Lumea revoluției bolşevice ruse oglindită în amintirile unor contemporani români

 

 

 

 

 

 

 

În literatura memorialistică românească a Marelui Război există câteva nuanțe ale descrierii Rusiei și a rușilor.

În Primul Război Mondial, Rusia a avut interesele sale proprii, de mare imperiu. O Românie puternică deranja interesele acesteia din Balcani.

De aceea, aliatul rus a ezitat să ajute România în momentele grele ale anilor 1916 și 1917.

Românii au așteptat prea multe de la ruși, iar absența materializării așteptărilor noastre a condus la o dezamăgire profundă față de ruși, fapt reflectat în toate scrierile memorialistice unde aceștia sunt descriși într-o lumină nefavorabilă.

Rușii petrec, rușii o duc bine, rușii se retrag din fața inamicului și evită să lupte, ei sunt lași, rușii au o atitudine superioară față de noi, nu se comportă ca aliați ci ca stăpâni, rușii jefuiesc locuitorii Moldovei – sunt etichetele puse rușilor de mai toți memorialiștii noștri.

Pe de altă parte, consemnăm și momente în care rușii sunt descriși pozitiv. Acestea sunt momente ale unei solidarități în fața suferinței umane, a dramelor pe care elita țaristă le trăiește în plină revoluție.

Ofițerii, generalii, ambasadorii ruși până mai ieri atotputernici și debordând de superioritatea apartenenței la marele imperiu trezesc simpatia și primesc sprijinul românilor, atunci când rămân singuri în fața asaltului bolșevic.

 

”Nicevo”, ”Seicias”

 

 

Sufletul slav este unul plin de contradicții, uneori sofisticat, alteori simplu. Rușii de rând sunt descriși ca fiind ancorați între două cuvinte care reprezintă trăirile lor:

„Filosofia rusului: nicevo, care înseamnă nepăsarea până la inconștiență, împăcarea spontană cu orice lovitură, mai au o vorbă – seicias – care înseamnă imediat, dar pe care l-au transformat în azi, mâine, peste o săptămână, atârnă de om, de dispoziție și împrejurări”.

Și un alt memorialist, care și-a trăit o mare parte din viață în Minsk, observă spiritul rus:

„E un fatalism și o resemnare în spatele unui cuvânt – Nicevo (nu te teme, n-are să fie mare lucru, toate au să se îndrepte).

În acest nicevo e toată mentalitatea lui, e toată filosofia lui. Numai un popor cu o astfel de mentalitate a și putut suporta bolșevismul”.

„Așa sunt Rușii. Nu numai cei de jos, ci și cei de sus, așa zisa «Inteligență» (Intelighentia).

Ei trec cu cea mai mare ușurință de la o stare sufletească la alta, de la pozitiv la negativ, de la bucurie la întristare, de la râs la plâns, de la viclenie la sinceritate și întors”.

„Pe ruși îi poate îmbăta omul nu numai cu vodcă, dar și cu apă rece”, afirmă un prizonier ardelean într-o gară siberiană .

Rusia este o lume care se prăbușește, în care unii – revoluționarii – acționează, iar ceilalți stau și așteaptă implacabilele transformări.

O rețetă propice pentru omorârea timpului, constată un memorialist, este băutura, căci „rușii sunt poate cei mai mari beutori dintre toate popoarele”, în vreme ce altul remarcă masivul consum de semințe de floarea- soarelui:

„Rusia este și țara semicikilor (semințelor). Toată lumea, de dimineață până seara, nu face decât să scuipe coji de semințe de floarea-soarelui. Unele gări au peroanele pavate cu asemenea coji”.

Și psihologia țăranului rus este foarte curioasă, remarcă un observator al epocii:

„Firea lui oscilează între două poluri extreme: pozitivul și negativul fraternizează. E un amestec de bunătate și de răutate, de milă și uneori de cruzime. Aci este de o politețe excesivă… aci de o mojicie crasă.

Natură mistică, țăranul rus bigot și superstițios este un tip foarte rezervat, aproape bănuitor. Același țăran care în iernile grele a dat dovadă de milă față de păsări făcându- le adăposturi… cu ocazia revoluției a dat dovadă, câteodată, față de semenii lui și de cruzime…” 

Lui Gheorghe Todea, ardelean combatant în armata austro-ungară, luat prizonier de ruși, experiența prizonieratului îi oferă ocazia de a descrie pe un ton neutru rușii, așa cum i-a cunoscut el: rușii de rând, țăranii nu fură, ci doar administratorii care au păcălit și pe țărani, dar și statul, iar nimeni n-a mai avut încredere în conducători.

Rușii sunt omenoși cu prizonierii, mai ales cu cei de aceeași religie cu ei, iar iubirea rusoaicelor nu face distincție etnică.

„Notez – zice Todea – că am văzut și lucruri bune la ruși. Una ar fi, după părerea mea, baia. Ei fac regulat cel puțin o dată pe săptămână scaldă. La acest capitol pozitiv se mai adaugă și băutul ceaiului, dar și ceaiul în sine…”

Fresca aceasta nu este însă completă, căci lipsesc din ea tocmai personajele principale – revoluționarii ruși, lumea urbană, lumea rurală și modul lor de a trăi revoluția, dar toate aceste elemente le vom detalia în rândurile următoare.

Oratori, bandiți, tirani

„Bolșevicul este un om care a rupt cu tot trecutul, el nu e religios, nu e patriot, nu are respect pentru nimic ceace făcea în trecut pentru om o valoare morală sau materială…” 

Toți memorialiștii care descriu amplul spațiu rusesc sunt în mișcare, își povestesc, de fapt, călătoria lor cu trenul spre o anumită destinație – Vladivostok, Arhanghelsk, Odessa. De aceea, gările, trenurile sunt cel mai des invocate în relatările lor.

Gările, mai ales, sunt puncte nevralgice unde sunt controlate mișcările călătorilor, unde sunt concentrate informațiile și resursele de aprovizionare. Ele sunt și tribune politice și spații ale propagandei bolșevice.

Trenurile transportă mii de propagandiști și tone de broșuri propagandistice, iar pe vagoane sunt înscrise așa-numitele scrisori ale lui Lenin, cuvintele magice: Pământ, Pace, Libertate.

Vagabonzi, soldați dezertori, hoți, burghezi deghizați care fug de revoluție sunt în majoritate cei care populează gările, trenurile rusești.

Memorialiștii români aflați în Rusia anului 1917 sunt membri ai Parlamentului român refugiați la Odessa, supuși ai țarului din Basarabia sau Bucovina ocupată de ruși sau prizonieri ardeleni deținuți de armata rusă, ulterior deveniți voluntari și luptători în războiul civil rusesc.

Toți aceștia surprind și descriu disoluția armatei, atmosfera de teroare din orașele și satele imperiului, precum și nenumăratele acte de abuzuri ale revoluționarilor.

De cealaltă parte, memorialiști francezi (generalii Berthelot, Janin, ofițerul Marcel Fontaine), belgieni (Marcel Thiry) prezintă în oglindă aceeași lume a abuzului, a jafului cronicizat, atât doar că aceștia au ceva în plus. Marcel Thiry , un belgian care face parte din corpul expediționar belgian trimis în Rusia să asiste armata rusă, martor al tulburărilor revoluționare, invocă spiritul revoluției franceze, întrucât pentru francezi sau belgieni o revoluție duce mereu cu gândul la Marea Revoluție a anului 1789.

Peste tot francezii sunt primiți cu respect de către populație și de către bolșevici, căci poporul revoluției de la 1789 nu poate să nu-l înțeleagă pe cel al revoluțiilor anului 1917.

De aceea, Marseilleza, steagul francez, discursurile sunt elemente omniprezente în gările din Rusia, unde se organizează ceremonii în cinstea acestor oaspeți.

Să nu uităm nici faptul că memorialiștii români aflați în Rusia remarcă prezența aici a socialistului francez Albert Thomas care, alături de Kerensky, prin discursuri înflăcărate a determinat armata rusă să mai lupte câteva luni pe front.

Lumea rusă în vremea revoluției este o lume în care se dezbate intens, iar în paralel se jefuiește mai intens, căci Lenin a spus – „jefuiți tot ce a fost jefuit”.

Banii, bunurile își schimbă rapid proprietarii. Evident că partea leului este a revoluționarilor. De aceea, tot mai mulți sunt atrași de revoluție.

Lumea revoluției este o lume a oratorilor, a propagandiștilor bolșevici, mulți dintre ei, de fapt, profitori ai dezordinii societății.

Aceștia sunt surprinși și descriși nu în termenii cei mai măgulitori de către martorii careși publică amintirile: „Înfățișarea lor era aceia a răzvrătitului contra ordinei sociale existente, incult și brutal și uneori criminal, care ajuns, în fine, la o vremelnică stăpânire, este grăbit să profite, cât mai repede și mai mult de ea”19.

„Tot ce a fost mai brut, mai necioplit, tot ce a fost mai ticălos și mai mizerabil, toată pleava și gunoiul satelor și orașelor, toți bandiții și pușcăriașii, toți escrocii și maroderii au devenit bolșevici. Și vi-i închipuiți pe aceștia în rolul de conducători ai poporului.

Căci dacă la centru, la Moscova și Petrograd, au putut fi oameni cinstiți și a putut fi un control al activității acestor bolșevici… în provincie toată această canalie a făcut tot ce-a vrut în numele socialismului internațional…” , consemnează un medic născut în România despre actorii revoluției ruse.

Un alt memorialist observă: „Se vorbește mult în orașe mari, în târguri și orășele se vorbește și mai mult. Toți sunt oratori. Revoluția rusă s-a înecat într-un ocean de meetinguri și întruniri publice”.

Este o mare de improvizație, de romantism și avânt revoluționar, mitingurile se țin pe front, în gări, pe bulevardele marilor orașe. Lenin, Troțki, Bela Kun sunt personajele evocate și surprinse de martorii revoluției.

Iată, spre exemplu, descrierea unui miting pentru soldații de pe front: „Ce înseamnă un miting în timpurile de dezastru ale anului 1917? Închipuiți-vă un regiment întreg înghesuit în jurul unui cerc în mijlocul căruia se află «oratorii». Oratorii au drept tribună un scaun, o căruță, o masă sau vreun butoi răsturnat, pe care se urcă și țin cuvântări, în care trebuia să «adâncească revoluția».

Despre ce vorbesc oratorii? E greu de precizat. Se insistă asupra dreptului omului, cu condiția ca el să fie primitiv și fără cultură. Deci cei veniți din Petrograd, înainte de a deschide mitingul, încep prin a împărți auditoriului ultimele manifeste și ordine tipărite la Petrograd…”.

 

Români ținuți ostatici de bolșevici în închisoarea din Odessa

La Moscova, într-o sală de școală, Bela Kun ține un discurs prizonierilor austro-ungari, germani, într-o limbă germană stricată, despre binefacerile comunismului.

Pe bulevardele Moscovei mereu aceiași oratori, cu aceleași idei… La sate situația este identică, țăranii jefuiesc tot ce este de jefuit, pământul își schimbă rapid proprietarii. Un român, prizonier la Kursk, îi descrie voluntarului Elie Bufnea situația de fapt a Rusiei:

„Să știți voi de la mine: asta acum e țara nimănui. Pe împărat l-au omorât și-au pus în loc pe dracu”.

Un alt călător, rus de data aceasta, concluzionează: revoluția teoretică e a noastră, revoluția practică nu ne aparține…

Desigur, mărturiile românești privind spațiul rus în vremea revoluției conțin o mulțime de alte informații, pe care considerente de spațiu ne împiedică să le dezvoltăm mai pe larg.

Oricum ar fi, ele vor constitui întotdeauna surse inepuizabile care surprind o revoluție în desfășurare, o lume care se prăbușește cu oamenii și suferințele lor, cu aspirații întrun viitor care nu a fost neapărat mai bun, așa cum l-au promis făuritorii lumii noi.

Lumea românească în viziunea bolșevicilor revoluționari

Despre România și români, lumea rusă a lui 1917 nu cunoaște prea multe, iar ceea ce cunoaște este o reflectare a unor lozinci propagandistice. De aceea, prizonierii români din Ardeal nu sunt tratați în mod special rău, în schimb situația este mai sensibilă când vine vorba de românii din Vechiul Regat.

Din când în când, unii revoluționari, care au avut contacte cu spațiul românesc, își revarsă accente de ură asupra regimului burghez și imperialist, asupra lui Brătianu, Regelui Ferdinand, Take Ionescu.

Ţăranilor din Basarabia li se spune că vor fi robii boierilor români, armata română este acuzată că a ocupat Basarabia, iar trupele române sunt blamate pentru că le dezarmează pe cele bolșevice sau le alungă prin lupte spre Ucraina.

Sume din tezaurul românesc confiscate de bolșevici la Moscova sunt încredințate pentru propagandă antiromânească și subminarea statului român revoluționarului bulgar Christian Racovsky. Figura sinistră a lui Racovsky apare, de fapt, cel mai des în memorialistica românească.

Acest fapt se datorează împrejurării că Racovsky vine în Odessa, suprapopulată de elita românească – numeroși politicieni, parlamentari români sunt pur și simplu jefuiți de adevărate averi, terorizați și maltratați de revoluționarii conduși de bulgar.

Însemnările românilor despre revoluția rusă au constituit, în fond, o avertizare a lumii și a poporului nostru privind urgia comunistă ce avea să se abată ca un uragan asupra răsăritului european după 1945, împlinind parcă, profeția unui rus, care i-a urat unui prizonier ardelean: „La revedere, în România bolșevică!”

Despre revoluțiile ruse ale anului 1917, despre crimele, eroii și erorile acestora se va mai scrie mult în viitor. Cu siguranță, alte voci, alte idei și chei de interpretare vor aduce substanțiale contribuții la cunoașterea acestui fenomen istoric fondator al primului totalitarism al secolului al XX-lea – comunismul.

Încheiem acest periplu prin lumea revoluției ruse cu vorbele unui memorialist:

„La ruși a fost întotdeauna mai presus de toate visul. În toate, până și în politică ei visează…”

 

 Timpul md – Fragment din articolul „Călători prin lumea rusă în vremea revoluției lui Lenin”.

Publicitate