CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Viciul Matematic Elementar (V.M.E.) și tehnicile de deformare a realității pentru ca minciuna să devină realitate. VIDEO

Viciul Matematic Elementar (V.M.E.)

Viciul. În cadrul unei emisiuni, două personalități cunoscute dezbat aprins în jurul unui subiect absolut necunoscut, minor, dacă nu chiar inexistent.

Subiectul emisiunii articulându-se, să zicem… în jurul identității naționale, care, pe neștiute, a devenit o temă în jurul căreia s-au născut polemici.

Chiar dacă, la prima vedere, subiectul identității naționale nu poate fi localizat sau definit cu precizie de către telespectatori, întrebările moderatorului, retorica folosită și argumentele prezentate de invitați, toate, par să identifice o problemă reală.

Atras din curiozitate de polemică, fără să-și dea seama, telespectatorul ajunge foarte repede într-o stare de confuzie tipic freudiană, abstractă – dezbaterea fiind alimentată de manipulări care creează „subiect“ din neant prin deformarea realității folosind tehnici de generalizare și de autosugestie .

Discuțiile urmează o stratagemă prin care măruntul devine substanțial, falsul se preschimbă în adevăr și întunericul este singura „lumină“ acceptată.

În dialog nu se vor folosi niciodată exprimări personale, asumate, ci generale – chipurile, majoritare. Nu se va spune niciodată: „am observat că…“,  privilegiindu-se  formula: „din ce în ce mai mulți oameni sunt… “; nu se va spune: „după părerea mea; din câte am observat… “, dar se vor folosi formulele: „după studiile efectuate…, s-a observat că… “ ș.a.m.d

Decodex minor. Trebuie să reținem că noile subiecte și/sau concepte nu sunt rezultate unor observații obiective cunoscute de fiecare, ci ar emana pe nesimțite direct din subconștientul popular – „problema“ (inexistentă!) fiind imediat sesizată de ochiul ager și predispoziția ocrotitoare a autorităților…!

Sistemul, precum un părinte iubitor, vine de îndată cu o rezolvare „mediatică“, arătând calea spre rezolvare folosindu-se de agenții de serviciu precum Cristian T. Popescu, Rareș Bogdan, Radu Banciu, Moise Guran; Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Lucian Boia, Dan Alexe și a lui dacopatie (*antiromânism disimulat), ca să nu mai vorbim de național-eurofilii imigraționiști precum Papahagi, Necula, Neamțu ș.a.m.d.

Soluțiile propuse, în general, te lasă perplex!

Exemplu: dacă România suferă de pe urma problemei demografice cauzată de izgonirea concertată a milioanelor de români și de scăderea dramatică a natalității (și suferă!), de vină fiind trădătorii interni care, respectând directivele  genocidare de la F.M.I și U.E., ne-au distrus intenționat țesutul economic național, agenții mai sus menționați ne vor îndeamnă frățește în direcția iadului – familia „tradițională nu există!, deschideți larg toate frontierele, primiți imigranți și, mai ales, renunțați la suveranitate –, suveranitatea nu-i de voi, nu știți să vă conduceți singuri, aveți nevoie de străini ca să vă conduceți singuri!

Matematic. Așadar, doi trădători, de regulă membrii unei minorități etnice…, sexuale, confesionale și/sau ideologice, întotdeauna vânduți neo-marxismului social, cultural și politic, dezbat o problemă inexistentă sau, în cel mai bun caz, absolut minoră, derizorie, ca și cum aceasta ar fi de interes major, deci, național.

Acest non sens absolut se produce în ciuda faptului că, la prima vedere, subiectele abordate nu au nici un fundament real, căci nu există în structura Neamului Românesc nici un dubiu în privința lui Dumnezeu, a lui Iisus, a familiei, a strămoșilor sau a bunului simți în general.

În ciuda acestor realități, reflectate în idei axiomatice, aceia care dezbat în jurul acestor subiecte emit teze și analize bazându-se pe studiul și pe cercetarea unor „surse“ inexistente, absolut imaginare!

Elementar. În urma acestor manevre subversive, posibile numai din cauza undelor hertziene, care, pe lîngă dependența exercitată, permit răspândirea rapidă și pe scară largă a manipulărilor sau a oricărui concept menit să creeze destabilizarea și confuzia în rândul societății; în zilele care urmează acestor mârșăvii, fiind reluate în cascade succesive la radio, în ziare, reviste etc., discuțiile oamenilor vor integra inevitabil noile elemente de comunicare impuse și bucla perversă se încheie – fiind rostită de mulțime, minciuna devine realitate!

Prin folosirea acestui viciu matematic elementar, s-au impus mai toate conceptele, ideile și mecanismele psihologice pe care le folosim, din păcate, fără rațiune, pentru a ne raporta la realitățile  înconjurătoare!

Iată pe scurt câteva exemple de manipulări istorice, impuse de oculta globalistă prin mass media, politruci trei la leu, presa liberă, radio, manualele școlare, cultură – dar și prin legea 217/215… (supralegiferată prin legea Vexler) parchet, tribunal, cătușe, pușcărie, într-o propoziție: un viciu matematic elementar… Puțini dar puternici, reușind să reformeze realitatea celor mulți și slabi!

V.M.E. este o armă extrem de puternică!

Profitând de forța extraordinară a undelor hertziene, a ajuns, astfel, să impună cu ușurință și rapiditate propaganda în toate straturile societății.

TV head by pai-draws | Tv head, Propaganda art, Person drawing

Mai mult decât atât, folosind unelte aparent inofensive, precum televizorul și radioul pentru diseminarea  otrăvurilor,  poporul este atras în capcană fără a se face uz de vreo agresiune vizibilă, palpabilă, creând, astfel, aderarea maselor prin consimțământul liber și democratic. Acest lucru provoacă iluzia participării active la consolidarea iluziei democratice și la deteriorarea gravă a discernământului și, în final, la diminuarea sau chiar la anularea capacității de revoltă!

Cum altfel s-ar fi putut justifica măsurile succesive de restricție a puterii suverane în țările din Europa, în timp ce aceeași gropari de națiuni și ucigași de popoare (U.E.), ridică în slăvi pe toate căile posibile propaganda mincinoasă a democrației, a libertății și a securității, când Europa, pământul creștinilor, este inundat cu islamiști arabi și negri; sub autoritatea unei dictaturi cumplite condusă la vârful ei de minorități înverșunate, care practică, chiar  în acest moment, sub conspirația tăcerii a presei libere, genocidul populațiilor de tradiție creștină, de civilizație europeană și de rasă albă. Scapă, cine poate!

(Fragment din articolul https://www.incorectpolitic.com/viciul-matematic-elementar-v-m-e-2- de Andrei Șerban).

18/05/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Jefuită, vandalizată și pângărită de nenumărate ori, Catedrala Notre Dame din Paris înfruntă vremurile

 

 

Imagini pentru notre dame photos

 

 

Foto:  Celebra catedrală Notre-Dame din Paris. Lucrările sale de construcţie au debutat în 1163 pe vremea papei Alexandru al III-lea, pe locul unui lăcaș de cult dedicat sfântului diacon Ștefan. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfințit altarul, dar construcția a durat din 1163 până în 1345. 

De proporții impozante, cu  130 m lungime, 45 m lățime, 35 m înălțime, putând adăposti până la 10.000 de persoane, această vastă și impresionantă construcție gotică a dominat, Île de la Cité din Paris, pentru mai mult de 855 de ani, până în zilele noastre.

Este o bijuterie a artei gotice, care de-a lungul istoriei a fost jefuită şi vandalizată de multe ori.

În timpul  Revoluţiei Franceze, în timpul terorii iacobinilor (1793-1794), catedrala a fost profanată devenind Templu al Rațiunii și loc unde erau citite și dezbătute operele iluminiștilor în timp ce era venerată Ființa Supremă.

Notre-Dame a fost multă vreme închisă, naţionalizată, profanată, jefuită sistematic, scoasă la vânzare ca simplă masă de materiale de construcţie, iar statuara ei galerie a regilor,de pe faţadă, a fost decapitată, nu de ghilotină, ci de loviturile de ciocan.

La un moment dat, revoluționarii francezi chiar au încercat să o demoleze și să o  vândă pentru piatră. Un timp, Sfântul lăcaș a fost transformat într-o magazie de alimente și vinuri.

La începutul secolului al XIX-lea, catedrala de abia mai stătea în picioare, dar a redevenit catolică în urma concordatului lui Napoleon I cu Papa Pius al VII-lea din 1801, când acesta a fost încoronat aici împărat al Franței pe data de 2 decembrie 1804.

Puțini știu că, datorită scriitorului francez Victor Hugo, Notre-Dame a reînceput să fie iubită și îngrijită de parizieni, după ce romanul său, Notre-Dame de Paris, a devenit faimos pe întregul mapamond, datorită poveștii emoționante a cocoșatului Quasimodo, un personaj despre care s-a aflat de curând că a existat în realitate, fiind contemporan cu marele scriitor francez.

Într-adevăr, odată cu apariția romanului ”Notre-Dame de Paris”, în 1831, a demarat procesul de conştientizare a stării în care se afla catedrala în acea epocă. iar resurecţia edificiului a fost începută de arhitectul Eugène Viollet-le-Duc, care o restaurează în perioada 1844-1864, înțelegându-i mai bine ca oricare altul,   funcţionalitatea și structura, respectându-i materialele, stilurile şi epocile prin care a trecut.

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Incendiul catastrofal din 15 aprilie 2019 de la catedrala Notre-Dame de Paris. Pe 15 aprilie 2019, ora 19:50 (ora Europei de Est), un incendiu a izbucnit pe acoperișul catedralei.

Zeci de procurori francezi anchetează cazul, după apariția unor zvonuri că la mijloc ar fi fost o mână criminală.

În momentul de față se  presupune că  dezastrul ar fi fost provocat de un scurtcircuit apărut în timpul lucrărilor de renovare a edificiului.

Potrivit primelor estimări oficiale, lucrările de reconstruire  vor dura cel puțin cinci ani și vor necesita cheltuieli enorme, de ordinul miliardelor de euro.

La 27 august 1789, Adunarea Constituantă a Franței  a publicat ,,Declaraţia Drepturilor omului şi cetăţeanului“. Conform articolului 10 îi este răpită Bisericii Catolice dreptul de religie de Stat.

S-a introdus un calendar nou; a fost organizată o nouă religie, Cultul Fiinţei Supreme. La ordinul lui Marat au fost ucişi în închisorile Franţei 300 de preoţi care au refuzat să jure pe ,,Noua Constituţie“.

Constituţia civilă a clerului a devenit punctul de plecare al unei energice contra-revoluţii al cărei episod sîngeros s-a consumat în războiul civil din Vandeea. În data de 7 noiembrie 1793, Biserica din Franţa înceta să mai existe.

Episcopul Constituţional Gobel al Parisului declară de la tribuna Convenţiei că renunţă la exercitarea funcţiunilor sale. Pe un fond dominat de confuzie generală printre revoluţionari s-au infiltrat vandali care au început să distrugă întregul trecut creştin al Franţei-statuile şi crucile Bisericilor au fost distruse, vasele sacre, clopotele împreună cu monumente valoroase au fost distruse.

Lupta împotriva Bisericii a atins apogeul în momentul în care a fost redactată o Liturghie Laică, iar calendarul gregorian a fost înlocuit cu cel republican începînd cu 22 septembrie.

O cîntăreaţă de la Opera din Paris a fost ridicată pe altarul Catedralei Notre Dame din Paris de către ,,revoluţionarii“ care se aflau într-o stare ,,euforică“ avansată decretînd-o ca zeiţă a raţiunii.

A fost o blasfemie adusă Fecioarei Maria. La data de 24 noiembrie, bisericile din Paris au fost închise iar parohiile săteşti şi-au încetat cultul public.

Pentru Biserica Catolică Revoluţia Franceză nu a fost decât o Cale a Crucii. Numeroşi preoţi împreună cu credincioşii lor celebrau Liturghia pe ascuns riscîndu-şi viaţa. Aşadar Libertatea, Egalitatea şi Fraternitatea Revoluţiei Franceze constituiau doar câteva pretexte, amestecate cu unele cerinţe juste.

 Masoneria a pregătit această mişcare din culise, în timp ce Noua Republică era condusă de Comitetul Siguranţei Publice. Maximilien Robespierre a folosit un regim de teroare prin ghilotinarea oponenţilor politici, armă sub care a sfârşit în cele din urmă şi el, în 1794. 

Notre-Dame de Paris pendant la Révolution. Cum și-a bătut joc de Notre Dame la Revoluția Franceză, Robespierre și  banda lui de criminali.

 

Fragment…

 

 

Cea mai importantă Catedrală a Franței  ajunge pradă distrugerilor și jafurilor; ornamentele sacristiei sale sunt luate și purtate în bătaie de joc în timpul unor manifestări anti-religioase scabroase fiind inscripționate cu injurii anti-religioase și apoi duse în „pseudo-procesiuni” pentru „depunerea la Convenție”.

Dar, curând, din motive de politică internă și externă, Robespierre reacționează împotriva decristianizării.

Discursul său din primul al II-a Primar (din 21 noiembrie 1793) împotriva „ateismului aristocratic” marchează voința de a opri mișcarea.

Legea din Frimaire (6 decembrie 1793), propusă de el, acordă totuși libertatea de închinare.

Totuși, acest lucru nu-l împiedică pe „incoruptibilul” Robespierre, să dea pe mâna călăului  revoluționari cunoscuți, cum erau: Chaumette și Hébert, Clootz și Vincent, pe motiv că erau creștini.

Cei care aveau altă părere au fost numiți aliați cu dușmanii Patriei și contrarevoluționari – „pentru discreditarearegimului”.

Având în vedere ordinele lui Robespierre, și Gobel este inclus în lot; El este condamnat pentru „conspirație evidentă împreună cu Clootz, Chaumette și ceilalți”.

Pentru a șterge orice idee despre Divinitate și dorind să pună bazele guvernării pe un ateism absolut, și pentru a da coerență calomniilor infamante ale despoților coaliției, episcopul  Gobel este și el condamnat la moarte prin decapitare.

Gobel a murit ca un creștin și cu curaj, obținând iertarea greșelilor sale  și a înaintat la eșafod strigând: „Trăiască Isus Hristos! „

Notre Dame, complet abandonată, a devenit un simplu depozit pentru vinurile Republicii Ateiste.

Revoluția Franceză învinsese la orașe și sate…

 

 

 

Surse:

 

 

 „Notre-Dame de Paris pendant la Révolution” – autor Jean Leflon

 

https://www.rfi.ro/cultura-110830-pagina-de-istorie-notre-dame-lucruri-stiute-putin

FLUIERUL ro.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Catedrala_Notre-Dame_din_Paris

21/04/2019 Posted by | CREDINTA, ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Revolutia si contrarevoluţia din decembrie 1989 în România

Piaţa Operei, Timişoara, decembrie 1989

Contra-revoluţia din 22-25 decembrie 1989

Istoria politică post-comunistă a României, cu toate gravele şi numeroasele sale neajunsuri încă vizibile astăzi, nu poate fi înţeleasă şi evaluată fără o reexaminare radicală a mitului său fondator: aşa-numita Revoluţie anticomunistă din decembrie 1989.

Deşi prăbuşirea regimurilor comuniste în Europa Centrală şi de Est după venirea la putere a liderului sovietic reformist Mihail Gorbaciov în 1985 nu urmează un tipar unic, cazul României este unul singular, neputând fi încadrat nici în formula schimbărilor de regim negociate între reprezentanţii Partidului Comunist şi reprezentanţii Opoziţiei civice care a caracterizat schimbarea de regim în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Germania de Est şi, într-o măsură mai mică, Bulgaria şi chiar Albania, nici în formula resurecţiei naţionalismelor care a dus la decomunizarea şi totodată la disoluţia Iugoslaviei şi Uniunii Sovietice.

Căderea comunismului în România a fot caracterizată printr-o violenţă neobişnuită, aparent ilogică şi – tocmai tocmai de aceea – învăluită în mod extravagant şi premeditat în retorica şi simbolistica revoluţionară specifică anului 1789, dar mai ales specifică miturilor Revoluţiei franceze reeditate de revoluţionarii ruşi în 1917, o mitologie transformată ulterior de protagoniştii acestor evenimente în politică de stat şi instrument de legitimare a noului regim.

 

Aşa-numita Revoluţie Română din decembrie 1989 – a doua din istoria naţională, dacă ar fi să  credem istoriografia oficială curentă – cuprinde trei etape cronologic şi genetic distincte: 

 

1) o mişcare de protest spontană care a evoluat într-o revoluţie împotriva regimului începută la Timişoara în data de 16 decembrie, înăbuşită de autorităţile comuniste, dar care totuşi se extinde în data de 21 decembrie în Bucureşti şi alte câteva oraşe importante din ţară;

2) un vid de putere în data de 22 decembrie, care durează de la celebra fugă a soţilor Ceauşescu în jurul orei 12:40 cu un elicopter de pe acoperişul fostei clădiri a Comitetul Central al PCR şi până în jurul orei 23:00, când Ion Iliescu anunţă după ce se asigură de loialitatea generalului Victor Atanasie Stănculescu, ministrul apărării lăsat de Ceauşescu lider de facto în Bucureşti, crearea Consiliului Frontului Salvării Naţionale, un autodesemnat guvern revoluţionar provizoiriu;

3) faza contra-revoluţionară propriu-zisă, începând chiar cu constituirea CFSN în seara din 22 decembrie şi până în data de 25 decembrie, când soţii Ceauşescu sunt executaţi în jurul orei 15:00 la Târgovişte după o punere în scenă de prost-gust a unui proces revoluţionar, act menit să legitimeze – împreună cu aşa-numitele atacuri teroriste, acte-fantomă, despre care nu se ştie încă absolut nimic decât că au murit aproape o mie de oameni, atacuri teroriste care au avut loc între 22-24 decembrie în Bucureşti şi alte oraşe şi care de altfel au încetat în mod miraculos chiar înainte de executarea soţilor Ceauşescu – act menit să legitimeze, aşadar, după cel mai pur scenariu revoluţionar acapararea puterii de către Ion Iliescu şi grupul său de nomenclaturişi gorbaciovişti din eşalonul doi.

Scenografia revoluţionară derulată conform tuturor clişeelor bolşevice – căderea tiranului, reacţia duşmanilor poporului, uciderea tiranului, democidul, panica şi confuzia indusă, urmată de salvarea venită de la omul providenţial al momentului – a avut ca scop manipularea şi controlarea manifestaţiilor populare, ale căror consecinţe erau greu de anticipat; reinventarea eşalonului doi al nomenclaturii PCR şi reinventarea Securităţii ca elemente „revoluţionare”, adică pozitive;  deturnarea întregii responsabilităţi pentru crimele şi neajunsurile regimului comunist asupra soţilor Ceauşescu şi, într-o anumită măsură, asupra câtorva oficiali comunişti de rangul întâi din preajma acestora; în sfârşit, pavarea căii spre putere a lui Ion Iliescu şi a grupului din jurul său prin singurele mijloace posibile într-un regim comunist dinastic – puciul.

Numai astfel Ion Iliescu putea clădi legitimitatea internă şi externă necesară unui nou regim care, în multe privinţe, nu era decât o emanaţie a celui vechi.

 

 

 

 

 

Imagini pentru ion iliescu la revolutie photos

 

 

Foto: Iliescu si Petre Roman

 

 

 

 

Ideologia grupului condus de Ion Iliescu care a preluat puterea la sfârşitul lui decembrie 1989 şi care o va menţine prin cele mai barbare metode puse în practică de vreun guvern european din acea perioadă (propagandă, manipulare, represiune, Piaţa Universităţii, mineriadele I, II, III…) până în 1996 a fost, aşa cum Ion Iliescu însuşi a declarat la televiziune în 22 decembrie, „comunismul cu faţă umană”, o expresie prin care acesta a tradus în mod liber propria înţelegere a perestroikăi declanşate de Mihail Gorbaciov în URSS şi în ţările din jur cu lideri mai maleabili faţă de Moscova şi care în curând i-a scăpat de sub control.

Contra-revoluţia lui Ion Iliescu, în mod cert realizată cu asentimentul unor elemente din administraţia sovietică despre care nu avem deocamdată date, s-a vrut de fapt o realiniere a regimului comunist român la dorinţele Moscovei, o rocadă între stalinismul naţionalist al lui Ceauşescu, cam depăşit chiar şi la Kremlin, cu o versiune mai raţională, mai „umană”, mai adaptată la prezent de comunism, din prisma anului 1989, o versiune de comunism care nu ar fi pus cu nimic în pericol condiţia nomenclaturii comuniste şi a Securităţii din România, dimpotrivă, ea părea singura capabilă să îi asigure continuitatea în acel an de mari transformări, dar asta numai cu condiţia ca evenimentele să nu scape de sub control, ca nu cumva reconstituirea partidelor istorice să conducă la o evoluţie în care elitele comuniste să fie marginalizate sau, mai rău, trase la răspundere pentru acţiunile lor din trecut.

Din nefericire, contra-revoluţia mitologizată a lui Ion Iliescu a avut un succes deplin, ca urmare a erorilor şi slăbiciunii opoziţiei politice şi civice dintr-o ţară mult mai debilitată decât vecinele nord-vestice de peste 40 de ani de represiune comunistă.

Obiectivele contra-revoluţiei iliesciene – vizibile încă şi astăzi, în ciuda a două alternanţe şi jumătate la guvernare care au numărat printre ele şi partide cu un puternic discurs anti-iliescian – au constat în menţinerea poziţiei privilegiate a elitelor comuniste, fidelizarea caategoriilor sociale vulnerabile faţă de noul regim, înăbuşirea şi prevenirea oricăror tentative de a le trage la răspunde pentru crimele şi nedreptăţile practicate (Ceauşescu, cum ar veni, a fost făcut ţap-ispăşitor pentru toţi călăii în decembrie 1989) şi – pe măsură ce evoluţiile internaţionale au dovedit profundul irealism al viziunii gorbacioviste de a reinventa comunismul cu o faţă umană – privatizarea patrimoniului vechiului regim în folos propriu.

De aici corupţia, clientelismul, lipsa de imaginaţie, incompetenţa şi ineficienţa generală a clasei politice româneşti de astăzi care – indiferent de partid politic, dar mai cu seamă în cazul Partidului Social-Democrat – provine încă în bună măsură din cadre comuniste sau descinde din generaţii mai tinere marcate de aceleaşi valori şi educate în spiritul aceluiaşi tip de reţele informale patron-client care asigura succesul personal în vechiul regim, chiar dacă între timp au învăţat să se bucure şi de colecţii de artă occidentală, de vacanţe în Mediterana, de ultimele gadgeturi capitaliste sau de tricouri cu Che Guevara.

Tot de aici, în bună măsură, şi decalajul de dezvoltare economică, educaţională şi socială comparativ cu alte ţăr ex-comuniste, precum Cehia, Polonia, Estonia ş.a.m.d.

Deşi fostele elite comuniste au reuşit să îşi conserve un rol notabil pe scena publică şi în celelalte foste state comuniste din Europa centrală şi de est, contrar Revoluţiilor autentice din trecut, situaţia din România nu poate fi comparată decât cu spaţiul ex-sovietic şi ex-iugoslav în amploare.

Iar condiţiile politice şi sociale din Balcanii de Vest, Rusia şi din multe alte republicii ex-sovietice la douăzeci de ani de la căderea comunismului demonstrează cu prisosinţă ce consecinţe profunde şi neaşteptate poate avea pe termen mediu şi lung această altoire umană, culturală şi instituţională între fostul regim şi noile regimuri liberal-democratice în absenţa unui Nürnberg al comunismului.

 

 

Bogdan C. Enache

Contra-revoluţia din 22-25 decembrie 1989

10/10/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: