CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

COMUNISMUL FARA MASCA.Giovanni Papini in vizita la Lenin

Giovanni Papini (1881 – 1956)

PAPINI

  Moscova, 3 iulie:

«M-am trudit aproape o luna, dar, in sfarsit, am reusit. Venisem in Rusia numai ca sa cunosc pe acest om si nu voiam sa plec fara sa-l fi auzind vorbind. Mi se pare ca e, genul sau, unul din cei trei sau patru oameni in viata, care merita sa fie ascultati.

Ca sa ajuns pana la el, am cheltuit aproape douazeci mii de dolari – cadouri nevestelor comisarilor, bacsisuri soldatilor rosii,daruri orfelinatelor – dar nu regret.

Mi se spunea ca Vladimir Ilici era bolnav, obosit si ca nu putea sa primeasca pe nimeni, in afara de intimii sai. Nu mai locuieste la Moscova, ci intr-un sat din apropiere, intr-o veche locuinţa boiereasca, cu obisnuitul peristil de coloane albe la intrare.

Vineri seara, ultimele dificultati fura inlaturate si telefonul ma instiinta ca eram asteptat duminica. I se spusese lui Lenin ca fondurile mele ar putea sa ajute inceputurile anevoioase ale Nep-ului si acesta consimtise sa ma vada.

Fui primit de sotia sa, o femeie groasa si tacuta, care ma privi asa cum privesc infirmierele pe un nou bolnav care intra in sala lor.

Gasii pe Lenin pe un mic balcon, sezand la o masa mare, acoperita cu foi vaste de desen. Imi facu impresia unui condamnat, caruia i se permite, in ultimele ore pe care le mai are de trait, sa-si piarda timpul in pace, cu fleacuri.

Capul sau foarte cunoscut, de tip mongol, parea taiat din branza veche si uscata: teapan si totusi molatic. Intre buzele lui respingatoare se vedeau doua randuri sinistre de dinti, ca ai unui cap de mort.

Craniul sau, lung si gol, facea impresia unei urne barbare, taiata din osul frontal al unui monstru fosil. Doi ochi vicleni si inchizitori de pasare de prada stau pitulaţi indaratul pleoapelor insangerate.

Mainile sale se jucau neglijent cu un creion de argint: se vedea ca fusese groase si puternice, maine de mujic, dar in aspectul lor descarnat anuntau apropierea mortii.

Nu voi uita niciodata urechile lui de fildes lustruit, intinse in afara ca pentru a prinde ultimele sunete ale lumii, inainte de linistea cea mare…

Primele minute ale conversatiei noastre fura mai curand penibile. Lenin se trudea sa ma cantareasca, dar cu un aer distrat, ca si cum si-ar fi indeplinit o datorie de care de acum inainte nu se mai sinchiseste.

Iar eu, inaintea acelei masti obosite de culoarea sofranului, nu mai gaseam curajul sa-i pun intrebarile pentru care venisem. Inganai la intamplare o lauda despre marea opera pe care o savarsise in Rusia. Si atunci, acea fata pe jumatate moarta se umplu de strambaturi spectrale, care voiau sa fie un zambet sarcastic.

– Dar totul era facut, exclama Lenin, cu o insufletire neasteptata si aproape cruda, totul era facut inainte de a veni noi! Strainii si imbecilii presupun ca s-a creat ceva nou.

Eroare de burghezi orbi. Bolsevicii n-au facut altceva decat sa adopte, dezvoltandu-l, regimul instaurat de ţari si care e singurul potrivit cu poporul rus.

 Nu se poate guverna o suta de milioane de brute fara bat, fara spioni, fara politie secreta, fara teroare si spanzuratori, fara tribunale militare, munca silnica si torturi. Noi am schimbat numai clasa care isi baza guvernarea pe acest sistem.

Unde erau saizeci de mii de nobili si patruzeci de mii de mari functionari, in total o suta de mii de indivizi ; azi sunt aproape doua milioane de proletari si comunisti.

E un progres, un mare progres, deoarece privilegiatii sunt de zece ori mai numerosi, insa nouazeci si opt la suta din populatie n-a castigat prea mult prin aceasta schimbare. Fii chiar sigur ca n-a castigat nimic si e tocmai ceea ce vreau, ceea ce doresc si, de altfel, ceea ce este absolut inevitabil.

Si Lenin incepu sa rida in surdina, ca un negustor care a inselat pe cineva si care contempla satisfacut umerii victimei care pleaca.

– Si atunci, bombanii eu, Marx, progresul si celelalte?

Lenin ma privi cu un aer foarte mirat.

– Dumitale, care esti un om strain si puternic, relua el, pot sa-ţi spun tot. Nimeni nu te va crede. Dar aminteste-ţi ca Marx insusi ne-a invatat ca teoriile n-au decat o valoare pur fictiva, o valoare de instrument. Data fiind starea de lucruri din Rusia si din Europa, a trebuit sa ma servesc de ideologia comunista pentru a realiza adevaratul meu scop.

In alte ţari si in alte vremuri, as fi intrebuinţat altceva. Marx nu era decat un burghez evreu, calare pe statisticile englezesti si admirator in secret al industrialismului.

Un creier imbibat de bere si de hegelianism, in care amicul Engels injecta cateodata unele idei geniale. Revoluţia ruseasca e o dezmintire completa a profeţiilor lui Marx.

Comunismul a triumfat tocmai intr-o ţara unde aproape nu exista burghezie.

Oamenii, domnule Gog, sunt niste salbatici fricosi, care trebuiesc stapaniţi de un salbatic fara scrupule, asa cum sunt eu. Restul nu-i decat vorbarie, literatura, filozofie si alta muzica, pentru folosul nerozilor. Ori, salbaticii sunt la fel de criminali, ultimul ideal al oricarui guvern trebuie sa fie acela de a face in asa fel, ca ţara sa semene cu o ocna.

Vechea «catorga» (ocna – n.n.) tarista e ultimul cuvant al inţelepciunii politice. Daca te gandesti bine, vei vedea ca viaţa de inchisoare e cea mai potrivita celor mai mulţi oameni. Nemaifiind liberi, ei sunt, in sfarsit, feriţi de riscuri si in situaţia de a nu putea savarsi raul. Indata ce un om intra la inchisoare, trebuie, prin forta lucrurilor, sa duca o viata de nevinovat.

Mai mult decat atat, nu mai are nici ganduri, nici preocupari, deoarece sunt altii care gandesc si poruncesc pentru el: lucreaza cu corpul, dar isi odihneste spiritul.

Si stie ca in fiece zi va avea ce sa manance si unde sa doarma, chiar daca nu lucreaza si chiar daca e bolnav, fara grija pe care o are cel liber de a-si procura o paine in fiecare dimineaţa si un pat in fiecare seara.

Visul meu este de a transforma Rusia intr-o imensa inchisoare: si sa nu crezi ca spun aceasta din egoism, caci intr-un atsfel de sistem cei mai sclavi si cei mai sacrificati sunt tocmai paznicii si ajutoarele lor!

Lenin tacu deodata si incepu sa contemple un desen pe care-l avea dinainte si care reprezenta, mi se pare, un palat inalt ca un turn gaurit de nenumarate ferestre rotunde. Indraznii sa pun una din intrebarile mele.

– Si ţaranii?

– Urasc ţaranii, raspunse Vladimir Ilici cu o strambatura de dezgust. Urasc pe mujicul idealizat de acel ramolit occidental care era Turgheniev si de acel faun convertit care era ipocritul de Tolstoi.

Taranii reprezinta tot ce urasc mai mult: trecutul, credinţa, ereziile si maniile religioase, lucrul manual. Ii tolereze si ii cultiv, dar ii urasc. As vrea sa-i vad disparand pe toţi, pana la cel din urma.

Un electrician valoreaza pentru mine cat o suta mii de ţarani.

Se va ajunge, sper, sa traim cu alimente produse in cateva minute de masini, in laboratoarele noastre chimice si in sfarsit vom putea masacra ţaranimea devenita atunci inutila. Taranii se vor face lucratori sau vor crapa. Viaţa in natura e o rusine preistorica.

Baga-ţi in cap ca bolsevismul reprezinta un razboi triplu: al barbarilor stiintifici impotriva intelectualilor corupţi, al Orientului impotriva Occidentului si al orasului impotriva satului. Si in acest razboi nu ne vom uita la alegerea armelor.

Individul e ceva care trebuie suprimat. E o invenţie a acelor pierde-vara de greci si a inchipuiţilor de germani. Cine rezista, va fi taiat ca o tumoare vatamatoare. Sangele e cel mai bun igrasamant oferit de natura.

Sa nu crezi ca sunt crud. Toate aceste executii si spanzuratori, care se fac din ordinul meu, ma plictisesc. Urasc victimele, mai cu seama fiindca ma silesc sa le ucid.

Dar nu pot face altfel. Visez sa fiu directorul general al unei inchisori model, al unei ocne pacifice si bine intretinuţe.

Dar se gasesc, ca in toate inchisorile, neasculatori, nelinistiţi, din aceia care au nostalgia stupida a vechilor ideologii si mitologii omucide.

Toti acestia vor fi suprimaţi. Nu pot permite ca numai cateva mii de bolnavi sa primejduisca fericirea viitoare a milioane de oameni. Si apoi, defintiv, vechile varsari de sange nu erau un fel rau de a ingriji corpurile.

E o oarecare voluptate sa te simţi stapan pe viata si pe moarte. De cand vechiul Dumnezeu a fost ucis – nu stiu bine daca in Franţa sau in Germania – unele satisfacţii au acaparat oamenii.

Eu sunt, daca vrei, un semizeu local asezat intre Asia si Europa, dar pot totusi sa-mi permit unele capricii. Sunt gusturi ale caror secret s-a pierdut, dupa caderea paganilor.

Sacrificiile omenesti aveau ceva bun: erau simbol profund, o invaţatura inalta, o sarbatoare sanatoasa.

Dar aici, in locul imnului credinciosilor, aud ridicandu-se spre mine urletele prizonierilor si al muribunzilor; te asigur ca n-as schimba aceasta simfonie cu cele noua ale lui Beethoven. Acesta e cantecul religios care anunta beatitudinea apropiata.

Mi se paru atunci ca fata descompusa si cadaverica a lui Lenin se intindea ca sa asculte o muzica inceata si solemna, sensibila numai pentru el. Aparu doamna Krupskaia, sa-mi spuna ca sotul sau era obosit si ca avea nevoie de putina odihna. Iesii indata.

Am cheltuit douazeci mii de dolari ca sa vad pe omul acesta si, intr-adevar, am impresia ca nu i-am aruncat pe fereastra.»

«GOG», memorii de Giovanni Papini

(traducere de Ileana Zara, publicat 1990, Bucuresti)

Motto-ul ales de  Papini pentru publicarea memoriilor sale a fost:

« Satana va iesi din temnita lui, ca sa insele neamurile, pe Gog si pe Magog…» (Apocalips, XX, 7)

Basarabia literara

18/08/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | 7 comentarii

VIDEO:OAMENI ADEVARATI DIN BASARABIA

 

 

06/12/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DE CE AR MAI VREA ION ILIESCU O REVOLUȚIE ”COMUNISTĂ”,AȘA CA ÎN 1989 ?

Ion Iliescu - bloggerul

Foto:piticu.ro

Când Victor Ponta cere o nouă revoluţie pentru răsturnarea actualei puteri, pare o glumă, cum o glumă a fost şi moţiunea de cenzură. Când tema este preluată de Ion Iliescu şi susţinută de editorialişti cu greutate, gluma se îngroaşă.

Ion Iliescu are o concepţie cu totul particulară despre revoltele din 1989, de care trebuie ţinut seama atunci când prezice că „se vor acumula nemulţumiri care vor genera o explozie ca cea din ‘89″: pe scurt, în primul rând, tirania comunistă (stalinismul) nu a fost comunistă deloc, ci „capitalism de stat”. În al doilea rând, „factorul motor” al Revoluţiei nu au fost anticomuniştii sau dreapta (care „n-a fost prezentă”), ci comuniştii, membrii de partid care au ieşit în stradă sau, pe limba lui Iliescu, „factorul social de bază – muncitorimea”. În consecinţă, revoltele din ‘89 nu au fost anticomuniste, ci revoluţii comuniste, în esenţa lor, împotriva „capitalismului de stat” stalinist.

Azi, există în lume două forme de „capitalism de stat”: cel chinez, controlat de birocraţia de partid şi armată, şi cel rusesc, controlat de siloviki, aparatul represiv al serviciilor secrete. Nici unul dintre aceste două „modele economice” nu poate fi însă ţinta noului elan revoluţionar al lui Iliescu de vreme ce, după ‘89, a patronat el însuşi, în calitate de „despot luminat”, exact un model dominat şi controlat de foşti membri ai birocraţiei PCR şi de foşti ofiţeri de Securitate. Este modelul în care marile averi s-au făcut cu statul şi în care personaje precum S.O. Vîntu, Dan Voiculescu şi Dinu Patriciu au ajuns să deţină mari segmente ale mass-media, să facă trafic de influenţă, să îşi plaseze oameni în instituţiile statului şi apoi să ceară amnistie fiscală şi „dragostea” aceluiaşi stat. Cu acest „capitalism de stat” Iliescu nu pare să aibă nici o problemă. Nici cu faptul evident că, pentru a putea funcţiona, acest model trebuie să se bazeze pe exercitarea autoritară a puterii politice şi pe supunerea şi/sau anihilarea statului de drept pentru a proteja interesele oligarhiei de interferenţa nedorită a unei Justiţii independente.

Iliescu, Ponta, Năstase&Antonescu nu vor să facă o nouă Revoluţie pentru că vor să distrugă „capitalismul de stat”, să apere şi să întărească democraţia şi statul de drept (e un spectacol dezolant când oameni precum Dragnea, Vanghelie, Mazăre sau Fenechiu strigă „hoţii”), ci pentru că se tem de democraţie, de statul de drept şi de distrugerea capitalismului de stat. În acest scop folosesc o strategie de tip stalinist. Când Stalin vroia să scape de cineva de la vârful partidului, din armată sau din KGB, îl declara „deviaţionist de dreapta” şi agent al fascismului. Imediat după instalarea Cortinei de Fier, Moscova a lansat o campanie de propagandă – îmbrăţişată de media de stânga occidentale – în care acuza democraţiile vestice, în frunte cu SUA, de pactizare cu fascismul. Tot fascist a fost declarat şi Planul Marshall şi, în consecinţă, ţărilor est-europene proaspăt „eliberate” li s-a interzis să participe.

Ceva de felul acesta se întâmplă acum la noi. Principalul pericol pentru „capitalismul de stat” oligarhic nu îl constituie Traian Băsescu şi cu atât mai puţin PDL. „Pericolul” pentru Sistem vine, ca şi acum 60 de ani, de la Occident, adică de la calitatea de membru al Uniunii Europene. Băsescu a încercat – modest, cu multe erori şi compromisuri – să promoveze un proiect de modernizare a instituţiilor şi de întărire a statului de drept, iar asta a fost suficient pentru a i se confecţiona imaginea unui dictator „asemănător lui Ceauşescu”, dar în subtext a unui dictator de tip fascist. Este o mistificare, dar pentru Iliescu&Co este un motiv suficient pentru a chema la o nouă revoluţie ca aceea din ‘89. La fel ca atunci, ei speră să exploateze lipsurile materiale şi nemulţumirile pentru a declanşa mişcări de protest la scară naţională şi, la fel ca atunci, speră ca rezultatul să fie acelaşi: să conserve Sistemul în loc să îl schimbe.

Ironia istorică a fascismului este că reprezintă „capitalismul de stat” prin excelenţă şi că s-a născut ca „o a treia cale” între capitalismul democratic anglo-saxon şi comunismul de tip sovietic, o cale pe care Ion Iliescu o caută de vreo 20 de ani. Armele pentru a lupta împotriva „capitalismului de stat” sunt la îndemână – consolidaţi şi reformaţi instituţiile democraţiei, scoateţi statul din economie, întăriţi piaţa liberă, n-o sufocaţi cu reglementări guvernamentale inutile şi, mai ales, întăriţi Justiţia şi statul de drept – numai că ele nu fac parte din arsenalul lui Iliescu şi al PSD.

 Campeanu C.

CRISTIAN CAMPEANU

Octmbrie 30, 2010

SURSA:basarabialiterara

30/10/2010 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: