CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

RUȘII AU UN PROVERB ÎNȚELEPT: ”oricât l-ai hrăni pe lup, el tot spre pădure se uită”!

… Cu prilejul Zilei Independenței R.Moldova, Televiziunea M-1 a readus în atenția publicului de peste Prut, Marea Adunare Națională din 27 august 1991.

Jurnalistul Constantin Tănase scrie în prestigioasa publicație de la Chișinău https://timpul.md:

Mi se pare incredibil faptul că, deși de atunci au trecut 31 de ani, încă nu putem spune tot adevărul despre ceea ce s-a întâmplat atunci și ceea ce se întâmplă acum cu noi, cu R. Moldova.

Camerele de luat vederi au fixat pentru istorie – iar acest fapt nu mai poate fi negat și speculat politic -, marea de oameni care fremăta în Piața Marii Adunări Naționale și se revărsa în spațiile adiacente.

Când comentatorii de astăzi constată emoționați că în acea zi în Piață se adunase toată Moldova matură, ei nu exagerează prea mult. Un lucru însă nu precizează aceștia și anume care Moldovă se adunase în acea zi în centrul Chișinăului, fiindcă atunci, ca și acum, există mai multe Moldove”…

Măcar în ceasul al doisprezecelea trebuie să spunem lucrurilor pe nume: în acea zi de 27 august 1991 în centrul Chișinăului ieșise Moldova moldovenească (românească) și democratică (anticomunistă și antisovietică).

Cealaltă Moldovă – Moldova rusească (a minorităților naționale) și comunistă stătea închisă în case, cu obloanele trase, de frică și de ură.

De ură față de ”moldovenii proști” care îndrăzneau să-și ceară niștre drepturi și de frică, frică aproape irațională, că își vor pierde privilegiile și statutul politic special de frate mai mare.

În acea zi (zile) minoritățile naționale, cele care și astăzi își revendică un statut special și îi scriu scrisori lui Putin, ca să le apere drepturile, nu au fost cu noi în Piața Marii Adunări Naționale, nu au strigat împreună cu noi ”Libertate!” și ”Independență!”, nu au cerut statalitate…

Nici până în acea zi minoritățile nu au participat la mitingurile anticomuniste, nu s-au culcat sub tancuri, cerând indpendență.

Dimpotrivă, atunci minoritățile erau împotriva independenței și statalității R. Moldova, ei se adunau sub ”pavilionul” Interfrontului rusesc și încercau să-i blocheze pe moldoveni, să nu iasă în Piață.

Astfel, minoritățile nu au fost alături de noi, de moldoveni, în nici una dintre revendicările înaintate – suveranitate, independență, limbă, alfabet, tricolor, monedă și armată națională, sărbători naționale, stabilirea orei locale etc..

Unii dintre aceia care azi apar pe la unele televiziuni pe post de analiști politici independenți, patrioți și stataliști, în acea zi nu erau cu noi, ci în împotriva noastră, în tabăra adversă.

Cei care atunci ne numeau ”turmă”, ”țipălăi”, ”extremiști” și cereau să fim băgați în pușcării pentru ”manifestări antisovietice”, astăzi ne numesc ”unioniști” și ”antistataliști” și cer, în cel mai bun caz, expulzarea noastră în ”România voastră”.

Mai simplu vorbind, minoritățile, au preluat sub același ”drapel” rusesc și comunist, principalele lozinci de atunci ale moldovenilor, ca să ne închidă gura. Frica și ura foștilor interfrontiști față de noi nu s-au stins. Dimpotivă.

Fostul ambasador al R. Molodva în România, Emilian Ciobu, a constatat o legitate: cozile ”noastre” de topor întotdeauna s-au bucurat de atenția presei rusești, ele întotdeauna au servit intereselor rusești.

Astăzi drumul R. Moldova spre Europa e barat tot de ei. Deși au trecut 21 de ani de atunci, ei nu au devenit parte integrantă a R. Moldova…

Rușii au un proverb înțelept: ”oricât l-ai hrăni pe lup, el tot spre pădure se uită”!

Nu vi se pare că anume asta se întâmplă și cu minoritățile din R. Moldova?

Publicitate

02/05/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Reuters: O notă neoficială a UE privind revizuirea frontierelor în Balcani provoacă neliniște

 

Imaginea articolului Reuters: Un document neoficial al UE ar propune redesenare graniţelor din zona balcanică

Un document neoficial al UE ar propune redesenare granițelor între Serbia, Albania și Croația

  • O notă diplomatică neoficială a Uniunii Europene analizată de Reuters prezintă redesenarea a frontierelor de-a lungul liniilor etnice din Balcanii de Vest.
  • Documentul a fost difuzat pentru prima dată presei slovene şi atribuit primului ministru sloven Janez Jansa, care ar fi trimis-o preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, ca o propunere cu privire la modul de gestionare a regiunii, după ce Slovenia va prelua preşedinţia UE în iulie.
  • Primului ministru sloven Janez Jansa a negat însă că ar fi trimis acest document.

Documentul nu a fost dicutat în cadrul UE, dar a circulat prin mai multe canalele oficiale ale UE şi a fost văzută de mulţi diplomaţi şi oficiali ai UE, potrivit Reuters.

Materialul respectiv afirmă că principalele obstacole în calea unei integrări mai rapide în UE a statelor balcanice sunt problemele naţionale nerezolvate ale sârbilor, croaţilor şi albanezilor, care ar trebui soluţionate prin crearea unei Serbii Mari, a unei Albanii Mari şi a unei Croaţii Mari.

Maps of Refugee Return Map, Bosnia and Herzegovina - mapa.owje.com

Documentul propune ca regiunile în care croaţii sunt majoritari să fie integrate în Croaţia, iar Kosovo să fie unit cu Albania.

În Bosnia, unde 100.000 de oameni murit în aproape patru ani de război în anii 1990, nota a fost percepută ca o nouă ameninţare la adresa unităţii sale teritoriale.

Oficialii din Bosnia au criticat nota şi au cerut UE să pună capăt iniţiativelor care ar putea duce la un nou război în regiune.

Delegaţia UE în Bosnia a încercat să calmeze situaţia, spunând într-o declaraţie: „UE este angajată fără echivoc faţă de suveranitatea, unitatea şi integritatea teritorială a Bosniei şi Herţegovinei. Aceasta este poziţia noastră fermă şi neschimbată”.

04/05/2021 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: