonim, născut la sfârșitul secolului al XIX-lea, rememorează:

“La 10 ani eram deja expus la tot felul de comportamente desfrânate… Imaginile pornografice nu erau chiar o raritate”.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este image-13.jpeg
Revoluţia sexuală de azi – continuarea camuflată a comunismului de ieri – Buciumul

Îmbrăcatul în straiele sexului opus, travestiul și petrecerile homosexualilor erau populare în cercurile artistice și chiar unii nobili erau cunoscuți ca fiind homosexuali.

Viața de petrecere, care implica adesea mai mulți parteneri, era o distracție obișnuită pentru unii. Cu toate acestea, homosexualitatea era o infracțiune penală… până când bolșevicii au venit pe scenă.

Din punct de vedere ideologic, eliberarea sexuală a fost una dintre armele esențiale în lupta împotriva Ortodoxiei și împotriva ordinii vechi, în general.

Printre bolșevicii timpurii, propagandista cheie a unei noi ordini familiale a fost Alexandra Kollontai, revoluționar rus și, mai târziu, diplomat.

Există o teorie populară, adesea atribuită lui Kollontai – cea a “paharului de apă”.

Ea afirma că dragostea (și, în consecință, sexul) ar trebui să fie la îndemâna oricui, la fel de ușor de obținut ca un pahar cu apă. Aceasta este totuși o simplificare prea mare a ideii lui Kollontai.

Alexandra Kollontai
Alexandra Kollontai

Kollontai a promovat conceptul de “femeie nouă” – o persoană eliberată de opresiunea căsătoriei, a muncii în gospodărie și a activității de a crește copii; toate acestea trebuiau să fie preluate de societate și de stat.

Statul ar trebui să se ocupe de educația copiilor (inclusiv de cea sexuală), va impune o mișcare pentru înființarea unei industrii naționale de catering, va asigura locuințe la comun, îi va lua în grijă pe orfani și așa mai departe.

Din punctul de vedere al lui Kollontai și dragostea trebuia eliberată – parteneriatul civil ar fi trebuit să ia locul căsătoriei tradiționale.

Evident, bolșevicii își construiau politica în ce privește familia conform celor mai progresiste linii directoare – ceva ce nu a fost văzut în Occident timp de decenii.

Cu toate acestea, responsabilitatea era acordată acum individului, iar o libertate atît de cuprinzătoare era pur și simplu prea mult pentru societatea rusă agricolă, abia urbanizată, din anii 1920.

“Cu privire la abolirea căsătoriei” și “Cu privire la parteneriatul civil, copiii și proprietatea” au fost printre primele decrete ale sovieticilor din 1918. Nunțile bisericești au fost desființate și a fost introdus parteneriatul civil. Divorțul a devenit o chestiune de preferință personală. Avorturile au fost legalizate.

Toate acestea au implicat o liberalizare totală a relațiilor de familie și sexuale. Acest lucru a inaugurat cea mai decadentă perioadă din istoria recentă a Rusiei.

Nude beach near cathedral of Christ the Savior and the Moscow Kremlin, 1920s

Foto: O plajă pentru nudiști la Moscova în apropierea catedralei Christos Mântuitorul și a Kremlinului în 1920.

Atitudinea relaxată față de nudism era semnul viu al timpurilor: pe malul râului Moscova, lângă Catedrala lui Hristos Mântuitorul, s-a format o plajă de nudiști, în genul căreia Europa vestică nu îndrăznea să viseze la vremea respectivă.

Societatea “Jos rușinea!”, menționată mai sus, organiza numeroase marșuri, iar unul dintre acestea a strâns un număr de 10.000 de persoane.

Alexander Trușnovici, un monarhist, își amintește una dintre întâlnirile lor: “Jos cu filistinii! Jos cu preoții înșelători! Nu avem nevoie de haine! Noi suntem copii ai soarelui și ai aerului! – așa zbiera un purtător de cuvânt gol pușcă, cocoțat pe o scenă din piața principală a orașului Krasnodar.

Trecând seara pe lângă acest loc am văzut scena demontată… și cineva îl burdușea zdravăn pe copilul soarelui și al aerului“.

Toate aceste evoluții extreme au avut loc în timp ce Rusia era încă în mijlocul războiului mondial, iar apoi al războiul civil.

Amnistiile din 1917, 1919, 1920 și de mai târziu au eliberat un număr mare de infractori, într-o țară în care puterea de stat abia începea să se formeze. Acestor mase de infractori li s-au alăturat soldații dezertori și lăsați la vatră.

Începând cu anii 1920 violul a luat proporțiile unei epidemii. Pentru o vreme, violența sexuală față de fostele femei de viță nobilă sau burgheze a fost considerată drept “justiție de clasă” printre bărbații proletari.

Între timp, până la 20% din populația de sex masculin a Rusiei a contractat boli venerice (deși în Rusia țaristă, la începutul secolului, acest procentaj a fost de 25% – 27%).

Noile legi privind căsătoria și atmosfera generală de rupere cu trecutul au încurajat promiscuitatea și abordarea complet dezinhibată a sexului, de neconceput în urmă cu câțiva ani.

A project for a performance in 1920s. The posters read:

Foto: Stânga – “Fiecare mascul comunist poate și trebuie să-și satisfacă nevoile sexuale”/ Dreapta – “Fiecare femeie comunistă trebuie să-l ajute, altfel este o filistină”

Societatea sovietică a produs o generație periculoasă de orfani fără adăpost – rapoartele oficiale arată că, până în 1923, jumătate dintre copiii născuți la Moscova fuseseră concepuți în afara căsătoriei și mulți dintre ei au fost abandonați în copilărie.

Pendulul revoluției sexuale trebuia să se miște înapoi – iar dacă nu, trebuia să fie tras cu forța.

Deja în prima jumătate a anilor 1920, când eliberarea sexuală se afla încă în plină desfășurare, sovieticii au început să promoveze valorile tradiționale… din nou.

În 1924, psihiatrul Aron Salkind publică volumul “12 porunci sexuale ale proletariatului revoluționar”, în care se spunea că “dragostea trebuie să fie monogamă”, “relația sexuală trebuie să fie doar legătura finală în lanțul de sentimente profunde și complicate care leagă doi oameni în dragoste”.

În timp ce susținătorii sloganului “Jos rușinea!” mărșăluiau goi pe străzile din Moscova, Nicolai Semașko, comisarul poporului pentru sănătatea publică, scria că un astfel de comportament “trebuie condamnat în modul cel mai categoric…

Într-un moment în care monstruozitățile capitaliste, cum ar fi prostituția și huliganismul, nu au fost încă eliminate, nudismul în public induce imoralitatea… De aceea consider că este absolut necesar să oprim imediat această rușine, cu metode represive, dacă este necesar…”

Liderii sovietici nu doreau ca populația să-și irosească energia pe destrăbălare. Au fost introduse restricții severe. Grupurile pentru drepturile femeii au intrat în declin.

În plus, femeile nu prea mai aveau nevoie acum de educația pentru care feministele luptaseră cu îndârjire: de îndată ce femeia a fost eliberată de societatea tradițională patriarhală pe care bolșevicii au urmărit o să elimine, ea a fost adusă înapoi în bucătărie, să gătească pentru muncitorul care îi era soț.

Afiș revoluționar : Jos sclavia în bucătărie. O viață nouă!

Între timp, rațiile de alimente primite de la fabrică au început să fie redistribuite, ceea ce a făcut ca gătitul la domiciliu să devină o necesitate.

“Noua femeie” a lui Kollontai a fost nouă doar pentru un deceniu.

Familia a devenit din nou unitatea de bază a societății. Decretele emise înainte au fost revocate unul după altul. În cele din urmă, homosexualitatea a fost re-criminalizată în 1934, iar interzicerea avortului a fost reintrodusă în 1936.

Bineînțeles că acest lucru nu a dus la diminuarea valorii propagandistice a ideii de eliberare a femeii. În fond, ea putea acum “să le facă pe toate” – să îndeplinească sarcina comunistă de înfăptuire a revoluției, fiind în același timp mamă, soție, bucătar și femeie de serviciu.

De-a lungul deceniilor următoare sexualitatea și erotica au fost complet evitate de cultura și societatea sovietică – și, luând în considerare acest lucru, nu este de mirare faptul că societatea rusă a devenit atât de ipocrită față de sex. Următoarea revoluție sexuală a avut loc abia în anii 1990.

Articol original: How sexual revolution exploded (and imploded) across 1920s Russia

CITIȚI ȘI :

10/07/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Revoluția sexuală, bolșevicii și „emanciparea moravurilor” în Rusia sovietică. VIDEO

Stânga - "Fiecare mascul comunist poate și trebuie să-și satisfacă nevoile sexuale"/ Dreapta - "Fiecare femeie comunistă trebuie să-l ajute, altfel este o filistină"

 

  Foto: Afişe sovietice de epocă – Stânga: „Fiecare mascul comunist poate și trebuie să-și satisfacă nevoile sexuale”/ Dreapta : „Fiecare femeie comunistă trebuie să-l ajute, altfel este o filistină”.

 

Se obișnuiește să se spună că revoluția sexuală își are originile pe la mijlocul anilor 60, când mișcarea hippie (sex, droguri și rock-n-roll) a apărut în Occident.

De fapt  „rebeliunea senzualității” (termenul lui Lenin) a fost mult timp unul dintre fundamentele statalității în URSS, am putea spune chiar un pilon al țării socialismului victorios, scrie https://svpressa.ru/.

„Senzualitatea și sexualitatea” au fost discutate la congresele partidului bolșevic cu mult timp înainte de revoluție. Și nu numai că au fost discutate…

La al III-lea Congres al RSDLP, Leon Troțki a  dezvoltat chiar o nouă teorie a relațiilor de gen, care urma să fie pusă în practică în cazul unei victorii bolșevice, iar Vladimir Lenin însuși scria în 1904 că „emanciparea spiritului senzualității, energia îndreptată nu către valorile pseudo-familiale, va ajuta la aruncarea acestui cheag asupra cauzei victoriei socialismului”.

Psihologul german W. Reich în lucrarea sa Revoluția sexuală (1934, prima ediție) cita din corespondența dintre Troțki și Lenin (1911) pe această temă.

Troțki: „Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a omului. Atâta timp cât există o astfel de opresiune, nu se poate vorbi de libertate reală. Familia, ca instituție burgheză, și-a depășit complet utilitatea. Trebuie să le vorbim mai mult lucrătorilor despre asta …

 Lenin i-a răspuns:  … ”Și nu numai familia. Toate interdicțiile referitoare la sexualitate trebuie anulate … Avem multe de învățat de la sufragiști: chiar și interdicția asupra iubirii de același sex trebuie ridicată. „

Concepțiilor bolșevice  în domeniul sexului și-au găsit aplicabilitatea odată cu victoria revoluției din 1917, când a devenit posibil să pună în aplicare  rapid teoria în practică.

  Ține-o așa, tovarăși!

Multe dintre concepțiile bolșevicilor în domeniul „legislației sexuale” par chiar și astăzi  super-liberale. La scurt timp după celebrele decrete „Despre pace” și „Despre împropietărire”, au fost emise decretele lui Lenin (19 decembrie 1917) „Despre abolirea căsătoriei” și „Despre desființarea pedepsei pentru homosexualitate” (aceasta din urmă – ca parte a decretului „Despre căsătoria civilă, copii și actele de stare civilă „).

Ambele decrete prevedeau pentru femei „ autodeterminarea sexuală”, și introduceau „dreptul femeii la libera alegere a numelui și a locului de reședință”. Conform acestor decrete, „unirea sexuală” (a doua denumire era  „unirea căsătoriei”) putea fi ușor de încheiat, dar și ușor de dizolvat.

În 1919, directorul Institutului de Igienă Socială din Rusia, Batkis,  declara cu satisfacție:

„Căsătoria și dizolvarea ei au devenit o chestiune exclusiv privată … Se poate vedea, de asemenea, că numărul de perversiuni sexuale, violuri, abuzuri sexuale etc. s-au redus mult datorită emancipării morale „.  

Aceeași ”emancipare morală” a mers atât de departe încât a provocat o surpriză imensă în întreaga lume.

Scriitorul Herbert Wells, care la acea vreme a vizitat Moscova revoluționară, se întreba dacă nu cumva era era prea simplu  tratată problema sexualității în țara socialismului victorios.

Alături de datele legate de revoluție, în Rusia sovietică și mai târziu și URSS se celebrau și alte evenimente.   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe 19 decembrie 1918, o procesiune de lesbiene a sărbătorit  la Petrograd  aniversarea decretului „Despre desființarea căsătoriei”.

Troțki susținea în memoriile sale că Lenin a reacționat cu bucurie la această veste: „ La aceeași  manifestație au purtat pancarte pe care scria „Jos rușinea”.

Acest apel a găsit în cele din urmă o aplicare concretă în iunie 1918, când câteva sute de reprezentanți ai ambelor sexe au mers complet goi prin centrul Petrogradului.

Gol pusca, impodobit doar cu o panglica pe care scria „Jos cu rusinea!”, oratorul acelui eveniment striga in piata din Krasnodar de la tribuna: „Jos cu burghezia! Jos cu minciunile popimii! Noi, comunarzii, nu avem nevoie de haine, care sa ne acopere frumusetea corpului! Noi suntem copiii soarelui si ai aerului!”

Țara sexului victorios

Schimbarea relației dintre sexe a devenit omniprezentă. De exemplu, atunci când s-a întrerupt o relație de familie cu copiii, pensia alimentară a fost plătită doar timp de șase luni și numai dacă unul dintre parteneri era șomer sau cu dizabilități. 

Legislația privind sexul în anii postrevoluționari a fost în continuă evoluție, actualizată, completată.

Astfel, Alexandra Kollontai, membru al Comitetului Central al partidului una dintre teoreticienele revoluției sexuale  scria:

„Cu cât durează mai mult criza sexuală, cu atât devine mai cronică”, adaugând că: „Educația sexuală în școli ar trebui să înceapă de la 12-13 ani. În caz contrar, vom întâlni din ce în ce mai multe excese precum, de exemplu, sarcina timpurie. Nu este neobișnuit când această vârsta fertilității are astăzi 14 ani.  Prima femeie-ambasador din lume făcea agitație pentru „iubire libera”. Ea propovaduia ideea actului sexual „ca un pahar de apa” (actul sexual este ca si cum ai bea un pahar cu apa). 

Guvernul bolșevic a trimis directive către regiuni privind introducerea educației sexuale în școli, care însă   se confruntă cu obstacole legate de „inerția gândirii”  și lipsa de sexologi și profesori calificați.

Dacă primul obstacol a fost cu adevărat problematic pentru a face față, atunci al doilea – lipsa profesorilor de sex  putea fi rezolvată. Sexologi din străinătate, în special din Germania, au contactat Rusia iar din 1919 până în 1925, aproximativ 300 de astfel de specialiști din străinătate au ajuns în URSS. 

  Halle Fanina un sexolog german își amintea că în 1925 „URSS  mi-a apărut într-adevăr ca ceva fantastic.   Întreaga lume, și în special Germania, ar trebui să fie gelos pe ceea ce s-a întâmplat aici. Sexologia aplicată și psihologia au avansat atât de mult aici, încât există suficient  material  pentru a fi studiat timp de câțiva ani. ”

Apropo, URSS a fost prima țară din lume în care teoriile lui Sigmund Freud legate de sexualitate au fost recunoscute oficial.

În același timp, discuțiile despre argumentele pro și contra amorului liber nu încetau. Interesante erau în acest sens argumentele unui lucrător de partid, un anume tovarăș Markov la o conferința „Despre igiena socială” din 1924:

„Vă avertizez că un dezastru colosal se apropie de noi în sensul că am înțeles greșit conceptul de„ iubire liberă ” … Dacă războiul ne-a dat o mulțime de persoane cu dizabilități, atunci dragostea gratuită  ne va recompensa cu monștri și mai mari.

Dar astfel de argumente au fost deocamdată înecate în corul general al vocilor aprobatoare. În URSS, cărțile și broșurile despre acest subiect erau publicate în milioane de exemplare (cea mai vândută în 1925 a fost  broșura „Reflexele sexuale”. Se organizau și  seminarii.

La începutul anilor 1920 s-a înregistrat, de asemenea, o creștere accentuată a nașterilor nelegitime.

În 1923, Lîsenko, un lucrător de partid din Moscova, cita cifre din care reieșea cu claritate că în capitală   cel puțin jumătate dintre copii s-au născut în afara căsătoriei.

Familia în sine ca „unitate socială” era înlocuită de conceptul de „cuplu” (astăzi o astfel de conviețuire este denumită în mod obișnuit „parteneriat civil”).

În același timp, problema contracepției era deosebit de actuală. Avortul era încurajat, deoarece „elibera femeia”…

Producția de prezervative a crescut de mai multe ori comparativ cu nivelul înregistrat în perioada pre-revoluționară. Academicianul Pavlov desfășura experimente de sterilizare pe câini, în speranța de a transfera în viitor rezultatele lor la oamenii sovietici .

Mulți șarlatani din știință promovau  noi contraceptive, inseminarea artificială pentru femei, pastile pentru creșterea potenței etc.

Directivele „privind igiena socială” au fost lăsate de autoritățile centrale de la Moscova factorilor de decizie  provinciali care au trebuit să hotărască  singuri ce fel de politică sexuală să urmeze., iar soluțiile acestora au fost adesea destul de interesante …

De exemplu, în provincia Riazan, autoritățile au emis în 1918 un decret „Cu privire la naționalizarea femeilor”, iar la Tambov în 1919 o decizie  „Cu privire la distribuirea femeilor”.

În Vologda, au fost puse în aplicare următoarele prevederi: „Fiecare membru al Komsomolului, sau elevă care au primit o ofertă de la un komsomolist sau un muncitor de a face sex, trebuie să o îndeplinească. În caz contrar,  nu merită titlul de student proletar „.

 

Prototipul familiei suedeze

 

Dar, bineînțeles, revoluția sexuală a fost întruchipată cel mai complet și mai viu în ambele capitale ale Rusiei socialiste – Moscova și Petrograd. 

Suntem obișnuiți să gândim că „familia suedeză”, adică coabitarea multor persoane de ambele sexe este o invenție pur suedeză. Se pare că această invenție este a noastră, pur rusească.

  Batkis în broșura sa „Revoluția sexuală în Uniunea Sovietică” scria în 1923 :

„Sarcina pedagogiei sexuale în URSS este aceea de a educa oameni sănătoși, cetățeni ai societății viitoare în deplină armonie între impulsurile naturale și marile sarcini sociale care îi așteaptă … Comuna proletară și libertatea relațiilor sexuale ar trebui să-i ajute în acest sens ”.

Raționamentul a fost că, din moment ce căsătoria este o relicvă a trecutului burghez, comuna komsomolistă este familia viitorului.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru desene Erotic Sovietice photos

 

 

 

 

 

 

Comunele Komsomoliste erau obișnuite în acea perioadă. În mod voluntar, o astfel de „familie” era formată de obicei din 10-12 persoane de ambele sexe.

 La fel ca în  „familia suedeză”, într-un astfel de colectiv exista o gospodărie  și o viață sexuală comună.

Iată ce scrie psihologul contemporan Boris Besht despre acest lucru: „Separarea în cupluri intime permanente nu era permisă.

Spre deosebire de omologii suedezi, nașterea de copii  nu era binevenită, deoarece creșterea lor putea distrage tinerii comunarzi de la construirea viitorului luminos.

Dacă totuși se năștea un copil, el era  trimis la un internat … Treptat, comuna sexuală s-a răspândit în toate marile orașe ale țării.  

În acest sens, comuna de muncă a GPU pentru persoanele fără adăpost din Bolșev, creată în 1924 la ordinul  personal  al lui Dzerzhinsky, a fost considerată un exemplu. Ea reunea aproximativ 1.000 de infractori minori cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, dintre care aproximativ 300 erau fete.

Educatorii comunitari au salutat „experiențele sexuale comune”, fetele și băieții trăind în aceleași  dormitoare.

Astfel, această comună din Bolșev a fost (și rămâne) cea mai mare „familie suedeză” din istorie.  

 

„De la zori la amurg”

 

Așa și-a numit psihologul german Wilhelm Reich articolul său, dedicat eșecului revoluției sexuale din URSS.

Într-adevăr, odată cu ridicarea la putere a lui Stalin la sfârșitul anilor 1920, revoluția sexuală s-a stins . Ca de obicei, a fost invocată pentru a justifica acest lucru autoritatea lui Lenin.  A început să fie citată conversația lui Lenin cu Klara Zetkin: „Pentru mine așa-numita„ nouă viață sexuală ”a tinerilor – și deseori a adulților – pare destul de des burgheză, pare un fel de casă burgheză de toleranță”.

Industrializarea a început să ceară ca individul să-și cheltuiască energia nu pe divertismente sexuale, ci pentru construirea comunismului.

  Opinia publică a început din nou să încline spre ideea că „familia este unitatea societății” și că  baza ordinii este monogamia.

Legislația sovietică nu a rămas în urmă. Odată cu adoptarea constituției staliniste, decretul „Despre desființarea căsătoriei” și-a pierdut forța.

 

 

 

 

 

 

 

Revoluţia sexuală de azi – continuarea camuflată a comunismului de ieri – Buciumul

 

 

 

 

 

 

 În 1934, avortul a fost interzis , iar  în luna martie a aceluiași an, Kalinin a semnat o lege care interzicea și pedepsea relațiile sexuale între bărbați. Imediat după aceea, au început arestările în masă ale homosexualilor în orașele mari ale URSS.

Educația sexuală în rândul tinerilor a fost întreruptă, iar activitatea științifică pe această temă a fost restrânsă. 

A venit  momentul în care  în URSS când orice cetățean putea declara cu mândrie: „Nu există sex în țara noastră …”

 

 

 

 

 

 

21/09/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Revoluţia sexuală în Rusia bolșevică, naţionalizarea şi distribuirea femeilor. VIDEO

 

 

Stânga - "Fiecare mascul comunist poate și trebuie să-și satisfacă nevoile sexuale"/ Dreapta - "Fiecare femeie comunistă trebuie să-l ajute, altfel este o filistină"

 

Foto: Afişe sovietice de epocă

Stânga – „Fiecare mascul comunist poate și trebuie să-și satisfacă nevoile sexuale”/ Dreapta – „Fiecare femeie comunistă trebuie să-l ajute, altfel este o filistină”.

Deşi suntem obişnuiţi să socotim anii revolutiei sexuale începând cu mijlocul anilor 1960, când in Occident aparea mișcarea hippie (droguri, sex și rock-n-roll). în fapt, „revolta senzualitatii” („bunt ciuvstvennosti”, termen folosit chiar de Lenin) a fost mult timp unul dintre fundamentele statalitatii in URSS.

Am putea spune chiar un pilon al filosofiei care stătea la baza  ţării în care socialismul ieșise invingător.

Puţină lume cunoaște astăzi că în Rusia bolșevica, în  primii ani de după instaurarea puterii sovietice, vajnicii ei conducători doreau abolirea familiei tradiţionale, ca fiind „un element burghez, invechit” și promovau formarea unei noi structuri, care nu știau nici ei cum arata, doar voiau sa fie ceva nou, „progresist”, in pas cu „schimbarile aduse de viata noua, socialista”.

Propunerile au fost care mai de care mai năstrușnice și mai extremiste (de la „iubirea libera”, la „socializarea femeilor de 20-36 de ani” ș.a.). 

Revoluția sexuală a fost, așa cum o găsim în toate documentele ideologice și doctrinare socialiste și comuniste, o componentă de bază a revoluției socialiste/comuniste.

Dar ca și toate celelalte teze și obiective ale acestora, și aceasta a fost echivalentă cu o întoarcere nihilistă împotriva persoanei umane și a umanității în ansamblu. 

Aceste idei chiar au fost puse practică, după cum vom vedea din articolul publicat mai jos, tradus din limba rusa, de pe site-ul „Svobodnaya Pressa” (Presa libera).

Toate aceste evoluții extreme, au avut loc în timp ce Rusia era încă în mijlocul  războiului civil.

Amnistiile din 1917, 1919, 1920 și de mai târziu au eliberat un număr mare de infractori, într-o țară în care puterea de stat abia începea să se formeze.

Acestor mase de infractori li s-au alăturat soldații dezertori și lăsați la vatră.

 

 

Imagini pentru desene Erotic Sovietice  photos

 

 

 

Începând cu anii 1920 violul a luat proporțiile unei epidemii. Pentru o vreme, violența sexuală față de fostele femei de viță nobilă sau burgheze a fost considerată drept „justiție de clasă” printre bărbații proletari.

Copii lăsaţi in orfelinate, avorturi pe bandă rulantă și alte grozăvii.

Între timp, până la 20% din populația de sex masculin a Rusiei a contractat boli venerice.

Noile legi privind căsătoria și atmosfera generală de rupere cu trecutul au încurajat promiscuitatea și abordarea complet dezinhibată a sexului, de neconceput în urmă cu câțiva ani.

Ştiaţi că primul regim politic din lume care a dezincriminat homosexualitatea a fost cel bolșevic? Spre deosebire de legile Rusiei țariste, care fuseseră abolite, Codul Penal sovietic din anii 1920 nu conținea nicio referire la homosexualitate, ceea ce a reprezentat prima dezincriminare din istorie a relațiilor intime consensuale între doi adulți de același sex.

În guvernul lui Lenin erau promovați homosexuali care își afișau public orientarea sexuală. 

Și acest lucru demonstrează înrudirea strânsă dintre comunism și „revoluția sexuală” din zilele noastre.

Constantin Constante, tatăl cunoscutei pictoriţe și scriitoare Lena Constante (care a îndurat ani grei de temnita comunista, autoarea cărţii „Evadarea tăcută”), a traversat Rusia în tren împreună cu familia sa, de la Odessa, la Murmansk, în primul an al revolutiei bolșevice.

El povestește în memoriile sale că,  pe parcursul călătoriei, ajunși la Samara, au aflat despre una dintre acele încercari de „socializare a femeii de la 20 la 36 de ani”.

Iată ce însemna aceasta mai exact:

„Am intrebat, de curiozitate, pe unul din acești extremiști cum intelege aplicarea  acestui deziderat și iata explicatia lui:

«Se va crea – mi-a spus el – pe lânga fiecare soviet câte un comisariat al dragostei publice. Fiecare cetatean sovietic va avea dreptul la un bon de dragoste pe zi. Cu acest bon el se va prezenta femeii socializate care va fi obligata sa i se pună la dispozitie , fara vreo opunere și fara plată, în schimbul bonului eliberat de comisariat.

Ea este liberă în aceeași zi de a accepta sau refuza pe al doilea candidat la însuratoarea de-o clipa… Copiii născuţi din aceste împreunări vor aparţine Statului Sovietic care-i va crește și-i va îngriji până la vârsta când urmează sa fie repartizaţi școlilor sovietice sau la ateliere după aptitudini…

Acești copii – continua interlocutorul meu –, neavând nici o afectiune de familie, vor fi cei mai sinceri sprijinitori ai familiei sovietice care este Statul Sovietic».

Aberatiuni ale unor creiere dezechilibrate ar fi singura explicatiune ce se poate da unor astfel de nazuinti”. („Colindand prin Rusia Sovietica. Note și impresii de calatorie 1916-1918”, Ed. Curtea veche, București, 2004, p.64) Bolșevicii au fost primii care au reușit „emanciparea moravurilor”

Autor: Pavel Preanikov, http://svpressa.ru/blogs/article/28756/
Anii revolutiei sexuale se numara de la mijlocul anilor 1960, când in Occident apare mișcarea hippie (droguri, sex și rock-n-roll).

De fapt, „revolta senzualităţii” („bunt ciuvstvennosti”, termen folosit chiar de Lenin) a fost mult timp unul dintre fundamentele statalităţii în URSS, am putea spune chiar un fundament al filosofiei ţării în care socialismul ieșise invingător.


„Senzualitatea și sexualitatea” au fost teme discutate la congresele de partid ale bolșevicilor cu mult inainte de revoluţia din octombrie. Și nu numai ca au fost discutate.

La Congresul al III-lea al Partidului Muncitoresc Social-Democrat Rus, chiar lui Leon Troţki i-a fost incredinţat să dezvolte o noua teorie a relaţiilor dintre sexe,în cazul în care bolșevicii câștigau lupta.

Iar Vladimir Lenin încă în 1904 scria ca „emanciparea spiritului de senzualitate, energie, indreptat nu spre valorile pseudofamiliale, va arunca acest  strop de energie spre cauza socialista a victoriei”.

Psihologul german Wilhelm Reich, in lucrarea sa „Revolutia sexuala” (1934, I editie) citeaza un pasaj din corespondenta dintre Lev Trotki și Vladimir Lenin (1911), dedicat acestui subiect.

Iata ce scria Troţki: „Fara indoiala, opresiunea sexuala este principalul mijloc de inrobire a omului.

Atata vreme cat exista aceasta opresiune, nu poate fi vorba de adevarata libertate. Familia, ca instituţie burgheză, și-a trăit complet traiul. Trebuie de spus mai mult despre asta muncitorilor… ”.

Lenin a raspuns:

„… Și nu numai familia. Toate interdictiile cu privire la sexualitate ar trebui sa fie eliminate… Avem ce invăţa de la sufragete: chiar interzicerea dragostei intre persoanele de același sex ar trebui sa fie eliminata”.

Contributiile bolșevicilor in domeniul sexualitatii și-au spus cuvântul: odata cu victoria revolutiei socialiste din 1917, s-a putut pune teoria în practica, cu indrazneala și, cel mai important, foarte repede.

«Tineţi-o tot așa, tovarăși!»

Mai multe prevederi ale bolșevicilor in domeniul „legislatiei sexuale”, ar arăta chiar și astăzi  ultraliberale.

La scurt timp după celebrele decrete „Despre pace” și „Despre pamânt”, sunt emise decretele lui Lenin (la 19 decembrie 1917) „Cu privire la abolirea căsătoriei” și „Cu privire la abolirea pedepsei pentru homosexualitate” (acesta din urma era parte a decretului „Cu privire la casatoria civila, copii și despre modificarea actelor de stare civila”).

Ambele decrete confereau femeii „autodeterminarea materiala, precum și sexuala” și au introdus „dreptul femeilor la libera alegere a numelui și a locului de reședinta”.

Potrivit acestor decrete, „uniunea sexuala” (al doilea nume „uniunea prin căsătorie”), era posibil să se încheie rapid și să se desfacă la fel de ușor.

În anul 1919, directorul Institutului de Igienă, Grigorii Batkis, observa cu satisfactie:

„Casatoria și desfacerea ei a devenit in mod exclusiv o chestiune privată… Cu bucurie putem vedea ca numarul de perversiuni sexuale (anormalitati), ca violul, abuzul sexual etc., ca urmare a emanciparii .. moravurilor, s-a redus foarte mult”.

Anume in acele vremuri a aparut și teoria iubirii, echivalenta cu „a bea un pahar de apă”.

 

 

Foto: Unul dintre desenele realizate de Artistul Poporului Sergei Merkurov pentru cartea Alfabetul Erotic apărută în Uniunea Sovietică in 1931.  

 

 

 

Aceeași emancipare a moravurilor a mers atât de departe incât a provocat uimire chiar  la nivel mondial.

De exemplu, scriitorul H.G. Wells, care a vizitat în acel moment revoluţionar Moscova, se minuna mai tarziu:„cât de simplă era chestiunea sexului într-o ţară a socialismului victorios, prea simplă”.

In paralel cu evenimentele revolutionare, in URSS, se organizau cu mare fast și alte sarbatori.

De exemplu, la Petrograd (Sank-Petersburg), la 19 decembrie 1918, a defilat o parada a lesbienelor, care au aniversat un an de la decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”.

Troţki nota, în memoriile sale, că Lenin a afirmat cu bucurie la auzul acestei vești:

„Tineţi-o tot așa, tovarași!”.

La acea paradă, se purtau pancarte de tipul: „Jos cu rușinea”.

Acest apel, in cele din urma, a fost preluat și utilizat pe scara larga, in iunie 1918, atunci cand mai multe sute de reprezentanti ai ambelor sexe au marșaluit prin centrul Petrogradului complet goi.

 

Ţara care a cucerit sexul

Schimbarea relaţiei dintre sexe în acele momente era de natură amplă.

De exemplu, la ruperea relaţiilor într-o familie cu copii, pensia alimentară se plătea numai timp de șase luni, și numai daca unul dintre parteneri era șomer sau cu handicap.

Legislatia privind sexele, în anii de dupa revoluţie, se schimba în mod constant, se dezvolta, se actualiza, se completa.

Astfel, Alexandra Kollontai, faimoasa ambasadoare sovietică, unul dintre  autorii „Codului cu privire la căsătorie”, scria:

„Cu cât mai mult durează criza sexuală, cu atât comportă un caracter cronic”.

Și apoi adăuga:

„Educaţia sexuală în școli trebuie să înceapă de la 12-13 ani. În caz contrar, ne vom confrunta tot mai mult cu astfel de excese, cum ar fi începutul sarcinii la o vârsta mica.

Nu este o raritate faptul ca astăzi se dă naștere la aceasta vârstă de 14 de ani”.

Guvernul bolșevic incepuse a da directive de introducere in școli a educaţiei sexuale.

Dar, acest efort intâlnea piedici, cum erau „inerţia în gândire”în localităţile din adâncurile Rusiei, precum și lipsa de profesori calificaţi, sexologi.

Dacă primul obstacol era într-adevăr dificil de manevrat, cel de-al doilea – deficitul de educatori sexuali – a putut fi gestionat, cât de cât.

În Rusia au inceput sa vina sexologi din străinătate – în special din Germania.

De exemplu, din 1919 și până în 1925, în Uniunea Sovietică au ajuns aproximativ 300 de astfel de specialiști din străinatate.

Sexologul german Fanina Halle iși amintea:

„URSS, în 1925 mi-a apărut într-adevăr ca ceva fantastic. Acolo să vedeţi sfera de muncă! Intreaga lume, și mai ales Germania ar trebui sa fie invidioasă pe ceea ce s-a intamplat aici.

Atât de mult au avansat psihologia aplicata și sexologia aici, încât material pentru studiul lor va exista pentru mai mulţi ani”.

Printre altele, Uniunea Sovietica a fost prima ţara din lume, care a recunoscut oficial teoria lui Sigmund Freud.

În același timp, nu au încetat dezbaterile cu privire la argumentele pro și contra ale iubirii libere.

De interes au fost concluziile unui lucrator de partid, pe nume Markov, la conferinta „Pentru mai multa igiena sociala” din 1924:

„Va avertizez ca   se prefigureaza un dezastru colosal, in sensul ca am inteles greșit conceptul de «iubire libera». Ca urmare, s-a dovedit ca prin aceasta iubire libera comuniștii au tot facut copii… Daca războiul ne-a dat o mulţime de oameni invalizi, iubirea libera prost inteleasa ne va pricopsi cu niște monștri.”

Dar aceste argumente, din cand in cand se inecau in corul general al vocilor aprobatoare. In URSS, se tiparesc milioane de carti și broșuri cu privire la acest subiect (cea mai cumparata broșura din 1925 era una intitulata „Reflexele sexuale”, scrisa de un anume Enceanin).

Se ţineau seminarii.

Temele unuia dintre ele erau, de exemplu:

„1) E fireasca oare sexualitatea copilului?

2) Cum trebuie sa intelegem și sa reglementam relatia sexualitatii copilului cu munca?”.

In presa vremii se vorbea despre faptul ca „mai  inainte copiii se jucau de-a Armata Roșie, iar acum jocurile, din pacate, au devenit sexuale”.

La începutul anilor 1920  se observa, de asemenea, o creștere a nașterilor de copii în afara căsătoriei.

Astfel, membrul de partid Lisenko, din Moscova, cita cifre care aratau că in 1923, în capitală, cel putin jumatate dintre copiii nascuţi erau în afara casatoriei.

Insași familia, cunoscuta drept „celula societăţii” se inlocuiește cu termenul de „cuplu” (astazi aceasta coabitare se numește „căsătorie civila”).

In 1924, dupa datele deţinute de Zeitlin, un angajat al institutiei conduse de Trotki, „în orașele mari, „cuplurile”, în comparaţie cu familiile, alcătuiesc majoritatea”.

In același timp, pe scară largă, se ridica problema contracepţiei.

Avorturile sunt binevenite, deoarece acestea „eliberau femeia”.

Producţia de prezervative a crescut de câteva ori in comparatie cu nivelul existent în perioada pre-revoluţionară.

Academicianul Pavlov a efectuat experimente de sterilizare pe caini, in speranta ca in viitor va transfera experimentele pe poporul sovietic.

O gramadă de șarlatani confecţionau noi contraceptive, pastile pentru potenţă sau ofereau femeilor inseminări artificiale.

Dupa cum s-a mentionat mai sus, directivele „cu privire la igiena sociala” erau emise de Moscova, „la discreţia muncitorilor”.

Adica, in provincie, autorităţile trebuiau singure să decidă ce politici sexuale sa ducă. Adesea, decizia lor era foarte interesanta…
De exemplu, în guvernul provinciei Reazan , in 1918, s-a emis un decret „Cu privire la naţionalizarea femeilor”, iar in Tambov, în 1919 – „Cu privire la distribuţia femeilor”.

În localitatea Vologda, erau puse in practică, astfel de dispoziţii:

„Fiecare membră a komsomolului, studentă la cursurile de calificare sau orice alta studentă, care  primește o oferta de a intra in relatii sexuale, de la un komsomolist sau student la cursurile de calificare, aceasta ar trebui sa o ducă la îndeplinire. În caz contrar, ea nu merita titlul de studenta proletară”.

Prototipul familiei suedeze

Dar, desigur, revolutia sexuala a fost implementata mai complet in cele doua capitale ale Rusiei socialiste – la Moscova și la Petrograd.

Avem tendinţa sa credem că „familia suedeză”, adică coabitarea mai multor cupluri de ambele sexe este o invenţie pur suedeză.

Se pare  totuşi ca aceasta invenţie este  pur rusească.
Mai sus-pomenitul Batkis, in 1923,în broșura sa „Revolutia sexuala in Uniunea Sovietica”, scria:

„Obiectul pedagogiei sexuale in URSS este de a educa oameni sanatoși, cetateni ai societatii noastre viitoare intr-o armonie deplina intre inclinatiile naturale și marile provocari sociale care ii așteapta… Comuna proletară cu ale sale libertăţi ale relaţiilor ar trebui sa-i ajute în acest sens”.

Argumentul era ca odata ce casatoria era o relicva a trecutului burghez, comuna komsomolista era viitorul familiei.

Un fenomen obișnuit, in acel moment, erau comunele komsomoliste. Pe baza de voluntariat, intr-o asemenea „familie” locuiau, de obicei, 10-12 persoane de ambele sexe.

La fel ca și in „familia suedeză” de astazi, într-un astfel de colectiv, exista o gospodarie comuna și viata sexuală comună.

Iată ce scrie despre asta psihologul contemporan Boris Beșt:

„Separarea in cupluri intime constante nu era permisa: cei care nu se supuneau erau lipsiti de titlul onorific. Spre deosebire de echivalentul sau suedez, nașterea copiilor nu era binevenita, deoarece creșterea lor putea distrage atentia tinerilor comunarzi de la construirea viitorului luminos. In cazul in care se naștea un copil, el era dat la orfelinat… Treptat, comunele sexuale s-au raspandit in toate marile orașe ale ţării”.

S-a ajuns chiar pana acolo incat, de exemplu, la comuna din cadrul Bibliotecii de Stat din Moscova, comunarzii nu doar ca imparţeau aceeași haina și pantofi, dar și aceeași lenjerie intima.

Un model în acest sens era considerata comuna de munca a Directiei Politice de Stat pentru copiii fără adapost în Bolșevo, infiinţată în 1924, din ordinul personal al lui Dzerjinski.

In ea au existat aproximativ o mie de tineri infractori de la 12 la 18 ani, dintre care aproximativ 300 erau fete.

Educatorii comunei salutau „experientele sexuale comune”, fetele și băieţii locuiau în barăci comune.

În unul dintre rapoartele acestei comune era scris:

„Actul sexual se dezvolta intr-un mediu complet nou. Colectivul complica relaţia individului cu alţii, astfel ca este imposibil să te ascunzi de schimbarea partenerului sau de inceputul unei noi relaţii. Pe lângă asta, viaţa comună distrage atentia studenţilor de la acte ilegale și stari proaste”.

Astfel, putem spune că Bolșevo a fost (și este) cea mai mare „familie suedeza” din istorie. De altfel, o astfel de practică a existat în toate casele de copii și chiar în tabere de pionieri.

„De la lumină, la întuneric”


Așa și-a intitulat articolul său psihologul german Wilhelm Reich, articol dedicat prabușirii revoluţiei sexuale in URSS.

Intr-adevăr, odată cu venirea la putere a lui Stalin, la sfârșitul anilor 1920, revoluţia sexuala trece pe „nu”.

Ca de obicei, pentru justificarea acestor actiuni, comuniștii s-au folosit de autoritatea lui Lenin.

Tot mai mult și mai mult, era reprodus un citat din conversaţia lui Lenin cu Clara Zetkin:

„Deși eu sunt cel mai puţin ascet, dar pentru mine așa-numita «noua viaţă sexuală» a tineretului – și adesea a adulţilor – imi pare adesea burgheză, ca un fel de bordel burghez”.

Industrializarea URSS a inceput sa ceara ca individul sa nu-și mai piarda fortele in divertismentele sexuale, ci pentru construirea comunismului.

„Moravurile ușoare” au inceput a fi oficial dezaprobate. Opinia publica din nou inclina sa creada ca „familia era celula societăţii”, iar baza ordinii era  monogamia.Legislatia sovietica tinea pasul cu opinia publica.

Odata cu adoptarea constitutiei staliniste și-a pierdut puterea și decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”.

In anul 1934, avortul a fost interzis, iar în luna martie a aceluiași an, Kalinin a semnat o lege care sa interzică și să sanctioneze contactul sexual între bărbaţi.

Apoi au inceput arestarile in masa ale homosexualilor în marile orașe ale URSS.

Educaţia sexuală în rândul tinerilor s-a oprit, s-au oprit și lucrările știintifice cu privire la acest subiect.

In URSS, vine un moment in care orice cetatean putea spune cu mandrie:

„In tara noastra, sex nu exista…” (Aluzie la o emisiune televizata americano-sovietica, din 1986, in urma careia, aceasta ultima fraza ilara – raspunsul unei rusoaice la intrebarea americana – a ramas pe veci în vocabularul rus.  

Intrebarea din partea americana era cum sta situaţia în URSS cu privire la reclamă, când la ei este toată sexualizată.

O doamna a răspuns: „La noi, in URSS, nu exista sex”. Publicul a râs și ea a completat, „sex există, nu avem reclama”. – n.tr.).

O idee  ingenioasă a neo-marxiștilor din zilele noastre a constat pur și simplu în înlocuirea ideii de represiune economică din marxismul clasic, respectiv exploatarea clasei muncitoare de către capitaliști, cu cea de represiune sexuală din teoria freudiană, respectiv reprimarea cetățenilor în societatea de inspirație creștină, care le interzice manifestarea liberă a erotismului, frustrându-le satisfacerea sexuală plenară.

 

 

 

nuncalosabre. El Alfabeto Erótico Sovietico de Sergey Merkurov. Soviet Erotic Alphabet Umor, Personaje Disney, Personaje De Ficțiune, Acuarelă, Desene, Arte Vizuale, Dungi, Imprimare, Scrisori

 Foto: Din  Alfabetul erotic  sovietic al artistului poporului Serghei Merkurov.

Nedreptatea nu mai consta potrivit neomarxiştilor în oprimarea proletariatului de către burghezie în goana după profit, ci în oprimarea tuturor de către o civilizație ce le reprimă libidoul prin tabu-uri și restricții.

Soluția: distrugerea acestei civilizații, revoluția totală, liberalizarea radicală și abolirea tuturor normelor, restricțiilor și tabu-urilor ce îngrădesc instinctele primare.

Iar categoriile cele mai reprimate  sunt minoritățile sexuale și rasiale, femeile, tinerii.

În acest scop, membrii Școlii de la Frankfurt vor elabora noua teorie critică, de la care se vor revendica apoi toate grupările radical-minoritare, și care va sta la baza conceptului postmodern de deconstructivism.

Au xistat și alte tentative de acest gen: în 1928, la Al Doilea Congres Internațional pentru Reformă Sexuală, ținut la Copenhaga, Kurt Hiller, succesor al lui Magnus Hirschfeld (numit și „apostolul indecenței”) ca președinte al organizației homosexualiste Comitetul Științific-Umanitar, a încercat și el, sprijinit de marxiști notorii precum Karl Kautsky, o fuziune între Freud și Marx, lansând ideea că homosexualii ar fi un „grup oprimat”  

Acesta este viitorul pregătit omului în societatea post-creștină de corectitudinea politică: un om inconsistent și în ultimă instanță inexistent, epitom al unei utopii de coșmar.

 

 

 

 

03/07/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: